România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Memorandistul albaiulian Rubin Patiţia despre condiţiile cultului ortodox din Alba Iulia în sec. XVIII-lea

Principatul autonom al Transilvaniei, după înfrângerea Imperiului Otoman la sfârşitul sec. al XVII-lea, de către Austria, a trecut de sub suzeranitatea turcilor, sub stăpânirea habsburgilor, fapt consfinţit prin pacea de la Carlowitz din 26 ianuarie 1699.

Odată cu acest eveniment istoric important s-a produs o nouă dramă a neamului românesc din Transilvania a cărei urmări se resimt şi în zilele noastre.

Românii deşi erau majoritari ca populaţie în Transilvania, au continuat să fie consideraţi doar "toleraţi" pe lângă cele trei naţii: maghiari, saşi şi secui, iar religia lor strămoşească nu era "receptă" (recunoscută).

Singura instituţie de nădejde de secole a românilor, a fost biserica, care i-a ţinut uniţi prin spiritul credinţei lor strămoşeşti.

În acest sens s-a acţionat cu bună ştiinţă, la dezbinarea lor, prin "biserică".

Acţiunea a fost bine organizată de către Primatul Catolic al Ungariei de la Estergon (Strigoniu), cardinalul Kolonich, sprijint de Curtea de la Viena, precum şi prin călugării iezuiţi de la Alba Iulia, printre care iezuitul Baranyi, a avut rolul principal pe lângă mitropolitul ortodox Athanasie Anghel.

La data de 22 ianuarie 1698 Athanasie Anghel, fiul preotului ortodox din Ciugud (localitate la circa 4 km de Alba Iulia) a fost sfinţit ca mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Transilvaniei, la Bucureşti, de către mitropolitul Teodosie în prezenţa patriarhului Ierusalimului Dositeiu.

La scurt timp, în acelaşi an, la data de 7 octombrie 1698 mitropolitul ortodox, a uitat de canoanele bisericeşti şi jurământul depus la sfinţirea sa, convocând la Alba Iulia un sinod, la care au participat 38 de preoţi şi protopopi ortodocşi, sinod prin care au trădat credinţa străbună, hotărând unirea cu Biserica Romei în condiţiile cunoscute şi mai puţin cunoscute.

Având "spatele" asigurat prin autorităţile neromâne, credincioşii ortodocşi au fost alungaţi din cele două biserici care funcţionau în Alba Iulia: respectiv din Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei construită în anul 1597 de către primul unificator de neam Mihai Viteazul, precum şi din biserica enoriaşilor români din oraş, fiind ocupate de către "uniţi" (greco-catolici).

În aceste împrejurări s-a distrus şi renumita tipografie de pe lângă mitropolie, unde s-au tipărit un număr însemnat de cărţi printre care "Noul Testament de la Bălgrad" (1648). Renumitul tipograf Mihai {tefanovici trimis de către domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, la Alba Iulia să sprijine activitatea de tipărire de cărţi pentru românii din Transilvania, după ce a scos de sub "tiparniţă" Bucoavna, prima carte didactică în limba română precum şi alte cărţi bisericeşti, tipografia şi-a încetat activitatea în anul 1702, iar meşterul tipograf nemaiavând "obiectul muncii" a fost rechemat de către Antim Ivireanul şi trimis în Gruzia.

La scurt timp, la începutul sec. al XVIII-lea, după înăbuşirea răscoalei curuţilor (1711) condusă de către Rakoczi II, care s-a declarat principe a Transilvaniei în Dieta ţinută la Alba Iulia în anul 1704, s-au desfăşurat o serie de evenimente importante, dirijate de Curtea Imperială de la Viena, cu efect dezastruos asupra locuitorilor români din localitate.

Printre acestea amintim doar căteva:

- S-a interzis orice ajutor şi relaţii de la românii de peste Carpaţi (Ţara Românească şi Moldova).

- Preoţii şi mai ales călugării ortodocşi au fost împrăştiaţi de la mănăstiri şi biserici.

- Episcopia maghiară Romano-Catolică care timp de cca. 150 ani a fost luată şi folosită de către protestanţii maghiari, a fost redată împreună cu o serie de domenii în plus, mai ales din satele din jurul oraşului.

Această episcopie a fost o frână în dezvoltarea social-economică a oraşului Alba Iulia stabilindu-se ca centru principal de răspândire a catolicismului în Transilvania.

- Transferarea autorităţilor de la Alba Iulia la Sibiu a contribuit deasemenea direct la diminuarea rolului oraşului în Transilvania. Odată cu stabilirea unei baze militare habsburgice la Alba Iulia, prin planul arhitectului G. Visconti şi a hotărârilor Curţii de la Viena, o serie de clădiri din zona în care urma să se construiască cetatea, au fost dărâmate. Cu prioritate au fost vizate: clădirea veche (sec. XIII-XIV) a Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei care nu era funcţională şi mai ales clădirea Mitropoliei Ortodoxe Române a Transilvaniei construită în anul 1597, la care s-a adăugat şi biserica ortodoxă a românilor albaiulieni care era amplasată înafara perimetrului cetăţii, undeva la o margine a oraşului de jos pe malul vechi al cursului râului Ampoi.

Aceste distrugeri de biserici româneşti cu urme importante din viaţa milenarului oraş Alba Iulia şi a Transilvaniei, nu au fost întâmplătoare.

Justificarea demolărilor, pentru construirea cetăţii şi a glacisului acesteia, au fost şi au rămas încă, doar, pentru naivi.

În sprijinul celor susţinute mai sus amintim doar pe marele nostru istoric N. Iorga, care în lucrarea sa "Sate şi preoţi din Ardeal" referitor la dărămarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei din Alba Iulia demonstra: " Între clădirile cari trebuiau să cadă, precum căzuse trecutul pe care-l înfăţişau, fu mănăstirea lui Mihai Viteazul care, pomenea unirea trecătoare a românilor supt unul dintre ai lor".

Mai dureros este faptul că despre vechea clădire a Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, precum şi despre biserica veche ortodoxă a românilor din oraş - Chesa de greci - unde, la venirea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, la găsit pe mitropolitul Ioan de Prislop, se cunoaşte şi s-a scris foarte puţin.

Starea clădirii acestei biserici, l-a determinat pe Mihai Viteazul să intervină şi să contruiască în anul 1597 o clădire de tip triconc, specifică Ţării Româneşti, pentru Mitropolia Ortodoxă Română din Transilvania, unde l-a reînscăunat pe mitropolitul Ioan de Prislop.

După demolarea celor trei biserici ortodoxe din Alba Iulia împreună cu anexele respective, din materialele de construcţii recuperate, s-au construit în zona oraşului de jos (actual), biserica Maieri II şi cea din cartierul Lipoveni. În jurul acestor biserici s-au format cele două cartiere: Lipoveni şi Maieri.

Până către sfârşitul sec. al XVIII-lea românii ortodocşi din oraşul Alba Iulia deşi erau majoritari, aşa după cum se poate constata din toate conscripţiile (recensămintele) efectuate până în anul 1918 (cu toate "aranjamentele" datelor din situaţiile prezentate), nemaiavând lăcaşuri de cult şi nici permisiunea de a le construi, viaţa spirituală a credincioşilor români, deşi se desfăşura în condiţii deosebit de grele, cu ajutor divin, a rezistat şi a continuat până în prezent. Cei care cunosc sau doresc să cunoască adevărul despre credinţa străbună din mileniul doi din Transilvania, pot să afirme că păstrarea şi existenţa ortodoxiei în forma actuală a fost un miracol divin.

Mişcarea călugărului Sofronie de la Cioara (jud. Alba) împotriva catolicizării forţate a românilor, a izbucnit în ţinutul Zarandului de unde s-a răspândit pe văile Mureşului şi a Târnavei, culminând cu importantul sinod desfăşurat la data de 14-18 februarie 1761 (stil vechi) la biserica "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul Lipoveni din Alba Iulia.

Pentru scurt timp, ambele biserici din Alba Iulia au fost ocupate de către românii ortodocşi în frunte cu călugărul Sofronie ajutat de preoţi şi enoriaşi.

Episcopul greo-catolic de la Blaj, Petru Pavel Aron, speriat de avântul luat de mişcarea lui Sofronie şi mai ales simţindu-se vinovat pentru o serie de fărădelegi săvârşite, a fugit la Sibiu unde avea ocrotirea autorităţilor.

Măsurile luate de Curtea de la Viena, prin trimiterea a două regimente în frunte cu baronul gen. Bucow care a acţionat "eroic" prin demolarea şi incendierea de biserici, mănăstiri şi schituri, precum şi prin alungarea preoţilor, arestarea şi schingiuirea unor fruntaşi români ortodocşi, mai ales din localităţile din Mărginimea Sibiului, confirmă cu prisosinţă importanţa mişcării lui Sofronie şi mai ales a sinodului de la Alba Iulia, care din diverse motive (pentru unii lesne de înţeles), au fost şi sunt minimalizate.

Călugărul Sofronie pentru a scăpa cu viaţă a trebuit să urmeze "traseul" protopopului său din Balomir (jud. Alba), Nicolae Pop, care, numit vicar la Blaj, anterior, de către episcopul Inochentie Micu Klein (pentru scurt timp), într-o situaţie deosebită a trebuit să fugă peste Carpaţi.

Nicolae Pop, în Ţara Românească, a ajuns arhimandrit la Mănăstirea Curtea de Argeş sub numele de Nichifor Balomireanul, care ulterior l-a sprijinit şi instalat stareţ la Mănăstirea Roboaia pe călugărul Sofronie.

În aceste condiţii deosebite, desfăşurate în întreg secolul al XVIII-lea în Transilvania, din punct de vedere religios, a apărut o rază de lumină prin edictul de toleranţă dat de împăratul Iosif al II-lea.

De această perioadă scurtă, a profitat protopopul Bălgradului Nicolae Raţiu, care sprijinit îndeaproape de enoriaşi şi de aromânii fugiţi din Valea Timocului din cauza "islamului", stabiliţi la Alba Iulia au sprijinit construcţia bisericii ortodoxe române "Bunavestire" din centrul oraşului.

Contribuţia financiară a aromânilor la construirea acestei biserici fiind substanţială a rămas până în zilele noastre, pentru localnici, cu denumirea "Biserica de la greci".

Pentru cei interesaţi amintim familia Ţârlea, devenită Cirlea, care a contribuit cu rudele sale în cea mai mare măsură. Familia Ţârleştilor a fost renumită în sudul Dunării "în Balcani" în comerţul cu covoare din Orient. Aceeaşi familie Ţârlea, a donat terenul de cca. 4 ha, unde funcţionează astăzi renumitul "Colegiul Horea Cloşca şi Crişan" din Alba Iulia.

În continuare protopopul Ioan Raţiu împreună cu contribuţia credincioşilor ortodocşi a reuşit într-o perioadă foarte scurtă, în condiţii deosebite, să mai construiască încă două biserici: una în cartierul Maieri (azi Maieri I) precum şi la Oarda de Jos, care în prezent face parte din Municipiul Alba.

Colegiul de redacţie a revistei "Dacoromania" apreciind activitata protopopului Nicolae Raţiu inclusiv cea de duhovnic a martirilor Horea şi Cloşca precum şi a altor ţărani revoluţionari, arestaţi în şanţurile cetăţii, a considerat activitatea sa deosbită, acordându-i meritul şi respectul cuvenit, pe lângă evocările efectuate la bisericile respective, la împlinirea a 200 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, evocări la care au participat şi autorităţile locale, Prefectul judeţului Alba - Cosmin Covaciu, Primarul municipiului Alba - Mircea Hava.

Pentru edificarea cititorilor asupra celor arătate anterior, redăm un extras din documentele memorandistului albaiulian av. Rubin Patiţia din cartea regretatului profesor Nicoae Josan "Memorandistul moţ Rubin Patiţia, 1841-1918" care relatează unele evenimente petrecute în oraşul nostru în sec. XVIII-lea.

“După publicarea edictului de toleranţa a imperatului Iosif al II-lea magistratul au trebuit să deie locu pentru edificarea bisericei şi românilor gr.ort. din oraş. Ca şi la această ocaziune să-şi dovedeacă ura şi batjocura, le-a asignat locul în curtea ţagăului (hoheriului - călău) care se afla în locul unde azi este biserica gr.or. din oraş. Gândeau cei de la magistrat, că Românii nu vor lua în posesie un atare loc, însă aceia au curăţit locul, au facut o feştanie şi s-a apucat de zidit aşa ca în puţini ani biserica s-a ridicat în stil frumuos orientalu şi s-a împodobit cu frumoase icoane şi odăşdii de cătră neguţatorii români a Levantei (adică levantini-n.n.), aici locuitori. Era biserica gata, dar fara turn, însă a dat Dzeu de un alt neguţiatoriu străin venind la o rudenia a sa de aici, au dat pentru radicarea turnului un don de 500 galbeni. Frumuseţea şi bogăţia în petrii scumpe a unor icoane din aceasta biserică, precum şi iconostasul înmormântărei Domnului Is. Chr., sunt admirate de cunoscători ai artei. Cusute cu fir de aur sunt feţele sânte.

Românii din suburbiul Lipoveni sunt urmaşii colonilor erariali aduşi din Lipova pentru separea şanţurilor dela fortăreaţa la cari a lucrat 20 de ani, şi după ce ispraviră acea muncă grea, graţia Imperăteasca s-a revărsat asupra lor - făcândui pre toţi libertini şi dându-le locul pentru clădirea de locuinţe. Biserica acolo cladită dă o dovadă frumoasă despre bunăstare a acestor români, pre atunci toţi de legea românească orientală, in care lege ei a fost născuţi şi fiend aduşi din Banat, dupa ce in Ardeal se facuse uniaţia cu Papa - din care imprejurare se esplica că sub Imperateasa Maria Terezia in Alba Iulia români gr. cath. nu erau. Spre ai sili se treacă la confesiunea unită cu putere brachiala li-a rapit biserica şi o au dat-o ţiganilor, cari şi-a făcut trecerea. Românii remaşi fără biserica ponă la edictul de toleranţa a imperatului Iosif al II-lea faceau sluşba bisericească in o şura, din care voiau se-i alunge in urma deselor jalbe ce radicau călugării uniţi contra acestor şismatici - cum ii numiau. Ai scoate din acea şura nu li’a succes, căci mergând comisia esmisă pentru confiscarea tuturor obiectelor menite servitiului bisericescu mai întâiu a voit a lua crucea de pre şura. Au incredinţat acest lucru unui cismaş reformat, care in momentul cand a pus mâna /pe cruce/ lovit de gută s-a rostogolit de pre acoperiş şi mort a căzut la păment. Vezend membrii comisiei aceasta intemplare toţi a fugit sistand orice secuestrare. Românii scăpară de acea nepastă şi continuară cu morţii in acea şura spre mare necaz a călugărilor uniţi din Blaju. Aceştia rădicară de nou plânsoare la guvernul ţării, ca se pună capet sluşbelor bisericei gr. orientale in oraş, de orace s-a fost otărit, că in oraşe gr. orientalilor li-e oprită eserciarea acestor sluşbe, care numai pre sate mai are loc. Un atare decret guvernial aveau călugării în mânile lor. După ce dela guvern deja mai inainte cu un an s’a fost tramis doi comisari guv. spre confiscarea bisericei neunite din A. Iulia - au ordinat cercetare, ca de ce nu s-a esecuat ordinul ei. Vin dar şi alţi comisari, cari asculta pre mai mulţi martori - dar nime nu spune faptul intemplat la incercarea secuestrarii ustensilelor bisericeşti din şura din suburbiul Lipoveni. Protocolul despre ascultarea acestor martori l-am dat Dr. Il. Puscariu protosincelul; din acest protocol oficios se poate constata, ca românii neuniţi deşi erau persoane libere şi cetaţeni a unui oraş lor nu li se recunoştea dreptul la eserciţiu liber a religiunei sale, ci in continu a fost espuşi şicanelor, persecuţielor şi răpirilor a avutului lor. Cumcă bălgrădenii au potut se-şi mantuiasca credinţa lor este mare meritul a comercianţilor levantini membrii ai companiei greceasca, dintre cari mai mulţi se aşezasere ca neguţatori in acest oraş şi erau membrii ai bisericei gr. or. din oraş A. Iulia. Cu intreruperi persecuţiile contra gr. or. au durat pona sub fericitul imperat Iosif II lea sub a carui domnia sa clădit biserica gr. or. din oraş, dândui-se locu in curtea ţagăului, adeca a hoheriului, dorind magistratul şi prin aceasta alegere a locului a batjocuri pre Români, insa aceştia iute sa grabit a ocupa locul - lau curăţit şi l-au sfinţit. In puţini ani biserica sa radicat frumoasă şi spaţioasa impodobită cu frumoase icoane şi provezută cu vestminte şi candele de argint, inzestrate aşa cât pot afirma, ca au luat locu de frunte intre bisericile gr. or. din oraşe avend şi turnu cu clopote, de care in oraşele Sibiu şi Braşov bisericile greceşti erau oprite. Poţi a te desfata şi azi la privirea icoanelor din aceasta biserica, incunjurată acum de toate părţile de locuinţe omeneşti, pre când in anul 1780 locul ei se afla in câmp la marginea oraşului.

Românii cetaţeni liberi a oraşului pentru confesiunea lor nu se puteau folosi de drepturile politice in mesură egală - numai trecând la una din confesiunile recepte potea se cuprinda un ofiţiu. Aşa se precepea in Ardeal liberul exerciţiu a religiunei. Rolul principal in viaţa oraşeneasca îlu aveau reformaţii, cari aveau şi ei destul de a se apara de preapotintele episcop rom. cath. a cărui reşedinţa era in acest oraş."

 

 ec. Ioan STRĂJAN

Bibliografie

Sematismul Arhidiecesei Metropolitane greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş pe anul domnului 1900

Pe urmele lui Inocenţiu Micu Klein de Corneliu Albu

Românii în Arhivele Romei de I. Dumitru Snagov

Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în sec. XVIII de Silviu Dragomir

Românii din Transilvania şi unirea cu biserica Romei de Silviu Dragomir

Istoria Bisericii din Transilvania şi Ungaria de acad. Ştefan Meteş