România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Cetatea dacică de la Ardeu

Mărturiile civilizaţiei dacice sunt mai bine cunoscute de marele public, în zona Munţilor de la sud de Orăştie. Dar chiar şi acestea sunt insuficient ştiute. Legendele despre comorile dacilor au ajuns, în ultimii 200 de ani, la urechile multor oameni şi ele au fost alimentate de descoperirile ocazionale de asemenea comori. Însă adevăratele descoperiri spectaculoase nu sunt neapărat monedele. Deşi nu poate fi contestată nici valoarea materială şi nici cea istorică a acestui tip de artefacte, alte tipuri de descoperiri pot şi chiar suscită un interes mult sporit. Şi dau aici exemplul unei locuinţe, mistuită de flăcări, în care arheologul regăseşte, la locul lor, chiar dacă sunt distruse, toate obiectele care aparţinuseră oamenilor care au locuit acolo. Ce aş mai putea spune despre descoperirea unui mormânt de nobil sau chiar al unui prinţ sau rege?

Şi dacă dezvelirea unui sigur element din ansamblu (aşezare omenească, necropolă sau cimitir) poate stârni atâta interes, vă puteţi închipui ce poate însemna imaginea întregului … Însă, pentru a scoate la iveală cât mai mult din informaţiile pe care le poate oferi obiectul studiului, e nevoie de multă răbdare, atenţie, meticulozitate, la care trebuie adăugată o bază materială adecvată. Şi toate acestea trebuie dublate sau chiar triplate de o pregătire asiduă. Şi aşa cum vă închipuiţi, pentru a fi îndeplinite toate aceste condiţii, este nevoie în egală măsură de dăruire şi de … bani. Şi toate cele enumerate, cu bunăvoinţă, se găsesc, însă chiar şi aşa pot interveni multe alte greutăţi în munca celor care încearcă, cu obiectivitate, să desluşească mesajul lăsat nouă de cei care au trăit înaintea noastră.

 

De ce cetatea dacică de la Ardeu ?

Lăsând pentru o altă ocazie micile sau mai marile probleme ale arheologiei româneşti de astăzi, vom prezenta în rândurile care urmează o cetate dacică. O cetate mai altfel decât cele care pot fi admirate de public în Munţii Şurianu şi vom încerca să şi explicăm importanţa monumentului şi, dacă se poate, să răspundem la întrebările fireşti: unde ? ce ? de ce ? cum ? Vom încerca să creionăm numai imaginea cetăţii, urmând ca de întinsa aşezare locuită de daci, precum şi de descoperirile aparţinând altor epoci să ne ocupăm într-un număr viitor.

 

De ce la Ardeu ?

Dacă din motive politice, militare şi religioase centrul puterii dacice s-a dezvoltat la sud de Orăştie, nu înseamnă că alte regiuni ale spaţiului locuit de daci nu au avut importanţă. Distribuţia resurselor într-un areal întins,

necesitatea exploatării şi, bineînţeles, a controlului acestora a dus la apariţia unor fortificaţii care supravegheau principalele drumuri de acces spre respectivele zone, în preajma lor înflorind aşezări. Sunt bine cunoscute cetatea şi aşezarea de la Piatra Craivii, amplasate în aşa fel încât Valea Ampoiului, una

 din căile principale de pătrundere spre inima Apusenilor, putea fi controlată. Tot aşa trebuie înţeleasă amplasarea cetăţii dacice de pe vârful Piatra Coziei, în marginea Munţilor Poiana Ruscăi.

Un caz asemănător îl prezintă cetatea şi aşezarea dacică de la Ardeu.

*

* *

 Urcând de la Geoagiu de Jos spre Zlatna, drumul străbate mai multe sate aşezate într-un ţinut pentru care adjectivul ,,pitoresc“ pare a fi prea sărac în conţinut . Unul dintre ele se numeşte Ardeu. Este un sat mic, de munte, străbătut aproape în întregime de drumul judeţean. Până nu demult era cunoscut numai pentru piatra de calcar extrasă din dealul ,,Cetăţuie“ şi … cam atât.

În ultimii ani, însă, cercetările arheologice întreprinse de către specialiştii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, în colaborare cu Universitatea ,,1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, au reuşit să dezvăluie parţial şi într-o mică, foarte mică măsură unele dintre secretele pe care Dealul ,,Cetăţuie“ le ascunde.

 

Situaţia înainte de 2001

 Satul Ardeu apare în documente începând cu anul 1509, iar descoperirile de materiale arheologice pe Dealul Cetăţuie şi în împrejurimi sunt semnalate de la sfârşitul secolului al XIX-lea. G. Téglás, care a vizitat dealul în acea perioadă, remarcase că se pot vedea, la suprafaţa solului, ziduri de piatră, realizate în tehnica în care sunt construite zidurile cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Cu toate acestea, primele cercetări sistematice au demarat la începutul anilor ’70. În ciuda bogăţiei în descoperiri, a fost începută exploatarea industrială a pietrei de calcar, iniţial pentru var, mai apoi pentru a fi folosită la infrastructura drumurilor. Astfel că cca 600 mp ai platoului superior al dealului şi implicit al cetăţii au căzut pradă acestei activităţi economice. Trebuie menţionat că şi în momentul de faţă Direcţia Judeţeană a Drumurilor intenţionează să exploateze material calcaros, chiar cu riscul de a compromite întregul monument.

 

Ce este, de fapt, la Ardeu ?

 Nu este nici pe departe vorba despre “carul cu boii de aur”, despre care vorbesc legendele locului. Şi nici despre locuinţele “urieşilor”. De fapt, datorită amplasării sale, astfel încât barează accesul peste cele două “praguri” ale Ardeului, pe care le domină, dealul a fost fortificat de către daci. Zidurile cetăţii construite aici au fost durate într-o tehnică diferită de aceea a monumentelor din zona capitalei. A fost folosită piatra locală, fasonată sumar, completată cu o structură lemnoasă. Astăzi, în secţiunile în care a fost surprins, zidul se mai păstrează pe o înălţime de mai bine de 1,5 m, grosimea sa fiind de cca 2 m. În interiorul fortificaţiei, într-un perimetru de formă aproximativ elipsoidală, cu o suprafaţă de cca 1884 mp, clădirea cea mai importantă era, fără nici o îndoială, “turnul locuinţă”.

Construcţia a fost ridicată pe o înălţime care domină întreg platoul cetăţii, în partea de NV. În acest moment, turnul a fost cercetat într-o mică măsură însă, chiar şi aşa, observaţiile din timpul săpăturilor permit conturarea unei imagini, fie ea şi parţiale. Astfel, se poate spune că stânca a fost îndreptată, în măsura în care a fost posibil, după care a fost acoperită cu blocuri de calcar de mici dimensiuni. Din ziduri s-a păstrat numai partea inferioară, construită din piatră de calcar, nefasonată, ca şi aceea folosită la construcţia zidurilor întregii fortificaţii. Elevaţia era realizată din lemn.

Despre cât de impunător era, în epocă, edificiul, ne oferă indicii distanţa de 8 m dintre cele două ziduri paralele surprinse. Înălţimea turnului nu poate fi estimată, însă distanţa până la care au ajuns materialele din care a fost construit (cca 16 m), în momentul în care s-a prăbuşit, poate în urma unui incendiu, sugerează o înălţime apreciabilă. În orice caz, trebuie să ne închipuim turnul ca având parter şi un etaj. Etajul era, poate ca şi în alte cazuri, spaţiul locuit. Acoperişul a fost, cel mai probabil, realizat din şindrilă. Iar despre bogăţia celor care locuiau acolo, vorbeşte numărul mare de obiecte, unele dintre ele realizate în atelierele romane care au fost descoperite printre dărâmăturile clădirii.

Dacă ceea ce am descris constituia, fără nici o îndoială, locuinţa nobilului ce stăpânea cetatea, locuinţele celor care îl slujeau arătau cu totul altfel. Adăpostite sub creasta de calcar a dealului, locul în care au fost ridicate locuinţele a fost îndreptat apoi, cel mai probabil, a fost podit cu scânduri din lemn. Elevaţia era, foarte probabil, construită pe un schelet din lemn, cu pereţi din împletitură de nuiele, lipită cu lut. În timpul campaniei de săpături din anul 2002 au fost cercetate două astfel de locuinţe, una dintre ele fiind deranjată de intervenţii ulterioare. În cazul celeilalte, cercetată şi ea parţial, inventarul a fost surprins fără să fi fost deranjat din antichitate.

Mai trebuie menţionat că dealul “Cetăţuie” a fost locuit şi chiar fortificat şi în alte perioade. Astfel, datorită materialului arheologic descoperit, putem afirma că platoul superior şi terasele dealului “Cetăţuie” au fost locuite de purtătorii culturii Coţofeni, în epoca bronzului, în prima epocă a fierului, în perioada post romană (secolul IV) şi în evul mediu.

 

Perspective de viitor

 Din cele prezentate reiese, credem, că cercetarea cetăţii dacice de la Ardeu se află doar la început. Şi trebuie menţionat faptul că, pentru a putea avea o viziune coerentă asupra locuirii acestui sit arheologic, în toate epocile istorice menţionate, este necesară, într-o primă fază, sondarea tuturor elementelor componente ale acestuia. Pe termen mediu şi lung, posibilitatea reconstituirii măcar a unor părţi ar putea să transforme monumentul într-o atracţie turistică.

 

Iosif Vasile Ferencz

 Cristina BODO