România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

O piesă de la o maşină de război descoperită în cetatea dacică de la Costeşti - Cetătuie

(jud. Hunedoara)

Maşinile de aruncat erau necunoscute în Grecia epocii războiului peloponesiac. Ele au fost inventate în jurul anului 400 a.Ch. în oraşul grecesc Syracusa de către “inginerii” adunaţi din toată lumea greacă de către Dionysios cel Bătrân, ce se pregătea să atace Cartagina. Prima lor întrebuinţare consemnată de istorie este legată de asediul de la Motya (Sicilia) din anul 397 a.Ch., când maşinile de război şi-au dovedit din plin eficacitatea.

Plinius atribuia invenţia când fenicienilor, când cretanilor, când sirienilor, fără să fixeze o anume dată pentru descoperire. În prezent este unanim recunoscută “paternitatea” grecilor asupra maşinilor de război, ştiut fiind faptul că romanii au împrumutat de la ei toată artileria.

Maşinile de război cu arcuri de torsiune (tormenta), în funcţie de ce se arunca cu ele, săgeţi sau “mingi” (sfere) de piatră, au fost împărţite în două categorii: catapulte şi scorpioni şi respectiv baliste şi onageri.

*

Cercetările arheologice efectuate de-a lungul anilor în cetatea de la Costeşti-Cetăţuie au dus la descoperirea, pe lângă materialul obişnuit, şi a unor piese deosebite. Printre acestea se numără şi cea prezentată în rândurile următoare.

Confecţionată din bronz masiv, piesa are următoarele caracteristici: diametrul total este de 23 cm, iar înălţimea de 5 cm. Ea reprezintă unul din cei patru modioli de bronz cu care era prevăzută o catapultă.

Cum este şi firesc, din structura lemnoasă a unei catapulte, în marea majoritate a cazurilor, nu se mai păstrează nimic, în schimb componentele metalice se conservă deseori foarte bine. Cel mai comun dintre ele este acest modiolus. La fiecare capăt al arcului de torsiune (resort) se afla câte un astfel de modiolus pentru a asigura elasticitatea legăturii de corzi bine răsucite (erau confecţionate din păr de cal sau tendoane). De aceea, pentru cele două braţe ale catapultei se aflau întotdeauna patru modioli, câte doi pentru fiecare arc.

Urme ale catapultelor antice au fost descoperite la Gornea şi Orşova - România, Sunion şi Ephyra - Grecia, Cremona - Italia, Auerberg - Germania, Ampurias, Azaila, La Caridad - Spania, Bath şi Elginhaugh - Marea Britanie, Lyon - Franţa, Pergamon - Turcia, Hatra - Irak, Pityus - Georgia, Mahdia - Tunisia, Sala şi Volubilis - Maroc.

Prezenţa unei astfel de maşini de război într-o cetate dacică, mai ales că este vorba despre una situată în imediata apropiere a capitalei regatului dac, nu trebuie să ne surprindă. Este adevărat că ea poate fi pusă pe seama acţiunilor binecunoscute ale armatelor romane în această zonă de la începutul sec. II p. Chr., dar vom vedea că există suficiente argumente care să pledeze în favoarea opiniei că ea a putut fi utilizată de către oştenii lui Decebal.

Ne referim în primul rând la locul de descoperire: în această cetate, între bastioanele I şi II au fost amenajate platforme de luptă.

După cum relatează Cassius Dio, în conformitate cu stipulaţiile păcii din 89 p. Chr. încheiate între Decebal şi Domitian, regele dac devenea rege clientelar Romei şi era obligat să renunţe la politica externă proprie, dar primea subsidii în bani şi “meşteşugari de tot felul, şi pentru timp de pace şi pentru timp de război ...”. Descoperirile arheologice ne-au demonstrat clar că Decebal a profitat din plin atât de subsidii, cât şi de meşterii primiţi, realizând cu ajutorul lor mai ales importante lucrări de fortificare a regatului său şi cu precădere a zonei capitalei, conştient fiind de faptul că războaiele cu romanii sunt doar la început.

Aceste lucrări de fortificare au presupus şi amenajarea de platforme de luptă la unele dintre fortificaţiile dacice. În afară de cea de la Costeşti-Cetăţuie, mai sunt semnalate platforme de luptă în cetăţile de la Băniţa, Cioclovina, Costeşti – Blidaru, Grădiştea de Munte – Dealul Grădiştii (Sarmize­­getusa Regia).

Şi în sfârşit, dar nu în ultimul rând, folosirea maşinilor de război de către daci ne este confirmată şi de una din scenele de pe Columna lui Traian: este vorba de scena LXVI = 52-54, cunoscută sub denumirea de contraofensiva dacă. În prima jumătate a acestei scene sunt prezentate catapulte folosite de către soldaţii romani, inclusiv astfel de maşini amplasate pe zidurile unei fortificaţii romane. În cea de a doua jumătate a acestei scene, unde este figurată lupta, care a început printre copacii deşi ai unei înălţimi împădurite, sunt redaţi oşteni daci venind dinspre o cetate de lemn cu palisade, deasupra cărora doi comati mânuiesc o catapultă de acelaşi tip cu a romanilor. Faptul că maşinile de război folosite de daci sunt identice cu cele folosite de romani nu trebuie să ne surprindă; unele dintre ele au fost capturate de la armata lui Cornelius Fuscus şi găsite apoi de împăratul roman la sfârşitul războiului din 101-102 p. Chr., aşa cum relatează Cassius Dio: “Traian a ocupat munţii întăriţi şi a găsit acolo armele, maşinile de război cucerite, precum şi steagul luat de la Fuscus”, iar altele, foarte probabil, au fost făcute de către meşterii primiţi de către regele dac de la împăratul Domitian.

Toate acestea ne-au determinat să considerăm piesa de faţă parte componentă a unei maşini de război, respectiv catapultă, folosită de către oştenii daci pentru apărarea cetăţii de la Costeşti-Cetăţuie.

 

Gabriela Gheorghiu

 Bibliografie

R. Cagnat, V. Chapot, Manuel d’archéologie romaine, Paris, 1920, T II.

Cassius Dio, Istoria Romană, LXVII, 7; LXVIII, 9,1.

C. Cichorius, Die Reliefs der Trajanssäule, Berlin-Leipzig, 1896-1900.

M. Feugčre, Les armes des romains de la République ŕ l’Antiquité tardive, Paris, 1993.

I. Glodariu, Arhitectura dacilor – civilă şi militară, Cluj-Napoca, 1983.