România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Academicianul, Alexandru Borza,

luptător pentru unitatea neamului româesc.

(21 mai 1887, Alba Iulia - 3 sept. 1971 Cluj)

- I –

S-a născut la 21 mai 1887 în Alba Iulia. S-a stins din viaţă la 3 sept. 1971 la Cluj.

Studii: Liceul Romano-Catolic din Alba Iulia, teologia la Seminarul Central din Budapesta (1904-1911) şi biologia la Facultatea de Ştiinţe (1908-1911). Doctoratul la Budapesta (1913).

Scurta şi rodnica activitate politică (nov.-dec. 1918)

Iată o parte din consemnările lui Alexandru Borza:

"Despre Consiliul Naţional Român din Blaj (1918)

În toamna anului 1918 am asistat la constituirea Consiliului Naţional Român din Blaj şi am luat parte la toate acţiunile de mai apoi. Le povestesc aici ca să rămână o însemnare autentică.

După toate conciliabulele tinerilor profesori din Blaj şi a fruntaşilor politici, ţinute mai ales la Casina Română al cărei secretar eram eu, am căzut de acord că trebuie să instituim o organizaţie a românilor, fără întârziere. Lucrul acesta s-a chiar precipitat, căci a sosit de la Arad căpitanul Munteanu, un tânăr bucovinean încins cu eşarfe tricolore de-a curmezişul şi crucişul şi în jurul şăpcii şi a insistat să ţinem imediat adunarea de constituire a unui Consiliu Naţional Român. Am convocat în piaţă pe a doua zi Adunarea Naţională şi a venit toată lumea din Blaj, ţăranii din jur şi elevii mai mari ai şcolilor. A prezidat adunarea vicarul dr. Vasile Suciu, iar eu am fost secretarul mitingului. La început s-a intonat frenetic un "Deşteaptă-te române!", iar toată lumea s-a împodobit cu tricolor pe când steaguri fâlfâiau pe catedrală şi liceu. A cuvântat înălţător Al. Nicolescu, mitropolitul de mai târziu, şi alţii. Moţiunea a redactat-o, împreună cu o comisiune, profesorul Al. Ciura. S-a proclamat constituirea Consiliului Naţional din Blaj, cu autoritate supremă în ţinutul acesta, sub prezidenţia lui Vasile Suciu, având ca vicepreşedinţi pe Gavril Precup şi Victor Macovei, secretari pe Zenovie Pâclişan şi pe mine (Al. Borza), cu un număr de membri şi comisiuni. În acelaşi timp un grup de tineri a somat jandarmeria (austro-ungară - n.n.) să predea armele şi muniţia, ceea ce ei au şi făcut, fără împotrivire. Muniţia a fost transportată la liceu, în încăperile Clubului cercetaşilor, punând pază permanentă.

A doua zi am organizat biroul Consiliului Naţional cu sediul la Administraţia capitulară. Am împărţit pe toţi profesorii şi funcţionarii tineri la birou şi la telefon. Apoi s-a organizat conducerea Gărzilor Naţionale sub comanda căpitanului Victor Munteanu şi a cumnatului meu locotenent Emil Negruţiu. S-au desemnat delegaţiile de 2-3 persoane care trebuiau să pacifice satele şi să organizeze pretutindeni gărzi naţionale săteşti. S-au trimis curieri cu rapoarte în Arad şi s-a luat contactul cu Clujul unde comanda Amos Frâncu, cu Sibiul şi mai ales cu Alba Iulia, unde în cetate se formase un nucleu de armată română ce a pus  mâna pe magaziile de arme şi depozitele de efecte, cumnatul meu, Ioan Negruţiu, inginer, era comandantul comisiei de organizare.

În timpul acesta armata austro-ungară ajunsese în deplină dezorganizare. Trenurile erau încărcate cu soldaţi care veneau acasă de pe front, cei mai mulţi înarmaţi. Alţii veneau cu cai şi căruţe. Zi şi noapte se auzeau împuşcături la tren. Spitalul militar din liceu se evacuase complet de bolnavi: cum au auzit de sfârşitul războiului s-au însănătoşit ca prin minune, şi au plecat acasă cu trenul sau pe jos. Numai puţini au fost duşi cu tărgile la gară. Atunci s-a întâmplat cazul divin descris de V. Macovei în "Unirea" care a devenit gazetă zilnică. Un soldat rănit la şira spinării a fost dus cu targa la gară. Trecând pe lângă catedrală pe care fâlfâiau două steaguri impunătoare a început să cânte ca în extaz: "Iar când fraţilor m-oi duce dintre voi şi o să mor, pe mormânt atunci să-mi puneţi mândrul nostru tricolor".

Consiliul Naţional s-a substituit şi administraţiei publice. Cu profesorul Gavril Precup m-am dus la pretură şi în numele Consiliului Naţional am luat jurământ de fidelitate de la pretorul Lengyel, care l-a şi depus. La pretură am aflat o cantitate mare, câteva sute de cingători tricolore (româneşti - n.n.), pe care le confiscaseră jandarmii de la flăcăii români în zilele de târg, ca o măsură stupidă administrativă, fiind aceste cingători o parte integrantă tradiţională a portului bărbătesc din regiunea Târnavelor şi a Mureşului. Ce bine au prins aceste superbe cingători câteva zile mai târziu când s-a luat jurământul de la ofiţerii şi gradaţii care au constituit Batalionul Blaj al Gărzii Naţionale.

Batalionul s-a instalat în internatul de băieţi. Din soldaţi întorşi de pe front s-au alcătuit patrulele pentru oraş, gări şi sate. Împuternicit de Consiliul Naţional, a ordonat recrutări la care s-au prezentat în număr mare tinerii. Dănilă Sabo, Iustin Nistor, Emil Negruţiu erau ofiţerii principali ai Batalionului. Garda Naţională era plătită, unele fonduri pentru acest scop le-a dat banca "Patria", iar apoi împrumuturile făcute la Banca "Albina" din Sibiu. Sume importante s-au realizat şi prin licitarea bunurilor fără stăpâni (cai, vite, oi) şi prin vânzarea bunurilor rechiziţionate şi sechestrate din trenurile militare germane. În privinţa aceasta am reuşit să organizăm o întreagă reţea de captare. Agenţii noştri din Copşa, Dumbrăveni şi Braşov ne semnalau că trenuri de marfă, sau militare cu vin, petrol şi alte bunuri (jefuite din România - n.n.). Atunci intra în acţiune garda puternică din Blaj, sechestra trenul, descărca marfa pe care o înmagazina la Câmpia Libertăţii, respectiv o vindea la gară în detaliu pentru un preţ derizoriu. Vinul excelent de Drăgăşani - din care s-au capturat multe, multe vagoane, costa un crucer litrul.

Echipamentul batalionului din Blaj s-a procurat astfel: erau la Coşlariu magazii enorme de efecte bine păzite până la sfârşit, din care numai Ministerul de război, respectiv un comandant din Cluj, elibera materiale. Ai noştri au confecţionat un ordin de serviciu plăsmuit şi cu el au ridicat câteva vagoane de îmbrăcăminte, bocanci, centuri, saci de spate, foi de cort şi altele. S-a umplut cu ele sala de gimnastică a liceului. Dar şi cercetaşii mei (era conducătorul lor - n.n.) au primit 150 garnituri de echipament de excursii (saci, gamele, corturi) încât ne consideram bogaţi şi eram mândri peste măsură. Mai procurasem din materialul capturat şi un telefon de câmp. Exerciţiile au devenit astfel pline de farmec.

Dar Batalionul din Blaj a primit şi un armament bogat: puşti şi mitraliere din cetatea Alba Iulia. Ba a făcut rost şi de câteva tunuri pe care le-a primit de la un regiment ceh care se retrăgea din Bucureşti şi ne-a lăsat nouă tunurile în schimbul slăninilor oferite. Lichidarea spitalului militar s-a făcut printr-o comisie prezidată de dr. V. Hâncu. de la acesta a primit muzeul un excelent microscop... Având aparatura necesară am putut organiza cu elevii mei câteva şedinţe de lucrări practice microscopice, spre marea lor plăcere şi satisfacţie.

Astfel se completa pregătirea lor biologică foarte bine, pe lângă lucrarea straturilor în grădina botanică (şcolară, condusă de Al. Borza - n.n.) şi unde organizasem grupuri geografice - ecologice: flora pădurii noastre, flora Munţilor Apuseni, flora pajiştilor etc.

Bazându-se pe forţa batalionului nostru, am putut ţine la respect trenurile cu secui care mai circulau. La telefon am ameninţat pe prefectul judeţului cu represalii dacă nu retrage pe jandarmi din munţi şi nu-i dezarmează. Dănilă Sabo a dat acest ultimat grandilocvent Aiudului şi chiar Clujului. Noi am fost autoritatea care îngăduia sau nu trupelor germane care se retrăgeau pe jos sau cu căruţe să cantoneze peste noapte.

Progresau rapid şi chestiunile naţionale. pentru Ziua de 1 decembrie (1918) era convocată Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Eu (Al. Borza) am fost ales deputat al Casinei Române din Blaj. Pentru a fi de folos şi ajutor celor din Alba Iulia în pregătirea Unirii, eu m-am dus cu vreo 6 zile mai devreme, ca un fiu al acestui oraş, care puteam călăuzi pe oaspeţii străini, pe deputaţii care ne aşteptau. De fapt au putut face parte din grupul care a redactat ziarul ocazional "Alba Iulia" scriind un articol despre  trecutul glorios al oraşului.

Călătoria cu trăsura de la Blaj la Alba Iulia a fost plină de elemente pitoreşti. Întâlneam grupuri de săteni care grăbeau de bună vreme spre cetatea făgăduinţelor. Am întâlnit şi ceata mare condusă de profesorul Emil Haţieganu, în disciplină severă.

În Alba Iulia am tras la locuinţa cumnatului meu Ioan Negruţiu, căpitan de Sapeuri (genişti n.n.) şi comandantul Comandamentului militar al cetăţii, care era deosebit de acel al oraşului, unde era comandant căpitanul Medrea.

Lucrul cel dintâi a fost să cercetez Comitetul local Naţional, unde chiar atunci se hotăra să se redacteze gazeta oficială, de care am amintit.

Înainte de amiazi m-am dus la hotelul din localitate (azi demolat - se află doar o placă), şi acolo la etajul întâi aflasem ce se discuta de Comitet în privinţa formulei şi eventualelor condiţii ale unirii.

Mai interesantă era situaţia în cafeneaua de jos, unde erau mulţi intelectuali din toată România. Animaţia era deosebită, la cafenea, când am venit cu propunerea să cântăm şi să învăţăm împreună imnul naţional al viitoarei noastre patrii. Urcându-mă pe o masă de marmură, am intonat şi condus imnul oficial, continuat în "trăiască patria". Curând tot localul vast răsuna de însufleţita noastră cântare patriotică, în vederea unirii aşteptată cu ardoare.

Cel mai desăvârşit succes l-a avut bineînţeles, "Deşteaptă-te române!" tradiţional, pentru care unii dintre noi avusesem neajunsuri şi condamnări din parte autorităţilor.

Cu două zile înainte de unire am avut o delicată misiune de împlinit la Alba Iulia. În timpul acela se retrăgeau armatele germane care ţinuseră ocupată România veche. Toate drumurile erau ocupate de coloane ce mărşăluiau prin Sibiu - Alba Iulia - Cluj spre patria lor. Prezenţa unor trupe înarmate în Alba Iulia pe timpul marei noastre adunări naţionale ar fi putut prilejui eventual incidente neplăcute. Pentru aceea am fost însărcinat să invit pe conducătorul coloanei ce urma să treacă prin Alba Iulia să se oprească şi să sălăşluiască la Sebeş şi în satele învecinate, ca să nu se producă vreun incident în Alba Iulia supraaglomerată de delegaţii pentru Unire. Am invitat deci la colţul parcului "Eminescu" pe căpitanul călare al proximului convoi să oprească trecerea trupelor pentru două zile şi să le cazeze prin satele spre Sebeş. Ofiţerul a oprit retragerea prin Alba Iulia în timpul evenimentului epocal din zilele următoare".1

Extras din Protocolul II al Agendelor Consiliului Naţional Român din Blaj (extrase) 23 XI 1918. Preluat serviciul Dr. Alexandru Borza

1) Blaj. Apare un avion românesc. Apare deasupra Blajului un avion românesc cu doi pasageri, aruncând proclamaţii (vezi la arhive). După mai multe virajuri coboară pe Câmpul Libertăţii, unde aleargă toată Garda şi blăjenii în număr mare. Coboară piloţii: locotenent Niculescu din armata română şi căpitanul Precup din armata ardeleană română. Au plecat de la Marele Cartier General Român din Bacău

24 nov. 1918 ora 7 dimineaţa, preia oficiul S. Toader.

Plecarea avionului românesc. La ceasurile 11 şi 10' a plecat aeroplanul român între aclamaţiunile unei mulţimi imense. Înainte de plecare damele române au încărcat pe aviatorii Precup şi Niculescu cu buchete de crizanteme; corul damelor şi domnişoarelor din Blaj a intonat cântarea: "Pe-al nostru steag", "La arme" şi "Deşteaptă-te române!" (vezi Bibl. Acad. Rom. Cluj mss. rom. 1203).

Activitatea didactico-ştiinţifică

Între 1911-1919 a fost profesor de ştiinţele naturii, conducător al Grădinii botanice şcolare şi secretarul Casinei din Blaj.

Din 1919 - prof. la Universitatea Daciei Superioare din Cluj unde a organizat catedra de botanică sistematică, muzeul şi grădina botanică; 1964 - prof. consultant al Facultăţii de Biologie şi membru în Consiliul ştiinţific al centrului de cercetări biologice din Cluj... Om de ştiinţă emerit (1969). Organizatorul învăţământului botanic la Universitatea din Cluj. Întemeietorului şi animatorul şi animatorul geobotanicii în România. Ctitor şi fondator de instituţii şi publicaţii ştiinţifice: Grădina Botanică, Muzeul Botanic din Cluj. Este iniţiatorul legii de ocrotire a naturii din 1930. În 1943 - înfiinţează primul parc naţional din România, Parcul Naţional din Retezat. A iniţiat studii de etnobotanică prin culegerea de denumiri populare ale plantelor.2

Pentru cei care se mulţumesc să admire peisajele naturale transmise pe calea undelor le dăm exemplul viaţa tânărului Alexandru Borza care spuse: "Când eram licean, prin anii 1900, dornic să herbarizez la munte, după flora din jurul oraşului Alba Iulia o adunasem, se făceau rar de tot excursii. Doar de 1 Mai se organiza un "maial", unde ne duceam pachetele legate cu sfoară, pentru mâncare şi ne întoarcem de la vârful "Mamutului", plouaţi leoarcă. Impresie adâncă mi-a făcut prima excursie făcută la "Iezerul Ighielului" în judeţul Alba... Mai păstrez încă în herbarul meu feriga numită "limba vecinii" (Phzlitis scolopendrium), aflată la poalele unei stânci prăpăstioase, de pe care abia am putut coborî"... Al. Borza vizitează şi Detunata despre care spune că avea atunci şi o "casă de adăpost" construită de serviciile pădurăreşti... Ca hrană a fost încântat în Munţii Apuseni de "balmoşul tradiţional, minunata mâncare a muntenilor, de sărbătoare".

Alexandru Borza a avut norocul să aibă un tată ce venea din satul Borzeşti - Iara, jud. Cluj, iubitor al munţilor cu marea lor bogăţie floristică, şi care l-a finanţat mereu pentru excursii de documentare botanică.

Despre excursie la "Gheţarul de la Scărişoara" el avea să noteze: "Curând ajungi la gura apelor, unde se împreună Arieşul Mare cu fratele mai mic. Apele lor se întrec împrumutat în limpezimea şi bogăţia de peşti. Vezi jucând la soare mrene negricioase, păstrăvi stropiţi parcă cu sânge şi cleni argintii. Oameni mari şi copii nevârstnici pescuiesc pe furiş cu undiţe, le umbra tufişurilor  acoperitoare. Se ascund însă cu grabă în desişul apropiat când se iveşte vreun călător, ce poate fi din nenorocire şi un "finanţ", care le croieşte o gloabă (amendă - n.n.) grea pentru pescuitul în apele "fisc"ului (unguresc)... Către gheţar apuci pe valea Gîrda în sus, pe cărări anevoioase, ce-ţi storc sudori. Treci printre holde şi fâneţe, pe lângă grădini primitive şi case ticluite cu mult meşteşug de oameni aceştia, care au atâta îndemănare la lucrul în lemn. Călăuze îţi găseşti uşor pentru o ţigaretă cât de subţire...

Muntenii (moţii - n.n.) de aci cunosc bine natura, plantele printre care îşi petrec viaţa. Oricine îţi ştie de cupa-oii (Campanula abietina), lemnul câinelului (Daphne nezereum) iarba bubii (Aconitum firmum var. callzbotrzon), potivnicul (Asarum europaem) etc. ...

"Mai treci câteva garduri de brad şi ajungi într-o pădure neobişnuit de răcoroase: eşti lângă Gheţarul de la Scărişoara ascuns în brădet. Străbătând prin desiş, deodată te afli în marginea unei gropi uriaşe, înconjurată de copaci seculari. prăpastia este fioroasă, adâncă de vreo 50 de metri şi largă cât o piaţă. Ai crede că priveşti în gura unui crater ce exhalează frig şi îngheţ în loc de văpaia focului. de pereţii perpendiculari se caţără o vegetaţie bogată primăvăratică, crescută într-o atmosferă pururea umedă, răcoroasă"... "Temperatura scăzută sub 00C a peşterii nu-ţi permite să zăboveşti mult aici. Cum te urci în etajul superior şi cum ieşi mai apoi din gheţar în pădure, treci prin senzaţii ciudate. Din gerul "Bobotezii" te transpui în nădufurile lui "Cuptor" în câteva clipe.

În preajma gheţarului găseşti pururea oameni din partea locului, care scot zăpada din peştera, ca să-ţi topească din ea apă".

De la Gheţar, Alexandru Borza coboară prin inegalabila vale a Ordâncuşii (avea să fie desfigurată după 1955 când s-a construit drumul prin chei)...

Pentru cunoaşterea operei botanistului Alexandru Borza, a eforturilor sale pentru a strânge materiale de studii, să mai facem o excursie pe urmele sale la "Scăriţa Belioara" - pornind pe afluentul de pe stânga al Arieşului, valea Poşăgii.

După un mic popas - aşa cum au făcut şi profesorii de geografie şi biologie urmează ascensiunea pe Scăriţa Belioara la Şesul Craiului. Aici "mulţimea fragilor rumeni deşteaptă în turistul însetat şi înfometat de greul urcuşului"... "Iarba moale, mătăsoasă, te invită la un mic popas aici în rariştea pădurii vârfului muntelui. Apoi alergi în largul "Şesului", la marginea prăpastiei îngrozitoare, ca să admiri mai întâi panorama clasică a Munţilor Apuseni. Cu uşurinţă descoperi în cele două piscuri înfrăţite "Geamăna", mai la răsărit Detunatele, iară spre apus linia aproape orizontală a Muntelui Mare, pătat cu zăpadă şi în dricul verii"...

"Îmbătat de priveliştea munţilor nouă atât de dragi îţi îndrepţi privirea de flori ce ţi se aşterne la picioare. pe lângă florile cunoscute de pe toate stâncăriile calcaroase ardelene, întâlneşti aici plante foarte rare şi chiar "unice", necunoscute pe aiurea. la marginea stâncilor abrupte, un covor verde compus din frunze ovale, pieloase şi sclipicioase ale unei plante lemnoase, culcată la pământ, îţi atrage atenţia. Este Arctostaphzlos uva-ursi (tradus: strugurii ursului), care n-a fost găsită încă nicăieri în Ardeal şi n-a fost publicată nici de pe acest munte"...

Dacă pornim din Sebeş-Alba şi mergem pe drumul de câmp - "care poartă totuşi numele evocator de "Drumul lui Traian", căci merge pe traseul antic al unui adevărat drum roman - treci apa Secaşului... şi desluşeşti partea de sus a râpei verticale, îndosită pe jumătate după pantele line ale unor dealuri pământene. Abia după ce urci şi această colină - acum păşune - cresc văzând cu ochii, la fiecare pas, proporţiile coloanelor şi ale culiselor multicolore ce alcătuiesc Râpa. În toată măreţia ei o vezi numai după ce ai intrat în păduricea din vale.

În faţă se ridică aproape vertical un perete gigantic, ondulat, colorat prin dungi de gresii şi argile albastre, roşietice, galbene, negre, din care eroziunea a modelat piramide şi falduri gigantice, unde, protejate în vârf de straturi de roci sau de bolovani de minerale rezistente. Uneori ţi se pare că ai în faţă o orgă cu mii de tuburi groase şi subţiri, prin care natura măiastră îşi cântă simfonia neînţeleasă de urechea omului. La picioarele acestei scenării măreţe, care se ridică la altitudinea de 450 metri de la nivelul mării şi cu peste 100 metri de la bază, se aştern coline conice alcătuite din măciniş şi grohotiş înierbat, separate prin adânci cursuri de torente, care se varsă în abisul unei văi colectoare"... "Păduricea din care privim grandioasa panoramă a Râpei Roşii este alcătuită din tei, stejari şi jugastru, adăpostind o ferigă (Asplenium adiantum-nigrum) şi arbustul Cotoneaster integerrima (bîscoce). Prin vâlcele dăinuiesc copaci foarte bătrâni de stejar pufos (Quercus pubescens) atât de rar întâlnit în Transilvania.

Râpa Roşie este impresionantă prin măreţia şi variaţia coloanelor ce dau arhitectura ei filigrană, atât de deosebită de operele mâinilor noastre. Privind de jos, doar Marele Canion al râului Colorado poate este mai monumental cu cei 1000 metri de înălţime şi prin coloraţia mai vie a pereţilor lui de marmură. Vestitele "piramide de pământ" de la Bolzano din Alpi nu sunt mai grandioase decât ale noastre, care sunt chiar mai trainice.

Deoarece a fost declarat monument al naturii, "de aici încolo neştiutorii nu vor mai risipi florile rare ale Râpei.

Doar ochiul excursionistului şi obiectivele aparatelor de fotografiat ale turiştilor se vor îndrepta de acum încolo spre aceste falnice coloane, pentru a le privi şi a prinde grandioasa făptură, pentru a face cunoscută în cercuri tot mai largi un punct pe cât de pitoresc al naturii, pe atât de accesibil tuturor".

prof. Ilie FURDUIU

 

Bibliografie

1. XXX - Blajul - vatră de istorie şi cultură, pp. 278-282, Ed. Albatros, 1986, Bucureşti.

2. Ion Mărgineanu şi colab, (2004) Alba Iulia - întâiul dicţionar fără sfărşit, Alexandru Borza, pp. 73-75, Ed. Altip, Alba Iulia.

3. Alexandru Borza (1987) Amintirile turistice ale unui naturalist - călător pe trei continente, pp. 9-191, Ed. Sport-Turism, Bucureşti.