|
Că
democraţia este un vad, o albie în care se varsă deopotrivă
pâraie, pârâiaşe, râuri, fluvii, idei şi moralitate, lungul
drum al nopţii către ziuă, nu mai este o noutate. Clipa în
care ea este sinonimă cu bunul simţ, cu buna purtare are o strălucire
aparte, credibilitate, iar când aceste stări de fapt sunt depăşite
anume, democraţia se încarcă de malefism, rugină politică,
iredentism, nelinişte ce-ar putea duce la dereglări colective,
individuale, sau parlamentare, de „patriotism”exagerat, fals, la
clacarea sevei de moralitate. Aceasta
ni se pare atmosfera în care doi parlamentari udemerişti,
deputatul Becsek Garda Dezsö şi senatorul Sógór Csaba, Grupul
UDMR, şi-au permis, nici mai mult nici mai puţin, să trimită
„Către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, Domnului Preşedinte
Adrian Năstase, cu Nr. 18/464/30.06.2005 următoarea „iniţiativă”:
„În conformitate cu art 74 alin. (I) din Constituţia României vă
înaintăm alăturat propunerea legislativă privind Statutul
de Autonomie al Ţinutului secuiesc, cu rugămintea de a dispune
înscrierea acestuia pe ordinea de zi a Comisilor competente şi a
plenului Camerei Deputaţilor (urmează semnăturile acestor
doi iniţiatori)”. Vorba cronicarului, ce vor „dânşii”, de
unde atâta „autonomie morală” ca să împroşti cu noroi
istoria unui neam, limba lui oficială cu „excremente!” ale unor
minţi bolnave, avide de putere tocmai în secolul acesta, să
uneltezi la integritatea Statului Unitar Român întemeiat pe bătălii
şi jertfe, pe speranţe şi moarte de-a lungul istoriei, închegat
de respiraţia miilor de români de pretutindeni în Cetatea de Scaun
a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 -
la Alba Iulia. În această oribilă „iniţiativă”
se întâlnesc lungul şir al trădătorilor de neam şi
ţară, elitele iredentismului maghiar, reprezentanţi de
Consiliul Naţional Secuiesc
şi Consiliul Maghiarilor din Transilvania, teoriile paşilor
mărunţi sau ale forţei”
O
întrebare: Pe ce pământ locuiesc aceşti "viespi" ce
tâlhăresc respiraţia unui popor demn şi neîngenunchiat!
Iată câteva spicuiri din „marile drăgălăşenii
politice” cu care se joacă până la sânge „stimabilii,
respectabilii parlamentari maghiari”:
1.
„Ţinutul secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate
în cadrul României (art. 2. încercând să-i oblige şi pe români
să le „populeze” ţinutul?)
2.
„Persoanele născute în Ţinutul secuiesc , cetăţenii
români, şi cu domiciliul în străinătate, beneficiază,
de asemenea, de drepturile stabilite în prezentul statul de autonomie, în
măsura în care ultimul lor domiciliu, din ţară a fost într-o
localitate din Ţinutul Secuiesc.
3.
„În Ţinutul Secuiesc limba maghiară are acelaşi statut
ca şi limba oficială a statului” (adică devine „sărmana”,
limbă oficială, art. 10). Ce încălcare „conştientă”
a Constituţiei. Nu este o simplă „gândire” la rece (că
de “Gândire luminoasă” nu poate fi vorba la „dânşii”)
ci de structurarea unei logici pe cât de simplă pe atât de parşivă,
etnici maghiari „se fac” că
ar cunoaşte limba română dar nu vor s-o întrebuinţeze,
şi atunci se impune autonomizarea Ţinutului Secuiesc, formarea
unui stat în stat, votarea
legilor de către „un guvern” propriu alcătuit din maghiari
(de aici înfiinţarea claselor numai cu elevi maghiari, a unor şcoli
ocupate de elevii români, a manualelor în limba maghiară, învăţarea
limbii române opţional, ca o limbă străină,
modificarea Legii administraţiei locale, cu introducerea celei de a
doua limbă oficială, maghiara, impunerea ei în justiţie,
declanşarea unor tulburări, diversiuni în teritoriu (manifeste
ce poartă semnătura Mişcării Revizioniste Maghiare;
revenirea la vechile graniţe ale Ungariei Mari, revolta maghiarilor
împotriva „opresiunii străine” – adică româneşti,
mesajul lui „Orban”, retorismul acestuia despre destrămarea
URSS-ului, Cehoslovaciei, Iugoslaviei), introducerea unor manuale, cărţi
de citire – „de ce nu de recitire corectă? – despre regii lor,
despre martirii Aradului, primirea unor ajutoare consistente de către
elevii maghiarii din partea Ungariei, „stăruirea” inversă a
Păcii de la Trianon, încercarea de reabilitare a contelui maghiar
Wass Albert – mână prelungită a Holocaustului din România
declarat în 1946 criminal de război, traducerea operelor acestuia;
acestora li se adaugă plasarea fără jenă, teamă
şi discernământ a însemnelor Ungariei, pe stemele localităţilor
unde primarii sunt udemerişti, desfăşurarea unor concursuri
ale „Universităţilor de Vară” unde se discută cu
„înflăcărare” regionalizarea Transilvaniei, autonomia,
justiţia, cultura, religia dar şi, colac peste pupăză,
Albert Almos, primarul municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat stema cu
„Ungaria Mare”, fără a conţine măcar un element
românesc, de la care să se „inspire” şi primarii celorlalte
localităţi, înlocuirea numelor strămoşeşti ale
străzilor cu denumiri maghiare, este vorba de simboluri naţionale
ca: 1 decembrie 1918, N. Iorga, generalul Grigore Bălan, eliberatorul
de sub ocupaţia fascistă a Ungariei, a primului oraş, unde
a căzut eroic (M. Sf. Gheorghe), refuzul de a arbora pe steagul primăriei
din Sfântu Gheorghe a drapelului României etc. Observăm cum se „închide
cercul”, cum nu-i „băgăm” în seamă, cum Bucureştiul
„ţine” sub tăcere aceste tentacule a unor caracatiţe înfometate,
necrezând umbrelor malefice, care cutreieră Transilvania ca o stafie
ieşită din minţi. De neiertat este atitudinea parlamentului
ce nu ia atitudine promptă şi definitivă, nu a „băgării”
pumnului în gură, ci a-i chema pe aceşti „prea liberi” iniţiatori
la lecţii despre conştiinţa naţională europeană,
despre bunul simţ al „moralităţii comune, pentru că
aceste demersuri şovine pot otrăvi lumina câştigată
cu greu între generaţii, etnii, minorităţi, şi nu
este cazul, pentru că Avram Iancu le-a retezat-o, la 1848-1849:
„Noi suntem oamenii libertăţii! Hristos a înviat! Libertatea
a înviat şi noi, sincer, nu avem să o mai pierdem! Suntem
contemporani cu istoria lumii, cu pasul ei înainte.”
“Chestiunea maghiară”.
Nu-i doar o "coaliţie"
parlamentară în mişcare, un efect al vocaţiei de-a se menţine
cu hăţurile în mâini, ci tocmai o CHESTIUNE NAŢIONALĂ,
fiind vorba de o problemă majoră a contempo-raneităţii,
de dimensiuni ale autonomiei culturale, în speţă, mai puţin
sau mai mult plauzibile, întrucât substantivul are conotaţii
diverse, prin ceea ce nu se spune, devenind un paravan pentru multe
neconcordanţe sociale, culturale de civilizaţie.
UDMR-ul suprasolicită,
alianţiştii se prind sau nu se prind, marşează
imediat de dragul cooperării şe menţine scorul în
parlament, numai că meciul se desfăşoară nu la tribuna
oficială, ci la peluza, unde atmosfera este incinsă îngrozitor.
De ce să ne grăbim?
Cine ne face să fim atât de inventivi într-o Europă în care
biografia etniilor se ciopârţeşte mereu, se încarcă, se
descarcă de semnificaţii?
Vrem să fim daţi
de exemplu, cui? Să fim periaţi degeaba când exemplele istoriei
transilvănene mai ales, ne demonstrează contrariul, ne pun în
gardă. Oricum, tonul udemeriştilor spune totul: de la o vorbi
desluşit "pe sub mustaţă", până la
sintagmele răspicate ale lui Marko, ameninţarea cu părăsirea
coaliţiei, etc. şi toate acestea se întâmplă când în
spatele "răcnetelor" lor stă elementul românesc ca
supravieţuire, pe care nu-l vor, decât marginalizat, anulat până
la dispariţie, pentru că doar aşa în Harghita, Covasna,
etc se poate dansa doar în limba maghiară, adică se poate întinde
"o altfel de horă a unirii" până la Budapesta, de
unde le vin "porunci", "planuri" cum să acţioneze,
pe ce să se bazeze, şi cum să beneficieze de "slăbiciunile"
românilor, şi nu-i drept, aşa cum nu-i drept ca nici un
parlamentar să vorbească aiurea despre Transilvania, fără
să-i cunoască adevărata stare de spirit. Unde vor să
ajungem? Reamintim că prin autonomie culturală se înţelege
o arie largă de probleme, pentru că toate au ca pâine cea de
toate zilele, cuvântul CULTURĂ - Apropo: cum se cheamă
libertatea presei, artei, literaturii, culturii maghiare din noiembrie
2005? Nu cumva e mai mult decât o "autonomie"?
Să revenim:
Transilvania nu mai este, şi nu va mai fi nicicând o "problemă"
de sacrificat, ci un segment de ţară neîngenunchiat. Cui nu-i
place să se retragă de bunăvoie spre origini! E liber s-o
facă!
Prof.
Ion Ieronim
|
|
