România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Găuri negre în "moralitatea" unor maghiari

Că democraţia este un vad, o albie în care se varsă deopotrivă pâraie, pârâiaşe, râuri, fluvii, idei şi moralitate, lungul drum al nopţii către ziuă, nu mai este o noutate. Clipa în care ea este sinonimă cu bunul simţ, cu buna purtare are o strălucire aparte, credibilitate, iar când aceste stări de fapt sunt depăşite anume, democraţia se încarcă de malefism, rugină politică, iredentism, nelinişte ce-ar putea duce la dereglări colective, individuale, sau parlamentare, de „patriotism”exagerat, fals, la clacarea sevei de moralitate. Aceasta  ni se pare atmosfera în care doi parlamentari udemerişti, deputatul Becsek Garda Dezsö şi senatorul Sógór Csaba, Grupul UDMR, şi-au permis, nici mai mult nici mai puţin, să trimită „Către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, Domnului Preşedinte Adrian Năstase, cu Nr. 18/464/30.06.2005 următoarea „iniţiativă”: „În conformitate cu art 74 alin. (I) din Constituţia României vă înaintăm alăturat propunerea legislativă privind Statutul de Autonomie al Ţinutului secuiesc, cu rugămintea de a dispune înscrierea acestuia pe ordinea de zi a Comisilor competente şi a plenului Camerei Deputaţilor (urmează semnăturile acestor doi iniţiatori)”. Vorba cronicarului, ce vor „dânşii”, de unde atâta „autonomie morală” ca să împroşti cu noroi istoria unui neam, limba lui oficială cu „excremente!” ale unor minţi bolnave, avide de putere tocmai în secolul acesta, să uneltezi la integritatea Statului Unitar Român întemeiat pe bătălii şi jertfe, pe speranţe şi moarte de-a lungul istoriei, închegat de respiraţia miilor de români de pretutindeni în Cetatea de Scaun a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 -  la Alba Iulia. În această oribilă „iniţiativă” se întâlnesc lungul şir al trădătorilor de neam şi ţară, elitele iredentismului maghiar, reprezentanţi de Consiliul Naţional Secuiesc   şi Consiliul Maghiarilor din Transilvania, teoriile paşilor mărunţi sau ale forţei”

O întrebare: Pe ce pământ locuiesc aceşti "viespi" ce tâlhăresc respiraţia unui popor demn şi neîngenunchiat! Iată câteva spicuiri din „marile drăgălăşenii politice” cu care se joacă până la sânge „stimabilii, respectabilii parlamentari maghiari”:

1. „Ţinutul secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate în cadrul României (art. 2. încercând să-i oblige şi pe români să le „populeze” ţinutul?)

2. „Persoanele născute în Ţinutul secuiesc , cetăţenii români, şi cu domiciliul în străinătate, beneficiază, de asemenea, de drepturile stabilite în prezentul statul de autonomie, în măsura în care ultimul lor domiciliu, din ţară a fost într-o localitate din Ţinutul Secuiesc.

3. „În Ţinutul Secuiesc limba maghiară are acelaşi statut ca şi limba oficială a statului” (adică devine „sărmana”, limbă oficială, art. 10). Ce încălcare „conştientă” a Constituţiei. Nu este o simplă „gândire” la rece (că de “Gândire luminoasă” nu poate fi vorba la „dânşii”) ci de structurarea unei logici pe cât de simplă pe atât de parşivă, etnici maghiari „se fac”  că ar cunoaşte limba română dar nu vor s-o întrebuinţeze, şi atunci se impune autonomizarea Ţinutului Secuiesc, formarea unui stat în stat,  votarea legilor de către „un guvern” propriu alcătuit din maghiari (de aici înfiinţarea claselor numai cu elevi maghiari, a unor şcoli ocupate de elevii români, a manualelor în limba maghiară, învăţarea limbii române opţional, ca o limbă străină, modificarea Legii administraţiei locale, cu introducerea celei de a doua limbă oficială, maghiara, impunerea ei în justiţie, declanşarea unor tulburări, diversiuni în teritoriu (manifeste ce poartă semnătura Mişcării Revizioniste Maghiare; revenirea la vechile graniţe ale Ungariei Mari, revolta maghiarilor împotriva „opresiunii străine” – adică româneşti, mesajul lui „Orban”, retorismul acestuia despre destrămarea URSS-ului, Cehoslovaciei, Iugoslaviei), introducerea unor manuale, cărţi de citire – „de ce nu de recitire corectă? – despre regii lor, despre martirii Aradului, primirea unor ajutoare consistente de către elevii maghiarii din partea Ungariei, „stăruirea” inversă a Păcii de la Trianon, încercarea de reabilitare a contelui maghiar Wass Albert – mână prelungită a Holocaustului din România declarat în 1946 criminal de război, traducerea operelor acestuia; acestora li se adaugă plasarea fără jenă, teamă şi discernământ a însemnelor Ungariei, pe stemele localităţilor unde primarii sunt udemerişti, desfăşurarea unor concursuri ale „Universităţilor de Vară” unde se discută cu „înflăcărare” regionalizarea Transilvaniei, autonomia, justiţia, cultura, religia dar şi, colac peste pupăză, Albert Almos, primarul municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat stema cu „Ungaria Mare”, fără a conţine măcar un element românesc, de la care să se „inspire” şi primarii celorlalte localităţi, înlocuirea numelor strămoşeşti ale străzilor cu denumiri maghiare, este vorba de simboluri naţionale ca: 1 decembrie 1918, N. Iorga, generalul Grigore Bălan, eliberatorul de sub ocupaţia fascistă a Ungariei, a primului oraş, unde a căzut eroic (M. Sf. Gheorghe), refuzul de a arbora pe steagul primăriei din Sfântu Gheorghe a drapelului României etc. Observăm cum se „închide cercul”, cum nu-i „băgăm” în seamă, cum Bucureştiul „ţine” sub tăcere aceste tentacule a unor caracatiţe înfometate, necrezând umbrelor malefice, care cutreieră Transilvania ca o stafie ieşită din minţi. De neiertat este atitudinea parlamentului ce nu ia atitudine promptă şi definitivă, nu a „băgării” pumnului în gură, ci a-i chema pe aceşti „prea liberi” iniţiatori la lecţii despre conştiinţa naţională europeană, despre bunul simţ al „moralităţii comune, pentru că aceste demersuri şovine pot otrăvi lumina câştigată cu greu între generaţii, etnii, minorităţi, şi nu este cazul, pentru că Avram Iancu le-a retezat-o, la 1848-1849: „Noi suntem oamenii libertăţii! Hristos a înviat! Libertatea a înviat şi noi, sincer, nu avem să o mai pierdem! Suntem contemporani cu istoria lumii, cu pasul ei înainte.”

 

“Chestiunea maghiară”.

 

Nu-i doar o "coaliţie" parlamentară în mişcare, un efect al vocaţiei de-a se menţine cu hăţurile în mâini, ci tocmai o CHESTIUNE NAŢIONALĂ, fiind vorba de o problemă majoră a contempo-raneităţii,  de dimensiuni ale autonomiei culturale, în speţă, mai puţin sau mai mult plauzibile, întrucât substantivul are conotaţii diverse, prin ceea ce nu se spune, devenind un paravan pentru multe neconcordanţe sociale, culturale de civilizaţie.

UDMR-ul suprasolicită, alianţiştii se prind sau nu se prind, marşează imediat de dragul cooperării şe menţine scorul în parlament, numai că meciul se desfăşoară nu la tribuna oficială, ci la peluza, unde atmosfera este incinsă îngrozitor.

De ce să ne grăbim? Cine ne face să fim atât de inventivi într-o Europă în care biografia etniilor se ciopârţeşte mereu, se încarcă, se descarcă de semnificaţii?

Vrem să fim daţi de exemplu, cui? Să fim periaţi degeaba când exemplele istoriei transilvănene mai ales, ne demonstrează contrariul, ne pun în gardă. Oricum, tonul udemeriştilor spune totul: de la o vorbi desluşit "pe sub mustaţă", până la sintagmele răspicate ale lui Marko, ameninţarea cu părăsirea coaliţiei, etc. şi toate acestea se întâmplă când în spatele "răcnetelor" lor stă elementul românesc ca supravieţuire, pe care nu-l vor, decât marginalizat, anulat până la dispariţie, pentru că doar aşa în Harghita, Covasna, etc se poate dansa doar în limba maghiară, adică se poate întinde "o altfel de horă a unirii" până la Budapesta, de unde le vin "porunci", "planuri" cum să acţioneze, pe ce să se bazeze, şi cum să beneficieze de "slăbiciunile" românilor, şi nu-i drept, aşa cum nu-i drept ca nici un parlamentar să vorbească aiurea despre Transilvania, fără să-i cunoască adevărata stare de spirit. Unde vor să ajungem? Reamintim că prin autonomie culturală se înţelege o arie largă de probleme, pentru că toate au ca pâine cea de toate zilele, cuvântul CULTURĂ - Apropo: cum se cheamă libertatea presei, artei, literaturii, culturii maghiare din noiembrie 2005? Nu cumva e mai mult decât o "autonomie"?

Să revenim: Transilvania nu mai este, şi nu va mai fi nicicând o "problemă" de sacrificat, ci un segment de ţară neîngenunchiat. Cui nu-i place să se retragă de bunăvoie spre origini! E liber s-o facă!

Prof. Ion Ieronim