|
|
|
Balada Unirii
Maica mare are mii
De ani mari între vecii,
Dar mai tânără mereu
S-a-ntrecut cu Dumnezeu
Omul când credea că moare
Da dintr-însa altă floare,
Pentru lumea trecătoare.
Ea venind şi pe la noi,
A dat florile-i mai noi
A intrat cu ochii-n cer
Pe la Porţile de Fier,
Alegându-şi cale grea:
Muntele şi Dunărea,
Şi trecând-o fără pod,
Fără drum şi nici norod,
Între munţi de cremene
A făcut să-i semene,
Trei fecioare gemene
Le-a făcut şi-apoi s-a dus
Să se-ntoarcă într-apus.
Şi-a rămas soră cu soră
Vrajbă-n calea tuturora,
Câteştrei şi câte una
Duşmănite-ntotdeauna
Doritoare să se vadă
Din livadă în livadă,
Se uitau doar între ele
Printre spini şi prin zăbrele
Alergând prin ghimpi oprite,
Obosite şi rănite
Numai cântecele toate
Puteau negura străbate
Şi trăiau îndurerate.
La fântâna dintr-o zare
Se-ntâlneau, cu trei urcioare,
Sorbind visuri şi răcoare.
Într-o zi s-au sfătuit,
Cumpăna de răstignit
S-o dărâme negreşit.
Secerându-şi rapiţa
Două-au spart şi graniţa.
Şi din seceră scânteia
O trezi pe cea de-a treia
Suferinţă cu noroc,
Au luat graniţele foc.
Şi-mprejur de munţi şi ţară
Se făcuse foc şi pară,
Lanţurile li s-au rupt
Cu duşmanii dedesupt.
Şi în fostul cimitir,
Peste spini şi peste pir,
Se încinse hora mare
Peste Sfânta Sărbătoare
A frumoaselor fecioare.
Cu grădinile de brâu,
Pisc cu pisc şi râu cu râu
O cunună, o brăţară
Curcubeu culcat pe ţară
Şi d-acu veciile
Vor trăi cu miile.
TudorARGHEZI
|
Scrisoare către Alba Iulia
Trecui sârma cea ghimpată
să te văd, plai înnoit.
Basarabia furată
Basarabia trădată,
sora ta înstrăinată
te salută: Bun găsit!
Urbe cu văzduh sfinţit,
te ştiam mai mult din carte,
că de când ne-au răzleţit
şi de când suntem deoparte
şi-un hotar strâmb ne desparte,
te gândeai c-am şi murit.
Te gândeai că nu mai sunt,
mă temeam că nu mai eşti:
doar arar, ca din mormânt,
îţi părea că desluşeşti
vreun suspin adus de vânt
dinspre Leova, sau HânceştL.
Iar de câte-am suferit
mult mă mir că mai sunt viu;
căci de când ne-am despărţit
deseori m-au răstignit,
prin Siberii m-au târât -
ca să mor, să nu mai fiu...
Şi aveam numai o vină:
că eram frate cu tine,
că erai frate cu mine,
că vorbeam limba română,
că ne căutam pe hartă
iar acestea nu se iartă...
Cerul ne-a tot fost pustiu,
stinse - florile-n grădine
şi, de-un veac ce se mai ţine.
i-am tot zis răului bine,
şi trăiam fără să ştiu
că îmi este dor de tine.
Aflu-acum, că eşti, că sunt
- Bună ziua, soră, frate!
Noi avem un crezământ
Basarabiile toate,
câte sunt pe-acest pământ,
dornice-s de libertate!
Chinuitul meu norod
azi se scoală în picioare;
Ţara-i vie peste tot;
iar pe câmpuri şi ogoare
ro-mâ-ne-şti-le izvoare
încă n-au secat de tot!
Din Hotin pân-la Chilia,
Din Soroca la Orhei -
grâului ce-mbracă glia,
şi pădurilor de tei,
şi luceferilor grei -
dor le e de România.
Iar bătrânii-atunci când mor,
când se mută sub ţărână,
parc-ar porunci, îngână:
"Nu lăsaţi, copii, din mână
sfântul nostru tricolor
şi vorbiţi - limba română!"
Ţara binecuvântată -
azi în vis te-ai întregit;
Basarabia furată,
Basarabia-nviată,
sora ta adevărată,
te salută: Bun găsit!
Nicolae DABIJA
(Republica Moldova)
|
|
|
