România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Balada Unirii

Maica mare are mii 
De ani mari între vecii, 
Dar mai tânără mereu 
S-a-ntrecut cu Dumnezeu 
Omul când credea că moare 
Da dintr-însa altă floare, 
Pentru lumea trecătoare. 
Ea venind şi pe la noi,
A dat florile-i mai noi 
A intrat cu ochii-n cer 
Pe la Porţile de Fier, 
Alegându-şi cale grea: 
Muntele şi Dunărea, 
Şi trecând-o fără pod, 
Fără drum şi nici norod, 
Între munţi de cremene 
A făcut să-i semene, 
Trei fecioare gemene 
Le-a făcut şi-apoi s-a dus 
Să se-ntoarcă într-apus. 
Şi-a rămas soră cu soră 
Vrajbă-n calea tuturora, 
Câteştrei şi câte una 
Duşmănite-ntotdeauna 
Doritoare să se vadă 
Din livadă în livadă,
Se uitau doar între ele 
Printre spini şi prin zăbrele
Alergând prin ghimpi oprite, 
Obosite şi rănite 
Numai cântecele toate 
Puteau negura străbate 
Şi trăiau îndurerate. 
La fântâna dintr-o zare 
Se-ntâlneau, cu trei urcioare, 
Sorbind visuri şi răcoare. 
Într-o zi s-au sfătuit, 
Cumpăna de răstignit 
S-o dărâme negreşit. 
Secerându-şi rapiţa 
Două-au spart şi graniţa. 
Şi din seceră scânteia 
O trezi pe cea de-a treia 
Suferinţă cu noroc, 
Au luat graniţele foc. 
Şi-mprejur de munţi şi ţară 
Se făcuse foc şi pară, 
Lanţurile li s-au rupt 
Cu duşmanii dedesupt. 
Şi în fostul cimitir, 
Peste spini şi peste pir, 
Se încinse hora mare
Peste Sfânta Sărbătoare
A frumoaselor fecioare. 
Cu grădinile de brâu, 
Pisc cu pisc şi râu cu râu
O cunună, o brăţară 
Curcubeu culcat pe ţară
Şi d-acu veciile 
Vor trăi cu miile.

              TudorARGHEZI

Scrisoare către Alba Iulia

Trecui sârma cea ghimpată 
să te văd, plai înnoit. 
Basarabia furată 
Basarabia trădată, 
sora ta înstrăinată 
te salută: Bun găsit!
Urbe cu văzduh sfinţit, 
te ştiam mai mult din carte, 
că de când ne-au răzleţit 
şi de când suntem deoparte
şi-un hotar strâmb ne desparte, 
te gândeai c-am şi murit. 
Te gândeai că nu mai sunt, 
mă temeam că nu mai eşti: 
doar arar, ca din mormânt, 
îţi părea că desluşeşti 
vreun suspin adus de vânt 
dinspre Leova, sau HânceştL.

Iar de câte-am suferit
mult mă mir că mai sunt viu; 
căci de când ne-am despărţit 
deseori m-au răstignit, 
prin Siberii m-au târât -
ca să mor, să nu mai fiu...

Şi aveam numai o vină: 
că eram frate cu tine, 
că erai frate cu mine, 
că vorbeam limba română, 
că ne căutam pe hartă
iar acestea nu se iartă...

Cerul ne-a tot fost pustiu, 
stinse - florile-n grădine 
şi, de-un veac ce se mai ţine. 
i-am tot zis răului bine, 
şi trăiam fără să ştiu 
că îmi este dor de tine.

Aflu-acum, că eşti, că sunt 
- Bună ziua, soră, frate! 
Noi avem un crezământ 
Basarabiile toate, 
câte sunt pe-acest pământ, 
dornice-s de libertate!

Chinuitul meu norod 
azi se scoală în picioare; 
Ţara-i vie peste tot; 
iar pe câmpuri şi ogoare 
ro-mâ-ne-şti-le izvoare 
încă n-au secat de tot!

Din Hotin pân-la Chilia, 
Din Soroca la Orhei -
grâului ce-mbracă glia, 
şi pădurilor de tei, 
şi luceferilor grei -
dor le e de România. 

Iar bătrânii-atunci când mor,
când se mută sub ţărână,
parc-ar porunci, îngână: 
"Nu lăsaţi, copii, din mână 
sfântul nostru tricolor 
şi vorbiţi - limba română!"

Ţara binecuvântată -
azi în vis te-ai întregit; 
Basarabia furată, 
Basarabia-nviată, 
sora ta adevărată, 
te salută: Bun găsit!
Nicolae DABIJA 

(Republica Moldova)