România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Acţiunile autorităţilor maghiare împotriva unităţii românilor din Transilvania

     Dorinţa de unitate naţională a românilor din Transilvania, a stârnit dintotdeauna furia autorităţilor iredentiste maghiare. La puţină vreme după apariţia şi difuzarea în masă a îndrumarului intitulat "Cum să maghiarizăm numele de familie", redactat de Telkes Simon, preşedintele Societăţii de maghiarizare a numelui, adică în 1907, apare la Budapesta sub egida Tipografiei Regale Maghiare de Stat lucrarea "Românii din Ungaria". Este un alt îndrumar, de data aceasta confidenţial, al guvernului maghiar, în cele aproape o mie de pagini se prevăd măsuri drastice de reducere la tăcere a tuturor mişcărilor care sunt de acord cu existenţa şi continuitatea Austro-Ungariei imperiale şi militează pentru "apariţia în cadrul unei confederaţii de stat naţionale a Transilvaniei Româneşti".

     În pofida măsurilor de precauţie luate în privinţa răspândirii şi circulaţiei acestei cărţi, s-au mai păstrat totuşi cel puţin două exemplare. Unul se află la Biblioteca Universitară din Cluj-Napoca, iar cel de-al doilea arhivat în fondul secret al Academiei Române din Bucureşti. Autorul volumului Anton Huszar, a fost stimulat şi îndemnat din umbră în realizarea voluminoasei lucrări de către contele Andrassy, la acea vreme ministru de interne. În preambulul cărţii se amintea că, în anii 1905-1906, românii din Ungaria (de fapt din zona cotropită a Transilvaniei) au manifestat în mod demonstrativ contra caracterului naţional unitar al statului ungar, căutând să-l transforme într-un stat organizat pe baze federaliste. În continuare se arată că în acest scop, principalele instituţii ale neamului românesc (biserica, şcoala, finanţele) au fost transformate în "factori de luptă şi de instigare în contra statului maghiar, a naţiunii maghiare şi a limbii maghiare". Autorul lucrării invocă necesitatea de a se trece imediat la luptă împotriva românismului, obiectivele urmărite fiind, distrugerea unităţii demografice a românilor ardeleni, maghiarizarea Bisericii greco-catolice române, desfiinţarea autonomiei Bisericii Ortodoxe Române, maghiarizarea învăţământului, interzicerea culturii româneşti în Transilvania, desfiinţarea presei româneşti şi a organizaţiilor politice a ardelenilor precum şi împiedicarea accesului românilor la instituţiile financiare.

     Cum în toate cele douăsprezece judeţe ale Transilvaniei marea majoritate a populaţiei era alcătuită din români, Anton Huszar consideră că se impune "o nouă ordonare a judeţelor şi a cercurilor electorale româneşti pentru ca ele să asigure punctul de vedere unguresc". Ideea a fost pusă în practică între anii 1907 - 1918 când Ardealul a fost colonizat cu maghiari iar românii ardeleni fiind trans-colonizaţi, disipaţi am spune noi astăzi, în mai multe regiuni maghiare. Acţiunea s-a realizat prin dislocări masive a populaţiei româneşti, care a fost forţată să-şi părăsească locul de naştere şi să plece acolo unde au dorit revizioniştii maghiari.

     Alte măsuri coercitive erau îndreptate de revizionismul maghiar împotriva bisericilor româneşti. La puţină vreme după tipărirea volumului intitulat "Românii din Ungaria", autorităţile au trecut la maghiarizarea Bisericii greco-catolice şi intenţionau să desfiinţeze autonomia Bisericii Ortodoxe Române cu scopul "să dispară odată această cangrenă politică, care roade trupul naţiunii maghiare şi al ţării". Mijloacele de realizare a ţelului propus vizau cu precădere limitarea accesului tinerilor la învăţământul teologic, prin ştergerea de pe listele de bursieri a acelora care "au dat dovezi de sentimente în contra statului şi a naţiunii maghiare". De asemenea, în seminarile teologice trebuiau numiţi ca directori şi profesori "doar persoanele care în cursul studiilor universitare au audiat timp de cel puţin patru semestre limba şi literatura maghiară şi au colocvat din aceste materii în fiecare semestru". Au fost înăsprite măsurile de interzicere a reuniunilor învăţătorilor ortodocşi, iar manualele folosite în seminarii trebuiau şi ele avizate de autorităţile maghiare.

     Cu o virulenţă şi mai puternică, autorităţile guvernului maghiar şi-au îndreptat tirul focului împotriva şcolilor, întrucât limba română era cea mai puternică armă a populaţiei româneşti din Transilvania împotriva maghiarizării. Anton Huszar, autorul volumului "Românii din Ungaria, propune ca în şcolile secundare româneşti limba de predare să devină doar un obiect obligatoriu de învăţământ. Ofensiva a fost îndreptată deopotrivă şi asupra societăţilor de lectură de la liceele româneşti, care erau obligate să-şi ţină reuniunile în mod alternativ, într-o săptămână în limba maghiară şi într-o săptămână în limba română. Instrucţiunile mergeau până acolo încât din repertoriul corurilor şi orchestrelor româneşti să fie eliminate textele naţionaliste şt boicotată prin toate mijloacele primirea elevilor din România.

     Numeroase alte încercări de sfărâmare a identităţii naţionale a românilor din Ardeal au vizat implicarea activităţii Societăţii ASTRA. Greu de crezut, dar se cerea statului maghiar să îngreuneze apariţia gazetelor politice româneşti prin crearea de dificultăţi financiare, dar şi prin anularea carnetelor gratuite pe calea ferată pentru ziarişti, iar elementele recalcitrante să fie condamnate la temniţă. Mai trebuie spus că lucrarea secretă a guvernului maghiar se referă şi la "necesitatea distrugerii românilor pe teren economico-financiar", băncile fiind considerate mecanismul principal ai mişcărilor naţionale. Controlul şi cenzura mergeau până acolo încât Ministerul Comerţului trebuia să verifice regulamentele de funcţionare ale băncilor româneşti şi să şteargă eventualele prevederi care nu permiteau ungurilor sa obţină acţiuni la acestea. Profesorilor şi învăţătorilor români li se interzicea să facă parte din consiliile de administraţie ale acestora, iar în zonele locuite de români se sugera înfiinţarea de bănci populare judeţene maghiare, susţinute de guvernul maghiar şi ale căror împrumuturi se acordau fără dobânda cetăţenilor maghiari şi celor colonizaţi.

Ovidiu BUCERZAN