|
Dorinţa de unitate naţională a românilor din Transilvania,
a stârnit dintotdeauna furia autorităţilor iredentiste
maghiare. La puţină vreme după apariţia şi
difuzarea în masă a îndrumarului intitulat "Cum să
maghiarizăm numele de familie", redactat de Telkes Simon, preşedintele
Societăţii de maghiarizare a numelui, adică în 1907, apare
la Budapesta sub egida Tipografiei Regale Maghiare de Stat lucrarea
"Românii din Ungaria". Este un alt îndrumar, de data aceasta
confidenţial, al guvernului maghiar, în cele aproape o mie de pagini
se prevăd măsuri drastice de reducere la tăcere a tuturor
mişcărilor care sunt de acord cu existenţa şi
continuitatea Austro-Ungariei imperiale şi militează pentru
"apariţia în cadrul unei confederaţii de stat naţionale
a Transilvaniei Româneşti".
În pofida măsurilor de precauţie luate în privinţa răspândirii
şi circulaţiei acestei cărţi, s-au mai păstrat
totuşi cel puţin două exemplare. Unul se află la
Biblioteca Universitară din Cluj-Napoca, iar cel de-al doilea arhivat
în fondul secret al Academiei Române din Bucureşti. Autorul
volumului Anton Huszar, a fost stimulat şi îndemnat din umbră
în realizarea voluminoasei lucrări de către contele Andrassy,
la acea vreme ministru de interne. În preambulul cărţii se
amintea că, în anii 1905-1906, românii din Ungaria (de fapt din
zona cotropită a Transilvaniei) au manifestat în mod demonstrativ
contra caracterului naţional unitar al statului ungar, căutând
să-l transforme într-un stat organizat pe baze federaliste. În
continuare se arată că în acest scop, principalele instituţii
ale neamului românesc (biserica, şcoala, finanţele) au fost
transformate în "factori de luptă şi de instigare în
contra statului maghiar, a naţiunii maghiare şi a limbii
maghiare". Autorul lucrării invocă necesitatea de a se
trece imediat la luptă împotriva românismului, obiectivele urmărite
fiind, distrugerea unităţii demografice a românilor ardeleni,
maghiarizarea Bisericii greco-catolice române, desfiinţarea
autonomiei Bisericii Ortodoxe Române, maghiarizarea învăţământului,
interzicerea culturii româneşti în Transilvania, desfiinţarea
presei româneşti şi a organizaţiilor politice a
ardelenilor precum şi împiedicarea accesului românilor la instituţiile
financiare.
Cum în toate cele douăsprezece judeţe ale Transilvaniei marea
majoritate a populaţiei era alcătuită din români, Anton
Huszar consideră că se impune "o nouă ordonare a judeţelor
şi a cercurilor electorale româneşti pentru ca ele să
asigure punctul de vedere unguresc". Ideea a fost pusă în
practică între anii 1907 - 1918 când Ardealul a fost colonizat cu
maghiari iar românii ardeleni fiind trans-colonizaţi, disipaţi
am spune noi astăzi, în mai multe regiuni maghiare. Acţiunea
s-a realizat prin dislocări masive a populaţiei româneşti,
care a fost forţată să-şi părăsească
locul de naştere şi să plece acolo unde au dorit revizioniştii
maghiari.
Alte măsuri coercitive erau îndreptate de revizionismul maghiar împotriva
bisericilor româneşti. La puţină vreme după tipărirea
volumului intitulat "Românii din Ungaria", autorităţile
au trecut la maghiarizarea Bisericii greco-catolice şi intenţionau
să desfiinţeze autonomia Bisericii Ortodoxe Române cu scopul
"să dispară odată această cangrenă politică,
care roade trupul naţiunii maghiare şi al ţării".
Mijloacele de realizare a ţelului propus vizau cu precădere
limitarea accesului tinerilor la învăţământul teologic,
prin ştergerea de pe listele de bursieri a acelora care "au dat
dovezi de sentimente în contra statului şi a naţiunii
maghiare". De asemenea, în seminarile teologice trebuiau numiţi
ca directori şi profesori "doar persoanele care în cursul
studiilor universitare au audiat timp de cel puţin patru semestre
limba şi literatura maghiară şi au colocvat din aceste
materii în fiecare semestru". Au fost înăsprite măsurile
de interzicere a reuniunilor învăţătorilor ortodocşi,
iar manualele folosite în seminarii trebuiau şi ele avizate de
autorităţile maghiare.
Cu o virulenţă şi mai puternică, autorităţile
guvernului maghiar şi-au îndreptat tirul focului împotriva şcolilor,
întrucât limba română era cea mai puternică armă a
populaţiei româneşti din Transilvania împotriva maghiarizării.
Anton Huszar, autorul volumului "Românii din Ungaria, propune ca în
şcolile secundare româneşti limba de predare să devină
doar un obiect obligatoriu de învăţământ. Ofensiva a fost
îndreptată deopotrivă şi asupra societăţilor de
lectură de la liceele româneşti, care erau obligate să-şi
ţină reuniunile în mod alternativ, într-o săptămână
în limba maghiară şi într-o săptămână în
limba română. Instrucţiunile mergeau până acolo încât
din repertoriul corurilor şi orchestrelor româneşti să fie
eliminate textele naţionaliste şt boicotată prin toate
mijloacele primirea elevilor din România.
Numeroase alte încercări de sfărâmare a identităţii
naţionale a românilor din Ardeal au vizat implicarea activităţii
Societăţii ASTRA. Greu de crezut, dar se cerea statului maghiar
să îngreuneze apariţia gazetelor politice româneşti prin
crearea de dificultăţi financiare, dar şi prin anularea
carnetelor gratuite pe calea ferată pentru ziarişti, iar
elementele recalcitrante să fie condamnate la temniţă. Mai
trebuie spus că lucrarea secretă a guvernului maghiar se referă
şi la "necesitatea distrugerii românilor pe teren
economico-financiar", băncile fiind considerate mecanismul
principal ai mişcărilor naţionale. Controlul şi
cenzura mergeau până acolo încât Ministerul Comerţului
trebuia să verifice regulamentele de funcţionare ale băncilor
româneşti şi să şteargă eventualele prevederi
care nu permiteau ungurilor sa obţină acţiuni la acestea.
Profesorilor şi învăţătorilor români li se
interzicea să facă parte din consiliile de administraţie
ale acestora, iar în zonele locuite de români se sugera înfiinţarea
de bănci populare judeţene maghiare, susţinute de guvernul
maghiar şi ale căror împrumuturi se acordau fără dobânda
cetăţenilor maghiari şi celor colonizaţi.
Ovidiu BUCERZAN
|
|
