România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Dealul Furcilor înlănţuit cu surâsul unui ghiocel

     De la "Horia" mă întorceam, scuturându-mi parcă umerii de strigătul pădurilor seculare, căzute de curând, într-o formă sau alta, sub lăcomia securilor mecanice, a puterii, furturilor, hoţiilor, pe care inimosul primar, consilierii lui, secretarul primăriei, încearcă să le stopeze la graniţele localităţii, ale judeţului Alba, să redea moţilor certificatele lor de existenţă. Şi, când Albacul mi-a surâs bombardat de gâlceava albă a văii tatonată încă de frig şi sloiuri de gheaţă, de trunchiuri dispersate şi grămezi de moloz, mi-au venit în minte  versurile Marelui Goga, acest Octavian uns cu acea răşină de esenţă tare a brazilor, cu rădăcinile pornite la vale din cerul Păltinişului, şi ele mi-au îmbuzat ochiul uşor obosit, uşor ondulat de turla Bisericii Ortodoxe, aflată în alaiul cristalin al ţărmului altei văi ce vine de departe, ca un alt legământ al iubirii de moşie, de sub tâmpla Arieşenilor, şi ele sunau aşa "Bisericuţă din Albac / Tu eşti al vremurilor semn / Tot bietul nostru plâns sărac / e-nchis în trupul tău de lemn" - Versurile se rostogoleau mai adânc în suflet şi căpătau chipul lui Horia, cel ce-o ridicase prin 1746, împreună cu ortacii săi, săteni cu frica lui Dumnezeu, încrustată, nufăr pe frunte, dar şi umbra acesteia când se hotărâse mai târziu, ca biserica să fie demolată şi înstrăinată. Dar Dumnezeu a vrut să fie altfel. În calea "vânzării" ei  s-a opus un chip dârz, de neânduplecat - Ion I.C. Brătianu (1864-1827) fost prim ministru, care, nici mai mult, nici mai puţin, o cumpără în 1907 (Ce an!), încununându-şi parcă frumoasa călătorie a sa prin Transilvania, făcând ca acest monument al cioplitului în lemn, al trainicului, inegalatului meşteşug moţesc, să ajungă la moşia sa de la Florica, nu departe de mausoleul tatălui său.

     "Împrospătată" cu părţi, segmente ale altarului altei biserici, cea din Cărpiniş, cu potirul din lemn de cireş al bisericii din Mesteacăn, acest imperiu al arhitecturii, avea să ajungă, în 1954 în localitatea Olăneşti, înfrumuseţând o terasă solară a credinţei şi mântuirii unui neam în care se intră sărutând chipul martir al eroilor Horia, Cloşca şi Crişan, ca îmbrăcăminte a Munţilor Apuseni, ca oglindă  a pasiunii pentru jertfă, curaj şi bărbăţie. Pe uşa aceea am intrat şi eu cu o delegaţie horiană şi albăceană, lipindu-mi buzele de liniştea uşor cariată de îngeri şi vizitatori, în care preoţii par desprinşi din tablouri ancestrale pictate şi sculptate de însuşi Măria sa Horia, de scrâşnetul lui Cloşca şi neînfricarea lui Crişan. Nu-i aşa Corneliu, Matei, Tibi?

     Poposisem, apoi, în 28 februarie 2006 în (Beciul) de la Câmpeni, unde se înbârligaseră curajul, revolta, nesupunerea sărmanilor moţi, cu legi infame, subsol aranjat pentru un semimuzeu, cu ani în urmă, într-un timp sicoizant, benefic pentru acte de  cultură, cu toate umbrele sale dictate, nedictate. Erau istorici, folclorişti, dascăli, bibliotecari, poeţi, scriitori, doi consilieri locali şi două clase de elevi ce tremurau încet într-o încăpere boltită, lipsită de calorifere, îmbrăcaţi, înflăcăraţi doar de intervenţiile docte ale invitaţilor, printre care Gh. Anghel, Andrieş, Sabin Cioica, Mioara Pop, Vasile Bud, Dana Floroianu, Emil Roşca, Maria Mărginean, Aurel Luca (iniţiatorul acestei confruntări cu măreţia unui trecut, cu detaşarea contemporanilor, a oficialităţilor) - aici  s-au rostit adevăruri de netăgăduit. Gata cu amintirea formală, superficială, cu lauda deşănţată! Să trecem la cunoaşterea cu adevărat a unei enciclopedii a luptei românilor pentru eliberare naţională şi socială; să trecem la recupararea faptică a ceea ce se mai poate recupera de pe sate, cătune, staţiuni, din viu grai pe linia tradiţiei, a biografiei celor trei martiri dar şi a lui Avram Iancu, să tipărim cărţi, culegeri cu memoria acestora aşa cum se păstrează, să reinventariem cinstit şi obiectiv atmosfera fastă şi nefastă, scrisă şi nescrisă a Revoluţiei din Munţi, ca preambul al revoltei în Europa, care trebuie recunoscut ca atare, pus la loc de cinste, să nu ne vindem documentele, monumentele, să le facem cât mai cunoscute tinerei generaţii pentru pariul de mâine al istoriei cu globalizarea, să cântărim orice palmă de pământ înstrăinată, orice bogăţie, să cerem Primăriei Horia, dar şi celei din Albac, sprijinite de Consiliul Judeţean, să iniţieze organizarea unui adevărat Muzeu pe Fericet cu drumuri de acces, expoziţie la zi cu biografia martirilor, a Revoluţiei de la 1784-1785, cu bogăţia şi frumuseţea etnofolclorică a zonei, credibilă, pe baza unei selecţii obiective, valorice, deschizând, astfel, porţi cu adevărat turistice şi culturale etc. Întrebarea: Ce lăsăm generaţiilor viitoare; Se hrăneşte de aici, dintr-o altfel de trudă, dacă nu, vom înota în aceeaşi maculatură verbală, şi banii se duc pe fel de fel de "zăpezi" sărbătorite, pe indiferenţa, delăsarea, dezorganizarea falsului interes pentru adevărata istorie naţională, ce-şi aşteaptă rescrierea pe pilonii adevărului, faptului istoric, vor duce la "schiţarea" doar a evenimentelor tragice, dramatice ale frângerii cu roata de pe Dealul Furcilor, cum s-a întâmplat anul acesta. Nu se mai pot interfera acţiuni minore cu depuneri de coroane, cu lipsa prezenţei la un asemenea eveniment. Trebuie să ne reamintim în fiecare clipă un fapt: din umbră unii lucrează în domeniul  strict al uitării, al tragerii cu buretele peste nişte evenimente ce nu convin partidului din care fac parte, neînţelegând că istoria unei patrii, istoria în general, este tocmai suma întâmplărilor circumscrise într-un cerc comun, ca unică respiraţie a adevărului spre veşnicie! Cu cât uităm, cum a fost din păcate în 28 februarie 2006, cu atât vom fi mai săraci. Celula martiră plânge ferecată de neputinţă, lanţuri de ferecare se ruginesc, documente se ofilesc, obeliscul le atinge abia cu "libertatea" lui, încercând să le transfere seminţe pe Dealul Furcilor. Se impune cu atât mai mult pregătirea unor traducători de limbă maghiară şi germană, de latină, franceză, engleză etc. care să scoată documentele cu zecile de mii din fiordurile bibliotecilor vieneze şi budapestane, ale Romei şi Parisului, ale Moscovei şi Ancarei...  

Vedere de ansamblu a Cetatii Alba Iulia

Monumentul de pe Dealul Furcilor

 

Monumentul Horia, Closca si Crisan - Alba Iulia

     La Alba Iulia m-am oprit pe "Dealul Furcilor". Cele câteva coroane nu reuşeau să întreţină densitatea unei flăcări ce nu se poate compara cu nimic: Iubirea de Ţară! din care unii au făcut preşuri, monezi de schimb şi îmbogăţire. Am înlănţuit momentul cu surâsul unui ghiocel. Şi plâns-am!

Ion Mărgineanu