România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Gânduri privind itinerariul albaiulian a lui Mihai Eminescu din anul 1866

     Într-un articol mai vechi, publicat în revista "Dacoromania" (vezi nr. 4/2000, p.42), cu referire la legăturile culturale ale studenţilor teologi din Blaj cu românii din Bucovina, îmi exprimam părerea că plecarea în pribegie prin Transilvania, cu deosebire spre "Mica Romă", a tânărului Mihai Eminescu, care abia împlinise 16 ani şi care tocmai debutase ca poet prin poeziile publicate în revista "Familia" a lui I. Vulcan de la Oradea, s-a datorat, pe de o parte, imensei lui curiozităţi de a cerceta şi de a-şi forma convingeri din cele mai diferite aspecte ale vieţii social-culturale, iar, pe de altă parte, acumulării unui vast material informativ, cuprins în selecta şi bogata bibliotecă românească a profesorului Aron Pumnul, pe care, zice-se, ar fi citit-o cu nesaţ în întregime. Reamintim aici că profesorul Aron Pumnul, un veritabil talent oratoric şi pedagogic, deloc distant faţă de elevii săi, motive pentru care era extrem de iubit printre aceştia, a profesat la şcolile din Blaj înainte de revoluţia de la 1848-49. Participând cu mult entuziasm la organizarea şi desfăşurarea evenimentelor revoluţionare de la Blaj, fiind principalul însufleţitor al elevilor şi studenţilor blăjeni, va fi nevoit, datorită ameninţărilor şi şantajului, să părăsească localitatea, stabilindu-se, până la urmă, la Cernăuţi, capitala Bucovinei (şi ea provincie a imperiului habsburgic). Aici îşi va continua opera de pedagog şi cea de educator în spiritul patriotismului naţional, cu elevii şi studenţii români, folosindu-se, în afara orelor de curs, şi de celebra sa bibliotecă, din care oferea, în mod discret, diferite publicaţii româneşti cu un larg orizont informativ şi formativ.

     Este greu de crezut că Eminescu, abandonând cu de la sine putere cursurile liceale, pe care le considera greoaie, confuze şi plictisitoare, şi devenind, pe lângă "chiriaş" şi "bibliotecarul" profesorului Pumnul, să nu fi găsit în biblioteca cu caracter enciclopedic a acestuia şi informaţii privind oraşul Alba Iulia şi rolul său politic, administrativ, militar, cultural, bisericesc şi de altă natură în trecutul istoric românesc. Nu puteau lipsi dintr-o asemenea bibliotecă, în care istoria românilor era la ea acasă, informaţiile privind starea de asuprire socială şi naţională a poporului român din Transilvania dar şi constanta lui revoltă şi opoziţie faţă de asupritori, lupta lui permanentă pentru apărarea gliei, a limbii, a religiei, a tradiţiilor şi obiceiurilor sale strămoşeşti. Nu puteau lipsi informaţiile privind marile personalităţi ale istoriei noastre care şi-au legat numele de capitala Transilvaniei: Mihai Viteazul şi măreaţa sa operă politică, militară şi diplomatică de la 1599-1600, martirii Horea, Cloşca şi Crişan, craiul Munţilor Apuseni Avram Iancu şi mulţi alţii.

     Desigur, itinerariul albaiulian a lui Mihai Eminescu din anul 1866 este strâns legat de îndelunga sa şedere la Blaj. După consemnările tinerilor săi contemporani din Blaj (Ştefan Cacoveanu, Ioan Cota, Elie Damian Domşa şi alţii) Eminescu a sosit în Blaj spre sfârşitul lunii mai şi l-a părăsit, plecând spre Sibiu, în a doua jumătate a lunii septembrie 1866, deci după 4 luni.

     Se ştie că pe acea vreme, şcolile româneşti din Blaj fiind cele mai "înalte" din Transilvania, cursurile lor erau urmate, deopotrivă, de elevi şi studenţi greco-catolici şi ortodocşi, printre care mulţi din Alba Iulia şi satele din jurul ei. Locuind cu mai mulţi dintre elevii şi studenţii blăjeni, care i-au oferit modestele lor "cvartire", ca şi tradiţionalele lor mese, Eminescu le asculta cu interes discuţiile, intervenind destul de rar şi numai în domeniile în care era "expert". Din aceste prelungite discuţii, cele mai multe petrecute în serile şi nopţile de primăvară-vară, a putut să afle Eminescu şi alte date şi informaţii, unele de amănunt, despre Alba Iulia şi rolul ei jucat în istoria naţională de până atunci. În fond, era vorba de una dintre cele mai importante localităţi din Transilvania, situată la doar 30 de km de Blaj.

     Pe de altă parte, trebuie să se fi discutat mult despre evenimentul cultural-politic românesc ce se pregătea atât la Alba Iulia, unde în zilele de 27-28 august 1866 urma să se întrunească Adunarea Generală a Astrei la 5 ani de la înfiinţarea ei (noiembrie 1861), precum şi la Blaj, unde se aflau o parte dintre conducătorii aleşi ai Astrei, în frunte cu marele filolog, canonicul Timotei Cipariu.

     Aici se impune să reamintim condiţiile social-politice în care urma să se desfăşoare cea de a 6-a adunare generală a Astrei de la Alba Iulia, din 27-28 august 1866.

     Fără îndoială, era o perioadă de intensă emulaţie pentru toţi românii, cu deosebire datorită celor două epocale evenimente care aveau să jaloneze în continuare emaniciparea şi dezvoltarea naţiunii şi a statului român: pe de o parte constituirea Statului Naţional Român, prin Unirea principatelor române Moldova şi Ţara Românească la 24 ianuarie 1859, ca şi perfecţionarea sa sub aspect legislativ şi organizatoric din perioada 1859-1866, chiar dacă, între timp, domnitorul Alexandru Ioan Cuza fusese înlocuit ca Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (10 mai 1866), cu scopul declarat de consolidare internaţională a tânărului stat român, iar, pe de altă parte, rezultatele lucrărilor Dietei Transilvaniei din perioada 1863-1864, singura cu reprezentare românească majoritară (46 delegaţi români, faţă de 43 maghiari şi 32 saşi), care, la 26 octombrie 1863, a adoptat articolul de Lege cu privire la egala îndreptăţire a naţiunii române şi a confesiunilor sale cu celelalte naţionalităţi şi confesiuni din principat şi a impus limba română ca limbă oficială în viaţa publică.

     La art. 2 din lege se stipulează că bisericile greco-catolică şi greco-orientală (ortodoxă) îşi pot aranja, administra şi conduce toate afacerile lor ecleziastice, precum şi afacerile lor şcolare, ale fundaţiunilor, fondurilor şi instituţiilor proprii, după canoanele şi legile lor bisericeşti, independent de influenţele altor biserici, iar, la art. 5 se precizează că "În Principatul Transilvaniei naţiunea română poate avea emblemă proprie".

     Dar şi alte evenimente, cu deosebire culturale, aveau să demonstreze dorinţa spre progres a românilor din ţară şi din afara ei, ca şi tendinţa lor spre unitatea naţională.

     Mă refer la faptul că, după ce, în perioada 2-7 octombrie 1860, "Comisiunea filologică română", condusă de eruditul filolog Timotei Cipariu, a stabilit la Sibiu noua ortografie românească, impusă de trecerea la scrisul cu litere latine, în toate mediile culturale româneşti din Transilvania (şcoli de toate gradele, presă, tipografii, edituri, biserici, bănci, diverse asociaţii şi societăţi, etc.) se făceau eforturi pentru buna ei aplicare (de menţionat că în Ţara Românească înlocuirea literelor chirilice cu cele latine s-a făcut cu câţiva ani mai devreme decât cu Transilvania, prin Eforia şcolilor - vezi hotărârile Nr. 6 din 25 februarie 1856 şi Nr. 37 din 13 iunie 1857).

     Vor apare apoi o seamă de instituţii menite să contribuie la ridicarea naţiunii române din punct de vedere cultural şi ştiinţific. Astfel, la 20 oct. /1 nov. 1860 se înfiinţează Universitatea din Iaşi, urmată la 4/16 iulie 1864 de cea din Bucureşti, iar, ca un corolar, la 1 aprilie 1866, ia fiinţă în România Societatea Literară Română (din 1867 Societatea Academică Română, iar din 1879 Academia Română), care a cuprins, de la bun început, pe toţi erudiţii români, inclusiv din Transilvania şi Bucovina (pe atunci provincii habsburgice), oferind un prim model de unitate naţională românească.

     În aceiaşi perioadă, Reuniunea Română de Lectură din Cernăuţi se transformă în Societatea pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina (1863), iar la Iaşi a luat fiinţă Societatea "Junimea" (1863), grupare literar-culturală şi politică care a editat celebra publicaţie "Convorbiri literare".

     Dar nici Blajul n-a rămas mai prejos. Ca urmare a hotărârilor Adunării Generale a Astrei, ţinută la Blaj în 7-8 septembrie 1863, sub conducerea lui Timotei Cipariu, cu referire la stimularea unei activităţi mai intense şi mai eficiente în toate domeniile aparţinătoare ei, studenţii teologi din localitate, din îndemnul mai multor "bărbaţi binemeritaţi", pun bazele unei societăţi de lectură, care, după câteva şedinţe preliminare (18-29 februarie 1864), va începe activitatea concretă la 3 martie 1864.

     Scopul societăţii, declarat prin statut, era "înaintarea în cultura intelectuală şi morală", dar, aşa cum rezultă din întreaga ei activitate, ea şi-a propus (în mod discret ca şi Astra) să pregătească pe membrii săi pentru lupta de cucerire a drepturilor naţionale şi sociale ale poporului român şi să facă din ei conducătorii acestei lupte, apărătorii şi educatorii poporului, factorii cei mai importanţi de propagare a culturii în popor. Tocmai de aceia, foarte curând, mai precis la 22 iulie 1873, societatea va lua numele ilustrului episcop Inochentie Micu Clain (luptătorul neînfricat pentru drepturile naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania), din acel moment denumirea reflectând scopurile reale ale acesteia. Timp de 55 de ani (1864-1918), Societatea de lectură "Inochentie Micu Clain" a studenţilor teologi din Blaj a fost una dintre cele mai importante instituţii militante româneşti din Transilvania, cu atât mai mult cu cât ea a acţionat asupra tineretului sporind rândurile combatanţilor pentru libertate şi independenţă naţională.

     Din anul 1866, pe lângă membrii ordinari, societatea a primit şi o seamă de membrii externi şi onorari, iar din anul 1874 şi membrii fondatori. Astfel, datorită activităţilor desfăşurate şi multitudinii de relaţii stabilite, între membrii ei fondatori (de fapt binefăcători) vom găsi o seamă de personalităţi ale vieţii politice, ştiinţifice şi culturale din Transilvania, România şi chiar din alte ţări, cum au fost mitropoliţii Ioan Vancea şi Victor Mihali, Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, Elie Măcelariu, Vasile Lucaciu, George Bariţiu, Augustin Bunea, Ion Pop Reteganul, Teodor Păcăţeanu, V.A. Urechia, Ion Agârbiceanu, Petre Dulfu, E. Elefterescu, Roberto Fava (Italia) şi dr. Ian Urban Jarnik (Praga). De asemenea, printre membrii ei fondatori au figurat Academia Română, Academia Maghiară (temporar), societăţile de lectură româneşti din Budapesta şi Braşov, precum şi băncile româneşti din Blaj, Cluj, Reghin şi Turda.  

Cladirea hotelului "Europa" din Alba Iulia, fostul han "La Istratoaie. In stanga imaginii se vede "promenada", parcul unde a poposit M. Eminescu

     Când Mihai Eminescu a apărut la Blaj, societatea de lectură studenţească avea deja peste doi ani de activitate şi este de presupus că el a fost informat despre aceasta, cu lux de amănunte, de către inimoşii lui interlocutori, cu atât mai mult cu cât problema îi trezea la maxim interesul (se socotea un as în problemele de literatură).

     O dovadă clară că Eminescu a aflat despre existenţa şi activitatea societăţii de lectură studenţeşti din Blaj este faptul că, după mai puţin de 4 ani, la începutul anului 1870, student fiind la Viena şi, în această calitate, membru al comitetului studenţesc român care a iniţiat sărbătorirea la Putna a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii ctitorite de domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, a determinat trimiterea apelului-invitaţie de participare şi societăţii blăjene. Organizatorii urmăreau de fapt ca adunarea de la Putna (15/27 august 1870) să fie un fel de adunare naţională a românilor de pretutindeni, prilej de cunoaştere, înţelegere şi plănuiri de viitor, precum şi locul unui "congres studenţesc românesc". Din păcate, datorită izbucnirii războiului franco-german, serbările de la Putna s-au amânat cu un an (august 1871). Din documente aflăm că noul comitet studenţesc român de organizare era de data aceasta condus de către Eminescu şi Slavici.  

Promenada (parcul) orasului Alba Iulia unde a poposit Mihai Eminescu in seara zilei de 27 august 1866

     Pentru românii din Transilvania perioada de emulaţie şi entuziasm avea să se termine însă curând. Presemnele le dă împăratul Franz Joseph I, prin decretul său din 1 septembrie 1865, cu referire la desfiinţarea Dietei Transilvaniei de la Sibiu. Insuccesele repetate ale imperialilor pe plan militar şi diplomatic (războiul austro-prusian şi cel austro-italian) grăbesc tratativele, tot mai evidente, cu aristrocraţia maghiară pentru constituirea statului dualist austro-ungar, care se va şi realiza la 17 februarie 1867 şi, apoi, la 8 iunie 1867 când împăratul Franz Joseph I, se va încorona şi ca rege al Ungariei. Prima măsură ce o va lua, în această nouă calitate, va fi cea din 12 iunie 1867, când vor fi abrogate legile votate în Dieta de la Sibiu privitoare la egala îndreptăţire a naţiunii şi a limbii române.

     În timpul pregătirilor şi a desfăşurării lucrărilor Adunării Generale a Astrei de la Alba Iulia din anul 1866, fruntaşii românilor, deşi nu cunoşteau exact cum vor evolua evenimentele politice din imperiu, erau la curent cu multe din presemnele lor şi se pregăteau să le contracareze, atât cât le va sta în putinţă. De aceia cred că discursurile acestor fruntaşi, dezbaterile ce le-au declanşat, ca şi discuţiile particulare nu puteau să nu-l intereseze pe Mihai Eminescu, participant direct la eveniment.

     Cum la adunările generale ale Astrei, pe lângă delegaţii aleşi în despărţămintele teritoriale, participa şi mult popor (intelectuali, ţărani, lucrători), Eminescu trebuie să se fi ataşat de numeroasa delegaţie blăjeană pentru a ajunge la Alba Iulia.

     Sunt de părere că marele nostru poet a profitat de adunarea jubiliară a Astrei pentru a vizita şi cunoaşte "pe văzute şi simţite" "Bălgradul lui Mihai Viteazul". De altfel, la Alba Iulia, el a fost văzut, în prima zi a adunării (27 august), în biserică, unde a asistat la prelegeri şi dezbateri, după care "a dispărut" până seara, când teologul Elie Damian Domşa îl găseşte odihnindu-se întins pe o bancă din parcul oraşului şi îl invită să doarmă peste noapte împreună cu el în chilioara închiriată la hanul "La Istrătoaie", situat pe latura de răsărit a parcului. Despre locurile şi timpul afectat de Eminescu manifestărilor Astrei de a doua zi (28 august) nu s-au păstrat informaţii precise. Luând în considerare însă pasiunea lui pentru cunoaştere, amintirea unor personalităţi cunoscute atunci în publicistica sa de mai târziu şi unele impresii care au marcat opera sa ulterioară, se apreciază de către specialişti că el nu putea să lipsească de la discursurile lui Andrei Şaguna, Timotei Cipariu, I. Hodoşiu, poate şi de la unele dezbateri, dar nici de la concertul de vioară al domnişoarei Eliza Circa, albaiuliancă studentă la conservatorul din Viena.

     Apreciem, că tot restul timpului petrecut la Alba Iulia, în cele două zile ale verii anului 1866, a fost folosit de Eminescu pentru a vizita oraşul, atât cel de jos, cu puţinele lui obiective existente pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cât, mai ales, cel de sus, cuprins între fortificaţiile cetăţii Alba Carolina, Monumentele şi vestigiile ce mai puteau fi văzute la acea dată, trebuie să-i fi pricinuit mari emoţii şi sentimente de compasiune pentru suferinţele poporului român şi ale fruntaşilor săi (vezi poezia "Horea" scrisă de el poate chiar în zilele ce au urmat).  

Biserica din Maieri I Alba Iulia, unde a avut loc Adunarea generala a ASTREI din 27-28 august 1866, la care a participat Mihai Eminescu

     Locuitorii Alba Iuliei de atunci şi de mai târziu nu l-au cunoscut pe Mihai Eminescu ca persoană fizică (cu excepţia câtorva apropiaţi, printre care şi juristul Ştefan Cacoveanu, locuitor până la sfârşitul vieţii în cartierul Maieri al urbei noastre) dar i-au cunoscut, încă de la debut, magnifica şi unica lui operă poetică. Cu foarte puţine excepţii, cauzate fie de necunoaştere, fie de motive oculte, ei l-au considerat şi îl consideră poetul nostru naţional, expresia cea mai sublimă a ceea ce înseamnă român, istorie şi cultură românească.

     De aceea, urmele lui Eminescu de la Alba Iulia s-au păstrat şi se vor păstra încă, până vor mai exista aici români. Nu am fost deloc surprins să constat din documentele timpului, că, încă din 27 decembrie 1918, Consiliul Naţional Român din Alba Iulia (care din 5 decembrie 1918 preluase conducerea primăriei oraşului) a hotărât schimbarea denumirilor străzilor şi a altor obiective din oraş, pentru a corespunde noilor realităţi politice. Lucrarea s-a şi făcut, până la 31 decembrie 1918, fiind invitaţi toţi cei capabili să dea sugestii potrivite, profesori de istorie şi geografie, intelectuali de toate profesiile, preoţi şi alţii, unii dintre ei de vârste respectabile, care, desigur, trăiau în oraş cu 52 de ani în urmă, când Eminescu a vizitat Alba Iulia. Sugestiile lor s-au dovedit nu numai competente dar şi ca o manifestare de tradiţie locală, de cunoaştere a evenimentelor petrecute în oraş de-a lungul timpului.

     Aşa s-a ajuns ca, încă din perioada realizării Statului Naţional Unitar Român, o stradă din oraş să primească denumirea de Mihai Eminescu, la fel ca şi parcul central (cel în care poetul vroia, de nevoie, să doarmă pe o bancă, în noaptea de 27/28 august 1866).

     Frământările politice şi sociale din perioada interbelică nu au dat prea mult răgaz nici conducătorilor destinelor ţării, nici poporului român, asaltat de lipsuri materiale şi mereu ameninţat de stafia revizionismului şi iredentismului vecinilor de la hotare, să se mai ocupe de istoria şi cultura naţională. Abia în primele luni ale anului 1929, cu prilejul pregătirilor ce se făceau pe plan central şi local pentru aniversarea a 10 ani de la Marea Unire, comisia instituită în oraşul Alba Iulia, alcătuită la începutul lunii martie 1929 din câteva zeci de persoane, printre care şi membrii în viaţă ai fostului Consiliu Naţional Român din localitate (aceiaşi care au organizat şi au asigurat buna desfăşurare, în depline condiţii de siguranţă, atât a Marii Adunării Naţionale, cât şi a imensei Adunări Populare din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia) a propus ca, în cadrul amplelor serbări naţionale din oraş să fie amplasată şi dezvelită şi statuia poetului naţional nepereche Mihai Eminescu. Din păcate, timpul scurt rămas până la serbări (23 mai 1929), ca şi limitarea mijloacelor materiale afectate pentru organizarea acestora, au amânat "sine die" realizarea acestei inimoase iniţiative albaiuliene. Abia după decembrie 1989, în anii '90, în oraşul simbol al unităţii naţionale, s-a putut realiza şi amplasa un bust al marelui poet. A fost, totuşi, un început, timpul şi bunăvoinţa vor putea completa opera.

     Aproape imediat după instituirea sa, Fundaţia "Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României" a participat, prin conducerea şi membrii ei, la omagierea anuală a poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie - ziua naşterii sale), începând din anul 2000, iar în revista fundaţiei, "Dacoromania", au fost publicate materiale privind aceste omagieri, studii, articole şi comentarii privindu-l pe poet şi opera sa, precum şi poezii şi grafică.

     Cu aceste prilejuri, mergând pe urmele albaiuliene ale "Luceafărului poeziei româneşti", fundaţia a reuşit să identifice cele două locuri în care acesta a fost sigur prezent în zilele de 27/28 august 1866 şi anume: locul de amplasament al fostului han "La Istrătoaie" şi biserica ortodoxă din Maieri I în care s-au ţinut şedinţele Adunării Generale a Astrei din zilele mai sus amintite.  

     Dacă la biserica ortodoxă Maieri I, încă din anul 1996, Asociaţia "Şcoala Albei" a aşezat o placă comemorativă de marmură, privind participarea lui Mihai Eminescu la adunarea Astrei din anul 1866, la locul identificat ca fiind al fostului han "La Istrătoaie" lipsea un asemenea semn omagial. Din acest motiv, Fundaţia "Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României", împreună cu Despărţământul Astra Alba Iulia, la 27 august 2004, au aşezat o frumoasă placă de marmură pe acest loc, purtând chipul poetului şi consemnarea de rigoare a popasului său nocturn din 27/28 august 1866.

     Aş dori să închei gândurile mele despre itinerariul albaiulian a lui Mihai Eminescu din august 1866 cu precizarea că, în acea vreme, nu exista în incinta cetăţii Alba Iuliei nici o biserică sau catedrală românească mitropolitană în care să se presupună că s-au ţinut lucrările Adunării Generale a ASTREI (vezi la mai mulţi autori care folosesc, probabil, surse memorialistice târzii sau consemnări ale unor persoane care nu cunoşteau topografia oraşului). Singura biserică din Alba Iulia, care, prin tradiţia populară din secolul al XVIII-lea, mai era amintită ca fiind "mitropolitană", era cea din cartierul Maieri (II), situată în apropierea viitoarei gări de cale ferată (1868), pe atunci de confesiune greco-catolică (a fost construită din materialele rezultate din demolarea catedralei şi a clădirilor aferente fostei Mitropolii ortodoxe a Bălgradului - ctitoria de la 1597 a voievodului Mihai Viteazul, pentru scurt timp "domnul tuturor românilor").

     Deci, cunoscut fiind faptul că adunarea Astrei din anul 1866 s-a ţinut în biserica ortodoxă din Alba Iulia şi cum această biserică s-a identificat ca fiind cea din Maieri I, orice alte comentarii pe această temă, se dovedesc a fi inutile.

     prof. Ioan Pleşa  

Aniversări: 140 de ani de la debutul lui M. Eminescu în revista „Familia” şi de la participarea poetului la adunarea ASTREI de la Alba Iulia