România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

În căutarea trecutului

     Lucian Comşa şi Vlad Totoianu au absolvit medicina în 2004, iar acum sunt rezidenţi. S-au întâlnit la facultate, în anul I şi s-au împrietenit, întrucât "gândeau la fel". Amândoi aveau o pasiune pentru munte şi pentru locurile mai puţin călcate de picior omenesc. Ca un făcut, amândoi sunt născuţi în ziua de 2 decembrie, dar la doi ani diferenţă unul de celălalt, şi amândoi au câte un bunic decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

     Vlad a trăit în Şchei, veche vatră românească, actualmente cartier al Braşovului. Cu istoria şi arheologia s-a întâlnit accidental, în liceu, după ce a trebuit sa studieze arhivele locale pentru o lucrare la ora de latină. I-a plăcut ceea ce a găsit în arhive şi, cu timpul, a început să studieze istoria şi domeniile ei conexe. Bunicul lui Lucian, Cornel Comşa, a făcut studii etnografice în zona Făgăraşului, pasiune transmisă către nepotul său şi îmbogăţită cu pasiunea pentru istorie. Lucian a bătut foarte multe drumuri de munte din zona Făgăraşului. În facultate, cei doi au împărtăşit pasiunea pentru munte, primul traseu serios pe care 1-au străbătut împreună a fost în munţii Baiului, undeva între Azuga şi Valea Doftanei. Au urmat alte şi alte trasee pe munte, iar în mintea celor doi începuse să încolţească ideea că locurile pe care le străbat ascund o istorie a lor, o istorie îngropată.

     În ianuarie 2000 au făcut prima descoperire la Pietrele lui Solomon, unde au găsit o inscripţie în pigment roşu, scrisă cu litere chirilice, în română. Inscripţia a fost studiată ulterior şi de prof. Vasile Olteanu de la Prima Şcoală Românească, şi atestă prezenţa în zonă a unui aşezământ monastic.

     În 2001 au continuat investigarea zonei, pe Vâlcelul Dracului, afluent al Oabănului. Au observat nişte terasări în zonă şi au descoperit trepte săpate în stâncă, precum şi câteva incinte patrulatere, care ar fi putut să aparţină unui aşezământ monastic, după cum a afirmat un specialist de la muzeul de istorie din Braşov, probabil o vatră locuită.

     La aproximativ 7 km pe drumul spre Poiană se află cota Piatra Corbului, în continuarea Văii Dracului. Cei doi susţin că este cel mai frumos punct belvedere din zona Braşovului şi că are flora protejată. Acolo au dat de primul zid, în iulie 2003, un aliniament de piatră, închis simetric spre creastă, de 30m lungime şi 1,80m lăţime. După mai multe investigaţii, au reuşit să găsească toată extinderea de care aparţinea zidul. Au identificat 3 ziduri şi trei terase. Au găsit şi material arheologic de suprafaţă, care atestă că aşezarea este preistorică, probabil din epoca bronzului. Ipoteza a fost confirmată de un specialist. Li s-a promis că, în 2004, vor veni specialişti cu autorizaţie pentru săpături, dar nu a mai sosit nimeni. Vlad şi Lucian au propus introducerea Pietrei Corbului în circuitul turistic. Din acest punct se văd toţi munţii din ţara Bârsei, dinspre pasul Bran spre Săcele. Au încercat să cointereseze autorităţile locale pentru un plan inedit. Au organizat chiar o conferinţă de presă şi au căutat sponsori. Primăria a fost de acord, însă au apărut alte obstacole. Responsabilii de la Muzeul de Istorie au găsit mai multe contraargumente. Au spus că descoperirile ar fi, de fapt, forme naturale sau depozite de muniţie din război. Un reprezentant al Apărării Civile a infirmat această ipoteză, iar ideea n-a mai fost pusă în practică.

     Aproape de drumul dintre Poiana Braşov şi Râşnov au făcut o altă descoperire, în septembrie 2004 - ianuarie 2005. O aşezare complexă care, se pare, conţine elemente din diferite epoci cu diferite roluri. Ziduri (L=150m - 4,5km, G=2 - 4m, H=0,20 - 0,60m ), val de pământ, incinte patrulatere ( S = 8-10mp ), drumuri consolidate. Suprafaţa aşezării e de aproximativ 80 ha, aflându-se la o altitudine medie de 1000 m. Sunt prezente aprox. 60 construcţii patrulatere, majoritatea cuptoare, sugerând o posibilă exploatare de suprafaţă, imbold pentru arheologia industrială, domeniu care la noi e de abia la început, dar în alte ţări are o importanţă din ce în ce mai mare. De asemenea, e prezent şi material ceramic de suprafaţă. Lângă aşezare au descoperit ceva ce ar fi putut fi un sanctuar. Primele evaluări au evidenţiat prezenţa unui complex de fortificaţii. "Dealul respectiv este un monument unic, care cumulează urme din mai multe epoci. Trebuie organizat un program de cercetare. Dimensiunile zonei sunt impresionante. Din păcate, abia la primăvară vor putea fi reluate cercetările de teren şi sondajele", declara în 2004 istoricul clujean Alexandru Diaconescu.

     Vlad şi Lucian au găsit în Săcele, în septembrie 2004, urmele unei aşezări din epoca bronzului, se pare, la izvoarele Durbavului, la S-E de Săcele. Arheologul Vasile Moga din Alba Iulia a confirmat descoperirea. Aşezarea e de mici dimensiuni, aprox. o jumătate de hectar, conţine valuri de pământ, şanţuri de palisadă şi material ceramic de suprafaţă.

     Cea mai importantă descoperire este însă cea de pe dealul Bunloc, în imediata vecinătate a municipiului Săcele făcută în martie 2005. Aşezarea de aici se întinde pe aprox. 50ha, conţine ziduri, terase întărite cu piatră, precum şi o structură circulară, cu diametrul de 40m, ce sugerează un loc de cult. Cei doi medici au reuşit să capteze interesul autorităţilor locale şi au găsit sprijin. Fără nici o îndoială, una dintre cele mai mari provocări supuse atenţiei forului deliberativ din Săcele a fost legată de alocarea de fonduri pentru realizarea unor săpături arheologice în zona dealului Bunloc. Iată ce a declarat în plenul şedinţei preşedintele Comisiei pentru Cultură a Consiliului local, consilierul George Tănase: "La începutul lunii aprilie 2005, ca urmare a unei solicitări adresate de un arheolog amator - medicul Vlad Totoianu - am efectuat o deplasare în zona dealului Bunloc cu scopul de a identifica şi vedea posibile vestigii arheologice, conservate în acea zonă. Întrucât din cele existente la faţa locului se deduce cu claritate poziţionarea în trecut a unor fortificaţii ce înglobau aşezări civile, ţinând cont şi de supoziţiile formulate de medicul Totoianu, am solicitat, atât în nume propriu cât şi în numele Comisiei pentru Cultură din cadrul Consiliului local al municipiului Săcele, prezenţa şi consultanţa unor specialişti atestaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor".

     Demersul nu s-a oprit aici, întrucât supoziţiile formulate au stârnit interesul mai multor specialişti în domeniu. "În data de 13 aprilie 2005, a afirmat în continuare consilierul George Tănase, au răspuns acestei solicitări domnul arheolog Angel Istrate şi doamna arheolog Daniela Marcu - doctor în arheologie şi specialist acreditat de Ministerul Culturii şi Cultelor -, arheologi care s-au deplasat pe dealul Bunloc, în zona vestigiilor. De această dată, fără îndoială, s-a constatat că ruinele şi configuraţia acestora sugerează un sistem complex de fortificaţii care, în teorie nu poate să aparţină decât dacilor. Concret, este vorba despre ziduri seci, construite din bolovani de piatră de diferite dimensiuni, fără mortar, iar în partea superioară a dealului se delimitează în mod evident un platou circular înconjurat cu zid de piatră, platou ce pare a fi fost un loc de cult, probabil un sanctuar". Altfel spus, este foarte posibil ca la doi paşi de principala poartă a Transilvaniei dinspre Bucureşti, într-un loc în care accesul este facilitat de existenţa unei instalaţii de transport persoane pe cablu, într-o zonă intens vizitată de amatorii sporturilor hibernale, dar în aceeaşi măsură şi de pasionaţii zborului cu parapanta sau deltaplanul, aşadar, este foarte posibil ca în scurt timp să iasă din negura timpului o aşezare dacică în partea superioară a dealului Bunloc. Aşa cum se afirmă şi în plenul deliberativului din Săcele, impactul turistic ar putea fi uriaş, cu atât mai mult cu cât locaţia nu se regăseşte în Repertoriul arheologic al României, iar caracterul de noutate al acestei descoperiri poate duce la reaşezarea trecutului unei aşezări atestate documentar abia în prima jumătate a mileniului trecut.

     Cu unanimitatea voturilor celor prezenţi au fost alocate fondurile necesare executării unor săpături de control, săpături ce au fost deja efectuate şi în urma cărora a fost confirmată, în raportul arheologic întocmit, "existenţa pe dealul Bunloc a unei aşezări fortificate ai cărei locuitori foloseau o ceramică rudimentară, prost arsă şi modelată manual" şi, de asemenea, dealul Bunloc a fost declarat sit arheologic.

     Ultima, dar sperăm nu cea de pe urmă descoperire a celor doi medici este o mică aşezare aflată în partea vestică a Valului Tătarilor. Are o suprafaţă de aproximativ o jumătate de hectar, întărită cu val de pământ şi un mic şi şters şanţ de palisadă. La suprafaţă este prezent material arheologic ceramic ce pare a fi din epoca bronzului, deci probabil ca aşezarea să fie contemporană cu cea de pe Bunloc. "Premisa de la care am pornit a fost aceea că Valul Tătarilor ar fi fost construit, de fapt, cu mult înainte de invaziile tătare. Descoperirea de pe Bunloc a pus într-o cu totul altă lumină acest val, care, având în vedere amplasarea, modul de construcţie şi curbura valului,  putea bara accesul dinspre depresiunea Bârsei spre Bunloc, blocând culoarul Timişului. Aşa am găsit şi această ultimă aşezare, care practic întăreşte latura de vest a valului, cea dinspre est închizându-se pe Valea Baciului", declară cei doi.

     Suntem convinşi că felul în care au decurs lucrurile la Săcele va putea servi drept exemplu şi altor autorităţi locale aflate în cunoştinţă de cauză asupra posibilelor valori de patrimoniu pe care le-ar putea exploata.

Costea Rada