Unul dintre "cele mai strălucite oraşe din DACIA" (Claudiu Ptolomeu)

Cadrul natural şi administrativ

Aşezat într-o regiune propice apariţiei şi dezvoltării aşezărilor umane, oraşul Cugir se găseşte în extrema sud-vestică a judeţului Alba, la o distanţă de 40 km de reşedinţa de judeţ Alba Iulia (Apulum). Împreună cu comuna Vinerea şi cele şese cătune: Bocşitura, Bucuru, Călene, Feţe, Goasele şi Mugeşti, Cugirul ocupă o suprafaţă de 354,1 km. Oraşul este străjuit pe trei părţi de dealuri piemontane, devenite emblematice pentru localnici, precum Dealul Cetăţii, dealul Drăgana, Piatra Pleşii...

Cea mai mare parte a teritoriului o formează zona montană. Din această zonă izvorăsc Râul Mare şi Râul Mic care, unite la ieşirea din munţi, dau naştere Râului Cugir, curs de apă ce se varsă după 15 km în Mureş.

Desigur, relieful zonei a influenţat, în bună măsură, atât habitatul cât şi ocupaţiile omului aşezat pe aceste locuri, încă din cele mai îndepărtate epoci ale istoriei. Astfel, geograful alexandrin din sec. II p. Chr., Ptolomeu, în "Îndreptarul geografic", situează SINGIDAVA la 48 gr. longitudine şi 46 gr. 20' latitudine între Ziridava (Pecica) şi Apulum (Alba Iulia). Coordonatele pentru Apulum fiind 49 gr. 15' longitudine şi 46 gr. 40' latitudine, rezultă că Singidava corespunde cu aşezarea dacică de la Cugir.

Descoperiri arheologice

1. Epocile Neolitică şi Eneolitică

Cele mai vechi urme de locuire umană datează din perioada de început a neoliticului timpuriu (complexul cultural Starčevo-Criş), mărturie fiind ceramica şi uneltele de piatră cioplită descoperite în lunca şi pe terasele râului în Podereauă, La Arini şi Sub Peret, iar la Vinerea - Tăbărâşte s-a găsit şi un idol din lut ars. Două aşezări din neoliticul târziu (cultura Turdaş) au fost identificate pe Valea Viilor şi în Grumureţ, în ultima găsindu-se resturi de locuinţe, ceramică, obiecte de lut şi unelte din piatră.

Epoca neolitică este reprezentată prin descoperiri ce aparţin culturii Petreşti, în locul numit La Arini, şi anume două topoare-târnăcop din cupru.

2. Epoca BRONZULUI

Faţă de perioada anterioară, numărul aşezărilor creşte semnificativ, fiind preferate zonele înalte, precum în cătunele Bucuru sau Călene. Alături stau mărturie locuirile culturii Coţofeni de la Cugir - Ţara Vânturilor, Piatra Pleşii, Făgeţel.

Cele mai importante descoperiri ale culturii Wietenberg (1500-1200 a. Chr.) au fost obţinute în urma cercetărilor arheologice de pe Dealul Cetăţii, o ceramică bogat decorată cu motive în formă de spirală sau meandre, ce indică legăturile cu lumea veche grecească, miceniană, o serie de obiecte de bronz (şase brăţări ornamentale) descoperite prin anii '60 pe Valea Dăii, precum şi trei vase ceramice conţinând circa 300 obiecte din bronz şi 24 din aur în locul vărsării Pârâului Gugului în Râul Cugir, cunoscut sub denumirea de Tezaurul de la Cugir. Turtele de bronz, ca şi alte piese, fac dovada prelucrării lor într-un atelier.

3. Epoca FIERULUI

Vestigiile din prima epocă a fierului sunt puţine. O parte se cunosc de pe locul ştrandului din Cugir, altele aparţinând culturii Basarabi care au apărut pe Dealul Cetăţii. În schimb, mult mai bine reprezentate şi sugestive sunt descoperirile din epoca dacică.

După un hiat de locuire, ce corespunde în spaţiul transilvănean prezenţei sciţilor şi celţilor, urmează o locuire dacică comasată îndeosebi în vatra actuală a localităţii Cugir.

Fără îndoială, cea mai importantă descoperire o constituie "Cetatea de la Cugir" - Dealul Cetăţii, promontoriul ce domină oraşul de astăzi, cu o excelentă poziţie strategică şi o bună fortificare naturală, cercetată sistematic mai bine de un deceniu de către un colectiv de specialişti condus de I. Horaţiu Crişan, Florin Medeleţ şi prof. Vasile Moga, începând cu anul 1977.

După ce, în anul 1868, s-a găsit un tezaur dacic de monede de argint (cca 200 piese), majoritatea de tipul Aiud-Cugir, între ele imitaţii după tetradrahmele lui Filip al II-lea şi o imitaţie după o drahmă de tip Alexandru cel Mare - Filip al III-lea Arideul, ajunse la Muzeul Naţional din Budapesta şi Cabinetul Numismatic din Viena, Muzeul gimnazial din Sebeş sau Muzeul de istorie din Cluj, în 1955 s-a descoperit un alt tezaur, alcătuit dintr-un mare număr de monede greco-macedonene şi dacice (cca 2000 de piese), care s-au împrăştiat printre localnici, transformate în lingouri, fiind recuperat doar un număr de 14 piese, 9 piese la Muzeul din Deva (8 tetradrahme Macedonia Prima şi o imitaţie din primele serii Filip al II-lea), iar I. Horaţiu Crişan a mai recuperat de la localnici 5 piese: 4 tetradrahme Macedonia Prima şi o tetradrahmă de tip Răduleşti Hunedoara, dacică. Se readuceau astfel în actualitate câteva ipoteze mai vechi ale istoricilor. Marele nostru învăţat Vasile Pârvan, de pildă, presupunea că la Cugir a existat un centru metalurgic dacic la fel ca şi la Sibişel şi Grădiştea de Munte, mărturie fiind şi locul numit Piatra Pleşii, de unde se extrăgea piatra de var, dar cel mai incontestabil fapt este tradiţia păstrată până în timpurile noastre, când la Cugir a prins viaţă cea mai mare Uzină Metalurgică din ţară, care şi în prezent are cei mai buni specialişti. Alţi cercetători consideră că pe Dealul "Cetate" de la Cugir ar fi existat o aşezare fortificată din epoca bronzului sau din epoca Látčne.

Abia primele săpături din anul 1977 au oferit certitudini de un enorm interes, prin descoperirea necropolei cetăţii dacice. Primii locuitori ai dealului "Cetate", ale căror urme de locuire s-au descoperit numai pe pante, au fost purtătorii culturii Sighişoara-Wietenberg din perioada mijlocie şi târzie a epocii bronzului (sec. XVII-XIII a.Chr.). Tot în zona pantelor s-au găsit vestigii dacice de locuire de la sfârşitul primei epoci a fierului (sec. V-VI a.Chr.), ceea ce dovedeşte că amenajarea platoului şi a teraselor s-a făcut mai târziu, adică în secolele III-II a.Chr., când la marginea platoului superior a fost înălţat un puternic val de apărare durat din pământ şi piatră. În faza de apogeu a civilizaţiei dacice, începând de la sfârşitul secolului al II-lea, s-a definitivat amenajarea platoului superior şi a teraselor, iar vechiul val de apărare a fost înlocuit cu unul nou, mult mai puternic, întărit cu un masiv zid de piatră făcut din enormi bolovani de râu uniţi cu pământ, zid pentru amplasarea căruia s-a săpat în stâncă un pat de peste 3 metri, consolidarea făcându-se prin puternici contraforţi din stânca păstrată.

În spatele noului val de pământ şi a zidurilor de piatră, pe platoul superior, au fost descoperite numeroase locuinţe aparţinând diferitelor perioade; s-a găsit un abundent material arheologic alcătuit din ceramică, podoabe, unelte etc. Ceramica, reprezentată printr-o gamă largă de forme şi ornamente, contribuie în mod esenţial la îmbogăţirea cunoştinţelor actuale cu privire la repertoriul ceramicii geto-dacice. Este prezentă ceramica lucrată cu mâna, de lux sau comună, cât şi cea confecţionată cu roata. La produsele autohtone trebuie adăugate vase greceşti (elenistice) şi romane, precum şi podoabele de factură celtică, cum sunt brăţările de sticlă colorată sau pintenii de fier. Toate aceste mărfuri de import dovedesc, pe lângă multiplele legături comerciale întreţinute de societatea daco-getică pentru care ne stau mărturie şi monedele străine ce făceau parte din cele două tezaure, faptul că ne găsim în faţa unui centru economic de seamă. O vatră de foc, pe suprafaţa căreia s-a găsit o pilă mare de fier şi zgura de fier descoperită în cadrul unui alt edificiu pledează pentru stadiul de civilizaţie al metalurgiei fierului.

Cel mai spectaculos s-a dovedit a fi inventarul aşa numitului "mormânt princiar", ce a aparţinut unui tarabostes local, cu vârsta în jurul a 35 de ani, probabil conducătorul unui trib din zona văii Cugirului. Războinicul a fost incinerat într-un car de paradă cu patru roţi, alături de care s-au găsit resturile incinerate a trei cai, dar şi numeroase obiecte realizate din fier, bronz, argint şi aur. S-a putut reconstitui, pe baza pieselor găsite, echipamentul de luptă al războinicului, format dintr-un coif de fier, cămaşa de zale din fier, închisă cu butoni din argint suflaţi cu aur. Armamentul era completat cu un scut din lemn placat cu piele, un vârf de lance, o sica, armă specifică dacilor, o sabie dreaptă de tip celtic, garnitura unui arc, alături de piese de vestimentaţie, între care un placaj de aur lucrat în tehnica au repoussé, terminat cu o reprezentare în stil animalier. Peste resturile incinerate au fost depuse un vas de bronz (situla) de provenienţă romană şi o fructieră dacică de mari dimensiuni.

Mormântul se datează într-o perioadă anterioară Regatului lui Burebista, la începutul sec. I a.Chr. În aceeaşi necropolă a fost cercetat şi un al doilea "mormânt princiar", nu la fel de bogat, dar conţinând două săbii, o cămaşă de zale din fier şi obiecte de argint.

Iată deci că toponimicul Dealul Cetăţii, transmis din moşi-strămoşi, n-a fost întâmplător. Perpetuarea unui asemenea toponimic n-a putut fi făcută decât de descendenţi ai acelora care ridicaseră vechea cetate dacică, cu atât mai mult cu cât după anul 106 p. Chr., când cetatea a fost cucerită şi distrusă de romani, nu s-a mai constatat vreo locuire pe acest deal, iar ruinele au fost acoperite de pământ. Falnica cetate de odinioară n-a dispărut însă din amintirea urmaşilor, care au denumit dealul în continuare şi-l numesc şi astăzi "Cetate".

Întinderea mare, elementele de construcţie şi sistemul de fortificare al aşezării, bogăţia tumulilor şi varietatea materialului arheologic identifică dava de pe "Cetate" cu localitatea antică SINGIDAVA, menţionată în Geografia sa de Claudiu Ptolomeu (90-168) ca unul dintre "cele mai strălucite oraşe din Dacia".

Ec. Ioan Stuparu

Tetradrahma macedoneana din tezaurul de la Cugir-Sub-Coasta

Tetradrahma dacica din tezaurul de la Cugir-Dealul Cetatii


Moneda de tip Filip II provenind din tezaurul descoperit la Cugir - Sub Coasta

Resturile mormantului "princiar" dacic de la Cugir la momentul dezvelirii sale

Placaj lucrat din aur gasit in mormantul "princiar" dacic de la Cugir

Car de parada (reconstruire) din mormantul "princiar" dacic de la Cugir-Dealul Cetatii

Bibliografie:

Ion Horaţiu Crişan, Necropola dacică de la Cugir. Consideraţii preliminare, în Apulum, XVIII, 1980.

Magazin istoric, nr. 11/1977.

Magazin istoric, nr. 4/1979.

Ion Horaţiu Crişan, Identificarea celebrei Singidava, în Contemporanul, nr. 15 (1692), 13 aprilie 1979.

Cristian Ioan Popa, Cugir - Schiţă monografică, Ed. Altip, Alba 2005.