România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

CU CĂRŢILE PE MASĂ

Interviu acordat revistei "DACOROMANIA" de domnul prof. dr. IOAN CORNEANU, preşedintele "Asociaţiei judeţene Satu-Mare a românilor refugiaţi, expulzaţi şi deportaţi în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940" şi vicepreşedinte al "Asociaţiei Holocaustului din Ardealul de Nord 1940-1945".

Redactor: Vă rog să comentaţi situaţia României înainte de dictatele comunisto-nazisto-fascisto-hortyste din august 1940.

prof. dr. Ioan Corneanu

Prof. dr. Ioan Corneanu: Este greu sau imposibil de prezentat "Marea Dramă" prin care România a trecut în anul 1940 fără ca să nu fac câteva referiri la situaţia internaţională a acelor Vremuri Triste, prin care a fost prăbuşită, ciuntită şi umilită România Mare. De remarcat că în multe privinţe, urmările Dramei din 1940, România, asemenea Poloniei în alte timpuri, a fost pusă pe Masa de Operaţie şi amputată fără nici o reţinere sau remuşcare din partea Rusiei comuniste, Germaniei naziste, Italiei fasciste şi Ungariei fascisto-horthyste.

Sunt convins că schimbarea cursului Istoriei Românilor în preajma celui de-al doilea Război Mondial a fost determinată în mod hotărâtor de modificările produse în raporturile de forţe Politico-Militare, îndeosebi în Europa, în favoarea Germaniei naziste şi a Rusiei comuniste. Aceste două ţări-forţe au constituit principalele state revizioniste şi ale unor rânduieli social politice de esenţă totalitară.

Legăturile dintre Imperiul Ţarist şi Germania Militaristă îşi au rădăcini adânci în relaţiile tradiţionale, ceea ce explică facilităţile care au dus la foarte multe aranjamente. Amândouă aveau orânduiri totalitariste şi urmăreau stăpânirea unor întinse zone de influenţă precum şi acapararea de noi teritorii. De altfel, însăşi pregătirea armatelor celor două ţări s-a făcut cu sprijin comun. Momentul 23 August 1939, prin Tratatul Ribbentrop-Molotov, cu acordul lui Hitler şi Stalin, viza prin anexele sale secrete şi România.

Din ce am spus până acum putem concluziona fără teama de a greşi că României i s-au pregătit ciuntirile teritoriale din 1940, cu mult timp înainte de către Germania nazistă şi Rusia comunistă. Să fiu şi mai concret: după cucerirea de către Germania nazistă a Danemarcei, Norvegiei, Belgiei, Olandei şi a Franţei, practic România a rămas fără vechii săi aliaţi Franţa şi Marea Britanie. Apoi după ocuparea de către Rusia comunistă a Basarabiei şi a Bucovinei, România a fost izolată, fiind înconjurată din toate punctele cardinale de ţări revizioniste.

Redactor: Din exprimarea părerilor dumneavoastră rezultă că soarta României a fost pecetluită de Germania nazistă şi Rusia comunistă. Vă rog să vă referiţi şi la dezastrele dictatelor din anul 1940 asupra României.

Prof.dr. Ioan Corneanu: Doresc să remarc că în perioada 1945-1989, multe aspecte din cele prezentate, erau considerate subiecte Tabu. Se făceau referiri doar la Dictatul de la Viena din 30 August 1940. Motivul ? În acea perioadă dominau interese politice Kominternisto-Comuniste pentru subordonarea totală a tuturor ţărilor socialiste faţă de Moscova. Nu se amintea aproape nimic şi de alte evenimente ale anului 1940. Mă refer la Dictatul sovietic din 26-28 iunie 1940, care era numit Ultimatum, iar despre Cadrilater nu se făcea nicio referire. De altfel Rusia comunistă nu a recunoscut niciodată România Mare. România era socotită Stat Imperialist şi Multinaţional, care a cucerit teritorii străine. Citez din memorie o apreciere din Istoria României: "Guvernul Burghezo-Moşieresc din România, profitând de greutăţile prin care trecea tânărul stat sovietic, în anul 1918 a încorporat în teritoriul său Basarabia şi Bucovina". Nici nu merită să facem comentarii pe această temă comunisto-roleriană.

Am convingerea că generaţia noastră care a trecut prin acel Iad, are obligaţia morală să spună numai şi numai adevărul, pentru că A Uita Înseamnă a Repeta. Dacă mă refer doar la pierderile teritoriale ale României în anul 1940, ele au fost considerabile. Primul teritoriu răpit a fost Basarabia cu 44.422 km pătraţi şi 3.190.000 locuitori; Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa cu 5.220 km pătraţi şi 569.000 locuitori; Ardealul de Nord-Vest cu 42.350 kilometri pătraţi şi 2.609.000 locuitori; Dobrogea de Sud-Caliacra şi Durostor cu 7.226 kilometri pătraţi si 420.000 locuitori. Deci, iată cum în două luni şi câteva zile România mare a fost ucisă. De la o suprafaţă de 295.094 kilometri pătraţi şi 20.051.000 locuitori a fost redusă la 195.811 kilometri pătraţi şi 13.229.000 locuitori. Doresc să mai adaug că după răzuirea României, în Ardealul de Nord-Vest, Drama românilor, a evreilor şi a ţiganilor a cunoscut forme de presiune apocaliptice. Au fost expulzaţi peste 500.000 de români, peste 100.000 au fost folosiţi drept carne de tun in prima linie în războiul antisovietic, peste 60.000 de români şi evrei au fost ucişi în taberele de muncă forţată, peste 80.000 de români au fost daţi de Ungaria fascisto-horthystă Germaniei naziste din care abia 10% s-au întors la casele lor. Apoi, peste 170.000 de evrei au fost duşi de nazişti cu sprijin direct, nemijlocit şi slugarnic din partea Administraţiei, Jandarmeriei şi a Poliţiei fascisto-hortisto-nylosiste ungureşti în lagărele morţii din Auschwitz, Dokhan şi Birkenau. Dacă adunăm aceste cifre ne vom cutremura. Ardealul de Nord-Vest a fost pur şi simplu decimat şi golit de aproape 1.000.000 de români, evrei şi ţigani.

Spaţiul nu ne permite să vorbim şi de atrocităţile Rusiei comuniste săvârşite în Basarabia şi Bucovina de Nord. Despre acele evenimente groaznice prin care au trecut fraţii noştri de dincolo de Prut, vom scrie un material separat cu bunăvoinţa conducerii revistei Dacoromânia.

Redactor: Anul trecut s-au împlinit 65 ani de la dictatele comunisto-nazisto-fascisto-horthyste. De asemenea, s-au împlinit doi ani de la comemorarea holocaustului. Vă rugăm să comentaţi cele două evenimente.

Prof.dr. Ioan Corneanu:  Referitor la prima problemă cu privire la împlinirea a 65 de ani de la dictatele fascisto-horthyste din 1940, o spun cu amărăciune că a fost trecută sub tăcere totală de parcă acest subiect este depăşit. Şi de această dată politicul a primat, iar istoria şi istoricii au fost ţinuţi la respect de grupuri de presiune din interiorul şi din afara României.

Despre românii şi evreii din Ardealul de Nord-Vest ajunşi sub dominaţia fascisto-horthystă şi acest subiect se consideră depăşit. Deci, toate masacrele Ungariei fascisto-horthyste trebuiesc uitate. Grupul de presiune UDMR, care din 1990 a făcut parte din toate guvernele României, caută să mintă şi să influenţeze prin toate mijloacele Uitarea sau Tabula Rasa prin orice mijloace, Şantaj şi Pâră la înaltele Porţi Europene. Câtă dreptate a avut marele patriot Iuliu Maniu care spunea: "În calitatea mea de fost preşedinte al Consiliului Dirigent, am adresat Fuhrerului şi Ducelui Mussolini un mesaj în care am protestat în contra Dictatului de la Viena, declarându-l ca unul care nu are valoare de drept şi pe care nu-l vom respecta niciodată. Rog în numele meu pe toţi românii, fraţii mei din Ardealul de Nord-Vest, ocupat vremelnic de unguri, să nu-şi piardă nădejdea, nici să le scadă hotărârea de a lupta pentru libertatea întregului popor românesc. Nici o pierdere şi nici o suferinţă nu pot fi prea mari pentru a ne împiedica să luptăm cu toţii pentru unitatea naţională, pentru România Mare".Cine are ochi să vadă, cine are urechi să audă îndemnurile de dincolo de mormânt a celui ce a fost Iuliu Maniu.

La împlinirea a 65 de ani de la dictatele din 1940, am sperat că, începând cu Preşedintele României, Primul Ministru, Guvernul României, Parlamentul, Prefecturile, Consiliile Judeţene, Presa, Radioteleviziunea să prezinte ample comentarii faţă de drama României Mari, faţă de suferinţele îndurate de românii din teritoriile răzuite-Basarabia, Bucovina, Ardealul de Nord-Vest şi Cadrilater.

Eu consider că e normal să respectăm principiul: Să iertăm dar să nu uităm. De asemenea, ar fi fost normal să fi organizat întruniri, marşuri ale tăcerii, steaguri şi brasarde în doliu, precum şi depuneri de coroane şi jerbe de flori la cimitirele sau statuile celor ucişi în urma dictatelor din 1940.

Este oare normal ca unele posturi de televiziune din România ca şi presa să ne prezinte cu mult fast filme produse în Ungaria de cercuri ultranaţionaliste, şoviniste şi revizioniste ca: Ocuparea Ardealului de Armata Fascisto-Horthystă în frunte cu Horthi Micloş Călare pe Cal Alb, apoi Trianonul, apoi Ocuparea Ardealului de către capitalul unguresc. Cele trei filme sunt extrem de virulente faţă de Poporul Român şi faţă de România. În schimb, la comemorarea a 65 de ani de la dictatele din 1940, noi, românii să nu putem să ne plângem nici morţii sau să le aprindem o lumânare şi să păstrăm un moment de reculegere? Ruşine celor în drept care au trecut sub tăcere intenţionat sau din ignoranţă atrocităţile la care au fost supuşi românii din Ardealul de Nord în perioada hortistă.

Faţă de cele de mai sus, refugiaţii, expulzaţii şi deportaţii sătmăreni dezavuează modul în care se calcă în picioare Mândria Naţională după anul 1989. Sper ca pe viitor asemenea nepăsare să nu se mai repete.

În continuare am să mă refer şi la unele probleme ale holocaustului. La iniţiativa domnului Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, la 22 decembrie 2003, a fost constituită Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, prezidată de domnul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru pace şi membru de onoare al Academiei Române. De-a lungul unui an, comisia s-a întrunit de trei ori: la Washington 16-22 mai 2004; la Ierusalim 6-9 septembrie 2004; la Bucureşti 8-13 noiembrie 2004.

Din raportul comisiei se desprind concluzii extrem de importante printre care aş enumera doar câteva: interesul public faţă de holocaust; educaţia privind holocaustul în România; comemorarea holocaustului în fiecare an în ziua de 9 octombrie. De remarcat este şi faptul că în manualele şcolare din învăţământul preuniversitar vor fi incluse teme privind holocaustul, iar Academia Română şi toate universităţile vor organiza conferinţe şi simpozioane pentru studenţi şi pentru liderii de opinii. În plus faţă de cele de care am făcut vorbire, Organizaţia Naţiunilor Unite, a adoptat o hotărâre importantă privind ziua holocaustului in fiecare an în ziua de 27 ianuarie. A fost aleasă această zi pentru că la 27 ianuarie 1945, a fost eliberat lagărul morţii de la Auschwitz.

Mă întreb de multe ori de ce noi românii nu ne încadrăm în fenomenul holocaustului ? Ne sunt sugerate aceste sfaturi chiar de peste Atlantic, din Statele Unite ale Americii. Într-o publicaţie din New York intitulată:  Romanien Journal din 28 mai 2003, la pagina 15 se arată: "O carte despre holocaustul româno-evreiesc din Ardealul de Nord-Vest 1940-1945".

Din cuprinsul acestui articol, cititorii îşi vor da seama că între situaţia românilor şi a evreilor din Ardealul de Nord-Vest nu sunt deosebiri faţă de ororile nazisto-fascisto-horthyste aplicate în perioada 1940-1945 privind: devastări, expulzări, încadrarea în tabere de muncă forţată, arestări, maltratări, uciderea prin ardere în locuinţe, transport în vagoane de vite şi alte metode de un barbarism greu de imaginat, specific Evului Mediu.

Redactor: Vă rog să vă referiţi şi la ocupaţia nazisto-fascisto-hortiste din judeţul Satu Mare. Vă fac această propunere ştiind că dumneavoastră vă ocupaţi de studierea acestui eveniment petrecut în perioada anilor 1940-1945.

Prof.dr. Ioan Corneanu:  După intrarea în vigoare a dictatului de la Viena, metodele de oprimare folosite de Administraţia fascisto-hortiste împotriva românilor şi a evreilor au fost extrem de sadice, de o cruzime ieşită din comun. Iată ce scria publicaţia Pesti Hirlap: "Dacă noi ungurii vom ocupa Ardealul, toate minorităţile vor trebui să se acomodeze chiar din primele 24 de ore. Nu vom mai repeta slăbiciunile Ungariei de altă dată, chiar dacă românii şi evreii vor trebui să dispară de pe acest teritoriu".

Aceste idei revanşarde au apărut cu mult timp înainte de dictatul de la Viena din 30 August 1940. Dacă răsfoim presa şi alte publicaţii ungureşti din perioada 1918-1940, cât şi emisiunile la radio, ne vom convinge de acest lucru.

Pentru a ne opri doar asupra unei lucrări apărute în anul 1939, ea reprezintă una din cele mai odioase şi reprobabile lucrări propagandistice fascisto-horthyste semnată de Ducso Csaba. În realitate lucrarea a aparţinut lui Dadai Lorand din Dej, care, după 25 octombrie 1944 a fost numit de Frontul Naţional Democrat din Ardeal în funcţia de primar al Dejului, la propunerea Partidului Popular Maghiar.

Lucrarea se intitulează "Nincs Kegyelem" (Fără îndurare). Am să redau doar câteva idei. "Eu nu aştept să vină răzbunarea. Nu aştept. Voi suprima pe fiecare român ce-mi va ieşi în cale. Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde toate satele româneşti. Voi distruge în întregime acest neam de tâlhari şi ţigani. Voi trage în sabie toată populaţia românească!. Voi otrăvi toate fântânile şi voi ucide şi copii din leagăn iar cu baioneta am să-i scot din burţile mamelor lor! In general voi distruge acest neam blestemat. Nu voi ierta pe nimeni şi nu voi avea nici o milă. Atunci nu va rămâne în Ardeal decât o singură naţie, cea ungurească, naţiunea sângelui meu. Voi face inofensivi pe viitori Horea şi Cloşca. Să nu fie milă. Cerem răzbunare şi iarăşi răzbunare".

Te cutremuri şi astăzi când auzi aşa ceva. Iată cum acţiona propaganda fascisto-horthistă pentru sădirea urii la toate nivelurile. Doresc să mai adaug că în baza dictatului de la Viena, statul Ungar, trebuia ca în termen de 15 zile să predea şi să preia teritoriul stabilit din Ardealul de Nord-Vest. Dar în ziua de 1 septembrie 1940, au intrat în Ardeal peste 300.000 de soldaţi şi jandarmi unguri. Aceştia sprijiniţi de organizaţii paramilitare formate din populaţia civilă ungurească, au trecut la ample acţiuni de reprimare sălbatică a românilor şi a evreilor. În ziua de 5 septembrie 1940, într-o zi de joi, Horthi Mikloş şi contele Teleki Pal, Primul Ministru al Ungariei, au sosit cu trenul în gara Satu Mare. Au fost întâmpinaţi de Antal Sandor, primarul oraşului Satu Mare; Kasvani Lajos, şeful cultului romano-catolic; Urai Maria, reprezentanta femeilor; Linczembold Ferencz, conducătorul tineretului unguresc; Sarcozi Lajos reprezentantul intelectualităţii ungureşti; Boros Jeno şeful cultului evanghelic.

Oraşul Satu Mare a fost împodobit cu mii de drapele ungureşti, ghirlande de flori iar pe clădiri au fost amplasate portretele lui Horthi Mikloş şi Teleki Pal. De la gară şi până la Biserica cu Lanţuri-Reformată, Horthi Mikloş s-a deplasat călare, iar Teleki Pal împreună cu oficialităţile sătmărene s-au deplasat în caleşti. Pe trotuare erau zeci de mii de unguri din Satu Mare, din localităţile limitrofe şi din Ungaria. Populaţia ungurească era în delir. Strigau: Elyen a Nagy Magyarorsag, Horthi Miclos Teleki a Piskos Olah Menyenek ki, Zsidoumentes Hazat şi altele.

În centrul oraşului Satu Mare s-a organizat o mare adunare. Despre acel eveniment a scris pe larg publicaţia Szamos din 6 septembrie. Cu acel prilej s-a dat citire unei proclamaţii a viteazului de Baia Mare-Horthi Miklos şi a contelui Teleki Pal, adresată ungurilor din estul Ungariei şi din Ardeal.

În proclamaţie se arăta: Viteazul de Baia Mare Horthvi Miklos-guvernator şi Teleki Pal au trecut frontiera de la Trianon. A sosit ora mult aşteptată de a scutura jugul greu şi puturos al românilor. Iată că putem călca din nou pe pământul sfânt al Ungariei de Vest şi al Ardealului. Impresionaţi profund, te salutăm pe tine pământ strămoşesc şi pe voi, fraţi unguri, care aţi stat fideli pe acest pământ. În cursul existenţei noastre, cât şi în cei 22 de ani nu am avut nici o zi liniştită în care să nu ne gândim la voi, fraţi unguri, fără a avea în preajmă români puturoşi, mămăligari şi opincari. În secolele de istorie ungurească, tricolorul independenţei roşu, alb şi verde de foarte multe ori şi-a găsit refugiul între munţii Ardealului. Din mila lui Dumnezeu a venit şi rândul nostru. Acum în noua libertate, fraţi unguri v-aţi întors acasă la mama voastră Ungaria. Aţi îndurat proba dispreţului din partea celui mai crunt duşman-românii. De acum înainte vom rămâne împreună pentru totdeauna în Ardeal, pentru că aşa au dorit marii conducători Hitler şi Mussolini. Aşteptăm din partea românilor devotament faţă de statul Ungar şi să treacă de partea naţiunii ungare, superioară faţă de cea română. Noul stat reunit cu grija şi iubirea lui Dumnezeu doreşte ca toţi fii săi să se simtă bine, toţi să devină unguri loiali. Viaţa nouă existentă pe teritoriul Ardealului reprezintă voinţa naţiunii ungare de a reface ţara Sfântului Ştefan. Soldatul ungur din nou şi-a cucerit locul de pază pe care l-a avut de secole pe crestele Carpaţilor, împotriva românilor, duşmanii noştri de secole. Mulţumim lui Dumnezeu, care împarte dreptate şi oamenilor doritori de bine şi de pace. Duşmanii Ungariei-românii, trebuie suprimaţi prin toate mijloacele. Trăiască Ungaria Mare! Trăiască Naţiunea Ungară!

Redactor:Vă rog să ne vorbiţi şi de atmosfera creată de proclamaţia lui Horthi Miklos la Satu Mare.

Prof.dr. Ioan Corneanu:  Pot să afirm cu tristeţe că după proclamaţie, în judeţul Satu Mare s-au dezlănţuit şi s-au aplicat măsuri discriminatorii de o duritate sălbatică împotriva românilor şi a evreilor. După cum am mai arătat, holocaustul româno-evreiesc nu a fost doar un accident al istoriei, el a fost realizat şi pregătit minuţios şi sistematic, o tragedie unică la care lumea civilizată a privit cu nepăsare. Am să mă refer la aplicarea soluţiei finale în varianta fascisto-horthystă asupra românilor şi a evreilor din Nord-Vestul Ardealului. Autorităţile ungureşti au trecut imediat la aplicarea decimării românilor şi a evreilor. Populaţia evreiască din Ardealul de Nord-Vest era de peste 170.000 de persoane. Legislaţia ungurească a trecut imediat la suspendarea presei româneşti şi evreieşti, a cluburilor şi a asociaţiilor. Apoi au urmat măsuri discriminatorii, afectând interesele economice ale românilor şi a evreilor. Funcţionarii publici au fost demişi iar elevii şi studenţii au fost excluşi din învăţământul de stat. Apoi a urmat încadrarea românilor şi a evreilor în tabere de muncă forţată, în care zeci de mii au murit din cauza muncilor istovitoare, a mizeriei, a îmbolnăvirilor şi a lipsei medicamentelor.

Până la sfârşitul lunii octombrie 1940, în judeţul Satu Mare, în rândurile populaţiei româneşti, au fost ucise 29 persoane, peste 1000 de schingiuiri, 2451 de bătăi, 2157 de arestări, peste 600 au fost întemniţaţi, 25 profanări, 290 devastări şi peste 30.000 au fost refugiaţi, expulzaţi şi deportaţi. Când se va realiza o evaluare corectă a pagubelor provocate românilor şi evreilor, se va ajunge la cifre astronomice. Românii care nu şi-au părăsit locurile natale li s-au luat casele, pământurile în special celor care au fost împroprietăriţi prin Reforma Agrară din 1921. Apoi, în mod sistematic, au fost distruse prin incendiere. Casele rămase nelocuite în mod special de la sate, au fost date ungurilor veniţi din Ungaria. Nu au fost scutite nici bisericile greco-ortodoxe şi greco-catolice la care s-au adăugat şi sinagogile evreieşti. Au fost dărâmate 5 biserici, 25 au fost devastate, avariate şi închise şi sigilate, 15 biserici au fost transformate în magazii, 5 biserici au fost date cultului reformat, 10 case parohiale au fost devastate apoi ocupate în special de preoţi reformaţi, 26 de sesii  bisericeşti au fost confiscate şi redate foştilor grofi şi baroni. Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă localitatea Cioncheşti, unde pe lângă incendierea şi dărâmarea caselor au fost distruse biserica şi şcoala. Apoi, localităţi ca Traian, Păulean, Dacia, Lucăceni, Ianculeşti, Marna, Horea, Scărişoara Nouă au rămas pustii, populaţia românească a fost alungată iar în locuinţele lor au fost aduşi unguri din Ungaria. Din alte localităţi: Gelu, Baba Novac, Moftinul Mic, Potău, Craidorolţ si altele au fost alungaţi aproape toţi românii.

Redactor: Vă rog să vă referiţi şi la organizarea ghetourilor pentru populaţia evreiască cât şi la transformarea lor în lagărele morţii de la Auschwitz, Birkenau şi Dakau.

Prof.dr. Ioan Corneanu:  Guvernul fascist condus de Sztoyayi, instalat la 22 martie 1944, a pus cu generozitate la dispoziţia Germaniei naziste toate instrumentele puterii de Stat-Administraţia, Poliţia, Jandarmeria, apoi, a adoptat o serie de decrete şi legi antievreieşti şi antiromâneşti. Toate acele măsuri erau concepute pentru izolarea, exproprierea şi ghetoizarea evreilor în vederea deportării lor în lagărele morţii.

Ghetoizarea celor aproape 170.000 de evrei din Ardealul de Nord-Vest, a început în ziua de 3 mai 1944, orele 17 şi s-a încheiat într-o singură săptămână. Evreii au fost adunaţi în mare grabă acordându-li-se numai câteva minute pentru a împacheta doar câteva lucruri, după care indiferent de distanţă, au fost conduşi pe jos, flancaţi de jandarmi cu pană de cocoş la pălărie până la ghetourile stabilite.

Cele mai mari ghetouri au fost organizate la Cluj-peste 18.000 de persoane; Dej-7.800 de persoane; Şimleul Silvaniei-8.500 de persoane; Bistriţa-6.000 de persoane; Oradea-35.000 de persoane; Reghin-4.000 de persoane; Târgu Mureş-7.500 de persoane; Sfântu Gheorghe-850 de persoane; Sighetul Marmaţiei-12.000 de persoane. În judeţul Satu Mate ghetourile au fost organizate la Satu Mare-peste 19.000 de persoane; Baia Mare 3.500 de persoane; Valea Borcutului - peste 2.000 de persoane şi în oraşul Carei-3.560 de persoane.

Printre studiile mele privind istoria sătmăreană de peste 40 de ani, m-am aplecat cu sfială şi respect şi asupra documentelor referitoare la comunitatea evreilor,a cărui număr în 1940 depăşea 40.000 de persoane. În prezent au rămas doar 96 de persoane. Apoi am studiat şi documentele referitoare la ghetoizarea evreilor în anul 1944, în ghetourile din Satu Mare, Baia Mare, Valea Borcutului şi Carei. Spre exemplificare mă voi referi doar la ghetoul din Satu Mare. Acesta a fost organizat pe baza instrucţiunilor primarului Csaba Laszlo, adică cele aproape 19.000 de persoane au fost obligate să trăiască în condiţii inumane. Erau păziţi zi şi noapte de către jandarmi unguri, iar dacă vreun evreu încerca să fugă era ucis prin împuşcare. Lipsa condiţiilor de hrană, de igienă şi medicamente, au cauzat grave probleme de sănătate, ceea ce a provocat moartea bătrânilor şi a copiilor. Situaţia a fost agravată şi de comportamentul sadic al poliţiei şi jandarmeriei ungureşti, care zilnic, îi torturau pe evrei, pentru a mărturisi unde şi-au ascuns bunurile de valoare.

Evreii au rămas în ghetouri până în ziua de 15 mai 1944, după care au fost îmbarcaţi în vagoane de vite, în fiecare vagon erau înghesuiţi între 80-100 de persoane indiferent de vârstă sau sex.

Numai din ghetourile din Satu Mare au fost deportaţi 18.863 de evrei. Deportarea spre lagărele morţii s-a realizat după următorul program: în 19 mai 3.006 persoane; 22 mai 3.300 persoane; 30 mai 3.800 persoane; 1 iunie 2615 persoane.

Dovezile documentare indică faptul că Germania nazistă nu şi-ar fi putut atinge obiectivele în Ardealul de Nord-Vest, fără cooperarea slugarnică a Ungariei fasciste, care, aşa cum am mai precizat şi-a pus la dispoziţie întreaga administraţie la dispoziţia criminalului Eichman, îndeplinind toate etapele soluţiei finale faţă de evreii din Ardealul de Nord-Vest, prin izolare, expropriere, ghetoizare, deportare, într-o perioadă extrem de scurtă şi cu o dibăcie care i-a impresionat şi pe liderii nazişti.

Acesta este adevărul şi de aceea doresc să transmit generaţiilor viitoare aceste informaţii veridice şi de necontestat. Pentru a fi în ton cu adevărul prezentat, doresc să transmit opiniei publice din România şi din toată lumea, numele celor mai sadici criminali unguri împotriva umanităţii judecaţi de Tribunalul Poporului din Cluj-Napoca în anul 1946:

1. Endrodi Barnabas-Prefectul judeţului Satu Mare; 2. Boier Endre-Subprefectul Judeţului Satu Mare; 3. Csoka Laszlo-Primarul oraşului Satu Mare; 4. Dr. Rogozyi Papp Zoltan-Ajutor de Primar Satu Mare; 5. Dr. Pilner Erno- Secretar General al Primăriei Satu Mare; 6. Demenyi Miklos-Comandantul Legiunii de Jandarmi Satu Mare; 7. Czegenyi Karoli-Comisar Şef al Poliţiei Satu Mare; 8. Nagyi Jeno-Şeful Poliţiei din Baia Mare; 9. Orgovanzi Iozef-Lucrător la Direcţia de Urmăriri Politice din Baia Mare; 10. Vajay Imre Detectiv la Poliţia din Baia Mare; 11. Vancsa Ianos-Agent la Poliţia din Satu Mare; 12. Dr. Sarkozi Bela-Şeful Biroului Controlului Străinilor la Poliţia Satu Mare; 13. Căpitan Bereteş Laszlo-Comandantul Militar la Uzina Phonix din Baia Mare; 14. Fekete Erzsebet-Funcţionar la Primăria din Satu Mare; 15. Vajai Sandor-Notar la Primăria din Baia Mare; 16. Balogh Karoly-Funcţionar la Primăria din Baia Mare; 17. Kereny Istvan-Funcţionar la Primăria din Satu Mare; 18. Czeisbergher Peter-Pantofar din Baia Mare; 19. Osvath Zoltan-Zidar din Baia Mare; 20. Guget Gyula-Preşedintele Partidului Nylas din Baia Mare.

Redactor: Ce doriţi să mai adăugaţi ? Vă rog să faceţi o scurtă concluzie.

Prof.dr. Ioan Corneanu: Mulţi evrei trecuţi în eternitate sunt fără mormânt. La iniţiativa Comunităţii Evreieşti din Judeţul Satu Mare s-a luat măsuri concrete de a le scrie numele pe plăci de granit de culoare neagră, pe pereţii exteriori a Sinagogii de pe strada Decebal. Tot aici, în anul 2004, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la deportarea evreilor sătmăreni, s-a ridicat un monument al holocaustului. Niciodată nu vom putea înţelege cum tocmai în Cetatea Culturii numită Europa, a fost dezlănţuită această acţiune tragică, unică în istorie. Evrei sau creştini, credincioşi sau agnostici, şi-au pus întrebarea dacă după Auschwitz se mai poate gândi şi se mai poate trăi ca înainte de Auschwitz.Evident că nu. Consider că nu popoarele sunt vinovate, nu etniile sunt vinovate ci criminalii recrutaţi din diferite popoare, lor le revine răspunderea faţă de istorie. Există şi o a doua moarte mai ireversibilă decât adevărata moarte - uitarea. Generaţiile de azi şi de mâine trebuie să înveţe din această tragică experienţă a holocaustului româno-evreiesc din Ardealul de Nord-Vest. Acest îndemn are la bază preîntâmpinarea şi stoparea călăilor nazisto-comunisto-fascisto-horthiste.

Trebuie să învăţăm din istorie pentru a fi mai buni, mai toleranţi şi mai înţelepţi. E nevoie de aducere aminte, de adevăr, de dreptate, de pace, de iubire şi de bună convieţuire, pentru că cel ce uită riscă să repete. Românii au o vorbă transmisă din generaţie în generaţie: NOI SUNTEM CREŞTINI, IERTĂM DAR NU UITĂM. CRIMELE NU SE POT IERTA. ELE SUNT IMPRESCRIPTIBILE.

Noi, românii refugiaţi, expulzaţi şi deportaţi, condamnăm concepţiile revizioniste şi de separare promovate de UDMR. Vârfurile acestei uniuni, urmăresc şi visează zi de zi ruperea României pentru a se aplica separări, segregări pe criterii etnice. Considerăm, că românii majoritari să fie lăsaţi în pace, să nu fie desconsideraţi şi socotiţi cetăţenii de categoria a doua în propria noastră ţară. Să nu tot aprindeţi ura şi dispreţul faţă de românii din Ardeal. Nu faceţi pe supăraţii. Lăsaţi-ne să ne plângem morţii şi să ne cinstim eroii neamului românesc, obicei statornicit din timpuri imemoriale.

De 17 ani în Ardeal se realizează mai multe sărbători ungureşti decât în Ungaria. Toate se fac intenţionat şi cu mult fast. Toate au un scop precis de a se demonstra prin toate mijloacele superioritatea etniei ungureşti faţă de românii pământului din vremuri imemoriale. Cea mai dureroasă sărbătoare pentru românii sătmăreni este Partium. Mai pe faţă, mai voalat, la întrunirile ungureşti se aminteşte mereu despre teritoriile: Ardeal, Crişana, Maramureş şi Banat, care au aparţinut de Marea Ungarie.

Românii sătmăreni privesc aceste evenimente cu multă tristeţe ştiind cât au fost şi sunt atât de umiliţi şi la începutul mileniului trei. Au înscrise în cutele frunţilor şi a feţelor lor, goluri dureroase ale trecutului neamului românesc din Ardeal. Ei ştiu că nu a existat în Europa o altă fiinţă umană mai răbdătoare, umilită, copleşită şi mai încovoiată precum românii ardeleni. Românii din Ardeal înrobiţi şi ucişi fără milă sute de ani, n-a avut o sete mai puternică de viaţă decât prin supravieţuire şi continuitate neîntreruptă. De aceea ne este înscris pe fizionomia noastră toate înfrângerile şi batjocurile conţilor şi a baronilor unguri. De ce trebuie ca şi în zilele noastre să avem mersul mai lent şi mai gârbovit ? Până când ? Cine ne obligă la un asemenea comportament ? De ce România şi poporul român trebuie să fie un Laborator de Încercare în problema minorităţilor ? Cui Prodest?  

Redactor: În loc de concluzie la această convorbire politico-istorică "Cu cărţile pe faţă" vă propun d-le prof. dr. Ioan Corneanu ca această temă să rămână deschisă, având în vedere evenimentele tragice şi atrocităţile săvârşite de hortiştii maghiari în perioada ocupaţiei vremelnice a Ardealului de Nord, care trebuie cunoscute de toţi românii în lumina adevărului istoric, la fel şi în acelaşi scop ca şi problema holocaustului şi a Legii Luxaţiei.

Dorim să vă amintim că oraşul Alba Iulia, pe lângă Arad şi Braşov a fost principalul centru de primire a românilor alungaţi din Ardealul de Nord, fapt ce a permis celor mai vârstnici să cunoască pe viu, tragicele evenimente desfăşurate în teritoriul ocupat iar pentru ceilalţi din documentele cercetate ulterior.

În vederea susţinerii unor date prezentate de dvs. redăm mai jos, un extras din "Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944)"  scrisă de renumitul şef rabin din Cluj Dr. Moshe Carmilly Weinberger - cu privire la ghetoizarea unui număr de 131,633 evrei din Transilvania de Nord, după ce din Ungaria 473.000 evrei au fost duşi în lagăre de concentrare.

... "…Ghetoizarea evreimii din Transilvania de Nord

Guvernul lui Dome Sztójai, format din miniştri de dreapta, antisemiţi, printre care ministrul de Interne, Andor Jaross, a dispus închiderea evreilor din Ungaria în ghetouri, cu scopul final al nimicirii lor în lagărele morţii de la Auschwitz şi Maidanek. Pentru efectuarea acestui plan, a fost numit Ladislau Endre, viceprefect al comitatului Pest-Pitiş- Soit Kiskun.

În 4 aprilie 1944, a început genocidul indescriptibil în cuvinte, generat de ura oarbă. Andor Jaross, Ladislau Endre şi Ladislau Baky au stabilit amănuntele groaznicei operaţiuni împreună cu Adolf  Eichmann, şeful Sonderkommando-ului german, sosit între timp la Budapesta, care a dobândit o mare experienţă în exterminarea evreilor din Europa. Le-a fost un "dascăl" priceput. Pe baza indicaţiilor sale, au fost elaborate amănuntele privind deportarea evreilor din Ungaria. Transilvania de Nord a fost împărţită în două circumscripţii de intendenţă, cu centrele la Cluj (nr. IX) si Târgu Mureş (X). Prefecţii comitaten  şi, primarii oraşelor, diferiţii funcţionari administrativi, şefii jandarmeriei si poliţiei au primit instrucţiuni, lămuriri, în adunări convocate special de Ladislau Endre sau colaboratorii săi de specialitate, cum şi în ce fel să aibă loc închiderea în ghetouri a evreilor din Transilvania de Nord.

Instrucţiunile erau laconice si inumane. Evreii să fie privaţi nu numai de obiectele de valoare, de bijuteriile lor, ci si de demnitatea lor umană, închiderea în ghetouri si locuirea lor acolo. În sfârşit îngrămădirea în vagoane, s-a petrecut cu lipsa de milă a fiarelor, nefiind cruţaţi nici bătrânii, bolnavii sau copiii. Evreii, despre care se credea că sunt bogaţi, bărbaţi şi femei, erau anchetaţi, percheziţionaţi în ghetou cu mijloacele cele mai crude pentru a da la iveală obiectele lor de valoare. Din camerele de tortură, instalate special în acest scop, "victimele" erau scoase pe tărgi. Femeile si fetele nu erau scutite de percheziţia "corporală''.

Ghetourile erau lipsite de cele mai elementare condiţii sanitare. De pildă, ghetoul din Cluj, pentru 16 148 oameni, avea doar câte două latrine improvizate. Apă de băut, posibilităţi de spălare lipseau aproape total. Majoritatea ghetourilor au fost instalate în apropierea staţiilor de cale ferată pentru ca deportările să se desfăşoare cât mai rapid, în apropierea gărilor, erau în general zone industriale (fabrici de cărămizi), iar evreii, alungaţi din căminele lor şi jefuiţi de tot avutul, erau mânaţi între ruinele distruse, părăsite, de multe ori lipsite de acoperiş sau pereţi ale acestor clădiri. Uneori a fost folosită în acest scop sinagoga (Târgu Mureş) sau câte o stradă-două din cartierul locuit mai ales de evrei, unde erau îngrămădiţi evreii din oraş si împrejurimi (Satu Mare, Oradea). Populaţia evreiască din Dej şi împrejurimi a fost trimisă într-o pădure din apropiere (Bungur), sub cerul liber.

Operaţia de ghetoizare a început în Transilvania de Nord Ia 3 mai 1944 şi a durat 2 -3 săptămâni. Mânarea în ghetou a avut loc în două etape. Au existat ghetouri "provinciale", instalate în oraşele mai mari sau mai mici, unde populaţia evreiască era adusă cu forţa, mânată pe jos, din comunele înconjurătoare. Astfel au fost cele de la Berbeşti, Beclean, Dragomireşti, Valea lui Mihai, Halmeu, Crasna, Târgu Lăpuş, Carei, Năsăud, Ileanda, Reteag, Sfântu Gheorghe, Gherla, Cehu Silvaniei. Din aceste ghetouri "provinciale" i-au concentrat apoi în asa-numitele ghetouri "centrale", de unde au pornit, în sfârşit, deportările, mai ales în direcţia Kosice-Csap:

 

Data                                               Ghetoul central              Număr de suflete

25 mai 1944                                   Ocna Slatina                  3317

2,6 iunie 1944                                Bistriţa                          5981

28 mai, 6-8 iunie                             Dej                               7674

19,21, 23, 25 mai                           Viseul de Sus                12074

25, 29, 31 mai, 3, 8, 9 iunie            Cluj                               16148

16, 18,20, 22 mai                           Sighetu Marmaţiei          12849

27, 30 mai, 8 iunie                          Târgu Mureş                 7549

23, 25, 28, 29, 30 mai,                   Oradea                         27215

1, 3, 5, 27 iunie                                                                  

17 mai                                            Okormezo                     3052

31 mai, 5 iunie                                Baia Mare                     5917

4 iunie                                            Reghin                           3149

19,22,26,29, 30 mai, 1 iunie           Satu Mare                     18857

31 mai, 3, 6 iunie                            Şimleul Silvaniei             7851

                                                                                          Total           131 633

 

O sută treizeci si una de mii şasesute treizeci şi trei de suflete evreieşti, cetăţeni ungari, printre ei cu miile participanţi la primul război mondial în armata austro-ungară, care şî-au dat sângele pentru patrie, au fost umiliţi şi eliminaţi din această patrie, între 16 mai si 27 iunie 1944, din 13 ghetouri centrale, îngrămădiţi în 45 de trenuri ale morţii, lipsiţi de mâncare şi apă, au fost duşi cu forţa în lagărele de exterminare.

Douăzeci de mii de membrii ai detaşamentelor de muncă au fost trimişi la moarte pe Frontul de Est şi, împreună cu evrei din Transilvania de Nord, declaraţi "străini" şi executaţi la Kamenetz-Podolsk, ne  apropiem de cifra dată în statistica noastră din capitolul 11 f 170,444).

Circa douăzeci de mii s-au întors chinuiţi trupeşte şi sufleteşte în localităţile din Transilvania de Nord lipsite de evrei, în locuinţele lor jefuite, distruse, părăsite şi goale.

Astfel s-a încheiat istoria de peste patru sute de ani a evreimii din Transilvania. In templul nostru clujean de rit occidental, reconstruit, mai clipeşte "nér tamid" (opaiţul perpetuu) găsit intact printre ruine. Din păcate, nu pentru multă vreme. Din lumina sa se păstrează doar ceea ce evreii ardeleni au salvat în renăscutul stat evreiesc Israel.

Historia est magistra vitae."

 

 

 

 

 

PEŞTERA “HUDA LUI PAPARĂ”

 

 

Constituţia geologică a Munţilor Trascău, respectiv prezenţa calcarelor jurasice în zona centrală a acestora, a favorizat, pe lângă dezvoltarea impresionantă a cheilor pe toate cursurile de apă care le străbat, şi dezvoltarea intensă a fenomenelor carstice subterane, respectiv peşteri şi avene, pe toată aria de dezvoltare a acestor formaţiuni. Conform Catalogului Peşterilor din România din anul 1982, în Munţii Trascăului au fost explorate 195 de peşteri şi avene (fiind considerat drept peşteră orice gol carstic cu dimensiuni mai mari de 2 m), printre cele mai cunoscute fiind citate: Peştera Dâmbău din masivul cu acelaşi nume situat la nord de Zlatna, Peştera Antares de lângă Iezerul Ighielului, Peşterile Calului şi Bisericuţei din Platoul Ciumerna, Peştera din Piatră de pe valea Găldiţa, Avenul din Faţa Pietrii, Peştera Ormezăului şi Peştera Stearpă de pe valea Râmeţ, Peştera Zmeilor de pe valea Poienii, Peştera Huda lui Papară de pe valea Oncăşeştilor, toate cu dezvoltare de peste 100 m. Dintre acestea, doar două sunt decretate drept rezervaţii naturale, respectiv Huda lui Papară şi Peştera Zmeilor, ambele situate în zona nordică a Masivului Bedeleu.

1. Localizare

Peştera Huda lui Papară face parte din sistemul carstic Vânătare-Huda lui Papară,  cel mai mare sistem hidrocarstic din Munţii Trascău. Intrarea în peşteră este situată la circa 2 km. sud-est de comuna Sălciua, pe Valea Oncăseştilor, afluent de dreapta al Arieşului, la altitudinea de 567 m., lungimea galeriilor cartate fiind de 2022 m, cu o diferenţă de nivel pozitivă între intrare şi punctul terminus de 88 m (fig. 1).

Peştera prezită atât un etaj fosil, la nivelul superior, cât şi un etaj activ, reprezentat de un curs de apă cu debit destul de mare, care străbate o bună parte din peşteră, pe traseu formând lacuri subterane. Îeşirea din peşteră a pârâului se face prin intrarea principală.

Situarea într-un context favorabil a avut ca rezultat formarea unor cavităţi de o complexitate remarcabilă prin alternanţa sectoarelor cu avene cu cele având caracterul unor reţele suborizontale.

Varietatea şi densitatea extraordinară a speleotemelor fac din această peşteră una dintre cele mai frumoase şi mai spectaculoase din carstul românesc, fapt ce a dus la decretarea ei drept rezervaţia speologică.

2. Contextul geologic

Sistemul carstic este situat în partea central-vestică a Munţilor Trascău, în unitatea Ciumarna-Bedeleu, subunitatea Bedeleu-Trascău [Popescu Argeşel, 1977], drenănd apele din arealul delimitat de Culoarul Ponorului la vest, Masivul Bedeleului la est, înşeuarea de la Brădeşti la sud şi culoarul Arieşului la nord.

Principala structură tectonică ce s-a format în timpul mişcărilor tectonice mezozoice, cele care au pus în contact calcarele şi rocile magmatice bazice, care formează culmea Bedeleului, cu depozitele cretacice la vest şi care suportă alte depozite cretacice la est [V. Mutihac, 1982]. Sistemul endocarstic s-a format pe traseul paleovăii ce drena Munţii Trascău, orientat pe un sistem de linii de fractură la contactul dintre f1işul cretacic şi calcare. De-a lungul acestui contact litologic toate păraiele au fost captate la contactul cu formaţiunile carstificabile.

3. Evoluţia reţelei hidrografice

O prima etapă în evoluţia reţelei hidrografice a constituit-o Tortonianul, în care reţeaua avea direcţie longiitudinală. Exista un vechi curs ce se înterpunea între Munţii Trascău şi Munţii Metaliferi, vărsandu-se în golful Iara. Concomitent a mai existat un curs longitudinal în partea centrală a masivului, acesta funcţionând pâna în Miocen. La sfîrşitul Miocenului, vechiul râu este fragmentat în urma unor captări datorate apariţiei unei zone de subsidenţă orientată în lungul actualului culoar al Mureşului. Acest fapt a determinat o înaintare rapidă a râurilor, care reuşesc să strapungă transversal masivul Trascău.

Sistemul carstic Vânătare-Huda lui Papară s-a format în bazinul văii Morilor, fiind primul afluent de dreapta al Arieşului din perimetrul Trascăului. Cursul superior al acestuia este format din trei ramuri: Valea Ponorului, Valea Poienii şi Valea Seacă.

4. Descriere

Peştera Huda lui Papară se desfăşoară de la sud spre nord sub muntele Bulz, având o lungime de peste 4000 m. Din punct de vedere genetic se consideră a fi rezultatul instalarii apelor subterane provenite din infiltraţii pe un sistem de falii pe care le-a largit prin dizolvare şi eroziune mecanică, în mod selectiv.

Peştera nu este în totalitate creaţia râului care o străbate, pentru că aceasta a curs initial la nivelul înşeuării din vestul Muntelui Bulz, până ce s-a produs captarea subterană. După această captare dolina s-a adâncit, atrăgând apele şi determînand adîncirea acestora spre un nivel de bază local reprezentat de peşteră.

Accesul la obiectiv este relativ facil, pe drumul din centrul comunei Sălciua (jud. Alba), spre Mănăstirea "Sfânta Paraschieva", primii doi kilometri fiind asfaltaţi, după care urmează trei kilometrii de macadam, pănă la "drumul vechi" al peşterii. De aici, pe o distanţă de circa 500 m, accesul se face pe o potecă ce duce direct la intrarea în peşteră.

Mergând efectiv prin apa pârâului, la circa 100 m de la intrare, apare prima surpriză, respectiv Cascada Evantai şi după încă 100 m, pe dreapta cursului de apă, apare o formaţiune de acumulare, denumită Inima de Piatră. În continuare, la circa 250 m în interior, se ajunge în cea mai spectaculoasă zonă a peşterii, Sala Minunilor, un gol carstic cu dimensiuni de circa 150 x 100 m şi înălţime meximă de circa 30 m. Sala este "împodobită" cu o varietate extraordinară de speleoteme (formaţiuni specifice peşterilor), cu dimensiuni apreciabile, acestea fiind cele care au inspirat şi denumirea locului. În Sala Minunilor şi-a găsit adăpost o colonie de lilieci de o specie ocrotită, ceea ce face ca vizitarea acestei zone să fie rezervată doar specialiştilor.

Accesul, în continuare, este foarte dificil, putându-se realiza numai de speologi profesionişti, care dispun de echipament adecvat. Această porţiune a peşterii oferă imagini deosebite. La circa 700 m de Sala Minunilor se ajunge în Sala Virgină, cu dimensiunu mult mai mici decât precedenta, dar cu o varietate de speleoteme deosebită.

Până în zona terminală a peşterii, mai pot fi admirate: Sala Tăcerii, la 300 m de Sala Virgină apoi, după 300 m, Cascada Geamăna iar în porţiune aterminală, Peştera Mică.

Vizitarea peşterii este destul de dificilă, având în vedere faptul că pe aproape toată lungimea, peştera este străbătută, aşa cum am arătat anterior, de un curs de apă cu debit considerabil, care formează, la ieşirea din peşteră, valea Oncăceştilor.

Amenajarea pentru vizitarea peşterii a cunoscut două etape. Prima amenajare a fost executată de către Cercul Speologic "Polaris" din Blaj, în colaborare cu fosta I.J.C.M. Alba, în anul 1985. În această etapă a fost montată o punte de vizitare, pe dreapta cursului părăului, la circa 1 m faţă de luciul de apă, punte care facilita accesul până în Sala Minunilor. Precipitaţiile abundente din anii 1990-1994 au dus la creşterea nuvelului pârâului peste această punte, amenajarea fiind, practic, distrusă.

A doua etapă s-a desfăşurat în vara anului 2005, fiind amenajată o punte de vizitare din material lemnos, pe peretele stâng al peşterii, la o înălţime de circa 4 m deasupra luciului de apă, tocmai pentru a preîntâmpina o eventuală deteriorare datorită creşterii debitului de apă în peşteră. Această punte permite, în prima fază, accesul vizitatorilor până la Inima de Piatră. Amenajarea s-a executat de către membrii Clubului de Ecologie şi Turism Montan "Albamont", pe baza unui proiect cu finanţare de la Uniunea Europeană, prin Programul Societate Civilă.

În prezent, Centrul de Studii Geologice şi Spelogice al Universitatăţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, care are în custodie acest obiectiv turistic, este în faza de întocmire a unui proiect de exploatare turistică a peşterii, în colaborare cu Agenţia de Mediu din Alba Iulia şi cu Primăria comunei Sălciua.

Conf.univ.dr. Nicolae Luduşan         

Lect.univ.dr. Levente Dimnen         

 

Bibliografie

Bleahu, M.; Decu, V.- Peşteri din Romania, Edit. ştiinţifică şi Academică, 1976

Bleahu, M. - Relief carstic, Editura Albatros, 1982

Dimnen, L. - Consideraţii asupra sistemului hidrocarstic Vânatare-Tăul Morii-Huda lui Papară, rev. "Pangeea", nr. 1, Alba Iulia, 1999.

Luduşan, N. - Rezervatiile geologice din Muntii Trascăului, rev. "Pangeea", nr. 1, Alba Iulia, 1999.

Mutihac, V. - Unităţi geologice structurale, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1982

Popescu-Argeşel, I. - Munţii Trascăului, Edit. ştiinţifică şi Academică, Bucureşti, 1977