|
Domnul
Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu s-a născut
la data de 15 august 1654, în ţinutul Romanaţi, satul
Brâncoveni, provenind după mamă dintr-o familie
importantă de boieri, ai Cantacuzinilor.
Datorită
calităţilor sale intelectuale şi morale deosebite,
înainte de a urca pe tronul Ţării Româneşti, a
ocupat diferite funcţii importante, de mare logofăt în
Divanul domnitorului Duca Vodă, precum şi al lui Şerban
Cantacuzino.
Constantin
Brâncoveanu nu şi-a dorit să ajungă la domnie. La
insistenţele boierilor şi a promisiunilor de a fi
sprijinit la domnie cu devotament de către aceştia,
Constantin Brâncoveanu a acceptat urcarea pe tron la vârsta de
34 de ani, în anul 1688, imediat după moartea lui Şerban
Cantacuzino care l-a dorit şi i-a lăsat
"pecetea" domnească.
În
aceste împrejurări, afirmaţiile domnitorului sunt
concludente "Domnia aceasta, eu nu o pohtesc, ca să-mi
înmulţesc grijile şi nevoile… în vremi ca acestea
turburate, încongiuraţi de oşti de vrăşmaşi".
Constantin
Brâncoveanu a domnit 26 de ani fiind printre cei mai importanţi
domnitori ai Ţării Româneşti, situându-se ca
durată de timp în domnie, după Mircea cel Bătrân
(32 ani).
Din
căsătoria cu Maria (nepoată de domn), a avut 11
copii: 4 băieţi (Constantin, Ştefan, Radu şi
Matei) şi 7 fete (Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa
şi Smaranda). |
 |
|
Constantin Brâncoveanu şi fiii săi
(stampă contemporană). |
|
Datorită
calităţilor diplomatice a reuşit ca în lunga sa domnie de
24 de ani să menţină ţara în stare de pace purtând
doar o singură bătălie, în august 1690, alături de
turci şi "curuţii" lui E. Thokoly, la Zărneşti/Tohan
când au înfrânt pe austrieci iar comandantul acestora Heissler, a fost
luat prizonier.
Marele
istoric N. Iorga la caracterizat astfel: "osândit să nu
facă politica armelor, Constantin Brâncoveanu a făcut în
schimb marea politică a culturii". Meritul este cu atât
mai mare, dacă ţinem seama de poziţia geografică a
Ţărilor Româneşti, aşezate între cele trei mari
imperii "hrăpăreţe" (Imperiul Otoman, Habsburgic
şi Rusesc) care în decursul istoriei şi până în zilele
noastre nu ne-au cruţat.
Acelaş
mare istoric N. Iorga afirma "Când Nordul a vrut să meargă
spre Sud, când Occidentul a vrut să se atingă de Răsărit,
aici s-au întâlnit", iar parte din dramele şi greutăţile
războaielor au fost suportate de neamul românesc cu consecinţe
dramatice, inclusiv prin jafuri teritoriale.
Relaţiile
diplomatice ale domnitorului cu Franţa, Rusia, Anglia, Austria,
Turcia, Suedia etc. au fost valoroase având în vedere şi
personalitatea conducătorilor acestor ţări (Ludovic al
XIV-lea - Franţa, Petru cel Mare - Rusia, Carol al XII-lea - Suedia,
etc.). Importanţa acestor relaţii diplomatice a stat în atenţia
multor specialişti şi istorici printre care amintim pe Virgil Cândea
cu lucrarea "Diplomaţia românească sub Constantin Brâncoveanu",
în lucrarea "Politica externă şi diplomaţia lui
Constantin Brâncoveanu" prin care descriu activitatea diplomatică
de la curtea domnitorului. Relaţii intense şi speciale au fost
şi cu Moldova şi Transilvania.
Prin
tratativele diplomatice cu Poarta, intenţiona să pună domn
în Moldova pe ginerele său Constantin, acţiune, care dacă
ar fi reuşit, ar fi constituit primul pas spre unitatea naţională
a românilor.
Preocupările
susţinute şi sprijinul acordat bisericii ortodoxe din Ardeal de
Logofătul C. Brâncoveanu şi domnitorul Şerban Cantacuzino
rezultă clar din documentul prezentat de T. Cipariu în "Arhivu
pentru Filologia şi Istorie" din anul 1867, în limba latină
şi care prin bunăvoinţa prof. Ileana Corodeanu avem
posibilitatea să-l prezentăm
tradus în limba română aşa cum a fost încheiat la
Constantinopol la data de 21 august 1681.
Convenţia
dintre Constantin Brâncoveanu, plenipotenţiarul României şi
preaînalţii capi transilvani din 21.08.1681.
Preailustrul
domn Constantin Brâncoveanu, înaltul principe transilvan plenipotenţiarul
şi domnitorul Şerban Cantacuzino cere de la noi ca religia lor să
fie practicată liber, după obiceiul strămoşilor, ca înţeleptul
Sava numit domn mitropolit, luat pe nedrept prizonier de actualul tiran
Apafius Gubernius, să fie redat îndatoririi dinainte, cu reînoirea
onoarei pătate şi să-i fie redate demnităţile
celui care le cere după merit.
Averea
lui Dumnezeu este deasupra sufletelor şi ea nici nu poate fi împiedicată
de cele lumeşti, nici nu le-o ia înainte. Cine poate să treacă
peste legile strămoşilor?
Furia
tiranică tulbură religiile, mintea sănătoasă
şi (liniştită) chibzuită o înviorează.
Astfel
noi, subsemnaţii, curatorii păcii publice şi ai
ţării dragi Transilvania, facem cunoscută ştirea
folositoare tuturor, că, dacă Dumnezeu ajută după cum
sperăm noi, vom putea să ajungem la scopul dorit, ca aceştia
să folosească religia ortodoxă valahică, prin
ceremoniile obişnuite de popor din strămoşi, prin practica
liberă, după canoanele patriei şi care, împotriva voinţei
acestora a fost oprimată în hotarele ei.
Vom
face astfel ca în faţa legilor libertăţii Mitropolitului
Vlădica Sava să-i fie restituită pe deplin onoarea, să
folosească cu deplină autoritate vechea datorie.
Vom
acţiona cu toată puterea împotriva nelegiuiţilor atât în
ce priveşte religia, cât şi în ce priveşte practicarea
ei, vom fi protejaţi de aceleaşi legi ale libertăţii.
Asupra
celor pe care le-am spus şi trebuie reţinute, noi ne punem girul
şi le confirmăm prin sigiliul uzual şi semnătura.
Alcătuit
la Constantinopol, la 21 august 1681.
Ladislau
Csaky (L.S.)
Christophorus
Pasko (L.S.)
Constantin
Brâncoveanu după ce a ajuns domnul Ţării Româneşti a
fost considerat patronul Mitropoliei Ardealului, iar după ce a încheiat
pactul de amiciţie cu împăratul Leopold I a obţinut titlul
de - Principe al Imperiului.
O
situaţie deosebită din timpul domniei lui C. Brâncoveanu a
constituit-o însă fiscalitatea ridicată, care s-a accentuat mai
ales după anul 1703, când domnitorul a trecut prin momente critice
prezentându-se, pentru reconfirmarea domniei, concomitent cu mărirea
haraciului, care la porunca sultanului Ahmed al III-lea pentru Ţara
Românească a ajuns la 141000 groşi. Destăinuirea
stolnicului C. Cantacuzino despre prezentarea sa la Poartă este
cutremurătoare: "Mai bine aş dori să mor cerşind
o bucată de pâine în pământ creştinesc decât să
mai trec odată Dunărea spre a merge la Ţarigrad",
C. Brâncoveanu în întreaga sa activitate s-a remarcat în ceeace priveşte
învăţământul, cultura, artele şi în special în apărarea
credinţei străbune - ortodoxia, având un sprijin substanţial
din partea mitropolitului Teodosie, până în anul 1708, când a
decedat, precum şi în continuare de la renumitul Antim Ivireanul
(1708-1716).
Constantin
Brâncoveanu în perioada 1694-1695 a înfiinţat Academia de la Sf.
Sava care a devenit una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ
din această parte a Europei.
După
ce în perioada 1698-1699 a construit la Potlogi /Dâmboviţa un palat
cunoscut prin frumuseţea dată de armonia şi bogăţia
decorului, domnitorul în anul 1702 la Mogoşoaia a construit un alt
palat de reşedinţă care după specialişti,
reprezintă monumentul de vârf al arhitecturii brâncoveneşti.
Legăturile
românilor din Transilvania cu cei din Ţara Românească şi
Moldova au existat din cele mai vechi timpuri şi ele s-au bazat în
special pe relaţiile ierarhice care au dăinuit între biserica
ortodoxă din Principatele Române şi Transilvania precum şi
din partea domnitorilor respectivi. Exemplele menţionate mai jos sunt
cât se poate de convingătoare.
A
- Episcopia Vadului (jud. Cluj) a fost întemeiată la sfârşitul
sec.- XV-lea de către vestitul voevod al Moldovei, Ştefan cel
Mare.
-
Cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab
s-a zidit biserica Sf. Nicolae din Braşov.
-
Episcopia Geoagiului a luat fiinţă la începutul sec. XVI-lea cu
ajutorul domnitorilor din Ţara Românească.
-
Mihai Viteazul a construit în anul 1597 noua clădire a Mitropoliei
Ortodoxe a Transilvaniei de la Alba Iulia.
Domnitorul
C. Brâncoveanu în anul 1698 a constituit biserica Sf. Nicolae în oraşul
Făgăraş.
Unele
soluţii tehnice de construcţii după specialistul Cristian
Moisescu au fost folosite la constucţia unor biserici din
Transilvania printre care şi în zona Albei la biserica Adormirii Măicii
Domnului din Lipoveni Bălgradului, la biserica din Ampoiţa
şi la cele din Mesentea – Cuvioasa Paraschiva
După
anul 1728 (17 august) românii ortodocşi au fost alungaţi din
această biserică şi a fost instalată episcopia
greco catolică (nu întâmplător ) de la Alba Iulia sub
episcopul Ivan Gurgan numit şi IOAN PATAKI.
Acelaşi
domnitor din Ţara Românească, C. Brâncoveanu pe o veche …
monarhale din zona Sâmbetei de Sus, întemeiată de Preda Brâncoveanu,
la finele secolului 18-lea a înlocuit biserica din lemn cu una de zid
care a rezistat până în anul 1785 când a fost distrusă din
ordinul Curţii de pe la Viena, iar ulterior în timp a fost refăcută
iar astăzi reprezintă una din „bisericile” credinţei
strămoşeşti.
B. -Mitropoliţii Ţării Româneşti erau
împuterniciţi de Patriarhia din Constantinopol de a hirotoni
mitropoliţii din Ardeal, cum au fost: Ghenadie I, Ghenadie II, Ilie
Iorest, Sava Brancovici, Iosif din Pischinţi (Orăştie),
Varlaam, Teofil şi Atanasie.
- De asemenea şi preoţii ortodocşi
erau hirotoniţi dincolo de Carpaţi. Această situaţie
care preocupa Curtea de la Viena, procatolică, rezultă şi
din informarea scrisă a episcopului greco catolic Petru Pavel Aaron către
împărat, în care arată că "400 de preoţi au
fost hirotoniţi în Ţara Românească".
C. Din cele două principate au venit mulţi călugări
care s-au aşezat la mănăstirile din Ardeal.
D. Cărţile bisericeşti tipărite în
Ţara Românească şi Moldova atât de necesare în perioada
respectivă, au ajuns în bisericile şi mănăstirile din
Ardeal.
E. Biserica din Ardeal a fost sprijinită cu meşteri
tipografi, meşteri zidari şi zugravi.
- Sprijinirea unor biserici şi mănăstiri
ale credinţei străbune din Transilvania şi mai ales a
Mitropoliei Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării
Ardealului, rezultă din documentele prezentate în continuare
(probabil apărute pentru prima dată) precum şi din conţinutul
traducerii acestora. Cu ocazia pregătirii acestui material, cu
eforturile colegului de liceu, Dumitru Haţegan şi a bunăvoinţei
directorului Alexiu Tatu de la Direcţia Judeţeană a
Arhivelor Naţionale Sibiu, am posibilitatea de a prezenta la pag.
29-30 copia actului de danie a domnitorului Ţării Româneşti
Antonie Vodă din anul 1670, precum şi cel al domnitorului
Constantin Brâncoveanu, dat în favoarea Mitropoliei Bălgradului
(Alba Iulia) şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului din anul
1698. Aceste documente au ajuns la Arhivele Naţionale Sibiu după
ce iniţial au fost însuşite de greco catolici (1701) de la
Mitropolia Bălgradului, împreună cu întreaga arhivă
şi avere urmând următorul traseu: Biserica din Maieri (1713) -
Biserica Sf. Nicolae Făgăraş (1721), Episcopia
greco-catolică din Blaj (1737) iar in anul 1867 istoricul N. Densuşianu
aflat la Sibiu a comunicat lui T. Cipariu, despre existenţa actului
de danie din 1698 a domnitorului C. Brâncoveanu în arhiva Muzeului
Brukental, de unde după anul 1955 a ajuns la Arhivele Naţionale
Sibiu.
Odată
cu distrugerea bisericilor româneşti din Alba Iulia, trebuie să
dispară şi orice urmă de existenţă a acestora, acţiune
care s-a desfăşurat după moartea episcopului Athanasie
Anghel (1713).
Actele
de danie ale domnitorului Constantin Brâncoveanu către Mitropolia Bălgradului
şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, din anul 1698 privind
suma de 6000, anual, precum şi actul de danie a moşiei de
la Merişani din anul 1700 sunt menţionate (cu litere chirilice)
de T. Cipariu în "Archivu pentru Filologie şi Istorie"
(pag. 452-456) din anul 1867 de unde au fost transcrise "ad. literam"
după cum urmează:
Donaţiunea Principelui Ţării Româneşti
Constantin Basarab
pentru Mitropolia Bălgradului şi Arhiepiscopiei
Ardealului din anul 1898
Cuvintele
Domnului sunt cuvinte curate, grăieşte prorocul David, împăratul,
argint lămurit şi ispitit cu pământ de 3 ori este curăţit
şi credincios domnul întru toate cuvintele sale.
Cuvintele
cele curate şi credincioase ale
aceluia aşa ne îndreaptă pre noi întru Sfânta Evanghelie către
calea cea mai aleasă a mântuirii tuturor, - zicând "fericiţi
sunt cei milostivi că aceia se vor milui". Şi iarăşi
fiţi îndurători, precum tatăl vostru cel ceresc este îndurător
ca să vă primească pre voi în lăcaşurile sale
cele cereşti şi a căror cuvinte să ne lumineze şi
pe noi. Dumnezeu carele cu a sa putere şi pre noi miluindu-ne Domnul
Dumnezeu înfrumuseţându-ne şi miluindu-ne la cinstitul scaunul
bătrânilor şi răposaţilor strămoşilor
domnii mele a Ţării Româneşti. IO Constantin Basarab
voevod dintru toată voia inimii domnii mele, am pohtit cu ajutorul
lui Dumnezeu a urma cu milostenie precum scrie şi Sfânta Evanghelie
că milostenia curăţeşte păcatele, întru care să
facem ca şi pre noi să ne primească în lăcaşurile
sale cele cereşti şi aşa temându-ne, nu puţin, cu
adevărat de cel ce îngrozeşte întru a sa Sfânta Evanghelie cu
judecata acolo este fără milă celor care nu fac milă.
Iată
dară, ne făgăduim că din agoniseala cea ce nouă
ne este dat de la Dumnezeu, sfinţii şi marii Biserici a
Mitropoliei Bălgradului Arhiepiscopiei Ardealului unde se cinsteşte
hramul al sfintei şi de viaţă făcătoarei Troiţe
(treimi) care scaun al acestei mitropolii ce mai sus s-a zis, dintru a sa
temelie este făcută şi înălţată de răposatul
Mihai Voevod pe vremea când a fost crai întraceia parte de loc.
Deci
dară, dator, ne rânduim ca în toţi anii vieţii noastre de
la această sfântă mitropolie anual bani - şase mii, care
număr să fie neschimbat, şi nemutat, pentrucă o ştim
pre această sfântă mitropolie că se învaluieşte ca o
corabie în mijlocul valurilor mării fiind între multe feluri de
eretici necredincioşi şi se năpăstuieşte de la dânşii
în multe chipuri (feluri).
Întraceia
şi glasul nostru cel curat cu minte, cu tot dinadinsul pohtim o
credincioşilor domni ca ori şi care ar fi dintre aleşii de
Dumnezeu, ar ajunge în viitor stăpâni în urma domniei noastre,
domnind şi stăpânind scaunul acesta sau din sângele neamului
nostru sau dintraltul străin, dintru a sa avuţie care de la
Dumnezeu iar fi lui dat, să nu se îndoiască cu firea ca să
hie lipsită această sfântă mitropolie de acest număr
de bani, ci faţă de numărul cel de mai sus, cu mai mare sumă,
precum îl va îndura Dumnezeu şi aşa urmaţi pohta noastră
precum şi noi am primit şi am făgăduit (promis)
primind urmarea acestor răposaţi şi pravloslovnici domni ca
şi Domnul Dumnezeu ce este în Treime slăvit să-l cinstească
şi să-l miluiască întru a sa domnie şi în acel veac
ce va să fie la repaosul veşnic, în pace.
Şi
iată că punem şi vremea viitorilor de acolo pentru luarea
acestei mile, ziua de întâi septembrie, această danie am făcut-o
şi am întărit-o, îndemnându-ne văzând şi
hrisoavele iscălite şi pecetluite ale acelora ce mai înainte de
noi au domnit întru Dumnezeu răposaţi strămoşului
domnii mele lui Matei Basarab voevod şi a lui Constantin Vodă
Şerban şi întru hrisovul lui Antonie Vodă.
Drept
aceia şi noi am voit şi am pohtit de-am înnoit dania aceasta
şi cu acest cinstit hrisov a domniei mele ca să aibă la
venirea în toţi anii trimişii de acolo, la vreme ce mai sus s-a
zis, să ia această milă în sumă deplină să
hie (fie) sfintei mitropolii de întărire şi de ajutor, iar
domnii mele şi răposaţilor părinţilor domnii mele
veşnică pomenire.
Şi
am întărit hrisovul acesta cu tot sfatul şi credincioşii
boieri ai divanului domnii mele.
pan
Cornea Brăiloiu vel ban Cralebski
pan
Stroe Leurdeanu vel vonic pan Mihai Cantacuzino vel spătar
pan
Dicu Rudeanu vel logofăt şi pan Şerban vel vistiernic
pan
VERG vel clucer şi pan Dumitrache Caramalbul vel post
pan
Scarlat vel paharnic şi pan Radu Izvoreanu vel stolnic
pan
Radu Golescu vel com. şi pan Iorga vel slujer
pan
Constantin Corbeanu vel pitar şi ispravnic Ştefan Cantacuzino
vel logofăt.
Şi
s-a scris hrisovul acesta în oraşul scaunului domnii mele în Bucureşti
întru al zecelea an din domnia domniei mele
Io Constantin
Ştefan Cantacuzino
Voevod
v.
logof.
Actul
prin care Constantin Brâncoveanu a donat Mitropoliei Bălgradului
(Alba Iulia) şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului moşia
Merişani - Argeş
Cu
mila lui Dumnezeu IO Constantin Basarab, voevod şi Domn a toată
ţara Ungrovlahiei, datam Domnia mea, această poruncă a
domniei mele.
- Sfintei şi dumnezeieşti mitropolii
a Bălgradului şi Arhiepiscopiei ţării Ardealului unde
se cinsteşte hramul al sfinţilor şi de viaţă făcătoarei
Treimi, care dintru a sa temelie este făcută, şi înălţată
de răposatul IO - Mihai Voevod şi Sfinţiei sale părintelui
Atanasie mitropolitul, şi a tot soborul Sfintei mitropolii.
- Ca să fie Sfintei mitropolii moşia
din câmpul Merişanilor din sudul Argeşului de peste tot, 700 stânjeni
de câmp, de pădure, de ape cu vaduri de mori şi cu pometul
satului, cu tot venitul ce ar fi.
Pentru
că această moşie de care scrie mai sus, cumpăratam
domnia mea de la Stoica, feciorul lui Ştefan stolnicul din Vâlcele,
jumătate de hotar de preste toată moşia Merişanilor încă
50 stânjeni şi iar din cealaltă jumătate de hotar am mai
cumpărat domnia mea de la metiaşii din Dolbuneşti de la Pătru,
feciorul lui Apostol, nepotul lui Pătru răspopul şi de la
Ion feciorul lui Stoica zidarul nepotul
lui Pătru şi de la Vlad diaconul, feciorul lui Ţalapie
robul şi dela Eftenie Dragotă nepotul lui Ţalapie Butuca cu
150 stânjeni.
Afară
dintr-o funie de moşie dintracest hotar ce ş-au lăsat meţiaşii
nevândut pre din sus pre lângă hotarul Mănăstirii Tutani
însă afară dintracestă funie, care se fac împreună
stânjeni, pecum şi mai sus sunt zişi cu tocmeala în preţul
stânjenului pe 60 bani, care se fac împreună 317, care se fac cu
zapise de vânzare întărite cu numele şi cu peceţile lor
şi cu boierii cei mari ai divanului iscăliţi ca martori.
Şi
după ce am cumpărat domnia mea această moşie fiind
această sfântă mitropolie, ce se învaluieşte ca o corabie
în mijlocul valurilor mării aflându-se între multe feluri de limbi
străine, fiind şi lipsiţi de cele ce sunt de ajutorul
sfintei mitropolii. Domnia mea am socotit a da şi a milui această
sfântă mitropolie cu această moşie, ca să aibă a
ţine predânsa oameni şi alte bucate (culturi) dobitoace
(animale) sau orice le-ar fi voia ca să fie sfintei mitropolii de întreţinere
şi de ajutor, iar domniei mele şi răposaţilor părinţilor
domniei mele, veşnică pomenire.
Drept
aceia domnia mea am dat şi această carte a domniei mele împreună
şi cu toate zapisele (documentele) de cumpărare a acestei moşii
sfinţiei sale părintelui Atanasie, Mitropolitul şi a tot
soborul sfintei mitropolii, ca să aibă ţinerea şi a stăpânii
această moşie din Merişani cu tot venitul ce ar fi din
hotar până în hotar, înafară numai dintr-o funie de moşie
ce sa spus mai sus, care şi-au lăsat meţiaşii lor, ca
sa le hie lor loc de hrană iar cealaltă moşie să hie
toată pre sama Sfintei Mitropolii a Bălgradului de întărire
şi neclintită în veci.
Şi
am întărit această carte a domniei mele cu tot sfatul şi
cu credincioşii boieri cei mari ai divanului domniei mele:
Pan
Cornea Brăiloiul vel Ban Cralebski şi Pan Stroe Leurdeanul vel
Vornic, şi Pan Dicu Rudeanu vel Logofăt, Pan Mihai Cantacuzino
vel Spătar şi Pan Şerban vel Vistiernic şi Pan Vergo
vel Clucer şi Pan Dumitrache Caramalbu vel Postelnic şi Pan
Şerban Cantacuzino vel Paharnic, şi Radu Izvoranu vel Stolnic,
Pan Radu Golescu vel Comis şi Pan Iorga vel Slujer şi Pan
Constantin Corbeanul vel Pitar şi Ispravnic Ştefan Cantacuzino
Logofăt.
Scriindu-se
această carte în oraşul scaunului domniei mele în Bucureşti
întru al 12-lea an din Domnia Domniei Mele.
IO Constantin Voevod - milostiv gospodar
Valoarea
istorică în general, dar mai ales pentru Mitropolia Bălgradului
şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului a acestor documente
deosebit de importante, este dată de conţinutul lor.
În
primul rând onoarea şi recunoaşterea care s-a acordat
Mitropoliei Bălgradului prin denumirea şi de "Arhiepiscopia
Ţării Ardealului", fapt mai puţin cunoscut până
în prezent.
Din
aceste acte de danii (1670 şi 1698) prezentate, rezultă fără
echivoc că ele au constituit acte testamentare ale domnitorilor
Ţării Româneşti începând cu Mihai Viteazul, primul
unificator al neamului şi încheind cu C. Brâncoveanu, întrerupere
determinată de Curtea de la Viena în urma trecerii Transilvaniei
sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.
Aceste
hrisoave, pe lângă altele, dovedesc cu prisosinţă existenţa
relaţiilor bune care au existat între românii din Ţara Românească
şi cei din Ţara Ardealului, în perioada de cca. 100 de ani
(sec. XVII). Hotărârile privind aceste danii în bani rezultă,
că erau luate de domnitor împreună cu boierii şi sfetnicii
săi (divanul) care respectau dorinţa înaintaşilor şi
care cunoaşteau situaţia credinţei străbune a românilor,
din Transilvania, pe care de fapt o şi menţionează astfel:
"…Pentru că o ştim pre această Sfântă
Mitropolie că se învaluieşte ca o corabie în mijlocul
valurilor mării fiind între multe feluri de eretici şi se năpăstuiesc
de la dânşii în multe chipuri (variante)".
Actul
de danie a moşiei de la Merişani (Argeş) a lui Constantin
Brâncoveanu, dela data de 15 VI 1700 confirmă la acea dată
situaţia incertă a lui Atanasie Anghel privind catolicizarea.
Amândouă
actele de danie (copii) ale domnitorului Antonie Vodă (1670) şi
ale lui Constantin Brâncoveanu (1698) vor fi donate Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române din Alba Iulia pentru muzeul pe care-l organizează
în prezent, cu dorinţa şi speranţa de a identifica şi
a obţine în acelaşi scop şi actele de danie ale celorlalţi
domnitori ai Ţării Româneşti din sec. XVII-lea al căror
loc de păstrare de drept ar trebui să fie la această
arhiepiscopie, iar tinerii studenţi de la facultăţile de
teologie să aibă posibilitatea să-şi aleagă
pentru diferite lucrări şi această temă.
Constantin
Brâncoveanu a acordat o atenţie deosebită tipografiilor, meşterilor
tipografi şi editarea de cărţi
bisericeşti, care erau în timpul respectiv deficitare, dar atât
de necesare în toate ţările româneşti.
Domnitorul,
împreună cu sfetnicii săi cunoscând îndeaproape starea precară
în care se afla biserica neamului românesc din Transilvania, au
hotărât ca pe lângă sprijinul financiar şi
material acordat, să trimită şi un meşter tipograf
care să revigoreze tiparniţele Mitropoliei Bălgradului.
Astfel
domnitorul Constantin Brâncoveanu împreună cu mitropolitul
Teodosie, au trimis la Alba Iulia pe Mihai Ştefan (Istvanovici)
şcolit de renumitul Antim Ivireanul la Mănăstirea Snagov.
Mihai Ştefan, ardelean de origine, fiul renumitului Ştefan care
a tipărit la Alba Iulia, în anul 1648 "Noul Testament de la Bălgrad",
a revigorat activitatea tipografiei Mitropoliei Bălgradului, iar în
anul 1699 a tipărit două cărţi deosebit de importante
pentru nevoile românilor: "Kiriacodromion" şi
"Bucoavna", ambele în limba română. Chiriacodromionul a
fost tipărit în perioada 1 martie - 20 dec. 1699 şi reprezintă
reeditarea Cazaniei lui Varlaam cu unele completări. Contribuţia
lui Constantin Brâncoveanu la realizarea acestei lucrări rezultă
şi din prefaţa acesteia "… însă ajutoriu
nelipsind şi dela prea luminatul şi înălţatul
biruitor al toatei ungrovalahii IO Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod,
care nu cu puţin s-au arătat (şi pururi ea se arată)
luminator al credinţei pravoslavnice, întărind-o cu Dumnezeieştile
cărţi, în tot chipul tipărindu-le, care fiind patronosul
adevărat a Sfintei Mitropolii de aici şi tuturor celor ce se năzuiesc
sub a mării sale milă, nici sfinţii tale (lui Atanasie) nu
ţi-au trecut cererea, ce după pohta Sfinţii tale şi a
cinstitului sobor, neîntâmplându-se
de aciastă dată neamului nostru rumânesc, aici în Ardeal, meşter
pentru lucrul tipografiei, Măria-Sa la trimis pe Mihai Istavanovici".
În
acelaşi an, 1699 Mihai Istvanovici a mai tipărit renumita carte
"BUCOVNA" de la Bălgrad, fiind primul abecedar care a stat
la baza învăţământului românesc.
Specialistele
Doina Lupan şi Lucia Haţegan (Muzeul Naţional al Unirii
Alba Iulia) au scos în evidenţă că: "aceste două
cărţi şi-au atins scopul la timpul respectiv, deoarece au
circulat intens în ţările române şi a contribuit astfel
la menţinerea unităţii spirituale a majorităţii
românilor transilvăneni cu fraţii lor de dincolo de Carpaţi,
precum şi la triumful graiului strămoşesc în scrierile româneşti
transilvănene."
După
marea trădare a credinţei străbune, săvârşită
aici la Alba Iulia (1698) a urmat alungarea românilor ortodocşi din
Mitropolia Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării
Ardealului şi luarea tuturor bunurilor acesteia în care erau
cuprinse şi documentele istorice referitoare la "cel mai trainic
şi mai de folos aşezământ al neamului românesc de peste
munţi" aşa cum afirma şi marele istoric N. Iorga.
Odată
cu desfăşurarea acestor evenimente, tipografia şi-a încetat
activitatea, iar meşterul tipograf Mihai Istvanovici a fost retras de
la Alba Iulia în anul 1702, încetând a mai funcţiona acest focar
de cultură al românilor transilvăneni. Timp de 50 de ani (prima
parte a sec. XVIII-lea) nu a mai funcţionat nici o tipografie pe
meleagurile Albei.
Tiparniţa
Mitropoliei Ortodoxe din Alba Iulia a fost
repusă în funcţiune la Blaj după anul 1750 de către
Episcopia Greco-catolică în baza decretului Imperial din 14 oct.
1746 cu scopul "de a tipării cărţi după înţelesul
unirii şi să nu se mai aducă cărţi din provinţi
străine" (Ţara Românească şi Moldova).
Realizarea
Muzeului credinţei străbune în cadrul Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române din Alba Iulia reprezintă o iniţiativă
deosebit de importantă şi lăudabilă iar tiparniţa
menţionată mai sus, care se găseşte în prezent expusă
la Muzeul din Blaj, după 300 de ani de înstrăinare, trebuie să
revină şi să-şi găsească locul cuvenit de
drept, în acest muzeu.
La
cumpăna "secolului XVII şi XVIII şi la mijlocul
domniei lui Constantin Brâncoveanu, după trecerea Transilvaniei sub
stăpânirea Imperiului Habsburgic, aici la Alba Iulia printre alte
evenimente deosebite, unul a fost deosebit de important şi grav,
pentru unitatea neamului românesc.
Duşmanii
noştri în mintea lor malefică, au căutat soluţii
pentru spargerea unităţii românilor, de departe majoritari,
şi atragerea lor prin deznaţionalizare de partea minorităţilor
asupritoare. Atacul s-a produs curând şi unde putea el să fie
mai eficient decât asupra bisericii ortodoxe strămoşeşti
care până atunci i-a ţinut uniţi la sânul său pe toţi
românii.
Acţiunea
de catolicizare a început de către Mitropolitul Teofil (Szeremi T.
din Teiuş) în anul 1697, fiind înainte hirotonit în Ţara Românească
de Teodosie şi onorat cu odăjdii preoţeşti şi
obiecte bisericeşti de către domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Decesul pe neaşteptate a mitropolitului Teofil aşa cum afirma
Nilles "Lucrul început a stagnat câtva timp".
Acţiunea
a fost bine organizată de către Primatul Catolic al Ungariei de
la Eszetergon (Strigoniu) cardinalul L. Kollonich sprijinit de Curtea de
la Viena procatolică, prin iezuiţi, iar L. Baranyi a avut rolul
principal pe lângă mitropolitul ortodox Atanasie Anghel.
Constantin
Brâncoveanu şi Mitropolitul Teodosie (ardelean originar din Veştem/Sibiu)
cunoscând acţiunile şi pericolul pentru biserica şi credinţa
străbună din Transilvania, la invitat la Bucureşti pentru
pregătire cu câteva luni înainte de a fi hirotonit.
La
data de 22 ianuarie 1698 Athanasie Anghel, fiul preotului ortodox din
Ciugud (localitatea la circa 4 km de Alba Iulia) a fost hirotonit ca
mitropolit ortodox al Mitropoliei Bălgradului şi Arhiepiscopia
Ţării Ardealului, de către mitropolitul Teodosie, în
prezenţa patriarhului Ierusalimului Dositeiu, care ia dat instrucţiuni
care cuprindeau 22 de indicaţii, privind modul de urmat, pentru funcţionarea
şi apărarea bisericii şi a
credinţei străbune. Domnitorul Constantin Brâncoveanu cu
această ocazie solemnă, la înzestrat cu o serie de obiecte
bisericeşti. La scurt timp însă, în acelaşi an, la data
de 7 Oct. 1698, mitropolitul Athanasie, a uitat de canoanele bisericeşti
şi jurământul depus la sfinţirea sa, convocând la Alba
Iulia un sinod, la care au participat 38 preoţi şi protopopi
ortodocşi, sinod prin care au trădat credinţa în care au
fost botezaţi şi sfinţiţi, hotărând unirea cu
Biserica Romei în condiţiile cunoscute şi mai puţin
cunoscute.
Având
"spatele" asigurat prin Curtea de la Viena şi Primatul
Catolic de la Esztergon, credincioşii ortodocşi au fost alungaţi
din cele două biserici ortodoxe din Alba Iulia iar la data de 25
Iunie 1701 Athanasie Anghel a fost instalat cu multă pompă, în
Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei construită în anul 1597 de
către primul unificator de neam Mihai Viteazul. Astfel Athanasie
Anghel a ajuns primul episcop greco-catolic din mitropolit ortodox.
Dezamăgirea
românilor din Ţara Românească în frunte cu domnitorul
Constantin Brâncoveanu şi sfetnicii săi, la fel ca şi
afuriseniile trimise noului episcop de către Patriarhul Ierusalimului
Dositeiu, şi Colonic al Constantinopolului, precum şi a
mitropolitului român Teodosie au fost zadarnice.
Acţiunile
şi evenimentele desfăşurate în continuare în mare parte
sunt cunoscute. Merită însă
a fi amintite unele momente mai puţin cunoscute dar cu multă
semnificaţie.
Athanasie
Anghel dezamăgit de promisiunile deşarte mai ales de cele prevăzute
în diplomele Leopoldine, către sfârşitul vieţii a
regretat parte din faptele sale, care prin iezuitul din preajma sa
(politrucul) probabil a ajuns la cunoştinţa mai marilor, care la
înmormântarea sa (19 august 1713) au luat măsuri speciale iar
slujba respectivă s-a ţinut numai în limba maghiară şi
latină.
De
teama revenirii celor care au îmbrăţişat uniaţia, la
credinţa străbună, timp de peste 8 ani Episcopia
greco-catolică a românilor a fost condusă de 3 iezuiţi
maghiari, până la instalarea episcopului Ioan Pataki.
Atanasie
Anghel a fost îngropat într-o marigine a cimitirului de la biserica din
cartierul Maieri iar piatra funerară actuală a fost aşezată
prin grija mitropolitului Ioan Vancea abia după 150 de ani.
Fără
a fi o ironie, consider că locul de veci al episcopului Athanasie
Anghel, cel care a consfinţit greco-catolicismul la românii din
Transilvania ar fi trebuit să fie în biserica din Maieri şi nu
uitat într-o margine a cimitirului, chiar dacă construcţia
bisericii s-a realizat din materialele rezultate în urma demolării
clădirilor Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei (clădirea veche
a mitropoliei precum şi a celei construite de domnitorul Mihai
Viteazul în anul 1597) având în vedere şi faptul că o perioadă
de peste 200 de ani, Transilvania a fost sub stăpânirea Imperiului
Habsburgic şi cel Austroungar, procatolic, care au dovedit în
decursul istoriei puteri nelimitate faţă de români.
Întrucât
majoritatea acţiunilor importante privind catolicizarea românilor
din Transilvania s-au desfăşurat pe meleagurile Albei şi în
zonele limitrofe, pentru cunoaşterea adevărului, se impune
continuarea cercetărilor şi mai ales efectuarea traducerilor
documentelor privitoare la această temă care, deşi au
trecut 200-300 de ani, nici în prezent nu se cunoaşte conţinutul
lor.
Fundaţia
"Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României"
şi-a propus ca în anul 2007 să organizeze un simpozion cu tema
"Creştinismul pe meleagurile Albei, în decursul istoriei".
Începând
din perioada anilor 1704-1705, relaţiile domnitorului Constantin Brâncoveanu
cu boierii familiei Cantacuzino s-au deteriorat iar tensiunea a devenit
maximă în anul 1711.
Intrigile
unor familii boiereşti, trădările altora, alături de
activitatea diplomatică a ambasadorului Franţei, De Castagneres,
continuată de Ferriol au contribuit la mazilirea domnitorului creştin
Constantin Brâncoveanu, deşi, în anul 1699, "Poarta" i-a
acordat domnia pe viaţă.
În
ziua de duminică 15 august 1714 creştinul domn al Ţării
Româneşti, Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii săi,
Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi ginerele Ianache Văcărescu
au fost ucişi în prezenţa sultanului, care a avut ca invitaţi
la acest "spectacol" tragic
pe reprezentanţii ţărilor creştine şi puternice
din Europa (Franţa, Germania, Rusia, Anglia, Veneţia, Olanda
şi Suedia).
În
anul 1914 s-a descoperit mormântul domnitorului în biserica Sf. Gheorghe
Nou din Bucureşti ctitoria acestuia.
Biserica
Ortodoxă Română în anul 1992 a sanctificat pe domnitorul
Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii şi ginerele său.
Istoricul
N. Iorga susţinea despre Constantin Brâncoveanu faptul că
"... nu greşelile politice i-a adus mazilirea şi
decapitarea, ci intrigile unor boieri şi a unor străini de
neamul românesc".
Andrei
Busuioceanu afirma că "Constantin Brâncoveanu în viziunea
istoriografiei române şi străine este prezentat în cinci
ipostaze: martir, diplomat, precursorul politicei de reforme din
secolul XVIII, patron cultural şi reprezentant tipic al
sensibilităţii baroce".
Activitatea
bogată a domnitorului Constantin Brâncoveanu, în îndelungata sa
domnie, a fost cercetată şi redată istoriografiei noastre
din partea istoricilor şi specialiştilor de renume, printre care
amintim: N. Iorga, Hurmuzaki, A.D. Xenopol, Dan Berindei, Florin
Constantiniu, N. Stoicescu, Virgil Cândea, Radu Greceanu, Andrei
Busuioceanu, Paul Cernovodeanu, Anca Vasiliu, Constantin Râmniceanu, V.
Papahagi, George Potra, etc.
Secolul
al XVIII-lea, de la început, a fost nefast pentru neamul românesc.
Transilvania a trecut sub stăpânirea habsburgilor şi a început
catolicizarea românilor, iar în Ţara Românească (1716) şi
Moldova (1711) s-au instalat domniile fanariote.
Pământul
românesc binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea bogăţii şi
frumuseţi naturale, denumit din vechime "Grădina Maicii
Domnului" răspândit lumii întregi prin glasul pontifului de la
Roma, Sanctitatea Sa Papa Ioan al II-lea, a trebuit să "plătească"
în decursul istoriei şi astfel de tribut, prin sacrificarea unor
buni conducători români prin uciderea sau alungarea lor, începând
cu Burebista, Decebal, M. Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza etc., împreună
cu mulţi fii nevinovaţi ai neamului românesc din fiecare generaţie.
Este
timpul să ne trezim la realitate...
ec.
Ioan STRĂJAN
BIBLIOGRAFIE
A.D.
Xenopol, Istorie a Românilor din Dacia Traiană, vol. IV, pag.
278-342
Şematismul
Arhidiecezei Metropolitane Greco-Catolice Române de Alba Iulia şi Făgăraş
Ştefan
Meteş, Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor
din Transilvania şi Ungaria.
Disertaţie
despre Tipografiile Româneşti în Transilvania şi învecinatele
ţări de la începuturile lor până îm vremea noastră,
Sibiu, 1888
Silviu
Dragomir, Românii din Transilvania şi Unirea cu biserica Romei
Bucoavna
- reeditate, 1989
Teodor Damşa, Biserica Greco-Catolică din România în
perspectiva istorică.
|
