România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Domnitorul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu,

Mitropolia Bălgradului (Alba Iulia)

şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului

Domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu s-a născut la data de 15 august 1654, în ţinutul Romanaţi, satul Brâncoveni, provenind după mamă dintr-o familie importantă de boieri, ai Cantacuzinilor.

Datorită calităţilor sale intelectuale şi morale deosebite, înainte de a urca pe tronul Ţării Româneşti, a ocupat diferite funcţii importante, de mare logofăt în Divanul domnitorului Duca Vodă, precum şi al lui Şerban Cantacuzino.

Constantin Brâncoveanu nu şi-a dorit să ajungă la domnie. La insistenţele boierilor şi a promisiunilor de a fi sprijinit la domnie cu devotament de către aceştia, Constantin Brâncoveanu a acceptat urcarea pe tron la vârsta de 34 de ani, în anul 1688, imediat după moartea lui Şerban Cantacuzino care l-a dorit şi i-a lăsat "pecetea" domnească.

În aceste împrejurări, afirmaţiile domnitorului sunt concludente "Domnia aceasta, eu nu o pohtesc, ca să-mi înmulţesc grijile şi nevoile… în vremi ca acestea turburate, încongiuraţi de oşti de vrăşmaşi".

Constantin Brâncoveanu a domnit 26 de ani fiind printre cei mai importanţi domnitori ai Ţării Româneşti, situându-se ca durată de timp în domnie, după Mircea cel Bătrân (32 ani).

Din căsătoria cu Maria (nepoată de domn), a avut 11 copii: 4 băieţi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi 7 fete (Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda).

Constantin Brâncoveanu şi fiii săi

(stampă contemporană).

Datorită calităţilor diplomatice a reuşit ca în lunga sa domnie de 24 de ani să menţină ţara în stare de pace purtând doar o singură bătălie, în august 1690, alături de turci şi "curuţii" lui E. Thokoly, la Zărneşti/Tohan când au înfrânt pe austrieci iar comandantul acestora Heissler, a fost luat prizonier.

Marele istoric N. Iorga la caracterizat astfel: "osândit să nu facă politica armelor, Constantin Brâncoveanu a făcut în schimb marea politică a culturii". Meritul este cu atât mai mare, dacă ţinem seama de poziţia geografică a Ţărilor Româneşti, aşezate între cele trei mari imperii "hrăpăreţe" (Imperiul Otoman, Habsburgic şi Rusesc) care în decursul istoriei şi până în zilele noastre nu ne-au cruţat.

Acelaş mare istoric N. Iorga afirma "Când Nordul a vrut să meargă spre Sud, când Occidentul a vrut să se atingă de Răsărit, aici s-au întâlnit", iar parte din dramele şi greutăţile războaielor au fost suportate de neamul românesc cu consecinţe dramatice, inclusiv prin jafuri teritoriale.

Relaţiile diplomatice ale domnitorului cu Franţa, Rusia, Anglia, Austria, Turcia, Suedia etc. au fost valoroase având în vedere şi personalitatea conducătorilor acestor ţări (Ludovic al XIV-lea - Franţa, Petru cel Mare - Rusia, Carol al XII-lea - Suedia, etc.). Importanţa acestor relaţii diplomatice a stat în atenţia multor specialişti şi istorici printre care amintim pe Virgil Cândea cu lucrarea "Diplomaţia românească sub Constantin Brâncoveanu", în lucrarea "Politica externă şi diplomaţia lui Constantin Brâncoveanu" prin care descriu activitatea diplomatică de la curtea domnitorului. Relaţii intense şi speciale au fost şi cu Moldova şi Transilvania.

Prin tratativele diplomatice cu Poarta, intenţiona să pună domn în Moldova pe ginerele său Constantin, acţiune, care dacă ar fi reuşit, ar fi constituit primul pas spre unitatea naţională a românilor.

Preocupările susţinute şi sprijinul acordat bisericii ortodoxe din Ardeal de Logofătul C. Brâncoveanu şi domnitorul Şerban Cantacuzino rezultă clar din documentul prezentat de T. Cipariu în "Arhivu pentru Filologia şi Istorie" din anul 1867, în limba latină şi care prin bunăvoinţa prof. Ileana Corodeanu avem posibilitatea să-l prezentăm  tradus în limba română aşa cum a fost încheiat la Constantinopol la data de 21 august 1681.

 

Convenţia dintre Constantin Brâncoveanu, plenipotenţiarul României şi preaînalţii capi transilvani din 21.08.1681.

 

Preailustrul domn Constantin Brâncoveanu, înaltul principe transilvan plenipotenţiarul şi domnitorul Şerban Cantacuzino cere de la noi ca religia lor să fie practicată liber, după obiceiul strămoşilor, ca înţeleptul Sava numit domn mitropolit, luat pe nedrept prizonier de actualul tiran Apafius Gubernius, să fie redat îndatoririi dinainte, cu reînoirea onoarei pătate şi să-i fie redate demnităţile celui care le cere după merit.

Averea lui Dumnezeu este deasupra sufletelor şi ea nici nu poate fi împiedicată de cele lumeşti, nici nu le-o ia înainte. Cine poate să treacă peste legile strămoşilor?

Furia tiranică tulbură religiile, mintea sănătoasă şi (liniştită) chibzuită o înviorează.

Astfel noi, subsemnaţii, curatorii păcii publice şi ai ţării dragi Transilvania, facem cunoscută ştirea folositoare tuturor, că, dacă Dumnezeu ajută după cum sperăm noi, vom putea să ajungem la scopul dorit, ca aceştia să folosească religia ortodoxă valahică, prin ceremoniile obişnuite de popor din strămoşi, prin practica liberă, după canoanele patriei şi care, împotriva voinţei acestora a fost oprimată în hotarele ei.

Vom face astfel ca în faţa legilor libertăţii Mitropolitului Vlădica Sava să-i fie restituită pe deplin onoarea, să folosească cu deplină autoritate vechea datorie.

Vom acţiona cu toată puterea împotriva nelegiuiţilor atât în ce priveşte religia, cât şi în ce priveşte practicarea ei, vom fi protejaţi de aceleaşi legi ale libertăţii.

Asupra celor pe care le-am spus şi trebuie reţinute, noi ne punem girul şi le confirmăm prin sigiliul uzual şi semnătura.

Alcătuit la Constantinopol, la 21 august 1681.

 

Ladislau Csaky (L.S.)

Christophorus Pasko (L.S.)

 

Constantin Brâncoveanu după ce a ajuns domnul Ţării Româneşti a fost considerat patronul Mitropoliei Ardealului, iar după ce a încheiat pactul de amiciţie cu împăratul Leopold I a obţinut titlul de - Principe al Imperiului.

O situaţie deosebită din timpul domniei lui C. Brâncoveanu a constituit-o însă fiscalitatea ridicată, care s-a accentuat mai ales după anul 1703, când domnitorul a trecut prin momente critice prezentându-se, pentru reconfirmarea domniei, concomitent cu mărirea haraciului, care la porunca sultanului Ahmed al III-lea pentru Ţara Românească a ajuns la 141000 groşi. Destăinuirea stolnicului C. Cantacuzino despre prezentarea sa la Poartă este cutremurătoare: "Mai bine aş dori să mor cerşind o bucată de pâine în pământ creştinesc decât să mai trec odată Dunărea spre a merge la Ţarigrad", C. Brâncoveanu în întreaga sa activitate s-a remarcat în ceeace priveşte învăţământul, cultura, artele şi în special în apărarea credinţei străbune - ortodoxia, având un sprijin substanţial din partea mitropolitului Teodosie, până în anul 1708, când a decedat, precum şi în continuare de la renumitul Antim Ivireanul (1708-1716).

Constantin Brâncoveanu în perioada 1694-1695 a înfiinţat Academia de la Sf. Sava care a devenit una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din această parte a Europei.

După ce în perioada 1698-1699 a construit la Potlogi /Dâmboviţa un palat cunoscut prin frumuseţea dată de armonia şi bogăţia decorului, domnitorul în anul 1702 la Mogoşoaia a construit un alt palat de reşedinţă care după specialişti, reprezintă monumentul de vârf al arhitecturii brâncoveneşti.

Legăturile românilor din Transilvania cu cei din Ţara Românească şi Moldova au existat din cele mai vechi timpuri şi ele s-au bazat în special pe relaţiile ierarhice care au dăinuit între biserica ortodoxă din Principatele Române şi Transilvania precum şi din partea domnitorilor respectivi. Exemplele menţionate mai jos sunt cât se poate de convingătoare.

A - Episcopia Vadului (jud. Cluj) a fost întemeiată la sfârşitul sec.- XV-lea de către vestitul voevod al Moldovei, Ştefan cel Mare.

- Cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab s-a zidit biserica Sf. Nicolae din Braşov.

- Episcopia Geoagiului a luat fiinţă la începutul sec. XVI-lea cu ajutorul domnitorilor din Ţara Românească.

- Mihai Viteazul a construit în anul 1597 noua clădire a Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei de la Alba Iulia.

Domnitorul C. Brâncoveanu în anul 1698 a constituit biserica Sf. Nicolae în oraşul Făgăraş.

Unele soluţii tehnice de construcţii după specialistul Cristian Moisescu au fost folosite la constucţia unor biserici din Transilvania printre care şi în zona Albei la biserica Adormirii Măicii Domnului din Lipoveni Bălgradului, la biserica din Ampoiţa şi la cele din Mesentea – Cuvioasa Paraschiva

După anul 1728 (17 august) românii ortodocşi au fost alungaţi din această biserică şi a fost instalată episcopia  greco catolică (nu întâmplător ) de la Alba Iulia sub episcopul Ivan Gurgan numit şi IOAN PATAKI.

Acelaşi domnitor din Ţara Românească, C. Brâncoveanu pe o veche … monarhale din zona Sâmbetei de Sus, întemeiată de Preda Brâncoveanu, la finele secolului 18-lea a înlocuit biserica din lemn cu una de zid care a rezistat până în anul 1785 când a fost distrusă din ordinul Curţii de pe la Viena, iar ulterior în timp a fost refăcută iar astăzi reprezintă una din „bisericile” credinţei strămoşeşti.

B.   -Mitropoliţii Ţării Româneşti erau împuterniciţi de Patriarhia din Constantinopol de a hirotoni mitropoliţii din Ardeal, cum au fost: Ghenadie I, Ghenadie II, Ilie Iorest, Sava Brancovici, Iosif din Pischinţi (Orăştie), Varlaam, Teofil şi Atanasie.

-     De asemenea şi preoţii ortodocşi erau hirotoniţi dincolo de Carpaţi. Această situaţie care preocupa Curtea de la Viena, procatolică, rezultă şi din informarea scrisă a episcopului greco catolic Petru Pavel Aaron către împărat, în care arată că "400 de preoţi au fost hirotoniţi în Ţara Românească".

C.   Din cele două principate au venit mulţi călugări care s-au aşezat la mănăstirile din Ardeal.

D.   Cărţile bisericeşti tipărite în Ţara Românească şi Moldova atât de necesare în perioada respectivă, au ajuns în bisericile şi mănăstirile din Ardeal.

E.   Biserica din Ardeal a fost sprijinită cu meşteri tipografi, meşteri zidari şi zugravi.

-     Sprijinirea unor biserici şi mănăstiri ale credinţei străbune din Transilvania şi mai ales a Mitropoliei Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, rezultă din documentele prezentate în continuare (probabil apărute pentru prima dată) precum şi din conţinutul traducerii acestora. Cu ocazia pregătirii acestui material, cu eforturile colegului de liceu, Dumitru Haţegan şi a bunăvoinţei directorului Alexiu Tatu de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Sibiu, am posibilitatea de a prezenta la pag. 29-30 copia actului de danie a domnitorului Ţării Româneşti Antonie Vodă din anul 1670, precum şi cel al domnitorului Constantin Brâncoveanu, dat în favoarea Mitropoliei Bălgradului (Alba Iulia) şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului din anul 1698. Aceste documente au ajuns la Arhivele Naţionale Sibiu după ce iniţial au fost însuşite de greco catolici (1701) de la Mitropolia Bălgradului, împreună cu întreaga arhivă şi avere urmând următorul traseu: Biserica din Maieri (1713) - Biserica Sf. Nicolae Făgăraş (1721), Episcopia greco-catolică din Blaj (1737) iar in anul 1867 istoricul N. Densuşianu aflat la Sibiu a comunicat lui T. Cipariu, despre existenţa actului de danie din 1698 a domnitorului C. Brâncoveanu în arhiva Muzeului Brukental, de unde după anul 1955 a ajuns la Arhivele Naţionale Sibiu.

Odată cu distrugerea bisericilor româneşti din Alba Iulia, trebuie să dispară şi orice urmă de existenţă a acestora, acţiune care s-a desfăşurat după moartea episcopului Athanasie Anghel (1713).

Actele de danie ale domnitorului Constantin Brâncoveanu către Mitropolia Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, din anul 1698 privind  suma de 6000, anual, precum şi actul de danie a moşiei de la Merişani din anul 1700 sunt menţionate (cu litere chirilice) de T. Cipariu în "Archivu pentru Filologie şi Istorie" (pag. 452-456) din anul 1867 de unde au fost transcrise "ad. literam" după cum urmează:

 

Donaţiunea Principelui Ţării Româneşti Constantin Basarab

pentru Mitropolia Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ardealului din anul 1898

 

Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, grăieşte prorocul David, împăratul, argint lămurit şi ispitit cu pământ de 3 ori este curăţit şi credincios domnul întru toate cuvintele sale.

Cuvintele cele curate şi credincioase  ale aceluia aşa ne îndreaptă pre noi întru Sfânta Evanghelie către calea cea mai aleasă a mântuirii tuturor, - zicând "fericiţi sunt cei milostivi că aceia se vor milui". Şi iarăşi fiţi îndurători, precum tatăl vostru cel ceresc este îndurător ca să vă primească pre voi în lăcaşurile sale cele cereşti şi a căror cuvinte să ne lumineze şi pe noi. Dumnezeu carele cu a sa putere şi pre noi miluindu-ne Domnul Dumnezeu înfrumuseţându-ne şi miluindu-ne la cinstitul scaunul bătrânilor şi răposaţilor strămoşilor domnii mele a Ţării Româneşti. IO Constantin Basarab voevod dintru toată voia inimii domnii mele, am pohtit cu ajutorul lui Dumnezeu a urma cu milostenie precum scrie şi Sfânta Evanghelie că milostenia curăţeşte păcatele, întru care să facem ca şi pre noi să ne primească în lăcaşurile sale cele cereşti şi aşa temându-ne, nu puţin, cu adevărat de cel ce îngrozeşte întru a sa Sfânta Evanghelie cu judecata acolo este fără milă celor care nu fac milă.

Iată dară, ne făgăduim că din agoniseala cea ce nouă ne este dat de la Dumnezeu, sfinţii şi marii Biserici a Mitropoliei Bălgradului Arhiepiscopiei Ardealului unde se cinsteşte hramul al sfintei şi de viaţă făcătoarei Troiţe (treimi) care scaun al acestei mitropolii ce mai sus s-a zis, dintru a sa temelie este făcută şi înălţată de răposatul Mihai Voevod pe vremea când a fost crai întraceia parte de loc.

Deci dară, dator, ne rânduim ca în toţi anii vieţii noastre de la această sfântă mitropolie anual bani - şase mii, care număr să fie neschimbat, şi nemutat, pentrucă o ştim pre această sfântă mitropolie că se învaluieşte ca o corabie în mijlocul valurilor mării fiind între multe feluri de eretici necredincioşi şi se năpăstuieşte de la dânşii în multe chipuri (feluri).

Întraceia şi glasul nostru cel curat cu minte, cu tot dinadinsul pohtim o credincioşilor domni ca ori şi care ar fi dintre aleşii de Dumnezeu, ar ajunge în viitor stăpâni în urma domniei noastre, domnind şi stăpânind scaunul acesta sau din sângele neamului nostru sau dintraltul străin, dintru a sa avuţie care de la Dumnezeu iar fi lui dat, să nu se îndoiască cu firea ca să hie lipsită această sfântă mitropolie de acest număr de bani, ci faţă de numărul cel de mai sus, cu mai mare sumă, precum îl va îndura Dumnezeu şi aşa urmaţi pohta noastră precum şi noi am primit şi am făgăduit (promis) primind urmarea acestor răposaţi şi pravloslovnici domni ca şi Domnul Dumnezeu ce este în Treime slăvit să-l cinstească şi să-l miluiască întru a sa domnie şi în acel veac ce va să fie la repaosul veşnic, în pace.

Şi iată că punem şi vremea viitorilor de acolo pentru luarea acestei mile, ziua de întâi septembrie, această danie am făcut-o şi am întărit-o, îndemnându-ne văzând şi hrisoavele iscălite şi pecetluite ale acelora ce mai înainte de noi au domnit întru Dumnezeu răposaţi strămoşului domnii mele lui Matei Basarab voevod şi a lui Constantin Vodă Şerban şi întru hrisovul lui Antonie Vodă.

Drept aceia şi noi am voit şi am pohtit de-am înnoit dania aceasta şi cu acest cinstit hrisov a domniei mele ca să aibă la venirea în toţi anii trimişii de acolo, la vreme ce mai sus s-a zis, să ia această milă în sumă deplină să hie (fie) sfintei mitropolii de întărire şi de ajutor, iar domnii mele şi răposaţilor părinţilor domnii mele veşnică pomenire.

Şi am întărit hrisovul acesta cu tot sfatul şi credincioşii boieri ai divanului domnii mele.

pan Cornea Brăiloiu vel ban Cralebski

pan Stroe Leurdeanu vel vonic pan Mihai Cantacuzino vel spătar

pan Dicu Rudeanu vel logofăt şi pan Şerban vel vistiernic

pan VERG vel clucer şi pan Dumitrache Caramalbul vel post

pan Scarlat vel paharnic şi pan Radu Izvoreanu vel stolnic

pan Radu Golescu vel com. şi pan Iorga vel slujer

pan Constantin Corbeanu vel pitar şi ispravnic Ştefan Cantacuzino vel logofăt.

Şi s-a scris hrisovul acesta în oraşul scaunului domnii mele în Bucureşti întru al zecelea an din domnia domniei mele

      Io Constantin                                                                         Ştefan Cantacuzino

          Voevod                                                                          v. logof.

 

Actul

prin care Constantin Brâncoveanu a donat Mitropoliei Bălgradului (Alba Iulia) şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului moşia Merişani - Argeş

 

Cu mila lui Dumnezeu IO Constantin Basarab, voevod şi Domn a toată ţara Ungrovlahiei, datam Domnia mea, această poruncă a domniei  mele.

-     Sfintei şi dumnezeieşti mitropolii a Bălgradului şi Arhiepiscopiei ţării Ardealului unde se cinsteşte hramul al sfinţilor şi de viaţă făcătoarei Treimi, care dintru a sa temelie este făcută, şi înălţată de răposatul IO - Mihai Voevod şi Sfinţiei sale părintelui Atanasie mitropolitul, şi a tot soborul Sfintei mitropolii.

-     Ca să fie Sfintei mitropolii moşia din câmpul Merişanilor din sudul Argeşului de peste tot, 700 stânjeni de câmp, de pădure, de ape cu vaduri de mori şi cu pometul satului, cu tot venitul ce ar fi.

Pentru că această moşie de care scrie mai sus, cumpăratam domnia mea de la Stoica, feciorul lui Ştefan stolnicul din Vâlcele, jumătate de hotar de preste toată moşia Merişanilor încă 50 stânjeni şi iar din cealaltă jumătate de hotar am mai cumpărat domnia mea de la metiaşii din Dolbuneşti de la Pătru, feciorul lui Apostol, nepotul lui Pătru răspopul şi de la Ion feciorul lui Stoica zidarul  nepotul lui Pătru şi de la Vlad diaconul, feciorul lui Ţalapie robul şi dela Eftenie Dragotă nepotul lui Ţalapie Butuca cu 150 stânjeni.

Afară dintr-o funie de moşie dintracest hotar ce ş-au lăsat meţiaşii nevândut pre din sus pre lângă hotarul Mănăstirii Tutani însă afară dintracestă funie, care se fac împreună stânjeni, pecum şi mai sus sunt zişi cu tocmeala în preţul stânjenului pe 60 bani, care se fac împreună 317, care se fac cu zapise de vânzare întărite cu numele şi cu peceţile lor şi cu boierii cei mari ai divanului iscăliţi ca martori.

Şi după ce am cumpărat domnia mea această moşie fiind această sfântă mitropolie, ce se învaluieşte ca o corabie în mijlocul valurilor mării aflându-se între multe feluri de limbi străine, fiind şi lipsiţi de cele ce sunt de ajutorul sfintei mitropolii. Domnia mea am socotit a da şi a milui această sfântă mitropolie cu această moşie, ca să aibă a ţine predânsa oameni şi alte bucate (culturi) dobitoace (animale) sau orice le-ar fi voia ca să fie sfintei mitropolii de întreţinere şi de ajutor, iar domniei mele şi răposaţilor părinţilor domniei mele, veşnică pomenire.

Drept aceia domnia mea am dat şi această carte a domniei mele împreună şi cu toate zapisele (documentele) de cumpărare a acestei moşii sfinţiei sale părintelui Atanasie, Mitropolitul şi a tot soborul sfintei mitropolii, ca să aibă ţinerea şi a stăpânii această moşie din Merişani cu tot venitul ce ar fi din hotar până în hotar, înafară numai dintr-o funie de moşie ce sa spus mai sus, care şi-au lăsat meţiaşii lor, ca sa le hie lor loc de hrană iar cealaltă moşie să hie toată pre sama Sfintei Mitropolii a Bălgradului de întărire şi neclintită în veci.

Şi am întărit această carte a domniei mele cu tot sfatul şi cu credincioşii boieri cei mari ai divanului domniei mele:

Pan Cornea Brăiloiul vel Ban Cralebski şi Pan Stroe Leurdeanul vel Vornic, şi Pan Dicu Rudeanu vel Logofăt, Pan Mihai Cantacuzino vel Spătar şi Pan Şerban vel Vistiernic şi Pan Vergo vel Clucer şi Pan Dumitrache Caramalbu vel Postelnic şi Pan Şerban Cantacuzino vel Paharnic, şi Radu Izvoranu vel Stolnic, Pan Radu Golescu vel Comis şi Pan Iorga vel Slujer şi Pan Constantin Corbeanul vel Pitar şi Ispravnic Ştefan Cantacuzino Logofăt.

Scriindu-se această carte în oraşul scaunului domniei mele în Bucureşti întru al 12-lea an din Domnia Domniei Mele.

                                                                  IO Constantin Voevod - milostiv gospodar

 

Valoarea istorică în general, dar mai ales pentru Mitropolia Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului a acestor documente deosebit de importante, este dată de conţinutul lor.

În primul rând onoarea şi recunoaşterea care s-a acordat Mitropoliei Bălgradului prin denumirea şi de "Arhiepiscopia Ţării Ardealului", fapt mai puţin cunoscut până în prezent.

Din aceste acte de danii (1670 şi 1698) prezentate, rezultă fără echivoc că ele au constituit acte testamentare ale domnitorilor Ţării Româneşti începând cu Mihai Viteazul, primul unificator al neamului şi încheind cu C. Brâncoveanu, întrerupere determinată de Curtea de la Viena în urma trecerii Transilvaniei   sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.

Aceste hrisoave, pe lângă altele, dovedesc cu prisosinţă existenţa relaţiilor bune care au existat între românii din Ţara Românească şi cei din Ţara Ardealului, în perioada de cca. 100 de ani (sec. XVII). Hotărârile privind aceste danii în bani rezultă, că erau luate de domnitor împreună cu boierii şi sfetnicii săi (divanul) care respectau dorinţa înaintaşilor şi care cunoaşteau situaţia credinţei străbune a românilor, din Transilvania, pe care de fapt o şi menţionează astfel: "…Pentru că o ştim pre această Sfântă Mitropolie că se învaluieşte ca o corabie în mijlocul valurilor mării fiind între multe feluri de eretici şi se năpăstuiesc de la dânşii în multe chipuri (variante)".

Actul de danie a moşiei de la Merişani (Argeş) a lui Constantin Brâncoveanu, dela data de 15 VI 1700 confirmă la acea dată situaţia incertă a lui Atanasie Anghel privind catolicizarea.

Amândouă actele de danie (copii) ale domnitorului Antonie Vodă (1670) şi ale lui Constantin Brâncoveanu (1698) vor fi donate Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Alba Iulia pentru muzeul pe care-l organizează în prezent, cu dorinţa şi speranţa de a identifica şi a obţine în acelaşi scop şi actele de danie ale celorlalţi domnitori ai Ţării Româneşti din sec. XVII-lea al căror loc de păstrare de drept ar trebui să fie la această arhiepiscopie, iar tinerii studenţi de la facultăţile de teologie să aibă posibilitatea să-şi aleagă pentru diferite lucrări şi această temă.

Constantin Brâncoveanu a acordat o atenţie deosebită tipografiilor, meşterilor tipografi şi editarea de cărţi  bisericeşti, care erau în timpul respectiv deficitare, dar atât de necesare în toate ţările româneşti.

Domnitorul, împreună cu sfetnicii săi cunoscând îndeaproape starea precară în care se afla biserica neamului românesc din Transilvania, au  hotărât ca pe lângă sprijinul financiar şi material acordat, să trimită şi un meşter tipograf care să revigoreze tiparniţele Mitropoliei Bălgradului.

Astfel domnitorul Constantin Brâncoveanu împreună cu mitropolitul Teodosie, au trimis la Alba Iulia pe Mihai Ştefan (Istvanovici) şcolit de renumitul Antim Ivireanul la Mănăstirea Snagov. Mihai Ştefan, ardelean de origine, fiul renumitului Ştefan care a tipărit la Alba Iulia, în anul 1648 "Noul Testament de la Bălgrad", a revigorat activitatea tipografiei Mitropoliei Bălgradului, iar în anul 1699 a tipărit două cărţi deosebit de importante pentru nevoile românilor: "Kiriacodromion" şi "Bucoavna", ambele în limba română. Chiriacodromionul a fost tipărit în perioada 1 martie - 20 dec. 1699 şi reprezintă reeditarea Cazaniei lui Varlaam cu unele completări. Contribuţia lui Constantin Brâncoveanu la realizarea acestei lucrări rezultă şi din prefaţa acesteia "… însă ajutoriu nelipsind şi dela prea luminatul şi înălţatul biruitor al toatei ungrovalahii IO Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod, care nu cu puţin s-au arătat (şi pururi ea se arată) luminator al credinţei pravoslavnice, întărind-o cu Dumnezeieştile cărţi, în tot chipul tipărindu-le, care fiind patronosul adevărat a Sfintei Mitropolii de aici şi tuturor celor ce se năzuiesc sub a mării sale milă, nici sfinţii tale (lui Atanasie) nu ţi-au trecut cererea, ce după pohta Sfinţii tale şi a cinstitului sobor,  neîntâmplându-se de aciastă dată neamului nostru rumânesc, aici în Ardeal, meşter pentru lucrul tipografiei, Măria-Sa la trimis pe Mihai Istavanovici".

În acelaşi an, 1699 Mihai Istvanovici a mai tipărit renumita carte "BUCOVNA" de la Bălgrad, fiind primul abecedar care a stat la baza învăţământului românesc.

Specialistele Doina Lupan şi Lucia Haţegan (Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia) au scos în evidenţă că: "aceste două cărţi şi-au atins scopul la timpul respectiv, deoarece au circulat intens în ţările române şi a contribuit astfel la menţinerea unităţii spirituale a majorităţii românilor transilvăneni cu fraţii lor de dincolo de Carpaţi, precum şi la triumful graiului strămoşesc în scrierile româneşti transilvănene."

După marea trădare a credinţei străbune, săvârşită aici la Alba Iulia (1698) a urmat alungarea românilor ortodocşi din Mitropolia Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului şi luarea tuturor bunurilor acesteia în care erau cuprinse şi documentele istorice referitoare la "cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al neamului românesc de peste munţi" aşa cum afirma şi marele istoric N. Iorga.

Odată cu desfăşurarea acestor evenimente, tipografia şi-a încetat activitatea, iar meşterul tipograf Mihai Istvanovici a fost retras de la Alba Iulia în anul 1702, încetând a mai funcţiona acest focar de cultură al românilor transilvăneni. Timp de 50 de ani (prima parte a sec. XVIII-lea) nu a mai funcţionat nici o tipografie pe meleagurile Albei.

Tiparniţa Mitropoliei Ortodoxe din Alba Iulia a fost  repusă în funcţiune la Blaj după anul 1750 de către Episcopia Greco-catolică în baza decretului Imperial din 14 oct. 1746 cu scopul "de a tipării cărţi după înţelesul unirii şi să nu se mai aducă cărţi din provinţi străine" (Ţara Românească şi Moldova).

Realizarea Muzeului credinţei străbune în cadrul Arhiepiscopiei  Ortodoxe Române din Alba Iulia reprezintă o iniţiativă deosebit de importantă şi lăudabilă iar tiparniţa menţionată mai sus, care se găseşte în prezent expusă la Muzeul din Blaj, după 300 de ani de înstrăinare, trebuie să revină şi să-şi găsească locul cuvenit de drept, în acest muzeu.

La cumpăna "secolului XVII şi XVIII şi la mijlocul domniei lui Constantin Brâncoveanu, după trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, aici la Alba Iulia printre alte evenimente deosebite, unul a fost deosebit de important şi grav, pentru unitatea neamului românesc.

Duşmanii noştri în mintea lor malefică, au căutat soluţii pentru spargerea unităţii românilor, de departe majoritari, şi atragerea lor prin deznaţionalizare de partea minorităţilor asupritoare. Atacul s-a produs curând şi unde putea el să fie mai eficient decât asupra bisericii ortodoxe strămoşeşti care până atunci i-a ţinut uniţi la sânul său pe toţi românii.

Acţiunea de catolicizare a început de către Mitropolitul Teofil (Szeremi T. din Teiuş) în anul 1697, fiind înainte hirotonit în Ţara Românească de Teodosie şi onorat cu odăjdii preoţeşti şi obiecte bisericeşti de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Decesul pe neaşteptate a mitropolitului Teofil aşa cum afirma Nilles "Lucrul început a stagnat câtva timp".

Acţiunea a fost bine organizată de către Primatul Catolic al Ungariei de la Eszetergon (Strigoniu) cardinalul L. Kollonich sprijinit de Curtea de la Viena procatolică, prin iezuiţi, iar L. Baranyi a avut rolul principal pe lângă mitropolitul ortodox Atanasie Anghel.

Constantin Brâncoveanu şi Mitropolitul Teodosie (ardelean originar din Veştem/Sibiu) cunoscând acţiunile şi pericolul pentru biserica şi credinţa străbună din Transilvania, la invitat la Bucureşti pentru pregătire cu câteva luni înainte de a fi hirotonit.

La data de 22 ianuarie 1698 Athanasie Anghel, fiul preotului ortodox din Ciugud (localitatea la circa 4 km de Alba Iulia) a fost hirotonit ca mitropolit ortodox al Mitropoliei Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, de către mitropolitul Teodosie, în prezenţa patriarhului Ierusalimului Dositeiu, care ia dat instrucţiuni care cuprindeau 22 de indicaţii, privind modul de urmat, pentru funcţionarea şi apărarea bisericii şi a  credinţei străbune. Domnitorul Constantin Brâncoveanu cu această ocazie solemnă, la înzestrat cu o serie de obiecte bisericeşti. La scurt timp însă, în acelaşi an, la data de 7 Oct. 1698, mitropolitul Athanasie, a uitat de canoanele bisericeşti şi jurământul depus la sfinţirea sa, convocând la Alba Iulia un sinod, la care au participat 38 preoţi şi protopopi ortodocşi, sinod prin care au trădat credinţa în care au fost botezaţi şi sfinţiţi, hotărând unirea cu Biserica Romei în condiţiile cunoscute şi mai puţin cunoscute.

Având "spatele" asigurat prin Curtea de la Viena şi Primatul Catolic de la Esztergon, credincioşii ortodocşi au fost alungaţi din cele două biserici ortodoxe din Alba Iulia iar la data de 25 Iunie 1701 Athanasie Anghel a fost instalat cu multă pompă, în Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei construită în anul 1597 de către primul unificator de neam Mihai Viteazul. Astfel Athanasie Anghel a ajuns primul episcop greco-catolic din mitropolit ortodox.

Dezamăgirea românilor din Ţara Românească în frunte cu domnitorul Constantin Brâncoveanu şi sfetnicii săi, la fel ca şi afuriseniile trimise noului episcop de către Patriarhul Ierusalimului  Dositeiu, şi Colonic al Constantinopolului, precum şi a mitropolitului român Teodosie au fost zadarnice.

Acţiunile şi evenimentele desfăşurate în continuare în mare parte sunt  cunoscute. Merită însă a fi amintite unele momente mai puţin cunoscute dar cu multă semnificaţie.

Athanasie Anghel dezamăgit de promisiunile deşarte mai ales de cele prevăzute în diplomele Leopoldine, către sfârşitul vieţii a regretat parte din faptele sale, care prin iezuitul din preajma sa (politrucul) probabil a ajuns la cunoştinţa mai marilor, care la înmormântarea sa (19 august 1713) au luat măsuri speciale iar slujba respectivă s-a ţinut numai în limba maghiară şi latină.

De teama revenirii celor care au îmbrăţişat uniaţia, la credinţa străbună, timp de peste 8 ani Episcopia greco-catolică a românilor a fost condusă de 3 iezuiţi maghiari, până la instalarea episcopului Ioan Pataki.

Atanasie Anghel a fost îngropat într-o marigine a cimitirului de la biserica din cartierul Maieri iar piatra funerară actuală a fost aşezată prin grija mitropolitului Ioan Vancea abia după 150 de ani.

Fără a fi o ironie, consider că locul de veci al episcopului Athanasie Anghel, cel care a consfinţit greco-catolicismul la românii din Transilvania ar fi trebuit să fie în biserica din Maieri şi nu uitat într-o margine a cimitirului, chiar dacă construcţia bisericii s-a realizat din materialele rezultate în urma demolării clădirilor Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei (clădirea veche a mitropoliei precum şi a celei construite de domnitorul Mihai Viteazul în anul 1597) având în vedere şi faptul că o perioadă de peste 200 de ani, Transilvania a fost sub stăpânirea Imperiului Habsburgic şi cel Austroungar, procatolic, care au dovedit în decursul istoriei puteri nelimitate faţă de români.

Întrucât majoritatea acţiunilor importante privind catolicizarea românilor din Transilvania s-au desfăşurat pe meleagurile Albei şi în zonele limitrofe, pentru cunoaşterea adevărului, se impune continuarea cercetărilor şi mai ales efectuarea traducerilor documentelor privitoare la această temă care, deşi au trecut 200-300 de ani, nici în prezent nu se cunoaşte conţinutul lor.

Fundaţia "Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României" şi-a propus ca în anul 2007 să organizeze un simpozion cu tema "Creştinismul pe meleagurile Albei, în decursul istoriei".

Începând din perioada anilor 1704-1705, relaţiile domnitorului Constantin Brâncoveanu cu boierii familiei Cantacuzino s-au deteriorat iar tensiunea a devenit maximă în anul 1711.

Intrigile unor familii boiereşti, trădările altora, alături de activitatea diplomatică a ambasadorului Franţei, De Castagneres, continuată de Ferriol au contribuit la mazilirea domnitorului creştin Constantin Brâncoveanu, deşi, în anul 1699, "Poarta" i-a acordat domnia pe viaţă.

În ziua de duminică 15 august 1714 creştinul domn al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi ginerele Ianache Văcărescu au fost ucişi în prezenţa sultanului, care a avut ca invitaţi la acest "spectacol"  tragic pe reprezentanţii ţărilor creştine şi puternice din Europa (Franţa, Germania, Rusia, Anglia, Veneţia, Olanda şi Suedia).

În anul 1914 s-a descoperit mormântul domnitorului în biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti ctitoria acestuia.

Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 a sanctificat pe domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii şi ginerele său.

Istoricul N. Iorga susţinea despre Constantin Brâncoveanu faptul că "... nu greşelile politice i-a adus mazilirea şi decapitarea, ci intrigile unor boieri şi a unor străini de neamul românesc".

Andrei Busuioceanu afirma că "Constantin Brâncoveanu în viziunea istoriografiei române şi străine este prezentat în cinci ipostaze: martir, diplomat, precursorul politicei de reforme din secolul XVIII, patron cultural şi reprezentant tipic al sensibilităţii baroce".

Activitatea bogată a domnitorului Constantin Brâncoveanu, în îndelungata sa domnie, a fost cercetată şi redată istoriografiei noastre din partea istoricilor şi specialiştilor de renume, printre care amintim: N. Iorga, Hurmuzaki, A.D. Xenopol, Dan Berindei, Florin Constantiniu, N. Stoicescu, Virgil Cândea, Radu Greceanu, Andrei Busuioceanu, Paul Cernovodeanu, Anca Vasiliu, Constantin Râmniceanu, V. Papahagi, George Potra, etc.

Secolul al XVIII-lea, de la început, a fost nefast pentru neamul românesc. Transilvania a trecut sub stăpânirea habsburgilor şi a început catolicizarea românilor, iar în Ţara Românească (1716) şi Moldova (1711) s-au instalat domniile fanariote.

Pământul românesc binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea bogăţii şi frumuseţi naturale, denumit din vechime "Grădina Maicii Domnului" răspândit lumii întregi prin glasul pontifului de la Roma, Sanctitatea Sa Papa Ioan al II-lea, a trebuit să "plătească" în decursul istoriei şi astfel de tribut, prin sacrificarea unor buni conducători români prin uciderea sau alungarea lor, începând cu Burebista, Decebal, M. Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza etc., împreună cu mulţi fii nevinovaţi ai neamului românesc din fiecare generaţie.

Este timpul să ne trezim la realitate...

ec. Ioan STRĂJAN

 

BIBLIOGRAFIE

A.D. Xenopol, Istorie a Românilor din Dacia Traiană, vol. IV, pag. 278-342

Şematismul Arhidiecezei Metropolitane Greco-Catolice Române de Alba Iulia şi Făgăraş

Ştefan Meteş, Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania şi Ungaria.

Disertaţie despre Tipografiile Româneşti în Transilvania şi învecinatele ţări de la începuturile lor până îm vremea noastră, Sibiu, 1888

Silviu Dragomir, Românii din Transilvania şi Unirea cu biserica Romei

Bucoavna - reeditate, 1989

Teodor Damşa, Biserica Greco-Catolică din România în perspectiva istorică.