 |
"Mă numesc Ioan Popa-Zlatna" ni se prezintă
autorul în cuprinzătoarea sa operă, de peste 1000 de
pagini "Amintiri din Ţara Corvineştilor şi din
Ţara Martirilor", o frescă vie, dinamică a
Ţării Moţilor, a etosului ardelean, cu înălţări
şi adversităţi crâncene, din prima jumătate a
secolului al XX-lea. "M-am născut în 10 aprilie 1904 pe
vatra cuptorului, în noaptea învierii într-o cocioabă din
Dielari" (azi: Ghelari n.n.). Ursitoarele bune l-au sortit
unui neogoit şi rodnic zbucium pentru moţi, pentru
minerii aurari năpăstuiţi, ca să bată neînfricat
la porţile palatelor, să îi înfrunte pe dregători,
să le înfăţişeze necruţător
durerile celor mulţi, să le apere drepturile, să
ceară atotputernicilor zilei rânduieli noi, să le
asigure o condiţie umană demnă tuturor celor
vitregiţi. Pentru că ei au fost din totdeauna
"Talpa Ţării", chemată la vremuri aprinse
în primele rânduri de luptă şi apoi uitată după
stingerea pojarurilor, prin jertfa vajnicelor lor trupuri. Uitată
din prea multă iubire de sine şi de arginţii
împietririi sufletelor. |
El însuşi, copilul unei familii de mineri din "Ţara
Pădurenilor" din Poiana Ruscă, al lui Zaharia Popa din
Bunila, vestit pentru priceperea lui, nu numai în tăierea stâncilor
bogate în fier, ci şi în meşteşugul topitoriei
minereurilor de la Govăjdia, în cuptoarele vechi de secole sau în
conducerea procesului siderurgic din cuptoarele înalte (furnalele, cum li
se spune astăzi de la Hunedoara), - va trăi drama unei vieţi
de privaţiuni aspre, fără să-l încovoie. Fraţii
lui mulţi şi vrednici, unii au trecut prin şcolile ungureşti
ca şi el, apoi prin cele româneşti, moştenind cerbicia
şi verticalitatea dacilor străbuni, în cele de minte şi de
inimă. Şi au săpat "brazde adânci" nu numai în
mineritul românesc, ci şi în însuşi ogorul rânduielilor
societăţii româneşti a vremii. Au curmat inerţii, au
catalizat energii, au deschis porţi ce păreau ferecate, au arătat
celor din spatele uşilor capitonate zbaterea românilor nevoiaşi
din munţi şi din câmpii, să scape de umilinţe, de
privaţiuni, de nedreptăţi şi de neagră sărăcie,
deşi munceau din zori şi până în noapte. Şi au
pretins mai marilor să fie recunoscută la dreaptă preţuire,
munca poporului, dreptul la lumină, la rostuirea prin forţe
unite, "viribus unitis" a întregii societăţi româneşti,
fără discriminările şi privilegiile împământenite
în cercurile corupte. Să-i
amintim cu statornică însemnare pe fraţii lui: Petru Popa,
inginer de mine de numele căruia se leagă istoria mineritului de
fier din Ţara Pădurenilor, după Unirea cea Mare a României,
în perioada interbelică şi după cel de al doilea război
mondial, - când prestigiul său profesional, corectitudinea gândirii
şi acţiunilor sale, au înfrânt adversitatea impostorilor
aburcaţi în posturi de comandă, pentru care nu aveau nici o
legitimitate, nici măcar înzestrarea naturală.
Aron Popa, profesor universitar emerit, doctor docent, inginer
de mine şi metalurgie, fost rector al unicului Institut de Mine din
ţară, în perioada 1963-1976, membru al Comisiei Naţionale
de acordare a titlului de doctor în ştiinţe tehnice, şi-a
înscris numele prin activitatea sa prodigioasă în mineritul de
minereuri şi la catedra universitară, ca fondator al învăţământului
universitar minier, modern. Descendenţii fraţilor Popa, printre
care inginerii Ovidiu Popa, director la importante întreprinderi miniere,
inginerul Mircea Popa-Zlatna, distins senator şi membru al Conducerii
Partidului Naţional Ţărănesc, Creştin şi
Democrat, apropiat al Seniorului Corneliu Coposu precum însuşi
regretatul său părinte, inginerul Sibiana Popa, specialist în
informatică. Să-i nominalizăm doar pe aceştia deşi
arborele genealogic continuă cu descendenţi ai lor, prestigioşi.
Viaţa lui Ioan Popa-Zlatna a fost o prodigioasă
şi neîncetată angajare de energii, puse cu abnegaţie în
slujba "înălţării spirituale, sociale, economice a
Ţării Moţilor".
Academicianul Gabriel Ţepelea ne aminteşte în
articolul scris de Ioan Popa-Zlatna în ziarul "Detunata" (al cărui
fondator şi director era) cu titlul "Arestaţi-ne, arestaţi-ne!",
prin care protesta împotriva regimului "proconsulilor sovietici,
instalaţi în România după 23 august 1944, subminând guvernele
României, Monarhia, până când s-au înstăpânit prin violenţă,
prin abuzuri, sub protecţia armatelor ruseşti de ocupaţie,
pe ţară, pe libertatea, pe viaţa întregului popor român,
inaugurând acel crunt jumătate de veac de domnie "a
spaimei", a fricii organice de animal hăituit, asupra unei naţiuni
încercate! Pe care voiau să o transforme în gubernie sovietică
şi au reuşit "de facto", sub ochii îngăduitori
ai marelui Churchil, vânzătorul fără scrupule al Estului
Europei, spre a-şi asigura liniştea şi confortul nobilelor
sale mădulare!
Era ultimul articol. Ziarul a fost suprimat, iar împotriva lui
Ioan Popa-Zlatna au fost pornite procese penale plăsmuite, cu sentinţe,
desfiinţate de instanţele de apel, unde aripa dictatului roşu
nu pătrunsese încă. Până când într-o blestemată
zi, a fost arestat, în temeiul "dreptului pumnului politrucilor
atotputernici", precum sutele de
mii de patrioţi români azvârliţi în temniţe şi
lichidaţi prin moarte lentă chinuitoare!
Monumentul "Crucea Calvarului" de pe Dealul Robilor
de la Aiud, rămâne un tragic simbol nemurind martiriul miilor de morţi
în temniţele infernului roşu, înălţând spre ceruri
silueta celor şapte perechi de cruci îngemănate, care poartă
pe umerii lor "Crucea calvarului", o sfântă rugăciune
dăltuită în marmura veşnicei noastre Credinţe.
Ioan Popa-Zlatna a supravieţuit calvarului! Şi cu
demnitatea MARILOR CARACTERE nu a vorbit niciodată de suferinţa
sa. A suferit, nu pentru a se înălţa pe El, ci spre a-şi
apăra Credinţa, Neamul său umilit de opresorii de
totdeauna, străini sau băştinaşi!
Şi academicianul Gabriel Ţepelea continuă:
"Cunoscându-l personal pe Ioan Popa-Zlatna în 1942… revăd pe
omul cu costum naţional, cu păr ondulat şi ochi scânteietori,
aşa cum mi-a apărut pentru prima oară la o şezătoare
organizată la Alba Iulia de scriitorii refugiaţi din Ardeal
(ocupat de Unguri n.n.). Nu era refugiat, dar îşi părăsise
rosturile sale de la Zlatna, pentru a fi alături de cei alungaţi
de la vetrele lor, aşa după cum nu era moţ, ci pădurean
din Ghelari-Hunedoara şi se implicase ferm în lupta pentru "direptatea
moţilor". Această îmbrăţişare hotărâtă
a doleanţelor unor categorii sociale, dincolo de sfera interesului
personal - implicare nu lipsită de riscuri - m-a apropiat de proaspăta
cunoştinţă în care întrevedeam un nou tribun al moţilor"
(sublinierea noastră).
Şi continuă academicianul Gabriel Ţepelea:
"Aş vrea să subliniez ce m-a apropiat mai mult
de Ioan Popa-Zlatna, reîntâlnindu-l ca autor. (Se referea la opera lui
de peste 1000 pagini "Amintiri din Ţara Corvineştilor,
Amintiri din Ţara Martirilor", Nota Noastră). Ioan
Popa-Zlatna nu a beneficiat de strălucirea
unor poziţii academice sau politice. El a dat substanţă
şi strălucire unui post de referent tehnic (şi juridic),
care prin numeroase implicări şi dăruire continuă s-au
răsfrânt asupra oraşului, judeţului, regiunii. Zlătnenii
şi Moţii au simţit în el un frate mai mare şi …
s-au apropiat de el mari personalităţi ale vremii, academicieni,
oameni politici, prelaţi, care au ţinut să-l vadă
şi acasă, printre colaboratori şi pălmaşi. A fost
ambasadorul "Şoimilor Carpaţilor" la Praga şi în
mari centre culturale din ţară… Priceperea, dăruirea,
patriotismul l-au propulsat alături de elitele intelectuale ale
vremii"… Se impune realizarea unui for pentru dialog permanent între
elite, între elite şi mase, pe deasupra orientării politice…
Predecesorii noştri s-au regăsit ca şi Ioan Popa-Zlatna în
ASTRA. Pericolele ce ne pândesc ne obligă să le urmăm
exemplul".
Bucureşti, 2004, Academician Gabriel Ţepelea.
La vârsta de 14 ani Ioan Popa este prezent alături de tatăl
său, vrednicul minier din Ţara Pădurenilor, respectat
şi iubit de toţi, Zaharia Popa Burileanu, la Marea Adunare de la
Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, (numele Burileanu provine de la satul
Bunila, de unde era originar Popa, nu departe tare de Ghelari, devenit
prin rotacism Burila, de unde denumirea Burileanu).
Aşa înţelegea Zaharia Popa-Burileanu, urmaşul
dacilor, al căror port şi obiceiuri era socotit la mare cinste
în Ţara Pădurenilor să-şi crească feciorii în
duhul dragostei de neam şi de vatră.
Tânărul Ioan Popa-Zlatna a urmat cursurile şcolii
primare din sat, de la Ghelari, şcoala ungurească; alta nu era!
I-a folosit pentru că mai târziu a putut pătrunde în multe plăsmuiri
şi ascunzişuri din scrierile maghiare.
În 1921-1924, sprijinit de fratele lui mai mare Petru, a urmat
cursurile Şcolii de Conducători Tehnici Mineri de la Baia Mare.
La absolvire a obţinut diploma de subinginer, activând la început
la minele de fier din zonă, în funcţii de execuţie şi
de conducere.
După satisfacerea stagiului
militar a fost numit în 1927 referent tehnic şi juridic la
Inspectoratul Minier Zlatna, fosta Căpitănie Minieră.
Şi-a continuat studiile la
Institutul de Documentare şi Ştiinţe Administrative,
pendinte de Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale
Bucureşti. Aici a studiat, printre altele, drept administrativ, drept
civil, drept comercial, finanţe, legislaţie minieră,
contencios administrativ, economie politică, limba germană, etc.
A avut printre alţii, renumiţi cărturari ai vremii ca
profesori, precum: P.P. Negulescu, devenit celebru prin opera sa
"Destinele Omenirii", Nichifor Crainic, Ion Petrovici, Gheorghe
Taşcă, Virgil Madgearu şi alte personalităţi ale
vremii, atât de sugestiv numită acea epocă de Mircea Eliade
"epoca destinului nostru cultural".
Lucrarea de licenţă a tânărului absolvent Ioan
Popa, susţinută în 1932, cu titlul "Administraţia
minieră şi prosperitatea mineritului din Ardeal" are un
relevant Motto: "Munţii noştri aur poartă / Noi cerşim
din poartă-n poartă". Este un laborios studiu al
mineritului aurifer din Ardeal, în feudalism, în epoca modernă,
inclusiv în perioada stăpânirii maghiare, continuând după Reîntregirea
României. Prin profunzimea analizelor, prin pregnanţa concluziilor,
studiul atrage atenţia guvernanţilor vremii asupra unor grave
carenţe de politică socială.
"Am publicat înlesnirile legislative - ne spune autorul
Ioan Popa-Zlatna - în lucrarea de diplomă, acordate minerilor prin
ordonanţa Maximiliană, precum şi prin dispoziţiile lui
Bethlen Gabor, din 12 aprilie 1618 şi ale
lui Apafy de mai târziu, ca să afle guvernanţii români
ai ţării din 1932, că nu era bună soluţia
concedierii minerilor şi încetarea activităţii
industriale, ci ieşirea din criză se putea obţine prin
intensificarea exploatărilor şi valorificarea substanţelor
utile şi îndeosebi prin scoaterea carului statului din potmolul
birocratic, cum au procedat susnumiţii principi ai Ardealului, ca să-şi
sporească tezaurul aurifer".
În concluzie Ioan Popa-Zlatna propune modificarea legislaţiei
miniere spre a facilita obţinerea permiselor de exploatare pentru întreprinzători,
intensificarea lucrărilor de prospecţiune şi explorare
şi alocarea de fonduri la buget în acest scop, reducerea preţurilor
la explozivii minieri, la lemnul de mină etc. pentru încurajarea
investitorilor în mineritul aurifer.
Această lucrare de diplomă a fost bine primită
în cercurile miniere şi a fost publicată în revista
"MINIERA" în 1932.
Ioan Popa-Zlatna, aşa cum am amintit, a lucrat în minele
de la Ghelari şi înainte de efectuarea stagiului militar.
După eliberarea din armată a revenit la Ghelari, dar
nu a fost primit în serviciu, contrar regulilor de atunci. Intervenţia
sa la Petru Groza, care era pe atunci Ministrul Lucrărilor Publice în
Guvernul Averescu, nu a avut succes, Groza a refuzat sec şi i-a spus:
"Nimeni nu-i proroc în ţara lui. Nu ai ce căuta la Ghelari!"
(Pe semne Petru Groza nu a prevăzut, că el personal, nobilă
excepţie, a ajuns chiar Prim Proroc al Guvernului comunist în 1946,
în ţara lui, din care s-a şi grăbit să cedeze o
parte, Insula Şerpilor, marelui Frate Orwelian sovietic, printr-un
simplu proces verbal, aşa cum a predat tomberoanele de gunoi de la
vila sa din Deva, primăriei devene, dar cel puţin acestea
fuseseră cumpărate de el!
Dar Insula Şerpilor era o parte din teritoriul României
indivizibil, inalienabil, aşa cum prevedea Constituţia
Ţării şi nu putea fi înstrăinat decât prin voinţa
poporului"
Şi în off-shorul Insulei Şerpilor, astăzi aparţinând
Ucrainei există mari zăcăminte de petrol, marine! Şi
ucrainenii , ca să nu avem dreptul la ape teritoriale în jurul
acestei insule, vor să facă o colonie locuită de ucraineni,
deşi insula este de fapt o stâncă de cca. 400/400 m nelocuibilă".
Închidem această tristă paranteză a permanentei hăcuiri
a ţării noastre de barbarii medievali, moderni şi
contemporani, ultimi cu ajutorul cozilor de topor băştinaşe.
În perioada
1926-1942 Ioan Popa-Zlatna a îndeplinit funcţia de referent tehnic
şi juridic al Direcţiei Regionale Miniere, care controla
aplicarea Legii Minelor în 16
judeţe ale ţării cu privire la acordarea perimetrelor de
explorare şi concesiunilor de exploatare şi cu privire la
normele legale de exploatare a zăcămintelor de substanţe
minerale. Cu acest prilej a cutreierat pas cu pas Ardealul,
"cutremurat de nedreptăţile sociale care muşcă
şi provoacă sângerarea Neamului".
În acest serviciu Ioan Popa-Zlatna a devenit neobosit
"tribun al neamului său", prin cuvânt, prin scrieri, prin
întruniri, prin demersuri directe şi asidui pe lângă potentaţii
zilei, denunţând fără ezitare "tirania aurului"
practicată de societăţile anonime aurifere, prin abuz, prin
sfidarea moţilor nevoiaşi de pe colni cele dintre păduri
din Ţara de Piatră a Iancului, a Horiei, "ţăran
de cremene / cum altul să-ţi semene" nu ne-a mai fost hărăzit
de providenţă!
Ziarele clujene "Patria", "România Mare"
sau "Curentul" sau "Minerva" din Bucureşti i-au
publicat articolele fie nesemnate, fie semnate cu pseudonimul Ion
Delamunte. Dar au fost toate,
aservite unor
obscure interese de coterie, care au refuzat să-i publice
articolele vituperante împotriva nedreptăţilor sociale.
Biroul lui Ioan Popa-Zlatna de la Direcţia regională
a Minelor din Zlatna, ajunsese un liman al bunei speranţe, în care
zi de zi oameni necăjiţi, mineri sau "ciubărari"
din largul Ţării Moţilor, tineri cu braţe tari şi
cu minte limpede, cereau sprijin pentru un loc de muncă! Viaţa
lor trudnică a avut o profundă rezonanţă în inima sa
generoasă, el însuşi fiu de minier, încercat din fragedă
copilărie de asprimile necruţătoare ale vieţii, şi
l-a transformat într-un neclintit tribun al minerilor modeşti! Nu
ambiţii deşarte, nu căutător de măriri! Nimic din
păcatul trufiei nu l-au încolţit! Doar chemarea lui lăuntrică
ca să împlinească după puterile lui "ultimul dor al
Iancului, al sacrului său testament, devenit pentru Ioan Popa-Zlatna
însuşi, raţiunea de a fi: "să-şi vadă
ţara fericită!"
Încă din 1928, la numai 24 de ani, Ioan Popa-Zlatna la vărsta
înaripărilor, avânturilor pure, intră alături de V.
Şortan în rândul membrilor "Frăţiei Moţilor".
Amos Frâncu, tribunul acesteia, îl întâmpină cu următoarele
cuvinte, denotând preţuire şi bucurie nedisimulată:
"Nepoate, fii bine primit în organizaţia noastră şi
ajută-ne să căutăm multe secrete din arhiva Căpităniei
Miniere Zlatna (Direcţia Regională Minieră Zlatna n.n.) ca
să putem formula juridic apărarea intereselor miniere ale moţilor.
Ioan Popa-Zlatna a criticat neînfricat pe puternicii zilei,
pentru incuria faţă de drama moţilor. Prin discursuri
şi prin presă, a acuzat Guvernul Generalului Averescu, în care
Petru Groza era ministrul lucrărilor publice (martie 1926 - iunie
1927) pentru motivul că a deschis "drumul afacerilor veroase ale
societăţii MICA", aprobând o vânzare peste hotare a unei
mari cantităţi de aur, la preţul mondial, în timp ce moţii
continuau să trăiască în neagră sărăcie ,
ca pe vremea iobăgiei de sub stăpânirea maghiară.
A criticat şi ineficienţa Camerei Ministeriale din
1927, formată pentru rezolvarea problemei moţilor.
Dar treptat, împotriva lui s-au solidarizat toate societăţile
aurifere anonime, "atinse în interesele lor inavuabile": MICA,
BREAZA, TOPLIŢA-MĂGURA, CONCORDIA, PYRIT etc., care vedeau în
el obstacolul redutabil în calea căpătuirii şi
afacerismului lor veros!
"Comisariatul Munţilor Apuseni" condus de
prefectul de Cluj Eugen Dunca, a rugat pe Ioan Popa-Zlatna
şi pe Virgil Şortan să întocmească un amplu
memorandum privind starea de sărăcie inadmisibilă a moţilor
şi să sublinieze în mod special situaţia nesatisfăcătoare
a mineritului aurifer din ţara Moţilor, sufocat literalmente de
reglementări injuste, favorizând în mod strigător la cer o
anumită categorie de concesionari, după principiul "do ut
des" (îţi dau ca să-mi dai). Se urmărea prin acest
memorandum să se examineze aprofundat şi documentat toate
chestiunile vitale ale mineritului aurifer românesc, de la legislaţie
până la strategia naţională de dezvoltare, de la poziţia
micilor "cuxari" din Ţara Moţilor, defavorizaţi,
deşi trudeau împreună cu întreaga lor familie în mine, din moşi
strămoşi, până la societăţile anonime, ale căror
interese erau potrivnice programelor naţionale - şi să
propună măsurile cuvenite de revigorarea acestei ramuri
industriale fundamentale pentru tezaurul ţării şi de
eliminarea clivajelor sociale provocate de incongruenţele
legislative, politico-economice şi de incoerenţa programelor
guvernamentale.
Memorandul a fost înaintat la Guvern. Nu s-a primit nici un răspuns!
Şi "politica" de favorizare a unor societăţi
anonime aurifere "recunoscătoare" a continuat, guvernul lăsându-le
cale liberă de acaparare de bunuri miniere!
În 1937 a fost elaborat de guvernanţi proiectul noii Legi
a Minelor, care urma să fie supusă spre votare Parlamentului.
Delegaţia moţilor mineri, în fruntea căreia se afla şi
Ioan Popa-Zlatna, ca unul dintre cei mai documentaţi cunoscători
ai chestiunilor fundamentale privind mineritul aurifer românesc, prin
munca sa asiduă de cercetare a arhivelor miniere vechi şi străvechi,
române, maghiare şi germane din Ardeal şi prin contactele
directe şi permanente cu miezul problemelor miniere, prilejuit de
atribuţiile sale de serviciu.
Delegaţia urma să prezinte în Parlament criticile
situaţiei actuale a mineritului şi propuneri clare, pentru o
lege dreaptă, eficientă şi adecvată, care să
permită revigorarea mineritului aurifer românesc şi a
mineritului în general, în consens cu interesele naţionale şi
cu doleanţele îndreptăţite ale tuturor celor care muncesc
în acest sector economic de importanţă naţională.
Delegaţia a fost anunţată că Parlamentul a
intrat în vacanţă şi proiectul de lege va fi examinat după
reluarea activităţii, în noua sesiune. O minciună sfruntată!
Legea fusese votată rapid, la adăpost de criticile
"inoportune" ale moţilor, primii făurari ai tezaurului
de aur al ţării.
În 1932 s-a înfiinţat un economat la Zlatna şi Ioan
Popa-Zlatna a fost numit Preşedinte. Această unitate s-a dovedit
de mare utilitate pentru întreaga populaţie din ţinut.
Dar în 1934 Prim Ministru Guţă Tipătescu a
dispus desfiinţarea lui. Ioan Popa-Zlatna, conştient de importanţa
vitală a acestei unităţi economice a refuzat ferm să
se supună acestui ordin abuziv, dovedind prin rezultatele cu totul
satisfăcătoare utilitatea sa. Urmare refuzului, s-au declanşat
torenţial anchete guvernamentale, dar nu au putut dovedi, cu toată
rea credinţa anchetatorilor, nici cea mai măruntă neregulă
de gestiune sau lacună de utilitate socială. Şi atunci s-a
recurs la o mârşavă diversiune pentru a-l înlătura pe
Ioan Popa-Zlatna, atât de influent şi susţinut de popor în
această regiune: i s-a propus să fie transferat în Valea
Prahovei, în zona "aurului negru", cu un salariu mult mai mare,
confort rezidenţial etc. Ei bine! Ioan Popa-Zlatna a refuzat ferm să-şi
vândă conştiinţa pentru arginţii lui Iuda, pentru mită!"
Le-a replicat ferm că pentru el în prim plan stau interesele moţilor
năpăstuiţi, iar confortul său personal nu intră
în discuţie sub nici o formă şi în nici o împrejurare.
Acesta era Ioan Popa-Zlatna!
Pe tărâm cultural Ioan Popa-Zlatna a activat cu aceeaşi
inepuizabilă energie în cadrul asociaţiei ASTRA, profund
impresionat de conferinţele ţinute de protopopul Ioan Fodoreanu,
Preşedintele Despărţământului ASTRA Zlatna, care
declara de la înălţimea tribunei, la o sărbătorire a
zilei de 1 decembrie 1918, cu ocazia aniversării din 1927:
"La 1 decembrie 1918 s-a născut neamul. Au reînviat
morţii şi trăiesc în noi, iar noi trăim prin ei. Morţi
sunt numai cei ce nu se trezesc din somnul cel de moarte, cei ce trăiesc
şi rătăcesc pe drumuri străine de interesele Naţiunii!"
Acesta era pe atunci crezul, vorba şi fapta. Ar trebui să ia
aminte epigonii zilelor noastre!
Protopopul Ioan Fodoreanu era convins că prin cultură,
prin ASTRA, se putea îndeplini "unicul dor al lui Avram Iancu să-şi
vadă "naţiunea fericită".
În 1929 Ioan Popa-Zlatna a fost numit Secretarul Despărţământului
ASTRA Zlatna. În anul precedent la
Cluj, la iniţiativa profesorului universitar Iuliu Moldovan, Preşedintele
ASTREI, s-a înfiinţat organizaţia "Şoimii Carpaţilor",
al cărei preşedinte a devenit apoi profesorul universitar dr.
Iuliu Haţegan. Această organizaţie, care se adresa întregului
popor, spre a desăvârşi "prin vigoare, conştiinţă
şi disciplină naţională, eternitatea României Mari…
Şoimul este un român sănătos moral, gata oricând să
jertfească totul şi viaţa chiar, pentru binele neamului.
Şoimul este cetăţeanul soldat în serviciul familiei,
şcolii, ţării şi regelui".
Ioan Popa-Zlatna, în permanentă legătură cu
personalităţile Almei Mater clujene şi a întregii vieţi
culturale, se mişca în toate domeniile vieţii sociale,
economice, culturale ale ţării, raportate mereu la Ţara Moţilor,
raţiunea vieţii sale însăşi, - cu deplină
competenţă şi clarviziune. Străduinţele lui era
urmărite, cu suflet şi cu speranţă de toţi urmaşii
Horiei şi Iancului şi cu sincere sentimente de solidaritate
şi cu interes sporit de intelectualii de efigie ai Ardealului,
slujitori ai cauzei Moţilor. Ei regăseau în corectitudinea, în
consecvenţa cu care Ioan Popa Zlatna îşi urmărea glasul
vocaţiei sale neînfricat, un tribun al noilor vremuri, din stirpea
celor care şi-au închinat viaţa idealului naţional. Un
exponent al celor năpăstuiţi, răsărit din
mijlocul lor, legat de ei prin rădăcini întreţesute în
veacuri. "Tăcutul" - aşa i se spunea - ca Munţii
Pădurenilor, ca Munţii Ţării Moţilor, unde îşi
împlinea destinul cu fervoare, limpezi în cuget, ca izvoarele copilăriei
sale, neclintit în năzuinţe şi înfăptuiri, precum
munţii lui în furtună. Ioan Popa era un suflet cald, generos,
descins parcă din "Rugăciunea lui Octavian Goga":
"Alungă patimile mele
Pe veci strigarea lor o frânge
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge".
A trăit din toate tainiţele inimii lui "durerea
altor inimi" ale moţilor, ale pădurenilor, ale celor ce
trudesc în străfunduri.
În anul 1935 Profesorul universitar dr. Iuliu Haţegan a
vizitat Zlatna, cu această ocazie s-a sfinţit drapelul "Şoimilor
Carpaţilor" de un sobor de preoţi în frunte cu Protopopul
Ioan Fodoreanu, Preşedintele despărţământului ASTRA
din Zlatna, naş fiind profesorul Iuliu Haţegan.
În anii următori Zlatna a fost vizitată de episcopul
Nicolae Colan al Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolitul
Blajului, Alexandru Nicolescu şi însuşi Nunţiul Papal,
Andreas Cassulo, Decanul Corpului Diplomatic.
În iulie 1938, un detaşament al "Şoimilor Carpaţilor",
condus de profesorul universitar dr. Iuliu Haţegan, cu mai multe
centre din care una era condusă de Ioan Popa-Zlatna, au participat la
Praga la sărbătoarea Socolilor, pe stadionul Jan Maszarik, menită
"să dea în faţa Europei un examen de vrednicie naţională
în faţa pericolului expansiunii nazismului".
Ioan Popa-Zlatna a fost un neobosit luptător împotriva
revizionismului maghiar, organizând manifestaţii la Alba Iulia
şi Zlatna. La intervenţia sa, în urma unei anchete ordonate de
Mareşalul Antonescu, Reuniunea Comercianţilor şi Meseriaşilor
din Zlatna, devenită un focar şovin maghiar revizionist,
a fost dizolvată. Localul a fost atribuit Despărţământului
ASTRA Zlatna.
Ioan Popa-Zlatna s-a prezentat în audienţă la
Ministrul D. Gusti, academician şi Preşedintele Academiei Române,
raportându-i gravele nedreptăţi suferite de minerii din Ţara
Moţilor şi viaţa lor chinuită. I-a înmânat
ministrului studiul său "Problema minieră în Munţii
Apuseni". Ministrul Gusti l-a numit Inspector al Serviciului Social
în judeţul Alba, o instituţie înfiinţată de curând
prin "Legea Serviciului Social" iniţiată de ministru.
În cadrul acestei funcţiuni Ioan Popa-Zlatna avea sub
control toate căminele culturale din judeţ şi era îndreptăţit
să se stabilească în Alba Iulia. Dar la rugămintea
insistentă a Directorului Direcţiei regionale Miniere Zlatna,
care dorea să rămână în continuare la Zlatna, unde este
"sufletul" acestei instituţii, Ioan Popa-Zlatna a acceptat.
Astfel Zlatna a devenit, nu numai permanenta tribună a apărării
moţilor minieri, ci şi centrul cultural al activităţii
din Alba, din Ţara Moţilor arieşeni. "Nu mă
puteam despărţi" - spunea el. Eram legat sufleteşte de
populaţie şi prin funcţiile nesalariale în care am fost
ales: prefect al "Şoimilor Carpaţilor" din Munţii
Apuseni, Secretar al Despărţământului ASTRA Zlatna, Preşedinte
al Cooperativei "Horia", secretar al Ligii Antirevizioniste din
regiune, Preşedinte al Asociaţiei Subinginerilor şi
Conductorilor Minieri din ţară".
În anul care a precedat cel de al doilea război mondial,
Ioan Popa-Zlatna declara: "… politica meschină a interesului
personal a învrăjbit vlăstarele neamului … Şoimii Moţilor
trebuiau să se confrunte cu lipsa mijloacelor materiale, cu împotrivirea
marilor societăţi anonime şi cu insuficienta implicare a
guvernanţilor în rezolvarea problemelor din Ţara Moţilor.
După diktatul de la Viena din 30 august 1940, singura
organizaţie a "Şoimilor Carpaţilor" rămâne
activă, în frunte cu Ioan Popa-Zlatna, Prefectul ei de Zlatna care a
continuat manifestaţiile, în special cu caracter religios: sfinţirea
troiţei de la Someşul Rece - Cluj (1943), sfinţirea troiţei
din curtea Regimentului de artilerie din Alba Iulia, sfinţirea
cimitirului simbolic din comuna Sântimbru, sfinţirea temeliei troiţei
şi cimitirului eroilor din Almaşu Mare.
În 1942 s-a stins din viaţă marele patriot
Protopopul Ioan Fodoreanu, nedespărţit colaborator şi
mentor, ca doi fraţi întru credinţa şi legământ faţă
de Neam. Avea doar şaizeci şi doi de ani.
În acelea vremuri de zbucium, cu ţara sfârtecată de
neobarbarii Europei, editarea unui ziar al moţilor era un imperativ,
ce nu mai îngăduia nici o amânare.
Ioan Popa-Zlatna, conlucrând cu Vasile Copilu Cheatră au
pus bazele ziarului DETUNATA la 14 martie 1943 "o prisacă a
tuturor caznelor prin care trec moţii". Apărea sub direcţia
lui Ioan Popa Zlatna, având ca redactor şef pe Copilu-Cheatră,
şi bucurându-se de distinşi şi entuziaşti
colaboratori, printre care: Gabriel Ţepelea, Lucian Valea, Constantin
Hagea, Ion Th. Ilea, Vasile Netea, Iustin Ilieşu, Nicolae Horia Rusu,
I.V. Munteanu, Aron Cotruş, personalităţi de frunte ale
culturii româneşti din acea vreme. Au semnat articole şi
profesorii universitari Ion Simionescu, dr. Iuliu Haţegan, Valeriu
Moldovan, Emil Diaconu, Nicolae Mitropolitul Ardealului, Ion Pop, Romulus
Dianu ş.a.
Direcţia ziarului se afla la Zlatna şi redacţia
la Alba Iulia.
Precum muntele Detunata, care atrage toate "trăsnetele"
furtunilor dezlănţuite în Munţii Buciumanilor, tot aşa
ziarul Detunata a provocat reacţii furibunde ale organelor
Ministerului Propagandei, ale afaceriştilor veroşi, care se simţeau
încolţiţi de filipicele necruţătoare ale lui Ioan
Popa-Zlatna şi ale distinşilor săi colaboratori. Ziarul
"Detunata" şi-a croit un drum drept şi suitor pe culmi
încă neatinse în presa de apărare a drepturilor moţilor".
În 1944, după 23 august, Ioan Popa-Zlatna şi neobosiţii
mânuitori ai armelor cuvântului, au început o campanie necruţătoare
împotriva promotorilor comunismului din presa slugarnică acestui
flagel ideologic, criminal, care a pus stăpânire pe jumătate
din statele europene, după război. Printre oficinele mârşave,
duşmane periculoase ale unităţii naţionale a României
şi culturii acestui popor, se numărau "Ardealul luptător",
"Uniunea Patriotică".
Printre articolele de necruţătoare înfierare a
acestor ziare subversive, reamintim editorialul "Gazetari de
cafenea", în care Ioan Popa-Zlatna, referindu-se la surogatele de
ziareşti, îi compătimea: "Strică bieţii de ei
cerneala şi hârtia scumpă, spunând că domnul Maniu şi
domnii Augustin Popa, Corneliu Coposu, Constantin Hagea, eu şi alţii
cică am fi fascişti".
În 17 decembrie 1944 Ioan Popa-Zlatna a scris editorialul
"Arestaţi-ne, arestaţi-ne!", atacând virulent pe
potentaţii iviţi peste noapte, care ridicau osanale ziarelor de
stânga, bolşevizate, în speranţa slugoilor care laudă stăpânul
fără măsură, spre a-i intra pe sub piele. Înfiera dur
mârşavii slugoi ce pozau în patrioţi şi acuzau pe Iuliu
Maniu, pe Constantin Brătianu, şi alţii, care ca adevăraţi
patrioţi, "au protestat cu preţul libertăţii
şi vieţii lor, împotriva ducerii la pieire a poporului român".
Ani de-a rândul Ioan Popa-Zlatna a devenit un temut luptător
împotriva fărădelegilor şi huzurarilor îngrăşaţi
cu sudoarea poporului, moţilor, a fost mereu hărţuit şi
împrocesuat pentru vine imaginare, de către comercianţii,
industriaşii, notarii, care îşi vedeau descoperite fărădelegile.
Dar procesele au fost mereu clasate fiind lipsite de dovezi: odioase
calomnii şi plăsmuiri!
S-a ajuns până acolo cu această mârşavă
campanie susţinută de denigratorii lui, care îşi vedeau
periclitate afacerile venale, încât dosarul ticluit de incriminare a lui
Ioan Popa-Zlatna a fost depus la Lucreţiu Pătrăşcanu,
Ministrul Justiţiei, fiul scriitorului D.D. Pătrăşcanu,
cult, de bună credinţă, duşmanul abuzurilor, a violenţelor,
a slavizării poporului său şi a distrugerii culturii
acestuia. Dar a sfârşit prin a fi ucis după procedeele
staliniste, înainte de a fi declarat public şi, publicat în ziare,
cu ocazia atacurilor violente ale ungurilor de la Cluj împotriva studenţilor
români cărora le-a devastat Căminul "Avram Iancu":
"Sunt român înainte de a fi comunist!".
Arestarea şi condamnarea lui Ioan Popa-Zlatna, deşi
dosarul înaintat lui Pătrăşcanu a fost clasat, s-a produs
totuşi mai târziu, împotriva acestui temerar şi neobosit luptător
împotriva comunismului. Timp de cinci ani a fost târât prin temniţele
crunte ale regimului, la Piteşti, la Văcăreşti, la
Caransebeş şi a fost deposedat de tot ce a avut, inclusiv o casă
în construcţie la Alba Iulia. Iar după eliberare a fost
surghiunit cu domiciliul forţat la Sighişoara.
După alte "atenţii" din partea "băieţilor
cu ochi albaştri" a reuşit să-şi stabilească
domiciliul la Bucureşti în 1958, ca angajat al ISEM, Întreprinderea
de Stat pentru Exploarări Miniere, până la pensionare în 1966.
Ioan Popa-Zlatna, împreună cu stirpea Fodorenilor (era
ginerele protopopului Ioan Fodoreanu) - a cărei origine urcă până
la preotul tribun al Iancului, Ioan Laslo din Peştera Băiţii,
din care descindea prin fratele tribunului, preot în Feneş, tatăl
Victoriei, căsătorită cu preotul Cristea din Valea Mică
- au constituit o prestigioasă redută de apărare a identităţii
naţionale, culturii, credinţei şi drepturile moţilor
şi ale tuturor oamenilor năpăstuiţi din Ţara Moţilor,
până departe pe Valea Ampoiului, în milenarul municipiu Alba Iulia.
Şi precum toţi apărătorii moţilor
Sfintei Trinităţi Ardelene, Horia, Cloşca, Crişan
şi Iancului, martiri ai unui tragic destin au îndurat crude
represiuni, tot aşa Ioan Popa-Zlatna a suferit prigoana inumană,
ani de temniţă, în care a fost azvârlit nu de opresorii
chezaro-crăieşti, ci de trădătorii din propriul său
neam, bolşevizaţi, care ne-au ucis elitele, ne-au înrobit
trupul şi sufletul milioanelor de români, pe viaţa şi
avutul cărora s-au înstăpânit la adăpostul tancurilor
sovietelor!
Ioan Popa-Zlatna rămâne înscris în istoria Ţării
Moţilor din secolul al XX-lea, ca o personalitate de efigie, îmbinând
fericit idealismul înaripat al paşoptiştilor, cu neînduplecarea
legionarilor Iancului, faţă de pângăritorii vieţii
şi uzurpatorii drepturilor moţilor.
P.S.
Când închei aceste rânduri, ziarele scriu despre o nouă
batjocorire a moţilor. Nu de către străini, "mâncale-ar
inima câinii", ci de către Ministrul Sănătăţii
din Guvernul României, Nicolaescu, de profesiune expert contabil, care a
ordonat desfiinţarea spitalelor din ţara Moţilor: Zlatna,
Abrud şi Baia de Arieş, rămânând un singur spital, pe
toată Valea Arieşului, Abrudelului, Ampoiului, la Câmpeni, pe o
rază de cca. 90 km, cu zeci de sate izolate pe colnice sub păduri!
La
ce bun spitale?! Minele din Baia de Arieş, Roşia, Bucium-Rodu,
Bucium Izbita, Bucium Şasa, Vulcoi Corabia, Valea Dosului, Haneş,
Almaş, Stănija, Uzinele de preparare a minereurilor şi
Uzinele metalurgice de cupru Zlatna s-au închis, cu începere din anul
trecut! Mii de muncitori au rămas pe drumuri. În Zlatna şomajul
a atins cifra de 92% (cifra oficială)". La ce bun cheltuieli cu
sănătatea celor care nu mai lucrează_..." (fiind azvârliţi
în stradă de impostorii cocoţaţi în fruntea
bucatelor!??).
Unde
eşti tu Ioan Popa-Zlatna? Te răsuceşti în mormânt odată
cu tribunii Iancului cutremuraţi de "înşelăciunea
celui cinstit de către cel viclean!!".
ec.
Melania Forosigan
|
|
