Sâmbătă, 5 august 2006. După revărsarea ca de lavă a soarelui (nedumerit poate de nebunia lunii care aprinde sub cer focuri întru crâncenă neiubire drapată în zornăitoare fraze care să justifice "la raison du plus fort", cea mereu fără de prihană…), la Sinaia noastră cu zidiri de verticale altare de cremeni, s-au adunat oameni sub norii cu fulgere - bice de foc şi tunete - ecouri de dincolo de vastele tării prin care văzutele şi nevăzutele se leagă şi-şi răspund întru veşnica pomenire a acestui soare şi-a acestui pământ al nostru din care s-a ivit cea mai frumoasă floare de grai din pajiştea de graiuri ale lumii - cuvântul dor.

Din dor de slovă românească reprezentanţi ai Fundaţiei "Alba Iulia 1918, pentru Unitatea şi Integritatea României" îm al 5-lea an au venit la Sinaia spre a-l omagia pe legendarul Badea Cârţan, românul pentru care dragostea de neam i-a fost binecuvântare şi blestem purtându-l pe drumurile toate (care duceau la Roma) cu, drept bagaje, o trăistuţă cu pământ românesc şi câteva grăunţe cât să le facă să-ncolţească, reînviind în felul lor istoria neamului nostru şi el, călătorul trasând cu fiecare pas prin lumea străbătută, harta strămoşească a celor de milenii înfrăţiţi cu râul şi cu ramul, cu stelele şi luna, cu munţii şi firul de iarbă, cu cântecul din fluier şi cuminţenia turmelor mărunte din pajiştile-n flori.

Badea Cârţan, neobositul călător prin Vama Cucului până spre lumea mare unde se cărase aurul dacilor (din aceeaşi raţiune a celui mai puternic de partea căruia "dreptatea" - târfă de pripas - se gudură dansând din buric pe mesele prealungilor festine), Badea Cârţan, mesagerul şi cărăuşul de slovă-carte românească întru învăţătura pentru cei români cărora li se interzicea de un regim crunt întru ură să-şi cunoască istoria şi cultura străbună. Badea Cârţan, frate întru iubire de neam cu Iancu - mândrul Crăişor al Munţilor, îşi doarme somnul - popas de vecie - în pământ românesc, la Sinaia cu munţi înalţi şi brazi şi păltinaşi - din august 1911. Sunt 95 de ani de atunci.

Şi iată-ne acum: colaboratori ai revistei "Dacoromania", istorici şi slujitori ai cuvântului, reuniţi sub "puntea" roş-galben-albastră - a stindardului românesc, cu pâinea, vinul şi lumina de pomenire a eroului Badea Cârţan, cu glasul sonor-vibrant al celor doi preoţi Rotaru Luviu şi Rotaru M. (tatăl şi fiul său) psalmodiind slujba de pomenire, cu furtuna dezlănţuită ca pentru a vesti că în ţării, acolo sus, sufletul celui omagiat stă de veghe la vămile înalte ale înveşnicirii rosturilor noastre pre pământ, cu doi câini (poate urmaşi ai celor ce vor fi păzit cândva turma păstorului Gheorghe Cârţan) - cu priviri blânde, încrezătoare, aproape omeneşti, am depus o coroană de flori de câmp, împletite în panglică tricoloră la mormântul celui pentru care limba şi istoria românilor i-au fost altar pe care şi-a jertfit întru iubire existenţa, înnobilând-o cu harul binecuvântat al dăruirii, al slujirii cu suprademăsură a semenilor întru grai, şi cuget şi simţiri.

Nu, nu întâmplătoare a fost dezlănţuirea naturii pe toată durata slujbei de pomenire - ritual desfăşurat sub bolta arcuită a edificiului (nu-mi place termenul dar nu ştiu cum să-i spun acelei "punţi" acoperite, precum un styx de piatră între un mal şi… celălalt…) prin care apa şiroia jucăuşă, nici brazii care stau gata să se frângă de jale? De înclinare în rugă? De bucurie-n cânt de ploi de vară?), nici fulgerele aprinzând pe boltă râuri de foc de limpede răcoare pentru mereu deschisele cărări ce ţin să ne conducă spre Roma întregirii noastre-n unitate, cu Basarabi, Muşatini şi domni întregitori de neam, de grai, de datini şi de soarte…

Nu, iubirea de neam nu e întâmplătoare. E înveşnicire!

prof. Paula Romanescu

Întrebare: unde sunteţi diriguitori ai urbei Sinaia? Ştiţi voi ce focuri vii ard peste locul ce-i este lui Badea Cârţan mormânt sfinţit doar pentru că şi l-a dorit a fi săpat în pământ românesc? Pe când un simpozion aşa cum se cuvine organizat de primăria de acolo? Aud? P.R.