|
Mărită
Adunare,
Este ultima sărbătoare
naţională de dinaintea intrării României în Uniunea
Europeană. Şi, pe bună dreptate, ne întrebăm:
"Ce valoare vom avea noi în ochii celorlalte naţiuni sau chiar
în proprii noştri ochi?" încerc să dau un răspuns
folosindu-mă de ceea ce a scris un mare român, Simion Mehedinţi:
"Un popor, ca orice om în parte, atât preţuieşte, cât a
înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii
lui Iisus".1
Învăţătura
lui Iisus a dospit toată spiritualitatea şi cultura României,
şi nu numai a României, ci şi a Europei întregi. Din această
învăţătură izvorăsc cele mai alese virtuţi
şi cel mai echilibrat mod de viaţă. Domnul Hristos, venind
într-o lume marcată de păcat, de răutate şi de ură,
a dat tuturor lucrurilor un alt sens: El, în locul morţii, afirmă
viaţa; în locul urii, iubirea; în locul violenţei, iertarea;
în locul păcatului, sfinţenia; în locul egoismului,
altruismul; în locul viciului, virtutea; în locul robiei, libertatea; în
locul orgoliului, smerenia; în locul ataşamentului exagerat faţă
de bunurile materiale, ataşamentul faţă de bunurile
spirituale; în locul împărăţiilor pământeşti
trecătoare, împărăţia Cerurilor, veşnică
şi netrecătoare.
Şi românii
au urmat, în parte, acestei învăţături. De aceea creştinismul
românesc are, potrivit aceluiaşi autor, câteva trăsături
distincte: nu cunoaşte războaie confesionale; conferă
primat sufletului asupra trupului; este legat fiinţial de viaţa
arhaică a poporului; cultivă simfonia bizantină dintre Stat
şi Biserică; n-a dat naştere la erezii; este prezent în
tot folclorul naţional; nu cultivă pornirea spre răzbunare;
acceptă suferinţa ca mijloc de purificare morală; crede în
biruinţa binelui asupra răului şi dă prioritate
frumuseţii morale asupra justiţiei formale.2
Toată
spiritualitatea şi cultura noastră au avut două coordonate
esenţiale: credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă
de valorile naţionale, care alcătuiesc ceea ce se numeşte
în grai popular "Legea românească". Aşa se şi
explică faptul că cei 50 de ani de comunism n-au reuşit să
le nimicească, iar în '89, când a venit libertatea, mai toţi
am răsuflat uşuraţi. Spun "mai toţi", pentru
că sunt şi excepţii, de genul celor care în toamna aceasta
s-au tulburat că s-a făcut rugăciune la începutul anului
şcolar, sau ar fi vrut să-L scoată pe Hristos şi
icoana Lui din şcoală.
Dar omul acestui
neam este cu frică de Dumnezeu. Oamenii sunt conştienţi că
sunt trecători, dar Patria rămâne. "Viitorul este al
Patriei, pe care o sărbătorim astăzi, al celor care au fii
şi părinţi, al celor care vieţuiesc prezentul, trăind
sau murind, căci şi cei morţi sunt temelia unei Patrii
şi cei care nu mai sunt rămân, depun mărturie pentru
Patrie, pentru acest pământ a cărui râvnă şi destinaţie
este transfigurarea, iluminarea şi spiritualizarea, chiar de s-ar
cutremura munţii şi s-ar muta în inima mării".3
Este important
ca în spiritul acestor valori să ne creştem tinerii, chiar dacă
actualmente, din pricina sărăciei şi a lipsei locurilor de
muncă, temporar, mulţi pleacă la muncă în Apus; dar
ei vor fi România de mâine. Iar în Uniunea Europeană în care intrăm
- credem noi - aceste valori ne reprezintă. Fără cultura
noastră, fără spiritualitatea noastră, fără
credinţa noastră, fără specificitatea noastră, nu
mai reprezentăm absolut nimic şi suntem înghiţiţi de
valul vremelniciei. Şi ca să-i creştem pe tineri, trebuie să-i
şi avem. Or, observăm cu îngrijorare cum natalitatea scade, iar
cauza principală este de natură morală, iar nu neapărat
economică. Credinţa noastră ar trebui să ne convingă
să gândim altfel.
Nu cred că
voi fi deloc banal dacă voi încheia cuvântul meu de la Sărbătoarea
Naţională folosindu-mă de versurile lui Eminescu: "Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie, / Ţara mea de glorii, ţara
mea de dor? / Braţele nervoase, arma de tărie / La trecutu-ţi
mare, mare viitor!"4
La mulţi
ani, România!
† ANDREI,
Arhiepiscopul Alba-Iuliei
1
Simion Mehedinţi, Creştinismul românesc, Edit. Anastasia, 1995,
p. 23
2
Ibidem, p. 235.
3
Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Edit. Eminescu, Bucureşti, 1985,
p. 65.
4
Mihai Eminescu, Poezii-Proză literară, Edit. Cartea Românească,
1978, p. 16.
|
|
