România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Alba Iulia - 1 Decembrie 2006

Mărită Adunare,

Este ultima sărbătoare naţională de dinaintea intrării României în Uniunea Europeană. Şi, pe bună dreptate, ne întrebăm: "Ce valoare vom avea noi în ochii celorlalte naţiuni sau chiar în proprii noştri ochi?" încerc să dau un răspuns folosindu-mă de ceea ce a scris un mare român, Simion Mehedinţi: "Un popor, ca orice om în parte, atât preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus".1

Învăţătura lui Iisus a dospit toată spiritualitatea şi cultura României, şi nu numai a României, ci şi a Europei întregi. Din această învăţătură izvorăsc cele mai alese virtuţi şi cel mai echilibrat mod de viaţă. Domnul Hristos, venind într-o lume marcată de păcat, de răutate şi de ură, a dat tuturor lucrurilor un alt sens: El, în locul morţii, afirmă viaţa; în locul urii, iubirea; în locul violenţei, iertarea; în locul păcatului, sfinţenia; în locul egoismului, altruismul; în locul viciului, virtutea; în locul robiei, libertatea; în locul orgoliului, smerenia; în locul ataşamentului exagerat faţă de bunurile materiale, ataşamentul faţă de bunurile spirituale; în locul împărăţiilor pământeşti trecătoare, împărăţia Cerurilor, veşnică şi netrecătoare.

Şi românii au urmat, în parte, acestei învăţături. De aceea creştinismul românesc are, potrivit aceluiaşi autor, câteva trăsături distincte: nu cunoaşte războaie confesionale; conferă primat sufletului asupra trupului; este legat fiinţial de viaţa arhaică a poporului; cultivă simfonia bizantină dintre Stat şi Biserică; n-a dat naştere la erezii; este prezent în tot folclorul naţional; nu cultivă pornirea spre răzbunare; acceptă suferinţa ca mijloc de purificare morală; crede în biruinţa binelui asupra răului şi dă prioritate frumuseţii morale asupra justiţiei formale.2

Toată spiritualitatea şi cultura noastră au avut două coordonate esenţiale: credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de valorile naţionale, care alcătuiesc ceea ce se numeşte în grai popular "Legea românească". Aşa se şi explică faptul că cei 50 de ani de comunism n-au reuşit să le nimicească, iar în '89, când a venit libertatea, mai toţi am răsuflat uşuraţi. Spun "mai toţi", pentru că sunt şi excepţii, de genul celor care în toamna aceasta s-au tulburat că s-a făcut rugăciune la începutul anului şcolar, sau ar fi vrut să-L scoată pe Hristos şi icoana Lui din şcoală.

Dar omul acestui neam este cu frică de Dumnezeu. Oamenii sunt conştienţi că sunt trecători, dar Patria rămâne. "Viitorul este al Patriei, pe care o sărbătorim astăzi, al celor care au fii şi părinţi, al celor care vieţuiesc prezentul, trăind sau murind, căci şi cei morţi sunt temelia unei Patrii şi cei care nu mai sunt rămân, depun mărturie pentru Patrie, pentru acest pământ a cărui râvnă şi destinaţie este transfigurarea, iluminarea şi spiritualizarea, chiar de s-ar cutremura munţii şi s-ar muta în inima mării".3

Este important ca în spiritul acestor valori să ne creştem tinerii, chiar dacă actualmente, din pricina sărăciei şi a lipsei locurilor de muncă, temporar, mulţi pleacă la muncă în Apus; dar ei vor fi România de mâine. Iar în Uniunea Europeană în care intrăm - credem noi - aceste valori ne reprezintă. Fără cultura noastră, fără spiritualitatea noastră, fără credinţa noastră, fără specificitatea noastră, nu mai reprezentăm absolut nimic şi suntem înghiţiţi de valul vremelniciei. Şi ca să-i creştem pe tineri, trebuie să-i şi avem. Or, observăm cu îngrijorare cum natalitatea scade, iar cauza principală este de natură morală, iar nu neapărat economică. Credinţa noastră ar trebui să ne convingă să gândim altfel.

Nu cred că voi fi deloc banal dacă voi încheia cuvântul meu de la Sărbătoarea Naţională folosindu-mă de versurile lui Eminescu: "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, / Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? / Braţele nervoase, arma de tărie / La trecutu-ţi mare, mare viitor!"4

La mulţi ani, România!

                              † ANDREI,

                              Arhiepiscopul Alba-Iuliei

 

1 Simion Mehedinţi, Creştinismul românesc, Edit. Anastasia, 1995, p. 23

2 Ibidem, p. 235.

3 Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Edit. Eminescu, Bucureşti, 1985, p. 65.

4 Mihai Eminescu, Poezii-Proză literară, Edit. Cartea Românească, 1978, p. 16.