România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Chaogong - sistemul de relaţii ale Chinei cu lumea din afara ei

 De-a lungul istoriei, din momentul înfiripării existenţei sale statale, fiecare neam, apoi naţiune, în scopul asigurării şi propăşirii fiinţei sale, şi-a conceput sistemul său de relaţii cu alte neamuri, naţiuni şi state, un sistem ce a izvorât din condiţiile geografice în care habita, din modul cum îşi asigura cele necesare traiului, din spiritualitatea pe care şi-a creat-o, din trăsăturile sale psihice. Acest sistem a evoluat secol după secol, ajungând la complexitatea sa internaţională pe care o cunoaştem astăzi. In modul de a se manifesta în forurile internaţionale şi în acţiunile pe plan mondial ale unor ţări cu o lungă civilizaţie, aşa cum este China, India, Persia, Japonia, de pildă, un specialist în istoria lor identifică fără greutate elementele sistemelor de relaţii practicate de ele de-a lungul secolelor în contactele cu alte state. Cunoaşterea acestor elemente este fără îndoială în beneficiul unei mai bune înţelegeri pe plan mondial. Câte confruntări armate,câte tragedii umane nu s-ar fi putut evita, de pildă, la începutul contactelor civilizaţiei chineze cu civilizaţia occidentală dacă primii emisari ai celei din urmă ar fi cunoscut esenţa sistemului chaogong practicat de imperiul chinez de-a lungul secolelor şi ar fi ştiut să acţioneze în cunoştinţă de cauză?        

                              *

Pentru a înţelege condiţiile istorice în care a luat naştere sistemul chaogong trebuie să ne întoarcem cu 6-5mii de ani în urmă, când în valea cursului mediu şi inferior al Râului Galben, din puzderia de comunităţi umane, clanuri şi triburi s-a detaşat uniunea tribală a neamului hua-xia(chinez). Aceasta s-a sedentarizat, a început să cultive pământul şi a ridicat ziduri în calea altor neamuri rămase în barbarie. Încă de la începutul existenţei sale, în neamul hua-xia s-a statornicit sentimentul defensiv, înţelegerea că, în faţa forţei brutale, civilizaţia sa bazată pe lucrarea pământului este vulnerabilă şi că găsirea unui modus vivendi cu lumea exterioară este o necesitate primordială a înseşi fiinţării sale.

Odată ce, în mileniul III î.e.n., a păşit pe calea civilizaţiei, neamul hua-xia şi-a creat formele incipiente de guvernare, şi-a conceput şi ordonat preceptele morale şi de conduită, regulile de cinstire a zeilor şi normele relaţiilor sale cu lumea de afară. Fără să excludă ripostele necesare pe calea armelor date celor care îi perturbau activitatea paşnică, el a pus pe primul plan promovarea înţelegerilor, cumpărarea liniştii şi păcii recurgând în acest scop la toate mijloacele materiale de care dispunea.

Între secolele XVIII şi XI î.e.n., populaţia hua-xia a creat civilizaţia bronzului şi, odată cu aceasta, a statornicit prima organizare statală cu o fizionomie politică şi culturală definită. S-a înscăunat prima dinastie atestată de vestigii arheologice şi de documente incizate pe oase de divinaţie - dinastia Shang. Domnitorii acesteia ajunseseră, de-lungul a 600 de ani, să-şi exercite puterea asupra unei arii întinse a civilizaţiei hua-xia. In relaţiile dinastiei cu neamurile nomade pacificate şi parţial asimilate în această arie, s-a instituit un sistem de relaţii care le obligau pe acestea să respecte pacea şi liniştea la fruntariile cu dinastia Shang.

Acest sistem este cunoscut în istoria relaţiilor Chinei cu lumea exterioară sub numele de chaogong (ideograma chao însemnând: a fi primit în audienţă la împărat, a acorda audienţă cuiva de către împărat, iar gong, ofrandă, dar, plocon oferite de supus suveranului).Acesta a fost oficializat în secolul al II-lea î.e.n. şi a fost practicat, cu rezultate mai bune sau mai puţin bune în funcţie de puterea statului centralizat chinez, până în secolul al XIX-lea. Atunci când imperiul era consolidat şi avea o economie înfloritoare, popoare şi state chiar din zone mai îndepărtate de statul chinez căutau să accepte acest tip de relaţii şi să-i onoreze prevederile, bucurându-se în schimb de privilegiile acordate.

În ce consta acest sistem chaogong, tradus în limbile străine drept sistem tributar de tip chinezesc?

Ca urmare a afirmării civilizaţiei hua-xia într-o arie tot mai întinsă împăraţii Chinei priveau teritoriul asupra căruia domneau ca un centru de emanaţie a civilizaţiei şi un punct de atracţie pentru cei dornici de emancipare. Ei se considerau deţinătorii unor valori materiale şi spirituale inegalabile, atât cantitativ cât şi calitativ, şi apreciau că nu au aveau nimic a le cere altor popoare. Conform ideologiei confucianiste lor le era străină ideea folosirii armelor pentru impunerea supremaţiei. Fiind educaţi în această ideologie, ei nutreau credinţa potrivit căreia "dacă guvernanţii sunt cultivaţi, atunci şi oaspeţii (cei închinaţi) sunt supuşi, că doar lipsa de moralitate şi educaţie al acestora, dădea naştere la răzmeriţe" la graniţele ţării. Aşa că împăraţii chinezi erau gata să împărtăşească cu alte popoare şi neamuri valorile cu care operau şi de care dispuneau în schimbul asigurării liniştii şi păcii la graniţele imperiului şi recunoaşterii supremaţiei lor.

Celor care au acceptat această relaţie chaogong li se cerea să-şi prezinte periodic, odată cu unele obiecte simbolice numite gong, omagiile care să dea expresie respectului ce-l purtau instituţiei imperiale hua-xia-chineze şi exponentului acesteia - Fiului Cerului. Cantitatea şi valoarea acestora nu erau fixate de curtea imperială chineză ci erau lăsate la latitudinea ţărilor închinate; ele decideau ce anume să prezinte drept plocon şi în ce cantitate. In acest fel, darurile nu deveneau povară spoliatoare pentru comunităţile de unde proveneau.(In schimb darurile oferite de împăratul Chinei reprezentanţilor popoarelor închinate,în anumite perioade istorice, au devenit poveri considerabile pentru visteria curţii imperiale.) Aceste relaţii chaogong excludeau din principiu amestecul în treburile interne ale statelor închinate, ca şi impunerea prin forţă a culturii şi limbii chineze.

Stabilirea acestor relaţii ca şi desfăşurarea audientelor periodice la împăratul Chinei se desfăşurau după un ritual stabilit, care - după cum am spus mai sus - deja din antichitate avea menirea să instituţionalizeze relaţiile ierarhice între părţi. Solii erau primiţi la graniţele Chinei de către un demnitar al oficiului de primire a solilor din cadrul Ministerului Riturilor şi erau conduşi cu alai până în capitală, unde erau cazaţi la casa de oaspeţi destinată special pentru asemenea ocazii. Aici li se acordau toate facilităţile pentru un sejur plăcut, se verifica textul documentului de acreditare, numit "biao" - petiţie către tron. La data fixată pentru audienţă, solii erau conduşi în palatul imperial, în sala tronului destinată primirii ţărilor închinate. Aici depuneau pe "biroul galben" "petiţia către tron" şi apoi, executau în faţa împăratului salutul protocolar uzitat în China şi în majoritatea ţărilor din Asia, inclusiv în rândul popoarelor nomade: trei prosternări cu trei atingeri de fiecare dată a podelei cu fruntea. După aceasta, solii ofereau darurile în semn de omagiu. La rândul său, suveranul Chinei oferea daruri, de obicei înzecit mai valoroase decât cele aduse de soli. In cazul unor popoare a căror închinare reprezenta un câştig important pentru pacea imperiului, aceste daruri erau şi mai valoroase. Aşa s-a întâmplat în anul 53 î.e.n. în cazul neamului xiongnu (presupuşii strămoşi ai hunilor) care a periclitat timp de secole liniştea imperiului Han. Cu ocazia închinării sale, solilor li s-au dăruit 10 kg de aur, 200 000 de monezi, 8 000 de baloturi de ţesături, 3 tone de mătăsuri, costume ceremoniale, spade, arcuri şi o pecete de recunoaştere şi confirmare a poziţiei de domnitor al hanului xiongnu asupra supuşilor săi. După aceasta, un mare număr de state din oazele Asiei Centrale şi-au trimis solii în capitala imperiului chinez şi s-au închinat Fiului Cerului.

În cadrul sistemului chaogong se practica şi un comerţ de tip feudal. Cum comerţul cu lumea exterioară se derula doar sub controlul statului, popoarele şi statele închinate obţineau privilegiul de a aduce, în afara darurilor propriu zise, mărfuri pe care aveau permisiunea să le desfacă, în pieţele capitalei sau în porturi, sub supravegherea funcţionarilor de stat, după ce li se percepea o taxă de 1-2% din valoarea bunurilor. O parte din acestea erau achiziţionate de curtea imperială la preţuri fixate după principiul: "Noi (curtea imperială) oferim mai mult şi primim (de la cei închinaţi) mai puţin". Acest sistem nu avea deci menirea sa impulsioneze dezvoltarea economiei de mărfuri în China, de a-i aduce avantaje materiale, ci era subordonat ideii principale a relaţiilor cu lumea din afara imperiului chinez şi anume de a cumpăra liniştea şi pacea la graniţele imperiului, de a evita acumularea nemulţumirilor şi izbucnirea revoltelor determinate în mod inevitabil de un eventual jaf economic.

Acest sistem, în cadrul căruia cei ce se închinau împăratului Chinei prezentau plocoane în semn de omagiu şi primeau drept recunoaştere a fidelităţii lor, daruri substanţiale, a jucat un rol pozitiv în menţinerea unor relaţii echitabile şi paşnice ale statului chinez cu numeroase neamuri, seminţii şi popoare ce au locuit, de-a lungul istoriei, teritoriul actual al Chinei precum şi cu numeroase state ca India, Japonia, statele-oază din Asia Centrală şi de Vest, iar în anumite epoci de glorie ale imperiului, chiar cu Persia, Arabia şi statele de pe coasta Africii de Est. Cu acest sistem a fost apărată civilizaţia hua-xia căreia i s-a asigurat mediu favorabil de dezvoltare şi propăşire. Totodată, deşi procesul nu a fost impus cu brutalitate, s-a ajuns la fuzionarea numeroaselor neamuri, seminţii şi popoare în aria civilizaţiei hua-xia chineze, şi apoi, la asimilarea lor în cadrul naţiunii han, care reprezintă azi 90% din populaţia Republicii Populare Chineze.

Sistemul a funcţionat cu rezultate pozitive în relaţiile cu un număr mare de state din estul, sud-estul şi sudul Asiei şi din Asia centrală, până când imperiul chinez şi aceste state au intrat în contact cu puterile occidentale în plină expansiune colonizatoare brutală, când s-a produs marea ciocnire dintre civilizaţia chineză ce avea la bază filosofia confucianistă şi cea occidentală bazată pe individualism şi competiţie nemiloasă. Curtea imperială a încercat să folosească vechiul sistem de relaţii al înţelegerilor paşnice, adoptând o politică pasivă de apărare prin izolare. Încercările sale au eşuat însă. Puterile occidentale se apropiau de China cu metode necunoscute încă de cârmuitorii ei. Opiul şi tunurile au dărâmat China tradiţională. Victimă i-a căzut şi chaogong sistemul de relaţii cu alte state. Prima ţară care a pus în discuţie acest sistem a fost Rusia ( vă este cunoscută atitudinea adoptată de Spătaru Milescu sosit în imperiul Qing, în anul 1676, ca sol al Rusiei), urmată de Marea Britanie. Aceste ţări neînţelegând esenţa sistemului de relaţii ale Chinei cu alte state, sistemul chaogong nu au acceptat ca darurile prezentate de emisarii lor să fie considerate plocon, simbol al recunoaşterii respectului pe care le purtau instituţiei imperiale chineze şi reprezentantului acestuia - Fiului Cerului,să fie tratate drept state vasale în concepţia europeană a cuvântului şi au refuzat să primească documente emise de Curtea Statelor Închinate sau Ministerul Riturilor, au respins obligaţia de a se prosterna în faţa suveranului chinez. Ele au cerut înfiinţarea unui organ administrativ special care să fie echivalent cu ministerele de externe ce fiinţau la acea dată în toate ţările occidentale. Pentru curtea imperială a fost greu să accepte aceste cerinţe, să renunţe la practici statornicite de-a lungul mileniilor. Sub ameninţarea tunurilor însă s-a văzut obligată să cedeze, să semneze tratatele inegale şi să accepte prevederile acestora, prevederi care au subminat măreţia ţării, stabilitatea, integritatea şi prosperitatea ei. In anul 1861, tratatul de la Beijing impus Chinei de către Anglia şi Franţa a prevăzut înfiinţarea Oficiului Administrării Generale a Treburilor cu alte State (cunoscut în documente ca Zongliyamen). Timp de 40 de ani acesta s-a ocupat de relaţiile cu cele 15 ţări de pe continentul european şi american care stabiliseră relaţii cu China în noile condiţii şi a rezolvat toate problemele legate de prezenţa misiunilor diplomatice din China. Istoricii chinezi consideră că "deşi legat de procesul de colonizare a Chinei, înfiinţarea acestui Oficiu, a reflectat în mod obiectiv evoluţia aparatului de politică externă a Chinei în direcţia modernizării."

La sfârşitul lunii ianuarie 1877, primul trimis diplomatic al Chinei imperiale într-o ţară străină, Guo Songdao şi-a prezentat reginei Marii Britanii, Victoria scrisorile de acreditare şi şi-a început activitatea diplomatică în concepţia modernă a cuvântului.

În anul 1901, în conformitate cu prevederile tratatului impus de cele opt state care au reprimat revolta Yihetuan ( a Boxerilor) acest oficiu a fost transformat în Ministerul Afacerilor Externe.

A început astfel lungul drum al Chinei spre afirmarea sa în marea familie a statelor lumii moderne.  

Anna Eva Budura, sinolog, doctor în istorie

Anna Eva BUDURA

Date biografice: s-a născut în oraşul Sibiu în 1931. A absolvit Şcoala pedagogică din Cluj în 1956 a obţinut licenţa Facultăţii de Istorie a Universităţii Beijing din Republica Populară Chineză, ca bursier al statului român. Ulterior a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe, la Ambasada României din Beijing şi la Direcţia Presei. Din 1967 s-a dedicat muncii de cercetare în Institutul de Studii istorice ţi Social Politice. În 1983 a susţinut teza de doctorat "Lupta de rezistenţă antijaponeză a poporului chinez. 1931-1945". A elaborat lucrări semnificative cu privire la istoria Chinei şi a altor ţări din Asia, a publicat studii şi articole despre civilizaţia chineză, a funcţionat ca profesor asociat la Universitatea "Ovidius" din Constanţa. (N.R.)