România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Liviu Rebreanu - valorificarea moştenirii culturale şi receptarea operei

Editura "Şcoala Albei" a publicat în 1995 două lucrări provenite de la păstrătoarea manuscriselor prof. Maria Gligor, fiica Liviei Rebreanu, sora lui Liviu Rebreanu.

Prima lucrare - "Familia Herdelea. Amintiri".

A doua lucrare - "Poezii".

Pentru "Amintiri" prof. Maria Gligor care mi-a fost profesoară de muzică la Liceul "Titu Maiorescu" din Aiud, realizează o postfaţă la cererea istoricului literar prof. doctor Mircea Cenuşă. Regretatul Mircea Cenuşă (n. 1941 - m. 2001) este cel care a stabilit textul, notele şi prefaţa volumului.  

 Ca redactor al volumului, prof. Oliviu Iacob, împreună cu Mircea Cenuşă şi Casa de Cultură "Liviu Rebreanu" din Aiud am trecut prin toate etapele valorificării moştenirii culturale din judeţul nostru - editare, difuzare, întâlniri cu cititorii - la 110 ani de la naşterea autorului. Acum, la 121 de ani, în acest volum "Rebreanu, azi în şcoală" continuăm demersul nostru privind educaţia pentru valorile româneşti şi totodată punem la îndemâna cititorului un documentar necesar pentru testarea naţională (cls. a VIII-a şi bacalaureat (cls. a XII-a).

Volumul de "Poezii" a fost valorificat în cadrul prestigiosului festival dedicat marelui prozator Liviu Rebreanu - organizat la Aiud de instituţiile de cultură, biblioteca şi casa de cultură cu sprijinul autorităţilor locale şi având mereu invitaţi de prestigiu incontestabili, exegeţi ai operei lui Liviu Rebreanu, din lungul şir amintind ca punct de reper pe N. Gheran.

Valorificarea moştenirii culturale presupune mai întâi interes, competenţă şi apoi fonduri financiare. Mircea Cenuşă a probat competenţă în ceea ce a realizat, editura "Şcoala Albei" a acţionat pentru o bună receptare a operei lui Liviu Rebreanu, la nivelul său de posibilităţi materiale, fără pretenţia de a-şi asuma ceea ce fac instituţiile abilitate profesioniste. Asociaţia "Şcoala Albei", cu editura omonimă şi-a menţinut activitatea la un nivel de stimulare a cercetării ştiinţifice, conştienţi de cerinţele şi regulile domeniului dar mai ales de puţinătatea mijloacelor materiale. De aceea demersul nostru are justificare - suntem departe de o bună receptare a operei şi e nevoie de acţiune concretă în domeniul prezentării surselor care să contribuie la antrenarea celor ce mai sunt în viaţă - ca aparţinători ai familiei marelui prozator ardelean, în activităţi de popularizare a creaţiei lui Liviu Rebreanu.

În cele ce urmează citez, în amintirea lui Mircea Cenuşă, de la moartea căruia se împlinesc cinci ani, două pagini din Prefaţa volumului la care a lucrat cu atâta dăruire. Dacă Mircea Cenuşă, stins din viaţă la 60 de ani în plină putere creativă, ar fi trăit sunt convins că atât în ceea ce priveşte opera lui Rebreanu, cât şi alte proiecte legate de Olga Caba, Aron Cotruş sau alţi autori s-ar fi materializat în numeroase volume demne de interes pentru literatura noastră.

"Aşadar "Amintirile" Liviei Rebreanu-Hulea în întregime inedite, ca şi cele ale surorii sale Maria (Miţi), cuprind patru mari secţiuni. Prima o reprezintă memoriile reunite de autoare sub titlul "Familia Herdelea". Pornind desigur, pentru titlu de la sugestia oferită de Liviu în primul său roman. Livia a intenţionat să realizeze un roman, ale cărui personaje să fie membrii propriei familii şi ai cărui fir epic să-l reprezinte propriile sale rememorări. Intenţia nu s-a realizat nici ca structură romanească, nici ca finalizare. Au rămas doar episoade separate, independente. Valoarea lor este în primul rând documentară, permiţând crearea unei imagini veridice asupra familiei marelui romancier, a atmosferei de epocă, în care aceasta şi-a început viaţa. Talentul nativ al autoarei (umbrit uneori, de o continuă luptă cu mijloacele de exprimare) salvează de la anonimat episoade altfel destul de comune.

Cea de a doua secţiune a "Amintirilor" este formată din jurnalul de călătorie în străinătate, intitulat "Impresiile unei pelerine". Străbătând Ungaria, Austria, Italia şi o parte a Franţei, în drum spre Lourdes autoarea notează, într-un stil când alert, când liric, tot ceea ce o impresionează. Firul narativ este adeseori întrerupt de întoarceri în timp trezite, mai ales, de imaginile, ungare, oraşul tinereţii sale. Adunate în 33 de caiete mari, aceste "impresii" îşi aşteaptă încă editarea pe care o merită cu prisosinţă.

Cea de a treia parte a "Amintirilor" o reprezintă manuscrisul intitulat "Cu soţul meu", având ca subtitlu "Îţi mai aduci aminte?". Textul cuprinde rememorare anilor petrecuţi alături de Ovidiu Hulea, la Budapesta, până la căsătorie. Pe lângă notele intime, fireşti, se află referiri la familia Rebreanu, care justifică punerea sa în circulaţie.

În fine, există şi amintiri răzleţe, unele doar de o pagină, dar importante, totuşi pentru realizarea întregului.

Scrise între 1958-1966, deci când autoarea avea 69-76 de ani, "Amintirile" Liviei Rebreanu-Hulea conţin reluări de la un caiet la Altul, precum şi unele destăinuiri intime, pe care le-am omis, marcând acestea prin croşete. Intenţiile care au guvernat aceste rememorări, ca şi natura lor, sunt precizate de autoare la începutul unuia dintre caiete: "Nu e nevoie decât de un singur gest, pentru a întoarce un tainic resort în inima mea, pentru a deschide un portal de cristal, închis cu şapte lacăte uriaşe, în dosul căruia se extinde o împărăţie, incomensurabilă de lucruri trăite. Unele trăite foarte intens, din care au ţâşnit atâtea vieţi, cu specificul lor, cu zestrea lor aparte, care formează împreună un trunchi de arbore uriaş al unei familii modeste şi anonime, căreia îi aparţin (...). Pentru ca să facilitez cât mai posibil circulaţia în imensul labirint în care am intenţia să-ţi introduc pe scumpii mei urmaşi, am aflat potrivit să-l aranjez în forma unui muzeu psihologic, aşa-zis, care să cuprindă nu numai realitatea unei imagini văzute ci şi senzitive, aşa precum acest obiectiv a fost văzut, trăit şi imprimat în sufletul meu din cei dintâi ani ai copilăriei până astăzi.

Totul e să nu porniţi la această intimă expediţie cu nici o idee preconcepută. Aceasta e condiţia principală. Dezarmaţi-vă întrucât se poate, şi de pretenţiile de orice natură, cu atât mai mult cea artistică. N-am să mă angajez în slujba artei, oricât mi-a fost şi îmi este de dragă arta, ci a adevărului. Am prea puţină vreme pentru şlefuit. Sunt grăbită să mă înţeleg, căci nu aş vrea să plec înainte de a vă lăsa acest testament, aşa cum am dorit atâta s-o fac".

Aceste rânduri elocvente, o adevărată "Prefaţă" ne scutesc de orice alt comentariu. Nu putem încheia aceste puţine cuvinte introductive fără a aduce mulţumirile noastre cele mai calde Doamnei Maria Gligor, fiica Liviei Rebreanu-Hulea, păstrătoarea manuscriselor, care, cu amabilitate şi bunătate unice ne-a pus la dispoziţie nu doar textele, ci şi o mulţime de informaţii orale.

Prof. Oliviu IACOB, preşedinte al Asociaţiei "Şcoala Albei"