
|
Editura "Şcoala Albei" a publicat în
1995 două lucrări provenite de la păstrătoarea
manuscriselor prof. Maria Gligor, fiica Liviei Rebreanu, sora lui Liviu
Rebreanu.
Prima lucrare - "Familia Herdelea. Amintiri".
A doua lucrare - "Poezii".
Pentru "Amintiri" prof. Maria Gligor care mi-a fost profesoară
de muzică la Liceul "Titu Maiorescu" din Aiud, realizează
o postfaţă la cererea istoricului literar prof. doctor Mircea
Cenuşă. Regretatul Mircea Cenuşă (n. 1941 - m. 2001)
este cel care a stabilit textul, notele şi prefaţa volumului.
|
Ca redactor al volumului, prof. Oliviu Iacob, împreună cu Mircea Cenuşă
şi Casa de Cultură "Liviu Rebreanu" din Aiud am trecut
prin toate etapele valorificării moştenirii culturale din judeţul
nostru - editare, difuzare, întâlniri cu cititorii - la 110 ani de la naşterea
autorului. Acum, la 121 de ani, în acest volum "Rebreanu, azi în
şcoală" continuăm demersul nostru privind educaţia
pentru valorile româneşti şi totodată punem la îndemâna
cititorului un documentar necesar pentru testarea naţională (cls.
a VIII-a şi bacalaureat (cls. a XII-a).
Volumul de "Poezii" a fost valorificat în cadrul prestigiosului
festival dedicat marelui prozator Liviu Rebreanu - organizat la Aiud de
instituţiile de cultură, biblioteca şi casa de cultură
cu sprijinul autorităţilor locale şi având mereu invitaţi
de prestigiu incontestabili, exegeţi ai operei lui Liviu Rebreanu,
din lungul şir amintind ca punct de reper pe N. Gheran.
Valorificarea moştenirii culturale presupune mai întâi interes,
competenţă şi apoi fonduri financiare. Mircea Cenuşă
a probat competenţă în ceea ce a realizat, editura "Şcoala
Albei" a acţionat pentru o bună receptare a operei lui
Liviu Rebreanu, la nivelul său de posibilităţi materiale, fără
pretenţia de a-şi asuma ceea ce fac instituţiile abilitate
profesioniste. Asociaţia "Şcoala Albei", cu editura
omonimă şi-a menţinut activitatea la un nivel de stimulare
a cercetării ştiinţifice, conştienţi de cerinţele
şi regulile domeniului dar mai ales de puţinătatea
mijloacelor materiale. De aceea demersul nostru are justificare - suntem
departe de o bună receptare a operei şi e nevoie de acţiune
concretă în domeniul prezentării surselor care să
contribuie la antrenarea celor ce mai sunt în viaţă - ca aparţinători
ai familiei marelui prozator ardelean, în activităţi de
popularizare a creaţiei lui Liviu Rebreanu.
În cele ce urmează citez, în amintirea lui Mircea Cenuşă,
de la moartea căruia se împlinesc cinci ani, două pagini din
Prefaţa volumului la care a lucrat cu atâta dăruire. Dacă
Mircea Cenuşă, stins din viaţă la 60 de ani în plină
putere creativă, ar fi trăit sunt convins că atât în ceea
ce priveşte opera lui Rebreanu, cât şi alte proiecte legate de
Olga Caba, Aron Cotruş sau alţi autori s-ar fi materializat în
numeroase volume demne de interes pentru literatura noastră.
"Aşadar "Amintirile" Liviei Rebreanu-Hulea în întregime
inedite, ca şi cele ale surorii sale Maria (Miţi), cuprind patru
mari secţiuni. Prima o reprezintă memoriile reunite de autoare
sub titlul "Familia Herdelea". Pornind desigur, pentru titlu de
la sugestia oferită de Liviu în primul său roman. Livia a intenţionat
să realizeze un roman, ale cărui personaje să fie membrii
propriei familii şi ai cărui fir epic să-l reprezinte
propriile sale rememorări. Intenţia nu s-a realizat nici ca
structură romanească, nici ca finalizare. Au rămas doar
episoade separate, independente. Valoarea lor este în primul rând
documentară, permiţând crearea unei imagini veridice asupra
familiei marelui romancier, a atmosferei de epocă, în care aceasta
şi-a început viaţa. Talentul nativ al autoarei (umbrit uneori,
de o continuă luptă cu mijloacele de exprimare) salvează de
la anonimat episoade altfel destul de comune.
Cea de a doua secţiune a "Amintirilor" este formată din
jurnalul de călătorie în străinătate, intitulat
"Impresiile unei pelerine". Străbătând Ungaria,
Austria, Italia şi o parte a Franţei, în drum spre Lourdes
autoarea notează, într-un stil când alert, când liric, tot ceea ce
o impresionează. Firul narativ este adeseori întrerupt de întoarceri
în timp trezite, mai ales, de imaginile, ungare, oraşul tinereţii
sale. Adunate în 33 de caiete mari, aceste "impresii" îşi
aşteaptă încă editarea pe care o merită cu prisosinţă.
Cea de a treia parte a "Amintirilor" o reprezintă manuscrisul
intitulat "Cu soţul meu", având ca subtitlu "Îţi
mai aduci aminte?". Textul cuprinde rememorare anilor petrecuţi
alături de Ovidiu Hulea, la Budapesta, până la căsătorie.
Pe lângă notele intime, fireşti, se află referiri la
familia Rebreanu, care justifică punerea sa în circulaţie.
În fine, există şi amintiri răzleţe, unele doar de o
pagină, dar importante, totuşi pentru realizarea întregului.
Scrise între 1958-1966, deci când autoarea avea 69-76 de ani,
"Amintirile" Liviei Rebreanu-Hulea conţin reluări de
la un caiet la Altul, precum şi unele destăinuiri intime, pe
care le-am omis, marcând acestea prin croşete. Intenţiile care
au guvernat aceste rememorări, ca şi natura lor, sunt precizate
de autoare la începutul unuia dintre caiete: "Nu e nevoie decât de
un singur gest, pentru a întoarce un tainic resort în inima mea, pentru
a deschide un portal de cristal, închis cu şapte lacăte uriaşe,
în dosul căruia se extinde o împărăţie,
incomensurabilă de lucruri trăite. Unele trăite foarte
intens, din care au ţâşnit atâtea vieţi, cu specificul
lor, cu zestrea lor aparte, care formează împreună un trunchi
de arbore uriaş al unei familii modeste şi anonime, căreia
îi aparţin (...). Pentru ca să facilitez cât mai posibil
circulaţia în imensul labirint în care am intenţia să-ţi
introduc pe scumpii mei urmaşi, am aflat potrivit să-l aranjez
în forma unui muzeu psihologic, aşa-zis, care să cuprindă
nu numai realitatea unei imagini văzute ci şi senzitive, aşa
precum acest obiectiv a fost văzut, trăit şi imprimat în
sufletul meu din cei dintâi ani ai copilăriei până astăzi.
Totul e să nu porniţi la această intimă expediţie
cu nici o idee preconcepută. Aceasta e condiţia principală.
Dezarmaţi-vă întrucât se poate, şi de pretenţiile de
orice natură, cu atât mai mult cea artistică. N-am să mă
angajez în slujba artei, oricât mi-a fost şi îmi este de dragă
arta, ci a adevărului. Am prea puţină vreme pentru şlefuit.
Sunt grăbită să mă înţeleg, căci nu aş
vrea să plec înainte de a vă lăsa acest testament, aşa
cum am dorit atâta s-o fac".
Aceste rânduri elocvente, o adevărată "Prefaţă"
ne scutesc de orice alt comentariu. Nu putem încheia aceste puţine
cuvinte introductive fără a aduce mulţumirile noastre cele
mai calde Doamnei Maria Gligor, fiica Liviei Rebreanu-Hulea, păstrătoarea
manuscriselor, care, cu amabilitate şi bunătate unice ne-a pus
la dispoziţie nu doar textele, ci şi o mulţime de informaţii
orale.
Prof. Oliviu IACOB, preşedinte al Asociaţiei "Şcoala
Albei"
|
|