România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

OBIECTIVE

ale acţiunilor de război psihologic desfăşurate împotriva României şi posibile măsuri de contracarare1

 A. La nivel naţional

1. Furnizarea de "informaţii" opiniei publice interne şi internaţionale, informaţii care explică şi justifică scopurile propuse (subordonare economică; preluarea puterii politice de către grupuri, forţe, partide dirijate sau favorabile).

1.1.            canale - partide, grupuri, mijloace de informare în masă, personalităţi;

1.2.            forme - şantaj, mită, corupţie, atragere, racolare, influenţare etc.

1.3.            contramăsuri - organ de analiză şi sinteză, la nivel naţional, care să propună măsuri concrete, pe plan extern şi intern, mai ales prin folosirea mijloacelor de informare în masă, analiza operativă a reflectării şi aprecierii fenomenelor social-politice care aduc prejudicii României pe plan extern şi intern.

2. Denigrarea directă sau camuflată a politicii guvernului (provizoriu), a personalităţilor acestuia care nu sunt favorabile scopurilor urmărite de iniţiatori. Scop - crearea de suspiciune şi neîncredere, cu efect destabilizator.

3. Atragerea pe plan internaţional de noi parteneri în favoarea grupurilor de presiune asupra României; obţinerea consimţământului altor guverne de a nu acorda sprijin politic, diplomatic, economic sau de altă natură României.

3.1. etapa intermediară - "demolarea" diplomaţilor profesionişti pentru a lipsi conducerea ţării de propuneri şi analize pertinente;

3.2.            forma (ca şi în cazul securităţii) - escaladarea presiunilor de a înlocui diplomaţii pe motiv că au slujit "vechiul regim" cu alţii "nepătaţi" (care nu au experienţă);

3.3.            contramăsuri - analiza exigentă a fiecărui caz şi persoane pe bază de dovezi şi nu de "reclamaţii" (metodă clasică) sau presupuneri. Menţinerea specialiştilor şi multiplicarea legăturilor României, multiplicarea partenerilor economici, tatonarea sprijinului diplomatic în situaţii limită, a nu răspunde direct la grupuri minore de presiune cu scop ilicit. Dezvăluirea scopurilor acestor acţiuni şi dezvăluirea celor care le promovează sau a grupurilor (mediilor) manipulate.

4. Subminarea sistemului de alianţe ale României prin exercitarea de presiuni asupra guvernelor care înclină să acorde ajutor ţării noastre.

5. Slăbirea coeziunii interne a ţării şi escaladarea treptată a destabilizării acesteia până la alegeri. Modificarea şi adaptarea permanentă a planului de acţiune în funcţie de evoluţia fenomenului social-politic intern, pe etape, în situaţia în care alegerile nu sunt câştigate de forţele favorabile iniţiatorilor, se aplică corecturi la planul de destabilizare sau se aplică alt plan.

5.1 forme:

5.1.1. provocarea de fricţiuni şi dezbinare în cadrul C.P.U.N., precum şi între C.P.U.N. şi organele locale ale puterii;

5.1.2. alimentarea şi adâncirea tuturor contradicţiilor interne (de clasă, naţionale, etnice, culturale, religioase etc.)

5.1.3. încurajarea opoziţiei faţă de măsurile luate de C.P.U.N., puse pe seama F.S.N;

5.1.4. sprijinirea şi orientarea partidelor, organizaţiilor, instituţiilor, grupurilor simpatizante spre scopurile de suprafaţă ale iniţiatorilor (exemplu termenul generic "privatizare" şi nu formele concrete ale acesteia care sunt promovate funcţie de condiţiile ţării noastre şi de păstrarea independenţei şi suveranităţii acesteia);

5.1.5."demolarea" pe părţi a structurilor de rezistenţă a ţării, în primul rând a celor care se pot opune eficient destabilizării şi promovării scopurilor iniţiatorilor acţiunilor ostile.

Scenariul se derulează după metode consacrate:

a) atacarea structurii la modul general;

b) atacarea părţilor componente;

c) atacarea fără discriminare a întregului personal al structurilor aşa-zis " negative", concomitent cu atacarea personalităţilor. "Justificarea" atacurilor se face cu noţiuni limită "slugi ale dictaturii", "structuri ale fostului regim", "au adus daune, au asuprit poporul" etc.

d) forţarea factorilor de decizie să ia măsurile sugerate.

Efecte:

a) desfiinţarea forţelor capabile să lupte împotriva agenţilor/reţelelor de agenţi, a grupurilor de cercetare diversiune infiltrate în ţară, a elementelor extremiste, prin "lichidarea" securităţii; deconspirarea structurilor de bază ale apărării ţării; contrapunerea unui grup de specialişti ca forţă ostilă (cei trecuţi în rezervă) uşor de manipulat, racolat etc.;

b) desfiinţarea forţelor de apărare presupune diminuarea capacităţii combative (etapa I -disensiuni la nivelul conducerii M.Ap.N., etapa a II-a - disensiuni la nivelul M.U., U., subunităţi), concomitent - atac asupra personalităţilor, atac asupra foştilor activişti, apoi asupra tuturor cadrelor actuale (mai puţin, probabil, ofiţerii tineri - lt. maj., care nu au experienţă de conducere) ca foşti membri de partid, slugi ale fostului regim etc.; demolarea bisericii ortodoxe ca sprijin principal spiritual pentru credincioşii români, după aceeaşi schemă; Urmează, probabil după acelaşi scenariu - justiţia, procuratura, învăţământul etc.

6. Crearea de dificultăţi şi piedici în desfăşurarea normală a vieţii economice.

6. l. Forme:

6.1.1. anihilarea sau reducerea eficienţei măsurilor luate pentru organizarea producţiei (s- au semnalat încercări de racolare a unor muncitori pentru producerea de sabotaje; în unele zone, dând uneori rezultate asemenea acţiuni).

6.1.2. provocarea de greutăţi în domeniul circulaţiei mărfurilor şi circulaţiei monetare. Posibil, în perspectivă , introducerea masivă de bancnote false pentru provocarea artificială a inflaţiei.

6.1.3. specularea tuturor greutăţilor care afectează nivelul de trai al populaţiei şi incitarea tuturor microgrupurilor, grupurilor, macrogrupurilor, categoriilor sociale de nemulţumiţi şi contrapunerea acestora.

7.   Crearea şi întreţinerea unei stări de confuzie generală, de nelinişte, nesiguranţă şi panică. Escaladarea acţiunilor care provoacă această stare pe măsura apropierii alegerilor, inclusiv cu folosirea metodelor extremiste (lichidări de familii, terorism de stradă etc.)

8.   Intoxicarea factorilor de decizie cu zvonuri şi ştiri false de către grupurile de presiune, de agentura creată din timp şi reactivată, de agentura infiltrată în anumite structuri cu scopul de a determina organele de decizie, direct sau indirect, să ia măsurile sugerate de iniţiatori sau în folosul planurilor acestora.

Contramăsuri:

- "prognozarea" direcţiilor şi formelor de escaladare, aceasta şi pe baza scenariilor utilizate în alte ţări, în special Est - Europene;

- conştientizarea opiniei publice despre caracterul organizat, condus al războiului psihologic;

- identificarea şi descoperirea forţelor în favoarea cărora se desfăşoară respectivele acţiuni,

- demascarea unor persoane, majoritatea compromise în vechiul regim care acţionează în sensul destabilizării ţării, manipulate de forţe ostile,

- prevenirea şi neutralizarea efectelor acţiunilor duşmănoase.

9. Compromiterea unor personalităţi din F.S.N., C.P.U.N., guvern şi din partidele politice cu orientare de stânga sau de centru.

Contramăsuri:

- stabilirea adevărului privind biografia personalităţilor respective;

- combaterea unor zvonuri, informarea opiniei publice privind rolul acestora;

- dezvăluirea metodelor folosite de către "unii" pentru compromiterea unor personalităţi (şantaj, mită etc.)

10. Intensificarea acţiunilor revendicative - de tip ultimativ, care sunt întemeiate, dar satisfacerea lor imediată este de natură să "destabilizeze" ţara (inflaţie, şomaj etc.).

Contramăsuri:

- respectarea legislaţiei în vigoare - conştientizarea acestei necesităţi;

- explicarea modului în care se vor satisface cererile, care sunt îndreptăţite, dar pe care situaţia economică a ţării nu le pot soluţiona.

11. Urmărirea obţinerii unor concesii teritoriale

11.1. Reluarea formelor şi metodelor practicate înainte de revoluţie de către cercuri şi persoane fizice din exterior (revizioniste, şovine, iredentiste).

11.2. Forme:

- asigurarea sprijinului pe plan internaţional;

- dezinformarea opiniei publice internaţionale;

- incitarea minorităţilor naţionale la manifestări şovine;

- solicitarea într-o primă etapa, de către grupuri de presiune din interiorul ţării, a "autodeterminării" unor teritorii ale României (prin manifestaţii, luări de poziţie, interpelări în guvern, interviuri, articole în presă, declaraţii etc.);

-     solicitarea concomitentă sau ulterioară a "alipirii"teritoriilor respective la alte state;

-     concomitent cu aceste acţiuni, forţele interesate din exterior, vor face demersuri la organisme internaţionale pentru a cere sprijinul în "soluţionarea revendicărilor", pe baza "dreptului istoric" asupra teritoriilor respective.

11.3. Este posibil ca "revendicările" sa se considere că pot fi obţinute într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp; în acest sens se planifică, diferenţiat, forme, metode, mijloace, procedee concrete de acţiune.

Contramăsuri:

- reflectarea veridică atât prin mijloace de informare în masă, cât şi prin alte forme specifice, a drepturilor românilor şi a altor minorităţi naţionale de pe teritoriul ţării, în special în Transilvania;

- autonomia învăţământului universitar să fie realizată şi pe plan financiar, învăţământul universitar să se finanţeze prin taxe;

- statul să acorde unele burse în mod excepţional, precum şi unele subvenţii în funcţie de anumite interese naţionale.

12. Acţiuni probabile de "destabilizare" până la alegerile din 20 mai (1990).

12. l. Continuarea acţiunilor de tipul celor iniţiate până în prezent.

12.2. În lunile aprilie-mai:

- se vor escalada acţiunile iniţiate;

- va creşte gradul de violenţă a acestora;

- se vor iniţia alte acţiuni care să determine crearea unui climat de frică, teamă, nesiguranţă, panică (acte de terorism, asasinate, vandalism etc.)

B. La nivel militar:

1. Crearea unor obstacole în întărirea capacităţii de apărare.

2. Discreditarea şi eventual obţinerea înlăturării din funcţie a unor personalităţi militare marcante.

3. Crearea şi întreţinerea în armată (la nivel conducere M.Ap.N., M.U., U., formaţiuni, subunităţi) a unei stări de spirit necorespunzătoare, caracterizată prin dezordine, indisciplină, contrapunerea diferitelor categorii militare etc.

4. Provocarea artificială a unor contradicţii între armată şi popor, între diferite elemente ale sistemului militar, între diferitele categorii şi genuri de arme, în cadrul corpului de comandă etc., apoi adâncirea şi escaladarea acestora.

5. Sădirea în rândul militarilor a îndoielii şi neîncrederii faţă de capacitatea conducătorilor politici de a lua cele mai juste decizii în situaţia dată.

6. Camuflarea intenţiilor reale şi intoxicarea (dezinformarea) conducerii politico-militare a României pentru a o determina să dea ordine şi dispoziţiuni greşite.

7. Menţinerea şi accentuarea nesiguranţei şi neîncrederii în modul de soluţionare a problemelor de muncă şi viaţă ale militarilor,

8. Accentuarea neîncrederii în comandanţi, apariţia unor noi forme de compromitere a lor pe baza interpretării activităţii dinainte şi din timpul "revoluţiei".

CONTRACARAREA ACŢIUNILOR DE RĂZBOI PSIHOLOGIC

Experienţa conflictelor postbelice a demonstrat că războiul psihologic constituie o componentă majoră a politicii de forţă, presiune şi dictat, un însoţitor permanent al acţiunilor de luptă armată că scopurile ce se urmăresc sunt: subminarea moralului inamicului, spargerea unităţii lui, înfrângerea voinţei de rezistenţă şi, în final, supunerea acestuia.

Sfârşitul "războiului rece" a dus la schimbarea echilibrului stabilit prin dualismul principalelor blocuri militare de după cel de-al doilea război Mondial - N.A.T.O. şi Tratatul de la Varşovia, care reprezentau cele două mari grupări de forţe statuate pe glob, având o rezultantă majoră firească, un vacuum politic cu consecinţe directe asupra reînvierii presiunilor, antagonismelor şi disputelor mascate sau latente care au fost stopate de balanţa EST - VEST consfinţită explicit sau tacit de către marile puteri.

N.A.T.O. şi-a schimbat doctrina, apar noţiuni noi precum "crimă strategică", "ameninţări neconvenţionale", "zone gri", "conflicte moderne", "ameninţare teroristă" etc.

Ţările mijlocii şi mici, mai ales ţările sărace sunt poligoane de experimentare a noilor metode de dictatură a "celor puternici" împotriva celor slabi. După unele păreri, revoluţiile din statele central şi est europene din anii 80'-90* au fost necesare pentru "reciclarea" a aprox. 8.000 de miliarde de dolari, bani "negri" în concepţia "socialistă" acumulaţi de către membri ai suprastructurii societăţilor - socialiste sau comuniste - în afara statelor de reşedinţă şi care nu puteau fi cheltuiţi. Evoluţia către o societate românească socialistă sau comunistă cu două coordonate schimbate şi anume multipartidistă şi cu libertate religioasă, stat creditor şi nu debitor constituia într-adevăr un pericol enorm pentru "coloana a V-a", care pregătea terenul "dezastrului" şi "federalizării" României încă din 1964 când a apărut "Planul Valeev" continuând cu 1968 , pentru ca între 1970-1975 să aibă loc, conform unor opinii, primele contacte informale între experţii CIA. şi K.G.B. pentru stabilirea unui plan comun de intervenţie în România de tip război special/psihologic, pentru preluarea puterii prin mijloace specifice sau, în ultimă instanţă, prin forţa armată

Faţă de cele de mai sus, adăugăm că după sfârşitul războiului rece şi până în iunie 1999, Consiliul de Securitate a adoptat 584 rezoluţii, adică aproape tot atâtea cât în toţi cei 45 ani anteriori (659). O.N.U. este implicată frecvent, sub raport militar, în circa 17 zone din lume, şi pe plan mai larg în acţiuni de dezamorsare a conflictelor

Definirea războiului psihologic numai ca o confruntare ideologică ar duce la supraestimarea posibilităţilor de influenţare prin acţiuni psihologice şi ia concluzii eronate în ce priveşte primejdia pe care ar reprezenta-o aceasta.

De asemenea, acţiuni de război psihologic, de propagandă subversivă, denigratoare, se desfăşoară nu numai de către state, ci şi de diferite cercuri (instituţii, forţe) reacţionare, neofasciste etc.

Ar fi, desigur, o gravă greşeală dacă s-ar cădea în cealaltă extremă, de a se subestima posibilităţile şi efectele războiului psihologic desfăşurat de cercurile agresive din diferite state. Există o serie de elemente reale cărora trebuie să li se acorde toată atenţia.

În primul rând, principalele mari puteri au o bogată experienţă în conducerea, organizarea şi planificarea acţiunilor de război psihologic, atât în timp de pace cât şi în timp de tulburări / tensiuni interne, conflict armat. Această experienţă se actualizează neîntrerupt pe seama acţiunilor desfăşurate în perioadele de încordare internaţională şi în diferitele conflicte armate locale, precum şi în cadrul aplicaţiilor militare pe care armatele acestor ţări le organizează independent sau în cadrul N.A.T.O.

În al doilea rând se desfăşoară o vastă activitate de cercetare în acest domeniu, se cheltuiesc fonduri însemnate şi, concomitent, se fac numeroase studii de psihologie socială, etnopsihologie şi antropologie culturală, de cunoaştere a opiniei publice, a stării de spirit şi a trăsăturilor psihice ale diferitelor popoare.

În al treilea rând, există, în aceste ţări, un numeros personal bine organizat, cu înaltă calificare, dotat cu cele mai modeme mijloace tehnice, precum şi unităţi ale armatei, care au sarcina de a desfăşura acţiuni psihologice.

În sfârşit, principalele mari puteri dispun de o reţea vastă de mijloace de comunicaţie în masă şi care, practic, nu pot fi anihilate prin măsuri administrative pe care ar putea să le adopte un stat pentru a se apăra de influenţa nocivă a acţiunilor de război psihologic..

Este necesar, de aceea, să se tină cont de influenta pe care eventualul agresor o poate exercita asupra populaţiei din teritoriul vremelnic ocupat sau prin intermediul grupurilor de presiune (facţiunilor, forţelor reacţionare...), asupra prizonierilor, folosind întreaga gamă a formelor, metodelor şi mijloacelor războiului psihologic, precum şi faptul că greutăţile şi privaţiunile războiului, situaţiilor de criză, tulburărilor şi tensiunilor interne pot crea cadrul favorabil apariţiei unor manifestări negative la elementele instabile sau mai puţin călite din punct de vedere psihologic, manifestări care pot fi amplificate de către agresor sau datorită acţiunilor acestuia,

În analiza noţiunii de război psihologic, este necesar să nu se supraestimeze, dar nici să nu se subestimeze posibilităţile şi efectele războiului psihologic desfăşurat împotriva unui stat ţintă. Lupta împotriva ţării noastre cu mijloace de război psihologic, se manifestă şi în acţiunile extremiste, "iredentiste" care urmăresc, probabil, într-o primă etapă, "autonomia" Transilvaniei şi apoi alipirea acesteia la Ungaria.

Un element de bază al analizei situaţiei psihologice, după cum rezultă din publicaţiile de specialitate, îl constituie propaganda, acţiunile de dezinformare ale inamicului, acţiunile de contracarare desfăşurate de acesta. Pentru analiza propagandei, specialiştii occidentali, recurg la sistemul de analiză a surselor, conţinutului, auditoriului, mijloacelor de propagandă, precum şi a efectelor obţinute. Acest proces de analiză este cunoscut sub formula "SCAME", ceea ce reprezintă iniţialele cuvintelor: Source (sursa) = S; Content (conţinut) =C; Audience (auditor) =A; Media (mijloace) =M şi Effect (efect) =E.

Prin analiza surselor se urmăreşte a se stabili provenienţa propagandei şi aria responsabilităţii diferitelor instituţii şi surse, care este ponderea diferitelor surse, ce opinii şi categorii de forţe se află în spatele acestor surse.

Publicaţiile occidentale arată, de exemplu, că din analiza corespondenţei majorităţii deputaţilor Congresului S.U.A. pe perioada 1940 - 1942 s-a reuşit să se stabilească faptul că aceasta era folosită ca paravan de către propaganda hitleristă. Determinarea surselor prin care pătrundeau în Congres materiale profasciste a permis combaterea cu mai multă eficienţă a propagandei fasciste, demascarea celor care o sprijineau.

Analiza conţinutului comportă stabilirea subiectelor şi temelor caracteristice, precizarea direcţiilor şi obiectivelor pe care le urmăreşte propaganda adversă, determinarea metodelor şi procedeelor întrebuinţate şi a valorii acestora, aflarea eficienţei diferitelor surse de propagandă şi luarea măsurilor care se impun.

Auditoriul (opinia publică) este considerat ca al treilea element al analizei propagandei. El comportă precizarea structurii de clasă, a apartenenţei politice, culturale, profesionale şi religioase, precum şi a limbii şi obiceiurilor indivizilor asupra cărora propaganda îşi exercită influenţa. De asemenea se au în vedere afinităţile auditoriului faţă de anumite subiecte, forme şi mijloace ale propagandei, adeziunea sau adversitatea faţă de propaganda occidentală etc. Pe baza acestei analize se recomandă a se trage concluzii cu privire la forţele, mijloacele, formele şi procedeele de propagandă care trebuie întrebuinţate cu fiecare categorie de auditoriu în parte.

Analiza mijloacelor de propagandă permite să se tragă concluzii deosebit de importante asupra desfăşurării cu eficienţă a războiului psihologic. Astfel, analiza tipurilor şi categoriilor permite stabilirea surselor prin care mesajele pot să ajungă la mase, volumul informaţiilor şi efectul acestora în rândul auditoriului. Caracteristicile fizice şi numărul mijloacelor de propagandă întrebuinţate, competenţa profesională a celor care le mânuiesc, condiţiile în care sunt întrebuinţate sunt elemente de care se recomandă a se ţine seama atunci când se analizează mijloacele de propagandă.

Analiza efectului se face permanent şi în orice situaţie, în acest scop se indică folosirea rapoartelor celor care participă la desfăşurarea războiului psihologic, a comentariilor diferiţilor observatori sau martori oculari şi studiului pentru interzicerea şi contracararea propagandei. Se prevede ca în dosarul regiunii (raionului), cât şi în fişa psihologică a obiectivului să fie trecute zilnic efectele acţiunilor de propagandă asupra adversarilor. Efectul obţinut este considerat drept indicatorul de bază privind măsurile luate, valoarea şi eficacitatea mijloacelor şi procedeelor folosite. O atenţie deosebită se acordă analizei efectului contrapropagandei desfăşurate de adversar, determinării precise a acţiunilor de interzicere şi de contracarare precum şi a organelor, forţelor şi mijloacelor pe care el ie întrebuinţează în acest scop.

Considerăm că războiul psihologic face parte din categoria relaţiilor internaţionale, din politica de mare putere, de folosire a forţei pe plan internaţional, majoritatea relaţiilor internaţionale (economice, politice, diplomatice, ideologice, militare etc.) având, pe lângă latura lor licită şi o latură ilicită, care s-a concretizat în concepte de război politic, economic, diplomatic, psihologic, special, informatic, informaţional, parapsihologic, propagandistic, ideologic, cultural, religios, total, antiterorist etc.

Carta O.N.U. conferă Consiliului de Securitate, dreptul exclusiv de a aplica măsuri cu caracter de sancţiuni colective nemilitare sau militare împotriva unui stat care s-a făcut vinovat de săvârşirea unor acte ce ameninţă sau încalcă pacea, ori constituie act de agresiune. Folosirea mijloacelor economice, politice, diplomatice sau de altă natură împotriva altui stat, în scopul de a-l determina pe acesta să adopte măsuri în folosul statului agresor, de a-i substitui voinţa proprie cu altă voinţă, reprezintă o formă mascată dar periculoasă de agresiune, care intră implicit sub incidenţa normelor de drept internaţional Unii autori au numit acest tip de agresiune "AGRESIUNE INDIRECTĂ".

În discuţiile pentru definirea agresiunii de la O.N.U. s-a ajuns la consens în ceea ce priveşte agresiunea armată directă, dar s-au discutat şi alte tipuri de agresiune precum: agresiunea economică, agresiunea ideologică, agresiunea culturală etc., ca tipuri distincte de agresiune. Pentru o expunere cât mai precisă, folosim termenul de agresiune indirectă (ideologică , psihologică ş.a.), pentru a indica acţiunile de război psihologic desfăşurate de o anumită ţară (agresorul) şi termenul ţintă (respectiv ţara ţintă, poporul ţintă, sistemul ţintă), pentru a indica ţara (poporul, comunitatea umană etc.), împotriva căreia se desfăşoară acţiunile de război psihologic. Acţiunile de război psihologic se pot desfăşura în ambele sensuri, în aşa f el încât o ţară poate fi, concomitent, şi agresor şi ţintă.

Ar fi, desigur, o gravă greşeală dacă s~ar cădea în cealaltă extremă, de a se subestima posibilităţile şi efectele războiului psihologic desfăşurat de cercurile agresive din diferite state. Există o serie de elemente reale cărora trebuie să li se acorde toată atenţia.

 

av.prof.dr.ing.dipl Ilie Popescu