|
(urmare
din numărul 27 al revistei Dacoromania)
3.
Părintele dr. Vasile Lucaciu a fost idolul adunărilor românilor
sătmăreni, pe care pur şi simplu îi electriza, cu verva
discursului ca un torent de lavă incandescentă.
Avea glasul uriaş plin de sonorităţi de dangăt
de clopot uriaş, sau tunător ca o răzvrătire. El răspundea
acelora care îl întrebau de unde atâta energie? El răspundea calm:
"MAMA ROMĂ CEA BĂTRÂNĂ / MI-A PUS ARMA ASTA ÎN MÂNĂ".
Încă în anul 1886 părintele dr. Vasile Lucaciu aprecia:
"Urgisitul nostru popor merită o soartă mai bună.
Suferinţa lui e cu mult mai mare decât o cer imperios împrejurările
politico-sociale. Guvernul Ungar, prin organele sale administrative şi
fiscale, face un exces de prigoană, de exploatare şi de batjocură
faţă de români, şi mai ales faţă de ţăranii
şi intelectualii români. Aceste stări de fapte trebuie să
li se pună capăt. Trebuie şi noi românii să intrăm
în acţiune, adică în primul rând intelectualii şi să
luminăm ţărănimea, să o organizăm în lupta
politică pentru a-şi cuceri drepturile naţionale şi
sociale ce i se cuvin".
Marele luptător era conştient că libertatea popoarelor nu
este altceva decât rodul propriilor lor lupte, că emanciparea lor,
nu poate fi dorul nimănui, că numai acele popoare se pot bucura
de libertate care luptă pentru a o cucerii. "Fiecare popor -
spunea părintele dr. Vasile Lucaciu - se bucură de atâtea
drepturi câte şi-a cucerit, are drepturile pe care le merită".
Aceste convingeri, conturate la mijlocul celui de-al treilea deceniu de viaţă,
erau produsul culturii dobândite, parcurgând operele filozofilor antici
şi moderni, începând cu Socrate, Platon, Pitagora, Diogene, şi
terminând cu Descartes, Hegel, Kant, Spinoza, Hume, Fourir şi alţii.
Aflat în puşcăria de la Seghedin, unde îşi ispăşea
o pedeapsă de trei luni, a dat un interviu ziarului unguresc: "Zimbor
es vidoke": "Bészelgétes az olah aposztalal" (Discuţie
cu Apostolul valah) preluat de "Gazeta de Transilvania" din 31
noiembrie 1893, părintele dr. Vasile Lucaciu îşi argumenta
astfel credinţa în dreptatea cauzei româneşti: "Mi se
reproşează încontinuu că sunt antipatriot şi cetăţean
indezirabil. Această afirmaţie din presa ungurească nu are
nici o bază reală. Ceea ce propovăduiesc eu, în baza
Programului Partidului Naţional Român, nu este antipatriotism ci o
revendicare naturală şi justă a timpului. Curentul gândirii
nu poate fi înăbuşit, nici reprimat, iar curentele care se nasc
din necesităţile istorice şi vitale ale unui popor împilat,
vor ieşi biruitoare peste orice obstacole ce li se pun în cale. Eu
cred în deplina reuşită a cauzei româneşti, căci,
această cauză este dreaptă şi este în acelaşi
timp cauza întregului spirit liberal ce începe a se manifesta în toată
lumea. La lupta noastră se asociază, ca tovarăşi, toată
suflarea cugetătoare. Cred şi sunt sigur că vom învinge".
Într-o scrisoare adresată lui Badea George Pop de Băseşti
după "Procesul Memorandumului", părintele dr. Vasile
Lucaciu, arăta: "Eu am spus-o la procesul de la Satu Mare, că
voi ajunge să fiu deputat de Satu Mare în parlamentul României. Tot
Tribunalul Regal Unguresc s-a cutremurat la această anunţare
şi nici nu au avut curajul să reacţioneze. Simţeau în
subconştientul lor că spun un adevăr profetic, pe care ei
nu-l vor putea preîntâmpina, al cărui proces fatal nu-l vor putea
evita, fiindcă e firesc să fie aşa. E chestiunea numai de
timp".
Mulţi conducători ai românilor au fost întemniţaţi în
închisoarea aşezată la confluenţa râurilor Tisa şi
Mureş - Seghedin - numită, parcă insultând un corp ceresc
de la care oamenii aşteaptă lumină şi strălucire,
"CSILLAG" (Stea), ori în închisoarea de la "VACZ",
sau în cele din Budapesta, dar nici unuia dintre români, nu i-au fost închinate
atâtea "Doine" şi "Balada" ca părintelui
dr. Vasile Lucaciu. "Doina lui Lucaciu" este un recviem al
durerii şi un imn al speranţei românilor de a nu trăi
niciodată îngenunchiaţi, subjugaţi sau învinşi.
Doina lui Lucaciu
Cântă-o mierlă prin păduri,
Of, Of, Of, Of,
Robu-i Lucaci la unguri
Pentru sfânta libertate
Of, Of, Of, Of,
De care noi n-avem parte!
Nu fi mierlă, supărată,
Of, Of, Of, Of,
Nu-i robia ne-ncetată;
Vine dalba primăvară,
Fie-va Lucaci liber iar!
Nu suspină în zadar,
Of, Of, Of, Of,
Du-mi-te pân'la Sătmar,
Unde-i Lucaci la-nchisoare,
Nu vede nici cer, nici soare.
Du-te şi te pune-ndată
Of, Of, Of, Of,
La fereastra-i încuiată
Şi-i spune închinăciune
De la-ntreaga naţiune
Spune-i multă voie bună
Of, Of, Of, Of,
Şi că-i împletim cunună,
O cunună-n trei culori
Din mai multe dalbe flori
Că el bine s-a luptat
Of, Of, Of, Of,
Ca român înflăcărat,
Pentru ţară şi naţiune
A pretins el multe bune!
Spune-i, mierlă dragă, spune-i
Of, Of, Of, Of,
De la-ntreaga naţiune
Că noi toţi îl iubim,
Pentru el în foc sărim.
Seghedine, Seghedine,
Of, Of, Of, Of,
Dumnezeu cum te mai ţine,
Mureş, Tisa până când
Te mai rabdă pe pământ.
Fie-va Lucaci liber iară,
Of, Of, Of, Of,
Pentru noi în astă ţară
Până-i viu nu-l părăsim
Mai bine toţi ne jertfim.
Câteodată Istoria poate fi şi dreaptă, recompensându-i pe
vizionari. Părintele dr. Vasile Lucaciu, după făurirea României
Mari, a fost ales deputat în Parlamentul României, în 1919-1920-1922.
În anul 1922 părintele dr. Vasile Lucaciu a trecut în eternitate.
Corpul neînsufleţit a fost transportat cu trenul de la Satu Mare la
Baia Sprie. Aici, sicriul a fost aşezat într-un car tras de trei
perechi de boi, ajungând în seara zilei de 1 decembrie la Şişeşti,
unde a fost aşteptat de peste 15.000 de români ca să-l conducă
la ultimul locaş, în Biserica pe care el a construit-o.
Omagiul Ţării şi al Naţiunii Române i-a fost adus de
Ionel I.C. Brătianu - Primul Ministru al României. Pe sicriu a fost
aşezat "Marele Cordon al Ordinului Steaua României", iar
Episcopul greco-catolic de Gherla - Iuliu Hossu - i-a conferit "Post-Mortemn"
rangul de "vicar Episcopal".
În necrolog Octavian Goga a spus: "Profeţii visurilor împlinite,
ocrotitorii idealurilor realizate, generalii marilor izbânzi, de obicei
pleacă discret din lume. Ei încoronează principiul luptei, prin
ei cere cuvânt zbuciumul maselor anonime. Până în clipa biruinţei,
mulţimea e suspendată de privirea lor şi-i urmează cu
instinctul sigur al supunerii salvatoare. Ei pronunţă cuvântul
de ordine, ei dau semnalul de atac. Sosit odată triumful, nervii se
destind, disciplina morală se atenuează, rândurile se sparg,
ierarhia valorilor suferă o lipsă trecătoare, arena e năpădită
de figuranţi şi banchetul binevestitorilor răsună
zgomotos şi profan. În acest val de beatitudine stearpă, marele
chinuit nu e la locul lui, el se dă binişor la o parte şi
singurătatea creatoare îl învăluie cu încetul. Pe la răspântii
se mai strigă lozincile lui, praznicul e în toi, dar comandantul e
absent. Dacă moartea îl cercetează în asemenea momente, îl găseşte
părăsit şi uitat, fiindcă el s-a topit în eternitate
deodată cu izbânda, de aceea, plecarea lui e discretă şi
tristă ca un cântec de departe, într-un amurg de toamnă. Aşa
s-a dus din mijlocul nostru părintele dr. Vasile Lucaciu închizând
în sicriul lui protestarea istorică a Ardealului Românesc de o jumătate
de veac. Părintele dr. Vasile Lucaciu - ca structură sufletească
şi moştenire intelectuală - e continuatorul direct a
Treimei noastre din sec. al XVIII-lea. Ca şi Petru Maior, Samuel Micu
Klein şi Gheorghe Şincai, părinţii redeşteptării
noastre, tânărul vlăstar de la Satu Mare, sub adăpostul
aceloraşi ziduri de la Propaganda FIDE, sub acelaşi cer clasic
al anticului Latium, şi-a împletit concepţia de viaţă,
sub impulsurile monumentalităţii romane reînviate de strălucirea
Vaticanului. De aici, de sub arcurile de triumf, de sub coloanele de
marmură ale Colisseului de sub cupola Laterna, din simfonia de culori
a stampelor lui Rafael, din retorica amvonului de la San Pietro şi
din toată vâltoarea risorgimentului italian, din care se resimţeau
încă pronunciamentelor lui Mazzini şi gesturile largi ale lui
Garibaldi din lumea asta de spectri luminoşi şi sugestiuni măreţe,
s-a înfiripat catechismul fanatic al acestui preot care avea ca supremă
dogmă latinitatea. Acest crez i-a dat arsenalul de gândire, scutul
de apărare şi ţinta de luptă. Astăzi, cărbunele
s-a stins din ochii părintelui care s-au închis pe veci. Pleacă
dintre noi cel din urmă romantic, reprezentându-l perioadei eroice
din politica Ardealului, lăsând generaţiei de azi moştenire
imaginea lui luminoasă, darul cel mai trebuincios într-o vreme copleşită
de o concepţie pozitivă. Toate steagurile se apleacă în faţa
acestui sicriu, asupra căruia în numele ardelenilor, părinte
Vasile, eu smerit ucenic arunc astăzi un bulgăre de ţărână
pe sicriul tău".
Elevii Liceului de Băieţi "Vasile Lucaciu" din Carei,
prin grija directorului Aurel Coza, i-au aşezat pe mormânt o lespede
de marmură neagră pe care este scris: "Sub această
lespede smerită odihneşte înflăcăratul Apostol şi
Tribun, prin care Geniul Românesc şi-a purtat făclia redeşteptării
şi întregirii, părintele dr. Vasile Lucaciu. Cum tu pururi ai
fost treaz pentru nevoile Neamului, drept recunoştinţă îţi
făgăduim că vei trăi veşnic în sufletul nostru
al generaţiilor care creştem în şcoala patronată de
tine, Liceul Vasile Lucaciu din Carei, care-ţi închină acest
monument, admirându-i lupta şi slăvindu-ţi munca şi
viaţa bine închegată în fapte măreţe. Dormi în pace
tu care eşti al tuturor".
Stimaţi cititori dedic acest material celor cărora le-au albit
oasele pe câmpurile de bătaie, pentru făurirea României Mari.
prof.
dr. Ioan CORNEANU
|
|
