România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Procesul penal intentat de autorităţile ungureşti părintelui dr. Vasile Lucaciu la Tribunalul Regal unguresc din Satu Mare - 8 iulie 1889

(urmare din numărul 27 al revistei Dacoromania)

3. Părintele dr. Vasile Lucaciu a fost idolul adunărilor românilor sătmăreni, pe care pur şi simplu îi electriza, cu verva discursului ca un torent de lavă incandescentă.

 Avea glasul uriaş plin de sonorităţi de dangăt de clopot uriaş, sau tunător ca o răzvrătire. El răspundea acelora care îl întrebau de unde atâta energie? El răspundea calm: "MAMA ROMĂ CEA BĂTRÂNĂ / MI-A PUS ARMA ASTA ÎN MÂNĂ".

Încă în anul 1886 părintele dr. Vasile Lucaciu aprecia: "Urgisitul nostru popor merită o soartă mai bună. Suferinţa lui e cu mult mai mare decât o cer imperios împrejurările politico-sociale. Guvernul Ungar, prin organele sale administrative şi fiscale, face un exces de prigoană, de exploatare şi de batjocură faţă de români, şi mai ales faţă de ţăranii şi intelectualii români. Aceste stări de fapte trebuie să li se pună capăt. Trebuie şi noi românii să intrăm în acţiune, adică în primul rând intelectualii şi să luminăm ţărănimea, să o organizăm în lupta politică pentru a-şi cuceri drepturile naţionale şi sociale ce i se cuvin".

Marele luptător era conştient că libertatea popoarelor nu este altceva decât rodul propriilor lor lupte, că emanciparea lor, nu poate fi dorul nimănui, că numai acele popoare se pot bucura de libertate care luptă pentru a o cucerii. "Fiecare popor - spunea părintele dr. Vasile Lucaciu - se bucură de atâtea drepturi câte şi-a cucerit, are drepturile pe care le merită".

Aceste convingeri, conturate la mijlocul celui de-al treilea deceniu de viaţă, erau produsul culturii dobândite, parcurgând operele filozofilor antici şi moderni, începând cu Socrate, Platon, Pitagora, Diogene, şi terminând cu Descartes, Hegel, Kant, Spinoza, Hume, Fourir şi alţii.

Aflat în puşcăria de la Seghedin, unde îşi ispăşea o pedeapsă de trei luni, a dat un interviu ziarului unguresc: "Zimbor es vidoke": "Bészelgétes az olah aposztalal" (Discuţie cu Apostolul valah) preluat de "Gazeta de Transilvania" din 31 noiembrie 1893, părintele dr. Vasile Lucaciu îşi argumenta astfel credinţa în dreptatea cauzei româneşti: "Mi se reproşează încontinuu că sunt antipatriot şi cetăţean indezirabil. Această afirmaţie din presa ungurească nu are nici o bază reală. Ceea ce propovăduiesc eu, în baza Programului Partidului Naţional Român, nu este antipatriotism ci o revendicare naturală şi justă a timpului. Curentul gândirii nu poate fi înăbuşit, nici reprimat, iar curentele care se nasc din necesităţile istorice şi vitale ale unui popor împilat, vor ieşi biruitoare peste orice obstacole ce li se pun în cale. Eu cred în deplina reuşită a cauzei româneşti, căci, această cauză este dreaptă şi este în acelaşi timp cauza întregului spirit liberal ce începe a se manifesta în toată lumea. La lupta noastră se asociază, ca tovarăşi, toată suflarea cugetătoare. Cred şi sunt sigur că vom învinge".

Într-o scrisoare adresată lui Badea George Pop de Băseşti după "Procesul Memorandumului", părintele dr. Vasile Lucaciu, arăta: "Eu am spus-o la procesul de la Satu Mare, că voi ajunge să fiu deputat de Satu Mare în parlamentul României. Tot Tribunalul Regal Unguresc s-a cutremurat la această anunţare şi nici nu au avut curajul să reacţioneze. Simţeau în subconştientul lor că spun un adevăr profetic, pe care ei nu-l vor putea preîntâmpina, al cărui proces fatal nu-l vor putea evita, fiindcă e firesc să fie aşa. E chestiunea numai de timp".

Mulţi conducători ai românilor au fost întemniţaţi în închisoarea aşezată la confluenţa râurilor Tisa şi Mureş - Seghedin - numită, parcă insultând un corp ceresc de la care oamenii aşteaptă lumină şi strălucire, "CSILLAG" (Stea), ori în închisoarea de la "VACZ", sau în cele din Budapesta, dar nici unuia dintre români, nu i-au fost închinate atâtea "Doine" şi "Balada" ca părintelui dr. Vasile Lucaciu. "Doina lui Lucaciu" este un recviem al durerii şi un imn al speranţei românilor de a nu trăi niciodată îngenunchiaţi, subjugaţi sau învinşi.

 

Doina lui Lucaciu

 

Cântă-o mierlă prin păduri,

Of, Of, Of, Of,

Robu-i Lucaci la unguri

Pentru sfânta libertate

Of, Of, Of, Of,

De care noi n-avem parte!

                  Nu fi mierlă, supărată,

                  Of, Of, Of, Of,

                  Nu-i robia ne-ncetată;

                  Vine dalba primăvară,

                  Fie-va Lucaci liber iar!

Nu suspină în zadar,

Of, Of, Of, Of,

Du-mi-te pân'la Sătmar,

Unde-i Lucaci la-nchisoare,

Nu vede nici cer, nici soare.

                  Du-te şi te pune-ndată

                  Of, Of, Of, Of,

                  La fereastra-i încuiată

                  Şi-i spune închinăciune

                  De la-ntreaga naţiune

Spune-i multă voie bună

Of, Of, Of, Of,

Şi că-i împletim cunună,

O cunună-n trei culori

Din mai multe dalbe flori

                  Că el bine s-a luptat

                  Of, Of, Of, Of,

                  Ca român înflăcărat,

                  Pentru ţară şi naţiune

                  A pretins el multe bune!

Spune-i, mierlă dragă, spune-i

Of, Of, Of, Of,

De la-ntreaga naţiune

Că noi toţi îl iubim,

Pentru el în foc sărim.

                  Seghedine, Seghedine,

                  Of, Of, Of, Of,

                  Dumnezeu cum te mai ţine,

                  Mureş, Tisa până când

                  Te mai rabdă pe pământ.

Fie-va Lucaci liber iară,

Of, Of, Of, Of,

Pentru noi în astă ţară

Până-i viu nu-l părăsim

Mai bine toţi ne jertfim.

 

Câteodată Istoria poate fi şi dreaptă, recompensându-i pe vizionari. Părintele dr. Vasile Lucaciu, după făurirea României Mari, a fost ales deputat în Parlamentul României, în 1919-1920-1922.

În anul 1922 părintele dr. Vasile Lucaciu a trecut în eternitate. Corpul neînsufleţit a fost transportat cu trenul de la Satu Mare la Baia Sprie. Aici, sicriul a fost aşezat într-un car tras de trei perechi de boi, ajungând în seara zilei de 1 decembrie la Şişeşti, unde a fost aşteptat de peste 15.000 de români ca să-l conducă la ultimul locaş, în Biserica pe care el a construit-o.

Omagiul Ţării şi al Naţiunii Române i-a fost adus de Ionel I.C. Brătianu - Primul Ministru al României. Pe sicriu a fost aşezat "Marele Cordon al Ordinului Steaua României", iar Episcopul greco-catolic de Gherla - Iuliu Hossu - i-a conferit "Post-Mortemn" rangul de "vicar Episcopal".

În necrolog Octavian Goga a spus: "Profeţii visurilor împlinite, ocrotitorii idealurilor realizate, generalii marilor izbânzi, de obicei pleacă discret din lume. Ei încoronează principiul luptei, prin ei cere cuvânt zbuciumul maselor anonime. Până în clipa biruinţei, mulţimea e suspendată de privirea lor şi-i urmează cu instinctul sigur al supunerii salvatoare. Ei pronunţă cuvântul de ordine, ei dau semnalul de atac. Sosit odată triumful, nervii se destind, disciplina morală se atenuează, rândurile se sparg, ierarhia valorilor suferă o lipsă trecătoare, arena e năpădită de figuranţi şi banchetul binevestitorilor răsună zgomotos şi profan. În acest val de beatitudine stearpă, marele chinuit nu e la locul lui, el se dă binişor la o parte şi singurătatea creatoare îl învăluie cu încetul. Pe la răspântii se mai strigă lozincile lui, praznicul e în toi, dar comandantul e absent. Dacă moartea îl cercetează în asemenea momente, îl găseşte părăsit şi uitat, fiindcă el s-a topit în eternitate deodată cu izbânda, de aceea, plecarea lui e discretă şi tristă ca un cântec de departe, într-un amurg de toamnă. Aşa s-a dus din mijlocul nostru părintele dr. Vasile Lucaciu închizând în sicriul lui protestarea istorică a Ardealului Românesc de o jumătate de veac. Părintele dr. Vasile Lucaciu - ca structură sufletească şi moştenire intelectuală - e continuatorul direct a Treimei noastre din sec. al XVIII-lea. Ca şi Petru Maior, Samuel Micu Klein şi Gheorghe Şincai, părinţii redeşteptării noastre, tânărul vlăstar de la Satu Mare, sub adăpostul aceloraşi ziduri de la Propaganda FIDE, sub acelaşi cer clasic al anticului Latium, şi-a împletit concepţia de viaţă, sub impulsurile monumentalităţii romane reînviate de strălucirea Vaticanului. De aici, de sub arcurile de triumf, de sub coloanele de marmură ale Colisseului de sub cupola Laterna, din simfonia de culori a stampelor lui Rafael, din retorica amvonului de la San Pietro şi din toată vâltoarea risorgimentului italian, din care se resimţeau încă pronunciamentelor lui Mazzini şi gesturile largi ale lui Garibaldi din lumea asta de spectri luminoşi şi sugestiuni măreţe, s-a înfiripat catechismul fanatic al acestui preot care avea ca supremă dogmă latinitatea. Acest crez i-a dat arsenalul de gândire, scutul de apărare şi ţinta de luptă. Astăzi, cărbunele s-a stins din ochii părintelui care s-au închis pe veci. Pleacă dintre noi cel din urmă romantic, reprezentându-l perioadei eroice din politica Ardealului, lăsând generaţiei de azi moştenire imaginea lui luminoasă, darul cel mai trebuincios într-o vreme copleşită de o concepţie pozitivă. Toate steagurile se apleacă în faţa acestui sicriu, asupra căruia în numele ardelenilor, părinte Vasile, eu smerit ucenic arunc astăzi un bulgăre de ţărână pe sicriul tău".

Elevii Liceului de Băieţi "Vasile Lucaciu" din Carei, prin grija directorului Aurel Coza, i-au aşezat pe mormânt o lespede de marmură neagră pe care este scris: "Sub această lespede smerită odihneşte înflăcăratul Apostol şi Tribun, prin care Geniul Românesc şi-a purtat făclia redeşteptării şi întregirii, părintele dr. Vasile Lucaciu. Cum tu pururi ai fost treaz pentru nevoile Neamului, drept recunoştinţă îţi făgăduim că vei trăi veşnic în sufletul nostru al generaţiilor care creştem în şcoala patronată de tine, Liceul Vasile Lucaciu din Carei, care-ţi închină acest monument, admirându-i lupta şi slăvindu-ţi munca şi viaţa bine închegată în fapte măreţe. Dormi în pace tu care eşti al tuturor".

Stimaţi cititori dedic acest material celor cărora le-au albit oasele pe câmpurile de bătaie, pentru făurirea României Mari.

prof. dr. Ioan CORNEANU