România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

1907 – Semnal pentru istorie!

 Numai adevărul (1)  - Se întâmplă la istoricii şi publiciştii români, exclud samsarii de idei plătite la bucată sau în vrac care au proliferat explosiv după decembriadă, cei mai  mulţi deghizaţi în zisa castă elitistă a politologilor, deci se întâmplă la bună parte din istorici şi publicişti un complex de predibonderie agrementat cu o ţâră de oportunism şi un fel de amnezie când este vorba să abordeze teme spinoase. Spinoase în sensul că adevărul istoric ori are asemănări cu prezentul; ori sensibilizează factori de putere interni sau externi; ori agită complicităţi ale unor urmaşi de siluitori ai românilor într-un veac sau altul; ori, pur şi simplu, adevărul istoric nu convine puteri, care, vai, este atât de perisabilă şi fragilă şi lacomă în a se autodevora, dar care, la un moment al curgerii, poate folosi cnutul spre a izgoni adevărul din cetate. Unul din multele exemple: 1907 la români.

Numai adevărul (2) – În perioada postbelică până-n decembriadă, răscoala ţăranilor de la 1907 a constituit unul din argumentele forte ale propagandei care incrimina regimul politic „burghezo-moşieresc”, asasinul a 11.000 de ţărani exploataţi la sânge, acuzându-l nu numai de genocid; dar mai ales, de incapacitatea de a rezolva marile probleme socio-economice ale ţării, motivul principal al ridicării ţărănimii din Vechiul Regat.

În principiu, propaganda regimului socialist totalitar administrativ avea dreptate. Îi dădeau dreptate până şi şefii de guvern care au gestionat criza atât de nefericit şi incriminatoriu pentru partidul liberal aflat la putere, de asemenea pentru opoziţia conservatoare şi Parlamentul timpului.

Ambiguităţile n-au lipsit atunci, motivând ambiguităţi ulterioare. Aveau dreptate şi liberalii şi conservatorii din rotativa politică a vremii, avea dreptate şi propaganda Partidului Comunist Român, cu sublinierea că, şi unii şi alţii, din aceleaşi blestemate motive  conjuncturale, n-au numit autorii cauzelor care au generat răscoala, recurgând la categorii sociale: guvernanţii de la 1907 acuzând arendaşii şi trusturile arendăşeşti, guvernanţii postbelici adăugând pe bună dreptate clasa feudală a boierimii.

Obiectiv fiind, sunt obligat să recunosc că cei de la 1907 au făcut măcar aluzie la o categorie feroce de arendaşi, lucru pe care istoriografia postbelică i-a evitat, după cum îi evită bună parte din istoricii şi publiciştii postdecembrişti.

Numai adevărul (3) – 1907, începutul lui martie. În nordul Moldovei a început răscoala pe moşia prinţului Gr. M. Sturdza, arendată trustului evreiesc al fraţilor Fischer. La putere partidul conservator. În opoziţie partidul liberal. Şeful statului regele Carol I. Alt prinţ, A.D. Sturdza, liberal, împreună cu Ionel Brătianu, interpelează guvernul în chestiunea arendaşilor şi trusturilor arendăşeşti, ca şi când aceştia şi acestea ar fi arendat moşiile împăratului Chinei şi nu moşiile boierimii din care făceau parte (mă autocritic pentru faptul că n-am mers cu documentarea până la capăt spre a stabili gradul de rudenie dintre cei doi prinţi Sturdza pomeniţi).

1907, 3 martie. Camera deputaţilor. Din interpelarea lui Ionel Brătianu: …"starea populaţiei rurale, în genere, necesită imperios o grabnică şi eficace îndreptare. În ultimii ani o nouă împrejurare a îngreuit tare această stare în multe localităţi. O mână de oameni, străini de interesele mari ale dezvoltării noastre economice şi sociale, s-au făcut stăpâni prin arendare pe întinderi tot mai mari de suprafaţă cultivată a ţării. O singură familie asociată (predibondul politician n-o numeşte, obligându-mă s-o fac – Fischer) posedă o întindere superioară multora din districtele ţării. (n.n. cine a arendat-o?)

Sute de mii de hectare şi deci sute de mii de ţărani stau sub dominaţia monopolistă a câtorva indivizi care n-au nici o grijă de starea în care vor rămâne localităţile ce le stăpânesc după sfârşirea contractelor lor, servindu-se de influenţe puternice pe care le dau relaţiile plătite de care dispun, pentru a nesocoti cele mai elementare noţiuni de dreptate. Ei nu exploatează atât forţele secundare ale naturii, cât exploatează cămătăreşte munca şi nevoile ţărănimii" (n.n. cititorul este liber să facă orice comparaţie cu prezentul fără a fi instigat de semnatarul acestui articol).

Răspunsul la interpelare îl dă alt prinţ, Gh. Cantacuzino, conservator, preşedintele Consiliului de miniştri: „Precum am avut onoarea să declar în adunarea deputaţilor, acapararea moşiilor prin arendă în mase mari şi compacte de către trusturi puternice, constituie un pericol economic şi naţional de o gravitate însemnată… Soluţionarea acestei chestiuni nu este uşoară prin multiplicitatea intereselor ce o înconjoară, pentru că ea ridică o sumă de greutăţi judiciare în dezlegarea ei şi se loveşte necontenit de chestiunea importantă a drepturilor câştigate.

1907, 9 martie. Regele Carol I cere guvernului să vină negreşit cu o lege împotriva trusturilor arendăşeşti. Ţara arde Răscoala cuprinde Vechiul Regat.

1907, 12 martie. Cade guvernul conservator, înlocuit de un guvern liberal  prezidat de Dimitrie Sturdza. Notez şi subliniez spre a nominaliza responsabilii represiunii: Ionel Brătianu, ministru de interne; generalul Al. Averescu, ministru la război. Dorobanţii, călăraşii, roşiorii, vânătorii, infanteriştii de linie care în Războiul Independenţei avuseseră 20 de ani, aveau acum 50 de ani. Ei îi dăduseră regelui coroana de oţel. Şi tot ei vărsară sânge spre a împlini Independenţa, lăsând pe câmpurile de luptă ale Bulgariei, la Plevna, Rahova, Griviţa, Smârdan 10.000 de morţi. La care, generos, Carol I şi cei mai sus numiţi adaugă incă 11.000, drept recunoştinţă.

Dincolo de omisiuni şi conjuctural. Alianţa Universală  Israelită căuta, spre a doua jumătate a secolului al 19-lea, o patrie în care să sedentarizeze evreimea fugară din imperiul ţarist. Se fixase pentru o Judexland, care ar fi cuprins Galiţia, Podolia, Basarabia, Ucraina pănă la Bug.

1896. Marele rabin Reichorn din Praga, cunoscător al Estului european, alcătuise planul de iudaizare a proprietăţii funciare după cum urmează: … „În numele justiţiei sociale şi a egalităţii, vom împărţi marea proprietate la ţărani care, fiind lipsiţi de mijloace de exploatare, se vor adresa nouă, devenind datornicii noştri, iar capitalurile noastre făcându-se stăpâne, noi vom fi proprietari şi puterea va fi a noastră”…

1904. Trustul arendăşesc al fraţilor Fischer: Marcu zis Mochi, Kalman, Fróm, Schoel şi Avrum stăpânea şi exploata la sânge 237863 ha pământ arabil, iazuri şi păşuni, alcătuind o feudă cu 79 de comune rurale botezată Fischerland, pe teritoriul căreia circula moneda Fischerilor şi nu moneda naţională. Fraţii Fischer reuşiseră să realizeze un stat în stat, Fischerland, premergătorul acelui Judexland,  planificat de Alianţa Universală Istraelită. Se notează că unii boieri au arendat trustului până şi bisericile de pe moşiile lor, încât preoţii şi enoriaşii trebuiau să plătească arendaşilor o taxă suplimentară ca aceştia să deschidă biserica pentru slujbele duminicale, botezuri, cununii şi înmormântări.

Răscoala de la 1907 a izbucnit în Moldova, pe moşia Flămânzi (nume predestinat) exploatată de trustul Fischer.

Ecouri în presa vremii.  

Voinţa Naţională – 9 martie 1907 – articolul: „Răscoala şi guvernul”… „Trustul fraţilor Marcu, Kalman, Fróm, Gál şi Avrum Fischer ţine în arendă 69 de moşii…. în ultimii doi arenzile au fost urcate de două ori… acolo sute de mii de suflete erau încinse de cercul de fier al trusturilor de arendaşi străini… Dacă nenorociţii ţărani încercau să iasă din acel cerc, la dreapta sau la stânga, în sus sau în jos… se izbeau de aceiaşi exploatatori”…

Universul – 28 februarie 1907 – prin telefon: … „La Bădeni, ţăranii au atacat moara şi au alungat pe evrei de acolo… Ţăranii din Cepelniţa, Bădeni, Cotnari şi Hodora au făcut ca toţi evreii de acolo să fugă, lăsând avutul lor în prada rebelilor. Au fost maltrataţi şi numeroşi comercianţi evrei…”

Universul – joi, 1 martie - … „Solidaritatea studenţilor din Iaşi cu ţăranii revoltaţi…”.

Universul – vineri, 2 martie – din Manifestul studenţilor bucureşteni, citez: „Români! Ţăranii din judeţele Dorohoi, Botoşani, Iaşi şi din tot Nordul Moldovei, ajunşi la sapă de lemn, se agită… cei ce au datoria de a veghea asupra intereselor acestei ţări au lăsat ca trustul străin să acapareze toate moşiile şi acum, stăpân pe pământ, voieşte a slei şi a înmormânta populaţia noastră rurală…”

Conservatorul – 2 martie - … „De la Podul Iloaiei sosesc ştiri grave… s-au întors vreo şapte sate, provocând scene violente, spărgând şi devastând casele mai multor arendaşi evrei…”

Comentariu (1) Ceea ce n-au rezolvat partidele politice şi guvernele din pricina intereselor marilor moşieri, a presiunii uriaşe diplomatice, economice şi financiare a Alianţei Universale Israelite şi a presei mondiale subordonate, a rezolvat ţărănimea cu bâta, securea şi focul, jertfind 11.000 de suflete. Arendat pe 90 de ani trusturilor străine, pământul ţării era în primejdie să fie vândut la mezat acestora. Având motivaţia răscoalei, guvernul liberal desfiinţează trusturile  arendăşeşti, după ce a tras cu tunurile în câteva sate olteneşti.

Comentariu (2) Corpurile legiuitoare votează o serie de legi menite să amelioreze viaţa satului: legea învoielior agricole, a păşunilor comunale, a obştiilor şi a Casei Rurale. Se înfiinţează băncile populare. Casa Rurală cumpără moşiile puse în vânzare de proprietari, le parcelează şi le vinde ţăranilor, instituind asupra parcelelor un privilegiu ipotecar.

Răscoala din 1907 impune problema ţărănească atât politicii cât şi culturii, spiritualităţii şi artelor româneşti. Problema care devine fundamentală în tot secolul XX, rămasă nerezolvată până astăzi, când se reiau sub alte formulări, manevrele de anulare a satului românesc ca nucleu primordial de etnicitate specifică, păstrător de tradiţii, ortodoxism şi spiritualitate naţională.

1907, un semnal pentru istorie!

Radu Teodoru, Grădiştea pe Argeş