România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Călător printre cuvinte: Aron Cotruş

 (1891-1961)

 Şcoala primară o face în satul natal, apoi în comuna Lupu, de lângă Blaj, unde părintele Aron Cotruş, tatăl va sluji şi unde familia se va muta. Cotruş va începe apoi liceul la "Sfântul Vasile" din Blaj, liceu pe care l-a abandonat în urma publicării în revista "Ramuri" din Craiova a poeziei Tisa, moment în care viitorul poet a fost obligat să părăsească Blajul cu imaginea lui cuprinsă într-un suflet mare de adolescent, înfiorat de istoria şi cultura locurilor, de paşii lui Eminescu prin "Roma mică", de rezonanţa paşoptiştilor, de mirajul oraşului în ochii şcolarului de la ţară etc: "Oraş ce­ntâii ani mi-ai însorit, / În tine întâlnesc de ani şi ani, în fiecare seară, / Furişându-se printre puţinii trecători, / Sfios, uimit, / Cu ochii mari, plini parcă de comori, / Un sprinten, mititel şcolar, / Fluturând în drumul lui spre casă-un cântec de la ţară...".

Transferul lui Aron Cotruş la Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov nu l-a îndepărtat de Blaj, dimpotrivă, admiraţia pentru noul oraş îi aducea aminte clipele când urmărea "de atâtea ori cu privirea de pe Câmpia Libertăţii trenurile în goană, până se pierdeau la orizont...". În amintirile sale precizează că "un neaşteptat consilium abeundi m-a izgonit din Blajul liniştit al copilăriei mele. Şi nu m-am revoltat...O poezie - Tisa- pe care o publicasem în revista "Ramuri" din Craiova a făcut să fiu, la plecare, sărbătorit de către şcolărimea Blajului, ca mic "martir" al cauzei româneşti. Astfel, Tisa mea, revărsată înainte de vreme m-a făcut să plec din captivitatea Târnavelor...Revăd dimineaţa de toamnă rece când am trecut întâia dată pe Strada Porţii ca printr-un oraş care urma să fie de atunci înainte fericita proprietate a mea".

Braşovul îi aduce o întâlnire de excepţie, întâlnirea şi prietenia cu Lucian Blaga, prietenie care a continuat şi la vârsta maturităţii. Lucian Blaga a remarcat deschiderea largă spre cultură şi interesul lui Aron Cotruş pentru lirica românească. "La Braşov - notează Lucian Blaga - m-am împritenit cu Aron Cotruş, un tânăr cu profil goethean, cu vreo patru ani mai mare şi cu câteva clase mai înaintat decât mine, elev şi el la "Şaguna", pe cale de a-şi trece bacalaureatul...Cu Aron Cotruş discutam adesea de-ale literaturii. El mi-a atras luare-aminte asupra unor noi poeţi români, ce mi se păreau călăuziţi, în primul rând, de frica locului comun. Aron Cotruş îşi procurase unele volume de-ale lor şi-mi arăta în copie versuri de prin reviste, ce nu ajungeau până la Braşov. Astfel se trezeau în noi aspiraţii spre substanţe şi forme mai puţin uzate decât acelea ce le puteam întâlni prin revistele ardelene" (Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, Editura Tineretului, Bucureşti, 1965, p. 105).

De altfel, Corneliu Blaga, o rudă apropiată a poetului, îl considera pe Cotruş "al doilea prieten" a lui Blaga: "Al doilea prieten a lui Lucian Blaga - apropiat de vârsta lui -  a fost Aron Cotruş. Există un paralelism între viaţa lui Lucian Blaga şi a lui Aron Cotruş. Amândoi au lucrat în presa externă, amândoi au trecut prin aceleaşi tribulaţii...Când Lucian se întâlnea cu Cotruş, primele cuvinte erau: "Ce mai faci, măi Arune?" "Bine, Lulule, dar tu?".  Iar mie Lucian îmi spunea: "Pentru mine Aron Cotruş e Arun Rumânul" (I. Oprişan, Lucian Blaga, Printre contemporani, Editura Minerva, Bucureşti, 1987, p. 130). Scrisorile păstrate şi găsite până acum - subliniază Alexandru Ruja în volumul Aron Cotruş - Viaţa şi opera, Timişoara, Editura de Vest, 1996, p. 15 - dovedesc dorinţa lui Cotruş de a publica din opera lui Blaga şi interesul manifestat de autorul Feţelor unui veac ca să publice în "Biblioteca Semănătorul", atât el cât şi alţi autori.

Student la Viena, mai apoi, Aron Cotruş urmează cursurile Facultăţii de Litere şi devine colaborator şi redactor la ziarul Românul. Publică acolo articolele Către români şi Programul nostru, precum şi volumul Cântece. Tot în Românul apar şi două texte în proză Un cântec şi Printre străini. Ca şi pentru Eminescu şi Slavici sau Blaga, Viena reprezenta pentru Aron Cotruş un centru cultural de seamă, cu mare pondere în formarea lor intelectuală, dar şi un loc în care tinerii studenţi erau animaţi de idealurile naţionale. "Viena - scrie într-o scrisoare Aron Cotruş - e cuibul cel mai frumos şi mai ideal al studenţimii româneşti din ţările subjugate. Copiii plini de idealism ai Bucovinei şi furtunoşii fii din neam de iobag ai mândrului Ardeal se întâlnesc în această metropolă a culturii". Poezia pe care o scrie Aron Cotruş în această perioadă surprinde prin eroism şi durere calvarul primului război mondial şi-l adnotează cu reflecţii autobiografice în volumul Sărbătoarea morţii (1915).

Urmează apoi Neguri albe (1920), Versuri (1924), În robia lor (1926),  Cuvinte către ţăran (1928), Mâine (1928),  Printre oameni în mers (1933). În 1935 publică poemul Horia (eroic, viforos şi teluric), Peste prăpastii de potrivnicie (1938) şi  Rapsodie valahă (1940). A fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1926 şi 1943).

Exilul poetului începe la 13 noiembrie 1944 când lui Aron Cotruş i se comunică "Decretul regal" nr. 2134/1944, publicat în Monitorul Oficial nr. 258 din 6 noiembrie acelaşi an, prin care se stabileşte încetarea activităţii sale diplomatice începând cu 1 noiembrie. Într-o scrisoare expediată din Palma de Majorca la 9 august 1945, Cotruş îşi cere repunerea sa în drepturi şi clarificarea situaţiei: "Funcţionar de carieră, numit în Spania şi Portugalia în mai 1938, activat-am energic pentru apărarea drepturilor româneşti şi a bunului nume al neamului nostru...şi nu mă simt vinovat cu absolut nimic faţă de statul şi neamul meu...România ţăranilor nu poate scoate fără nici o justificare din locul lui de muncă şi răspundere pe un nepot de ţărani, care n-a rupt niciodată prin nimic legăturile cu vatra şi brazda străbunilor lui...".

Aron Cotruş a fost obligat la drumul exilului fără a abandona vreodată drumul poeziei. Vintilă Horia, scriitor laureat al premiului Goncourt scrie: "După, războiul ne-a împrăştiat pe toţi între închisori şi exiluri. Şi visul parcă se spărsese. Însă din cioburi individuale, încetul cu încetul, acea frumuseţe care ne era ţel şi ideal s-a refăcut şi mâini harnice şi geniale i-au redat chip în limbi străine, pe meleaguri îndepărtate unul de altul, aşa despărţite cum erau de focarul iniţial. Matca stilistică a funcţionat fără greş şi, pretutindeni, vreau să spun pe toate graiurile întrebuinţate de scriitorii români între 1948 şi până azi, a apărut acelaşi fel de a fi sau de a reprezenta ceea ce cineva a numit aşa de frumos la Paris o "fiinţă românească" în sensul heideggerian al cuvântului, pe care Blaga îl numise altfel, însă cu aceeaşi tărie esenţială" (Alexandru Ruja, Cotruş - Viaţa şi opera, p. 53).

Aron Cotruş s-a vrut şi a fost atât în Spania, cât şi în Statele Unite ale Americii, un liant pentru românii din diaspora pe care a încercat să-i unească sub semnul aceluiaşi ideal al dragostei de ţară. La Madrid a fost directorul ziarului Carpaţii, preşedinte al Comunităţii Româneşti din Spania şi al Cercului Român pentru Uniunea Latină şi a ajutat la organizarea Expoziţiei internaţionale de artă populară de la Madrid (18-30 mai 1953). Expoziţia cuprindea ţesături, ceramică, scoarţe, costume româneşti şi exponatele ei au impresionat atât de tare încât au fost distinse cu Marele Premiu de Onoare şi Medalia de Aur.

Activitatea literară în Spania este bogată, scrie atât în română cât şi în spaniolă, fiind perioada în care Cotruş redescoperă sacrul în poezie, rugăciunea, umilinţa, relativismul existenţei umane. Sunt elocvente şi zguduitoare în acest sens Poemele Montserratului şi Psalmii (scrise şi publicate în limba spaniolă). La 14 iunie 1952, la Madrid, în Aula Institutului de Cultură Hispanică, Aron Cotruş a fost omagiat cu prilejul împlinirii vârstei de şaizeci de ani. Opera sa este de anvergură europeană, apreciată în străinătate, dar nu şi în ţară unde era interzis, iar opera sa scoasă din bibliotecile publice. Aniversarea sa nu a trecut neobservată şi presa spaniolă îi dedică ample articole elogioase despre poezia sa şi despre activitatea culturală meritorie. În Spania, Aron Cotruş va desăvârşi epopeea latinităţii publicând Rapsodia iberică, amplu elogiu adus legăturii între ţările şi popoarele latine. Alegerea lui Aron Cotruş ca membru corespondent al Academiei (Real Academia de Buenas Letras de Barcelona) în noiembrie 1961 a însemnat evident un act de preţuire pentru scriitorul român.

La invitaţia Uniunii şi Ligii Societăţilor româno-americane, Aron Cotruş a plecat în august 1956 în Statele Unite ca purtător al unui mesaj către români şi pentru a le aduce un salut frăţesc şi bune urări. A vorbit la multe întâlniri folosindu-şi întreg prestigiul pentru a sprijini editarea de carte românească. Susţine o oră românească la Radio California şi a fost pentru cei mai mulţi care l-au cunoscut un model. Pentru ei Aron Cotruş era şi a rămas până la sfârşit Maestrul. Din toamna anului1959, Aron Cotruş a avut o locuinţă permanentă la Long Beach, 279 - C Coronado Ave. Boala cronică de care suferea - diabet - se agravează tot mai mult şi sufleteşte este tot mai mâhnit de disensiunile existente în diaspora românească. S-a stins la 1 noiembrie 1961. în cimitirul Crucea Sfântă din Cleveland, o piatră funerară marchează locul în care se odihneşte zbuciumatul poet pentru care versul său "Drumul în care înnoptez şi mă sting sper să fie bătut până la capăt" devine final fără întoarcere, dar şi îndemn spre cercetarea operei sale.

                                                     Pop Mioara

Notă: Prin strădaniile profesorului Mircea Cenuşă o parte din Arhiva Aron Cotruş se găseşte în colecţiile Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga Alba. Ea îşi aşteaptă răbdătoare cititorii şi cercetătorii (P.M.).