România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

DATORII INPRESCRIPTIBILE

 Politica este un exerciţiu permanent între utopic şi pragmatic, pe care fiecare cetăţean este liber să îl practice, fără condiţionări de vocaţie, de intelect, de inteligenţă, de cultură, de caracterologie, de etică etc. Ea a devenit la noi o "profesiune", deşi nu este (şi nici nu poate fi) codificată ca atare în nici un nomenclator din lume. Şi nu o oarecare, ci una din cele mai atrăgătoare, din motive nu neapărat fără prihană. Paradoxal, deşi accesul la această "profesiune" necodificată este mai uşor pentru unii decât o plimbare pe stradă, unde eşti stânjenit de coparticipanţi, de semafoare, de "zebre" etc., totuşi politica are în mâinile sale întreaga putere de a decide de soarta societăţii, care o acceptă ca pe o fatalitate. Deosebirea ce există între membri societăţii, prin numeroase însuşiri native sau dobândite, specifice fiecăruia, - este un dat al naturii, frust sau cultivat.

Omul superior, demn, cu intelect bogat şi profund, cu o conduită civică fără reproş, nu-şi va îngădui niciodată să se autoelogieze, să-şi clameze desăvârşirea pe acoperişuri! Dimpotrivă, omul mediocru, eternul tranzitard al tuturor oportunităţilor, nu se îndoieşte nici o clipă de opulenta sa înzestrare spirituală şi nu este măcinat de nici o incertitudine. El se lasă cuprins de desfătare, copleşit de convingerea predestinării Iui pentru o misiune istorică, dacă nu de-a dreptul mesianică! Claustrat în spaţiul strâmt al vanităţii sale oarbe, fără lumina cunoaşterii, fără aerul înălţimilor, cu crusta izolării lui "securizate" împotriva emergenţelor mediului cultivat, - el se instalează cu detaşare paradisiacă în propria lui suficienţă. Şi dacă s-ar mărgini doar să-şi compună şi să-şi autocontemple o poză statuară, nu ar deranja pe nimeni, ci ar stârni cel mult compătimire şi impresia că "statuia" lui este acoperită de un strat gros de muşchi vegetal, răsărit în umbra deasă a ignoranţei lui, cu singura utilitate de a indica, ziua şi noaptea, calea spre miazănoaptea moravurilor.

Dar nu! El ţinteşte sus. se avântă cu frenezie debordantă în treburile publice, izbeşte în dreapta şi în stânga să-şi croiască drum spre tribune înalte . "Cezar aut nihil", este deviza lui! Arivismul este contaminant, îngroaşă rândurile pacienţilor netrataţi. Se constitue în cete viclene, zgomotoase. Şi mai ales fără imperative morale. Coteriile lor izbutesc adeseori să parvină în societatea noastră, încă "neaşezată dinăuntru", să se aburce triumfal pe versantul politicei fără rădăcini. Ajunse acolo sus, pe culme, ele clamează revendicativ, în faţa societăţii stupefiate: am făcut, am dres. ... premieră în tara noastră ... am introdus ... am negociat cu succes ... am intrat în pactul ... am încheiat... am realizat creşterea ... etc.

Frenezia lor fanfaroană şi zgomotoasă ne aminteşte de replica lui Johannes von Müller. despre fanfaronada muştelor la arat, dată preopinentului său Launay, conte d'Autraiques, susţinător al tezei că Revoluţia Franceză a fost opera filozofilor, literaţilor parizieni: "Croyez moi. je ne dis pas que ces mouches sur le timon de la voiture, qu'on appelait les beaux esprits de Paris, n'aient terriblement bourdonne ,, mais ce n'est pas eux qui ont renverse la voiture; le conducteur était endormi !" (Baldensperger: Le mouvement des idées dans l'émigration. Vol. II, pag. 48).

(Credeţi-mă, eu nu spun că aceste muşte aşezate pe oiştea trăsurii, cum se numeau spiritele alese ale Parisului, nu ar fi bâzâit foarte tare, dar nu ele au răsturnat trăsura: conductorul adormise!").

Vigoarea crezului, stâncă de granit înfruntând izbirea necurmată a valurilor în furtună, conştiinţa generaţiilor evocată în cronicile vechi, luminată de gândul puternic al identităţii naţionale, al idealului de libertate în lăuntrul fruntariilor moştenite de la străbuni, al reîntregirii unei mari familii istorice daco-romane, sfâşiate mereu de năvălirile barbarilor medievali sau moderni, prin violenţă şi omor, prin jaf, - nu au rămas doar aspiraţii ascunse în tainiţele sufletului, precum talanţii din parabolă, îngropaţi în pământ. Aceste virtuţi au devenit vectori de forţă, generatori de acte cruciale, de destin. De ar fi să amintim doar luptele dârze de apărare a fruntariilor, a fiinţei neamului însuşi, purtate de Mircea, de Ştefan, de Mihai, răscoalele lui Horia, Tudor. Avram Iancu. Unirea Principatelor, Războiul de independenţă, Reîntregirea României, puncte de foc care au conturat pregnant existenţa noastră ca entitate naţională - şi ar fi fost destul să dovedească locul lor în istorie, de netăgăduit.

Generaţiile perindate de-a lungul a două milenii şi-au încredinţat din mână, nestinsă, făclia îndatoriri de apărare a fiinţei naţionale, înfruntând asprele adversităţi ale veacurilor, asemenea lampadaforilor antici, iluminând cetatea, din bastion în bastion, din ungher în ungher, alungând întunerecul dintre muri. Au gândit mereu, între încleştările cu invadatorii, la soarta viitorimii, atât cât le-a îngăduit răgazul dintre două pârjoluri, dintre două devastări ale vetrelor lor. Şi au înălţat biserici de prosternare în faţa dumnezeirii şi de statornicire în legea strămoşească, pentru ei şi pentru urmaşii lor.

Cotropitorii stârniţi parcă de vânturile stepelor asiatice, acei care, ne-au pângărit pământurile şi ne-au jefuit avuturile, s-au risipit în nestatornicia lor în cele patru zări, apoi s-au stins treptat cei mai mulţi, ca un blestem căzut asupra neamului lor, pentru că nu au fost înzestraţi cu focul sacru ai unui ideal, care să-i înalţe deasupra orizontului, să le lumineze depărtările în timp şi în spaţiu şi drumurile viitorimii lor.

Un popor care îşi trăieşte doar clipa, cum au fost cei mai mulţi dintre ei, fără cinstirea trecutului lor şi fără să-şi întemeieze viitorul pe acumularea roadelor prezentului, este sortit pieirii! Un regim politic ce gândeşte totul pe termen scurt - carpe diem! - doar atât cât se întinde exercitarea mandatului său electoral, un guvern care ignorează baza esenţială de protejare a nevoilor şi intereselor generaţiilor viitoare şi desconsideră necesitatea imperioasă de a stabili şi consolida legături globale de solidarizare în interiorul unei generaţii şi de a provoca afinitate între generaţii, pentru continuitatea vieţii naţiunii sale şi prin aceasta a umanităţii însăşi, - va reitera, volens nolens, pe seama propriului său popor, drama dispariţiei fără urme a multor popoare nomade! Pe termen predictibil, în condiţiile accelerării uluitoare a provocărilor societăţii actuale.

De mai multe decenii, societatea noastră parcurge vremuri tulburi. Amara reflecţie a cronicarului Grigorie Ureche, asupra Moldovei sale, dăinuie şi astăzi cu tristă potrivire asupra ţării noastre "aşezate în calea răului"! Inşi din trecutele decenii, torţionari ai trupului şi ai sufletului, blasfematori ai Bisericii şi ai Credinţei, "terminatori" ai generaţiei tinere, prin otrăvirea lentă a structurii lor mentale, prin "brainwashing", prin opresiune, şantaj şi îndoctrinare forţată în ideologia delaţiunii şi urei, mânuitori ai "Knutului" simbolizând puterea discreţionară de viaţă şi de moarte, - aceştia încă mai hălăduiesc şi astăzi printre noi, cameleonic, ne dau lecţii de democraţie la televizor, unii pozează în revoluţionari cu certificate (plăsmuite, made B.I.), în aprigi dizidenţi ai fostului regim comunist, în tot atâţia Claus von Stauffenbergi în variantă românească, scăpaţi de spânzurătoare, în "eroi" nerăsplătiţi îndestul! Au pătruns în. partidele politice, îi manevrează pe creduli, îi domolesc pe suspicioşi, şi jubilează cu rânjete sardonice la efectele diversiunilor puse la cale tot de ei şi la succesele "demascării"' unor informatori şi colaboratori ai fostei securităţi! Şi la urmă îşi râd în barbă, văzând cum unii oameni de bună sau rea credinţă, instigaţi tot de ei, se pârăsc unii pe alţii că au fost informatori sau ..rezidenţi" ai securităţii. Şi ei, securiştii ..autentici'", care îi recrutau prin şantaj şi teroare, se bucură de imunitate, de toate libertăţile şi drepturile democrate şi . culmea, de onorabilitatea de cetăţeni loiali şi distinşi ai ţării! Şi nimeni nu se atinge de ei. să-i lege la stâlpul infamiei, să-i supună la oprobriul public! De ce oare? Mediocrităţile de care vorbeam, se lasă atrase în acest păienjeniş şi se complac în el, singurul care le poate mijloci prin manevre dubioase, un rol în societate, după care tânjeşte intelectul lor deficitar, chinuit de vanităţi.

Dar să ne întoarcem faţa de la acest peisaj social întunecat, spre zările deschise. Ele ne vor ilumina aspiraţiile spre ceeace putem adaugă naturii noastre, cultura, singura avuţie ce conferă distincţie neperisabilă. Paideia, această comunitate de îndeletniciri, de instituţii, de uzuri, care înseamnă în elenism, o cultivare şi o rafinare deliberată a modului de a fi om, ce nu şi-a pierdut nimic din semnificaţia sa până astăzi.

Viaţa rămâne pe mai departe o operaţie care se proiectează pe viitor. Unicul mod de a ne orienta mereu spre acest viitor atât de "plural" prin multitudinea, diversitatea situaţiilor survenite surprinzător, este de a înţelege esenţa trecutului, clar, bine conturat şi lipsit de echivocuri. Aceste două dimensiuni mari ale destinului - trecutul şi viitorul - sunt componentele vieţii noastre.

"Viaţa umană - cugeta Ortega Y Gasset - este o ecuaţie între trecut şi viitor... Trecutul este unicul arsenal, ce ne furnizează mijloacele necesară ca să ne modelăm viitorul." (Jose Ortega Y Gasset: Europa y la idea de nacioni y otras ensayos obre problemas del hombre contemporaneo). Acum putem să ne dăm seama mai limpede şi mai îndreptăţiţi ca oricând, că în societatea noastră nu putem contura personalitatea unui om, numai prin capacităţile şi înzestrările sale. întrucât ele nu sunt întotdeauna învederate prin exercitarea lor acolo unde sunt apte, aşa încât să ne poată dezvălui adevăratele lor dimensiuni.

Din pasiune (acest sfetnic mai mereu nechibzuit), din interes meschin, din vanitate sau din prejudecăţi înrobitoare, sunt mulţi care îşi orientează viaţa spre cu totul alte direcţii, străine de aptitudinile şi dotarea lor intelectuală. Şi se îndreaptă mai cu seamă, astăzi la noi, spre politica (mănoasă) în primul rând, spre afaceri, spre speculaţii de bursă, spre impresariat sportiv, devenit în numeroase cazuri modalitate de îmbogăţire ilegală, operând cu nesăbuită sfidare împotriva tineretului încrezător în bună credinţa lor şi în aforismele străvechi "citius, fortius, altius", adoptat în emulaţiile sportive contemporane. Mediocrităţile, în acută penurie de zestre intelectuală, sunt primele care se avântă în domenii "productive", pentru care nu au nici cea mai neînsemnată pricepere sau urme de vocaţie!

Ele transformă degradant politica în politicianism, afacerile în afacerism, impresariatul în samsarlâc, aspiraţiile în carierism, convingerile în oportunism, demnitatea în lichelism şi rectitudinea în abuz!

Ne-am amăgit mereu că această ultimă generaţie a epocii ambivalenţei, obedientei şi delaţiunii, impuse prin teroare, se va scutura de trei ori după revoluţia din decembrie 1989, va scăpa de răpciugă şi va mânca jăratec, precum mârţoaga sub blestem din basme şi va deveni bidiviul înaripat al visurilor noastre neîmplinite de libertate, de autentică democraţie, iluminându-ne somnul încă terorizat de coşmarurile trecutului. Ne-am iluzionat că toţi reprezentanţii acestei generaţii interimare, fără excepţii, vor fi conştienţi că menirea lor, cu adevărat istorică, va fi să pregătească un climat propice, pentru reînsănătoşirea societăţii, pentru "ranfluarea" drepturilor omului şi idealurilor de democraţie, înecate de fosta dictatură comunistă - şi, mai presus de toate îşi vor asuma responsabilităţile ce le revin, cu privire la generaţiile tinere, viitorimea, vectorul continuităţii naţiunii, că le vor deschide zările timpului, ca apoi, cu satisfacţia misiunii îndeplinite, să le cedeze locul încrezători!

În această perspectivă, s-ar fi retras cu conştiinţa împăcată că au desăvârşit o dimensiune fundamentală a însăşi existenţei umane, venind în acelaşi timp în întâmpinarea Actului Constitutiv al UNESCO (United Nations Educaţional, Scientific, and Cultural Organization) de consacrare a "idealului de dreptate, de libertate şi de pace, fundamentate pe solidaritatea intelectuală şi morală a omenirii.          

Iluzii spulberate în van! Pentru că Puterea dobândită brusc prin revoluţia din 1989 de această generaţie, a fost confundată de unii, cu abuzul profitabil personal, imunitatea demnitarilor, cu impunitatea absolută, (ce şi-ar fi dorit-o asigurată şi după expirarea mandatului până la "judecata de apoi"), responsabilitatea fată de naţiune, cu aroganta, opoziţia constructivă, cu demolarea prin lovituri sub centură, (scopul scuză mijloacele, nu-i aşa?), iscusinţa în tranzacţii, cu înşelăciunea perfidă, competenţa, cu improvizaţia, iar electoratul, cu o masă de manevră, dispreţuită după utilizare!

 Discursul politic de substanţă, pertinenta deciziilor de interes naţional, dialogul elegant, constructiv, pentru împlinirea unui consens vital şi încă alte multe instrumente rezonabile şi productive, pentru adoptarea programelor de guvernare angajate în fata electoratului - toate acestea nelipsite în perioada antebelică, .au rămas doar amintiri, evocând iluştrii bărbaţi de stat precum: Kogălniceanu, Nicu Filipescu, Titu Maiorescu, Tache Ionescu. Brătienii, Titulescu, Lazăr Catargiu, Barbu Catargiu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Vasile Goldiş, Vaida-Voevod, Vicenţiu Babeş, Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Lucaci, Ion Raţiu, Todor Mihali, Grigorie Gafencu, Victor Antonescu, Virgil Madgeru şi mulţi alţi demnitari, cu adevărat în slujba ţării lor. (Citarea făcută fără o anumită ordine). Prea puţin din înzestrările distincte impuse unei personalităţi a vieţii publice se mai regăsesc în forfota politicianismului intrus în instituţiile de decizie actuale, bazate pe generaţia intermediară. Prea multă improvizaţie pompieristică, prea multă grijă a unor potentaţi de a-şi asigura un sejur cât mai agreabil în Edenul Imunităţii, Impunităţii, Iresponsabilităţii şi Îmbogăţirii, pe spatele pământenilor revoltaţi, dar lipsiţi de pârghii de reacţie promptă. Potrivit adagiului italian: "La luna non cura l'abbaiar dei cani!" (Lunei nu-i pasa de lătratul câinilor.) Ei, politicaştrii, se cred luna şi soarele, aerul şi apa acestui popor!

Se face mult caz de creşterea economică din ultimii doi ani. Macroeconomică, am adăuga noi. Mecanismele prin care s-a realizat acest succes nu au fost făcute publice, deşi ele au o importantă semnificaţie pentru aprecierea acestei creşteri, la justa sa valoare. Nu ne-am propus să pătrundem în miezul lucrurilor.

Deocamdată acest indicator rămâne unul de "palmares", negrăitor şi neconsolidat. Singurul indicator "viu", înţeles de electoratul nostru (şi nu numai) amărăştean, este, pe bună dreptate nivelul de trai. Şi pretutindeni în lume! Or creşterea economică de vitrină (cu o floare nu se face primăvară) nu spune nimic, dacă nu se oglindeşte în nivelul de trai. Şi dinamica acestuia este în continuă depresiune. În ultimii 15 ani populaţia ţării a scăzut vertiginos, cu cca. l milion de locuitori, prin emigrare şi prin scăderea natalităţii, ambele provocate de coborârea îngrijorătoare a standardului de viaţă! O statistică recentă a unei instituţii europene arată, de pildă, că ţara noastră este pe locul 41 din 48 de ţări, în privinţa salariilor!!! Prezentul, deocamdată este o frescă în culori întunecate: prăbuşirea nivelului de trai, sărăcirea continuă a unei părţi din populaţie, corupţia straşnic înrădăcinată şi viitorul în ceaţă. Soarta viitorimii nu a fost până acum o prioritate a programelor de guvernare, dar nici soarta prezentului!

Orizonturile viitorimii sunt deocamdată închise, plafonul coborât. În fostele noastre programe, mai toate pe termen scurt şi cu scadenţe "sine die" în practică, obligaţiile generaţiilor prezente faţă de generaţiile viitoare, nu au fost formulate decât declarativ, pentru imagine, în cel mai bun caz. Deşi obligaţiile actuale au fost mereu precizate de diferite instrumente ale ONU. precum Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa Generală a UNESCO din 16 noiembrie 1972. Convenţia-Cadru a Naţiunilor Unite privind schimbarea climatică, Convenţia asupra diversităţii biologice, adoptată la Rio de Janeiro în 5 iunie 1992, Conferinţa Naţiunilor Unite privind mediul şi dezvoltarea, din 14 iunie 1992, Declaraţia şi Programul de acţiune de la Viena, adoptate de Conferinţa Mondială din 25 iunie 1993, privind drepturile omului. Rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite, privind protecţia climatului mondial pentru generaţiile prezente şi viitoare şi crearea de condiţiuni pentru nevoile şi interesele generaţiilor viitoare etc.etc.

Sarcina de asigurare, în deosebi prin educaţie, a intereselor generaţiilor viitoare a constituit şi constituie o dimensiune fundamentală a misiunii etice a UNESCO. Din păcate, fără să fi avut o rezonanţă percepută în mediile noastre politice. Să nu ne consolăm că ne-au imitat şi alţii! Faţă de această gravă carenţă, cu efecte nefaste previzibile asupra umanităţii, Conferinţa Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, întrunită la Paris, în perioada 21 octombrie - 12 noiembrie 1997 în a 29-a sa sesiune, a proclamat solemn - în spiritul voinţei popoarelor, exprimată în Charta Naţiunilor Unite de a "prezerva generaţiile viitoare de cataclismul războaielor" şi în grija sa de soarta generaţiilor viitoare faţă de provocările mileniului ai treilea - următoarea

 

"DECLARAŢIE ASUPRA RESPONSABILITĂŢILOR GENERAŢIILOR PREZENTE FAŢĂ DE GENERAŢIILE VIITOARE:

 

Articolul 1. - Nevoi şi interese ale generaţiilor viitoare.

Generaţiile prezente au responsabilitatea de a veghea   ca nevoile şi interesele generaţiilor viitoare să fie salvgardate pe deplin.

 

Articolul 2. - Libertatea de alegere.

Este important de a face totul ca, în deplin respect faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale, atât generaţiile viitoare, cât şi generaţiile prezente să poată alege liber sistemul lor politic, economic şi social şi să prezerve diversităţile lor culturale şi religioase.

 

Articolul 3. - Menţinerea şi perpetuarea umanităţii.

Generaţiile prezente vor trebui să facă eforturi pentru asigurarea menţinerii şi perpetuării umanităţii, în respectul demnităţii fiinţei umane. În consecinţă, orice atingere , de orice manieră ar fi ea, nu poate fi adusă naturii şi formei vieţii omeneşti.

 

Articolul 4. - Prezervarea vieţii pe Terra.

Generaţiile prezente au responsabilitatea de a lăsa moştenire generaţiilor viitoare o Terra, care să nu poată fi într-o bună zi deteriorată de activitatea umană. Fiecare generaţie, primind ca moştenire temporară Terra, va veghea să utilizeze raţional resursele naturale şi să acţioneze de aşa manieră, ca viaţa să nu fie compromisă, prin modificări nocive ale ecosistemului şi ca progresele ştiinţifice şi tehnice în toate domeniile, să nu dăuneze vieţii pe Terra.

 

Articolul 5. - Protecţia mediului.

1. - Pentru ca generaţiile viitoare să poată beneficia de bogăţia ecosistemelor Terrei, generaţiile prezente vor trebui să acţioneze pentru o dezvoltare durabilă şi să prezerve condiţiunile vieţii, în special calitatea şi integritatea mediului.

2. - Generaţiile prezente vor veghea ca generaţiile viitoare să nu fie expuse poluărilor, ce ar risca să pună în pericol sănătatea lor, sau însăşi viaţa.

3. - Generaţiile prezente vor trebui să prezerve pentru generaţiile viitoare resursele naturale necesare menţinerii şi dezvoltării vieţii umane.

4. - Generaţiile prezente vor trebui, înainte de  a realiza proiecte majore,  să ia în considerare consecinţele posibile pentru generaţiile viitoare.

 

Articolul 6. - Genomul uman.

În  respectul  demnităţii  umane  şi  drepturilor omului,  genomul  uman  trebuie protejat  şi biodiversitatea salvgardată. Progresul ştiinţific şi tehnic nu va trebui să dăuneze speciei umane şi altor specii, nici să o compromită în nici un fel.

 

Articolul 7. - Diversitatea culturală şi patrimoniul cultural.

În respectul drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, generaţiile prezente vor veghea să asigure prezervare diversităţii culturale a umanităţii. Generaţiile prezente au responsabilitatea de identificare, protejare, şi conservare a patrimoniului cultural, material, şi spiritual şi să transmită patrimoniul cornul generaţiilor viitoare.

 

Articolul 8. - Patrimoniul comun al umanităţii.

Generaţiile prezente vor trebui să folosească  patrimoniul comun al umanităţii, cel definit în dreptul internaţional, fără să-1 compromită de o manieră ireversibilă.

 

Articolul 9. - Pacea.

1.   - Generaţiile prezente trebuie să vegheze ca atât ele înşile, cât şi generaţiile viitoare să înveţe    trăiască  împreună  paşnic,  în  siguranţă,  în  deplin  respect  al   dreptului, internaţional şi al drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

2.   Generaţiile   prezente   trebuie      prezerve   generaţiilor   viitoare   de   calamitatea războiului. În acest scop ele trebuie sa evite expunerea generaţiilor viitoare  la consecinţele  păgubitoare ale  conflictelor  armate  precum  şi  la  toate  formele  de agresiune, de folosire a armelor, ce sunt contrarii principiilor umanitare.

 

Articolul 10. - Dezvoltare şi Educaţie.     

1. - Generaţiile prezente, trebuie să vegheze la asigurarea condiţiilor unei dezvoltări socio-economică echitabilă, durabilă şi universală a generaţiilor viitoare, atât în plan individual,  cât  şi  colectiv,  în  mod special  printr-o  utilizare justă şi  prudentă a resurselor disponibile, spre a lupta împotriva sărăciei.

2. - Educaţia este un important instrument de dezvoltare a persoanelor şi societăţilor. Ea trebuie să servească favorizării păcii, justiţiei, înţelegerii, toleranţei, şi egalităţii, în folosul generaţiilor prezente şi viitoare.

 

Articolul 11. - Nediscriminarea.

Generaţiile prezente nu trebuie să întreprindă nici o activitate, să ia nici o măsură care ar avea un efect de provocare sau de perpetuare a unei forme oarecare de discriminare, pentru generaţiile viitoare.

 

Articolul 12. - Punerea în operă.

Statele, instituţiile Naţiunilor Unite, ale organizaţiilor interguvernamentale şi nonguvernamentale, indivizii, entităţile publice şi private trebuie să-şi asume responsabilităţile în promovarea respectului idealurilor enunţate în prezenta Declaraţie, în particular prin educaţie, formare şi informare şi să încurajeze prin toate mijloacele adecvate. recunoaşterea lor deplină şi aplicarea lor efectivă. Privitor la misiunea etică a UNESCO. Organizaţia este rugată să dea cea mai largă difuziune textului prezentei Declaraţii şi să ia toate măsurile necesare, în domeniile sale de competenţă, pentru a sensibiliza mai bine publicul pentru idealurile cuprinse în acest text.

Paris, 12 noiembrie 1997"

 (nota noastră: Prezenta Declaraţie am tradus-o din limba italiană după "Bulletin Européen")

Să adăugăm la cele zece porunci divine şi porunca laică a însăşi existenţei umane în spiritul acestei Declaraţii: - Generaţia prezentă, îndeplineşte cu sfinţenie răspunderile faţă de generaţiile viitoare, moştenitoarele sale în nesfârşita devenire a umanităţii!

Ing. dipl. PETRU  OLOSU