|
Politica este un exerciţiu permanent între utopic şi pragmatic,
pe care fiecare cetăţean este liber să îl practice, fără
condiţionări de vocaţie, de intelect, de inteligenţă,
de cultură, de caracterologie, de etică etc. Ea a devenit la noi
o "profesiune", deşi nu este (şi nici nu poate fi)
codificată ca atare în nici un nomenclator din lume. Şi nu o
oarecare, ci una din cele mai atrăgătoare, din motive nu neapărat
fără prihană. Paradoxal, deşi accesul la această
"profesiune" necodificată este mai uşor pentru unii
decât o plimbare pe stradă, unde eşti stânjenit de
coparticipanţi, de semafoare, de "zebre" etc., totuşi
politica are în mâinile sale întreaga putere de a decide de soarta
societăţii, care o acceptă ca pe o fatalitate. Deosebirea
ce există între membri societăţii, prin numeroase însuşiri
native sau dobândite, specifice fiecăruia, - este un dat al naturii,
frust sau cultivat.
Omul superior, demn, cu intelect bogat şi profund, cu o conduită
civică fără reproş, nu-şi va îngădui
niciodată să se autoelogieze, să-şi clameze desăvârşirea
pe acoperişuri! Dimpotrivă, omul mediocru, eternul tranzitard al
tuturor oportunităţilor, nu se îndoieşte nici o clipă
de opulenta sa înzestrare spirituală şi nu este măcinat de
nici o incertitudine. El se lasă cuprins de desfătare, copleşit
de convingerea predestinării Iui pentru o misiune istorică, dacă
nu de-a dreptul mesianică! Claustrat în spaţiul strâmt al
vanităţii sale oarbe, fără lumina cunoaşterii, fără
aerul înălţimilor, cu crusta izolării lui
"securizate" împotriva emergenţelor mediului cultivat, -
el se instalează cu detaşare paradisiacă în propria lui
suficienţă. Şi dacă s-ar mărgini doar să-şi
compună şi să-şi autocontemple o poză statuară,
nu ar deranja pe nimeni, ci ar stârni cel mult compătimire şi
impresia că "statuia" lui este acoperită de un strat
gros de muşchi vegetal, răsărit în umbra deasă a
ignoranţei lui, cu singura utilitate de a indica, ziua şi
noaptea, calea spre miazănoaptea moravurilor.
Dar nu! El ţinteşte sus. se avântă cu frenezie debordantă
în treburile publice, izbeşte în dreapta şi în stânga să-şi
croiască drum spre tribune înalte . "Cezar aut nihil",
este deviza lui! Arivismul este contaminant, îngroaşă rândurile
pacienţilor netrataţi. Se constitue în cete viclene,
zgomotoase. Şi mai ales fără imperative morale. Coteriile
lor izbutesc adeseori să parvină în societatea noastră, încă
"neaşezată dinăuntru", să se aburce triumfal
pe versantul politicei fără rădăcini. Ajunse acolo
sus, pe culme, ele clamează revendicativ, în faţa societăţii
stupefiate: am făcut, am dres. ... premieră în tara noastră
... am introdus ... am negociat cu succes ... am intrat în pactul ... am
încheiat... am realizat creşterea ... etc.
Frenezia lor fanfaroană şi zgomotoasă ne aminteşte de
replica lui Johannes von Müller. despre fanfaronada muştelor la
arat, dată preopinentului său Launay, conte d'Autraiques, susţinător
al tezei că Revoluţia Franceză a fost opera filozofilor,
literaţilor parizieni: "Croyez moi. je ne dis pas que ces
mouches sur le timon de la voiture, qu'on appelait les beaux esprits de
Paris, n'aient terriblement bourdonne ,, mais ce n'est pas eux qui ont
renverse la voiture; le conducteur était endormi !" (Baldensperger:
Le mouvement des idées dans l'émigration. Vol. II, pag. 48).
(Credeţi-mă, eu nu spun că aceste muşte aşezate pe
oiştea trăsurii, cum se numeau spiritele alese ale Parisului, nu
ar fi bâzâit foarte tare, dar nu ele au răsturnat trăsura:
conductorul adormise!").
Vigoarea crezului, stâncă de granit înfruntând izbirea necurmată
a valurilor în furtună, conştiinţa generaţiilor
evocată în cronicile vechi, luminată de gândul puternic al
identităţii naţionale, al idealului de libertate în lăuntrul
fruntariilor moştenite de la străbuni, al reîntregirii unei
mari familii istorice daco-romane, sfâşiate mereu de năvălirile
barbarilor medievali sau moderni, prin violenţă şi omor,
prin jaf, - nu au rămas doar aspiraţii ascunse în tainiţele
sufletului, precum talanţii din parabolă, îngropaţi în pământ.
Aceste virtuţi au devenit vectori de forţă, generatori de
acte cruciale, de destin. De ar fi să amintim doar luptele dârze de
apărare a fruntariilor, a fiinţei neamului însuşi, purtate
de Mircea, de Ştefan, de Mihai, răscoalele lui Horia, Tudor.
Avram Iancu. Unirea Principatelor, Războiul de independenţă,
Reîntregirea României, puncte de foc care au conturat pregnant existenţa
noastră ca entitate naţională - şi ar fi fost destul să
dovedească locul lor în istorie, de netăgăduit.
Generaţiile perindate de-a lungul a două milenii şi-au încredinţat
din mână, nestinsă, făclia îndatoriri de apărare a
fiinţei naţionale, înfruntând asprele adversităţi
ale veacurilor, asemenea lampadaforilor antici, iluminând cetatea, din
bastion în bastion, din ungher în ungher, alungând întunerecul dintre
muri. Au gândit mereu, între încleştările cu invadatorii, la
soarta viitorimii, atât cât le-a îngăduit răgazul dintre două
pârjoluri, dintre două devastări ale vetrelor lor. Şi au
înălţat biserici de prosternare în faţa dumnezeirii
şi de statornicire în legea strămoşească, pentru ei
şi pentru urmaşii lor.
Cotropitorii stârniţi parcă de vânturile stepelor asiatice, acei
care, ne-au pângărit pământurile şi ne-au jefuit
avuturile, s-au risipit în nestatornicia lor în cele patru zări,
apoi s-au stins treptat cei mai mulţi, ca un blestem căzut
asupra neamului lor, pentru că nu au fost înzestraţi cu focul
sacru ai unui ideal, care să-i înalţe deasupra orizontului, să
le lumineze depărtările în timp şi în spaţiu şi
drumurile viitorimii lor.
Un popor care îşi trăieşte doar clipa, cum au fost cei mai
mulţi dintre ei, fără cinstirea trecutului lor şi fără
să-şi întemeieze viitorul pe acumularea roadelor prezentului,
este sortit pieirii! Un regim politic ce gândeşte totul pe termen
scurt - carpe diem! - doar atât cât se întinde exercitarea mandatului său
electoral, un guvern care ignorează baza esenţială de
protejare a nevoilor şi intereselor generaţiilor viitoare şi
desconsideră necesitatea imperioasă de a stabili şi
consolida legături globale de solidarizare în interiorul unei generaţii
şi de a provoca afinitate între generaţii, pentru continuitatea
vieţii naţiunii sale şi prin aceasta a umanităţii
însăşi, - va reitera, volens nolens, pe seama propriului său
popor, drama dispariţiei fără urme a multor popoare nomade!
Pe termen predictibil, în condiţiile accelerării uluitoare a
provocărilor societăţii actuale.
De mai multe decenii, societatea noastră parcurge vremuri tulburi.
Amara reflecţie a cronicarului Grigorie Ureche, asupra Moldovei sale,
dăinuie şi astăzi cu tristă potrivire asupra
ţării noastre "aşezate în calea răului"! Inşi
din trecutele decenii, torţionari ai trupului şi ai sufletului,
blasfematori ai Bisericii şi ai Credinţei,
"terminatori" ai generaţiei tinere, prin otrăvirea
lentă a structurii lor mentale, prin "brainwashing", prin
opresiune, şantaj şi îndoctrinare forţată în
ideologia delaţiunii şi urei, mânuitori ai "Knutului"
simbolizând puterea discreţionară de viaţă şi de
moarte, - aceştia încă mai hălăduiesc şi astăzi
printre noi, cameleonic, ne dau lecţii de democraţie la
televizor, unii pozează în revoluţionari cu certificate (plăsmuite,
made B.I.), în aprigi dizidenţi ai fostului regim comunist, în tot
atâţia Claus von Stauffenbergi în variantă românească,
scăpaţi de spânzurătoare, în "eroi" nerăsplătiţi
îndestul! Au pătruns în. partidele politice, îi manevrează pe
creduli, îi domolesc pe suspicioşi, şi jubilează cu rânjete
sardonice la efectele diversiunilor puse la cale tot de ei şi la
succesele "demascării"' unor informatori şi
colaboratori ai fostei securităţi! Şi la urmă îşi
râd în barbă, văzând cum unii oameni de bună sau rea
credinţă, instigaţi tot de ei, se pârăsc unii pe alţii
că au fost informatori sau ..rezidenţi" ai securităţii.
Şi ei, securiştii ..autentici'", care îi recrutau prin
şantaj şi teroare, se bucură de imunitate, de toate libertăţile
şi drepturile democrate şi . culmea, de onorabilitatea de cetăţeni
loiali şi distinşi ai ţării! Şi nimeni nu se
atinge de ei. să-i lege la stâlpul infamiei, să-i supună
la oprobriul public! De ce oare? Mediocrităţile de care vorbeam,
se lasă atrase în acest păienjeniş şi se complac în
el, singurul care le poate mijloci prin manevre dubioase, un rol în
societate, după care tânjeşte intelectul lor deficitar, chinuit
de vanităţi.
Dar să ne întoarcem faţa de la acest peisaj social întunecat,
spre zările deschise. Ele ne vor ilumina aspiraţiile spre ceeace
putem adaugă naturii noastre, cultura, singura avuţie ce conferă
distincţie neperisabilă. Paideia, această comunitate de îndeletniciri,
de instituţii, de uzuri, care înseamnă în elenism, o cultivare
şi o rafinare deliberată a modului de a fi om, ce nu şi-a
pierdut nimic din semnificaţia sa până astăzi.
Viaţa rămâne pe mai departe o operaţie care se proiectează
pe viitor. Unicul mod de a ne orienta mereu spre acest viitor atât de
"plural" prin multitudinea, diversitatea situaţiilor
survenite surprinzător, este de a înţelege esenţa
trecutului, clar, bine conturat şi lipsit de echivocuri. Aceste două
dimensiuni mari ale destinului - trecutul şi viitorul - sunt
componentele vieţii noastre.
"Viaţa umană - cugeta Ortega Y Gasset - este o ecuaţie
între trecut şi viitor... Trecutul este unicul arsenal, ce ne
furnizează mijloacele necesară ca să ne modelăm
viitorul." (Jose Ortega Y Gasset: Europa y la idea de nacioni y otras
ensayos obre problemas del hombre contemporaneo). Acum putem să ne dăm
seama mai limpede şi mai îndreptăţiţi ca oricând, că
în societatea noastră nu putem contura personalitatea unui om, numai
prin capacităţile şi înzestrările sale. întrucât
ele nu sunt întotdeauna învederate prin exercitarea lor acolo unde sunt
apte, aşa încât să ne poată dezvălui adevăratele
lor dimensiuni.
Din pasiune (acest sfetnic mai mereu nechibzuit), din interes meschin, din
vanitate sau din prejudecăţi înrobitoare, sunt mulţi care
îşi orientează viaţa spre cu totul alte direcţii, străine
de aptitudinile şi dotarea lor intelectuală. Şi se îndreaptă
mai cu seamă, astăzi la noi, spre politica (mănoasă)
în primul rând, spre afaceri, spre speculaţii de bursă, spre
impresariat sportiv, devenit în numeroase cazuri modalitate de îmbogăţire
ilegală, operând cu nesăbuită sfidare împotriva
tineretului încrezător în bună credinţa lor şi în
aforismele străvechi "citius, fortius, altius", adoptat în
emulaţiile sportive contemporane. Mediocrităţile, în acută
penurie de zestre intelectuală, sunt primele care se avântă în
domenii "productive", pentru care nu au nici cea mai neînsemnată
pricepere sau urme de vocaţie!
Ele transformă degradant politica în politicianism, afacerile în
afacerism, impresariatul în samsarlâc, aspiraţiile în carierism,
convingerile în oportunism, demnitatea în lichelism şi rectitudinea
în abuz!
Ne-am amăgit mereu că această ultimă generaţie a
epocii ambivalenţei, obedientei şi delaţiunii, impuse prin
teroare, se va scutura de trei ori după revoluţia din decembrie
1989, va scăpa de răpciugă şi va mânca jăratec,
precum mârţoaga sub blestem din basme şi va deveni bidiviul înaripat
al visurilor noastre neîmplinite de libertate, de autentică democraţie,
iluminându-ne somnul încă terorizat de coşmarurile trecutului.
Ne-am iluzionat că toţi reprezentanţii acestei generaţii
interimare, fără excepţii, vor fi conştienţi că
menirea lor, cu adevărat istorică, va fi să pregătească
un climat propice, pentru reînsănătoşirea societăţii,
pentru "ranfluarea" drepturilor omului şi idealurilor de
democraţie, înecate de fosta dictatură comunistă - şi,
mai presus de toate îşi vor asuma responsabilităţile ce le
revin, cu privire la generaţiile tinere, viitorimea, vectorul
continuităţii naţiunii, că le vor deschide zările
timpului, ca apoi, cu satisfacţia misiunii îndeplinite, să le
cedeze locul încrezători!
În această perspectivă, s-ar fi retras cu conştiinţa împăcată
că au desăvârşit o dimensiune fundamentală a însăşi
existenţei umane, venind în acelaşi timp în întâmpinarea
Actului Constitutiv al UNESCO (United Nations Educaţional, Scientific,
and Cultural Organization) de consacrare a "idealului de dreptate, de
libertate şi de pace, fundamentate pe solidaritatea intelectuală
şi morală a omenirii.
Iluzii spulberate în van! Pentru că Puterea dobândită brusc prin
revoluţia din 1989 de această generaţie, a fost confundată
de unii, cu abuzul profitabil personal, imunitatea demnitarilor, cu
impunitatea absolută, (ce şi-ar fi dorit-o asigurată şi
după expirarea mandatului până la "judecata de
apoi"), responsabilitatea fată de naţiune, cu aroganta,
opoziţia constructivă, cu demolarea prin lovituri sub centură,
(scopul scuză mijloacele, nu-i aşa?), iscusinţa în tranzacţii,
cu înşelăciunea perfidă, competenţa, cu improvizaţia,
iar electoratul, cu o masă de manevră, dispreţuită după
utilizare!
Discursul politic de substanţă,
pertinenta deciziilor de interes naţional, dialogul elegant,
constructiv, pentru împlinirea unui consens vital şi încă alte
multe instrumente rezonabile şi productive, pentru adoptarea
programelor de guvernare angajate în fata electoratului - toate acestea
nelipsite în perioada antebelică, .au rămas doar amintiri, evocând
iluştrii bărbaţi de stat precum: Kogălniceanu, Nicu
Filipescu, Titu Maiorescu, Tache Ionescu. Brătienii, Titulescu, Lazăr
Catargiu, Barbu Catargiu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Vasile Goldiş,
Vaida-Voevod, Vicenţiu Babeş, Gheorghe Pop de Băseşti,
Vasile Lucaci, Ion Raţiu, Todor Mihali, Grigorie Gafencu, Victor
Antonescu, Virgil Madgeru şi mulţi alţi demnitari, cu adevărat
în slujba ţării lor. (Citarea făcută fără o
anumită ordine). Prea puţin din înzestrările distincte
impuse unei personalităţi a vieţii publice se mai regăsesc
în forfota politicianismului intrus în instituţiile de decizie
actuale, bazate pe generaţia intermediară. Prea multă
improvizaţie pompieristică, prea multă grijă a unor
potentaţi de a-şi asigura un sejur cât mai agreabil în Edenul
Imunităţii, Impunităţii, Iresponsabilităţii
şi Îmbogăţirii, pe spatele pământenilor revoltaţi,
dar lipsiţi de pârghii de reacţie promptă. Potrivit
adagiului italian: "La luna non cura l'abbaiar dei cani!" (Lunei
nu-i pasa de lătratul câinilor.) Ei, politicaştrii, se cred
luna şi soarele, aerul şi apa acestui popor!
Se face mult caz de creşterea economică din ultimii doi ani.
Macroeconomică, am adăuga noi. Mecanismele prin care s-a
realizat acest succes nu au fost făcute publice, deşi ele au o
importantă semnificaţie pentru aprecierea acestei creşteri,
la justa sa valoare. Nu ne-am propus să pătrundem în miezul
lucrurilor.
Deocamdată acest indicator rămâne unul de "palmares",
negrăitor şi neconsolidat. Singurul indicator "viu",
înţeles de electoratul nostru (şi nu numai) amărăştean,
este, pe bună dreptate nivelul de trai. Şi pretutindeni în
lume! Or creşterea economică de vitrină (cu o floare nu se
face primăvară) nu spune nimic, dacă nu se oglindeşte
în nivelul de trai. Şi dinamica acestuia este în continuă
depresiune. În ultimii 15 ani populaţia ţării a scăzut
vertiginos, cu cca. l milion de locuitori, prin emigrare şi prin scăderea
natalităţii, ambele provocate de coborârea îngrijorătoare
a standardului de viaţă! O statistică recentă a unei
instituţii europene arată, de pildă, că ţara
noastră este pe locul 41 din 48 de ţări, în privinţa
salariilor!!! Prezentul, deocamdată este o frescă în culori întunecate:
prăbuşirea nivelului de trai, sărăcirea continuă
a unei părţi din populaţie, corupţia straşnic înrădăcinată
şi viitorul în ceaţă. Soarta viitorimii nu a fost până
acum o prioritate a programelor de guvernare, dar nici soarta prezentului!
Orizonturile viitorimii sunt deocamdată închise, plafonul coborât. În
fostele noastre programe, mai toate pe termen scurt şi cu scadenţe
"sine die" în practică, obligaţiile generaţiilor
prezente faţă de generaţiile viitoare, nu au fost formulate
decât declarativ, pentru imagine, în cel mai bun caz. Deşi obligaţiile
actuale au fost mereu precizate de diferite instrumente ale ONU. precum
Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural
şi natural, adoptată de Conferinţa Generală a UNESCO
din 16 noiembrie 1972. Convenţia-Cadru a Naţiunilor Unite
privind schimbarea climatică, Convenţia asupra diversităţii
biologice, adoptată la Rio de Janeiro în 5 iunie 1992, Conferinţa
Naţiunilor Unite privind mediul şi dezvoltarea, din 14 iunie
1992, Declaraţia şi Programul de acţiune de la Viena,
adoptate de Conferinţa Mondială din 25 iunie 1993, privind
drepturile omului. Rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor
Unite, privind protecţia climatului mondial pentru generaţiile
prezente şi viitoare şi crearea de condiţiuni pentru
nevoile şi interesele generaţiilor viitoare etc.etc.
Sarcina de asigurare, în deosebi prin educaţie, a intereselor generaţiilor
viitoare a constituit şi constituie o dimensiune fundamentală a
misiunii etice a UNESCO. Din păcate, fără să fi avut o
rezonanţă percepută în mediile noastre politice. Să
nu ne consolăm că ne-au imitat şi alţii! Faţă
de această gravă carenţă, cu efecte nefaste
previzibile asupra umanităţii, Conferinţa Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă
şi Cultură, întrunită la Paris, în perioada 21 octombrie
- 12 noiembrie 1997 în a 29-a sa sesiune, a proclamat solemn - în
spiritul voinţei popoarelor, exprimată în Charta Naţiunilor
Unite de a "prezerva generaţiile viitoare de cataclismul războaielor"
şi în grija sa de soarta generaţiilor viitoare faţă
de provocările mileniului ai treilea - următoarea
"DECLARAŢIE
ASUPRA RESPONSABILITĂŢILOR GENERAŢIILOR PREZENTE FAŢĂ
DE GENERAŢIILE VIITOARE:
Articolul
1. - Nevoi şi interese ale generaţiilor viitoare.
Generaţiile prezente au responsabilitatea de a veghea
ca nevoile şi interesele generaţiilor viitoare să
fie salvgardate pe deplin.
Articolul
2. - Libertatea de alegere.
Este important de a face totul ca, în deplin respect faţă de
drepturile omului şi libertăţile fundamentale, atât generaţiile
viitoare, cât şi generaţiile prezente să poată alege
liber sistemul lor politic, economic şi social şi să
prezerve diversităţile lor culturale şi religioase.
Articolul
3. - Menţinerea şi perpetuarea umanităţii.
Generaţiile prezente vor trebui să facă eforturi pentru
asigurarea menţinerii şi perpetuării umanităţii,
în respectul demnităţii fiinţei umane. În consecinţă,
orice atingere , de orice manieră ar fi ea, nu poate fi adusă
naturii şi formei vieţii omeneşti.
Articolul
4. - Prezervarea vieţii pe Terra.
Generaţiile prezente au responsabilitatea de a lăsa moştenire
generaţiilor viitoare o Terra, care să nu poată fi într-o
bună zi deteriorată de activitatea umană. Fiecare generaţie,
primind ca moştenire temporară Terra, va veghea să
utilizeze raţional resursele naturale şi să acţioneze
de aşa manieră, ca viaţa să nu fie compromisă,
prin modificări nocive ale ecosistemului şi ca progresele ştiinţifice
şi tehnice în toate domeniile, să nu dăuneze vieţii
pe Terra.
Articolul
5. - Protecţia mediului.
1. - Pentru ca generaţiile viitoare să poată beneficia de bogăţia
ecosistemelor Terrei, generaţiile prezente vor trebui să acţioneze
pentru o dezvoltare durabilă şi să prezerve condiţiunile
vieţii, în special calitatea şi integritatea mediului.
2. - Generaţiile prezente vor veghea ca generaţiile viitoare să
nu fie expuse poluărilor, ce ar risca să pună în pericol sănătatea
lor, sau însăşi viaţa.
3. - Generaţiile prezente vor trebui să prezerve pentru generaţiile
viitoare resursele naturale necesare menţinerii şi dezvoltării
vieţii umane.
4. - Generaţiile prezente vor trebui, înainte de
a realiza proiecte majore, să
ia în considerare consecinţele posibile pentru generaţiile
viitoare.
Articolul
6. - Genomul uman.
În respectul
demnităţii umane
şi drepturilor
omului, genomul
uman trebuie protejat
şi biodiversitatea salvgardată. Progresul ştiinţific
şi tehnic nu va trebui să dăuneze speciei umane şi
altor specii, nici să o compromită în nici un fel.
Articolul
7. - Diversitatea culturală şi patrimoniul cultural.
În respectul drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, generaţiile prezente vor veghea să asigure
prezervare diversităţii culturale a umanităţii. Generaţiile
prezente au responsabilitatea de identificare, protejare, şi
conservare a patrimoniului cultural, material, şi spiritual şi să
transmită patrimoniul cornul generaţiilor viitoare.
Articolul
8. - Patrimoniul comun al umanităţii.
Generaţiile prezente vor trebui să folosească
patrimoniul comun al umanităţii, cel definit în dreptul
internaţional, fără să-1 compromită de o manieră
ireversibilă.
Articolul
9. - Pacea.
1. - Generaţiile
prezente trebuie să vegheze ca atât ele înşile, cât şi
generaţiile viitoare să înveţe
să trăiască
împreună paşnic,
în siguranţă,
în deplin
respect al
dreptului, internaţional şi al drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale.
2. Generaţiile
prezente trebuie
să prezerve
generaţiilor viitoare
de calamitatea războiului.
În acest scop ele trebuie sa evite expunerea generaţiilor viitoare
la consecinţele păgubitoare
ale conflictelor
armate precum
şi la
toate formele
de agresiune, de folosire a armelor, ce sunt contrarii principiilor
umanitare.
Articolul
10. - Dezvoltare şi Educaţie.
1. - Generaţiile prezente, trebuie să vegheze la asigurarea condiţiilor
unei dezvoltări socio-economică echitabilă, durabilă
şi universală a generaţiilor viitoare, atât în plan
individual, cât
şi colectiv,
în mod special
printr-o utilizare justă
şi prudentă a
resurselor disponibile, spre a lupta împotriva sărăciei.
2. - Educaţia este un important instrument de dezvoltare a persoanelor
şi societăţilor. Ea trebuie să servească favorizării
păcii, justiţiei, înţelegerii, toleranţei, şi
egalităţii, în folosul generaţiilor prezente şi
viitoare.
Articolul
11. - Nediscriminarea.
Generaţiile prezente nu trebuie să întreprindă nici o
activitate, să ia nici o măsură care ar avea un efect de
provocare sau de perpetuare a unei forme oarecare de discriminare, pentru
generaţiile viitoare.
Articolul
12. - Punerea în operă.
Statele, instituţiile Naţiunilor Unite, ale organizaţiilor
interguvernamentale şi nonguvernamentale, indivizii, entităţile
publice şi private trebuie să-şi asume responsabilităţile
în promovarea respectului idealurilor enunţate în prezenta Declaraţie,
în particular prin educaţie, formare şi informare şi să
încurajeze prin toate mijloacele adecvate. recunoaşterea lor deplină
şi aplicarea lor efectivă. Privitor la misiunea etică a
UNESCO. Organizaţia este rugată să dea cea mai largă
difuziune textului prezentei Declaraţii şi să ia toate măsurile
necesare, în domeniile sale de competenţă, pentru a sensibiliza
mai bine publicul pentru idealurile cuprinse în acest text.
Paris, 12 noiembrie 1997"
(nota noastră: Prezenta Declaraţie am tradus-o din limba
italiană după "Bulletin Européen")
Să adăugăm la cele zece porunci divine şi porunca laică
a însăşi existenţei umane în spiritul acestei Declaraţii:
- Generaţia prezentă, îndeplineşte cu sfinţenie răspunderile
faţă de generaţiile viitoare, moştenitoarele sale în
nesfârşita devenire a umanităţii!
Ing.
dipl. PETRU OLOSU
|
|
