România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Petru Bran -

unul din vestiţii cărturari români din Satu Mare

 

1. Câteva consideraţii pertinente

A asculta glasul celor ce ne vorbesc de dincolo de morminte, prin scrierile şi mărturiile lor lăsate pentru toate generaţiile de români ca adevărate tezaure peste timpuri pe care aşa de rar îi amintim - este un sacrilegiu. "Socotind cu mintea mea - scria Samuiel Micu Kllein - zisa acea a filozofului aceluia, carele au zis că urât lucru este Elenului să nu ştie eleneşte, Românului să nu ştie Limba şi Istoria Neamului său, că vedem cum toate neamurile au scris lucrările mai marilor săi şi se cuvine acestora omului, care are minte, că Limba şi Istoria sunt dascălii tuturor lucrurilor bisericeşti şi politiceşti, că ele numai cu cuvinte ci şi cu pilde adeverează celor ce învaţă".

E nu numai trist dar şi revoltător că valorile istorice şi culturale emblematice din trecutul şi prezentul neamului românesc sunt tot mai frecvent negate printr-un exces de intenţie, iar macularea lor tinde să devină o practică curentă şi periculoasă a unei părţi destul de numeroasă a elitei politico-culturale, formatorilor de opinii, comentatorilor politici, conducători ai presei centrale şi locale, posturi de radio şi televiziuni, au o singură ţintă: cea a demolării pentru a-şi construi propriile lor statui pe care  nu le merită.

 Marii conducători, constructori de ţară şi creatori de cultură, trec rând pe rând pe sub furcile caudine ale intoleranţei şi agresivităţii a unor killeri  culturali, predestinaţi pentru toate fantasmele conjuncturale.

E timpul ca mercenarii unor asemenea diversiuni abjecte să fie contracaraţi printr-o reacţie promptă, bazată pe argumente solide şi eficiente care să neutralizeze aceste campanii concentrate cu tentă şi finalitate antiromânească, antinaţională şi antistatală.

De ce generaţia noastră nu are voie să-şi păstreze modelele la care să ne raportăm? Mai mult, marii conducători de ţară şi creatori de cultură şi limbă românească sunt socotiţi ca generaţii depăşite, expirate, casate indiferent de faptele lor înălţătoare puse în slujba ţării, culturii şi a neamului românesc.

Ce poţi să pretinzi de la unii pseudoistorici pentru care ştiinţa istoriei e ca o haină de duminică? Unii dintre ei s-au reîntors în România după decenii de înstrăinare. Ei au avut şi continuă cu încăpăţânare să aibă o reprezentare mai mult politicianistă decât ştiinţifică asupra fenomenelor româneşti. Unii dintre ei cred că în lipsa lor cultura şi istoria românilor au zăcut ca proasta în târg, şi i-a aşteptat pe ei să dezrobească pe români, să le ia albeaţa de pe ochi ca să ne mai luminăm sau să mergem în uitare ca o generaţie depăşită, incultă şi expirată. Ei construiesc istoria după tiparele rolleriste impuse cu forţa de ocupantul sovietic şi alogen. Ei concep şi scriu istoria românilor după poftele lor politicianiste urmărind interese străine, de manipulare a românilor, ameţiţi de foame, de boli, de frig, lipsă de medicamente şi educaţie, preţuri aberante, şomaj etc. Ei nu uită nici tineretul căruia îi toarnă în fiecare zi în memorie, toxine antiromâneşti, promovând îmbogăţirea rapidă, ură, crimă, invidie, prostie, prostituţia, consumul de drogri, nemuncă, bişniţă şi alte racile ale capitalismului sălbatic şi oligarhic.

Ca o concluzie fundamentală la aceste observaţii pertinente putem afirma cu toată răspunderea că istoria României a avut şi are file rupte sau pline de pete mincinoase, dictate din exterior din Est-Vest-Sud sau Nord, cu concursul nemijlocit şi slugarnic a grupurilor de presiune din interior, care pentru un blid de linte şi un pumn de arginţi şi-au trădat neamul şi ţara. Aceste grupe de presiune aservite, s-au rupt de poporul român pe care îl dispreţuieşte în totalitate.

 

2. Cine a fost Petru Bran?

În anul 2007, se împlinesc 130 de ani de la trecerea în eternitate a lui Petru Bran, personalitate marcantă a spiritualităţii şi culturii româneşti din Comitatul Satu Mare - preot, poet, scriitor şi dascăl erudit.

Despre viaţa şi activitatea laborioasă al acestui apărător al Bisericii şi a Învăţământului Românesc din ţinuturile sătmărene, continuator statornic şi coborâtor cu demnitate din Şcoala Ardeleană, s-a scris destul de puţin.

În perioada orânduirii socialiste, erau interzise publicarea unor materiale privind viaţa şi activitate patrioţilor români din Ardeal. Cauzele au fost multiple. În primul rând se indica cu precizie: să nu supărăm sau să nu incităm. În al doilea rând: să nu afectăm frăţia de nezdruncinat între ţările socialiste surori. În al treilea rând, multe din acele materiale trebuiau ţinute la sertar din cauza consilierilor sovietici şi în special al alogenilor care, se găseau la toate nivelele centrale şi locale.

Petru Bran, s-a născut în 1821 într-o familie preoţească cu 12 copii. Urmează liceul la Baia Mare, filosofia la Cluj şi teologia la Blaj. În 1844 este hirotonit ca preot, apoi numit ca paroh în localitatea Chilioara, în 1846 în localitatea Hidig, apoi protopop în localitatea Craidorolţ iar din 1857 funcţionează ca protopop în oraşul Satu Mare.

Am cercetat OMUL Petru Bran şi faptele sale atât în arhiva Bisericii din comuna Craidorolţ (localitate în care m-am născut), la Muzeul Judeţean şi la Arhivele Statului. La biserica din Craidorolţ, construită în 1775, au mai slujit şi alţi preoţi cărturari. Amintesc doar pe protopopul Demetru Coroianu (tatăl memorandistului Iuliu Coroianu şi a Clarei, mama lui Iuliu Maniu), părintele cărturar Ioan Marcu, apoi părintele Constantin Lucaciu (fratele părintelui dr. Vasile Lucaciu), protopopul Ilarie Gael şi alţii.

Răsfoind cu sfială şi respect documentele de la Biserica din Craidorolţ, de la Muzeul Judeţean, şi de la Arhivele Statului din Satu Mare, am găsit şi o copie a unei scrisori datată din 15 mai 1859,  prin care Petru Bran, îi trimite veşti lui Ioan Pop de la Oradea. În scrisoare îşi prezintă amărăciunea faţă de Naţia Română şi la sfânta lui misiune pentru a dezlega Limba Română din lanţurile tiraniei ungureşti. Apoi se referă şi la marea durere privind obligarea preoţilor români de a ţine slujbele religioase realizate în limba ungurească, având ca asistent un iezuit (...)... "Poporul Românesc din Satu Mare vrea să păstreze prin orice sacrificiu cel mai scump tezaur - limba şi naţionalitatea românească. De asemenea cere sprijin frăţesc ca: (...)... în cadrul Gimnaziului Catolic Ungar din Satu Mare să ia fiinţă o catedră de Limba şi Literatura Română. Aceasta ar fi o condiţie esenţială pentru învierea din nou a elementului românesc".

Ca o remarcă fundamentală că învăţământul românesc nu era sprijinit în nici un fel de Statul Ungar. El funcţiona doar pe lângă biserici şi mănăstiri româneşti, unde preoţii şi călugării, cu dragoste şi credinţă în păstrarea fiinţei naţionale, asigurau şi pe această cale cunoaşterea limbii şi istoria românilor.

 

3. Gimnaziul Catolic Regal Ungar din Satu Mare

La mijlocul secolului al XVII-lea, la Satu Mare, a luat fiinţă Gimnaziul Catolic Regal Ungar.

Foarte mulţi tineri români au urmat cursurile acestui Gimnaziu. Mulţi tineri români erau foarte buni la învâţătură.

Ca să se poată afirma şi pentru a putea să ocupe diferite funcţii în administraţia ungurească sau în alte servicii, tinerii români trebuiau să se declare unguri. În acest fel ei îşi pierdeau Limba şi Naţionalitatea Românească.

Cu toate măsurile de purificare etnică, şi în timpul şcolarizării tinerii români erau mereu şicanaţi,  adresându-li-se cuvinte jignitoare: "tráhany (puturoşi), "bitang" (golan), "fráhanyi lüdös olah" (români împuţiţi), "bosckoros olah" (români opincari), "románok csigangok" (români ţigani) şi altele.

Prin înfiinţarea Catedrei de Limba şi Literatura Română la Gimnaziul Regal Catolic Ungar din Satu Mare abia în 1859, rezultă că în primul an şcolar 1859-1860, au existat 67 de elevi români: 9 în clasa a VIII-a, 8 în clasa a VII-a, 10 în clasa a VI-a, 14 în clasa a V-a, 4 în clasa a IV-a, 2 în clasa a III-a, 11 în clasa a II-a şi 9 în clasa  I-a.

În revista "Foaie pentru Minte, Inimă şi Literatură" nr. 38, miercuri, 4 noiembrie 1859, este prezentată cuvântarea lui Petru Bran la deschiderea festivă a Catedrei de Limba şi Literatura Română. Pentru cititorii revistei "Dacoromania" şi nu numai, voi prezenta cuvântarea aşa cum ea a fost rostită, respectând limbajul şi ortografia perioadei.

 

ORAŢIUNE la deschiderea catedrei de limba si literatura romana in gimnasiulu din Satumare in 12 Octobre 1859 disa de Petru Branu protopopulu locale si profesorale subst. al limbei romane

Limba romanésca, dupa-o esilare

Si dispretiuire ce a suferitu,

Astadi - rechiamata - s'află'n Satumare

Primire solemna, asillulu docitu.

 

"Staruintiele nostre de doi ani incoace cu nepregetare puse pentru dobendirea catedrei de limba romana aici, astadi, amatiloru temeri! le vedemu incununate cu resultatulu imbucuratoriu.

Docirea ferbinte de si destulu de tardiv sternita in anima voastra pentru invetiarea limbei materne, pe nevedinte era să treaca in pretensiunea laudavera, creasca in torente, carui nu lesne i se putea pune stavila, nu, pentru ca purcedea din amore, din caritate; apoi scimu ca: "Caritatea toate le invinge".

Asta caritate invinse uritiosa nepasare, asta imprastie canosulu intunecosu de care erati incungiurati, si ne deschise cararea catra linistea cunoscintei, pretiosulu tesauru alu limbei materne, uniculu si certissimulu vehiculu catra gloria stramosiesca.

Voi nu asteptarati pene va decurge nesecatulu periu al pedeciloru propasirei nostre - voi nu asteptarati o multime de arguminte alese cu maestria pentru ca se ve induplicati a da ascultare versului nationale: se ve familiarisati cu limba vostra materna; ei in scurtu ve convinserati despre aceea, cu ca "acum e templu, seu aici condu".

In voi se adeveri dis'a antica: "Natura docila curendu se impretinesce cu adeverul" - sau cu alte cuvinte: romanulu curendu se impretinesce cu dulcea limba romana.

Asta vati cerutu voi, asta vati asteptatu voi cu mare sete, si din asta cantare voa vi se pote cu dreptulu ascrie pirga meritului: ca limba romana astadi incepe a conversa cu musele in asta palestra literaria, astadi incepe earasi a se impamenteni in vechia sa vatra.

Dobenda vostra, teneriloru sincere amati! prin deschiderea catedrei de limba romana in gimnasiulu de Satumare, de unde ca si radiele scolare se va lati in toate partiile giurului acestuia, e nedisputavera, e evidenta, e mare; ea cuprinde in sine tesaurulu acela, ce singuru se pote numi scumpu pe pementu, tesaurulu limbei mazerne - romane, care, pre lunga ce, ca pentru voi e o cheia fidela spre a petrunde cu ajutoriulu ei in visteriile limbei latine - precum si a celorlalte romanica - are o influientia recunoscute de tote popoarele civilisate asupra sufletului nostru, asupra scanteiei acei dumnedieesci, ce ne face domnitori preste tote fiintiele pementului; - limba materna e in legatura nedespartiita cu santa nostra religiune, cu mamducătoriulu acestu cerescu spre extern'a fericire; - limb'a materna e depositoriulu celoru mai dulci aduceri aminte atatu despre fericirea trecuta, catu si despre fatalitatiile prin indelungata si ne'nfrinta pacientia invinse; - limb'a materna este desprinsa form'a si direptiunea cugetarei si si a simtiirei, intr'a tota, catu tote certitudinea putemu dice: cumca care nu sci vorbi in limb'a maicei sale, acela nu va sci nici cugeta nici senti pentru binele aceluia; - si in scurtu, pe limba materna e intemeiatu caracterulu si nationalitatea fiecarui individu in parte, ai fiecarui poporu in comunu.

De unde cu catu e mai cultivata limb'a careiva  natiuni, cu atatu se supune a fi mai cultivata si natiunea insasi; si din contra, o natiune a carei limba e parasita de fii sei, sta aproape de desalatiune, sta aproape de ruinarea totala.

Natur'a inse, maica asta comuna, sa ingrijitu la inceputu inca, si in contra desolatiunei acesteia nea inarmatu cu nemarginita amore catre limba materna: natura a dispusu ca aceia se o sugemu de odata cu laptele inca in bratiele maicei nostre, pentru ca asia se ne iubimu limba ca si pre maica nostra ce nea nascutu; - celu ce se lepeda de maica sa ce la nascutu, unulu ca acela e unu tradatoriu miselu, unulu e un monstru cumplitu, pe care mai curentu sau mai tardiu se va descarca blestemulu maicei sale, cu atatu mai vertosu ca: Provedintia divina, care dupa nemarginit'a sa intieleptiune a impartiitu alte telente cu atata desosebire intre oameni, talentatulu celu mai scumpu, alu limbei materne la impartiitu asemenea fiecarui insiu dieundu unuia ca si celuilaltu: "mergi si te negutiatoresce".

In noi sta dara ca acelu mai scumpu, talentul seu se'lu ingropamu in pamentu ca si servulu celu netrebnicu, si asea sa ne aducemu noi pe noi in sine in starea cea mai miserabila ce se pote cugeta pe facia pamentului, in stare de "orfani"; pentruca dupa disa unui intieleptu, si dupa convingerea tuturoru binesentiitoriloru: "Celu ce nu se cunosce limba maicei sale, e mai orfan orfan decatu acela ce n'a apucatu asi cunosce pre parintii ce l'au nascutu, - séeu se  ne negutiatorium cu elu spre folosulu propriu, si pre bucuria Domnului Nostru.

Acésta e o impregiurare de o insemnatate atatu de mare, catu insusi "Sacratissima Maiestate Gloriosulu Imperatoriu" o a aflatu demna de parinteasca sa consideratiune; asa i, Maiestatea Sa Sancratiisima care dupa innascutasi iubire de fericirea poporeloru credintiose, gloriosului sau sceptru aupuse, a impartiitu drepturi egale pentru tote poporele Monarchiei, a binevoitu a cauta cu ochi parintiesci si pre Natiunea Romana, si ai deschide sale de asi cultiva limb'a sa materna; care o vorbesce un poporu pacinicu si credentiosu de trei milioane in Austria, - si in care curgu, sau celu pucinu credemu ca va curge si ar trebui se curga administrarea trebiloru nu numai besericesc, ci si miremesci la mai multe oficii pe locurile unde locuiescu romanii in Monarchia; din asta causa a demandatu ca in tote gimnasiile publice, care sunt frecventate de teneri romani mai numerosi, se se propuma limb'a romana tenerimei romane studioase ca studiu obligatoriu.

Abia resuma cuventulu imperatescu, si catedrale pentru limb'a romana indata resarira ca si nesce luceferi pe ceriulu romanesci: in Clusiu, Alba Carolina, Urbea Mre, Beiusiu, Sighetulu Marmatiei, si acum de si mai tardiocu, la noi in Satumare.

Multemita ceriului ca am ajunsu ora asta de mutu dorita! Multiemita Ilustratiei Sale Dr. Ione Alexa Episcopul Greco-Catolic de Gherla care u atata zelu si energia a lucratu pentru dobendirea causei acestei sante! dela Santia Sa nici nu putemu altu ceva asteptata, decatu energia, zelu si tacta pentru dobendirea santeloru drepturi, pentru ca noi intotdeauna am fostu - si vom fi - de aceia convingere: lumea de se va uia maica de fiulu seu, parintele nostru nici atunci nu se va uita de noi, si de lipsele nostre.

Multemita adunca Illustriatiei Sale Dr. Michael Hass Episcopu Romano-Catolic din Satumare, si in fine m.am.Dn. Ioane Csulen directorului gimnasiale, carii cu atata promtitudine neau imbratiosiatu caus'a asta nationala, si de la carii - dupa afidariile facute - in causa limbei romana si in viitoriu asteptamu multa partinire.

Luati acum temeriloru! jugulu celu dulce - alu invetiarei limbei materne - cu aceea bucurie, cu care primescu eu asuprami - pe lunga tote ocupatiunile mele multe - sarcina propunerei ei.

 

4. Publicistica lui Petru Bran

 

Pe lângă calitatea de protopop şi profesor la Catedra de Limba şi Literatura Română, Petru Bran, creează şi o Bibliotecă Românească la Gimnaziul Catolic Regal Ungar din Satu Mare.  În bibliotecă se păstrau revistele:  "Familia", "Concordia", "Românul", "Gazeta de Transilvania", "Foaie pentru Minte, Animă şi Literatură". Fondează "Societatea de lectură a elevilor români".

În acelaşi timp, trebuie subliniat şi un lucru esenţial, că, datorită zelului său românesc, a fost atacat în permanenţă de unguri şi ruteni (ucraineni) conduşi de avocatul Valkovszki. Ura lor a mers atât de departe încât în timpul unei slujbe religioase a fost împuns cu andrele de sârmă, pălmuit şi scuipat. Concluzia? A fost destituit şi din funcţia de protopop şi din cea de profesor de Limba şi Literatura Română.

Doresc să menţionez şi faptul că Petru Bran, a purtat o amplă corespondenţă cu Timotei Cipariu şi cu alte personalităţi din Ardeal: Sora Moise Novacu, Andrei Mureşanu, Iosif Maniu, Vicenţiu Babeş, Ioan Roman, Melatie Drăghici, Iacob Mureşanu, George Deheleanu.

Petru Bran a publicat mai multe articole în "Amicul şcoalei", "Foaie pentru Minte, Animă şi Literatură", "Concordia". A publicat "Oda comună din flori de merite pe solenitatea instalaţiunei prealuminatului şi preasînţitului domn Ion Alexi". În 1874 publică volumul de versuri "Margaretarie" sau "Sentintie poetice; Filosofico-moralo-estetice". Mai publică "505 sentinţe prelucrate în versuri şi un adaus" în care se dau textele originale (este prima carte apărută în Limba Română la Sat Mare). Petru Bran şi Moise Sora Novacu, pune pentru prima dată în circulaţie prin scris numele de Satu Mare.

Poemele sale de natură religioasă au apărut în câteva reviste: "Isus in Ierihon I", "Zacheiu", "Visul lui Zacheiu", "Vartineiu orbul cel din naştere"  în (Sionul Românesc), "Banul de dare" (în Foaie pentru Minte, Animă şi Literatură" nr. 18/1859), "Psalm 141" (în Sionul Românesc, 1867, p. 163), "Palestra Vietii" (în "Foaie pentru Minte, Animă şi Literatură", 1860, p. 29-30), "Credinţa, speranţa, iubirea" (în "Sionul Românesc", 1866, p. 71), "Albina şi paianjenul" (în "Sionul Românesc", 1877, p. 151). De asemenea scrie şi unele "Ode". Prima se referă la instalarea lui Demetriu Coroianu ca vicar al Şimleului, iar a doua la alegerea Mitropolitului Sterca Suluţiu.

Petru Bran a avut un sfârşit tragic. După ce a fost destituit din funcţia de protopop şi de la catedra de Limba Română, s-a îmbolnăvit şi a fost internat într-un spital din Budapesta. Aici şi-a găsit sfârşitul în ziua de 10 octombrie 1877.  Este înmormântat în cimitirul catolic din Budapesta.

Pentru meritele sale, Petru Bran trebuie păstrat de toate generaţiile de români cu sfială şi respect având obligaţia creştinească pentru a-i fi veşnic recunoscători. "De mortuis nil nisi bene" (Despre morţi nimic altceva decât de bine).

Satu Mare,  18.12.2006

Prof. dr. Ioan CORNEANU

P.S. În calitatea sa ca profesor de Limba şi Literatura Română la Liceul Romano-Catolic Ungar din Satu Mare, Petru Bran a pregătit terenul pentru izbânda urmaşului său, părintele dr. Vasile Lucaciu.

NOTE

1. George Vulturescu, Cultura şi Literatura în ţinuturile Sătmarului. Dicţionar 1700-2000, Ed. Muzeului Judeţean Satu Mare, 2000, p. 50-52.

2. Claudiu Porumbăceanu, Bujor Dulgău, Oameni din Sătmar, Ed. Solstiţiu, 2000, p. 43-44.

3. Ioan Corneanu, Note şi Documente, Carei 1978, p. 50-55.

4. Foaie pentru Minte, Animă şi Literatură, nr. 38, miercuri, 4 noiembrie 1859, p. 1-2, Ibidem nr. 18/1859, 1860, p. 71.

5. Sionul Românesc, 1867, p. 163, ibidem 1867, p. 151.

6. Amicul Scoalei, nr. 13/14 - 1862.