Vasile AVRAM s-a născut la 17 iunie 1940 în satul Lemniu, comuna Letca, judeţul Sălaj. A plecat în lume dintr-o familie în care, la fel ca în majoritatea satelor transilvănene, mama era cea care se ocupa de educaţia copiilor şi de viitorul lor. Tot mama a fost cea care, după ce s-a consultat cu învăţătorul şi preotul din sat, a decis că cel mai bun drum pe care Vasile ar trebui să-l urmeze este cel al studiului şi tot mama la susţinut şi "a făcut cu genunchii groapă în podeaua de lut, rugându-se pentru copiii ei şi dorindu-şi ca Vasile să fie sănătos şi de folos oamenilor şi bunului Dumnezeu".

După anii de şcoală din satul natal, Vasile Avram urmează cursurile Liceului Clasic din Cluj, iar în perioada 1962- 1967 urmează Facultatea de Filologie de la Universitatea din Timişoara, avându-l ca profesor de folclor pe distinsul profesor universitar Ovidiu Bârlea. De la Universitatea din Timişoara, Vasile Avram se transferă la Universitatea "Babeş- Bolyai" din Cluj, frecventând în paralel cursuri de filozofie cu profesorii D.D. Roşca şi Liviu Rusu . În tot acest timp, urmele liniştii şi dorul de părinţi şi de satul natal nu s-au stins, dimpotrivă s-au accentuat odată cu trecerea timpului şi singura alinare i-a fost credinţa în divinitate. "Când mi-e dor de părinţi şi strămoşi, vreau să ştiu că le pot lua urma pe firul magic al timpului, pe puntea de sărbători care leagă comunitatea satului de împărăţia cerurilor şi că pot petrece cu ei clipele magice când bolta cerească se despică şi divinitatea îşi revelează spre noi splendorile. Când mă ispiteşte vreun lucru necuvenit, să mă pot aşeza sub ocrotirea Ochiului lui Dumnezeu din icoană. Când mă încearcă vreo suferinţă "insuportabilă", să o pot compara cu suferinţele Fiului Omului aşa cum le istoriseau din generaţie în generaţie urmaşii martorilor oculari ai răstignirii. Când vreau să ştiu ce e mila, iertarea şi iubirea, să mă gândesc la Maica Sfântă- care uneori să ia, în mod firesc, chipul mamei din copilărie."(VASILE AVRAM- Relaţia Om- Cosmos- Divinitate).

De altfel credinţa în Dumnezeu, aplecarea spre tradiţie şi folclor, sărbătorile şi valorile spirituale, respectul pentru părinţi şi pentru religia în care s-a născut au fost pentru scriitor principalele repere atât în viaţă cât şi în conceperea operei sale. Soţia sa chiar afirma în dese rânduri că scriitorul s-a pregătit de când s-a născut pentru momentul final, pentru momentul trecerii din această lume. Ultima dorinţă a lui Vasile Avram subliniază clar acest aspect. Autorul a dorit să doneze întreaga bibliotecă personală Mănăstirii Nicula, mănăstire în care şi-a trăit ultimele clipe din viaţă şi unde şi-a dorit să-şi doarmă somnul de veci. Dorinţă ce din nefericire i s-a îndeplinit mult prea devreme căci s-a stins la 12 decembrie 2002 la Sfânta Mănăstire Nicula, loc în care conform dorinţei sale a fost înmormântat.

După terminarea studiilor în anul 1967 şi-a început activitatea publicistică colaborând la publicaţiile: Informaţia Harghitei, Transilvania, Memoria ethnologică, Porolissum, Tribuna Sibiului, Opinia publică, Dimineaţa, Continent, Renaşterea, Curierul de Transilvania, Cetatea literară- revista scriitorilor români de pretutindeni etc. Cetatea Literară avea să-i publice şi postum lucrări alături de gândurile celor care l-au cunoscut "Ţi-am promis, Bătrâne amice, sau dragă Vasile, sau Profule- cum în atâtea feluri îţi spuneai- că nu voi lăsa să treacă nici măcar un număr din Cetatea Literară, în care ai depus fervoare şi muncă, fără să-ţi scriu ceva" sunt cuvintele lui Alexei Rudeanu închinate memoriei lui Vasile Avram chiar şi la doi ani de la plecarea lui dintre noi în anul 2004.

Că tot ceea ce a făcut, că tot ceea ce a scris a fost la superlativ o dovedesc alături de cuvintele colegilor cu care a colaborat la toate aceste publicaţii de-a lungul timpului şi care au continuat să-i rostească numele mereu şi mereu cu preţuire şi evlavie în pagini de reviste sau doar în simple amintiri, şi cei ce l-au cunoscut pur şi simplu sau cei cu care s-a ,,intersectat" în pagini de carte. Şi toate aceste mărturii, alături de scrierile sale se pot concretiza într-un tablou de autor aşa cum a fost: simplu, altruist, un om la care erudiţia a depăşit pragmatismul economic. "N-am cunoscut un om mai împlinit în singurătatea sa creatoare (Ioan Mariş), "Hrana lui de fiecare zi a fost Cuvântul, pe care l-a suit cu o sforţare de Sisif într-o Spirală a cugetării spre Creştinismul Cosmic" ( Tribuna), "a fost înainte de toate ceea ce se numeşte un cărturar deplin, în cuvintele de acum, un intelectual înzestrat cu lecturi, informaţii şi interes cum foarte puţini sunt în apropierea noastră imediată" ( Mircea Tomuş), ,, …mi-a însemnat viaţa, luminând-o şi îndurerând-o, şi rămâne prezenţa ochilor lui, aşa cum mi-i amintesc oprindu-mă locului, undeva în trecut şi în prezentul fără trecut şi fără viitor al milei şi al iubirii pe care constat că el a ştiut să-l exprime atât de bine în cuvinte - şi în faptele care se cuvine să ne însemne trecerea", sunt doar câteva din cuvintele ce definesc personalitatea profesorului Vasile Avram, pentru că un cadru didactic rămâne profesor atât timp cât ţine cartea în mână, chiar dacă dintr-un motiv sau altul este nevoit uneori să plece de la catedră. Şi sunt destul de sărace aceste cuvinte în comparaţie cu înţelepciunea, capacitatea de a înţelege şi de a ierta, puterea de a-şi iubi aproapele, dar mai ales erudiţia sa pe care numai studiul intens ţi-o poate da. Toate acestea nu le-a ţinut doar pentru el ci le-a revărsat înspre noi convertindu-le în studii şi dăruindu-le în Cuvântul pentru care a jertfit zile şi nopţi plămădindu-l sub formă de Carte.

Din 1994 până la sfârşitul vieţii a fost cadru didactic universitar la Facultatea de Litere, Istorie şi Jurnalistică de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, cu specialitatea de bază antropologie. În 1998 cariera didactică i-a fost încununată de obţinerea titlului de doctor în filologie, în specialitatea etnologie, la Universitatea din Bucureşti, cu teza de doctorat "Mit şi religie în tradiţia românească" (aşa cum era şi firesc după o viaţă închinată cercetărilor în aceste două domenii).

Prima sa carte va vedea lumina tiparului abia în 1987 când publică la editura Cartea Românească Spirala, urmându-i după revoluţie începând cu 1992 cărţile Zeul din labirint-Sibiu, Decembrie 1989 Sibiu- 1992), Constelaţia magicului- o viziune românească asupra misterului existenţial ( Năsăud- 1994), Cărţile Eptimahice ( poezii cu grafica autorului, Sibiu- 1996), Anima dr. Telea- Timp şi destin la Noul Român ( Sibiu- 1996), Creştinismul cosmic- o paradigmă pierdută? Mit şi ortodoxie în tradiţia românească ( Sibiu- 1999), Călătoria de sâmbătă. Poezii (Nicula, 2004), Elegiile Orhideei. Poem transcendental (Nicula, 2004), Interviu Transfinit. Mircea Ivănescu răspunde la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram (Nicula, 2004), Fiul apocrif ( roman, Nicula, 2005).

Nu valoarea lor a fost cauza pentru care nu au fost editate mai devreme, ci modestia şi crezul autorului că a scrie este destul şi a avut puterea să scrie fără să îşi dorească afirmarea. A trăit prin şi pentru scris fără să se zbată să publice, fiind convins că scrisul face parte din viaţă ba mai mult că prin scris devii viaţa însăşi. Iar Vasile Avram a fost o ,,amplă bătaie a sângelui cosmic" umplându-se atât de mult, de plenar, încât nici un alt interes nu îl mai tenta. Ba chiar la solicitarea lui Iordan Datcu de a-i trimite o fişă de dicţionar pentru a-l cuprinde în lucrarea sa, a refuzat politicos. Vasile Avram nu a scris pentru a umple rafturi de bibliotecă ci pentru că acesta a fost crezul său, viaţa sa, şi împlinirea sa. Ultimele cărţi apărute postum dovedesc că spiritele înalte nu mor niciodată, că dincolo de prezenţa lor fizică rămâne recunoaşterea ca mari valori ale culturii. Că Vasile Avram va rămâne mereu între noi şi cu noi o dovedeşte şi continuarea editării manuscriselor rămase după Marea Sa Trecere. Prin grija soţiei sale Felicia, au continuat să fie editate postum lucrările Elegiile Orhideei, Călătoria de sâmbătă, Interviu Transfinit, Fiul Aprocrif şi de curând, în anul 2006 la Editura Ethnologica din Baia Mare, trilogia Chipurile divinităţii. O hermeneutică a modelelor teofanice în spaţiul sud-est european (ortodox). Cartea deosebit de amplă a fost gândită ca o trilogie antropologică, care să cuprindă principalele scrieri ale autorului din acest domeniu ( Ritmurile existenţei şi percepţia sacrului; Constelaţia Magicului; creştinismul Cosmic). Curiozitatea lui Vasile Avram nu s-a rezumat numai la acest domeniu ci s-a întins şi pe alte domenii vaste şi felurite, de la antropologie generală până la etnologie, etnografie, spiritualitate, folclor, literatură ş.a. În urma lui au rămas manuscrise, un întreg corpus de texte dintre cele mai variate ca genuri literare, de la roman la poemul meditativ, de la teatru, reportaje, însemnări de călătorie, traduceri, reflecţii antropologice până la Scrisori cu Pitici şi Gândirea Aurorală: Gândirea Arhaică. Gândirea Creştină, studii savante de antropologia culturii şi antropologia religiosului, lucrări încă nepublicate dar de care soţia sa se va îngriji în continuare cu siguranţă, aşa cum s-a îngrijit de transformarea casei părinteşti de la Lemniu în "Casa Memorială Vasile Avram".

Din păcate Vasile Avram nu a mai avut timp să-şi clădească măcar "scheletic" acea Istorie a filozofiei româneşti la care a visat, căci s-a întors definitiv la Sfânta Mănăstire Nicula pe care a considerat-o un "focar de spiritualitate românească, loc de pelerinaj în căutarea unui ideal de credinţă, a unui suport transcendent pentru continuitatea vieţii, a unei paveze împotriva terorii istoriei, spaţiu de intensă manifestare a sacrului, atestând o strânsă legătură între cer şi pământ; izvor de miracole- prin Icoana Maicii Domnului- un etern leac pentru vindecarea rănilor lumii, unde suferinţa se converteşte în fericire prin intermediul iubirii, iertării şi milei, ca principale virtuţi ale creştinismului". Amintirea lui Vasile Avram va rămâne în puterea şi dorinţa noastră de a-l citi căci sufletul său aşa va fi mângâiat şi împăcat iar amintirea îi va fi ocrotită doar citindu-i şi meditându-i cărţile. Scrierile sale atât cele antume cât şi cele postume, care au venit deja în rafturile bibliotecii şi cu siguranţă că valoarea lor le va mai aduce, vor oferi o nouă imagine a contribuţiei sale la îmbogăţirea patrimoniului culturii române şi de ce nu poate chiar al culturii universale.