România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Academicianul ALEXANDRU BORZA,

un polihistor

 

Născut în 21 mai 1887 la Alba Iulia, fiul lui Ignat Borza (neam de foşti iobagi din Apuseni, ajuns proletar agricol şi muncitor la construcţia căii ferate Arad-Alba, viaductul Vinţ, intrat în armată, sergent), şi al Veturiei Raţiu din Teiuş. Familia locuia sub Cetate lângă cazarma pompierilor, copilărind într-o atmosferă stabilă, pe locuri admirabile "pentru jocul de-a ascunselea pe acele ruine, loc mai superb pentru copii, decât acele cu mozaicuri romane în formă cubică, hexagonale, rombică". Decorul câmpenesc cu grădini în jur, cu plop la poartă, cu stupi şi flori este evocat cu nostalgie amintind de Ion Creangă, învaţă la 4 ani să scrie româneşte, la 5 e înscris la şcoala săsească. Elev la liceul din Cetate, Borza regăseşte dimensiunea istorică, cunoaşte amănunţit Cetatea construită pe fostul castru roman al legiunii a XIII-a Gemina, colegiul, cazarma, închisoarea lui Horea, Cloşca şi Crişan, monetăria veche, reşedinţa episcopală, rezidenţa principilor ardeleni unde locuise Mihai Viteazu în 1600, fosta mănăstire paulină "Bathyaneum" cu observatorul astronomic şi biblioteca. Dascălul exemplar dr. Adalbert Czerny pe care-l ajută arătându-i toate elementele romanităţii: "Ruinele întinse, sălile frumos pardosite, cu mozaicuri felurite şi încălzite hypocausturile minunate, erau impresionante pentru orice vizitator şi cu atât mai vârtos pentru un licean de 12 ani ("Amintiri despre arheologul A. Czerny şi săpăturile de la Apulum" de Al. Borza, Tipografia Naţională S.A. Cluj, 1936; p. 9). Aici s-a cimentat pasiunea arheologului amator "nefăcut, dar născut" care în 1900 călătorind la Roma leagă imaginile locurilor natale de ale Cetăţii eterne. Adolescentul participa Ia şedinţele de la "Casina Română" ale despărţământului Astrei, îl vizitează pe bătrânul judecător Ştefan Cacoveanu, prietenul din 1866 al lui Eminescu, participă cu însufleţire la Adunările "Societăţii pentru fondul de teatru român", electrizat de vizita lui N. Iorga.

      Liceul îl face la Alba, iar în 1904 susţine bacalaureatul şi vara hoinăreşte prin Berechişul de baştină, prin munţi şi păduri cu "pajişte groasă, înflorită" prin satul românesc curat şi sufleteşte.

Pentru a obţine bursa de studii la Budapesta la teologie, anii budapestani fiind de acumulări temeinice prin lecturi întinse de literatură, filosofie, activităţi în cercul românilor ''Petru Maior", dar şi de călire morală, de studiu intens al latinei, francezei, englezei, contactul cu muzeele, bibliotecile, Grădina Botanică, excursii în vacanţă în Transilvania, Moldova, dar şi în Austria, Bavaria, Elveţia, consemnate în "Note de drum în vara anului 1907". (Austria, Germania şi Elveţia) din care a publicat un fragment (Dintr-o călătorie la Honsigse în "Gazeta Transilvaniei", an 73, nr. 142).

Cu o mică bursă blăjeană se dedică studiului botanicii, iar din anul al III-lea pregătindu-şi doctoratul, vizitează vastele "emporii botanice" de la Breslau şi Berlin sub îndrumarea savanţilor Pax, Engler, Ulbrich care îl asociază la proiectele lor dintre care "Herbariurn cecidologicum" aducându-i prioritate în iniţierea unei "Exzicate cecidologoce româneşti" materializată în "Cecidotheca Romanica".

Obţine titlul de doctor "summa cum laude" cu teza: "Carasticum" şi se stabileşte o vreme la Blaj din 1911-1919, ca prof. de ştiinţe naturale la Liceul de băieţi "Sf. Vasile", organizând Grădina Botanică şi muzeul şcolar, în 1913 întemeiază cercetăşia şi reorganizează Universitatea populară cu flora Ardealului. Membru al CNR, secretar al acestuia (alături de dr. Ion Pop şi Zenovie Pâclişeanu) organizează cancelaria şi e omniprezent în activităţile aduse pentru realizarea Unirii, ca delegat al "Casinei române'' din Blaj la Adunarea din Alba Iulia.

În 1919 este chemat la Consiliul Dirigent ca profesor agregat să contribuie alături de Sextil Puşcariu şi N. Drăgan la întemeierea Universităţii Daciei Superioare la Cluj fiind prodecan, decan şi rector (1944-1945). Organizează Grădina Botanică şi Muzeul Botanic iar pentru amenajare, vizitează în prealabil grădini botanice din Australia, Franţa, Elveţia, Anglia, Cehoslovacia. A fost secretar general al Ministerului Educaţiei Naţionale şi a participat la congrese internaţionale de specialitate organizând în 1931 unul în România. A publicat peste 500 de lucrări de interes botanic: "Flora grădinilor ţărăneşti române: plante de podoabă, de leac, de farmec şi credinţă", 1925; "Corelaţia dintre flora României şi poporul român", 1941; "Dicţionarul etno-botanic", premiat de Academie; "Conspectul Florae Romaniae", 2 vol.; "Flora România exiccata 1920-1962"; 'Vegetaţia şi flora Ardealului"; "Studiile fitosociologice din Munţii Retezatului", 1957; "Flora şi vegetaţia Văii Sebeşului", 1959; "Despre vegetaţia mediteraneană din sud-estul Europei".

A întemeiat şcoala românească de geobotanică având în vedere ocrotirea unor specii rare şi asociaţii vegetale decretate monumente ale naturii; Cheile Turzii. Pădurea de castani de la Tismana, Scărişoara -Gheţarul, Râpa Roşie şi Fâneţele Blajului. Din 1969 a devenit membru activ şi de onoare la diverse academii şi societăţi ştiinţifice din alte ţări: Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania.

A colaborat la: "Apulum", "Gazeta Transilvaniei", 'Transilvania", "Unirea", "Poporul", "Gazeta poporului", "Românul", "Convorbiri ştiinţifice", "Revista ştiinţifică şi literară", "Pagini literare", ca şi la diferite calendare, colecţii (Biblioteca populară a Astrei), "Gazeta ilustrată", "Preocupări universitare".

Alexandru Borza n-a fost doar savant, autorul unei opere erudite de reputaţie universală (clasează şi diagnostichează plantele lui Lampricht culese din China identificând una din cele mai frumoase plante chineze ce îi poartă numele: "Didymocarpus Dielsii Borza", pentru care va fi invitat mai târziu în China şi felicitat pentru prioritatea europeană a cercetărilor sale de fostul premier Ciu-En-Lai), ci un umanist şi spirit al "luminilor" prin articolele sale ştiinţifice (etnobotanică, folclor, lingvistică). Cele trei bloc-notesuri păstrate în arhiva familiei (primul conţine o sumă de plante şi o mică colecţie de folclor; II fişe de lectură, titluri de cărţi; HI "Amintirile unui naturalist din Alba Iulia, notiţe bibliografice" - retrospectivă nostalgică din perspectiva apusului cu elemente lirice în subtext prin cele patru capitole; "Alba Iulia. leagăn de studii naturaliste; Studiile universitare; Profesoratul la Blaj; Unirea", fiind ca şi "Hornicul şi cântecul vârstelor" al lui Blaga un roman al formării, "bildungsroman"). Confesiunea, fundalului de epocă, detaliu autobiografic fuzionează rememorând "anii de ucenicie" oprindu-se la partea însorită a existenţei, "paginile autobiografice îşi păstrează accentul tonic, suflul de înaltă moralitate, întreaga căldură a întoarcerii într-un timp al speranţelor şi solarităţii" (M. Zaciu - p. 481).

 

   prof. Ironim MUNTEAN

Bibliografie

1. M. Zaciu, Lancea lui Ahile, Ed. Cartea Românească, 1980, pp. 39-51

2. M. Zaciu, Ca o imensă scenă. Transilvania, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, pp. 469-482

3. Emil Pop, Le professeur Al. Borza, în Apulum 1972