România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Acţiuni militare ale luptătorilor medieşeni la 1848-1849

Concomitent cu acţiunile de organizare a Prefecturii Mediaş-Sighişoara1 s-a derulat şi procesul de constituire a legiunii omonime. Necesitatea organizării rapide a luptătorilor români era impusă de ameninţarea permanentă pe care o reprezentau acţiunile militare desfăşurate de trupele maghiare pătrunse în Transilvania, împreună cu gărzile naţionale maghiare locale şi cu cele secuieşti. Din acest punct de vedere, deosebit de semnificativ este faptul că luptătorii români din zonă s-au angajat de timpuriu în acţiuni militare care vizau tocmai anihilarea acestui pericol maghiaro-secuiesc.

Subliniem însă că începuturile organizării militare a românilor din Mediaş şi din zona învecinată, respectiv constituirea lor în gărzi naţionale, au precedat însă organizarea administrativ-teritorială revoluţionară, ele datează de la mijlocul lunii septembrie 1848. „Românii dară din Mediaş - consemnează ulterior Ştefan Moldovan în memoriile sale referindu-se la aceste evenimente - mai înainte de adunarea de la Blaj, care a ţinut de la 16 până la 28 sept., s-au constituit pre sine în garda naţională română”2. De altfel, încă la 15 septembrie 1848, relatează fruntaşul paşoptist, „comunitatea română din cetatea Mediaşului [...] a decis, ca în puterea provocaţiunii făcute de către universitatea naţiunei săseşti cu data 30 martie 1848, nr. 443 [...], acum să se ia asupră-şi greutatea de a primi arme, pentru apărarea vieţii proprii, şi a familiei sale şi pentru scutirea căminului şi a bunurilor sale, însă sub garda naţională română”3.

La 16 septembrie, prin decizia nr. 2.334, magistratul oraşului aproba cererea românilor de a se organiza în gardă naţională proprie. În urma acestei decizii favorabile se constituia garda naţională românească, formată iniţial din 180 de membri, în frunte cu căpitanul Achim Bunea4. Aceştia aveau să constituie nucleul Legiunii Mediaş-Sighişoara.

În regiunea învecinată, primele informaţii privind organizarea militară a românilor, datează de la mijlocul lunii octombrie 1848 şi s-a datorat iniţiativelor unor tribuni locali, care aparţineau de prefecturile vecine. Spre exemplu, la 14 octombrie, tribunul Petru Bonta, ce aparţinea de Prefectura Cetăţii de Baltă sau Chirileului, a adunat la Mediaş, 400 de oameni din satele Blăjel, Păucea şi Dârlos, organizaţi militar, cărora protopopul Ştefan Moldovan le-a luat jurământul de credinţă faţă de împărat, în faţa notabilităţilor civile şi militare ale oraşului5. A doua zi, acelaşi tribun aduna la Dârlos alţi l .000 de oameni, care jurau fidelitate curţii imperiale de la Viena .

La sfârşitul lunii octombrie 1848, luptătorii români din zona Mediaşului înregistrau primele confruntări cu forţele maghiaro-secuieşti. După adunarea de la Lutiţa, puternice efective secuieşti, ca la circa 6.000 de oameni, au trecut la ofensivă împotriva localităţilor româneşti de pe Târnava Mică. La 24 octombrie, forţele secuieşti au ajuns la Şaroşul Mic, unde au decis să rămână peste noapte, urmând ca a doua zi să reia ofensiva spre Mediaş şi Blaj. Luând cunoştinţă de intenţiile secuilor, maiorul Kleiser, comandantul trupelor staţionate la Mediaş, s-a îndreptat împotriva lor în noaptea de 24/25 octombrie. În această acţiune, ofiţerul austriac comanda o companie de grenadieri, două companii de vânători saşi şi două centurii (companii) de lăncieri români, conduse de tribunul George Porea (Porescu), întărite cu două tunuri mari şi două mici. În dimineaţa zilei de 25 octombrie, trupele comandate de maiorul Kleiser, susţinute pe flancuri şi „de gloatele armate din satele vecine Blăjel, Velţ şi Dârlos “, au atacat tabăra secuiască de la Şaroşul Mic pe care au dispersat-o. Pierderile secuilor s-au ridicat la circa 300 de morţi7.

La sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie 1848, în contextul intensificării luptelor cu forţele maghiare, cererile comandanţilor austrieci privind creşterea numărului de recruţi români şi saşi, pentru întărirea forţelor imperiale se intensifică. Astfel, la 26 octombrie, generalul-mareşal, Pfersman solicita întărirea trupelor sale de infanterie cu 4.745 de recruţi români şi 1.253 de saşi, cu care să constituie un batalion de vânători. Mediaşul a devenit, în aceste condiţii, unul din centrele de recrutare. Cu acest prilej, din scaunul Mediaşului au fost recrutaţi 100 de români şi 146 de saşi8.

Luptătorii românii din Legiunea Mediaş-Sighişoara erau însă lipsiţi de pregătire militară, ceea ce crea serioase neajunsuri. Pentru remedierea acestor deficienţe, comandamentul austriac 1-a desemnat ca ofiţer responsabil cu instruirea şi pregătirea militară a lăncierilor, pe căpitanul Ackner9.

La sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie 1848, o situaţie deosebit de dificilă se crease pe Mureş, în zona Târgu Mureş-Reghin, în urma succeselor înregistrate de forţele maghiare împotriva Regimentului de grăniceri de la Năsăud, şi în zona Aiud-Teiuş, ca urmare a înfrângerilor suferite de luptătorii din Legiunea Blajului, conduşi de Ioan Axente Sever10.

Pentru redresarea situaţiei, mareşalul Puchner, comandantul suprem al trupelor austriece din Transilvania a ordonat generalului Gedeon, să se îndrepte în regiunea Mureşului. La 30 octombrie, acesta sosea la Mediaş, venind de la Făgăraş, în fruntea a 6.000 de oameni, din care 4.000 de lăncieri români, două baterii de artilerie şi un număr redus de luptători saşi. La 31 octombrie, 3.000 de luptători români din zona Mediaşului, comandaţi de căpitanul Ackner şi tribunul George (Porea) Porescu, s-au alăturat generalului austriac, care s-a îndreptat împotriva forţelor maghiare din zona Târgu Mureş11.

La 3 noiembrie, trupele comandate de Gedeon, între care şi lăncierii medieşeni, s-au ciocnit la Nirasteu cu forţele maghiare, comandate de colonelul, Zsombory, estimate la circa 20.000 de oameni, înfrânţi, ungurii s-au retras în derută spre Târgu-Mureş12.

La începutul lunii noiembrie, după numirea sa ca prefect al Prefecturii Mediaş-Sighişoara, Ştefan Moldovan a iniţiat o serie de măsuri care au intensificat procesul de organizare a legiunii omonime. Conform instrucţiunilor primite din partea Comitetului de Pacificaţiune, Ştefan Moldovan a numit mai mulţi comisari de recrutare: pentru satele din fostul comitat Alba Superioară, încorporate scaunului Sighişoarei, cât şi pentru localităţile din partea răsăriteană a acestuia au fost numiţi preoţii greco-catolici Ioan Velţeanu din Brateiu şi Ioan Thillie din Bazna; pentru localităţile din jumătatea apuseană a scaunului Sighişoarei au fost numiţi Zaharia Boiu, protopopul Sighişoarei, şi preotul greco-catolic Emanuil Călugăru din Saschiz; pentru satele din fostul comitat Alba Superioară, încorporate scaunului Mediaşului, au fost numiţi preoţii greco-catolici Dumitru Dopp din Agârbiciu şi Nicolae Medieşanu din Ibisdorful Săsesc13. În tribunalele deja organizate, au fost numiţi, în calitate de comisari de recrutare, tribunii şi vicetribunii lor. Totodată, pentru alte 18 sate din comitatul Cetatea de Baltă, vecine prefecturii Mediaşului şi Sighişoarei, şi intrate tot sub jurisdicţia prefectului acesteia, dar neorganizate, au fost numiţi comisari de recrutare, preotul greco-catolic al Almei Ungureşti, Ioan Popa, şi viceprotopopul ortodox din Păucea, Ioan Montanoviciu14.

Modul discreţionar în care era trataţi lăncierii români de către ofiţerii imperiali, în raport cu saşii, au creat serioase animozităţi. Spre exemplu, la 14 noiembrie 1848, la numai zece zile după bătălia de la Nirasteu, doar 46 de luptători medieşeni mai rămăseseră sub comanda generalului Gedeon. Factorii care au determinat această stare de lucruri sunt pe larg expuşi de Ştefan Moldovan într-un raport către Comitetul de Pacificaţiune din 16 noiembrie15.

Cu toate acestea, în urma cererii generalului Gedeon din 14 noiembrie, Ştefan Moldovan a recrutat din cadrul prefecturii Mediaş-Sighişoara alţi 1.400 de luptători pe care personal i-a condus până la Blaj. Aici, luptătorii medieşeni au fost preluaţi de tribunul Ioan Maior care i-a dus până la Mihalţ unde au trecut sub comanda căpitanului Ackner şi a tribunului Ioan Porescu. Pentru scurtă vreme, între 19 şi 21 noiembrie 1848, când au fost trimişi acasă „ rămânând în ascultarea mai marilor guardiei naţionale “, lăncierii medieşeni au acţionat în zona Aiudului16.

In toamna aceluiaşi an s-au remarcat şi lăncierii din tribunatele din scaunul Sighişoarei, care au acţionat însă separat de cei din restul prefecturii. Tribunii de aici au operat „ cu guardia lor către secuime cu prefectul Armatu”, unde au fost „ chemaţi de comandanţii militari (austrieci, n.n.), ca să înfrângă odată acea putere infernală”11.

La începutul anului 1849 lucrurile s-au precipitat în zona Mediaşului ca urmare a ofensivei maghiare. În aceste condiţii, asistăm la adoptarea unor noi măsuri cu caracter militar adoptate de fruntaşii revoluţionari în colaborare cu comandanţii austrieci.

La 8 ianuarie 1849, consemnează Ştefan Moldovan, „s-au cerut în numele prefecturii Mediaşului de la comandantul general arme de foc pentru cei care le ştiu mânui 18. în ce măsură, cererea a fost satisfăcută nu ştim, dar avem toate motivele să credem că ofiţerii austrieci nu i-au dat curs.

În condiţiile ofensivei maghiare, luptătorii români din satele Hundorf, Giacăş, Ernea, Alma, Şaroş şi Valdchid au fost concentraţi la Dumbrăveni sub comanda căpitanului Ad. Wachsmann. Cu acest prilej, s-a dispus ca aceştia să ocupe posturi de observaţie, cu scopul de a urmării mişcările trupelor maghiare19.

La 14 ianuarie 1849, comandant al luptătorilor din zona Mediaşului era numit maiorul Andreas Schuster. Acesta a dispus instalarea unor posturi de pază la Valdchid, Copşa Mare, Şeica Mare şi Haşag. La Mediaş, câte 50 de luptători urmau să asigure paza timp de câte 3 zile, iar 6 pichete urmau să supravegheze ziua şi noaptea drumul spre Blăjel. Din Buzd şi Blăjel au fost convocaţi de asemenea câte 25 de luptători. Din Biertan şi Şaroş au fost convocaţi 35 de luptători care să asigure timp de 8 zile paza la Dumbrăveni20.

O ultimă măsură cu caracter militar a fost dispusă la 16 ianuarie 1849, în baza mandatului dat de generalul comandant la 13 ianuarie. Conform mandatului menţionat, comunicat lui Ştefan Moldovan de maiorul Schuster, „miliţia rămasă în Mediaş şi garda naţională a prefecturii acesteia [...] trebuie să formeze trupele de rezervă ale armatei imperiale, care acum e în foc”21, în aceste condiţii, Ştefan Moldovan a ordonat tribunilor şi centurionilor (căpitanilor) din Şeica Mare, Agârbiciu, Frâua, Copşa Mică, Vorumloc, Şoala şi Moardaş ca în seara zilei de 17 ianuarie, luptătorii de sub comanda lor „să se adune în Frâua cu proviziune pe 8 zile, şi să aştepte acolo dispoziţiunile comandantului; şi ca din tot satul să fie «minimum» 2 călăreţi pentru comunicaţiune iute”, dispoziţie îndeplinită întocmai22.

Ofensiva maghiară nu a putut fi însă oprită, trupele generalului Joseph Bem apropiindu-se ameninţător de Mediaş. La 16 ianuarie 1849, forţele imperiale şi luptătorii locali au purtat lupte grele cu trupele maghiare la Seuca, Sân Martin şi Şomuştelnic, dar au fost obligate să se retragă. O ultimă încercare de a opri înaintarea acestora a avut loc în aceeaşi zi pe dealurile Velţului. În noaptea de 16/17 ianuarie 1849, la sugestia maiorului Klokocsnau, Ştefan Moldovan a părăsit oraşul luând calea exilului. La 17 ianuarie, trupele maghiare au ocupat Mediaşul. Cu prilejul ocupării oraşului doi locuitori de etnie română au fost împuşcaţi24. În condiţii dramatice şi-a pierdut viaţa şi tribunul Ioan Chendi. Capturat la Prostea, acesta a reuşit iniţial să scape. Urmărit, a fost ajuns în pădurea din vecinătatea satului Moha unde a fost ucis, dar numai după o rezistenţă înverşunată25.

În teritoriile Prefecturii Mediaş-Sighişoara era reinstaurată administraţia maghiară. În aceste condiţii, rezistenţa românească înceta, întreaga zonă intrând sub control militar maghiar.

În încheiere, facem precizarea că în martie 1849, zona Sighişoara-Mediaş a fost teatrul unor violente confruntări ale trupelor imperiale cu cele revoluţionare maghiare, comandate de generalul Joseph Bem, aflate în ofensivă. În aceste condiţii, este foarte posibil ca luptătorii din zona Mediaşului să fi participat la confruntările cu forţele maghiare din martie 1849 de la Mediaş (2 martie) şi Copşa Mică (6 martie), facilitând prin contribuţia lor succesele temporare ale forţelor imperiale în încercarea lor de a opri înaintarea trupelor lui Bem spre Sibiu. Nu riscăm însă să speculăm în legătură cu aceasta problemă întrucât nu dispunem de informaţii referitoare la ea.

                  Prof. dr. Vasile MĂRCULEŢ

                  Stud. Alexandru DOBOŞ

 

NOTE

1 Pentru discuţiile asupra procesului de constituire şi a evoluţiei Prefecturii Mediaş-Sighişoara, vezi: V. Mărculeţ, Al. Doboş, Unele consideraţii asupra înfiinţării, organizării şi funcţionării Prefecturii Mediaş-Sighişoara (octombrie 1848-ianuarie 1849), în Comunicări Ştiinţifice, V, Mediaş, 2006, p. 59-68.

2 Şt. Moldovan, Estras din ziarul vieţii mele de la 15 martie 1848 până la 18 ianuarie 1849, în Transilvania, VIII-IX, 1875-1876, p. 78.

3 Ibidem. La data de 30 martie 1848, universitatea săsească a propus românilor din scaunele săseşti să intre în garda naţională săsească. La Mediaş, în numele comunităţii române, Şt. Moldovan a condiţionat acceptarea acestei propuneri de acordarea de drepturi egale românilor, ceea ce a făcut ca ea să rămână fără obiect. Pentru această problemă, vezi: Şt. Moldovan, op, cit., p. 78.

4 Ibidem.

5 Ibidem, p. 92.

6 Ibidem.

7 Ibidem, p. 93.

8 Ibidem.

9 Ibidem.

10 S. Dragomir, Legiunile şi prefecţii, în Idem, Studii privind istoria revoluţiei române de la 1848, Bucureşti, 1989, p. 189-190; Cf. Gh. L Biriş, Ion Axente Sever şi timpul său, Cluj, 1931, p. 28; Cf. V. Mărculeţ, Legiunea I „Blăjana” şi rolul său în revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, în vol. Historia et Philosophia, Mediaş, 2002, p. 16.

11 Şt. Moldovan, op. cit., p. 94.

12 Ibidem, p. 97.

13 Şt. Moldovan, op. cit., p. 99.

14 Ibidem.

l5 Ibidem, p.113-114.

16 Transilvania, IX, 1876, p. 42, doc. 40; Şt. Moldovan, op. cit., p. 1 14.

17 Idem, DC, 1876, p. 117, doc. 57; Ibidem, p. 138.

18 Şt. Moldovan, op. cit., p. 159.

19 Ibidem, p. 165.

20 Ibidem.

21 Ibidem.

22 Ibidem.

23 Ibidem, 165.

24 Transilvania, IX, 1876, p. 137, doc. 63 a.

25 Ibidem,p. 138.