România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Contribuţii privind solidaritatea românilor din judeţul Alba cu lupta pentru cucerirea independenţei de stat a României (1877-1878)

Aflaţi sub apăsătorul jug austro-ungar,. supuşi unei sistematice politici de oprimare naţională din partea claselor dominante maghiare, românii din Transilvania au trăit în memorabilul an 1877 momente de mare entuziasm, de aleasă simţire patriotică. Adâncul ecou şi unanima adeziune în sânul maselor româneşti de peste Carpaţi, de care s-a bucurat lupta eroică pentru scuturarea jugului otoman a fraţilor din România, a confirmat cu strălucire cuvintele exprimate în 1867 de către ,Bogdan Petriceicu Haşdeu: „Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe faţa pământului; există o singură Românie, cu un picior în Dunăre şi cu altul pe ramificaţiile cele mai depărtate ale Carpaţilor; există un singur corp şi un singur suflet, în care toţi nervii şi toate suspinele vibrează unul către altul”1.

Solidaritatea românilor transilvăneni cu cauza dreaptă a poporului român, la 1877, reprezintă, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase pagini ale istoriei noastre moderne. În pofida tuturor persecuţiilor şi opreliştilor stăpânirii duşmănoase, toată suflarea românească — de la Braşov, Făgăraş şi Sibiu la Oradea, Satu. Mare şi Sighet, de la Năsăud şi Bistriţa la Reşiţa, Timişoara şi Arad — a vibrat profund pentru acţiunea politico-militară de însemnătate crucială a patriei-mamă, căreia i-a acordat întregul său sprijin moral şi material. Impresionanta solidaritate, izvorâtă din convingerea fermă că evenimentul reprezenta cauza întregului neam, a cunoscut, după cum se ştie, variate forme de manifestare2. În paginile ce urmează ne vom limita însă la prezentarea unor aspecte ale acestei solidarităţi pe teritoriul actualului judeţ Alba, folosind cu precădere informaţiile cuprinse în presa contemporană a românilor din Transilvania.

Meleagurile Albei - incluzând în accepţiunea noastră nu numai zona” oraşului,. Alba Iulia, ci şi Blajul şi cea mai mare parte a Munţilor Apuseni -, ocupă, după cum se ştie, un loc cu totul deosebit în ansamblul istoriei Transilvaniei. Străveche vatră daco-romană, martoră a grandioasei împliniri a lui Mihai Viteazul din 1599-1600, teatru principal de desfăşurare a marii răscoale din 1784 şi apoi a revoluţiei româneşti din 1848-1849, această parte a Transilvaniei se bucura de o bogată tradiţie pe linia participării locuitorilor săi la marile acţiuni de luptă pentru eliberare socială şi naţională. Puternicul ecou al Unirii Principatelor, din 1859, ampla participare la frământările perioadei regimului „liberal” (1860-1867) şi vigurosul protest împotriva instaurării regimului dualist austro-ungar culminând cu Pronunciamentul de la Blaj din 1868, vor proba cu tărie acest adevăr. În aceste condiţii, era firesc ca şi războiul pentru cucerirea independenţei de stat a României, din 1877-1878, să genereze în sânul populaţiei acestor meleaguri manifestări de solidaritate de mari proporţii.

Încă din 1876, când devenise tot mai evident că evenimentele din Balcani vor antrena în acţiune şi România, guvernul condus de Tisza Kálmán, „zdrobitorul de naţionalităţi”, a dispus luarea de măsuri aspre, de natură a preveni orice acţiuni „nepatriotice” din partea românilor. Prin cele mai severe dispoziţiuni s-a interzis sărbătorirea zilei de 3/15 mai de către tineretul şcolar al Blajului. Un mare număr de agenţi ai regimului supravegheau la Blaj, Alba Iulia şi în Munţii Apuseni - ca şi în alte părţi ale Transilvaniei - starea de spirit a populaţiei. O serie de ziare maghiare puneau în circulaţie ştiri alarmante, vorbind despre agitatori daco-romanişti, despre atmosfera primejdioasă din rândul românilor, pe care o puneau în strânsă legătură cu înarmarea Rusiei şi României3. Dar, nici persecuţiile, nici jignirile la tot pasul4, nu au fost în măsură să împiedece manifestarea unor sentimente naţionale fireşti, aşa cum o vor dovedi cele petrecute începând cu luna mai 1877, după declararea stării de război cu Turcia şi mai ales după proclamarea independenţei de stat a României la 9/21 mai 1877. Inconsistenţa unei asemenea politici va. fi arătată cu claritate într-o corespondenţă din Blaj în care, exprimându-se indignarea faţă de interzicerea comemorării istoricei zile de 3/15 mai în 1877, se spunea între altele: „Să nu cugete domnii maghiari, că tot astfel vor putea dispune. Exemplu e Turcia, tot asupritoare de popoare etc. .Această serbare inocentă nu o vor putea stârpi cu totul nici odată ... De la aceasta nu o va putea abate pe junimea română, nici una putere de pe faţa pământului. .. Însă, sperase în venitoriu, căci va veni timpul şi nu e departe, când gintea română, fără nici una piedică îşi va serba serbările naţionale cu toată solemnitatea ei, va fi liberă, şi mare precum a fost odinioară”5.

Generatoare de entuziasm şi încredere în viitorul poporului român,, proclamarea stării de neatârnare a României şi a hotărârii acesteia de a-şi consfinţii independenţa prin luptă a fost urmată de un uriaş val. de solidaritate a populaţiei de pe toată întinderea judeţului Alba. Fapt. cunoscut, tineri de aici, cu deosebire elevi ai şcolilor Blajului, încălziţi de focul sacru, al iubirii de neam, au trecut în România şi s-au înrolat, în rândurile tinerei şi bravei armate române6. Cauza măreaţă a independenţei române a fost îmbrăţişată cu căldură, într-o impresionantă unanimitate de către toţi românii. Cea mai elocventă expresie a acestei stări, de spirit o va constitui vasta acţiune de strângere a ofrandelor în favoarea ostaşilor români, iniţiată de către femeile române din Sibiu şi de braşoveni în mai 18777.

Primele localităţi din zonă care, după exemplele din Sibiu şi Braşov,, s-au înscris pe linia nobilei îndatoriri patriotice au fost Alba Iulia, Abrud, Ighiu şi Şard. Ştirea a fost adusă la cunoştinţa publicului de către Mihai Cirlea, concipist de avocat în Alba Iulia într-o admirabilă corespondenţă din 30 mai 1877 adresată Gazetei Transilvaniei., în cuprinsul căreia se spunea: „Nu a putut suferi îndoială, că, cauza ostaşului român e o cauză generală română. Victoria lui e a întregii naţiuni fie aceea risipită în oricare parte a lumei. Sângele apă nu se face ... Noi... nu putem sări cu braţul nostru întru ajutorul fraţilor noştri de peste Carpaţi cari în lupta începută pentru libertatea ţării vreau să redeştepte gloria, şi mărirea română asupra semilunei barbare. Dar oare în locul supremei glorii a armei române (referire la măreaţa împlinire a lui Mihai Viteazul din 1599-1600 - n.n.), cetăţenii români să fi rămas oare amorţiţi la datorinţa lor umanitară şi frăţească? Nu. Şi oare vulturii munţilor ... ar fi corupţi ei oare în sângele lor de români verzi ca stejarul? Nu, Nu, pentru că am a vă împărtăşi, că în Alba Iulia încă se va constitui în zilele acestea un comitet pentru răniţii români. Am mai departe de a vă împărtăşi, că asemenea se constituie şi la Abrud unul, precum deja s-a şi constitui altul la poalele munţilor, în Ighiu şi Şard. În toate aceste locuri listele pentru oferte deja şi circulă”8.

Dispoziţia arbitrară a guvernului de la Budapesta, de a desfiinţa şi interzice comitetele româneşti pentru strângerea ofrandelor, a fost primită, fireşte, şi aici, cu o consternare şi indignare fără margini. Indignarea era cu atât mai mare, cu cit reprezentanţii stăpânirii au trecut la sprijinirea colectelor în favoarea armatei otomane, cum s-au petrecut lucrurile, de pildă, în cercul Aiudului9. O asemenea procedură era de natură a atinge în modul cel mai grav sentimentele naţionale ale românilor, dar şi de a-i întări în hotărârea lor de a nu se lăsa intimidaţi şi de a-şi face datoria patriotică în ciuda atitudinii profund duşmănoase a factorilor stăpânirii.

În aceste condiţii, sfidând interdicţia constituirii comitetelor, o serie de persoane, în majoritate femei, au trecut la realizarea de colecte pe cont propriu. Din mai multe localităţi, inimoasele românce îşi anunţă frumoasa iniţiativă în organele de presă româneşti.

La Alba Iulia, domnişoarele Eufrosina Cirlea10 şi Eufemia Pipoş11, „pătrunse de simţul frăţesc şi umanitar în causa ostaşului român rănit” s-au decis a deschide separat câte o listă de subscripţii, îndemnând pe compatrioatele lor .să le acompanieze „în această sfântă datorinţă deosebit a femeii române”12. În mod asemănător s-au petrecut lucrurile la Abrud, după cum ne arată o frumoasă corespondenţă expediată Gazetei la 20 iunie 1877 din acest oraş montan: ,,Nu era nici de presupus, ca, capitala munţilor eroici să degenereze în simţămintele sale de iubire şi umanitate faţă de fratele care eroiceşte luptă pentru mărirea numelui român. Dar cu referire la comitetul înfiinţând, damele noastre au propus, însă Tisza a dispus, şi iacă ne văzurăm împiedecate în aceea, ce a interzice ar fi aflat omul de imposibil… Fie-i de bine. Noi însă, în butul tuturor uneltirilor lor vom păşi cu bărbăţie pe calea datorinţelor noastre naţionale. Fie-i în privinţa aceasta mica dovadă, că şi aci la noi, în locul acesta de însemnate reminiscenţe istorice pentru dânşii, neputându-se constitui comitetul propus, a luat asupra sa colectarea pentru ostaşii români răniţi Ana Filip, curgând colectarea cu rezultat frumos. Acest rezultat la timpul său vi se va comunica. Până atunci însă să gratulăm şi, mulţumim din inimă acelor brave dame române, care, ca şi doamna Ana Filip, - în momentoase zile, ca şi cele prezente, prin fapte lăudabile şi bărbăteşti inspiră însufleţire şi încredere în venitoriul nostru şi procură stima şi respectul naţiunii noastre”13. Românii din Abrud-Sat, minaţi de aceleaşi sentimente, se grăbesc să contribuie pe lista iniţiată de protopopeasa Ana Gall, spunând: „Noi, ca şi toţi românii adevăraţi, .nici un moment nu şovăirăm la auzul buciumului de bătălie a fraţilor de peste Carpaţi de a face toate posibilele, pentru a sări întru ajutor, cu puţinul ce avem, ostaşului rănit în lupta măreaţă contra tiranului drepturilor naţionale şi al patriei sale”14. În sfârşit, cei din Bucium declarau: „Cine cunoaşte buciumanii, ca români, acela ştie, că în orice causă naţională, şi atunci când, ce e mai mult, sângele li se cere, ei îşi ţin de o mândrie de a se putea înşira între cei dintâi”. În aceeaşi corespondenţă, în legătură cu desfiinţarea comitetelor se exprima convingerea că „acela, care e în stare a cuteza un act aşa de revoltător, acela numai orbit de dumnezeu poate fi şi acela are de a se blama înaintea întregii Europe culte, spre a deveni pentru totdeauna impotent de a mai tiraniza pe alţii”. Spre dovadă, se informa că locuitorii satelor buciumane, „mic cu mare, toţi grăbesc a contribui din inimă pentru această causă sfântă şi română” pe lista deschisă de Elisabeta Danciu15.

În scurtă Vreme, în paginile ziarelor Gazeta Transilvaniei şi Telegraful român şi chiar în ‘revista Familia, iar din ianuarie 1878 în Observatorul, au început să apară şi listele de subscripţie din localităţile zonei Albei, alături de cele din alte zone. Unii colectanţi expediază rezultatele contribuţiei populaţiei în bani şi materiale sanitare („scame”, bandaje etc.) direct Crucii Roşii din Bucureşti, alţii Iuditei Măcelariu la Sibiu sau lui Diamandi Manole la Braşov, care la rândul lor, le-au expediat mai departe, în România.

La sfârşitul lui iunie şi în iulie 1877, din Alba Iulia, Abrud, Blaj, Sebeş şi Cîmpeni se trimit însemnate sume de bani şi materiale destinate armatei române. În prima localitate, cele două domnişoare colectaseră echivalentul a 476,25 lei (200 florini v.a., 3 galbeni împărăteşti, 20 franci şi 5 lei), pe care i-au transmis prin poştă, direct la Bucureşti16. De la Blaj erau expediaţi, tot direct în capitala României de către Ana Stoia, 1251,10 lei (512,14 florini v.a., 4 napoleoni şi 8 galbeni împărăteşti în aur, şi 11 florini în argint) colectaţi de Maria Marin şi Iuliana de Pop17. La fel, din Cîmpeni, din partea colectantului Mihai Andreica, fostul tovarăş de arme al lui Avram Iancu, se expediau 179,10 florini v.a.18. Cea mai consistentă sumă, adunată pe listele doamnelor Ana Filip şi Ana Gall, se expedia însă, din Abrud, prin intermediul Juditei Măcelariu (895 franci plus 105 florini v.a.)19. În sfârşit, tot în aceeaşi perioadă şi tot pe adresa soţiei lui Ilie Măcelariu, Catinca Tipei din Sebeş trimitea 45,20 florini v.a.20.

Acţiunea de sprijinire materială a luptătorilor pentru măreaţa cauză a independenţei române n-a fost însă o manifestare efemeră, de scurtă durată. Ea nu s-a desfăşurat numai în perioada imediat următoare proclamării stării de neatârnare a României şi a începutului ostilităţilor cu Turcia, ci a continuat pe tot parcursul războiului, în toamna anului 1877 şi la începutul anului 1878. În octombrie 1877, în plină perioadă a operaţiunilor militare, un corespondent De la poalele munţilor Apuseni, din locul „unde românismul este mai compact şi mai luminat” adresa un apel de un conţinut, impresionant către români, chemându-i să continue a acorda sprijin material armatei române angajată în crâncene lupte cu inamicul secular. În cuprinsul apelului se spunea: „Astăzi, când fraţii noştri de dincolo de Carpaţi sângeră pe câmpul de onoare pentru libertatea şi independenţa scumpei lor ţări, pentru onoarea numelui român; astăzi când întreaga lume şi specialmente lumea latină priveşte cu atenţiunea încordată şi mândrie asupra bravilor României, când chiar şi în coliba bietului ţăran auzi oftări şi rugăciuni fierbinţi pentru victoria armelor române e datorinţa fiecărui român adevărat, ori şi în ce unghiu ar locui, a fi la culmea misiunei sale. Nicicând nu i s-a dat românului ocasiune mai binevenită spre a documenta lumei, că el simţeşte adevărat româneşte, nici când moment mai oportun spre a nimici acusa tendenţioasa a inamicilor că românul e numai de gură, nu şi de faptă. Apelul preşedintelui Crucii Roşii şi diferitele corespondenţe mai vechi şi noi despre numărul şi starea oştenilor vulneraţi ai României, arată destul de clar fiecărui suflet românesc, ce are de a face ca român şi creştin. Ostaşii români vulneraţi, mutilaţi şi frânţi de focul şi sabia inamicului secular al .umanităţii şi al civilizaţiunii strigă cuprinşi de dureri, să le sărim în ajutor, să nu-i lăsăm pradă durerilor infernale, deci românilor şi româncelor, împliniţi-vă una din cele mai sfinte datorinţe. Nu se cere de la nimenea ce e peste puterile sale, nu imposibilul, dar se pretinde ca să fim demni de numele ce-1 purtăm”21.

Şi într-adevăr, românii din Transilvania au fost, în continuare, la înălţimea misiunii lor istorice. Ziarele menţionate vor publica, număr de număr, alte şi alte contribuţii materiale în favoarea ostaşilor României, până în luna mai 1878, deci chiar şi după încetarea ostilităţilor militare. Cecilia Hocman născută Mihaly din Roşia Montană22, protopopul Ioan Danciu din Baia de Arieş23, teologul Basiliu R. Damian din Zlatna24, surorile Ana şi Sofia Bogdan din Rădeşti25, Florica Medrea şi Florica Ispas din Cîrna (azi Blandiana)26. Nicolae Todea din Tăuni27 şi Ioan Popescu din Totoi28 vor trimite sumele de bani colectate pe adresa Juditei Măcelariu, la Sibiu. Alţii, ca Alexandru Sterca Şuluţiu29, Alexandru Lazăr şi Nicolae Crişan din Abrud30, Ecaterina Moldovan şi Elisabeta Florescu din Ighiu31, Ioan Diu alias Decanu din Cut32 expediază banii şi obiectele strînse lui Diamandi Manole la Braşov. Românii din Teiuş, pătrunşi de sentimentul admiraţiei şi solidarităţii faţă de cei ce se luptau „cu atîta glorie şi devotament pentru înălţarea a tot ce e român” îşi trimit contribuţia bănească redacţiei Gazetei, cu rugămintea de-a o transmite mai departe la locul destinat (colectanţi Ştefan Crişan, învăţător şi Gligor Pop)33. Pe aceeaşi adresă expediază colecta sa Ana Poruţiu din Almaşul Mare34. La fel, elevul Iosif Turcu din Blaj trimite redacţiei ziarului braşovean modesta, dar semnificativa contribuţie a colegilor săi din clasa a VI-a a gimnaziului din localitate35.

Din Alba Iulia36, Blaj37 şi Cîmpeni38, la începutul anului 1878 se trimit direct la Bucureşti noi sume colectate în localităţile respective şi împrejurimi, la fel din Cricău (prin preotul neunit George Muncuş)39.

Suma totală a colectelor în bani - dificil de calculat din cauza varietăţii monedelor oferite de generoşii donatori, dar, oricum, de ordinul a mii de lei - plasează zona la care ne referim printre primele din Transilvania, după cea a Braşovului şi eventual a Sibiului40. Dar n-au lipsit, desigur, nici darurile în „scame” şi bandaje, menite a contribui la alinarea suferinţelor celor răniţi. În localităţile Blaj, Ighiu, Cut, Vingard, Teiuş şi Almaşul Mare, aceste materiale atât de necesare au fost colectate de către aceleaşi persoane care şi-au asumat sarcina de a aduna contribuţiile în bani41. Din Sebeş, alături de materialele trimise de către amintita colectantă Catinca Tipei, mai trimite pânză pentru bandaje şi preotul Nicolae Lazăr42. In localitatea învecinată, Lancrăm, preotul Isidor Blaga (tatăl marelui poet şi filozof Lucian Blaga) a strâns la rândul său „scame” pentru cei răniţi43. Nu putem să nu-1 amintim aici pe eroul de la 1848, Axente Sever (locuitor în Cricău) care, singur a oferit 3,820 kg „scamă”44.

Simpla înşirare a numelor celor peste 50 localităţi din judeţul Alba din care - după informaţiile presei vremii - s-au strâns şi expediat bani şi ‘materiale sanitare pentru armata română, ilustrează cu prisosinţă solidaritatea totală a populaţiei de aici cu lupta pentru independenţă.45 Fireşte, în fruntea acţiunii apar în calitate de dăruitori sau chiar de iniţiatori ai colectelor, toţi fruntaşii luptei pentru emancipare naţională din zonă, precum şi reprezentanţii de seamă ai culturii româneşti. Astfel, întâlnim numele cunoscute ale blăjenilor Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, Ioan Fekete Negruţiu, Ioan Antonelli, Ştefan Pop, Dr. Ioan Raţiu etc., ale foştilor fruntaşi ai luptelor revoluţionare din 1848-1849 Axente Sever, Simeon Balint, Mihai Andreica şi Clemente Aiudeanul şi alţii. Găsim apoi pe membrii unor familii româneşti de frunte (Harşianu, Tobias, Ciura, Şuluţiu din Abrud, Cirlea, Pipoş şi Nicola din Alba Iulia, Candrea din Cîmpeni, Balomiri din Sebeş etc.), ale protopopilor Ioan Danciu din Baia de Arieş, Ioan Gall din Abrud, Ioan Tipei din Sebeş şi Alexandru Tordăşan din Alba Iulia, familiile viitorilor fruntaşi ai Partidului naţional român şi ai mişcării memorandiste, Alexandru Filip din Abrud şi Rubin Patiţia din Alba Iulia, pe Ioan Mihu din Vinerea - pe atunci tânăr jurist - şi mulţi, mulţi alţii. Găsim însă un foarte mare număr de oameni simpli, cu o situaţie materială mai mult decât modestă - ţărani („economi”), meseriaşi, mineri din Munţii Apuseni - care şi-au oferit cu generozitate obolul solidarităţii :cu marea încleştare a fraţilor de peste Carpaţi.

Intensa trăire a evenimentului, sprijinul material şi moral acordat cauzei independenţei de stat a României, sunt cu atât mai pline de înalte semnificaţii, cu cât, după mai 1877, interzicând constituirea comitetelor de strângere a ofrandelor, oficialităţile maghiare au adoptat în continuare o atitudine duşmănoasă faţă de români, în mod constant, în tot timpul războiului au fost persecutaţi şi suspectaţi toţi cei bănuiţi de sentimente daco-romaniste. În ziarul Kelet din Cluj, apărea în vara lui 1877 un articol în care, pe baza unor informaţii din Alba Iulia, se afirma că avocatul I. Raţiu din Turda ar fi venit aici şi împreună cu Axente Sever şi alţii ar fi ţinut o adunare secretă noaptea „conspirând pentru Daco-România”, făurind planuri complotiste, ba chiar că adunarea respectivă a votat şi o adresă către principele Milan al Serbiei46. În iunie 1877, când la Hususău, lângă Blaj, ţăranii s-au opus - comasării pământului din hotarul satului, ziarele din Cluj şi Budapesta vorbesc despre pericolul unei veritabile răscoale în Ardeal47. Cu ocazia adunării. generale a „Societăţii pentru fond de teatru român”, desfăşurată în 16 şi 17 iulie 1877 la Abrud sub preşedinţia lui Simeon Balint, cu participarea lui Iosif Vulcan, preşedintele societăţii - adunare, apreciată de ziarele româneşti drept foarte reuşită, atât sub aspectul participării publicului, cât şi a sporirii substanţiale a fondului societăţii - autorităţile au pus piedici sosirii trupei Burienescu din Bucureşti pe motiv că ar fi „prea multe trupe de acestea prin Transilvania”43. Peste tot românii sunt şicanaţi, de către reprezentanţii regimului prin acte de încălcare a drepturilor lor cele mai elementare - inclusiv a celor bisericeşti şi şcolare49, prin afişarea vădit ostentativă a atitudinii filo-turce30.

Departe de a se lăsa intimidaţi de cei care ştiau că prin cucerirea independenţei de stat a României, românii din Transilvania îşi vor intensifica tendinţele spre libertate şi unitate naţională, aceştia au fost în continuare alături de fraţii lor de peste munţi. In paralel cu acţiunea de strângere a ofrandelor, această solidaritate s-a concretizat, între altele, în manifestările de bucurie prilejuite de marile izbânzi române pe câmpiile de luptă de pe teritoriul Bulgariei. Mai mult decât grăitoare în acest sens, de-a dreptul emoţionantă, ni se pare poezia dedicată eroicilor luptători români de către ţăranul Nicolae Herlea din Vinerea - viitorul memorandist - la scurtă vreme după luarea cu asalt a redutei Griviţa. În versuri simple, dar pline de conţinut, se exprima bucuria şi mândria generată de biruinţa de la Griviţa, satisfacţia de a se fi spulberat aserţiunile răutăcioase ale calomniatorilor armatei române. Exprimând simţirea întregului său neam, vrednicul „econom” din Vinerea dădea glas încrederii în viitorul luminos al românilor. O reproducem:

 

 OSTAŞILOR ROMÂNI

 

Fraţi eroi ai gintei mele,

Cari la Plevna v-aţi luptat

Şi ca lei în lupte grele

Fortul Griviţa-aţi luat!

 

Voi, cari tot mereu nainte,

Şi cu baioneta-n mâini

Aţi învins barbara ginte

Să salvaţi fraţii creştini!

 

Voi, cari pân-la aste învingeri

Aţi fost cei dispreţuiţi,

De acum, ca nişte îngeri

Salvatori veţi fi măriţi!

 

Astăzi, vede lumea mare

Că virtutea de român

A-nviat în fiecare

Şi-a-ngrozit şi pe păgîn!...

 

De azi soartea gintei mele

O prevăd în venitor:

Ţara va scăpa de rele,

Voi veţi fi nemuritori!

……………………………………………..

Iar voi, pentru vitejie,

Bravi nepoţi ai lui Traian,

Primiţi astă poezie

De la un transilvănean!

Vinerea, 20 septembrie 1877

 

NICOLAE HERLEA sen. econom.51(ţăran)

 

- Vestea capitulării Plevnei, la 10 decembrie’ 1877, va produce un entuziasm indescriptibil pe toată întinderea pămîntului românesc. În multe localităţi din Transilvania acest entuziasm s-a concretizat în manifestări spontane de amploare, care au stârnit o adevărată panică în rîndul factorilor stăpînîrii. Punct culminant al admiraţiei pentru eroismul şi spiritul de sacrificiu al armatei române, acest eveniment a produs o adevărată frenezie şi pe meleagurile Albei, cu deosebire la Blaj52, Cîmpeni şi Baia de Arieş53. Era expresia bucuriei sincere pentru triumful neamului, era o afirmare indirectă a dorinţei desăvârşirii unităţii naţionale româneşti, ce nu puteau fi înfrânate prin nici un fel de măsuri represive.

***

Dobândirea independenţei României prin eroismul şi jertfa de sânge a fiilor săi, susţinuţi cu căldură de poporul român din toate unghiurile, a constituit un act de însemnătate fundamentală pentru dezvoltarea ulterioară a tânărului stat. Marele eveniment a avut însă consecinţe deopotrivă de însemnate şi pentru românii asupriţi din monarhia austro-ungară. Având de acum ca suport al încrederii în viitor, ca centru de gravitaţie, o patrie liberă şi independentă, ei vor rezista cu forţă sporită ‘“ opresiunii, îşi vor intensifica lupta pentru eliberare, pentru unitate naţională. Dacă în 1878, anul încheierii războiului şi al recunoaşterii în principiu a independenţei României de către marile puteri, autorităţile vor înlătura la Alba Iulia pe puţinii funcţionari români din reprezentanţa orăşeneasca şi vor suprima dreptul folosirii limbii române în administraţia locală54, în vara aceluiaşi an, cu ocazia adunării generale anuale a „Societăţii pentru fond de teatru român”. desfăşurată aici, flăcăii din oraş vor executa dansuri naţionale purtând pe cap căciuli cu pene de curcan55. În acelaşi an, tineretul şcolar al Blajului va fi din nou împiedecat să comemoreze ziua de 3/15 mai, dar va arăta răspicat oprimatorilor: „Veţi putea smulge soarele de pe firmament mai degrabă decât de a şterge de tot aducerea aminte a acestei zile naţionale din piepturile noastre ... Deşi serbarea de 3/15 mai în Blaj este oprită printr-un ordin ministerial, însă a şterge de tot chiar şi aducerea aminte a acestei zile măreţe va fi cu neputinţă până va exista un român”56.

Asemenea exemple, pentru anul 1878 şi pentru cei următori s-ar putea înmulţi. Ele demonstrează cu. claritate că românii din Transilvania nutreau de acum convingerea fermă că nu e departe ziua în care îşi vor putea împlini visul de aur. Cei de pe zbuciumatele meleaguri ale Albei se vor afla şi în continuare în primele rânduri ale luptei pentru o cauză dreaptă, în concordanţă cu realitatea istorică obiectivă. Alba Iulia, cetatea gloriei supreme a lui Mihai Viteazul, va avea aleasa cinste de a găzdui grandioasa Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, în decursul căreia, prin voinţa unanimă a întregului nostru popor s-a hotărât unirea Transilvaniei cu România, şi prin aceasta, desăvârşirea statului naţional român unitar.

                                                                                                                  prof. NICOLAE JOSAN

 

1 Gîndirea social-politică despre unire (1859), Bucureşti, 1966, pp. 317-318.

2 Amintim câteva lucrări, mai vechi sau mai noi, referitoare la acest emoţionant subiect: S. Puşcariu, Răsunetul războiului pentru independenţă în Ardeal, Bucureşti. 1927; Valeriu L. Bologa, Ajutorul românilor ardeleni pentru răniţii războiului independenţei, Sibiu, 1941; M. Păcurariu, Ecoul războiului de independenţă în „Telegraful român”, în Mitropolia Ardealului, Sibiu,. 1967, nr. 4-5, pp. 315-344; V. Netea, La guerre d’independence de 1877, expression de la solidarite du peuple roumain, în Revue Roumaine d’Histoire, 1967, nr. 4, pp. 601- 628; VI. Diculescu, Războiul pentru cucerirea independenţei României - prilej de manifestare a unităţii de conştiinţă naţională la românii din Transilvania şi Banat, în Studii şi articole de istorie, Bucureşti, 1968, nr. XII, pp. 25-30; A. Dolga, Ecoul războiului de independenţă din 1877-1878 în Banat, în Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Series Historia, Cluj. XIII, 1968, fasc. I, pp. 85-96; M. Băltescu, M. Tanasiu, Ecoul războiului de independenţă în rîndul romănilor din monarhia austro-ungără, în Aluta, Sf. Gheorghe, 1971, pp. 281-301; P. Abrudan, Aspecte ale sprijinului acordat de românii din Transilvania războiului pentru cucerirea independenţei de stat a României, în Revista de istorie, tom. 29, nr. 4, aprilie 1976, pp. 587-594.

3 Gazeta Transilvaniei, nr. 1 din 4/16 ianuarie 1877, pp. l-2.

4 Vezi, spre exemplu, scenele petrecute la balul din 3 februarie 1877, organizat la Alba Iulia de fruntaşii maghiari, cu participarea tuturor reprezentanţilor organelor locale, la care, intelectualii români invitaţi au fost nevoiţi să părăsească demonstrativ sala, ca urmare a ofenselor aduse în momentul executării dansului naţional ,,Româna”, inclus de altfel în programul de desfăşurare a balului. Incidentul a avut un viu ecou în presă. Gazeta Transilvaniei, nr. 7 din 28 ianuarie/8 februarie 1877, p. l, nr. 13 din 17 februarie/1 martie 1877, p. 4, nr. 15 din 24 februarie/8 martie 1877, p. 4 şi nr. 24 din 27 martie/8 aprilie 1877, p. 3; Familia, XIII. nr. 8 din 19 februarie/4 martie 1877. p. 94.

5 Gazeta Transilvaniei, nr. 38 din 19/31 mai 1877, p. 3.

6 S. Puşcariu, op. cit., p. 17; P. Abrudan, op. cit., p. 589.

7 V. Bologa, op. cit.; St. Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Cluj, 1968, pp. 140-141.

8 Gazeta Transilvaniei, nr. 42 din 2/14 iunie 1877, pp. 3-4.

9 Ibidem.                 

10 Sora amintitului Mihai Cirlea

11 Fiica lui Ioan Pipoş, fost prefect al comitatului Zarand, retras apoi la Alba Iulia, unde deţinea şi funcţia de director al despărţământului local al Astrei.

12 Gazeta Transilvaniei, nr. 44 din 9/21 iunie 1877, p. 3; Telegraful român, nr. 45 din 9/21 iunie 1877, p. 180; Familia, nr. 24 din 12/24 iunie 1877, p. 283.

13 Gazeta Transilvaniei, nr. 46 din 16/28 iunie 1877, p. 3. Informaţia este publicată, pe scurt, şi în Familia, nr. 26, din 26 iunie/8 iulie 1877, p. 306.

 14 Gazeta Transilvaniei, nr. 47 din 19 iunie/1 iulie 1877, p. 4.

15 Ibidem. Vezi şi Familia, nr. 26 din 26 iunie/8 iulie 1877, p. 308.

16 Gazeta Transilvaniei, nr.52 din 6/18 iulie 1877, p. 4; Telegraful român, nr. 52 din 3/15 iulie 1877, p. 210; Familia, nr. 28 din 10/22 iulie 1877, p. 332. Aceleaşi ziare vor publica peste puţin timp adresa de mulţumire a conducerii societăţii de Cruce Roşie din Bucureşti (subscrisă de Dimitrie Ghica, preşedinte, şi Ioan S. Bobocu, secretar) către Eufrosina Cirlea şi Eufemia Pipoş, cu confirmarea primirii banilor expediaţi. Vezi Telegraful român, nr. 57 din 21 iulie/2 august 1877, p. 230, Gazeta Transilvaniei, nr. 56 din 21 iulie/2 august 1877, p. 4 şi Familia, nr. 34 din 21 august/2 septembrie, 1877, p. 408.

17 Gazeta Transilvaniei, nr. 58 din 28 iulie/9 august 1877, p. 4; Familia, nr. 33 din 14/26 august 1877, p. 393. în Gazeta din 21 august/2 septembrie 1877 se dădea publicităţii adresa de confirmare şi mulţumire a Crucii Roşii din Bucureşti, în acelaşi număr Ana Stoica făcea unele rectificări la corespondenţa anterioară, în care autorul a comis unele erori în lista de subscripţii comunicată, în sensul că nu a indicat integral suma de bani şi obiectele colectate şi nici numele tuturor celor care au contribuit.

18 Gazeta Transilvaniei, nr. 55 din 17/29 iulie 1877, p. 4; Telegraful român, nr. 57 din 21 iulie/2 august 1877, p. 230; Familia, nr. 33 din 13/22 august 1877, p, 393.        

19 Telegraful român, nr. 50 din 26 iunte/8 iulie 1877, p. 201; Gazeta Transilvaniei, nr. 61 din 7/19 august 1877, p. 4; Familia, nr. 28 din 10/22 iulie 1877, p. 331

20 Telegraful român, nr. 53 din 7/19 iulie 1877, p. 213; Gazeta Transilvaniei, nr. 65 din 21 august/2 septembrie 1877, p. 4.

21 Gazeta Transilvaniei, nr. 82 din 20 octombrie/1 noiembrie 1877, p. 3.

22 Telegraful român, nr. 88 (din 6/18 noiembrie 1877, p. 354; Gazeta Transilvaniei, nr. 89 din 13/25 noiembrie 1677, p. 4.

23 Telegraful român,- nr. 93 din 24 noiembrie/6 decembrie 1877, p. 377; Gazeta Transilvaniei, nr. 97 din 11/23 decembrie, p. 4 şi nr. 102 din 30 decembrie 1877/11 ianuarie 1878, p. 4.

24 Telegraful român, nr. 100’din Î8'/30 decembrie 1877, p. 402.

25 Ibidem, nr. 103 din 29 decembrie 1877/10 ianuarie 1878, p. 414; Observatorul, nr, 23 din 18/30 martie 1878, p. 4.

26 Telegraful român, nr. 103 din 29 \decembrie 1877/10 ianuarie 1878, p. 414.

27 Ibidem, nr. 8 din 21 ianuarie/2 februarie 1878, p. 32.

28 Ibidem, nr. 17 din 11/23 februarie 1878, p. 68.

29 Gazeta Transilvaniei,, nr. 98 din 25/27 decembrie 1877, p. 4; Telegraful român, nr. 11 din 28 ianuarie/9 februarie 1878. p. 44; Familia, nr. 39 din 25 septem­brie/7 octombrie 1877.

30 Ibidem.                \

31 Gazeta Transilvaniei, nr. 2 din 8/20 ianuarie 1878, p. 4 şi nr. 20 din 12/24 februarie 1878, p. 4; Telegraful român, nr. 11 din 28 ianuarie/9 februarie 1878, p. 44 şi nr. 42 din 11/23 aprilie 1878, p. 168.

32 Gazeta Transilvaniei, nr. 4 din 15/27 ianuarie 1878, p. 4; Telegraful român, nr. 12 din 31 ianuarie/11 februarie 1878, p. 4.

33 Gazeta Transilvaniei, nr. 12 din 12/24 februarie 1878, p. 4.

34 Ibidem, nr. 20 din 12/24 martie 1878, p. 4.

35 Ibidem, nr. 21 din 16/28 Martie 1878, p. 4.

36 Telegraful român, nr. 23 din 25 februarie/9 martie 1878, p. 92 şi nr. 26 din 4/16 martie 1878, p. 104; Gazeta Transilvaniei, nr. 21 din 16/28 martie 1878, p. 4 şi nr. 31 din 20 aprilie/2 mai 1878, p. 4.

37 Gazeta Transilvaniei, nr. 13 din 16/28 februarie 1878, p. 3; Observatorul, nr. 24 din 22 martie/3 aprilie 1878, p. 4.,

38 Telegraful român, nr. 24 din 28 februarie/12 martie 1878, p. 96.

39 Ibidem, nr. 44 din 15/27 aprilie 1878, p. 176.

40 Sumele de bani colectate în localităţile judeţului Alba - înafara celor menţionate în text, trimise în iunie-iulie 1877 din Alba Iulia, Blaj, Cîmpeni, Abrud şi Sebeş - au fost următoarele: 17 napoleoni aur, un galben împărătesc, 14 taleri a i florin şi 30,5 florini v.a. la Roşia Montană (o contribuţie substanţială a avut-o familia fostului prefect revoluţionar Simion Balint); 30 franci şi 109,20 florini din Abrud; 100 florini din Cîmpeni şi satele de pe cursul superior al Arieşului - Albac, Vidra de Jos, Vidra de Sus, Ponorel, Sohodol, Lupşa, Neagra, Scărişoara, Secătura şi Certeje (cea de-a doua colectă a fost realizată în zona Cîmpenilor de avocatul Gherasim Candrea); 75,75 florini la Baia de Arieş (pe lista protopopului loan Danciu au contribuit şi localităţile Muncel, Ciora, Sălciua de Jos, Sălciua de Sus, Lupşa, Şasa Lupşei, Valea Lupşei, Sartăş, Ocolişul Mare, Ocolişul Mic, Runc, Vidolm şi Cacova Ierii); 70 florini la Teiuş; 52 florini la Alba Iulia (aceleaşi două colectante); 52 florini la Blaj (suma, expediată de Ioan Micu Moldovan în România, a rezultat de pe urma prelegerii ţinute la Blaj în beneficiul răniţilor români, la 20 februarie 1878, de către avocatul sibian Ioan Popa); 46,27 florini la Ighiu; 26,46 florini la Cut şi Vingard (pe o singură listă, cea a lui Ioan Diu alias Decanu); 23,84 florini, 3 taleri a l florin şi 35 cr. argint la Rădeşti (cu contribuţii din Rădeşti, Aiud, Aiudul de sus, Băgau şi Asinip); 16 florini la Zlatna (în listă apar şi nume de persoane din Almaşul Mare, Feneş şi Trîmpoiele); 13,50 florini la Tăuni; 12 florini ia Almaşul Mare; 10,80 florini la Cricău; 9,46 florini la Totoi; 6,43 florini la Blandiana; 6,03 florini din partea elevilor clasei a VI-a a gimnaziului din Blaj.

41 A se vedea numerele din Gazeta Transilvaniei şi Telegraful român în care s-au publicat şi colectele în bani din aceste localităţi.

42 Telegraful român, nr. 67 din 25 august/6 septembrie 1877, p. 270.

43 Ibidem.

44 Gazeta Transilvaniei, rir. 9a/din 15/27 decembrie 1877, p. 4. Cele “mai însemnate, contribuţii pe această linie s-au realizat la Blaj (5,490 kg. „scame”, 48 „triangule”, şi fâşii), Teiuş (5/kg „scame”, apoi pânză, bandaje, în total o ladă cântărind 22 kg.), Ighiu (3,350/kg „scame”, 3 bucăţi pânză), Almaşul Mare (2,80 kg „scame” şi 6,40 kg „legături”).

45 Menţionăm că unele localităţi ale judeţului au contribuit cu bani şi obiecte pe listele de subscripţie deschise în centre învecinate, ca Orăştie şi Mercurea Sibiului. Astfel, pe lista Anei Tincu din Orăştie apar donatori din localitatea Vinerea (Telegraful român, nr. 57 din 21 iulie/2 august 1877, p. 230), iar pe cea a Agapiei Droc din Mercurea Sibiului au contribuit şi persoane din Vingard şi chiar din “Sebeş (Telegraful român, nr. 54 din 10/22 iulie 1877, p. 217).

Numărul localităţilor care s-au înscris, prin contribuţiile lor, în nobila acţiune a fost, fără îndoială, mai mare decât cel care rezultă din publicarea listelor în presă. De cele mai multe ori, în liste se menţionează numai centrul în care s-a realizat colecta şi numele celor care au contribuit, fără a se arăta localitatea de domiciliu; a acestora. Este absolut sigur că mulţi vor fi fost din satele învecinate centrului de strângere a ofrandelor.

46 Vezi Gazeta Transilvaniei, nr. 15 din 16/28 februarie 1873, p. 3.

47 Familia, nr. 24 din 12/24 iunie 1877, p. 283

48 Telegraful român, nr. 56 din 17/29 iulie 1877, pp. 225-226.

49 Vezi corespondenţa de la Feneş Zlatna), din 10/22 sept. 1877, publicată în Telegraful român, nr. 74 şi 75/1877.

50 În seara zilei de 17 august 1877, în ajunul zilei de naştere a împăratului, autorităţile locale au aşezat la ferestrele primăriei din Alba Iulia - iluminate festiv -, în loc de portretul acestuia, chipul Sfântului Ştefan şi al Fecioarei Maria (patroana Ungariei) cu semilune deasupra capetelor lor,. Vezi Familia, nr. 34 din 21 august/2 septembrie 1877, p. 407.

51 Publicată în Gazeta Transilvaniei, nr. 83 din 23 octombrie/4 noiembrie 1877, p. 4.

52 Ibidem, nr. 96 din S/20 decembrie 1877, p. 3; S. P u ş c a r i u, op. cit., p. 28.

53 Ioan Popescu-Puţuri şi Augustin Deac (sub redacţia), Unirea Transilvaniei cu România, l decembrie 1918, Editura politică, Bucureşti, 1970, p. 184.

54 R. Patiţia, însemnări autobiografice, mss. Muzeul Unirii din Alba Iulia, fond Unirea, inv. 2487, p. 203-214; Idem, Alba Iulia sau Balgradul, mss, loc. cit,, inv. 4862, pp. 38-40.

55 Thalia română la Alba lulia. Foaie ocazională edată cu prilejul adunării generale a „Societăţii pentru fond de teatru român” la 19 şi 20 septembrie st. n. 1909. Număr unic, Alba Iulia, 19 septembrie 1909. Redactată de A. P. Bănuţ, director artistic al societăţii şi tipărită, în „Tipografia nouă" a ziarului Libertatea din Orăştie.

56 Gazeta Transilvaniei, nr. 37\din 11/23 mai 1878, p. 3.