|
O uşoară plimbare pe sub Vii, pe deasupra lor, cu un înflăcărat
om al zilelor noastre, dornic de a restabili şi restitui Alba Iuliei,
dar şi istoriei naţionale crâmpeie de adevăr, anume
uitate, anume în parte marginalizate, sau în fugă tratate şi
strecurate în paginile unor cărţi, tratate, declaraţii,
decizii (numele lui: ec. Ioan Străjan, director administrativ al
publicaţiei "Dacoromania" intrată în ''auzul"
şi climatul patriotic naţional şi-n alte câteva
ţări ale lumii, printre care SUA, Rusia, Ucraina, Moldova,
Anglia, Italia, Ungaria, Austria, Serbia etc.), ne-a convins că, de
fapt, facem turul unui Deal, sub formă de Platou, azi încărcat
de raiul buruienilor şi tuleii neculeşi din toamnă printre
care oile, atâtea câte sunt uneori, par flăcări, pâlcuri de
scântei ronţăind un timp al nepăsării, al neglijenţei,
poate pentru ca primăvara să nu se sperie şi să
ocolească acele locuri încărcate - ca o manta - de intemperiile
unor vremuri tulburi, prin care întrevedem mereu un mesaj al strămoşilor,
îndemnul acela de
a fi de partea adevărului unor incredibile întâmplări ce
şi-au lăsat amprenta pe libertatea noastră şi democraţia
de "tip original" bântuite şi azi de fiori, furori, capete
sparte.
Gospodarii
din jur, după cum mărturiseşte şi un om cu picioarele
pe pământ (cu grade funcţionăreşti în societate),
Gheorghe Lăncrănjan, dar şi Mircea Drăgoi, Aurel Barna,
Eugen Susan, Cristian Moldovan, oameni ce retrăiesc freamătul
geografic al locului, îi spun dealului "Cornul Podeiului". Aici
erau cărămidăriile Cetăţii. Dacă sapi 20-30
centimetri dai de cărămizi, de strat de nisip şi bazalt.
"Pe sub acest Corn trecea drumul roman venit dinspre Partoş,
zice Ion Străjan, care mărturiseşte că este în
posesia unei hărţi austriece în care este trecut exact locul
"spânzurării, movila sau "Cornul Podeiului" şi
este marcată o spânzurătoare. De aici se vede totul ca în
palme. O durere nimbată este acest podei".
La
poalele acestui Deal sunt înşiruite case şi vile, un fel de lanţ
de pomi fructiferi al băştinaşilor în intăbularea cărora
pământul, grădinile şi viile sunt trecute în a fi aşezate
pe "Dealul Spânzurării". lată ce spune memorandistul
Rubin Patiţia despre acest loc: "Locul acela, unde s-a isprăvi
acea esecuţiune (n.n. 28 februarie 1785) se află în movila
apuseană deasupra vinielor (n.n.viilor) din Maieri, în preajma edifiţiului
garei drumului feratu din Alba Iulia. Ungurii îi dicu "bitofadomb".
La magistratul oraşului se afla o dobă şi o cămeşă
de zale de oţel, despre care se afirma că sunt unelte de-a lui
Horea. Locul perzarei e foarte frumos situat, "căci formează
un promontoriu în "Cornul Podeiului" şi de acolo se vede
în sus şi-n jos pre şesul Mureşului la mare depărtare,
loc acomodat pentru ridicarea monumentului la care ideea până acum
nu s-a gândit poporul român, cu toate că Horea şi consoţii
lui cu a lor jertfă de sânge, au mântuit pe plugarii români de sub
sclavie. Până la anul 1784 poporul român era sclav, căci era
legat de glie şi robotele nu erau sistemizate, ci domul pământului
tracta cu ţeranul mai reu decât cu vitele… eu şi alţi
români aveam de gând să ridicăm un monument de marmură
neagră la locul perzarei, ba şi inscripţiunea de pe acel
monument era comunicată (n.n. e vorba de centenarul morţii lui
Horea şi Cloşca când s-a propus a se face un parastas pe locul
unde au fost executaţi), fapt împiedicat de autorităţi".
De ce
'Dealul Spânzurării" ? Aici, prin anii 1950 şi ceva se
ridicase un observator militar destul de înalt ce comunica, după
spusele şoferului Petru Oana, un om la aproape 80 de ani, cu Râpa Roşie,
Dealul Lancrămului şi Piatra Craivii. Răspunsul tot de la
el vine: "Apăi domnule dragă, aici or fost spânzuraţi
fără a se putea apăra Horea şi Cloşca, pentru că
locul acesta chiar din marginea de sus a "Porţelanului" se
vede hăt de departe, chiar din Munţii Făgăraşului",
abrobă un alt albaiulian, Alexandru Javla, lăcătuş
mecanic, la 60 şi ceva de ani, care a copilărit şi s-a
jucat pe pământurile acelea, care i s-au lipit de văz şi
auz. Tot el afirmă: "Aici, pe locul acesta, am arat de zeci de
ori cu tractorul şi de fiecare dată plugul a scos la iveală
fel de fel de oseminte, bucăţi de sicrie, îmbrăcăminte.
Odată, exact pe şaua aceea unde sunt pâlcurile acelea de
buruieni, am descoperit o bucată de piatră funerară pe care
a trebuit s-o împing cu lama plugului la vale, fără să
ştiu ce valoare are, dincolo de căpiţele acelea de fân
putrezit. Şi dumnealui, Petru, o păţit la fel cu tractorul.
Aici era un cimitir vechi probabil pentru morţii săraci din
partea de jos a oraşului, că şi în jurul Tăuşorului
or fost case sărăcăcioase. Cu timpul, tot arând, multe
dintre ele s-o prăpădit, că nimeni nu le-a avut grija.
Acum, tuleii pe care-i vedeţi şi buruienile acoperă
nepermis un loc atât de important din punct de vedere istoric. Sub noi,
la 20 centimetri, moartea se mai ceartă încă cu viaţa".
Petru Oana completează: "Moartea s-a întins dincolo de
gardurile vechi pe pământul arabil şi a dat de vile construite
după 1990 fără nici un Dumnezeu. Şi numa bine că
moartea li s-a oprit la fereşti. Cine, păcatele mele, i-o pus să
fie atât de lacomi. Din partea aceasta unde a fost tribuna pe care l-au dărăbuit
pe Horea şi Cloşca moartea s-a mutat mai spre Cimitirul Eroilor
cu toată claia asta de buruieni parcă trăsnite aicea pe un
pământ arabil lăsat în paragină. Pe movilă se văd
încă scânduri, fragmente de sicrie. Lângă gardul acela vechi
se află o piatră mare care nu-i altceva decât acoperişul
unui mormânt. Eu v-o arăt, dacă vreţi".
Şi-am
vrut. "Pe Coasta Cornului" am desenat cândva harta mare a
ţării, în trei culori, zice Lăncranjan, dar ea s-a pierdut
sub trecerea oilor pe aici". Întrebarea ar fi - "Ce putem face
?". Vom pune la dispoziţia unor oameni uneltele necesare pentru
a curăţa tot "Cornul Podeiului", adică movila
aceasta, să se niveleze toate buruienile şi muşuroaiele
scoase de cârtiţe şi să pună o cruce de lemn cu următoarele
însemne: "Aici e locul în care au fost măcelărite de roată
trupurile lui Horea şi Cloşca în 1785", urmând să reînnodăm
eforturile comune cu primăria şi alte instituţii pentru a
ridica aici un monument adevărat al Revoluţiei de la 1784-1785,
care să onoreze poporul român, jertfele lui seculare, pentru că
noul adevăr despre locul spânzurării să prindă
contur".
Era zi
senină. Spre amurg, se vedeau toate localităţile din jur.
Închisesem ochii, parcă întreg freamătul istoriei se agăţa
de cuvinte, şi ele martore ale supliciului din acel 28 februarie
1785, şi eram parcă glasul mulţimii adunată sub ameninţări
de gloanţe să ia aminte, să se îngrozească, să
nu mai îndrăznească să se ridice împotriva imperiului,
şi parcă totul se adunase ca un buchet de flori lângă tâmpla
martirilor şi a preotului Nicolae Raţiu ce le-a dat ultima împărtăşanie.
Imaginea mi se dublase mereu pentru că se suprapunea bucuriei de a
vedea cândva un monument adevărat, la marginea unui alt câmp,
pentru recunoaşterea jertfei marilor înaintaşi. Sunt bucuros că
se păstrează astăzi acest "Deal al Spânzurării"
convins că istorici şi cercetători trebuie să se pună
de acord şi să facă îndreptările necesare pentru ca
locul jertfei să se vadă cât mai de departe, ca o unică
respiraţie istorică şi sentimentală. Să se ştie
că aici e Dealul Supliciului...
Dar să
reamintim câteva date despre răscoală şi capii ei de la
1784-1785, prin spusele dr. Anghel Gheorghe, doctor în istorie, cercetător,
autor a mai multor lucrări în domeniu care reaminteşte pâlcului
de elevi şi dascăli ce îmbrăţişează crucea
de lemn ce veghează până departe peste Valea Sebeşului,
Munţii Apuseni precum o arcadă a iubirii de moşie, că:
"Răscoala
a cuprins cinci comitate (judeţe de azi), dar cele mai multe sate au
fost antrenate în răscoală in judeţele Alba şi
Hunedoara. În judeţul Alba răsculaţii care s-au opus au
fost cei de pe Valea Mureşului
până la Vurpăr
şi Pâclişa,
iar pe Valea Ampoiului doar la Ampoiţa, Ighiel, Ţelna,
Craiva şi Tibru, dar şi în satele de peste Mureş - Hăpria,
Ghirbom sau Drâmbar. Asta
şi pentru că Horia şi Cloşca au fost de mai multe ori
la Alba Iulia în drumul lor cu jalbele satelor din Apuseni spre sediul
comitatului din Aiud şi a guvernului la Sibiu. Horea şi Cloşca
au fost prinşi prin trădare la 27 decembrie 1785, iar în
dimineaţa de 2 ianuarie au fost arătaţi populaţiei din
Alba Iulia, fiind închişi în cetate, în celule separate, la porţile
a III-a şi a IV-a, fiind păziţi atât înăuntru cât
şi în exteriorul celulelor de către
o gardă
formată din
patru soldaţi.
Ordinul împăratului
prevedea ca nici o autoritate din Transilvania să nu fie lăsată
să participe la comisia de anchetă sau să ia legătura
cu capii răscoalei. Crişan a fost prins la 30 ianuarie şi
întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută.
Confirmându-se ordinul împăratului, contele Iankovich l-a pus in
practică şi la 5 februarie 1785 Horea, Cloşca şi Crişan
au fost transportaţi în lanţuri, în care speciale pe malul stâng
şi drept al Mureşului de la Alba Iulia la Deva şi înapoi
timp de două săptămâni pentru a fi arătaţi
poporului sub paza unui detaşament de 40 de husari si 30 de infanterişti
conduşi de 8 ofiţeri. Ancheta a început la 26 ianuarie şi
a continuat cu întreruperi până la 24 februarie 1785. Pentru a
proba faptele pentru care au fost încriminaţi Horea, Cloşca
şi Crişan, comisia a adus şi închis la Alba Iulia 26 de
martori împreună cu alţi 400 de iobagi bănuiţi că
au participat la răscoală. În timpul detenţiei la Alba
Iulia, deşi comisia imperială a instituit o totală interdicţie
de a fi vizitaţi, s-au făcut excepţii pentru preotul
ortodox Nicolae Raţiu din Maierii Bălgradului (Alba Iulia), cel
care le-a întocmit testamentele lui Horea şi Cloşca, şi
pentru studentul pictor Sigismund Coreh din Aiud, cel care ne-a lăsat
cele mai realiste portrete ale căpitanilor răscoalei.
Interogatoriul s-a desfăşurat în localul Judecătoriei de
Ocol din cetate. Horea a fost interogat în şapte şedinţe
punându-i-se 118 întrebări. El a declarat că se numeşte
Ursu Nicola din Râu Mare, iobag, de 54 de ani. Cloşca a fost
anchetat tot în şapte şedinţe răspunzând la 134 întrebări.
A declarat că se numeşte Oargă Cloşca, iobag din Cărpeniş,
de 37 de ani. Crişan a fost anchetat în două şedinţe
şi a răspuns la 47 de întrebări A declarat că se numeşte
Giurgiu Marcu, zis Crişan, iobag în vârstă de 52 de ani. Crişan
şi-a pus capăt zilelor la 13 februarie 1785. Horea şi Cloşca
au fost condamnaţi la pedeapsa capitală, sentinţa fiind dată
pe 26 februarie 1785. O descriere amănunţită a execuţiei
se afla în scrisoarea lui Iosif Gabri, profesor la Institutul Teologic
Romano-Catolic din Alba Iulia, trimisă unui prieten al său la
Roma, la 2 martie 1785: "După cum prevedea sentinţa întocmai
aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie, pe la ceasurile nouă
şi jumătate, Horea şi Cloşca au fost aşezaţi
separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un
preot schismatic (ortodox). Este cu neputinţă să descriu
convoiul şi mulţimea care a fost de fată. Ei au fost însoţiţi
de un escadron de cavalerie din Toscana în ţinută de paradă,
cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestraşi orăşeni
şi de haiduci. Batalionul pedestraşilor i-a încadrat într-un
careu, iar călăreţii s-au aşezat la cele două
aripi, (...) Cloşca a primit cel puţin douăzeci de lovituri
până şi-a dat sufletul. În timp ce Cloşca era frânt cu
roata, Horea era legat şi ţinut în picioare de doi ucenici ai călăului
ca să vadă ce moarte cumplită şi prin ce chinuri
groaznice trebuia să moară. După ce s-a terminat execuţia
lui Cloşca şi au dat leşul la o parte, pe Horea l-au urcat,
apoi în patul său şi l-au legat, în vaiete, au început să-i
sfarme picioarele cu roata, iar după patru lovituri din porunca
domnului Eckhard, au început să-i lovească pieptul şi
astfel după opt, nouă lovituri a murit. N-am mai voit să văd
şi despicarea lor în bucăţi, mi-am întors capul şi
am venit în cetate..." Trebuie să precizez că Horea şi
Cloşca a fost însoţit la locul execuţiei de preotul
Nicolae Raţiu, care le-a dat ultima binecuvântare. N-a rezistat
psihic să asiste la această barbară execuţie, a leşinat
şi a fost transportat acasă cu o căruţă".
- Unde
a fost exact locul execuţiei ?
"Bună
întrebare! Sunt multe documente despre cetate, dar despre locul execuţiei
nu sunt aşa multe. Toate sursele documentare indică locul de
execuţie pe Dealul Furcilor din Alba Iulia, o terasă înaltă,
situată în partea de sud a oraşului. Terasa fiind foarte mare,
de circa 1,5 km. pătraţi, locul de execuţie nu a putut fi
precis localizat decât în urma studierii hărţilor întocmite
de autorităţile militare austriece în secolul XVIII-lea. Într-o
primă harta a oraşului, cetăţii şi împrejurimilor,
datată între 1752 şi 1766, apare în colţul sud-estic al
terasei amintite semnul unei spânzurători, locul nefiind inscripţionat.
În cea de-a doua hartă din 1771, locul de execuţie este marcat
in acelaşi colţ de sud-est şi inscripţionat în limba
germană "Galgen Berg" adică "Dealul
Furcilor". Locul precis se află chiar la marginea terasei, pe o
mică înălţime din apropierea vechiului drum principal ce
lega oraşul Alba Iulia de podul de peste Mureş din cartierul
Partoş, la intrarea în oraş dinspre Sebeş. În cărţile
funciare ale oraşului întocmite in secolul al XIX-lea se numea
"La spânzurătoare". Micul monument ridicat în 1959 pentru
cinstirea memoriei lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost
amplasat în partea de nord a terasei "Dealul Furcilor" şi
nu pe locul adevărat, deoarece acesta nu era cunoscut atunci. Cu
siguranţă, mulţi oameni din Alba Iulia, în special
intelectuali ştiau, din tradiţia păstrată de nouă
generaţii, locul exact unde s-a desfăşurat execuţia
şi Rubin Patittia a precizat acest loc - "Cornul
Pedelului". Ulterior, acest lucru s-a uitat, astfel încât
monumentul a fost amplasat în cealaltă parte a Podeiului, pe Dealul
Furcilor, mai aproape de şoseaua principală".
- Cum
putem răzbuna adevărul marginalizat ?
- Prin
anii 1960 am condus prin Cetate pe ambasadorul Spaniei la Bucureşti.
Cunoştea multe date istorice despre Alba Iulia, dar mi-a declarat că
sunt puţine monumente care să probeze prezenţa românilor
la Alba Iulia. Pe atunci monumente erau doar obeliscul Horea, Cloşca
şi Crişan şi Catedrala Reîntregirii. De atunci s-au
ridicat multe monumente care atestă istoria românilor la Alba Iulia
printre care
-
Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, în 1968, busturile din jurul
Sălii Unirii, statuile lui Maniu şi Brătianu, bustul lui
Avram Iancu, busturile de pe Aleea Scriitorilor. Cred că, în
continuare ar trebui ridicate şi alte monumente printre care şi
o lucrare arhitectonică de mare amploare pe Dealul Furcilor, în
memoria celor trei martiri - Horea, Cloşca şi Crişan, adică
aici pe "Cornul Podeiului".
"Aşadar
e nevoie de o recapitulare: Monumentul de azi de la Dealul Furcilor înghesuit
de praf şi vile ultramoderne, cu piscine, semnale de alrmă, câini
pregătiţi pentru atac, a fost pus "în grabă",
"pe fugă" într-un anume context necesar de altfel. Aici,
societăţi de istorie, licee, colegii, aniversări, vizite,
turism şi-au dat mâna, şi-o mai dau încă, ce-i drept
destul de rar, pentru că dincolo de adunările amintite din 27
februarie ale fiecărui an istoria se "îmburuieneşte"
de-o lungă tăcere, iar rezervaţia arheologică din
preajmă se umple de construcţii cu şi fără aprobări
sau "descărcări de sarcină". Dincolo de el, la
"Cornul Podeiului" adevărata platformă a spânzurării,
zecile de cruci, gropi comune, cortegiu de lacrimă şi umilinţă,
dimensiunile zidirii unui imperiu demn de ţinut cu capul "în
otravă de şarpe", îşi aşteaptă "mântuirea"
în alb şi negru. Aici trebuie să se înalţe falnic ca un
brad un Monument care să întruchipeze metaforic toată
asuprirea, dar şi curajul, neînduplecarea, jertfa, speranţa
transilvănenilor trecuţi prin cea mai cumplită lecţie
a cruzimii imperiale, dar care, dincolo de sfâşierea trupurilor vii,
de gloanţe şi spânzurători n-a putut estompa, opri lupta
pentru dreptatea socială şi naţională, rămânând
doar un instrument al aplicării unor legi. Pentru acest monument
trebuie să revenim, să colaborăm cu oficialităţile
locale şi naţionale, să conştientizăm poporul român
că Transilvania merită o asemenea
replică monumentală, spre care să se facă trasee de
acces din toate punctele cardinale. Vom cere, de nevoie, un leu de la români
să putem începe bătălia pentru îndreptarea unor momente
istorice la Alba Iulia.
Din
Apuseni, Albac şi Horea, Scărişoara şi Gârda, Arieşeni
şi Avram Iancu, Vadu Moţilor şi Neagra, Sohodol şi
Ciuruleasa, toată Valea Arieşului Mic, Mare, moţii ne
trimit vorbă că sunt cu noi,. Adică pentru a îndreptăţi
un loc anume al jertfei, un monument care să se vadă deopotrivă
peste munţi, în Muntenia şi Moldova, dar şi în dosarele
cruzimii de la Budapesta, Viena, etc.
Fruntea
sus, albaiulieni!
Fiţi
oameni ai faptelor măreţe, demne de înaintaşi
Publicaţia
"DACOROMANIA" vă ţine lumină, vă ţine
pumnii.
 |
|
Locul adevarat unde au fost zdrobiti cu roata
Horia si Crisan |
|
|
|
Harta orasului Alba Iulia din 1771. Locul
executiei este marcat de semnul unei spanzuratori si inscriptionat
in limba germana Gelgen Berg (Dealul Furcilor) (incercuit)
|
Ion Mărgineanu
|
|
