|
|
În
cadrul acţiunilor iniţiate şi organizate de către
Fundaţia "ALBA IULIA 1918 PENTRU UNITATEA ŞI
INTEGRITATEA ROMÂNIEI" cu privire la evocarea unor
evenimente şi personalităţi istorice de pe
meleagurile Albei şi împrejurimi, se înscrie şi
aniversarea din ziua de 10 martie 2007, care a avut loc în satul
Gurasada, comuna Ilia jud. Hunedoara, cu ocazia zilei de naştere
a savantului Silviu Dragomir.
Academicianul
Silviu Dragomir - istoric, teolog şi lingvist - s-a născut
la 13 martie 1888 în localitatea Gurasada, a cărui părinţi
proveneau de pe meleagurile Albei. Tatăl său Simion, era
originar din Ohaba, ajuns notar la Ilia, iar mama sa Reghina, născută
Ciura, provenea dintr-o familie de minieri de la Roşia Montană.
Prin
bunăvoinţa şi strădania arhimandritului
Emanuil Rus de la Sfânta Mănăstire Bixad, care s-a
preocupat îndeaproape de viaţa şi opera savantului
Silviu Dragomir avem posibilitatea de a prezenta în acest număr
al revistei DACOROMANIA, articolul "Silviu Dragomir
personalitate remarcabilă a culturii româneşti".
Preocupat
de personalitatea de seamă a academicianului Silviu Dragomir,
arhimandritul Emanuil Rus a cercetat şi studiat documentele
existente la Arhivele Naţionale din Deva, întocmind şi
prezentând în anul 2004, teza de doctorat, dedicată vieţii
şi operei marelui istoric transilvănean, care a stat
şi la baza editării cărţii intitulată
"Silviu Dragomir şi raporturile româno-slave".
În
prefaţa acestei lucrări O. Vinţeler, aprecia pe bună
dreptate lucrarea astfel: "Prin originalitatea abordării
temei şi prin complexitatea cercetării, precum şi
datorită rezultatelor obţinute, lucrarea arhimandritului
Emanuil Rus, se constituie într-o valoroasă contribuţie
la studiul istoric, a istoriei bisericii române din Ardeal şi
de pretutindeni, fapt ce va impune să o recomandăm unui
larg cerc de cititori".
Lucrarea
fiind bine structurată, cu multe date biografice considerăm
o necesitate, ca o parte din acestea să fie redate
cititorilor noştri şi a celor interesaţi.
Activitatea
publicistică şi ştiinţifică a istoricului
Silviu Dragomir a fost deosebit de bogată şi a început
încă din perioada studenţiei colaborând la următoarele
publicaţii: "Telegraful român", "Revista
Teologică" , "Neamul românesc literar",
"Transilvania", "Biserica şi şcoala",
"Tribuna", "Românul", "Foaia Diecezană",
"Gazeta Poporului",
"Societatea de mâine", "Patria",
"Cele trei Crişuri", "Ţara noastră",
"Universul", "Adevărul", "Dimineaţa"
etc.
După
o activitatea deosebit de susţinută, cercetând
documente din arhiva unor instituţii de specialitate din străinătate:
Karlowitz, Belgrad, Viena, Moscova etc. precum şi la unele
din ţară, începând cu anul 1908 a publicat o serie de
studii şi lucrări bazate pe documente autentice,
reprezentând adevărul istoric, privind o serie de evenimente
religioase desfăşurate mai ales în Transilvania în
sec. XVII-XVIII-lea, dintre care amintim: |
 |
|
Casa in care sa nascut Silviu
Dragomir. Gurasada, comuna Ilia. Jud Hunedoara |
|
 |
|
Placa comemorativa amplasata pe
locuinta istoricului Silviu Dragomir in anul 1988 la 70
ani de la unire si un veac de la nastere |
|
-
Câteva date despre familia mitropolitului Sava Brancovici (1908);
-
Contribuţii la istoria legăturilor românilor ardeleni cu ruşii
(1909);
-
Corespondenţa episcopului Gherasim Adamovici şi mişcarea de
emancipare a clerului şi poporului românesc în anul 1791 (1911);
-
Când şi unde a murit mitropolitul Dosoftei (1911);
-
Din istoria luptelor noastre pentru ortodoxie (1911);
-
Raportul oficial al comandantului rus din 1849 despre Avram Iancu (1911);
-
Clerici români peregrini în Rusia (1912);
-
Contribuţii privitoare la relaţiile Bisericii Româneşti cu
Rusia în sec. XVII-lea (1912);
-
Studiu critic în legătură cu cartea d-lui Müller, arhivarul
Universităţii Săseşti (1913);
-
Două monografii istorice (1914);
-
Relaţiile bisericeşti ale românilor din Ardeal cu Rusia în
veacul al XVIII-lea (1914);
-
Alegerea şi numirea episcopului unit I. Patachi (1914).
Istoricul
Silviu Dragomir, la 26 mai 1916, la vârsta de numai 28 ani a devenit
membru corespondent al Academiei Române, odată cu M.- Sadoveanu, P.
Papahagi şi alegerea ca membru de onoare a lui George Enescu. După
moartea academicianului V. Pârvan, Silviu Dragomir, la 25 mai 1928 a fost
primit ca membru activ, fiind cel mai tânăr academician (40 ani),
iar raportul de prezentare a fost susţinut de istoricul ardelean I.
Lupaş.
În
perioada anilor 1916-1928 Silviu Dragomir a publicat în continuare o
serie de studii, lucrări, articole dintre care amintim: Graniţa
istorică dintre români şi unguri (1920); Naţiunea română
la Alba Iulia. Adunarea Naţională a Unirii - 1 decembrie 1918.
Cu un cuvânt înainte (1929); Problema Ardealului. Planuri ungureşti
de a maghiariza Ardealul după război (1927); The ethnical
minorites in Transylvania (1927 - Geneva).
În
perioada 1922-1944 istoricul Silviu Dragomir a susţinut în cadrul
Academiei Române, comunicări importante printre care:
-
Vlahii din Serbia în sec. XII-XV-lea;
-
Originea românilor din Istria;
-
Un precursor al unităţii naţionale, profesorul ardelean
Constantin Romanul Vivul;
-
Vechile biserici din Zarand şi ctitorii lor din sec. XIV-XV-lea;
-
Răscoala lui Horea - situaţia de drept a românilor din Ardeal până
la 1848;
-
Din istoria raporturilor româno-ungare;
-
Memoriile fruntaşului ardelean dr. Ioan Mihu;
-
Mormântul lui Mihai Viteazul şi vechea catedrală din Alba
Iulia;
-
Consideraţii istorice asupra vechiului şi noului statut privitor
la graniţele Ardealului românesc;
-
Politica românilor din Ardeal în anii 1848-1849 şi Curtea din Viena;
-
Pătura conducătoare a românilor ardeleni înainte de 1848;
-
Adunarea naţională de la Alba Iulia şi rolul ei istoric;
-
Probleme critice din istoria veche a românilor. Românismul balcanic în
Evul Mediu.
Una
dintre cele mai importante lucrări a istoricului Silviu Dragomir o
reprezintă "Istoria dezrobirii religioase a românilor din
Ardeal" formată din două volume care au apărut în
anul 1920, volumul I, iar în anul 1930, volumul II, care cuprind şi
225 documente deosebit de importante, referitoare la viaţa religioasă
a românilor din Transilvania din secolul XVIII-lea. Un merit deosebit
referitor la această lucrare îi revine deasemenea arhimandritului
Emanuil Rus, care prin eforturi deosebite, a reeditat în anul 2002
aceasta lucrare importantă, care merită să fie cunoscută
de cititori.
A
doua zi după Marea Unire, la data de 2 decembrie 1918 în sala
Tribunalului din Alba Iulia (astăzi Prefectura şi Consiliul Judeţean
Alba) s-a întrunit Marele Sfat Naţional
care l-a ales ca preşedinte pe Gh. Pop de Băseşti,
pe episcopii Miron Cristea, Iuliu Hossu şi pe Teodor Mihali şi
Andrei Bârseanu ca vicepreşedinţi, iar pe Silviu Dragomir,
Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Gh. Crisan, Ghiţă Pop şi
Traian Novac ca notari, precum şi Consiliul Dirigent format din 15
membrii.
După
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la vârsta de numai 30 ani, Silviu
Dragomir împreună cu o serie de personalităţi importante
din Transilvania, a acţionat pentru înfiinţarea şi
organizarea la Cluj a universităţii româneşti, devenită
"Universitatea Daciei Superioare".
În
anul 1919 la facultatea de Litere şi Filozofie profesorul Silviu
Dragomir a preluat catedra de limba şi cultura
popoarelor slave în legătură cu România iar în
continuare a deţinut funcţii importante în conducerea universităţii.
Împreună
cu o serie de profesori români patrioţi, printre care Virgil Bărbat,
Alex. Lepedatu, Florian Ştefănescu Goangă, Al. Borza, S. Puşcariu,
Iuliu Moldovan, Vasile Bogrea, M. Botez, D. Negru, D. Călugăreanu,
N. Drăgan, au constituit la 10.10.1924 "Asociaţia
extensiunea universitară" care a avut drept scop, răspândirea
şi ridicarea nivelului cultural al românilor din Transilvania şi
Banat, în special, prin conferinţe şi diferite publicaţii.
Activitatea bogată şi deosebit de importantă din perioada
respectivă a reprezentat-o cele cca. 1200 de conferinţe desfăşurate
în peste 200 localităţi, pe teme de istorie, cultură, limbă,
medicină, geografie, economie etc.
După
anul 1930, propaganda revizionistă maghiară, a devenit deosebit
de agresivă având în frunte pe contele S. Bethlen (1874-1947) cu
influenţe în Europa Occidentală, mai ales în Franţa
şi Anglia şi a căror acţiuni mincinoase,
România, trebuia să le dea o ripostă pe măsură,
pe bază de documente doveditoare - privind adevărul istoric.
În
pregătirea acestei importante misiuni, a fost propus istoricul Silviu
Dragomir şi prof. Camil Negrea de la Facultatea de Drept de la Cluj.
În
acest sens, în continuare, s-a constituit "Centrul de studii
transilvane" din a cărui comitet de conducere a făcut parte
istoricul Silviu Dragomir alături de Iuliu Moldovan, V. Stanciu, P.
Poruţiu şi secretarul general prof. I. Moga.
Prof.
Silviu Dragomir a fost numit directorul "Seminarului de studii
sud-est europene", iar ulterior şi la publicaţia "Revue
de Transilvanie".
În
aceeaşi perioadă s-a organizat "Centrul de studii şi
cercetări istorice pentru Transilvania" condus de asemenea de
istoricul Silviu Dragomir, care a iniţiat şi organizat colecţia
"Biblioteca Rerum Transilvaniae" unde au fost prezentate
materiale despre istoria românilor din Transilvania în limbile franceză,
germană şi engleză fiind apreciat şi ca bun cunoscător
al limbilor slave moderne, a limbii latine, greceşti, maghiare şi
germane.
Academicianul
Silviu Dragomir a fost ministru secretar de stat şi ministru de stat
pentru minorităţi în: Guvernul Octavian Goga (28 dec. 1937 -
1938); Guvernul patriarh Miron Cristea (30 martie 1938 - 6 martie 1939);
Guvernul Armand Călinescu (7 martie 1939 - 21 sept. 1939); Guvernul
general Gheorghe Argeţanu (21-28 sept. 1939); Guvernul Constantin
Argetoianu (28 sept. -23 nov. 1939); Guvernul Gheorghe Tătărescu
(24 nov. - 4 iulie 1940).
Pentru
activitatea sa deosebită şi bogată pe care a desfăşurat-o
până în anul 1947, Silviu Dragomir a fost apreciat ca o mare
personalitate a neamului românesc fiind răsplătit de către
instituţiile statului Român, cu recompense şi o serie de
ordine şi medalii printre care:
-
Comandor al Ordinului Coroana României;
-
Răsplata Muncii pentru Învăţământ
cl. I;
-
Leul Alb Comandor;
-
Medalia Jubiliară;
-
Meritul Cultural;
-
Mare Ofiţer al Ordinului Coroana României;
-
Meritul Cultural - Cavaler clasa I;
-
Coroana României în Grad de mare Cruce Sfântul Sava;
-
Mare Ofiţer al ordinului Ferdinand I.
La
nota ultimativă din 26 iunie 1940 a guvernului sovietic prezentată
de ministrul de externe Mihailovici Molotov privind cedarea necondiţionată
a Basarabiei şi a nordului Bucovinei URSS-ului, în Consiliul de
Coroană, 19 membrii au votat pentru acceptarea ultimatului, iar
Nicolae Iorga, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Traian Pop, Ştefan
Ciobanu şi Ernest Urdăreanu au votat împotriva sfâşierii
României, numele acestor mari "bărbaţi" merită
scrise în cartea de aur a demnităţii româneşti.
După
doar două luni, la 30 aug. 1940, la revendicările teritoriale
privind Ardealul de Nord, Ungariei hortyste, în Consiliul de Coroană
istoricul Silviu Dragomir în calitate de ministru al minorităţilor
sa pronunţat cu vehemenţă împotriva Dictatului de la Viena.
Ca urmare a odiosului dictat, Universitatea Daciei Superioare de la Cluj
s-a mutat la Sibiu unde Silviu Dragomir a deţinut funcţia de
prorector, iar după eliberarea Ardealului a avut un rol principal în
reorganizarea universităţii, revenită la Cluj.
Istoricul
Silviu Dragomir fiind un specialist de excepţie în probla minorităţilor
etnice din România a continuat să publice studii, mai ales în limba
franceză, pe această temă, pentru a aduce la cunoştinţa
celor din "Occident" adevărul istoric despre minorităţile
din ţara noastră.
În
acest sens în anul 1943 şi 1944 a apărut următoarele lucrări:
-
Vingt cinq ans aprés la reunion de la Transylvanie á la Romanie
-
La Transylvanie avant et aprés l'arbitrage de Vienne
-
La politique minoritaire de la Romanie entre 1918-1940
-
Le Banat Roumain, e squisse historique.
Cel
de al doilea război mondial a avut consecinţe nefaste asupra
ţărilor ajunse după "cortina de fier" dar mai
ales asupra României.
Două
evenimente istorice au "pecetluit" însă destinul
ţării noastre în continuare şi care sunt
"ocolite" şi "uitate" chiar şi după
decembrie 1989.
1.
Arestarea conducătorului statului român, mareşalul Ion
Antonescu la 23 aug. 1944 şi semnarea la data de 12 sept. 1944 la
Moscova a capitulării României necondiţionat şi
2.
Înţelegerea de la Moscova din ziua de 9 oct. 1944 între W.
Churchill primul ministru al Marii Britanii şi Stalin, când s-au
stabilit zonele de influenţă în Balcani, iar România a fost vândută
sovieticilor în schimbul Greciei, zonă unde englezii aveau interese
majore.
Trădarea
şi arestarea mareşalului Ion Antonescu executată pe baza
scenariului coordonat de fostul rege Mihai a fost o acţiune pripită
şi iresponsabilă, care a zădărnicit demersurile
privind tratativele începute cu mult timp înainte, de către conducătorul
statului I. Antonescu şi care cuprindeau condiţii mult mai
avantajoase pentru România.
Declaraţia
făcută de Iuliu Maniu în şedinţa Consiliului de Miniştri
din 15 sept. 1944 privind condiţiile de armistiţiu obţinute
de Mareşalul Ion Antonescu este edificatoare:
"Am
văzut eu, dl. Buzeşti are textul şi vă puteţi închipui
în ce situaţie ajungeam noi, guvernul acesta, regimul acesta şi
în special noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu,
când ni se va spune mâine-poimâine faptul că lui Antonescu i s-a
promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o
avem, pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui
în ce situaţie rămânem noi." (23
August 1944, Documente 1944-1945, vol. III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, 1985 p. 32-38).
În
consecinţă, armistiţiul încheiat la 12 sept. 1944 la
Moscova a cuprins condiţii de CAPITULARE NECONDIŢIONATĂ, în
loc de CONDIŢII DE ARMISTIŢIU propuse de Ion Antonescu şi
acceptate în parte de sovietici. În acest fel România a fost predată
pe "tavă" bolşevismului fără nici o înţelegere
prealabilă cu grave consecinţe până astăzi.
Ion
Antonescu după arestate a fost predat acestora de către ex
regele Mihai în înţelegere cu comuniştii (Bodnăraş,
Pătrăşcanu etc.). La scurt timp a ajuns la Lublianka
(Moscova), după care la 1 iunie 1946 a fost executat împreună
de încă 6 foşti miniştri români, la Jilava.
Despre
"vinderea" României ruşilor av. Nicolae Baciu în cartea
document "Agonia României 1944-1948 - dosarele secrete acuză"
- descrie cu lux de amănunte pe bază documente reale, modul cum
s-a desfăşurat această acţiune odioasă care ar
trebui cunoscută de toţi românii, pentru a cunoaşte adevărul
istoric şi a prevenii intoxicarea lor cu minciuni.
Nota
de pe "peticul" de hârtie, menţionate mai jos, propusă
de W. Churchill şi acceptată de Stalin a reprezentat cu mult
cinism, soarta viitoare, a milioane de oameni din Europa de Est şi
Balcani, dar mai ales pentru ţara noastră.
Astăzi,
urmaşii celor care ne-au dat pe "mâna comuniştilor"
ne condamnă şi ne judecă, pentru ceea ce ne-a obligat să
fim, fără ca reprezentanţii noştri aleşi, sau cei
ai instituţiilor specializate să aibă curajul şi
demnitatea necesară de a le aminti şi chiar reproşa despre
aceste acţiuni şi evenimente istorice mârşave.
După
anul 1947 ca urmare a bolşevizării României, academicianul
Silviu Dragomir la vârsta de 59 ani a fost pensionat împreună cu încă
cca. 100 de personalităţi universitare printre care s-a aflat
şi prof. Alex. Borza, Ştefan Meteş, Romulus Vuia, George
Giuglea etc., mari patrioţi români, după care a fost destituit
şi din funcţia de director al Centrului de Studii şi Cercetări
privitoare la Transilvania, instituţie care a fost desfiinţată
ulterior.
Prin
decretul prezidenţial Nr. 454/12 aug. 1948 privind reorganizarea
Academiei Române, împreună cu cca. 100 de academicieni care nu au
acceptat să colaboreze cu noul sistem bolşevic şi-au
pierdut această calitate, care a fost redată după anul
1989.
La
data de 1 VII 1949 Silviu Dragomir a fost arestat şi deţinut la
Cluj, Caransebeş, iar ulterior la Sighetul Marmaţiei împreună
cu mulţi intelectuali români patrioţi, care s-au sacrificat
pentru unitatea şi consolidarea statului naţional român. Celula
închisorii de la Sighet a fost împărţită cu istoricul
Ştefan Meteş patriotul de la Geomal de pe meleagurile Albei.
Silviu
Dragomir a fost eliberat la 9 iulie 1955 cu sănătatea şubrezită
având de suferit o serie de greutăţi în continuare. La data de
23 febr. 1962 savantul a murit la Bucureşti în Spitalul "Cantacuzino"
şi a fost înmormântat la Cluj.
Cinstirea
înaintaşilor noştri, care s-au sacrificat şi pentru noi
cei de astăzi, au devenit personalităţi ale culturii,
ştiinţelor şi a istoriei neamului românesc, prin
activitatea şi operele lor, constituind pentru noi o obligaţie
morală de a ne manifesta recunoştinţa noastră, prin acţiuni
organizate, de evocări, aniversări şi comemorări ale
acestora, antrenând pentru continuitate şi tânăra generaţie.
Fundaţia
"ALBA IULIA 1918 PENTRU UNITATEA ŞI INTEGRITATEA ROMÂNIEI"
cu sprijinul preotului Straton O. a organizat în ziua de duminică 10
martie o slujbă religioasă la biserica satului Gurasada
(Monument istoric din al sec. XIII-lea), cu ocazia împlinirii a
119 ani de la naşterea istoricului Silviu Dragomir, precum
şi la mormântul părinţilor săi Reghina şi
Simion.
Silviu
Dragomir va rămâne un nume de referinţă în istoria
neamului românesc, iar pentru noi cei de pe aceste meleaguri,
posibilitatea de a ne mândrii cu astfel de personalităţi-model.
Ec. Ioan Străjan
Bibliografie:
Silviu
Dragomir şi raporturile româno-slave de Emanuil Rus.
Agonia României - 1944-1948 de Av. Nicolae Baciu.
|
