România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Silviu Dragomir - dimensiuni ale vieţii şi operei

 

În cadrul acţiunilor iniţiate şi organizate de către Fundaţia "ALBA IULIA 1918 PENTRU UNITATEA ŞI INTEGRITATEA ROMÂNIEI" cu privire la evocarea unor evenimente şi personalităţi istorice de pe meleagurile Albei şi împrejurimi, se înscrie şi aniversarea din ziua de 10 martie 2007, care a avut loc în satul Gurasada, comuna Ilia jud. Hunedoara, cu ocazia zilei de naştere a savantului Silviu Dragomir.

Academicianul Silviu Dragomir - istoric, teolog şi lingvist - s-a născut la 13 martie 1888 în localitatea Gurasada, a cărui părinţi proveneau de pe meleagurile Albei. Tatăl său Simion, era originar din Ohaba, ajuns notar la Ilia, iar mama sa Reghina, născută Ciura, provenea dintr-o familie de minieri de la Roşia Montană.

Prin bunăvoinţa şi strădania arhimandritului Emanuil Rus de la Sfânta Mănăstire Bixad, care s-a preocupat îndeaproape de viaţa şi opera savantului Silviu Dragomir avem posibilitatea de a prezenta în acest număr al revistei DACOROMANIA, articolul "Silviu Dragomir personalitate remarcabilă a culturii româneşti".

Preocupat de personalitatea de seamă a academicianului Silviu Dragomir, arhimandritul Emanuil Rus a cercetat şi studiat documentele existente la Arhivele Naţionale din Deva, întocmind şi prezentând în anul 2004, teza de doctorat, dedicată vieţii şi operei marelui istoric transilvănean, care a stat şi la baza editării cărţii intitulată "Silviu Dragomir şi raporturile româno-slave".

În prefaţa acestei lucrări O. Vinţeler, aprecia pe bună dreptate lucrarea astfel: "Prin originalitatea abordării temei şi prin complexitatea cercetării, precum şi datorită rezultatelor obţinute, lucrarea arhimandritului Emanuil Rus, se constituie într-o valoroasă contribuţie la studiul istoric, a istoriei bisericii române din Ardeal şi de pretutindeni, fapt ce va impune să o recomandăm unui larg cerc de cititori".

Lucrarea fiind bine structurată, cu multe date biografice considerăm o necesitate, ca o parte din acestea să fie redate cititorilor noştri şi a celor interesaţi.

Activitatea publicistică şi ştiinţifică a istoricului Silviu Dragomir a fost deosebit de bogată şi a început încă din perioada studenţiei colaborând la următoarele publicaţii: "Telegraful român", "Revista Teologică" , "Neamul românesc literar", "Transilvania", "Biserica şi şcoala", "Tribuna", "Românul", "Foaia Diecezană", "Gazeta Poporului",  "Societatea de mâine", "Patria", "Cele trei Crişuri", "Ţara noastră", "Universul", "Adevărul", "Dimineaţa" etc.

După o activitatea deosebit de susţinută, cercetând documente din arhiva unor instituţii de specialitate din străinătate: Karlowitz, Belgrad, Viena, Moscova etc. precum şi la unele din ţară, începând cu anul 1908 a publicat o serie de studii şi lucrări bazate pe documente autentice, reprezentând adevărul istoric, privind o serie de evenimente religioase desfăşurate mai ales în Transilvania în sec. XVII-XVIII-lea, dintre care amintim:

Casa in care sa nascut Silviu Dragomir. Gurasada, comuna Ilia. Jud Hunedoara

Placa comemorativa amplasata pe locuinta istoricului Silviu Dragomir in anul 1988 la 70 ani de la unire si un veac de la nastere

- Câteva date despre familia mitropolitului Sava Brancovici (1908);

- Contribuţii la istoria legăturilor românilor ardeleni cu ruşii (1909);

- Corespondenţa episcopului Gherasim Adamovici şi mişcarea de emancipare a clerului şi poporului românesc în anul 1791 (1911);

- Când şi unde a murit mitropolitul Dosoftei (1911);

- Din istoria luptelor noastre pentru ortodoxie (1911);

- Raportul oficial al comandantului rus din 1849 despre Avram Iancu (1911);

- Clerici români peregrini în Rusia (1912);

- Contribuţii privitoare la relaţiile Bisericii Româneşti cu Rusia în sec. XVII-lea (1912);

- Studiu critic în legătură cu cartea d-lui Müller, arhivarul Universităţii Săseşti (1913);

- Două monografii istorice (1914);

- Relaţiile bisericeşti ale românilor din Ardeal cu Rusia în veacul al XVIII-lea (1914);

- Alegerea şi numirea episcopului unit I. Patachi (1914).

Istoricul Silviu Dragomir, la 26 mai 1916, la vârsta de numai 28 ani a devenit membru corespondent al Academiei Române, odată cu M.- Sadoveanu, P. Papahagi şi alegerea ca membru de onoare a lui George Enescu. După moartea academicianului V. Pârvan, Silviu Dragomir, la 25 mai 1928 a fost primit ca membru activ, fiind cel mai tânăr academician (40 ani), iar raportul de prezentare a fost susţinut de istoricul ardelean I. Lupaş.

În perioada anilor 1916-1928 Silviu Dragomir a publicat în continuare o serie de studii, lucrări, articole dintre care amintim: Graniţa istorică dintre români şi unguri (1920); Naţiunea română la Alba Iulia. Adunarea Naţională a Unirii - 1 decembrie 1918. Cu un cuvânt înainte (1929); Problema Ardealului. Planuri ungureşti de a maghiariza Ardealul după război (1927); The ethnical minorites in Transylvania (1927 - Geneva).

În perioada 1922-1944 istoricul Silviu Dragomir a susţinut în cadrul Academiei Române, comunicări importante printre care:

- Vlahii din Serbia în sec. XII-XV-lea;

- Originea românilor din Istria;

- Un precursor al unităţii naţionale, profesorul ardelean Constantin Romanul Vivul;

- Vechile biserici din Zarand şi ctitorii lor din sec. XIV-XV-lea;

- Răscoala lui Horea - situaţia de drept a românilor din Ardeal până la 1848;

- Din istoria raporturilor româno-ungare;

- Memoriile fruntaşului ardelean dr. Ioan Mihu;

- Mormântul lui Mihai Viteazul şi vechea catedrală din Alba Iulia;

- Consideraţii istorice asupra vechiului şi noului statut privitor la graniţele Ardealului românesc;

- Politica românilor din Ardeal în anii 1848-1849 şi Curtea din Viena;

- Pătura conducătoare a românilor ardeleni înainte de 1848;

- Adunarea naţională de la Alba Iulia şi rolul ei istoric;

- Probleme critice din istoria veche a românilor. Românismul balcanic în Evul Mediu.

Una dintre cele mai importante lucrări a istoricului Silviu Dragomir o reprezintă "Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal" formată din două volume care au apărut în anul 1920, volumul I, iar în anul 1930, volumul II, care cuprind şi 225 documente deosebit de importante, referitoare la viaţa religioasă a românilor din Transilvania din secolul XVIII-lea. Un merit deosebit referitor la această lucrare îi revine deasemenea arhimandritului Emanuil Rus, care prin eforturi deosebite, a reeditat în anul 2002 aceasta lucrare importantă, care merită să fie cunoscută de cititori.

A doua zi după Marea Unire, la data de 2 decembrie 1918 în sala Tribunalului din Alba Iulia (astăzi Prefectura şi Consiliul Judeţean Alba) s-a întrunit Marele Sfat Naţional  care l-a ales ca preşedinte pe Gh. Pop de Băseşti, pe episcopii Miron Cristea, Iuliu Hossu şi pe Teodor Mihali şi Andrei Bârseanu ca vicepreşedinţi, iar pe Silviu Dragomir, Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Gh. Crisan, Ghiţă Pop şi Traian Novac ca notari, precum şi Consiliul Dirigent format din 15 membrii.

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la vârsta de numai 30 ani, Silviu Dragomir împreună cu o serie de personalităţi importante din Transilvania, a acţionat pentru înfiinţarea şi organizarea la Cluj a universităţii româneşti, devenită "Universitatea Daciei Superioare".

În anul 1919 la facultatea de Litere şi Filozofie profesorul Silviu Dragomir a preluat catedra de limba şi cultura  popoarelor slave în legătură cu România iar în continuare a deţinut funcţii importante în conducerea universităţii.

Împreună cu o serie de profesori români patrioţi, printre care Virgil Bărbat, Alex. Lepedatu, Florian Ştefănescu Goangă, Al. Borza, S. Puşcariu, Iuliu Moldovan, Vasile Bogrea, M. Botez, D. Negru, D. Călugăreanu, N. Drăgan, au constituit la 10.10.1924 "Asociaţia extensiunea universitară" care a avut drept scop, răspândirea şi ridicarea nivelului cultural al românilor din Transilvania şi Banat, în special, prin conferinţe şi diferite publicaţii. Activitatea bogată şi deosebit de importantă din perioada respectivă a reprezentat-o cele cca. 1200 de conferinţe desfăşurate în peste 200 localităţi, pe teme de istorie, cultură, limbă, medicină, geografie, economie etc.

După anul 1930, propaganda revizionistă maghiară, a devenit deosebit de agresivă având în frunte pe contele S. Bethlen (1874-1947) cu influenţe în Europa Occidentală, mai ales în Franţa şi Anglia şi a căror acţiuni mincinoase,  România, trebuia să le dea o ripostă pe măsură, pe bază de documente doveditoare - privind adevărul istoric.

În pregătirea acestei importante misiuni, a fost propus istoricul Silviu Dragomir şi prof. Camil Negrea de la Facultatea de Drept de la Cluj.

În acest sens, în continuare, s-a constituit "Centrul de studii transilvane" din a cărui comitet de conducere a făcut parte istoricul Silviu Dragomir alături de Iuliu Moldovan, V. Stanciu, P. Poruţiu şi secretarul general prof. I. Moga.

Prof. Silviu Dragomir a fost numit directorul "Seminarului de studii sud-est europene", iar ulterior şi la publicaţia "Revue de Transilvanie".

În aceeaşi perioadă s-a organizat "Centrul de studii şi cercetări istorice pentru Transilvania" condus de asemenea de istoricul Silviu Dragomir, care a iniţiat şi organizat colecţia "Biblioteca Rerum Transilvaniae" unde au fost prezentate materiale despre istoria românilor din Transilvania în limbile franceză, germană şi engleză fiind apreciat şi ca bun cunoscător al limbilor slave moderne, a limbii latine, greceşti, maghiare şi germane.

Academicianul Silviu Dragomir a fost ministru secretar de stat şi ministru de stat pentru minorităţi în: Guvernul Octavian Goga (28 dec. 1937 - 1938); Guvernul patriarh Miron Cristea (30 martie 1938 - 6 martie 1939); Guvernul Armand Călinescu (7 martie 1939 - 21 sept. 1939); Guvernul general Gheorghe Argeţanu (21-28 sept. 1939); Guvernul Constantin Argetoianu (28 sept. -23 nov. 1939); Guvernul Gheorghe Tătărescu (24 nov. - 4 iulie 1940).

Pentru activitatea sa deosebită şi bogată pe care a desfăşurat-o până în anul 1947, Silviu Dragomir a fost apreciat ca o mare personalitate a neamului românesc fiind răsplătit de către instituţiile statului Român, cu re­compense şi o serie de ordine şi medalii printre care:

- Comandor al Ordinului Coroana României;

- Răsplata  Muncii pentru Învăţământ cl. I;

- Leul Alb Comandor;

- Medalia Jubiliară;

- Meritul Cultural;

- Mare Ofiţer al Ordinului Coroana României;

- Meritul Cultural - Cavaler clasa I;

- Coroana României în Grad de mare Cruce Sfântul Sava;

- Mare Ofiţer al ordinului Ferdinand I.

La nota ultimativă din 26 iunie 1940 a guvernului sovietic prezentată de ministrul de externe Mihailovici Molotov privind cedarea necondiţionată a Basarabiei şi a nordului Bucovinei URSS-ului, în Consiliul de Coroană, 19 membrii au votat pentru acceptarea ultimatului, iar Nicolae Iorga, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Traian Pop, Ştefan Ciobanu şi Ernest Urdăreanu au votat împotriva sfâşierii României, numele acestor mari "bărbaţi" merită scrise în cartea de aur a demnităţii româneşti.

După doar două luni, la 30 aug. 1940, la revendicările teritoriale privind Ardealul de Nord, Ungariei hortyste, în Consiliul de Coroană istoricul Silviu Dragomir în calitate de ministru al minorităţilor sa pronunţat cu vehemenţă împotriva Dictatului de la Viena. Ca urmare a odiosului dictat, Universitatea Daciei Superioare de la Cluj s-a mutat la Sibiu unde Silviu Dragomir a deţinut funcţia de prorector, iar după eliberarea Ardealului a avut un rol principal în reorganizarea universităţii, revenită la Cluj.

Istoricul Silviu Dragomir fiind un specialist de excepţie în probla minorităţilor etnice din România a continuat să publice studii, mai ales în limba franceză, pe această temă, pentru a aduce la cunoştinţa celor din "Occident" adevărul istoric despre minorităţile din ţara noastră.

În acest sens în anul 1943 şi 1944 a apărut următoarele lucrări:

- Vingt cinq ans aprés la reunion de la Transylvanie á la Romanie

- La Transylvanie avant et aprés l'arbitrage de Vienne

- La politique minoritaire de la Romanie entre 1918-1940

- Le Banat Roumain, e squisse historique.

Cel de al doilea război mondial a avut consecinţe nefaste asupra ţărilor ajunse după "cortina de fier" dar mai ales asupra României.

Două evenimente istorice au "pecetluit" însă destinul ţării noastre în continuare şi care sunt "ocolite" şi "uitate" chiar şi după decembrie 1989.

1. Arestarea conducătorului statului român, mareşalul Ion Antonescu la 23 aug. 1944 şi semnarea la data de 12 sept. 1944 la Moscova a capitulării României necondiţionat şi

2. Înţelegerea de la Moscova din ziua de 9 oct. 1944 între W. Churchill primul ministru al Marii Britanii şi Stalin, când s-au stabilit zonele de influenţă în Balcani, iar România a fost vândută sovieticilor în schimbul Greciei, zonă unde englezii aveau interese majore.

Trădarea şi arestarea mareşalului Ion Antonescu executată pe baza scenariului coordonat de fostul rege Mihai a fost o acţiune pripită şi iresponsabilă, care a zădărnicit demersurile privind tratativele începute cu mult timp înainte, de către conducătorul statului I. Antonescu şi care cuprindeau condiţii mult mai avantajoase pentru România.

Declaraţia făcută de Iuliu Maniu în şedinţa Consiliului de Miniştri din 15 sept. 1944 privind condiţiile de armistiţiu obţinute de Mareşalul Ion Antonescu este edificatoare:

"Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungeam noi, guvernul acesta, regimul acesta şi în special noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va spune mâine-poimâine faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem, pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămânem noi." (23 August 1944, Documente 1944-1945, vol. III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985 p. 32-38).

În consecinţă, armistiţiul încheiat la 12 sept. 1944 la Moscova a cuprins condiţii de CAPITULARE NECONDIŢIONATĂ, în loc de CONDIŢII DE ARMISTIŢIU propuse de Ion Antonescu şi acceptate în parte de sovietici. În acest fel România a fost predată pe "tavă" bolşevismului fără nici o înţelegere prealabilă cu grave consecinţe până astăzi.

Ion Antonescu după arestate a fost predat acestora de către ex regele Mihai în înţelegere cu comuniştii (Bodnăraş, Pătrăşcanu etc.). La scurt timp a ajuns la Lublianka (Moscova), după care la 1 iunie 1946 a fost executat împreună de încă 6 foşti miniştri români, la Jilava.

Despre "vinderea" României ruşilor av. Nicolae Baciu în cartea document "Agonia României 1944-1948 - dosarele secrete acuză" - descrie cu lux de amănunte pe bază documente reale, modul cum s-a desfăşurat această acţiune odioasă care ar trebui cunoscută de toţi românii, pentru a cunoaşte adevărul istoric şi a prevenii intoxicarea lor cu minciuni.

Nota de pe "peticul" de hârtie, menţionate mai jos, propusă de W. Churchill şi acceptată de Stalin a reprezentat cu mult cinism, soarta viitoare, a milioane de oameni din Europa de Est şi Balcani, dar mai ales pentru ţara noastră.

Astăzi, urmaşii celor care ne-au dat pe "mâna comuniştilor" ne condamnă şi ne judecă, pentru ceea ce ne-a obligat să fim, fără ca reprezentanţii noştri aleşi, sau cei ai instituţiilor specializate să aibă curajul şi demnitatea necesară de a le aminti şi chiar reproşa despre aceste acţiuni şi evenimente istorice mârşave.

După anul 1947 ca urmare a bolşevizării României, academicianul Silviu Dragomir la vârsta de 59 ani a fost pensionat împreună cu încă cca. 100 de personalităţi universitare printre care s-a aflat şi prof. Alex. Borza, Ştefan Meteş, Romulus Vuia, George Giuglea etc., mari patrioţi români, după care a fost destituit şi din funcţia de director al Centrului de Studii şi Cercetări privitoare la Transilvania, instituţie care a fost desfiinţată ulterior.

Prin decretul prezidenţial Nr. 454/12 aug. 1948 privind reorganizarea Academiei Române, împreună cu cca. 100 de academicieni care nu au acceptat să colaboreze cu noul sistem bolşevic şi-au pierdut această calitate, care a fost redată după anul 1989.

La data de 1 VII 1949 Silviu Dragomir a fost arestat şi deţinut la Cluj, Caransebeş, iar ulterior la Sighetul Marmaţiei împreună cu mulţi intelectuali români patrioţi, care s-au sacrificat pentru unitatea şi consolidarea statului naţional român. Celula închisorii de la Sighet a fost împărţită cu istoricul Ştefan Meteş patriotul de la Geomal de pe meleagurile Albei.

Silviu Dragomir a fost eliberat la 9 iulie 1955 cu sănătatea şubrezită având de suferit o serie de greutăţi în continuare. La data de 23 febr. 1962 savantul a murit la Bucureşti în Spitalul "Cantacuzino" şi a fost înmormântat la Cluj.

Cinstirea înaintaşilor noştri, care s-au sacrificat şi pentru noi cei de astăzi, au devenit personalităţi ale culturii, ştiinţelor şi a istoriei neamului românesc, prin activitatea şi operele lor, constituind pentru noi o obligaţie morală de a ne manifesta recunoştinţa noastră, prin acţiuni organizate, de evocări, aniversări şi comemorări ale acestora, antrenând pentru continuitate şi tânăra generaţie.

Fundaţia "ALBA IULIA 1918 PENTRU UNITATEA ŞI INTEGRITATEA ROMÂNIEI" cu sprijinul preotului Straton O. a organizat în ziua de duminică 10 martie o slujbă religioasă la biserica satului Gurasada (Monument istoric din al sec. XIII-lea), cu ocazia împlinirii a  119 ani de la naşterea istoricului Silviu Dragomir, precum şi la mormântul părinţilor săi Reghina şi Simion.

Silviu Dragomir va rămâne un nume de referinţă în istoria neamului românesc, iar pentru noi cei de pe aceste meleaguri, posibilitatea de a ne mândrii cu astfel de personalităţi-model.

                Ec. Ioan Străjan

Bibliografie:

Silviu Dragomir şi raporturile româno-slave de Emanuil Rus.

Agonia României - 1944-1948 de Av. Nicolae Baciu.