I.
Jertfele moţilor din timpul primului război mondial 1914-1918
28
iulie 1914, când Austro-Ungaria dezlănţuie acţiunea de
„pedepsire şi desfiinţare” împotriva Serbiei, marchează
începutul primului măcel mondial, în acele condiţii, ziarul
„Românul” condus de Vasile Goldiş, se pronunţa, ca şi
întreaga presă din România, împotriva folosirii românilor din
Transilvania într-un război străin de interesele lor1.
Datele
adunate de Asociaţiunea transilvană pentru literatura şi
cultura poporului român (ASTRA), sub coordonarea lui T.V.Păcăţeanu,
dezvăluie crudul adevăr că, românii au fost cei care au
dus greul războiului; folosiţi fiind drept carne de tun şi
„fiind priviţi cu ură”de stăpânire2.
Imediat
după încheierea războiului au fost strânse date din 22 de
judeţe, 7 oraşe municipii, 33 oraşe de consiliu şi
4183 comune rurale. De pe întreaga Transilvanie nu s-au primit atunci
rapoarte decât de la 69 de comune rurale. Tabloul jertfelor a fost
zguduitor. Din totalul populaţiei române, din teritoriul aflat sub
dominaţie austro - ungară, au luat parte la mişcările
de război aproape a şasea parte din numărul locuitorilor
români.
Asfel,
au participat:
I.
a) Activi pe front-------------------------------------------------------- 449.796
b)
Servicii auxiliare şi mobilizaţi pe loc.-----------------------------------
34.578
c)
Arestaţi şi internaţi------------------------------------------------------
1.734
d)
Refugiaţi----------------------------------------------------------------
3.436
Total:
------------------------------------------------------------------
489.544
Dintre aceştia avem :
II.
a) Morţi pe câmpul de luptă-----------------------------------------------
41.739
b) Morţi
în temniţă, în pribegie, în spitale sau acasă
în
urma bolilor s-au rănilor contractate pe front---------------------------
11.275
c) Răniţi
şi bolnavi--------------------------------------------------------
37.898
d)
Dispăruţi--------------------------------------------------------------
29.839
Total--------------------------------------------------------------------
120.751
În urma celor morţi
şi dispăruţi au rămas :
III
.
a) Văduve de război-------------------------------------------------------
38.630
b)
Orfani de război-------------------------------------------------------
79.226
Iar după apartenenţa
socială :
IV.
a) Ţărani----------------------------------------------------------------
468.329
b)
Meseriaşi şi comercianţi-----------------------------------------------
14.668
c)
Intelectuali--------------------------------------------------------------
6.547
Şi contribuţia
materială a fost excesiv de mare, cu toate că nu dispunem de
toate datele:
V.
a) Contribuţii pentru armată (alimente, albituri etc.) ----------------
11.884.169 lei
b)
Pagubele de război -------------------------------------------
285.598.471 lei
Total:
-----------------------------------------------------------
297.482.640 lei
Adică,
aproape 300.000.000 lei la valoarea de atunci.
Datele
ce le-am găsit la Arhivele Statului din Sibiu, fond ASTRA, pentru
toate localităţile moţeşti, însumează: la I =
18.236; la II =5.452; la
III
= 4.491; la IV = 18.258, iar la V = 1.609.800 lei.
După
cum reiese din rapoartele trimise, la solicitarea ASTREI, de către
oraşe, comune etc. sunt amintite şi rechiziţiile de
animale, piei de animale, furaje, alimente şi alte produse, care
numai „benevole” nu erau, aşa cum se pretindea de către
autorităţi. Din filele de la dosarul judeţului Turda -
Arieş, filele 2, 6, 7, 26, 39 aflăm că se făceau
presiuni asupra oamenilor pentru a subscrie şi sume de bani în
fondul ajutorului de război3.
Cifrele
din situaţia prezentată mai sus sunt grăitoare pentru
noul val de suferinţe, de astă dată irecuperabile,
suferinţe ce s-au adăugat la mizeria ce o înduraseră moţii
anterior. Astfel, zeci de mii de oameni au fost târâţi pe front,
iar mii de morţi au rămas pe câmpul de luptă, la care se
adaugă dispăruţii, invalizii orfanii şi văduvele.
Revolta
ce fierbea în rândurile oamenilor, dublată de jalea de care erau
stăpânite majoritatea familiilor aflate în situaţia
prezentată mai sus erau deosebit de apăsătoare, în acest
sens este semnificativ conţinutul articolului intitulat:
„Scrisoarea celui dus: căpitan Ioan Candrea”, apărut în
ziarul „Românul”, numărul 39 din 4 martie 1916, semnat „ De
la munte”. Iată-l : „... te-ai născut şi ai petrecut
anii nevinovatei tale copilării în creierii Munţilor Apuseni,
în Câmpeni, aproape de cristalinul Arieş... şi-ţi vei
dormi somnul de veci departe de ai tăi”.
Printre
cei mulţi căzuţi pe front s-a numărat şi
soldatul Gheorghe Tomuş, din Vidra-Ponorel, satul Orgeşti.
Suferinţele
erau zilnic amplificate de rechiziţiile forţate, de
mobilizarea mai vârstnicilor la lucru în mine de cărbuni, în
exploatări forestiere şi de atitudinea sfidătoare,
batjocoritoare şi abuzurile săvârşite de către
jandarmi şi organele administrative locale şi cercuale
austro-ungare.
În
vara anului 1916, odată cu intrarea României în război, sa-u
semnalat manifestări de simpatie şi speranţe într-o
apropiată eliberare şi unire cu patria mamă. Sunt tot mai
atent urmăriţi patrioţii românii şi s-au înmulţit
arestările şi procesele de „trădare de ţară”,
ori deportările5.
Printre cei arestaţi se număra şi fruntaşul român
Zosim Chirtop, notar public în Câmpeni6.
Ştefan
Cicio Pop cerea guvernului format în iunie 1917, cu Esterhazy în
frunte, care 1-a înlocuit pe Tisza să înceteze asuprirea politică
la care românii au fost supuşi începând cu vara anului 1916.
Camera l-a întâmpinat cu proteste şi la acuzat de cuvinte
„neparlamentare”7.
Suferinţele de tot felul au determinat manifestări de
nesupunere la încorporări şi rechiziţii. S-au înmulţit
dezertările din armată şi constituirea în adevărate
detaşamente de dezertori. In Apuseni acestea erau deosebit de
puternice. Soldaţii dezertori nu se înfricoşau de măsurile
tot mai drastice luate de autorităţi .
Este
interesantă relatarea lui Nicolae Vulturar din Vidra-Ponorel (născut
în 1900), care nu a răspuns în februarie 1918 ordinului de
recrutare şi a plecat în Munţii Gilăului la Irişoara,
unde a activat într-un asemenea detaşament. Toţi ceilalţi
dezertori din armată aveau arme iar jandarmii nu îndrăzneau să-i
caute. Erau acolo şi Aurel Vârtan a Dandului, tot din Ponorel
şi Dumitru Oarga a Marenii, din Ponorel şi el; Gheorghe Vârciu
a lui Hubăr din Săcătura (Vadu Moţilor), Traian
Gavra din Avram Iancu, fost Vidra de Sus. Ei se aprovizionau cu cele
necesare - alimente şi tutun din Albac şi Săcătura
deplasându-se pentru aceasta în grupuri de câte 15-16 şi în
aceste condiţii jandarmii îi ocoleau. Mai spunea cel intervievat că
într-o asemenea deplasare au întâlnit o patrulă de jandarmi, un
strajămeşter şi câţiva „catano render” pe care
i-au somat şi dezarmat. Fiind astfel în siguranţă şi-au
continuat drumul spre munte cu aprovizionările realizate.
Asemenea
detaşamente fiinţau şi în spre Călineasa şi vârful
Bihor, fiind alcătuite din albăceni, arădani, gârdeni,
negreni, lupşeni, scărişeni şi din alte localităţi.
Pe fronturi, tot mai mulţi soldaţi români au părăsit
în taină câmpul de luptă şi s-au predat „duşmanului”.
Bibliografie:
1.
C. Nuţu, op cit., pag. 125
2.
T.V. Păcăţeanu, Jertfele românilor ...,în
„Transilvania,”an LIII, nr. 1-2/1923, pag. 32-47
3.
Ibidem, pag., 49-50.
4.
T. V. Păcăţeanu, op cit., pag. 49-50.
5.
„Interviul” luat şi consemnat în memoriile lui Zosim Chirtop
şi Gica Pantazescu.
6.
„Românul”, anul VI, Arad, nr. 39, din 4 martie 1916.
7.
Ştefan Pascu, op cit., pag. 269; C. Nuţu, op cit., pag. 137.
8. Ştefan Pascu, op cit., pag. 254, 286
II.
Unităţi de voluntari
din rândul
prizonierilor moţi
Pe
fronturi, tot mai mulţi soldaţi români, pe deplin conştienţi
că nu războiul cu Antanta era şi cauza lor, au părăsit
în taină câmpul de luptă şi s-au predau „duşmanului”.
Numărul prizonierilor români din Munţii Apuseni era de
ordinul miilor, în fiecare localitate moţească am găsit,
încă în viaţă, între 10-20 veterani din rândul
participanţilor la primul război mondial. Dintre prizonierii
de pe frontul din Galiţia şi Pocuţia mulţi au ajuns
în lagărul de la Darniţa, la 8 kilometri de Kiev, la un
centru de triere. Cei mai mulţi au rămas aici, iar alţii
au fost repartizaţi prin alte lagăre (chiar şi în
Siberia), ori la munci în gospodăriile moşierilor ruşi,
unde lucrau cu „statutul” de prizonieri. Printre cei care au avut
parte de aceste lagăre şi, cărora le-am notat amintirile
(memoriile), s-au numărat şi Gheorghe Corcheş din Câmpeni-Certege,
Constantin Anca, Iosif Chicidea, Gheorghe Şchiop şi Nicolae
Gligor-Nicula din Bistra, Mihai Motora şi Ioan Palade a Buşii
din Câmpeni, Ursu Toderaş din Cărpiniş, Ioan Bârlog
şi Ioan Nariţa din Sohodol-Poiana, Dumitru Piesa din Ponorel,
Gheorghe Borteş, Nicolae Anca, şi Petru Sicoe din Sohodol,
Nicolae Costea Durabel din Gura Sohodolului, Avram Sicoe din Ciuruleasa,
Teodor Toma şi Victor Miclea din Mogoş, Ilie Dumitraş
şi Gheorghe Praţa din Lupşa, Petru Barb şi Nicolae
Fornade din Lupşa-Geamăna.
Ilie
Buda, din Câmpeni-Vârşi, relata că profitând de neatenţia
patrulei şi de terenul împădurit, unde se afla în ziua de 2
noiembrie 1916, s-a furişat şi s-a predat prizonier colaborând
cu cei din „Antanta”. Acestora, le-a furnizat date importante,
despre poziţiile inamicului comun şi astfel s-a reuşit să
se cucerească poziţii cheie în dispozitivul
austro-ungaro-german.Tot el mai spunea că, în drum spre Cernăuţi,
numărul celor excortaţi depăşea cifra de 300. Marea
lor majoritate, făcuseră parte din regimentul 64 Orăştie.
Ajunşi la Darniţa a întâlnit, între cei aflaţi în lagăr,
vreo 50 de persoane numai de pe raza Sohodolului. Cunoscuţii de
acolo, cu mai multă vechime, i-au înlesnit şi lui să
intre în slujba unui antreprenor, care arendase şi administra
calea ferată rusească pe o distanţă de 50-60
kilometri. Ei lucrau la întreţinerea liniei, descărcarea cărbunilor,
alimentarea locomotivelor, etc.
Ofiţerii
de aici au făcut demersuri în martie-aprilie 1917, în conjunctura
favorabilă dată de revoluţia burgheză din Rusia,
pentru organizarea de detaşamente de voluntari care să
contribuie la eliberarea patriei mame şi apoi şi a
Transilvaniei. Şi aici moţii au fost printre primii care s-au
înrolat.. Până la completarea efectivului erau instruiţi la
Kritceatki, localitate situată între Darniţa şi Kiev. În
13 aprilie 1917 a avut loc la Darniţa o adunare a prizonierilor, când
toţi şi-au exprimat acordul deplin cu textul „Declaraţiei-manifest”
ce le-a fost prezentată1 .
Organizaţi
în unităţi de voluntari ei ajung în 8 iunie 1917, cu primul
eşalon la Iaşi şi staţionează la Hârlău.
Primiţi în Iaşi cu entuziasm au socotit momentul ca „începutul
realizării întregirii naţionale”. Se împlinea asfel,
şi din punct de vedere politico-militar ceea ce a existat
totdeauna, din punct de vedere spiritual, între românii de pe cele două
laturi ale Carpaţilor „...unitatea lor deplină” şi
dorinţa „de a lupta români alături de români pentru apărarea
patriei”, ceea ce pecetluia pentru totdeauna „hrisovul definitor al
întregirii neamului românesc” . Din comisia constituită, pentru
recrutarea de voluntari, făceau parte, pe lângă Ilie Buda,
amintit mai sus şi plutonierul Zaharia Rusu de lângă Gherla,
loan Popa de lângă Cluj şi alţii. Aceasta şi alte
comisii de recrutare, constituite în acest scop s-au deplasat şi
la prizonierii aflaţi la Kursk, Poltava, Moscova şi Kiev.
Simbolic,
pentru Ţara Moţilor, este şi faptul că, unităţile
şi subunităţile constituite (companii, batalioane,
regimente) purtau numele eroilor români, înaintaşi ai moţilor:
Horea, Cloşca, Crişan, Avram Iancu, cât şi al unor
localităţi ardelene: Turda, Alba Iulia, Abrud, Brad, etc.
Şi aceste denumiri au fost de natură să-i unească
şi să-i îmbărbăteze pe soldaţi. Ursu Toderaş,
ca şi Ilie Buda, Ioan Palade, Petru Sicoe relatau că au făcut
parte din Batalionul I „Avram Iancu”. Apoi, Gheorghe Praţa (n.
în 1887 ), arată că el a fost recrutat la Ufa, unde lucra la
o mină de cărbuni şi că, sosit în Moldova, a fost
înrolat în Regimentul de voluntari „Turda”.
Printre
prizonierii din Siberia care nutreau şi ei speranţa eliberării
şi întoarcerii în ţară s-au numărat şi
Gheorghe Haneş din Neagra, Victor Miclea (n. 1 895) şi Teodor
Toma (n. 1886), ambii din Mogoş. Pe aceştia i-a prins revoluţia
rusă la Omsk. De menţionat că mulţi prizonieri s-au
întors acasă abia după război3.
Unităţile
de voluntari între care şi batalionul Avram Iancu au luat parte,
încă de la început, din a doua jumătate a lunii iulie 1917,
la eroicele lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti
şi Oituz. Pe câmpul de luptă voluntarii au dat dovadă de
curaj şi vitejie.
La
60 de ani de la eroicele lupte, în 1977 printre veteranii (aflaţi
în viaţă) distinşi cu medalia jubiliară au fost
şi: Ilie Dumitru şi Gheorghe Praţa din Geamăna,
Dumitru Piesa din Ponorel, Nicolae Anca, Gheorghe Borteş şi
Petru Sicoe din Sohodol4.
De
fapte de vitejie, luptând sub deviza „Pe aici nu se trece” s-au
acoperit şi Ioan Palade şi Ioan Pantea din Câmpeni, Ursu
Toderaş din Cărpiniş, Nicolae Costea-Durabel din Sohodol
şi mulţi alţii care la acea dată (1977) nu se mai
numărau printre cei vii. Au fost şi cazuri când unii
voluntari, trecând prin zona de ocupaţie germano-austriacă,
recunoscuţi fiind după bocancii francei din dotare, aşa
cum spunea Zaharia Rusu, au fost catalogaţi „trădători
de ţară”, condamnaţi şi închişi în lagărul
de la Kenermezi ( lângă Budapesta) , de unde au scăpat în
condiţiile „spargerii”, în octombrie 1918.
Bărbaţii
moţi, purtaţi cu regimentele din care făceau parte (50
Alba Iulia, 21 honvezi Sibiu şi altele) pe frontul italian ajung
„prizonieri” şi, aşa cum relata valorosul învăţător
şi dirijor de cor din Bistra - Iuliu Coroiu (născut în
Ponorel la 19 februarie 1886), Gheorghe Bădău din Avram
Iancu-Târsa (n. 1897), Ioan Iancu din Ciuruleasa, Nicolae Cutean Ţâru
(n. 1 892) din Mogoş, Andrei Oprean din Lupşa-Muşca
şi alţii. Ei au ajuns în lagărul din fortul de la San
Petro din Bologna şi de aici la Citta Ducale de lângă Roma.
luliu Coroiu era în legătură cu grupul de 84 ofiţeri români
care la 7 mai 1918 cereau preşedintelui Orlando să organizeze
legiunea voluntarilor români5.
La 1 iunie 1918, a pleacat 1100 voluntari conduşi de zece ofiţeri,
printre aceştia se afla şi Gheorghe Bădău şi au
participat la bătălia de la Piave6.
Tot Iuliu Coroiu arăta că el şi alţi voluntari români
din tabăra de la Citta Ducale au fost solicitaţi să
patruleze prin Roma pentru păstrarea ordinei7
Interviurile
cu veteranii (memoriile adunate) mi-au dovedit că românii din Munţii
Apuseni au fost prezenţi activ şi la faptele din perioada
modernă a istoriei noastre, în care aceştia sau înscris încă
o filă glorioasă în cartea neamului românesc.
Bibliografie:
1.
Ştefan Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia,
Cluj 1968, pag. 272.
2.
Ibidem, pag 276.
3.
50 de ani de la M.R.S.O., în Studii şi articole de istorie,
nr. XI, /1968 pag. 6- 12.
4.
Tabelele nominale cu cei distinşi de la Centrul militar judeţean
Alba, dosarul Câmpeni şi zonă
5.
Iuliu Coroiu, Memorii,
mss şi Aurel
Loghin, Făurirea
statului naţional
unitar român,
în Cronica, nr.
48/1968, pag. 1-11 şi Memorii
6. Ştefan Pascu, op. cit pag. 301; Memorii de la veterani, mss.
7.
Memorii de la veterani, mss.
*
Pe frontul italian din avioane franceze era lansat, pentru ostaşii
români din armata austro-ungară, un manifest scris de către
Traian Vuia, manifest ce era citit cu interes, pe ascuns, de către
soldaţi.
Câmpeni,
la 12 iulie 2007
Profesor, Vasile Bud

|
|