România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Boierii  GOLEŞTI şi acţiunea masonică prepaşoptistă din Valahia

Revoluţia din anii 1848-1849 a fost prezentată de istoriografia marxistă a fi fost o mişcare social-politică extrem de importantă pentru întreaga Europă1. Acest punct de vedere s-a menţinut, în virtutea inerţiei şi după dezmembrarea imperiului sovietic.2

A fost, este şi va fi o afirmaţie care, din păcate, nu se întemeiază pe o realitate izvorâtă din documente.

În toate ţările Europei continentale revoluţia din anii 1848-1849 a fost înfrântă3. Rezultatul pare ciudat, căci ea a fost pregătită cu grijă de francmasonerie. Lojile masonice, cu un caracter secret în perioada prepaşoptistă, au luptat pentru cucerirea puterii prin şi pentru intelectuali, iar metoda lor, la care urma să se ajungă in extremis, era revoluţia4.

Valahia s-a înscris şi ea în acest context general, dovedit şi accentuat de recentele documente publicate de Cornelia Bodea despre masoneria română5.

Senzaţionale sunt mărturiile curajoase ale unuia dintre capii masoneriei române, Ion Heliade Rădulescu. El a arătat clar că Tudor Vladimirescu nu a acţionat singur, ci împreună cu o societate secretă, paralelă cu cea a grecilor6. Este o afirmaţie care răstoarnă părerea regretatului academician Andrei Oţetea. Acesta a susţinut mult timp că Tudor Vladimirescu ar fi făcut parte din Eterie7. Actele vremii arată clar, neîndoielnic, că şi revoluţia din 1821 a fost o mişcare naţională, de caracter masonic8. Ea a trebuit să îmbrace această haină deoarece în Valahia exista încă pericolul „beilor turci”9.

La câţiva ani mai apoi, în anul 1827, s-au unit tânărul, entuziastul şi învăţatul Ion Heliade Rădulescu cu bătrânul şi înţeleptul Constantin - Dinicu Golescu. Împreună au format o societate secretă naţională de caracter masonic10. Scopul era ridicarea românilor prin acţiuni culturale, în primul rând prin şcoală. In vederea atingerii acestui ţel 1-au atras şi pe tânărul profesor Stanciul Căpăţineanul11. După ce Ion Heliade Rădulescu, Dinicu Golescu şi Stanciul Căpăţineanul, în toamna anului 1827, au jurat credinţă în biserica de la Goleşti, societăţii lor masonice12, care a fost acoperită (mascată), de „Societatea Filarmonica”13. Aceasta avea un caracter legal. Astfel a putut să se publice programul cultural al societăţii secrete premergătoare, în „Curierul Românesc” nr. 77/1835. Fondatorii societăţii secrete masonice aflaţi în spatele „Societăţii Filarmonica” şi-au văzut numele publicate în „Curierul Român” nr. 78/183514. Între ei se afla, din anul 1834 şi urmaşul în idei al lui Dinicu Golescu, Nicolae Golescu15.

În fine, din această ultimă societate s-a desprins altă societate masonică, de data aceasta cu un caracter strict secret. Numele membrilor ei a fost dezvăluit de Ion Heliade Rădulescu în mică măsură. A vorbit numai despre Ion Câmpineanu şi Grigore Cantacuzino, ambii decedaţi atunci când scria16. El respecta astfel o regulă a masoneriei: privind păstrarea secretului componenţei lojii17.

Se pare că şi din această ultimă „lojă masonică”, dependentă de Loja Marelui Orient din Paris, făceau parte Goleştii - Ştefan şi Alexandru, alături de Nicolae18.

Societăţile masonice au mers şi în ţările valahe pe drumul trasat de mult în alte părţi ale lumii. În acest sens au cerut cu putere, în special prin Ştefan Golescu şi Alecu Golescu şi, oarecum, prin Nicolae Golescu înfăptuirea punctelor 6-7 din programul publicat în „Curierul Român” nr. 77/183519. Prin ele se cerea ridicarea românilor prin şcoală şi formarea lor prin presă şi prin teatru. Era o viziune revoluţionară, masonică, progresistă, în acel moment, pentru tot neamul românesc.

În  anul   1840,  în  Bucureşti,  în  casa tânărului  boier  Mitică Filipescu   se întâlneau cu regularitate o serie de tineri. Între ei se găseau francezul Vaillant şi, alături de el, „fraţii” Bălcescu, Telegescu, Serghiescu etc.20 În cadrul întrunirilor, profesorul Vaillant a dat grupului un caracter masonic.21

Ion Heliade Rădulescu a trădat interesele camarazilor săi când 1-a informat pe principele George Bibescu, pe consulul rus Titoff şi pe Radu Golescu, şeful poliţiei, că în ţară există o reţea de revoluţionari gata să ridice stindardul revoltei, să răstoarne regimul. Mai mult, i s-a spus că-i era ameninţată viaţa lui Radu Golescu.22  

Atunci, se pare, la 13 octombrie 1840, Domnul  Alexandru Gr. Ghica a încredinţat căpitanului Costache de la Agie, un poliţist estropiat, misiunea de a-i aresta pe complotişti.

Sarcina de a fi acuzator i-a revenit lui Nicolae Golescu. El trebuia să rostească un rechizitoriu înflăcărat pentru a da posibilitatea principelui Bibescu să-i amnistieze24.

Procesele bine ticluite de oameni politici şi de magistraţi nu reprezintă o noutate. Existau şi în secolul al XlX-lea. In acel caz, era normal să se desfăşoare procesul în acel mod. Iar Nicolae Golescu făcea parte din societatea masonică, deci, trebuia să-şi ajute „fraţii”.

Învinuirile aduse tinerilor masoni din Muntenia au fost îndreptăţite. Încă din anul 1837 revoluţionarul polonez Mihail Czajkowski i-a scris prinţului Adam Czartoryski despre stabilirea unor relaţii pe linie masonică la Paris cu tinerii revoluţionari valahi: printre care doi dintre fraţii Golescu şi Mihai Creţulescu. Cu ei a discutat unirea Munteniei cu Moldova, în care era inclusă şi Basarabia şi formarea Principatului „Dacia”. Tinerii au declarat faţă de Mihail Czajkowski că nu sunt singurii valahi care lucrează în Paris şi la ei acasă pentru unirea tuturor românilor. Ei, în special fraţii Golescu, susţineau că au propria lor organizaţie secretă. În această mişcare au reuşit să-1 atragă şi pe Ion Câmpineanu25.

Dar activitatea românilor şi conţinutul corespondenţei dintre conducătorii mişcării revoluţionare poloneze nu au rămas o taină. Secretele lor au fost dezvăluite foarte repede în faţa celor care trebuiau să le ştie. Nu s-au aflat încă numele informatorilor, dar nici nu am lucrat în această direcţie, căci nu era obiectul studiului  de faţa26.

Îmi susţin afirmaţia întemeindu-mă pe o scrisoare din anul 1839 a faimosului conte Nesselrode către Serghei Spiridonovici Tatişcev, ambasadorul Imperiului Ţarist la Viena. Prin epistolă se exprima îngrijorarea faţă de intensificarea mişcării revoluţionare, masonice, în Principatele Valahe, Muntenia şi Moldova27.

Oamenii politici ştiau de la informatorii lor că românii, între care şi fraţii Golescu, lucrau la Paris şi la Londra pentru ridicarea poporului român. În vederea atingerii scopului lor duceau o propagandă intensă în timpul căreia întrebuinţau des cuvintele: naţiune, naţionalism, independenţă. Centrul lor de activitate era Bucureştiul. Se aflase că fraţii Golescu şi Creţulescu erau în legătură cu polonezii. Contele Nesselrode mai era informat că emisarii tinerilor români circulau între Londra, Paris şi Bucureşti, trecând prin Austria. Corespondenţa lor, pentru a nu fi descifrată, era scrisă cu cerneală simpatică, bazată pe iod.

Se cerea imperativ să fie anunţaţi principele Metternich, principii de la Bucureşti şi Iaşi, precum şi Sublima Poartă.28

În final, contele Nesselrode a accentuat îngrijorarea sa scriind că mişcarea de la Bucureşti a cuprins şi Ungaria, Bucovina, Moldova, Basarabia şi Valahia. Evident era o suprafaţă mare care putea aprinde foarte uşor focul la graniţa Imperiului Rus.

Important este că în perioada prepaşoptistă, de pregătire a revoluţiei de către masoni, toţi membrii familiei Golescu au jucat un rol important în această acţiune. Chiar în preajma izbucnirii revoluţiei la Bucureşti, Ştefan Golescu, socotit un apropiat al principelui George Bibescu, s-a dus la Goleşti şi a eliberat robii ţigani care-i aparţineau.29 Spre deosebire de alţi boieri contemporani, el i-a eliberat gratuit, fără să ceară nici o despăgubire. Actul lui s-a înscris între prevederile programului elaborat de tineri în vederea declanşării revoluţiei.

Munca pregătitoare a fraţilor şi verilor Golescu30 a continuat în timpul desfăşurării revoluţiei, când au deţinut un bine meritat loc de conducere în Valahia. Probabil atunci ei s-au dovedit a avea minţile cele mai bine luminate, alături de Ion C. Brătianu, Ion Ghica şi C. A. Rosetti. Însă rămâne ca această teză s-o dezvolt într-o comunicare ulterioară, când voi accentua şi rolul masoneriei de rang secundar, din Valahia, pentru crearea României moderne.

                 

                  Drd. Grigore FOCULESCU

 

NOTE

1 A se consulta în acest sens toate lucrările provenind din fosta Uniune Sovietică şi din lagărul ţărilor socialiste, având ca obiect istoria universală, epoca modernă, precum şi ansamblul manualelor şi cursurilor universitare din aceeaşi zonă geografică; peste tot se acordă importanţă deosebită acestei mişcări, deoarece la ea au participat direct K. Marx şi F. Engels.

2 Ibidem.

3 Cf. R.St. Vergatti, Sfânta Alianţă. Un model istorico-juridic pentru o uniune europeană, Bucureşti, 2004. p. 105 şi urm.

4 Ibidem, p. 37, 105 şi urm.

5 Cf. Cornelia Bodea, Faţa secretă a mişcării prepaşoptiste române. Unitatea naţională. Bucureşti, 2004, passim.

6 Cf. Ion Heliade Rădulescu, Equilibru între antithesi...Anexe istorice, în Cornelia Bodea, op. cit., p. 23.

7 Cf. Andrei Oţetea, Tudor Vladimirescu şi revoluţia din 1821, Bucureşti. 1971. p. 163 şi urm.

8 Cf. I. Heliade Rădulescu., op. cit.,loc. cit., p. 23

9 Ibidem

10 Ibidem, p. 26.

11 Ibidem, p. 25.

12 Ibidem.

13 Ibidem, p. 26, 27.

14 Membrii societăţii în 1834 erau: Constantin Aristia, Banul Grigorie Băleanu, Alexandru Bellu, Constantin Brăiloiu, Scarlat Bărcănescu, marele postelnic George Bibescu, stolnicul C. Brătianu, Ioan Budiştenu, Alexandru Villara, Ioan Vlădoianu, Dumitru Vilie, Ioan Voinescu II, Christodor Vrana, Costache Ghica, Tache Chica, Nicolae Golescu, Dudălescu,Nicolae Danielopol, Ion Heliade Rădulescu, vistierul Niculae lonescu. Constantin Cantacuzino, Matei Cantacuzino, Grigore Cantacuzino, Ion Câmpineanu, cpt. Cornescu, cpt. Costescu, Scarlat Creţulescu, M. Lahovari, Constantin Manu; lor li se vor adăuga alte nume, între care sunt şi femei (cf. C. Bodea, op. cit., p. 27-28); apariţia femeilor arată că loja masonică avea un caracter special, fiind de grad secundar.

15 Ibidem.

16 Ibidem, p. 30.

17 Cf. Oswald Wirth, Francmasoneria pe înţelesul adepţilor săi. Înţelepciunea,   obiectul,  metoda şi mijloacele sale. Bucureşti, 2005, p. 112 şi urm.

18        Cf. C. Bodea, op. cit., p. 30.

19        Societatea secretă desprinsă din „Societatea Filarmonică” a avut un program format din 11 puncte. Din păcate, este cunoscut un singur punct: emanciparea ţiganilor (cf. C. Bodea, op. cit., p. 30-31).

20 Cf. Ion Ghica, Notes historiques sur les Principautés. Remis ŕ Ahmed Efendi (1851), în C. Bodea, op. cit., p. 251.

21 Ibidem.

22 Cf. C. Bodea, op. cit., p. 405.

23 Se pare că acest personaj, Costache Chihaia Chiorul, tistul dorobanţilor Agiei, era o figură emblematică a poliţiei care îi îngrozea pe toţi delicvenţii, în primul rând prin aspectul său: era chior, ciung şi şchiop; asupra modului de comportare, v. Gh. Crutzescu, Podul Mogoşoaiei, Bucureşti, 1986, p. 88-89.

24 Cf. I. Ghica, op. cit., loc. cit., p. 252-253.

25 Cf. M. Czajkowski, Notă către principele voievod Adam Czartoryski, cu privire la politica orientală, în C. Bodea, op. cit., p. 348.

26 Un exemplu în acest sens îl constituie cazul lui August von Kotzebue (cf.Cristina Narcisa Vergatti, Un studiu de caz: August Friedrich Ferdinand von Kotzebue, în Geopolitica, Revistă de geografie politică, geopolitică şi geostrategie, anul III , nr. 12/2005).

27 Cf. M. Ardeleanu (Mihai Ungheanu), Literatura şi societăţile secrete. Istorie vizibila şi istorie ascunsă, în Almanahul Luceafărul. Bucureşti, 1982, p. 60-66.

28 Cf. C. Bcdea, op. cit, p.337

29 Ibidem,p. 235.

30 Cf. Anastasie lordache, Goleştii. Locul şi rolul lor în istoria României, Bucureşti. 1979, p. 83 şi urm.