|
O
conferinţă redactată în 1937 de generalul Gheorghe Drăgănescu
Se
afirmă, şi nu fără temei, că perioada
interbelică a fost în istoria României una dintre cele mai strălucite,
sub toate aspectele: economic, social, politic, cultural. Schimbările
profunde produse în cele două decenii (1919-1939) nu ar fi fost
posibile fară jertfa poporului român, angajat cu toată fiinţa
sa în două momente epocale, aflate într-o strânsă legătură:
Războiul pentru întregirea Neamului (1916-1918) şi Marea
Unire din 1918, evenimente care au conturat de jure România Mare, stat
naţional, unitar şi independent, cu o puternică afirmare
în concertul ţărilor europene în anii dintre cele două
războaie mondiale.
Pentru
cei care au participat direct la evenimentele amintite a fost o datorie
de onoare de a lăsa urmaşilor, mărturii despre faptele de
arme săvârşite pe câmpul de luptă, despre stările
sufleteşti trăite, de la speranţă până la
bucuria datoriei împlinite, o datorie supremă: jertfa pentru
ţară.
Acestui
deziderat i-a fost subordonată şi activitatea Societăţii
"Frontul Mărăşesti", întemeiată din iniţiativa
foştilor luptători, generali şi ofiţeri superiori
care au condus armata la biruinţă în Războiul de întregirea
Neamului. "Noi foştii luptători de la Mărăşesti
ne-am constituit în Societatea "Frontul Mărăşeşti"
cu gândul de a nu lăsa uitării locurile amintitoare a acelor
zile glorioase şi a face din acea linie de luptă, un vrednic
loc de pelerinagiu şi închinăciune naţională, refăcând
ce a distrus războiul, ridicând monumente, troiţe şi
cruci de piatră trainice, cari să amintească de-a lungul
veacurilor sfânta jertfă a ostaşilor noştri căzuţi
eroic la datorie"1.
În
anul 1937 se împlineau 20 de ani de la eroica rezistenţă de
pe câmpiile de la Mărăşesti. Preşedintele
"Societăţii Mărăşesti", Generalul
Gheorghe Drăgănescu redactează o prelegere cu titlul
"Luptele dela Mărăşesti" şi cere acordul
Ministerului Educaţiei Naţionale pentru ca textul acesteia să
fie difuzat spre a fi citit în şcoli. Răspunsul vine din
partea Ministerului în data de 25 septembrie, când directorul Direcţiei
învăţământ primar-normal, Petre Ghiţescu trimite
Revizoratelor şcolare adresa nr. 145212, prin care aprobă
şi sprijină iniţiativa Societăţii "Frontul
Mărăşesti". "Ministerul cere să se
organizeze serbări cu caracter cultural şi naţional în
localurile şcolilor primare şi îi îndeamnă pe domnii
Directori ai şcolilor să-şi dea silinţa pentru reuşita
morală a acestor serbări"2.
În
cadrul serbărilor, pentru care nu se percepe nici o taxă de
intrare, se făcea "o mică coletă printre copii
şi părinţi pentru Societatea "Frontul Mărăşesti"
iar suma realizată urma a fi trimisă prin mandat poştal
la adresa str. Edgar Quinet, nr. 6, Bucureşti I, la sediul Societăţii,
deoarece Societatea avea în programul său şi refacerea oraşului
Mărăşesti ca loc de pelerinagiu şi închinăciune
"pentru că numai astfel vom aprinde în sufletele copiilor
lumina amintirii acelor 800.000 eroi morţi pentru patrie"3.
Textul
conferinţei este structurat în trei părţi, având în
final Ordinul generalului Eremia Grigorescu, dat în ziua de 8 august
1917 de la Cartierul General al Armatei I, după două zile de
la marea bătălie din 6 august de la Mărăşeşti.
În
prima parte se fixează cadrul spaţial ai poporului român
"aşezat de D-zeu între Nistru, Tisa şi Dunăre
", se numesc elementele fundamentale ale acestuia: limba română
şi credinţa ortodoxă, vicisitudinile întâmpinate de-a
lungul timpului şi puterea de rezistenţă dublată de
dorinţa de unire "adânc săpată în inima fiecărui
Român dela copil până la moşneag, toţi fiind hotărâţi
în orice moment să-şi dea viaţa pentru împlinirea
acestei dorinţi"4.
Este
menţionată deasemenea simpatia fată de Franţa,
"sora noastră mai mare, protectoarea noastră de
totdeauna'', cea care aflându-se ia grea cumpănă în 1916 a
cerut României să intre în război alături de ea, garantându-i
împlinirea idealului naţional.
În
partea a doua sunt evidenţiate condiţiile în care România
s-a mobilizat la 15 august 1916, asigurările date de aliaţi
şi nerespectarea acestora în special de către Rusia, astfel că
după un început plin de speranţă,
a urmat tragedia din toamna anului 1916 şi iarna anului
1917. "Inamicul a invadat ţara, ne-a cuprins-o până la Mărăşeşti
până la linia ce pleacă de la Munte la est de Focşani pe
la Nămoloasa până la Galaţi"5.
Partea
a treia a Conferinţei este cea mai consistentă şi descrie
amănunţit din punct de vedere militar, strategic şi uman
desfăşurarea de forţe "încleştarea pe viaţă
şi pe moarte" din intervalul 23 iulie-6 august 1917 în zona
localităţii Mărăşeşti.
Era
punctul cel mai important ai liniei de front, prin care mareşalul
Mackensen spera să spargă rezistenţa armatei române.
Dealtfel la plecarea din Bucureşti pe front, acesta s-a adresat
celor care 1-au condus la Gara de Nord cu cuvintele: "La revedere!
Peste două săptămâni la Iaşi!".
În
intervalul amintit luptele s-au desfăşurat fără încetare
zi şi noapte. Autorul se dovedeşte a fi un fin analist
militar, dar şi un bun scriitor, descriind starea sufletească
a ostaşilor, atmosfera de război, scene care par a fi
desprinse dintr-un roman istoric.
"Cele
două trupe stau faţă în faţă. Intre ele se
ridică nori mari şi deşi de praf, din cauza
bombardamentului. Căldura e înăbuşitoare. Razele
soarelui de iulie transformă întreg câmpul de bătălie
într-un adevărat iad. Echipamentul de război îngreunează
mişcările. Ostaşii noştri aruncă bluzele, raniţele
şi căştile de metal şi păstrând numai cartuşierele
şi arma pornesc la atac cu baioneta. Germanii surprinşi de
apariţia acestor oameni dezbrăcaţi şi înegriţi
de fum, se cred atacaţi de africani. Ei fug îngroziţi străpunşi
de baionetele române şi regimentul 32 (Mircea n. a.) îşi
reocupă tranşeele"6.
Acest
episod s-a întâmplat în ziua de 24 iulie.
Generalul
Drăgănescu consemnează şi atitudinea trădătoare
a armatei ruseşti. Astfel în ziua de 28 iulie "pe la orele 4
şi jum. după amiază, când trupele noastre aşteptau
cu încredere semnalul începerii atacului, comandantul Diviziei a 9-a
primeşte vestea că Ruşii se retrag. Această
retragere neexplicabilă, o adevărată dezertare, nemotivată
de nimic, fusese ordonată de Comitetele revoluţionare, care-şi
desfăşurau acţiunea nefastă"7.
După
o perioadă de relativă linişte 2-5 august 1917, se pregătea
marea bătălie de la Mărăşeşti. "În
faţa Mărăşeştilor, Românii lucrează cu înfrigurare
la întărirea poziţiilor de pe cari sunt hotărâţi să
nu se mişte niciun pas înapoi". Cuvântul de ordine, lozinca
acelui ceas de mare cumpănă era "Să ţie
frontul!". Acel front care întruchipa neatârnarea Ţării,
gloria armatei şi întregirea neamului. Starea de spirit, surprinsă
în 5 august 1917 era schiţată astfel: "de la cel mai
mare general şi până la cel mai umil soldat am luat hotărârea:
ori învingem ori murim"8.
Cu
reale calităţi de scriitor, generalul Drăgănescu
suprinde desfăşurarea ostilităţilor din 6 august;
"Amestecul formidabil al bubuitului tunurilor cu trăsnetul
exploziei obuzelor, cu clămpănitul mitralierelor, cu pocnetul
fără sfârşit al puştilor şi cu explozia
grenadelor cutremura pământul, scuturându-l adânc, iar în
negura de infern care învăluia câmpul de luptă nu se mai
auzea om cu om. Nu mai era război, era măcel şi groază
cum nu se mai văzuse. Două mii de tunuri sunt în acţiune,
1000 germane şi 1000 române; văzduhul însuşi pare a
tremura de frica sutelor de mii de obuze care-l spintecă, vâjâind
sinistru"9.
Finalul
bătăliei este descris astfel: "Nu se mai aud împuşcături
ci numai gemete, nu se văd decât sclipiri de baionete, cari
rotindu-se necontenit străpung cu sete trupurile duşmanului.
Nu se mai aud decât strigăte de ură si mugete de durere (...)
românii străpung si sfâşie; iar în luptele corp la corp
cari au fost finalul tuturor atacurilor Marei Bătălii, dacă
Germanii nu dădeau înapoi ei mergeau direct la moarte sigură''10.
Chiar
şi ofiţerii germani luaţi prizonieri au recunoscut că
"Românii au luptat ca fiarele, fără frică şi fără
iertare, cu gloanţele, cu grenadele, cu baioneta, cu patul pustii
şi cu dinţii (...) numai la Somme şi Verduna mai întâlnit
o rezistenţă atât de dârză11.
În
finalul conferinţei, autorul accentuează importanţa marii
bătălii de la Mărăşeşti, "când
Mackensen coboară de pe Măgura Odobeştilor, de unde
condusese operaţiunile, renunţând pentru totdeuna de a mai încerca
să ne cotropească şi ultimul colţişor de pământ
ce ne mai rămăsese"12.
Aici autorul se referă la Moldova, singurul pământ românesc
rămas liber după 1916.
Voi
încheia prin a mai cita un ultim pasaj care evidenţiază ce a
însemnat Mărăşeşti în ansamblul Războiului de
întregire a Neamului.
"Mărăşeşti
înseamnă nu numai bătălia cea mai grozavă de pe
frontul român, sau cea mai bogată în roade din întregul nostru
trecut, atât de bogat în lupte. Mărăşeşti înseamnă
unul din cele mai măreţe episoade ale războiului mondial,
episod care cu mândrie stă alături de marile bătălii
de la Marna, Somme şi Verdun"13.
Dincolo
de această apreciere făcută din partea unui participant
activ la marea bătălie, l-am numit pe generalul Gheorghe Drăgănescu,
orice cuvânt în plus fiind de prisos.
Redăm
în anexă cuvântare a gen. Eremia Grigorescu, comandantul armatei
I, adresată ostaşilor români, în urma victoriilor de la Mărăşeşti,
Mărăşti şi Oituz.
Prof.
Pantilimon POPOVICI Războieni-Cetate
NOTE
1.
Arhiva Şcolii Războieni-Cetate, an 1937, document 205, f. 1.
2.
Ibidem.
3.
Ibidem, f 2.
4.
"Luptele de la Măraşeşti. O conferinţă de
generalul Gheorghe Drăgănescu ", 1937,p. 1.
5.
Ibidem, p. 2.
6.
Ibidem.
7.
Ibidem, p, 3.
8.
Ibidem, p. 4.
9.
Ibidem, p. 5.
10.
Ibidem, p. 6.
11.
Ibidem, p. 1.
12.
Ibidem.
13.
Ibidem.
|
|
