România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

"LUPTELE DE LA MĂRĂŞEŞTI" -

O conferinţă redactată în 1937 de generalul Gheorghe Drăgănescu

Se afirmă, şi nu fără temei, că perioada interbelică a fost în istoria României una dintre cele mai strălucite, sub toate aspectele: economic, social, politic, cultural. Schimbările profunde produse în cele două decenii (1919-1939) nu ar fi fost posibile fară jertfa poporului român, angajat cu toată fiinţa sa în două momente epocale, aflate într-o strânsă legătură: Războiul pentru întregirea Neamului (1916-1918) şi Marea Unire din 1918, evenimente care au conturat de jure România Mare, stat naţional, unitar şi independent, cu o puternică afirmare în concertul ţărilor europene în anii dintre cele două războaie mondiale.

Pentru cei care au participat direct la evenimentele amintite a fost o datorie de onoare de a lăsa urmaşilor, mărturii despre faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă, despre stările sufleteşti trăite, de la speranţă până la bucuria datoriei împlinite, o datorie supremă: jertfa pentru ţară.

Acestui deziderat i-a fost subordonată şi activitatea Societăţii "Frontul Mărăşesti", întemeiată din iniţiativa foştilor luptători, generali şi ofiţeri superiori care au condus armata la biruinţă în Războiul de întregirea Neamului. "Noi foştii luptători de la Mărăşesti ne-am constituit în Societatea "Frontul Mărăşeşti" cu gândul de a nu lăsa uitării locurile amintitoare a acelor zile glorioase şi a face din acea linie de luptă, un vrednic loc de pelerinagiu şi închinăciune naţională, refăcând ce a distrus războiul, ridicând monumente, troiţe şi cruci de piatră trainice, cari să amintească de-a lungul veacurilor sfânta jertfă a ostaşilor noştri căzuţi eroic la datorie"1.

În anul 1937 se împlineau 20 de ani de la eroica rezistenţă de pe câmpiile de la Mărăşesti. Preşedintele "Societăţii Mărăşesti", Generalul Gheorghe Drăgănescu redactează o prelegere cu titlul "Luptele dela Mărăşesti" şi cere acordul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru ca textul acesteia să fie difuzat spre a fi citit în şcoli. Răspunsul vine din partea Ministerului în data de 25 septembrie, când directorul Direcţiei învăţământ primar-normal, Petre Ghiţescu trimite Revizoratelor şcolare adresa nr. 145212, prin care aprobă şi sprijină iniţiativa Societăţii "Frontul Mărăşesti". "Ministerul cere să se organizeze serbări cu caracter cultural şi naţional în localurile şcolilor primare şi îi îndeamnă pe domnii Directori ai şcolilor să-şi dea silinţa pentru reuşita morală a acestor serbări"2.

În cadrul serbărilor, pentru care nu se percepe nici o taxă de intrare, se făcea "o mică coletă printre copii şi părinţi pentru Societatea "Frontul Mărăşesti" iar suma realizată urma a fi trimisă prin mandat poştal la adresa str. Edgar Quinet, nr. 6, Bucureşti I, la sediul Societăţii, deoarece Societatea avea în programul său şi refacerea oraşului Mărăşesti ca loc de pelerinagiu şi închinăciune "pentru că numai astfel vom aprinde în sufletele copiilor lumina amintirii acelor 800.000 eroi morţi pentru patrie"3.

Textul conferinţei este structurat în trei părţi, având în final Ordinul generalului Eremia Grigorescu, dat în ziua de 8 august 1917 de la Cartierul General al Armatei I, după două zile de la marea bătălie din 6 august de la Mărăşeşti.

În prima parte se fixează cadrul spaţial ai poporului român "aşezat de D-zeu între Nistru, Tisa şi Dunăre ", se numesc elementele fundamentale ale acestuia: limba română şi credinţa ortodoxă, vicisitudinile întâmpinate de-a lungul timpului şi puterea de rezistenţă dublată de dorinţa de unire "adânc săpată în inima fiecărui Român dela copil până la moşneag, toţi fiind hotărâţi în orice moment să-şi dea viaţa pentru împlinirea acestei dorinţi"4.

Este menţionată deasemenea simpatia fată de Franţa, "sora noastră mai mare, protectoarea noastră de totdeauna'', cea care aflându-se ia grea cumpănă în 1916 a cerut României să intre în război alături de ea, garantându-i împlinirea idealului naţional.

În partea a doua sunt evidenţiate condiţiile în care România s-a mobilizat la 15 august 1916, asigurările date de aliaţi şi nerespectarea acestora în special de către Rusia, astfel că după un început plin de speranţă,  a urmat tragedia din toamna anului 1916 şi iarna anului 1917. "Inamicul a invadat ţara, ne-a cuprins-o până la Mărăşeşti până la linia ce pleacă de la Munte la est de Focşani pe la Nămoloasa până la Galaţi"5.

Partea a treia a Conferinţei este cea mai consistentă şi descrie amănunţit din punct de vedere militar, strategic şi uman desfăşurarea de forţe "încleştarea pe viaţă şi pe moarte" din intervalul 23 iulie-6 august 1917 în zona localităţii Mărăşeşti.

Era punctul cel mai important ai liniei de front, prin care mareşalul Mackensen spera să spargă rezistenţa armatei române. Dealtfel la plecarea din Bucureşti pe front, acesta s-a adresat celor care 1-au condus la Gara de Nord cu cuvintele: "La revedere! Peste două săptămâni la Iaşi!".

În intervalul amintit luptele s-au desfăşurat fără încetare zi şi noapte. Autorul se dovedeşte a fi un fin analist militar, dar şi un bun scriitor, descriind starea sufletească a ostaşilor, atmosfera de război, scene care par a fi desprinse dintr-un roman istoric.

"Cele două trupe stau faţă în faţă. Intre ele se ridică nori mari şi deşi de praf, din cauza bombardamentului. Căldura e înăbuşitoare. Razele soarelui de iulie transformă întreg câmpul de bătălie într-un adevărat iad. Echipamentul de război îngreunează mişcările. Ostaşii noştri aruncă bluzele, raniţele şi căştile de metal şi păstrând numai cartuşierele şi arma pornesc la atac cu baioneta. Germanii surprinşi de apariţia acestor oameni dezbrăcaţi şi înegriţi de fum, se cred atacaţi de africani. Ei fug îngroziţi străpunşi de baionetele române şi regimentul 32 (Mircea n. a.) îşi reocupă tranşeele"6.

Acest episod s-a întâmplat în ziua de 24 iulie.

Generalul Drăgănescu consemnează şi atitudinea trădătoare a armatei ruseşti. Astfel în ziua de 28 iulie "pe la orele 4 şi jum. după amiază, când trupele noastre aşteptau cu încredere semnalul începerii atacului, comandantul Diviziei a 9-a primeşte vestea că Ruşii se retrag. Această retragere neexplicabilă, o adevărată dezertare, nemotivată de nimic, fusese ordonată de Comitetele revoluţionare, care-şi desfăşurau acţiunea nefastă"7.

După o perioadă de relativă linişte 2-5 august 1917, se pregătea marea bătălie de la Mărăşeşti. "În faţa Mărăşeştilor, Românii lucrează cu înfrigurare la întărirea poziţiilor de pe cari sunt hotărâţi să nu se mişte niciun pas înapoi". Cuvântul de ordine, lozinca acelui ceas de mare cumpănă era "Să ţie frontul!". Acel front care întruchipa neatârnarea Ţării, gloria armatei şi întregirea neamului. Starea de spirit, surprinsă în 5 august 1917 era schiţată astfel: "de la cel mai mare general şi până la cel mai umil soldat am luat hotărârea: ori învingem ori murim"8.

Cu reale calităţi de scriitor, generalul Drăgănescu suprinde desfăşurarea ostilităţilor din 6 august; "Amestecul formidabil al bubuitului tunurilor cu trăsnetul exploziei obuzelor, cu clămpănitul mitralierelor, cu pocnetul fără sfârşit al puştilor şi cu explozia grenadelor cutremura pământul, scuturându-l adânc, iar în negura de infern care învăluia câmpul de luptă nu se mai auzea om cu om. Nu mai era război, era măcel şi groază cum nu se mai văzuse. Două mii de tunuri sunt în acţiune, 1000 germane şi 1000 române; văzduhul însuşi pare a tremura de frica sutelor de mii de obuze care-l spintecă, vâjâind sinistru"9.

Finalul bătăliei este descris astfel: "Nu se mai aud împuşcături ci numai gemete, nu se văd decât sclipiri de baionete, cari rotindu-se necontenit străpung cu sete trupurile duşmanului. Nu se mai aud decât strigăte de ură si mugete de durere (...) românii străpung si sfâşie; iar în luptele corp la corp cari au fost finalul tuturor atacurilor Marei Bătălii, dacă Germanii nu dădeau înapoi ei mergeau direct la moarte sigură''10.

Chiar şi ofiţerii germani luaţi prizonieri au recunoscut că "Românii au luptat ca fiarele, fără frică şi fără iertare, cu gloanţele, cu grenadele, cu baioneta, cu patul pustii şi cu dinţii (...) numai la Somme şi Verduna mai întâlnit o rezistenţă atât de dârză11.

În finalul conferinţei, autorul accentuează importanţa marii bătălii de la Mărăşeşti, "când Mackensen coboară de pe Măgura Odobeştilor, de unde condusese operaţiunile, renunţând pentru totdeuna de a mai încerca să ne cotropească şi ultimul colţişor de pământ ce ne mai rămăsese"12. Aici autorul se referă la Moldova, singurul pământ românesc rămas liber după 1916.

Voi încheia prin a mai cita un ultim pasaj care evidenţiază ce a însemnat Mărăşeşti în ansamblul Războiului de întregire a Neamului.

"Mărăşeşti înseamnă nu numai bătălia cea mai grozavă de pe frontul român, sau cea mai bogată în roade din întregul nostru trecut, atât de bogat în lupte. Mărăşeşti înseamnă unul din cele mai măreţe episoade ale războiului mondial, episod care cu mândrie stă alături de marile bătălii de la Marna, Somme şi Verdun"13.

Dincolo de această apreciere făcută din partea unui participant activ la marea bătălie, l-am numit pe generalul Gheorghe Drăgănescu, orice cuvânt în plus fiind de prisos.

Redăm în anexă cuvântare a gen. Eremia Grigorescu, comandantul armatei I, adresată ostaşilor români, în urma victoriilor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz.

Prof. Pantilimon POPOVICI Războieni-Cetate

NOTE

1. Arhiva Şcolii Războieni-Cetate, an 1937, document 205, f. 1.

2. Ibidem.

3. Ibidem, f 2.

4. "Luptele de la Măraşeşti. O conferinţă de generalul Gheorghe Drăgănescu ", 1937,p. 1.

5. Ibidem, p. 2.

6. Ibidem.

7. Ibidem, p, 3.

8. Ibidem, p. 4.

9.  Ibidem, p. 5.

10. Ibidem, p. 6.

11. Ibidem, p. 1.

12. Ibidem.

13. Ibidem.