România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Noi vestigii aparţinând epocii romane la Alba Iulia. O încercare de abordare a problemei conservării siturilor şi a salvării informaţiilor arheologice.

Aşa cum spunea marele nostru istoric Nicolae Iorga, teritoriul oraşului nostru este plin de vestigii multimilenare, iar fiecare palmă de pământ este încărcată de istorie. Aşa se întâmplă că în fiecare an, cu ocazia săpăturilor arheologice preventive efectuate pe teritoriul oraşului actual, ies la lumină noi „documente” care ne vorbesc despre viaţa înaintaşilor noştri. Teritoriul municipiului albaiulian reprezintă cea mai mare rezervaţie arheologică din România şi una dintre cele mai întinse din Europa. De aceea trebuie făcute săpături arheologice cu caracter preventiv pentru orice imobil construit în acest oraş. Lucru care nu se întâmplă, în mod regretabil, pentru că factorii de decizie judeţeni care ar trebui să se îngrijească de protecţia patrimoniului cultural naţional nu ne-au dovedit că au în agenda de lucru conservarea şi protecţia vestigiilor acolo unde este cazul, sau salvarea unor informaţii de interes arheologic. Dovada cea mai clară este numărul foarte mare de autorizaţii de construire date de primărie sau consiliul local în raport cu numărul foarte mic de autorizaţii de săpătură arheologică. O altă dovadă este faptul că nu s-au efectuat nici o supraveghere arheologică pe strada Octavian Goga unde a fost praetorium consularis, sediul administraţiei provinciei imperiale Dacia, dar şi pe alte străzi ale municipiului, autorităţile locale ignorând cu desăvârşire în complicitate cu factorii decizionali care se ocupă de patrimoniu, luarea măsurilor de protecţie a vestigiilor şi a informaţiilor arheologice.

În mod regretabil, suntem foarte departe în ceea ce priveşte conservarea şi valorificarea vestigiilor faţă de ţări precum Siria, Tunisia, Algeria, Libia (ţări arabe) sau Ungaria, unde se încearcă păstrarea la lumină a unor oraşe întregi romane precum Baalbek, Dura Europos, Leptis Magna, Thamugadi sau Aquincum. Nu mai vorbesc de Grecia, Italia, Franţa sau Spania. Cele patru ţări arabe enumerate mai sus au înţeles importanţa valorificării ştiinţifice sau turistice a acestor oraşe romane, în ciuda neapartenenţei lor la cultura latină, permiţând misiunilor arheologice străine cercetarea acestor situri arheologice.

În lunile martie-aprilie ale acestui an semnatarul acestor rânduri a efectuat săpături arheologice cu caracter preventiv pe strada Moţilor, aproape de intersecţia cu bulevardul Horea, pe un teren unde proprietarul intenţionează să-şi construiască o casă. În perimetrul construibil al locuinţei a fost reperată o parte dintr-o locuinţă semiadâncită din epoca romană datată în a doua jumătate a sec. II şi primul sfert al sec. III p.Chr. pe baza denarilor şi sestertului emişi pe timpul împăraţilor Hadrian, Commodus şi Elagabal1 dar şi a tipurilor de opaiţe găsite în interiorul acesteia. Pe lângă ceramica de uz casnic aflată în abundenţă, au fost descoperite foarte multe ace de păr din os folosite atât de femei cât şi de bărbaţi pentru prinderea părului, dar şi ace pentru cusut. Cea mai interesantă descoperire făcută este fără îndoială o statuetă turnată în bronz, de mici dimensiuni, care îl reprezintă pe zeul Priapus veche divinitate greco-romană a fertilităţii şi fecundităţii2. Este singura statuetă de bronz cu acest zeu găsită pe teritoriul vechiului centru urban Apulum. În provincia Dacia mai sunt doar trei asemenea piese de bronz cu Priapus, găsite la Micia (Veţel, jud. Hunedoara), Sucidava (Celei, jud. Olt) şi Devesel (jud. Olt)3. Trebuie să mai menţionez că locuinţa a fost prevăzută cu un cuptor din lut din care s-a mai păstrat doar o parte a bolţii. Abundenţa materialului ceramic descoperit aici mă face să cred că vor putea fi restaurate şi întregite multe tipuri de vase. De asemenea a fost găsit un fragment de cărămidă ştampilată cu cartuş dreptunghiular, cu antroponimul AEL(ius). Acest antroponim este des întâlnit pe ştampilele apulense dar şi în inscripţii.

Diversitatea descoperirilor aparţinând mai multor epoci istorice de pe actualul teritoriu al oraşului impune cercetarea urgentă a fiecărui loc sau amplasament unde va fi construit un imobil, iar unde este cazul, conservarea in situ a vestigiilor apulense, aşa cum se întâmplă în lumea civilizată. Formarea conştiinţei civice pentru salvarea vestigiilor nu este un lucru uşor şi nu se poate face peste noapte, dar asta nu scuză cu nimic nepăsarea factorilor decizionali amintiţi mai sus. Generaţiile următoare ne vor reproşa lipsa de atitudine sau de reacţie în ceea ce priveşte acest subiect atât de sensibil.

                              Arheolog Radu Ota

Note

1 Încadrarea monedelor a fost făcută de doamna cercetător dr. Viorica Suciu, căreia îi mulţumesc şi pe această cale.

2 Fotografiile au fost realizate de doamna fotograf Lacrima Rădulescu, căreia îi mulţumesc şi pe această cale.

3 Lucia Ţeposu-Marinescu, C. Pop, Statuete de bronz din Dacia romană, Bucureşti, 2000, p. 57, pl. 27.

Ac de cusut

Ac de par

Piesa de podoaba din argint

Ac de par

Priapus

Opait

Denar hadrian