În valul mereu curgător al vieţii, răsar bărbaţi care, în durata unor zile mai puţine, "trăiesc mult", strălucind în locul unde Providenţa şi vrednicia lor i-au aşezat, prin înţelepciunea minţii, prin frumuseţea caracterului şi prin bogăţia faptelor bune.

Astfel de bărbaţi, care vor trăi peste veacuri în conştiinţa neamului, sunt şi Pr. Dumitru Goia şi fiul său, Dr. Ioan Goia, medic de renume mondial. Născuţi în Ţara Moţilor, "ţară" în care s-au plămădit oameni de esenţă specială, bărbaţi de cremene, puternici şi neînduplecaţi, ei şi-au închinat puterea şi năzuinţele, înţelepciunea şi credinţa, voinţa şi aspiraţiile, întreaga viaţă luminării poporului şi alinării suferinţelor lui, lăsând o luminoasă pildă urmaşilor.

 DUMITRU GOIA, PREOT ŞI DASCĂL (1867-1933)

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, din căsătoria sa cu soţia Elena au rezultat opt copii. Şi-a dat sufletul în mâinile Părintelui ceresc cu conştiinţa complet împăcată că a lăsat în urmă copii buni, educaţi creştineşte şi promovaţi în şcoli superioare, angajaţi, la rândul lor, în activităţi folositoare neamului.

DR. IOAN GOIA, MEDIC (1892-1982)

Ioan, cel mai mare din cei opt copii ai preotului Dumitru Goia, şi-a ales nobila misiune de medic, dorind să se dedice în întregime omului, alinării suferinţelor sale.

Dr. Ioan Goia s-a născut în 1892, în Sohodol. A urmat şcoala primară la Sohodol şi la Abrud, A urmat apoi liceul, trei clase la Sibiu iar restul la Braşov - la acelaşi Liceu "Andrei Şaguna", unde fusese şi tatăl său; aici şi-a luat bacalaureatul cu calificativul de "eximo-modo". In 1911 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj, obţinând diploma de medic în 1918.

Fiind înzestrat cu o inteligenţă deosebită şi deprins din casa părintească cu cultul muncii neprecupeţite, cu seriozitatea, disciplina şi simţul datoriei, cu dragostea de oameni şi de pământul scump al patriei, reuşeşte să devină o personalitate de frunte a ştiinţei medicale româneşti. Un mare dascăl şi cetăţean, un savant de renume mondial, care a contribuit prin opera sa la o mai bună cunoaştere a tainelor vieţii.

Cu emoţie încercăm a întocmi un portret spiritual al acestui mare fiu al Ţării Moţilor, care a făcut atâta cinste neamului său.

După terminarea facultăţii a fost solicitat de marele medic Iuliu Haţieganu, cel care a pus bazele a ceea ce numim astăzi "Şcoala medicală clujeană", să-i devină apropiat colaborator. De fapt, această colaborare exista încă din timpul studenţiei, când tânărul Ioan Goia a fost numit medic secundar la un spital de campanie condus de Dr. Iuliu Haţieganu. In 1919, împreună cu Dr. Iuliu Haţieganu, a făcut cunoştinţă, la Bucureşti, cu medicina românească, specializându-se în radiologie.

Colaborarea dintre cei doi mari medici s-a dovedit rodnică atât pe "pământ" ştiinţific, teoretic cât şi în cadrul activităţii social-obşteşti. Ei rămân în istoria medicinii româneşti ca mari creatori de cadre şi promotori ai ştiinţei medicale. Amândoi au avut un rol covârşitor Ia ridicarea prestigiului şcolii medicale clujene şi româneşti. Dr. Ioan Goia 1-a considerat pe profesorul Dr. Iuliu Haţieganu maestrul său, deşi vârsta le era apropiată. Nimeni altul nu i-a închinat cuvinte mai vibrante şi mai pline de colegial şi amical respect. Din această sinceră colaborare, generaţii de medici au învăţat modestia şi dragostea faţă de omul aflat în suferinţă.

După ce a trecut prin toate treptele universitare - asistent, conferenţiar, doctor docent, profesor - i s-au acordat şi înalte titluri de membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, medic emerit, om de ştiinţă emerit, profesor emerit, statul nostru cinstindu-1 cu "Ordinul Muncii" clasa a III -a. In străinătate, a fost ales membru al societăţii internaţionale de gastro-enterologie din Bruxelles.

A elaborat, singur sau în colaborare cu profesorul Dr. Iuliu Haţieganu, primele manuale de medicină, la Cluj. Amintim aici Propedeutica şi clinica medicală - Tratat elementar de semiologie şi patologie medicală, pentru care Academia Română i-a acordat premiul "Oroveanu". Această lucrare de valoare a pus o piatră de temelie şcolii medicale clujene, devenind manual de bază pentru toate facultăţile de medicină din ţară şi chiar de peste hotare. Era un triumf al ştiinţei româneşti din primii ani de după Marea Unire. O altă valoroasă lucrare a fost Infecţia de focar, tradusă şi în limba franceză. În total a elaborat circa 150 de lucrări ştiinţifice medicale.

În calitate de profesor la Catedra de propedeutică medicală, în anul 1930 a fost, împreună cu marele profesor Dr. Iuliu Haţieganu, creator de şcoală medicală la Cluj.

Conştiinciozitatea, ţinuta academică, erudiţia cursurilor sale - continuate la patul bolnavului - îl calificau în faţa studenţilor ca o mare personalitate. Ca dascăl, era sever, dar drept şi imparţial. Din prelegerile sale de înaltă responsabilitate civică, desprindem următoarele îndemnuri, din care el însuşi şi-a făcut un crez în viaţă: Jurământul hipocratic este obligatoriu a fi respectat, la fel ca şi cel militar, de către "armata" corpului medico-sanitar a lumii, care este creată ca să apere şi să salveze vieţile oamenilor. Medicul trebuie să se afle permanent în prima linie a unui front de luptă, într-un război necruţător împotriva morbidităţii. Recuperarea bolnavilor este o cerinţă de onoare cetăţenească. Durerea psihică este strâns legată şi determinată de suferinţa fizică, ele se condiţionează una pe alta. Medicul este mai întâi un medic al sufletului şi apoi al trupului bolnavului.

Dr. Ioan Goia este preocupat de promovarea cu precădere a medicinii profilactice, desfăşurându-se în acest sens o intensă activitate.

Paralel cu bogata sa activitate medicală, s-a afirmat şi pe planul vieţii cetăţeneşti. Dr. Ioan Goia a fost un mare patriot, un adevărat român, demn de trecutul strămoşilor lor morţi.

Desprindem cu admiraţie numai câteva crâmpeie din viaţa cetăţenească a acestui eminent bărbat:

Încă din timpul studenţiei, asemenea tatălui său, a activat în cadrul "Astrei", A ţinut conferinţe în comuna natală şi în multe alte localităţi, unde îi erau ascultate cu admiraţie sfaturile medicale în domeniul igienico-sanitar şi de profilaxie medicală şi cele privind ocrotirea sănătăţii publice.

După 23 august 1944, profesorul Dr. Ioan Goia şi-a făcut cunoscută public marea bucurie şi mândrie patriotică. II găsim în primele rânduri ale celor care refăceau, cu eforturi supraomeneşti, atmosfera de lucru la Universitatea din Cluj, devastată prin actele de vandalism ale hortiştilor.

Cu modestia care 1-a caracterizat, Dr. Ioan Goia era sufletul întregii activităţi de instaurare a unui spirit constructiv, patriotic, care să păstreze înalta demnitate a umanismului strămoşesc, în limitele bunei cuviinţe şi ale respectului fată de oamenii muncii, indiferent de naţionalitate. Era dovada cea mai puternică a unei responsabilităţi cetăţeneşti, de la care nu s-a abătut niciodată. Era un devotat fiu al Bisericii, prieten şi medic curant al mitropolitului Nicolae Colan.

Legat fiind de satul natal, cu câteva luni înainte de a trece la cele veşnice a făcut un ultim drum în Ţara Moţilor, urcând dealul spre cimitirul în care îşi dorm somnul de veci părinţii săi.

Ostenitor neobosit pentru sănătatea poporului din mijlocul căruia s-a ridicat, Dr. Ioan Goia rămâne totdeauna o pildă vie de dăruire în slujba binelui obştesc.