România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Vatră străbună

Poposind în Alba noastră
Gândul înapoi se-ntoarce
Către zorii astei naţii
De demult… şi până-ncoace
Depănând în şiruri, rânduri
Ce stau gata să răsară
Multe şi nespuse gânduri
Despre vatra milenară.
Şi privind cu ochiul minţii
De aici întreaga zare,
Cât de vechi ne-au fost părinţii
Ce-au trudit pe-această cale.
Iată rădăcini adânci
Născocite tari în ziduri,
De aici până pe stânci
Ce-au durat atât în timpuri
Vechi comori din metal nobil
Strălucind în plină artă
Şi cu lutul cel sensibil,
Până azi ni se arată.
Acel neam viteaz din fire
N-a putut să se supună
Căci purta o luptă dreaptă
Şi-a jertfit a sa oştire
Pentru glia lui străbună.
Dar cu toată amărăciunea
Neamul lor nu a pierit
Pentru că stejarul falnic
Prin milenii a dăinuit.
Metamorfozat, se ştie,
Prin pecetea cea traiană
Născând scumpa Românie
După Dacia romană.
Au trecut pe-aici în valuri
Multe seminţii străine
Ce-au râvnit aceste plaiuri
Dorind toţi să le domine.
Bălgradul medieval,
Un centru de voievozi
Şi un început statal
Pentru fii şi strănepoţi,
Ce l-a primit triumfal
Pe Mihaiul cel Viteaz,
Care pentru fapta bravă
A rămas prin veacuri treaz.
Mureşul ce a cărat
Lacrimile neamului
Cu Horea ce-a cutezat
Drepturi pentru moţii lui,
Moţii ce erau acasă
Românii cei obidiţi,
Cărora le-a fost sustrasă
Şi Icoana dintre sfinţi.
Şi cu Blajul Libertăţii
Stâlp al Şcolii Ardelene
Ce cu Iancu şi cu toţii
La unire aveau să cheme.
Alba neamului credinţă,
Cuget, simţiri şi speranţă
A strâns Marea Biruinţă
În cel an de cutezanţă.
Doina, cântul, portul nostru
Au fost simbol strămoşesc,
Limba dulce cu tot rostul
Pentru neamul românesc.

Iulia, mândră şi D'Albă
Visează tot mai frumos
Şi-i a noastră de preţ salbă
Ce pulsează luminos.

Emilian Gherghinescu
10 iunie 2007