|
Urmare
din numărul anterior (31)
5)
Pagini inedite din Războiul Sfânt (1941-1944)
După
cum am precizat, reţinem cu prioritate ştirile acoperind frontul
intern. aşadar cele ce se petreceau ... „acasă”. In
context, în iunie 1943, Marin A. Oprea, comuna Ghimpaţi, jud.
Vlaşca, se adresa lui Ilie Anghel, Regimentul 33 Dorobanţi: „
... Mă întrebi de câmp, este foarte frumos, mulţumim
lui Dumnezeu. Grânele, dacă o vrea Sfântul şi le-a ţine,
sunt o frumuseţe, şi porumbul la fel. Viile sunt o bogăţie
dumnezeiască, ce nu a fost de mult timp. Tot aşa sunt şi
toate celelalte semănături”. La rândul ei, Maria Dumitru
Filip, din comuna Săveni, jud. Dorohoi, îi transmitea soţului
aflat pe front, soldatul-fruntaş Filip Dumitru, Regimentul 4
Artilerie: „Află despre noi că suntem foarte suferinzi
şi necăjiţi, că e o foarte mare scumpete şi nu
are cine câştiga un franc de cheltuială. Că cu ajutorul
care îl primesc, nu-mi ajunge, ca să-mi îmbrac copiii şi
nu am bani pentru mâncare şi sunt foarte necăjită. Dragă
Filip, nu ştiu ce să mai fac, că m-am săturat de
zbucium pe toate dealurile, că am de prăşit şi nu pot,
că sunt foarte slabă şi sufăr de spate şi de
coastă şi nu pot să prăşesc ... Poate să-ţi
dea drumul măcar pe 2 luni acasă, ca să acoperim casa, că
toată s-a descoperit şi plouă şi are să
cadă toţi pereţii şi nu unde sta cu copiii, că
nu-mi dă nimeni nici un ajutor şi sunt ca vai de noi. Am făcut
o cerere la comună, ca să-mi dea un mic ajutor, ca să pot
cumpăra oleacă de stuf şi nu mi s-a aprobat”. Elisabeta
Mitroi, comuna Corlăţel, jud. Mehedinţi, către caporal
Mitru Constantin, Batalionul 18 Vânători de Munte: „Costică,
eu nu ştiu cum merge cu războiul acesta, că unii stau acasă
şi şi-au făcut avere şi câte toate şi alţii
au sărăcit de tot. Enache a făcut casa şi nu a făcut
un pas de acasă şi la mine a căzut şi casa şi
fierăria şi eu nu ştiu încotro s-o mai iau de foame”. Pentru
luna august 1943, am identificat un nou mesaj soţie/soţ,
mai precis Maria Bonca, din Băiţa - Hunedoara, adresându-se
soldatului Ioan Bonca, din Divizionul 4 Tunuri Munte: „Şi, cum ţi-am
mai scris, dragul meu, ochii nu mai contenesc de lacrimi. Alţii
fac avere şi eu nu mai am nici ce să încalţ, nici ce să
îmbrac. O pereche de talpă costă prea mult şi nici nu se găseşte.
Atât de [de] mult ai plecat pe front că am şi uitat cum eşti.
De ce oare una lume este aşa de chinuită în zilele de
azi?...”
În sfârşit,
pentru decembrie 1943, am descoperit un text exemplar, excepţional
prin forţa de expresie şi de previziune. Aşadar, un anume
Ionescu D., din comuna Model, jud. Ialomiţa, se adresa lui Gheorghe L
Cepoiu, comuna Izvoarele, jud. Prahova, cutezând să prevadă ce
va fi după, mai precis după un război ce se profila deja ca
pierdut în faţa Rusiei lui Stalin: „O să ne mănânce
gaia sau uliul de la Răsărit şi pe noi şi pe toate
ţările din Balcani. După război va face din această
ţărişoară, un imperiu nou dându-i altă denumire
şi altă credinţă care nu va fi nici bolşevică,
nici catolică. Dumnezeu ne pedepseşte pentru păcatele
noastre. Bisericile sunt goale şi cârciumile sunt pline, pe când la
ruşi contrariu, căci le-a dat voie Episcopul din Moscova ca
toate bisericile să facă rugăciuni şi te-deum-uri
pentru biruinţă”.
Ştirile
„de acasă” se intersectau cu acelea „de pe front”, adesea
chiar din linia I-a, acolo unde viaţa şi moartea bătuseră
parcă palma, iar optimismul se confrunta cu deznădejdile. Nu mai
puţin cu zvonurile de tot fel. Precum în cazul soldatului Harabor
Petre, Regimentul 96, Batalionul
III
Caransebeş, care se
adresa soţiei - Ana Harabor, din comuna Noul Caragaci, jud. Cetatea
Albă: „Ziua de 1 august [1943] - Draga mea soţie, ... Dacă
va fi drept ce se aude pe aici, poate scăpăm. Se aude că
Anglia şi America au pus în vedere Italiei în 24 [iulie 1943] să
dea rezultatul - ori se predă, ori o face cenuşă, dar România
stă gata, cum se predă Italia, aşa şi ea se predă
şi atunci scăpăm de război şi vom merge pe curând
acasă. Acum, cel mult să treacă până la 15 august,
dacă nu se înţelege [cu Naţiunile Unite] până la 15
august [1943], atunci să ştii că mergem la Caucaz
şi pe urmă nu ştim cine scapă”.
Cu
referire nemijlocită la scopurile fundamentale ale Războiului
din Est - zdrobirea pericolului comunist de la Est, eliberarea
provinciilor istorice şi refacerea României Mari. Dar, din multiple
motive, este preferabil să-i audiem pe ... „actori”. În iunie
1943, locotenentul Manea Mitu, din Simeria, jud. Deva, se destăinuia
învăţătorului Ion Spânu, din comuna Mihălceni, jud,
R. Sărat: „Constat, după cum adesea am spus-o, că
acest neam merită o soartă mult mai bună în lume faţă
de sacrificiile făcute, dar, cu ajutorul Celui de Sus,
[soarta] ne-a dat pe actualul conducător Domnul Mareşal
Antonescu, omul înţelept, şi care munceşte fără
preget, veghind Ia destinele acestui Neam, va şti a aşeza Neamul
Nostru în rândul popoarelor ce-şi merită o altă soartă,
o altă aşezare în această lume”. Un bun slujitor al
cauzei s-a dovedit preotul Al. Mintean, din Sâlciva, jud. Hunedoara,
care, în august 1943, îi mulţumea şi-1 informa pe
caporalul Ciutina Ştefan, din Batalionul 12 Vânători de Munte,
Compania Gardă: „ ... Noi ne-am bucurat cu toţii citindu-ţi
frumoasele rânduri ce ne-ai trimis, de pe la Cuban. Am citit această
scrisoare şi la conferinţa culturală din Căprioara, căci
pentru noi, cei de acasă, ea a fost plină de învăţăminte,
iar conţinutul ei nespus de înduioşător. Am trăit în
acele ore clipe înălţătoare, căci am fost cu
sufletele noastre alături de voi, de dorurile voastre, de necazurile
şi jertfele voastre. Din iubirea şi alipirea noastră faţă
de legea străbună, faţă de Patria noastră scumpă,
am luat îndemnuri spre a răspunde îndatoririlor noastre şi
pentru a duce lupta cu hotărâre pentru întărirea frontului
intern. Un popor care are astfel de fii, cum sunteţi voi, are în faţa
sa un viitor strălucit. Iată pentru ce, noi, ăştia de
acasă, suntem mândri de isprăvile voastre şi nu contenim să
rugăm pe Dumnezeu! nostru să vă aducă [acasă]
sănătoşi teferi”. De asemenea, Neaţu D.
Kalemis, str. Alexandru cel Bun 32, Craiova, apela la Agostina Băluş,
comuna Zăvel, jud. Dolj: „Doamnă învăţătoare,
... poate vă miră faptul că vă rog să-mi îndepliniţi
singura mea dorinţă. Vă rog să interziceţi
elevilor şi elevelor din comună de-a mai căuta şi juca
ceardaşul unguresc, căci este interzis. Vă rog să le
puneţi pe toate [elevele] şi pe toţi elevii în
genunchi în faţa icoanei cu candela aprinsă şi să
jure ură de moarte ungurilor şi că viaţa lor este viaţa
Ardealului. In speranţa că mă veţi asculta, vă
sărut mâinile şi vă mulţumesc. Trăiască
Ardealul. Trăiască România Mare”. Pe aceeaşi temă,
în lunile noiembrie -decembrie 1943, au mai insistat: caporalul
Dumitru Aurel, Compania
III
, Batalionul I, Regimentul
40 Infanterie, Medgidia, adresându-se soţiei - Leanca Stoica
Dumitru, comuna Model, jud. Ialomiţa: „Sunt deplin mulţumit
că am fost sănătos, atât în trecut [cât] şi în
prezent, şi pot să-mi îndeplinesc datoria pentru scumpa mea
ţară, pentru hotarele lăsate de strămoşii noştri...”
Iar Margareta Proscură, din comuna Odobeşti, transmite
subofiţerului Nicu Moldoveanu, din Compania 101 Transmisiuni Moto,
Oficiul poştal militar 640, cum că:,. ... Eu mă închin
ca unui sfânt de pe icoană în faşă unui om ce are în gând
şi în suflet o singură idee, ideea de a făuri România
Mare, de a trăi în libertate, iar, dacă nu, mai bine trece
dincolo de mormânt. Ţin foarte mult şi eu la această idee
şi regret din suflet că nu sunt un băiat să-mi pot arăta
voinţa, să-mi pot jertfi chiar viaţa pe altarul Patriei ce
este atât de scump. Mă înec în suflet, dar n-am nici o putere, nu
pot aduce ţării dovezi de vitejie. Ferice de toţi aceia
care puteţi şi aveţi dreptul, aceia care purtaţi cu bărbăţie
acest scump ideal. Eu nu mă voi putea linişti până ce nu
voi vedea pe toţi în libertate, până ce nu voi auzi că
ţara nu mai cere de la nimeni ajutor. Atâta timp cât ţara este
în zbucium şi cei plecaţi de acasă se chinuiesc mereu,
sufletul meu geme, nu pot avea astâmpăr”. Tot despre rostul războiului
în plină desfăşurare, Vicu G. Ungureanu, str. Coşbuc
13, Craiova, adresându-se soldatului Danciu Ion, Regimentul 6 Pionieri,
Compania II, Batalionul 27, Alba Iulia, observa cu deplin temei: „Dar,
mai presus de toate, este însăşi fiinţa neamului. Asta să-ţi
fie şi ţie deviza: Neamul şi fiinţa, căci, fiinţând
noi, prin noi trăieşte neamul românesc...”
În
ultima ordine, de fel de neglijat, includem mesajele privind evoluţiile
ostilităţilor pe alte fronturi. In context, în august
1943. Ana Ohanian, din Marienbad, îi comunica lui Leon Balian, din
str. Regală l, Bucureşti: „ ... Aici e mare linişte. Sunt
refugiaţi oameni din Hamburg. E teribil; au pierdut totul, li s-a
ars totul. Nimeni n-are voie să intre în Hamburg, care e o ruină
întreagă”. Tot pe atunci, speriat dar şi animat de gândul
răzbunării, Iosif Haschler, din Salzburg-Parsch, transmitea lui
D. Rusu, la Botoşani: „Ţi se face părul măciucă
dacă ai afla la ce brutalităţi recurg aceşti abrutizaţi
în atacurile lor aeriene. Acesta nu mai este război, ci o furie
sadică ce nu poate fi descoperită decât de un descreierat. Ce
ticăloşii nemaipomenite. Dar, vai de ei când «furia teutonică»
se va revărsa peste ei. Să nu creadă că vor scăpa
de pedeapsa meritată, că noi suntem neputincioşi, că
aceste barbarii vor continua la infinit sau până ce vom cădea
în genunchi. Nu, fi sigur că le vine rândul, iar noi nu ne lăsăm
terorizaţi, ci pregătim o revanşă draconică...”
Predominantă era, totuşi, deznădejdea, teama, justificată,
de viitorul incert. Cu îndreptăţire, aşadar, Dr. Kurt Krüger,
din Berlin, observa către N. Lebine, din Bucureşti, că „numai
Dumnezeu cunoaşte viitorul nostru. La Berlin, starea de spirit este
ca în preajma unei furtuni iminente...” în plin război, un
semn de lumină - la 25 iulie 1943, Benito Mussolini arestat! După
numai două zile, Mariarosa Giulio, din Milano, transmitea
entuziasmata prietenei Lydia Lax, din str. Rozelor 19, Bucureşti: „Dragă
Lydia! Victorie! Victorie! In sfârşit, putem vorbi liber! în sfârşit,
pot să-ţi spun că abia acum mă simt într-adevăr
italiană. Ne-am liberat de un guvern care cangrenase frumoasa noastră
Italie. Nu suntem ţara morţilor! Ar fi trebuit să fii la
Milano, sâmbătă noaptea, duminică şi luni. Schimbarea
moralului populaţiei de sâmbătă spre duminică a fost
ceva necrezut de miraculos, încă din ziua de duminică trăiam
sub teroarea de a exprima o vorbă mai mult decât trebuie şi, când
colo, noaptea de duminică a fost de neuitat. Entuziasmul populaţiei
a izbucnit în unanimitate; toţi se îmbrăţişau, se sărutau,
plângeau şi râdeau, păreau că înnebuniseră de
bucurie [...] Niciodată de când sunt pe lume, n-am văzut Milano
aşa de pavoazat şi în haină de sărbătoare;
noaptea de duminică a fost un cântec neîncetat de imnuri, ale lui
Badoglio, ale armatei. Urile personale, invidiile, certurile, toate
uitate, erau cu toţii fraţi, cu toţii fericiţi, ca nişte
oameni liberaţi de o sarcină înspăimântătoare”.
Pentru
a încheia, apelăm la un cunoscut opiniile cunoscutul biograf al lui
Take Ionescu, C. Xeni, aflat pe moment la Ouchy, Lausanne, în Elveţia,
de unde, în august 1943. îi destăinuia eminentului jurist
care era profesorul Mircea Djuvara, la Sinaia, că - în privinţa
destinului conflagraţiei mondiale şi a locului României în
context - nu-şi mai aveau rostul incertitudinile, din moment ce
„jocurile sunt făcute şi nimic altceva nu-i posibil.
Cum o vrea să cadă bila. Ea va decide, în oarba ei indiferenţă...”
6) Mareşal
Antonescu - Rezoluţii
Spre
exemplificare, în continuare, vom reţine dintre rezoluţiile
publicate ale Mareşalului: „Crima nu se poate ascunde sub teoria
enunţării de slugă a ordinului şi, sub splendoarea
epoletului, ea murdăreşte acest epolet” (11.XII.1940); justiţia
rămâne pe deasupra tuturor în această ţară şi,
deci, pe deasupra mea “ (6.II.1941); ,Sărac stat într-o ţară
bogată. Sărăcia este consecinţa: relei administraţii,
lipsei unui plan de gospodărire, de investiţii, de întreţinere
şi de realizări (16.XI.1942); „Să nu uite nimeni că
în cazul unei înfrângeri vom suferi nu numai o dezonoare, dar ne vom
pierde şi viaţa. Ruşii învingători ne-ar aduce bolşevismul
în ţară, ar nimici toată pătura conducătoare,
ne-ar pune pe evrei stăpâni şi ar da Neamul pradă slavizării
şi deportărilor în masa. Dacă nu contribuim cu toate
puterile noastre la lupta aliaţilor noştri pentru a înfrânge
comunismul şi pe ruşi, nu putem să asigurăm nici viaţa
copiilor noştri, nici existenţa ţării noastre”
(extras din ordinul de la 6,11.1943); „Nu există politică
externă fără armată” (10.
III
. 1943); Spiritul de
dezorganizare românesc predomină în toate. Nu suntem în stare să
organizăm în condiţii optime executarea unei hotărâri. Luăm
măsuri pripite, dezordonate, sacadate, începem, ne oprim din lipsă
de hotărâri sau luăm alte măsuri care contracarează
pe cele dintâi şi aşa mergem în toate ca racul. Cheltuim
energie, minte, timp şi bani fără rost” (19.XI.1943);
„Nu se evacuează populaţia. Nu putem goli Basarabia de români”
(3.VIL1944); „Spune-i Regelui că nu plec (în faţa plutonului
de execuţie) supărat pe el. Mai mult, spune-i că îi mulţumesc
că mi-a dat prilejul să mă aşez cu un minut mai
devreme lângă martirii Neamului, care au luptat pentru gloria şi
mărirea lui” (mesaj final, transmis prin Radu Lecca, destinat lui
Mihai I, Jilava, 1. VI. 1946).
Vom
prefera, se înţelege, să supunem atenţiei cititorului câteva
dintre rezoluţiile şi precizările Mareşalului
descoperite în arhive: părţile cu situaţia inamicului
trebuie puse pe pereţii biroului meu. Trebuie o hartă cu vechile
frontiere şi cu actualele fruntarii. O hartă sau hărţi
ale fronturilor de luptă” (21.IX.1940, rezoluţie pe nota de
cabinet privind situaţia militară probabilă a concentrărilor
URSS în nord-estul României la 20.IX.1940); informatorii noştri
(agenţii serviciilor secrete) sunt nişte analfabeţi, sunt
oameni care n-au nici patru clase primare şi trăind sugând
şi păcălind Statul” (10.XIL1940); „Temeiul acţiunilor
noastre naţionale a fost totdeauna adevărul. Slujitoare a adevărului,
Academia Română a luminat drumurile şi ţintele strădaniilor
româneşti de unitate şi de stăpânire a drepturilor fireşti
din cuprinsul spaţiului nostru etnic şi istoric. Urările
adresate oştirii de către cel mai înalt aşezământ al
spiritualităţii româneşti, în ceasul în care armele naţionale
cuceresc o nouă împlinire a destinului, sunt deosebit de preţioase
pentru conştiinţa neamului întreg. Ele au un înţeles cu
atât mai înălţător, cu cât steagurile noastre
dezrobitoare, alături de steagurile aliate ale Marelui Reich German,
alungând întunericul şi crima, reîntronează în Răsăritul
Europei puterile libertăţii, credinţei şi culturii”
(extras din răspunsul la telegrama din 22.VI. 1941 a prof. I.
Simionescu, preşedintele Academiei Române); Să fiţi siguri
că, atâta timp cât am luptat la Răsărit, toate
sacrificiile pe care le-am făcut acolo n-au fost numai pentru
Basarabia şi Bucovina, ci au fost şi pentru Ardeal”
(22.X.1941); „Pentru câştigarea războiului mergem oriunde
(iniţial, în text, specificat: „şi la dracu’”?!). Trebuie
însă luate măsuri ca trupele să fie perfect echipate.
Trebuie să li se dea de germani ce le lipseşte pentru echipare
în caz când ne vor cere să operăm în regiuni grele ca condiţii.
În aceste regiuni vor rămâne şi germanii. Ei se vor găsi
la iarnă şi în alte regiuni mult mai grele ca acelea ale Mării
Caspice, MURMANSK - LAPONIA - LENINGRAD etc. etc. ... Vedeţi
lucrurile prin secole, nu prin moştenirile egoiste” (19.VIII.1942,
extrase din rezoluţia Mareşalului Antonescu pe raportul din
15.VIII.1942 al Marelui Stat Român privind operaţiile trupelor
germano-române planificate în sud-estul URSS, Arhivele Naţionale,
fond PCM-CM, dosar 178/1942, f. 202-203); „O administraţie se judecă
după rezultate şi nu după acte şi dosare. La noi au
fost sub regimurile trecute numai dosar şi acte, fără înfăptuiri.
Prefer primul criteriu” (16.VI.1943); „Ţară de tâlhari!...”
(constatare pe o notă de cabinet din 1.
VII
. 1943 relativ la
afacerile descoperite la Şantierele Navale din Galaţi); „Mulţumesc
cu atât mai mult astăzi corpului didactic secundar pentru înalta sa
ţinută patriotică şi pentru înţeleaptă înţelegere
a chemărilor impuse de lupta în războiul dreptăţii naţionale,
cu cât şefii fostelor partide politice mă somează prin
memorii, în numele lor şi al câtorva persoane bine cunoscute prin
trecutul lor, sa retrag armata din luptă ... Este evident pentru cea
mai simplă minte că părăsirea luptei pe care o ducem
în Răsărit, pentru asigurarea fiinţei de azi de totdeauna
a vieţii, libertăţii şi integrităţii
neamului, fără nici o garanţie serioasă că
sacrificiile ce am făcut nu au fost zadarnice, ar fi un odios act de
trădare faţă de Moldova, Bucovina şi Basarabia, faţă
de istorie şi de onoarea noastră; şi chiar faţă
de ardeleni, care nu numai că n-ar avea nimic de câştigat, dar
ar avea totul de pierdut, dacă Regatul ar intra în parte sau în
total sub sclavia asiatică...” (paragrafe din răspunsul la
telegrama din 18.VIII.1943 a prof. Napoleon Creţu, secretar general
al Ministerului Educaţiei Naţionale); „Partidul Naţional
Ţărănesc este o emblemă, o problemă şi o
dilemă. Emblema este Mihalache: ţăranul român cu
perciuni de jupan. Problema - Dr. Lupu: nu are talent şi vorbeşte;
nu are bani şi trăieşte, iar natura l-a făcut roşu
ca să nu mai roşească. Dilema: Dl Maniu - când
poate veni la putere nu vrea şi, când vrea, nu poate”” (însemnare
nedatată, Arhivele Naţionale, fond I. Antonescu dosar 4, f.
144).
7)
Stelian Neagoe: Oameni politici români Enciclopedie
(2007)
Dintre
istoricii români de azi, puţini sunt aceea care, precum Profesorul
Stelian Neagoe, nu mai au nevoie de vreo recomandare. Nici în lumea
specialiştilor, nici în rândul opiniei publice. Este şi
normal, cât timp este în discuţie de un istoric cu operă care
a îmbrăţişat varii domenii, a defrişat importante
arhive şi domenii şi - nu în cele din urmă, dacă nu
cumva în prima ordine - a valorificat numeroase şi vaste monografii
şi sinteze, colecţii de memorii, documente şi cronologii.
Iar aceasta într-o vreme când, înainte de 1989, ne încurajau cu
dizidenta de sertar, pentru ca, mai apoi să-şi etaleze merite
care le lipseau, răstimp în care Profesorul Stelian Neagoe şi-a
amplificat în chip incredibil preocupările istoriografice, atestând
originalitate în abordări şi un curaj remarcabil în tratarea
şi expunerea temelor considerate, de regulă, „dificile”
(?!), în afirmarea categorică a adevărurilor descoperite. Ceea,
trebuie să consemnăm, i-au atras preţuirea şi admiraţia
cititorului de istorie, de regulă constant, bine informat în
materie, pretenţios şi dispus dialogului liber şi deschis.
Astfel că prestigiul Profesorului, care a provocat, şi continuă
s-o facă, suficientă invidie, înlăuntrul şi, culmea,
chiar în afara breslei, devine lesne explicabil, fiind şî motivat,
dat fiind că se bazează pe fapte, vreau să zic pe
operă, nicidecum pe campanii mediatice sau aranjamente de culise
(vezi, despre Profesor, volumul Omagiu istoricul Stelian Neagoe, Bucureşti,
2003, 426 pagini). Ca să dau un exemplu, mă întreb şi-1 întreb
pe cititor: cine nu-1 cunoaşte pe Profesorul Stelian Neagoe -
fondatorul şi directorul Casei de presă Machiavelli ori,
mai cu seamă, pe editorul unor volume memorialistice remarcabile purtând
semnătura lui N. Iorga, L G. Duca, Octavian Goga, Titu Maiorescu,
Alexandru Marghiloman, Grigore Gafencu, Ion Nistor, Ion Gheorghe sau,
în chip cu totul deosebit, Constantin Argetoianu, cu cele 18 volume deja
valorificate între 1991 şi 2003). Profesorul s-a preocupat de apariţia
în limba română a monografiei clasice privind relaţiile
germano-române dintre 1938 şi 1944, datorată marelui istoric
german Andreas Hillgruber, ceea ce nu 1-a împiedicat să studieze, cu
temeinice rezultate, Istoria Unirii Românilor (I-II), Istoria politică
a României 1944-1947, oferindu-ne concomitent o cronologie - Istoria
Guvernelor României (1859-1999) şi o Enciclopedie a istoriei
politice a României, 1859-2002. într-un asemenea context, apariţia
masivului volum Oameni politici români Enciclopedie (Bucureşti,
Editura Machiavelli, 2007, 897 p.), asupra căruia ne propunem să
stăruim în continuare, nu reprezintă, defel, o surpriză,
ci o realizare care trebuia să vină, să acopere un
gol în opera ştiinţifică a Profesorului Stelian Neagoe. Cu
atât mai bine şi mai natural, cu cât Enciclopedia atestă calităţi
indubitabile, demne de prestigiul autorului. Fiind în discuţie
avantajele Enciclopediei, credem că se impune, înainte de orice, să
reţinem unele elemente esenţiale, deloc puţin numeroase,
şi anume: originalitatea demersului ştiinţific al
autorului, întemeiat pe o vastă bibliografie şi adeseori, un
caz mai rar pentru lucrări de asemenea natură, pe ample cercetări
în arhivele interne; orizontul larg în abordarea şi interpretarea
activităţii personajelor (în număr total de 333) care
populează enciclopedia; obiectivitatea şi detaşarea în
expunere, sistematizarea şi structurarea fericită a materiei;
preocuparea pentru detaliile pe deplin semnificative, rânduirea şi
tratarea lor ordonată, sistematică, logică şi convingătoare;
stilul ales şi plăcut, care îndeamnă pe cititor la lectură;
în sfârşit, la urmă dar nu şi cel mai lipsit de semnificaţie,
autorul a îmbinat în chip plăcut şi cu excelente rezultate
analiza cu sinteza, elemente absolut necesare în lucrări de asemenea
gen, iar vocile inserate (unele, veritabile micro-monografii) şi
portretizările personalităţilor prezente în enciclopedie
se dovedesc inspirate, veridice şi categorice, în ciuda dificultăţii,
recunoscute, a multora dintre problemele cu care s-au confruntat ori pe
care le-au înfruntat „eroii” aflaţi sub lupa istoricului, în
context, precizăm că Enciclopedia dispune de o amplă şi
lămuritoare Prefaţă, din care aflăm preferinţa
autorului pentru oamenii politici din cuprinsul secolelor al XIX-lea - al
XXI-lea, mai precis pentru aceia care „ într-un fel sau altul au marcat
evoluţia societăţii moderne şi contemporane româneşti”.
Din cauza unor probleme financiare legate de editarea unei enciclopedii de
proporţii, ne asigură autorul, „a trebuit să ne limităm
la figurile politice cu totul reprezentative care au contribuit substanţial
la procesul de făurire a României si i-au asigurat devenirea în
timp si spaţiu până în zilele noastre “. Celor 333 de figuri
politice reţinute le sunt consacrate aproximativ 750 de pagini, întemeiate
pe o bibliografie amplă şi sistematizată, succedată de
o sumă de anexe absolut necesare (în ordine, listele şefilor de
stat şi de guverne, ale liderilor partidelor politice sau ale
camerelor legislative, ale titularilor ministerelor de Interne şi
Externe şi, în sfârşit, ale domnilor şi voievozilor
ţărilor române). Consider că autorul, preocupat permanent
de ... dreapta judecată a „eroilor” săi, dispuşi, în
chip normal, alfabetic în volum, le-a rezervat tuturora spaţii
grafice echitabile ori le-a destinat comentarii pe măsură.
Nefiind posibil să intrăm în detalii, vom reţine - pentru
a încuraja pe cititorul dornic să-şi aproprie Enciclopedia ~ câteva
exemple. Aşa, de pildă, nu este o surpriză că Ia loc
de cinste se situează, numeric şi ca spaţiu, „dinastia”
Brătienilor (Constantin, Constantin L C., Dumitru C., Ion C., Vintilă
I. C. şi Vintilică, Ion/Ionel I. C. şi Gheorghe I.,) (în
total, aproximativ 30 pagini), penultimul, în cinci rânduri şef de
guvern, beneficiind, meritat, de toată lauda: „Pentru întreaga sa
operă de clăditor al României Mari - pe care a rostuit-o la
standard europene -, pentru providenţialul său noroc ce s~a răsfrânt
atât de benefic asupra tării sale, Ion L C. Brătianu
(1864-1927) este cel mai mare om politic şi bărbat de stat al
românilor din toate timpurile ... Cum am putea să încheiem mai bine
... decât făcând loc pătrunzătoarei caracterizări ce
i-a făcut-o ministrul Franţei pe lângă Guvernul războiului
întregirii naţionale, contele de Saint-Aulaire: «Excela prin a câştiga
fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat
mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac
unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât
cei trei mari: Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural:
la ţări mici, oameni mari»” (p. 112-113). Nu scapă atenţiei
şi unei juste preţuiri, bineînţeles, Mareşalul Ion
Antonescu, de la a cărui naştere se vor împlini în curând 125
de ani (1882-1946): „Cazul Mareşalului Antonescu are unele
similitudini cu cel al lui Alexandru Marghiloman. Diferenţa este că
destinele României Mari erau pe atunci (în epoca primului război
mondial) diriguite de un Ionel Brătianu, pe când la 1946 România
mutilată era sub gârbaciul sovietic, mânuit sălbatic de emulii
de pe cheiurile Dâmboviţei ... In privinţa fostului Conducător
al Statului român, Ion Antonescu, «judecata oamenilor» şi-a dat
verdictul şi sentinţa a fost de mult executată. Este, prin
urmare, un nonsens să cauţi astăzi să culpabilizezi un
întreg popor român — recunoscut pentru secularele sale sentiment de
toleranţă — în numele câtorva factori responsabili şi
al zeloşilor lor executanţi, cărora, în posteritate, nu
le-a mai rămas decât «judecata lui Dumnezeu». Remember! Da, asta
da ... Omul aflat sub vremi, supus greşelilor, Mareşalul
Antonescu îşi va afla totdeauna locul - cu toate ale sale — în
istoria românilor” (p. 26-27).
Din
motive lesne de înţeles, ne oprim aici. Cititorul, netăgăduit,
a concluzionat: enciclopedia Oameni politici români, apărută
sub semnătura Profesorului Stelian Neagoe, trebuie citită,
nicidecum povestită!
prof. univ. dr. Gheorghe BUZATU
|
|
