România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Mărăşeşti – mausoleul eroilor români din războiul pentru reîntregirea României – 1916-1919 – la 90 de ani

   Este un fapt îmbucurător, dătător de speranţe că încă nu ne-am uitat istoria neamului: organizarea la 6 august 2007 în localitatea eroică a primului război mondial, Mărăşeşti, a comemorării celor 90 de ani ce au trecut de la marile bătălii ale românilor din vara anului 1917 – la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz cu participare la nivelul cel mai înalt al statului. preşedintele României, dl. Traian Băsescu. Din partea Filialei judeţului Alba „Cultul Eroilor” la manifestările comemorative de la Mărăşeşti a participat col.(r) Vasile Miron, preşedintele filialei.

În „Triunghiul de Foc de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz” din vara anului 1917 au fost spulberate visurile ofensive de cotropire al Puterilor Centrale care urmăreau nu numai victoria pe front ci şi scoaterea României din război. Bătălia şi victoria românilor de la Mărăşeşti a avut o importanţă capitală şi prin faptul că a făcut să eşueze planul Puterilor Centrale de împărţire a României dar a asigurat totodată şi continuitatea statală a statului român. Eşecul suferit de armata germană pe frontul românesc mai este importantă şi prin aceea că a silit Comandamentul Puterilor Centrale să renunţe la proiectata ofensivă spre sudul Ucrainei, astfel Mărăşeştiul a însemnat în acest context „lovitura cea mai importantă pe care au primit-o germanii în estul Europei”.

Pentru noi, românii, luna august 2007 mai reunifică şi alte momente memorabile, unele chiar tragice, ale Istoriei României.

Este vorba despre:

a) împlinirea a 63 de ani, la 23 august, a ieşirii României din coaliţia hitleristă şi trecerea sa de partea Naţiunilor Unite;

b) comemorarea, la 30 august, a 67 de ani de la Diktatul de la Viena;

c) împlinirea la 19-20 august a 39 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, mai puţin ale României, şi chiar opoziţia publică a ţării noastre faţă de invadarea Cehoslovaciei şi faţă de pericolul de invadare a României de către U.R.S.S.

Mausoleul eroilor români de la Mărăşeşti din războiul pentru întregirea neamului – 1916-1919 străjuieşte peste timp amintirea jertfei românilor pentru unitate naţională: „Jiu, Olt, Sibiu, Crasna, Cireşoaia, Robăneşti, Neajlov, Dragoslavele, Predeal, Câmpulung, Panciu, Răzoare, Porumbacu, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Doaga, Arabagi, Bărcuţ, Amzacea, Prunaru, Cerna, Caşin, Valea Uzului, sticlăria” evocă locurile de epopee naţională unde vitejii români au intrat în nemurire ca dezrobitori şi apărători ai gliei străbune, locurile încrustate spre neuitare pe faţada Mausoleului de la Mărăşeşti în acela locuri s-au dat lupte crâncene cu un vrăşmaş bine înarmat şi instruit care avea deja la activ experienţa a trei ani de război. El ne cotropise pământul, visul şi graiul, de batjocorirea mamelor, soţiile, surorile şi fiicele. Doar străvechea vatră românească a Moldovei, şi nici aceasta toată, mai era liberă în anul 1917. Au fost pentru întregul popor român zile grele de zbucium dar şi de speranţă renăscută în urma legendarelor victorii româneşti de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz.

Faptul că marile bătălii europene ale anului 1917 s-a dat pe frontul român care a schimbat cursul primului război mondial aliaţilor noştri şi carea a salvat Antanta de criza în care intrase ar putea constitui un bun prilej de reflecţie atât pentru analiştii militari cât şi pentru istoricii primului război mondial din care să se tragă învăţămintele cuvenite din manevrele Austro-Ungariei care, înţelegând că nu poate învinge în război a întocmit şi propus planuri diabolice, aşa cum vom vedea în continuare, de pace separată cu Franţa în dauna României.

Dacă campania militară română din august-noiembrie 1916, după lupte crâncene şi jertfe umane în cele 27 de locuri eroice înscrise pe faţada mausoleului s-a încheiat cu un rezultat nefavorabil pentru armata română  şi cu pierderea a peste 2/3 din teritoriul naţional, cauzele acestui eşec trebuie căutate în afara României, Faptul că ţările Antantei, Franţa, Anglia, Rusia, Italia cu care România a încheiat în anugust 1916 un Tratat de alianţă şi o convenţie militară ce conţinea o serie de angajamente din partea Antantei pentru România şi care nu au fost respectate, a făcut posibil ca armata română se se vadă singură atât în faţa atacurilor cu forţe superioare germano-austro-ungare în Transilvania cât şi în faţa atacurilor germano-bulgaro-turce în Dobrogea şi la Dunăre.

Victoriile armatei române în bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au fost favorizate în primul rând de reorganizarea armatei române în iarna şi primăvara anului 1917 cu sprijin organizatoric şi logistic francez. Misiunea militară franceză condusă de generalul H.M. Berthelot şi alcătuită din 277 ofiţeri, 37 piloţi şi observatori, 88 medici, farmacişti şi veterinari, 4 ofiţeri de marină, 8 ofiţeri de intendenţă şi un număr de 1150 gradaţi-soldaţi, a avut cea mai mare contribuţie în reorganizarea, în dotarea cu armament modern şi în instruirea armatei noastre în Moldova în primăvara anului 1917.

Prin reorganizare armata română era alcătuită din două armate – Armata I-a şi Armata a II-a, din cinci comandamente de Corp de armată, din 15 divizii, din care două de cavalerie, aeronautica organizată pe 12 escadrile de avioane, din artileria de câmp formată din 15 regimente, câte unul pentru fiecare divizie, din 6 baterii de artilerie de munte, din 4 regimente de artilerie grea (la dispoziţia armatelor), din artileria antiaeriană şi 5 companii de aerostaţii etc. După reorganizare şi dotare a crescut gradul de supleţe şi mobilitate al unităţile şi marilor unităţi şi puterea de foc a acestora fapt ce a făcut ca armata română să fie comparabilă cu aramata germană. Ne deosebeam fundamental de aceasta prin moralul ridicat al ostaşului român, prin hotărârea lui de-a se bate şi învinge duşmanul şi de a elibera teritoriile româneşti vremelnic cotropite. Aceştia, de fapt, au fost factorii hotărâtori ai victoriiloe de acum 90 de ani de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz şi din alte locuri de bătălie.

România nu a fost scutită nici de războiul de culise şi de preconizate efecte negative şi total nefavorabile asupra ţării noastre ale acestui tip de război. În lunile martie-mai 1917 împăratul Austro-Ungariei, Carol I prin cumnatul său prinţul Sixt de Burbon, a încercat să negocieze în secret cu Franţa o pace separată în care s-a jucat soarta României vizând împărţirea provinciilor româneşti între Rusia, Germania, Austro-Ungaria şi Bulgaria şi crearea unui micro-stat român, tip Monaco, la Gurile Dunării ca un stat tampon între Rusia şi Bulgaria. Acest plan diabolic a fost respins de către Franţa care prin vocea primului ministru, Alexandre Ribot, a declarat: „România e cu totul uitată. Obligaţiile noastre faţă de România sunt mai mari, fiindcă România n-a intrat în război decât pentru noi”. Astfel sacrificiul conştient al Româniai primea recunoaşterea deplină din partea celor îndreptăţiţi să-l cunoască. Cele arătate vin să aducă şi o lumină lămuritoare asupra interesului Franţei în reorganizarea şi dotarea armatei noastre. Chiar şi decorarea oraşului-erou Mărăşeşti de către Mareşalul I.J.C. Joffre, şef al Marelui Cartier General francez poate veni să confirme această suopziţie. Indiferent de scopurile urmărite de Franţa în 1917, se poate considera că altul ar fi fost deznodământul de până atunci al războiului dacă reorganizarea, dotarea şi instruirea armatei române s-ar fi făcut înainte de intrarea României în război.

Comemorăm împreună cu întregul popor român şi ne aplecăm cu pioşenie frunţile în faţa memoriei celor peste 6000 de viteji, comandanţi şi ostaşi, care îşi dorm somnul de veci în cripta mausoleului şi al altor mii de eroi români căzuţi în alte locuri. În centrul mausoleului se află sarcofagul generalului Eremia Grigorescu – omul care a ştiut, aşa cum a făcut-o în lunile octombrie-noiembrie 1916 la comanda Diviziei 15 Infanterie în cele două bătălii de la Oituz, să reediteze lapidrul ordin al istoriei: „Pe aici nu se trece!” şi să conducă trupele Armatei I-a spre glorioasa victorie de la Mărăşeşti. Pierderile armatei romne în vieţi omeneşti în perioada 1916-1919 se ridică la numărul de 219.346. Alături de cei căzuţi în luptă se cuvine un prinos de recunoştinţă şi pentru ostaşii care s-au întors din război la familii dar care au purtat pe corp şi în suflet adânci răni trupeşti şi sufleteşti provocate de război. Ei sunt deopotrivă EROI AI NEAMULUI ROMÂNESC pentru că au luptat pentru crearea, dezvoltarea şi apărarea valorilor naţionale româneşti.

Se cuvine să aducem aceleaşi elogii cât şi florile recunoştinţei noastre şi să ne aplecăm cu respect frunţile în faţa memoriei militarilor ruşi, comandanţi şi ostaşi, care indiferent de scopurile urmărite de clasa lor politică, au luptat şi unii s-au jertfit pe frontul românesc, pentru România.

 

Colonel (r) Vasile MIRON

preşedintele Filialei Judeţului Alba „Cultul Eroilor”