|
În
rândul marilor oameni de ştiinţă ai sec. XX românesc,
se profilează luminos numele profesorului Alexandru Borza. Deschizător
de noi drumuri în botanica românească, făuritor al unei grădini
botanice de renume mondial, neobosit cercetător al florilor de pe
meleagurile noastre, autor al unor numeroase şi valoroase lucrări
ştiinţifice, drumeţul care a străbătut în lung
şi în lat cutele Carpaţilor spre a lămuri obârşia
veşmântului vegetal, a deschis cărări spre cele mai adânci
substraturi ale conştiinţelor.
S-a
născut la 21 mai 1887 la Alba Iulia, fiind singurul copil al soţilor
Valeria şi Ignat Borza. Destinul a făcut ca înflăcăratul
patriot Alexandru Borza să vadă lumina zilei între zidurile
unde au zăngănit de multe ori armele, unde au clocotit
bucuriile Unirii şi unde el avea să participe la entuziasmul
evenimentului din 1918. Soarta face ca eminentul botanist să vină
pe lume în luna florilor pe care el avea să le studieze cu ochi de
savant, să le descrie şi să le consacre adevărate
simfonii în monumentalele sale lucrări de botanică.
Primii
ani ai copilăriei îi petrecu în grădina casei părinteşti,
alergând printre răzoare de flori şi în zumzetul albinelor
de la cei 30 de stupi ce completau armonios peisajul din jurul casei în
care s-a născut. De la vârsta de 4 ani scria şi citea româneşte,
sub îndrumarea tatălui. Părinţii săi n-au renunţat
la nici un sacrificiu pentru a da copilului lor o educaţie aleasă,
cu atât mai mult cu cât au intuit înzestrarea intelectuală a
micuţului Alexandru. Acesta a constituit îndemnul şi poate
cel mai puternic motiv, pentru care, ca să-şi însuşească
pe deplin o limbă europeană de largă circulaţie,
l-au dat încă de la vârsta de 5 ani la o şcoală germană.
După terminarea şcolii primare, părinţii
l-au înscris la liceul romano-catolic (1896) cu limba de predare
maghiară, pe care n-o vorbea la acea dată, dar pe care şi-a
însuşit-o foarte repede. A absolvit excelent liceul la vârsta de
17 ani (1906) fiind clasificat primul
după examenul de bacalaureat. La absolvirea liceului, tânărul
Alexandru Borza optase definitiv pentru botanică, cunoscând
perfect flora împrejurimilor. Liceele fiind confesionale în acea
vreme, recrutau profesori ce aveau la bază religia lor, ceea ce l-a
obligat pe tânărul Alxandru Borza să urmeze între 1904-1908
studii de teologie în urma cărora a învaţat perfect latina
care era limba de predare dar şi engleza, franceza alături de
germană, maghiară şi italiană. A urmat Seminarul
Teologic din Budapesta obţinând o bursă pe care o avusese până
atunci Ion Agârbiceanu, care în 1904 terminase teologia.
După
terminarea cu distincţie a Secţiei de ştiinţe
naturale şi geografice de pe lângă Universitatea din
Budapesta, a ocupat un post de profesor la Liceul din Blaj, oraşul
culturii şi rezistenţei spirituale româneşti din Ardeal,
având două mari principii pe care le-a slujit toată viaţa:
„Fă tot ce poţi acum” şi „Urmăreşte cu
tenacitate lucrul început”. Cu aceste mari gânduri păşeşte
pragul şcolii liceale din Blaj (1911), unde predase pe vremuri Gh.
Şincai şi pe care Alexandru Borza a slujit-o cu abnegaţie,
zel şi dăruire până în 1919 când e chemat să
ocupe postul de profesor universitar la Universitatea „Dacia Superioară”,
Cluj, la înfiinţarea căreia şi-a adus contribuţia.
Chiar în anul numirii sale ca profesor la liceul din Blaj, primeşte
vizita profesorului Ferdinand Pax, cu care face o instructivă
excursie în M-ţii Retezat.
Tânărul
profesor emite un adevărat flux de idei organizatorice, ştiinţifice
şi metodologice, astfel că în
răstimpul relativ scurt cât a funcţionat la Blaj, lasă
în urma sa numeroase realizări. Fără a-i fi subestimată
ocupaţia de dascăl, Alexandru Borza lasă ca balanţa
activităţii sale să se încline, de multe ori, în
favoarea activităţilor obşteşti.
Pe
baza prestigiului dobândit a fost numit în 1919 profesor şi
director al Institutului de Botanică al Muzeului Grădinii
Botanice de la noua Universitate Românească de la Cluj. În
ierarhia universităţii, a ocupat pe rând funcţiile de
prodecan, decan al Facultăţii de ştiinţe şi
rector al Universităţii.
Ceea
ce impresionează de la început în aprecierea vastei activităţi
a profesorului Borza este aria largă a tematicii sale, soluţionate
în modul cel mai competent, în care preocupările floristice,
filogenetice, fitosociologice şi etnobotanice s-au îmbinat unitar
în perspectiva unei concepţii orginale şi fecunde.
Activitatea
entuziastului profesor se remarcă prin acţiuni şi fapte
extraşcolare. Ca întemeietor şi conducător al Universităţii
Populare din Blaj, îi mobilizează pe toţi intelectualii români
din oraş şi împrejurimi, aducând o contribuţie de
neuitat la culturalizarea maselor. Se remarcă pe această linie
prin modul realist şi curajos în abordarea problemelor sociale
şi ştiinţifice. Militează pentru descătuşarea
social-politică a poporului, fără nici o discriminare naţională.
Această concepţie democratică este în spiritul jurământului
ce-l depuneau ostaşii lui Iancu în timpul revoluţiei din
1848. Se angajează să îndeplinească funcţia de
secretar al „Casinei române” loc de întâlnire şi de discuţii
generalizate pe întreg cuprinsul Ardealului; care s-au transformat în
adevărate tribune româneşti. Ele au jucat un rol important
şi hotărâtor în cultivarea conştiinţei culturale
din Ardeal înainte de unire. Activitatea lucidă a adevăratului
secretar avea să-l consacre în fruntea delegaţiei desemnate
de „Casină” la actul Unirii de la Alba Iulia şi unde a
desfăşurat o activitate rodnică.
Alexandru
Borza a luptat pentru unirea românilor în cadrul hotarelor fireşti
ale ţării fără nici o umbră de oprimare a
celorlalte naţionalităţi conlocuitoare. Cu aceste gânduri
nobile, pentru viitorul unui popor demn şi paşnic îşi dă
votul său la actul Unirii de la 1 decembrie 1918 ca deputat al
Casinei blăjene.
În
toamna anului 1918 a asistat la constituirea Consiliului Naţional
Român din Blaj şi a luat parte la toate activităţile ce
au urmat. A avut loc adunarea de constituire a unui Consiliu Naţional
Român. Pentru acestea a fost convocată Adunarea Naţională
la care a participat toată lumea din Blaj, ţărani din jur
şi elevi mai mari ai şcolilor. Adunarea a fost prezidată
de vicarul dr. Vasile Suciu, profesorul
Alexandru Borza fiind secretarul adunării. S-a proclamat
constituirea Consiliului Naţional din Blaj, ca autoritate supremă
în ţinut, având ca preşedinte pe Vasile Suciu, iar ca
vicepreşedinte pe Gavril Precup şi Victor Macavei, secretar
Alexandru Borza. În acest timp un grup de tineri a somat jandarmeria să
predea armele şi muniţia care au fost depozitate la liceu, în
încăperile Clubului cercetaşilor. În următoarea zi a
fost organizat Consiliul Naţional cu sediu la Administraţia
Capit. Apoi s-a organizat conducerea Gărzilor Naţionale sub
comanda căpitanului Victor Munteanu şi a locotenentului Emil
Negruţiu, cumnatul profesorului Alexandru Borza. S-au desemnat
delegaţiile formate din 2-3 persoane care trebuiau să pacifice
satele şi să organizeze gărzile naţionale săteşti.
În acest timp armata austro-ungară era în deplină
dezorganizare. Trenurile erau încărcate cu soldaţi care
veneau acasă de pe front, cei mai mulţi fiind înarmaţi.
Consiliul
Naţional s-a substituit administraţiei publice. Profesorul
Borza împreună cu profesorul Gavril Precup s-au deplasat la Pretură
şi în numele Consiliului Naţional s-a depus jurământ de
fidelitate de către pretorul Lengyel. Următoarea etapă a
constituit-o înfinţarea Batalionului Blaj al Gărzii Naţionale.
Batalionul s-a instalat în internatul de băieţi. Echipamentul
Batalionului a fost procurat din magaziile de efecte din Coşlariu.
Acesta a primit şi armament format
din puşti şi mitraliere, precum şi câteva tunuri de la
un regiment ceh care se retrăgea din Bucureşti. Bazându-se pe
forţa batalionului au putut fi ţinute la respect trenurile cu
secui care mai circulau. A fost ameninţat şi prefectul judeţului
cu represalii dacă nu retrage şi dezarmează jandarmii din
zona Blajului, CNR fiind autoritatea care permitea sau nu, trupelor
germane care se retrăgeau pe jos sau cu căruţe să
cantoneze peste noapte.
Progresau
rapid şi chestiunile naţionale. Pentru ziua de 1 decembrie era
convocată Marea Adunare Naţională la Alba Iulia.
Profesorul Alexandru Borza a fost ales deputat al Casinei române din
Blaj. Pentru a fi de folos şi ajutor celor din Alba Iulia, în pregătirea
Unirii, profesorul Alexandru Borza a făcut parte din grupul care a
redactat ziarul ocazional „Alba Iulia” scriind un articol despre
trecutul glorios al oraşului.
De
asemenea a fost prezent în Ziua Marii Unirii, deplasarea făcându-se
cu câteva zile înainte. Călătoria de la Blaj la Alba Iulia a
făcut-o cu trăsura şi a fost plină de elemente
pitoreşti. Au întâlnit pe drum grupuri de săteni care se grăbeau
spre cetatea făgăduinţelor. A întâlnit şi grupul
condus de profesorul Emil Haţieganu. Ajuns în cetatea făgăduinţei
a cercetat Comitetul Local Naţional care tocmai redacta
“oficiala” şi unde se purtase discuţii referitoare la
formula şi eventualele condiţii ale Unirii. În Cafeneaua
hotelului, erau strânşi mulţi intelectuali din toată România.
Animaţia era deosebită la cafenea când profesorul Alexandru
Borza a venit cu propunerea să cânte şi să înveţe
împreună imnul naţional al viitoarei noastre patrii.
Urcându-se
pe masa de marmură a intonat şi condus imnul oficial,
continuat în „Trăiască Patria”. Curând tot localul răsuna
de însufleţita lor cântare patriotică în vederea unirii aşteptată
cu ardoare. Cu două zile înainte de unire profesorul a avut o
delicată misiune de îndeplinit la Alba Iulia. În acea perioadă
se retrăgeau armatele germane care au ţinut ocupată România
veche. Toate drumurile erau ocupate de coloane ce mărşăluiau
pe traseul Sibiu - Alba Iulia – Cluj spre patria lor. Prezenţa
unor trupe înarmate în Alba Iulia ar fi putut fi prilejul unor
incidente neplăcute. Din această cauză profesorul
Alexandru Borza a fost însărcinat să invite conducătorul
coloanei ce urma să treacă prin Alba Iulia să se oprească
şi să staţioneze la Sebeş şi în satele învecinate
ca să nu producă vreun incident în Alba Iulia supraaglomerată
de delegaţii pentru unire. Ofiţerul german a oprit retragerea
prin Alba Iulia în timpul evenimentului epocal din zilele următoare.
Suta Rodica,
profesor Grup Şcolar
„Ştefan Manciulea” Blaj
Bibliografie:
I.
Resmeriţa; I.T. Tarnavschi „Alexandru Borza”
Constantin
Dumitrescu „Să crezi în ceasul de dreptate”
|
