România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Academician Alexandru Borza

la 1 Decembrie 1918

În rândul marilor oameni de ştiinţă ai sec. XX românesc, se profilează luminos numele profesorului Alexandru Borza. Deschizător de noi drumuri în botanica românească, făuritor al unei grădini botanice de renume mondial, neobosit cercetător al florilor de pe meleagurile noastre, autor al unor numeroase şi valoroase lucrări ştiinţifice, drumeţul care a străbătut în lung şi în lat cutele Carpaţilor spre a lămuri obârşia veşmântului vegetal, a deschis cărări spre cele mai adânci substraturi ale conştiinţelor.

S-a născut la 21 mai 1887 la Alba Iulia, fiind singurul copil al soţilor Valeria şi Ignat Borza. Destinul a făcut ca înflăcăratul patriot Alexandru Borza să vadă lumina zilei între zidurile unde au zăngănit de multe ori armele, unde au clocotit bucuriile Unirii şi unde el avea să participe la entuziasmul evenimentului din 1918. Soarta face ca eminentul botanist să vină pe lume în luna florilor pe care el avea să le studieze cu ochi de savant, să le descrie şi să le consacre adevărate simfonii în monumentalele sale lucrări de botanică.

Primii ani ai copilăriei îi petrecu în grădina casei părinteşti, alergând printre răzoare de flori şi în zumzetul albinelor de la cei 30 de stupi ce completau armonios peisajul din jurul casei în care s-a născut. De la vârsta de 4 ani scria şi citea româneşte, sub îndrumarea tatălui. Părinţii săi n-au renunţat la nici un sacrificiu pentru a da copilului lor o educaţie aleasă, cu atât mai mult cu cât au intuit înzestrarea intelectuală a micuţului Alexandru. Acesta a constituit îndemnul şi poate cel mai puternic motiv, pentru care, ca să-şi însuşească pe deplin o limbă europeană de largă circulaţie, l-au dat încă de la vârsta de 5 ani la o şcoală germană. După terminarea şcolii primare, părinţii  l-au înscris la liceul romano-catolic (1896) cu limba de predare maghiară, pe care n-o vorbea la acea dată, dar pe care şi-a însuşit-o foarte repede. A absolvit excelent liceul la vârsta de 17 ani (1906) fiind clasificat primul  după examenul de bacalaureat. La absolvirea liceului, tânărul Alexandru Borza optase definitiv pentru botanică, cunoscând perfect flora împrejurimilor. Liceele fiind confesionale în acea vreme, recrutau profesori ce aveau la bază religia lor, ceea ce l-a obligat pe tânărul Alxandru Borza să urmeze între 1904-1908 studii de teologie în urma cărora a învaţat perfect latina care era limba de predare dar şi engleza, franceza alături de germană, maghiară şi italiană. A urmat Seminarul Teologic din Budapesta obţinând o bursă pe care o avusese până atunci Ion Agârbiceanu, care în 1904 terminase teologia.

După terminarea cu distincţie a Secţiei de ştiinţe naturale şi geografice de pe lângă Universitatea din Budapesta, a ocupat un post de profesor la Liceul din Blaj, oraşul culturii şi rezistenţei spirituale româneşti din Ardeal, având două mari principii pe care le-a slujit toată viaţa: „Fă tot ce poţi acum” şi „Urmăreşte cu tenacitate lucrul început”. Cu aceste mari gânduri păşeşte pragul şcolii liceale din Blaj (1911), unde predase pe vremuri Gh. Şincai şi pe care Alexandru Borza a slujit-o cu abnegaţie, zel şi dăruire până în 1919 când e chemat să ocupe postul de profesor universitar la Universitatea „Dacia Superioară”,  Cluj, la înfiinţarea căreia şi-a adus contribuţia. Chiar în anul numirii sale ca profesor la liceul din Blaj, primeşte vizita profesorului Ferdinand Pax, cu care face o instructivă excursie în M-ţii Retezat.

Tânărul profesor emite un adevărat flux de idei organizatorice, ştiinţifice şi metodologice, astfel că în  răstimpul relativ scurt cât a funcţionat la Blaj, lasă în urma sa numeroase realizări. Fără a-i fi subestimată ocupaţia de dascăl, Alexandru Borza lasă ca balanţa activităţii sale să se încline, de multe ori, în favoarea activităţilor obşteşti.

Pe baza prestigiului dobândit a fost numit în 1919 profesor şi director al Institutului de Botanică al Muzeului Grădinii Botanice de la noua Universitate Românească de la Cluj. În ierarhia universităţii, a ocupat pe rând funcţiile de prodecan, decan al Facultăţii de ştiinţe şi rector al Universităţii.

Ceea ce impresionează de la început în aprecierea vastei activităţi a profesorului Borza este aria largă a tematicii sale, soluţionate în modul cel mai competent, în care preocupările floristice, filogenetice, fitosociologice şi etnobotanice s-au îmbinat unitar în perspectiva unei concepţii orginale şi fecunde.

Activitatea entuziastului profesor se remarcă prin acţiuni şi fapte extraşcolare. Ca întemeietor şi conducător al Universităţii Populare din Blaj, îi mobilizează pe toţi intelectualii români din oraş şi împrejurimi, aducând o contribuţie de neuitat la culturalizarea maselor. Se remarcă pe această linie prin modul realist şi curajos în abordarea problemelor sociale şi ştiinţifice. Militează pentru descătuşarea social-politică a poporului, fără nici o discriminare naţională. Această concepţie democratică este în spiritul jurământului ce-l depuneau ostaşii lui Iancu în timpul revoluţiei din 1848. Se angajează să îndeplinească funcţia de secretar al „Casinei române” loc de întâlnire şi de discuţii generalizate pe întreg cuprinsul Ardealului; care s-au transformat în adevărate tribune româneşti. Ele au jucat un rol important şi hotărâtor în cultivarea conştiinţei culturale din Ardeal înainte de unire. Activitatea lucidă a adevăratului secretar avea să-l consacre în fruntea delegaţiei desemnate de „Casină” la actul Unirii de la Alba Iulia şi unde a desfăşurat o activitate rodnică.

Alexandru Borza a luptat pentru unirea românilor în cadrul hotarelor fireşti ale ţării fără nici o umbră de oprimare a celorlalte naţionalităţi conlocuitoare. Cu aceste gânduri nobile, pentru viitorul unui popor demn şi paşnic îşi dă votul său la actul Unirii de la 1 decembrie 1918 ca deputat al Casinei blăjene.

În toamna anului 1918 a asistat la constituirea Consiliului Naţional Român din Blaj şi a luat parte la toate activităţile ce au urmat. A avut loc adunarea de constituire a unui Consiliu Naţional Român. Pentru acestea a fost convocată Adunarea Naţională la care a participat toată lumea din Blaj, ţărani din jur şi elevi mai mari ai şcolilor. Adunarea a fost prezidată de vicarul dr. Vasile Suciu,  profesorul Alexandru Borza fiind secretarul adunării. S-a proclamat constituirea Consiliului Naţional din Blaj, ca autoritate supremă în ţinut, având ca preşedinte pe Vasile Suciu, iar ca vicepreşedinte pe Gavril Precup şi Victor Macavei, secretar Alexandru Borza. În acest timp un grup de tineri a somat jandarmeria să predea armele şi muniţia care au fost depozitate la liceu, în încăperile Clubului cercetaşilor. În următoarea zi a fost organizat Consiliul Naţional cu sediu la Administraţia Capit. Apoi s-a organizat conducerea Gărzilor Naţionale sub comanda căpitanului Victor Munteanu şi a locotenentului Emil Negruţiu, cumnatul profesorului Alexandru Borza. S-au desemnat delegaţiile formate din 2-3 persoane care trebuiau să pacifice satele şi să organizeze gărzile naţionale săteşti. În acest timp armata austro-ungară era în deplină dezorganizare. Trenurile erau încărcate cu soldaţi care veneau acasă de pe front, cei mai mulţi fiind înarmaţi.

Consiliul Naţional s-a substituit administraţiei publice. Profesorul Borza împreună cu profesorul Gavril Precup s-au deplasat la Pretură şi în numele Consiliului Naţional s-a depus jurământ de fidelitate de către pretorul Lengyel. Următoarea etapă a constituit-o înfinţarea Batalionului Blaj al Gărzii Naţionale. Batalionul s-a instalat în internatul de băieţi. Echipamentul Batalionului a fost procurat din magaziile de efecte din Coşlariu. Acesta a primit şi armament  format din puşti şi mitraliere, precum şi câteva tunuri de la un regiment ceh care se retrăgea din Bucureşti. Bazându-se pe forţa batalionului au putut fi ţinute la respect trenurile cu secui care mai circulau. A fost ameninţat şi prefectul judeţului cu represalii dacă nu retrage şi dezarmează jandarmii din zona Blajului, CNR fiind autoritatea care permitea sau nu, trupelor germane care se retrăgeau pe jos sau cu căruţe să cantoneze peste noapte.

Progresau rapid şi chestiunile naţionale. Pentru ziua de 1 decembrie era convocată Marea Adunare Naţională la Alba Iulia. Profesorul Alexandru Borza a fost ales deputat al Casinei române din Blaj. Pentru a fi de folos şi ajutor celor din Alba Iulia, în pregătirea Unirii, profesorul Alexandru Borza a făcut parte din grupul care a redactat ziarul ocazional „Alba Iulia” scriind un articol despre trecutul glorios al oraşului.

De asemenea a fost prezent în Ziua Marii Unirii, deplasarea făcându-se cu câteva zile înainte. Călătoria de la Blaj la Alba Iulia a făcut-o cu trăsura şi a fost plină de elemente pitoreşti. Au întâlnit pe drum grupuri de săteni care se grăbeau spre cetatea făgăduinţelor. A întâlnit şi grupul condus de profesorul Emil Haţieganu. Ajuns în cetatea făgăduinţei a cercetat Comitetul Local Naţional care tocmai redacta “oficiala” şi unde se purtase discuţii referitoare la formula şi eventualele condiţii ale Unirii. În Cafeneaua hotelului, erau strânşi mulţi intelectuali din toată România. Animaţia era deosebită la cafenea când profesorul Alexandru Borza a venit cu propunerea să cânte şi să înveţe împreună imnul naţional al viitoarei noastre patrii.

Urcându-se pe masa de marmură a intonat şi condus imnul oficial, continuat în „Trăiască Patria”. Curând tot localul răsuna de însufleţita lor cântare patriotică în vederea unirii aşteptată cu ardoare. Cu două zile înainte de unire profesorul a avut o delicată misiune de îndeplinit la Alba Iulia. În acea perioadă se retrăgeau armatele germane care au ţinut ocupată România veche. Toate drumurile erau ocupate de coloane ce mărşăluiau pe traseul Sibiu - Alba Iulia – Cluj spre patria lor. Prezenţa unor trupe înarmate în Alba Iulia ar fi putut fi prilejul unor incidente neplăcute. Din această cauză profesorul Alexandru Borza a fost însărcinat să invite conducătorul coloanei ce urma să treacă prin Alba Iulia să se oprească şi să staţioneze la Sebeş şi în satele învecinate ca să nu producă vreun incident în Alba Iulia supraaglomerată de delegaţii pentru unire. Ofiţerul german a oprit retragerea prin Alba Iulia în timpul evenimentului epocal din zilele următoare.

                                          Suta Rodica,

profesor Grup Şcolar „Ştefan Manciulea” Blaj

 

Bibliografie:

I. Resmeriţa; I.T. Tarnavschi „Alexandru Borza”

Constantin Dumitrescu „Să crezi în ceasul de dreptate”