La cea de-a 89-a aniversare a marelui act al Unirii Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918, se cuvine a ne apropia cu veneraţie de documentele care redau năzuinţele şi lupta generaţiei care a făcut Unirea, constituind mărturii de netăgăduit ale aspiraţiei poporului nostru pentru acest ideal. Ne permitem să prezentăm cititorilor câteva aspecte din conţinutul celor şase volume de documente aflate în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, cunoscute şi sub denumirea simbolică de „Cartea Unirii”. Această înmănunchere de documente de diverse categorii strânse cu grijă şi legate în piele tricolor, reprezintă cea mai mare şi valoroasă colecţie de documente ale Unirii Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918, fiind între cele mai valoroase piese aflate în patrimoniul muzeului. Acestea au fost strânse şi legate în tomuri, de Asociaţia ASTRA şi predate Muzeului din Alba Iulia cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, în 1929.

Tomurile nu impresionează numai prin formatul elegant, ci mai ales prin conţinutul celor 5083 pagini de documente cu semnături originale care grăiesc de la sine despre entuziasmul şi participarea largă a românilor la actul desăvârşirii statului naţional român.

Până s-a ajuns la realizarea acestui deziderat, a fost nevoie de multe jertfe din partea celor mai devotaţi fii ai poporului nostru, cărora înfăptuitorii unirii le-au adus prinos de recunoştinţă prin cuvintele care însoţesc aproape toate actele de adeziune: „în această hotărâre a noastră aşternem tot ce au dorit strămoşii noştri, tot ce ne încălzeşte pe noi cei de faţă şi tot ce va înălţa pururea pe fii şi nepoţii noştri”.

Aşa s-au născut, din voinţa şi nădejdea naţiunii româneşti din Transilvania şi a conducătorilor ei de atunci, imensele tomuri de documente care consfinţesc hotărârea lor de a se întruni la Alba Iulia şi de a-şi croi propria lor soartă în cadrul unui singur stat românesc. Aceste tomuri sunt tot atât de voluminoase şi măreţe precum a fost şi adunarea populară de peste 100.000 de persoane de la Alba Iulia, ba mai mult, ele grăiesc şi pentru cei rămaşi acasă, în numele întregului popor român din Transilvania.

Apropiindu-ne mai mult de conţinutul lor, vom constata că, pe lângă formularea consacrată şi oficială a unor categorii de documente, ele mai conţin însemnării proprii, izvorâte dintr-un cald optimism şi încredere în viitorul naţiunii.

Cele 1020 de pagini ale primului volum cuprind la început actele oficiale ale Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, convocatorul şi procesul verbal al adunării în care este consfinţită marea hotărâre a unirii, adusă la cunoştinţa poporului adunat pe Câmpul lui Horea, unde a fost primită cu nesfârşite urale.

Principiile democratice care au stat la baza hotărârilor de la Alba Iulia ne sunt prezentate în actul de convocare: „în numele dreptăţii eterne şi al principiului liberei dispoziţiuni al naţiunilor... naţiunea română din Transilvania şi Ungaria vrea să-şi hotărască singură soarta de acum înainte... cuvântul său va fi respectat de lumea întreagă”. Urmează apoi adeziunile celor mai importante grupări politice, sociale şi culturale ale românilor din Transilvania, care-şi trimit delagaţii la adunare. Dintre acestea menţionăm delegaţiile Partidului Naţional Român din Transilvania, care au constituit majoritatea delegaţilor, Partidului Social Democrat din Braşov, Deva, Lugoj, Timişoara, Orăştie, Săcărâmb etc.; delegaţiile cercurilor Societăţilor culturale „Astra”, începând cu judeţul Arad şi terminând cu Trei Scaune, reprezentanţii bisericilor, toţi episcopii şi protopopii şi o mare parte a preoţilor, adăugându-se apoi un impresionant număr de societăţi culturale româneşti din Transilvania: Societatea Fondului de Teatru din Braşov, în frunte cu compozitorul Tiberiu Brediceanu, Fondul Central al Şcolilor, Presa Română reprezentată de Silviu Dragomir, Reuniunile de cetire şi cânturi din peste 20 de oraşe, printre care amintim pe cele din Brad, Reşiţa, Timişoara, Câmpeni, Orăştie etc., Societatea „Petru Maior” din Budapesta, „Drapelul” din Lugoj, Casinele române din Lugoj, Alba, Blaj etc. după care urmează o seamă de instituţii bancare şi de credit „Solidaritatea” din Sibiu, „Poporul” din Lugoj, „Industria” din Deva, „Sebeşana” din Sebeş-Alba etc. Societăţile sportive ale vremii îşi trimit şi ele delegaţii la Alba Iulia: „Şoimii” din Sibiu, „Gloria” din Arad etc., Uniunile de femei din peste 18 oraşe, remarcând pe cele din Zlatna, Deva, Haţeg etc. Nu putem omite şcolile româneşti din Transilvania, gimnaziile din Braşov, Blaj, Năsăud, Brad, şcolile comerciale, institutele teologice, liceele, şcolile de fete şi reuniunile de învăţători de pe tot cuprinsul Transilvaniei. Sunt prezenţi la Alba Iulia reprezentanţii gărzilor naţionale române din Ardeal din foarte multe localităţi, apoi uniunile de meseriaşi şi sodali din peste 15 oraşe şi, în încheiere, tinerimea universitară română din Viena în numele Societăţii „Românimea Jună”, din Budapesta, Cluj, Oradea, etc.

Volumele al II-lea şi al III-lea cuprind credenţionalele cu numele delegaţilor trimişi de circumscripţiile electorale în număr de 130 de pe tot cuprinsul Transilvaniei la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Indiferent că aceste documente se numesc: credenţionale, legitimaţii, protocoale, procese-verbale, certificate şi adeverinţe, reprezintă unul şi acelaşi lucru, mandatele prin care se prezentau la adunare reprezentanţii românilor din cercurile electorale ale Transilvaniei. Credenţionalul dădea dreptul fiecărui delegat să reprezinte la Alba Iulia pe membrii circumscripţiei care l-au ales prin vot deschis şi în adunare generală. Delegatul era astfel investit cu vot decisiv la adunarea de la Alba Iulia şi la alte adunări ce se vor ţine de către Consiliul Naţional Român. Aceste documente, ne oferă posibilitatea să cunoaştem pe cei 1228 delegaţi, care au votat unirea la Alba Iulia. Actele sunt aranjate în ordine alfabetică pe judeţe, începând cu Aradul şi terminând cu Maramureşul. Lipsesc o mare parte din cele ale judeţului Alba, organizatorul adunării.

Spicuind prin aceste acte, întâlnim numele unor reprezentanţi de seamă ai vieţii politice şi culturale româneşti din epoca unirii. Printre delegaţii din Radna se numără şi fruntaşul Vasile Goldiş, iar printre cei din Şiria, Ştefan Cicio Pop. Oraşul Deva trimite la Alba Iulia 5 delegaţi, trei intelectuali şi doi ţărani, printre care dr. Petru Groza, precum şi ţăranii Octavian Munteanu din Tâmpa şi Nicolae Bembea din Banpotoc. Unele documente sunt însoţite de însemnări foarte grăitoare. Locuitorii comunei Ohabaforgaci din judeţul Timiş notează pe credenţional: „Dorim sus şi tare... O Românie unită”. Altele mărturisesc că adunările generale în care au fost aleşi delegaţii s-au ţinut într-o mare însufleţire. Cetăţenii din comuna Sita Buzăului din judeţul Trei Scaune colectează 20 de coroane pentru confecţionarea unui steag tricolor cu care delegaţii să se prezinte la Alba Iulia.

Ultimele trei volume (de la IV-VI) cuprind cele mai interesante documente: adeziuni, scrisori, telegrame, protocoale, etc., purtând fiecare în parte zeci, sute şi mii de semnături care dau acestor acte o valoare de nepreţuit. Întâlnim aici imaginea satului românesc de atunci care grăieşte prin aceste semnături. Primele 4-5 sunt ale fruntaşilor intelectuali ai satului: dascălul, preotul şi 1-2 funcţionari, urmează apoi semnăturile tremurânde, nu prea multe, ale câtorva ţărani ştiutori de carte, după care în majoritate, crucea cu amprentele digitale ale celor analfabeţi şi în dreptul fiecăruia stă numele scris de alte persoane iniţiate în tainele literelor. Din acest punct de vedere, aceste documente devin acte de acuzare împotriva Imperiului Austro-Ungar care şi-a făcut o faimă din felul cum a asuprit şi a subjugat naţiunile, printre care şi pe românii din Transilvania. Cu toatea acestea, fiecare act poartă înalta şi sugestiva denumire de „hotărârea noastră”, prin care „din îndemn propriu şi fără nici o silă sau ademenire din vreo parte, dă la iveală dorinţa fierbinte, ce-i însufleţeşte inima fiecărui român şi declară că voinţa sa nestrămutată este: voim să fim alăturaţi, împreună cu toate teritoriile româneşti din Ardeal, Banat, Ungaria şi Maramureş la regatul României sub conducerea Majestăţii sale Regele Ferdinand I”

Nenumărate documente conţin cuvinte de înaltă simţire patriotică, inimile bătând la unison acelaşi refren: „dorim unirea”. Răsfoindu-le am extras câteva citate care sunt evocatoare în acest sens. Printr-o telegramă, românii braşoveni salută cu căldură Marea Adunare Naţională din cetatea istorică: „aşteptăm cu evlavie solia mântuitoare a neamului nostru” şi o altă telegramă: „Poporul român din Borşa Clujului, convinşi de strălucitul succes aderăm până la moarte (la hotărârile Adunării de la Alba Iulia). Totul pentru limbă, lege şi naţiune”.

„Astra”, vechea asociaţie păstrătoare a culturii naţionale româneşti din Transilvania, salută prin preşedintele ei, Andrei Bârseanu, adunarea de la Alba Iulia cu mişcătoarele cuvinte: „Salutăm cu entuziasm Marea Adunare Naţională din cetatea lui Mihai Viteazul, Horea şi Iancu, menită să proclame dezrobirea noastră politică şi unitatea noastră naţională. Însoţirea noastră culturală va fi solia înfrăţirii sufleteşti şi închegării politice în tot cuprinsul Daciei străbune”.

Alte zeci şi sute de asemenea telegrame venite din toate colţurile Transilvaniei transmiteau la Alba Iulia mesajele lor de încredere în viitorul naţiunii. O parte din delegaţi, împiedicaţi de boală sau bătrâneţe trimiteau mesaje înflăcărate de adeziune la unire. Profesorul Iosif Cândea, din Cisnădie, dorea ca: „Unirea să fie necondiţionată şi fără nici o restricţie... unirea într-un singur stat naţional şi independent”. Ţăranii din satul Horia, Albac, scriu că cele 3.000 de suflete rămase acasă din lipsă de haine şi hrană vor striga la 1 decembrie: „Să ne trăiască Unirea tuturor românilor!”.

O masivă participare au avut-o românii din fostul judeţ Hunedoara, 162 de sate şi oraşe şi-au trimis mesajele semnate la Alba Iulia, unele de-a dreptul entuziasmate. Din Binţinţi (Aurel Vlaicu) semnează 224 capi de familie, printre care fraţii lui Aurel Vlaicu, din Căstău semnează 767 cetăţeni iar din Romos, 1.200 de cetăţeni etc.

Nu vom încheia fără să cităm şi alte documente sosite la Alba Iulia în ajunul adunării de la 1 Decembrie 1918, din diferite centre ale Transilvaniei. Măreţul eveniment a fost salutat şi de studenţii români din Timişoara, care după ce-şi exprimă marea încredere în actul unirii, îşi mărturisesc doleanţele lor: „dorim şcoli româneşti”, care de altfel erau şi ale întregii naţiuni române din Ardeal. Ţăranii din Iclodul Mare, judeţul Dăbâca, cer ca Unirea să cuprindă pe toţi românii din Ardeal, asigurându-se deplina libertate minorităţilor conlocuitoare, principiu ce a fost inclus în hotărârile de la Alba Iulia.

În asemenea momente îşi fac loc în adeziunile de unire versurile militante ale poeţilor români. Locuitorii comunei Budineţ, cercul Buziaş, încheie mesajul lor de aderare la unire cu versurile lui Octavian Goga al căror sens este grăitor:

„Avem un vis neîmplinit

Copil al suferinţei

De dorul lui ne-au răposat

Şi moşii şi părinţii”.

Cei 1.500 de români din Feldioara Braşovului salută „cu respect şi însufleţire”, Marele Sfat al Naţiunii Române şi Adunarea de la Alba Iulia, încheind cu nemuritoarele versuri ale lui Bolintineanu, cu mici modificări dictate de împrejurări:

„Viitor de aur românimea are

şi prevăd prin veacuri a ei înălţare”.

Acestea sunt câteva spicuiri din voluminoasele tomuri ce cuprind cea mai mare colecţie de documente ale Unirii Transilvaniei cu România. Este aproape imposibil de a reda în cuvinte conţinutul şi importanţa acestor documente pentru cunoaşterea trecutului poporului nostru. Forţa lor rezidă nu numai din numărul lor impresionant ci şi din calitatea pe care trebuie să o aibă un document, originalitatea întărită cu zecile de mii de semnături care vine cu atât mai mult să sfarme orice încercare duşmănoasă de a contesta valabilitatea actului pe care-l consfinţesc. Dacă ne gândim că la cele 5.083 pagini de documente legate în şase tomuri, ale Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, se mai adaugă alte mii şi mii, aflătoare în arhivele din ţară şi străinătate, vom avea imaginea clară a ceea ce a reprezentat actul unirii de la 1 Decembrie 1918, consfinţit de adunarea de la Alba Iulia pentru viitorul naţiunii noastre.

Aceste documente au fost prezentate ca dovezi elocvente a voinţei poporului român la Congresul de Pace de la Versailles şi Trianon.

Impresia profundă pe care aceste mărturii ale unirii o au asupra celui care le-a văzut vreodată, fie el cercetător sau om simplu, ne-a fost mărturisită adesea prin cuvintele: „asemenea valori nu se vor uita niciodată”.

prof. dr. Gheorghe ANGHEL