Ecoul internaţional al mişcării memorandiste a
românilor din Transilvania şi a protestelor „Ligii Culturale Române”.
Pe baza unei ample şi
susţinute activităţi desfăşurate pe plan internaţional
de către „Liga Culturală”, de informare corectă,
obiectivă a opiniei publice europene şi americane, aceasta a
manifestat, îndeosebi în a doua jumătate a secolului trecut şi,
mai ales, în primele decenii ale secolului nostru, o solidaritate sinceră
şi consecventă cu idealurile noastre naţionale1.
Publicistica şi
istoriografia europeană, îndeosebi din ţări ca Franţa,
Italia, Belgia, Anglia au demonstrat încă din secolul trecut prin
personalităţi de o înaltă competenţă, originea
daco-română a poporului român, caracterul latin al limbii şi
culturii, continuitatea sa neîntreruptă în spaţiul
carpato-danubiano-pontic2.
Precum şi legitimitatea idealului de unitate naţională. De
remarcat este şi faptul că în unele universităţi
italiene şi franceze s-au organizat, la iniţiativa unor reputaţi
profesori, cursuri de limbă, literatură şi cultură
românească, încă din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. Pe de altă parte, din simpatie pentru cauza naţională
a românilor din Transilvania şi Bucovina, unii învăţaţi
întreprind călătorii de studiu, se documentează la faţa
locului, studiază relaţiile naţionale, se întreţin,
cu conducătorii românilor oprimaţi, publicând lucrări de
referinţă, elaborând observaţii şi concluzii
dezaprobatoare la adresa politicii de asuprire naţională din
Austro-Ungaria3.
***
În urma apelului adresat
de V.A. Urechia, Preşedintele „Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor”,
intelectualităţii europene, peste 140 dintre destinatarii
acestui document istoric, au răspuns prin scrisori de sensibilă
înţelegere şi solidaritate cu cauza memorandiştilor şi
a unităţii noastre naţional-statale .
V.A. Urechia era pe deplin
asigurat de solidaritatea unor personalităţi de vază:
oameni politici, savanţi, scriitori, publicişti etc., dar şi
de sprijinul multilateral al naţiunilor pe care le reprezentau: franceza,
italiană, belgiană, spaniolă, elveţiană,
portugheză, germană etc. pentru satisfacerea revendicărilor
naţionale ale românilor transilvăneni5.
Răspunsurile celor
147 personalităţi europene de o valoare istorică excepţională,
în sensul recunoaşterii legitimităţii şi justeţei
obiectivelor mişcării memorandiste, a luptei de eliberare şi
unitate naţională a românilor din Transilvania, aveau să
fie adunate laolaltă şi tipărite de V.A. Urechia, într-o
lucrare sugestiv intitulata: „Voci latine. De la fraţi la fraţi”
(Unele dintre acestea fiind comentate de noi în paginile următoare.
Aceasta constituie un document elocvent în favoarea naţiunii
noastre, o replică împotriva oricăror încercări mai vechi
sau mai noi de răstălmăcire, de denaturare a adevărului
istoric privind geneza şi continuitatea permanentă a românilor
în Transilvania sau de contestare a legitimităţii mişcării
de eliberare şi de făurire a unităţii noastre naţional-statale1.
Printre „vocile” cele
mai autorizate ale timpului se cuvin menţionate cele ale lui Georges
Clemanceau, „tigrul”, a lui Emil Flourens, ministru de externe,
semnatarul tratatului dintre Franţa şi Rusia (1892), Paul
Deschanel, viitor preşedinte al Republicii Franceze, Jules Simon,
fost prim ministru al Franţei, a unor personalităţi
politice italiene şi spaniole ca B. Pandolfi, A. Brunialti, Angelo De
Gubernatis, George Fayzy, C.M. Torres-Gaicedo, vocile savanţilor
Ernest Lavisse, Leon Pingaud, Emil Picot, Alfred Rambaud, Henri Gaidoz,
Luigi Palma, Graziade Ascoli, G. Capelini, E. Van den Rest, ale marilor
scriitori Emile Zola, Frederic Mistral, Le conte de Lisle, Sully Prudhomme,
Giosue Carducci, a renumiţilor ziarişti Henri Rochefort, Roberto
Fava, Frederic Amouretti, Gaston Gahnette, Ugo Laranga, A. Saissy, Felix
Leseur, Ives Gujot, Jules Meline, Georges Patinot2
ş.a.
Volumul care cuprinde 147
telegrame, scrisori, poezii, articole şi studii, dedicate de V.A.
Urechia „nemuritorilor apostoli ai naţiunii române, generoşilor
condamnaţi de la Cluj”, a stârnit un ecou favorabil în opinia
publică europeană. Numeroşi diplomaţi precum şi
ziare obiective, ca de pildă, ziarul „Germania” de la
Berlin, au ţinut să atragă atenţia guvernului maghiar
asupra necesităţii de a-şi schimba atitudinea faţă
de românii din Transilvania, ca şi faţă de celelalte naţiuni
asuprite3.
Ziarul „Lupta naţională”
a „Ligii Culturale’’ din Brăila, apreciind importanţa
lucrării, scria că: „Voci latine este opera ce însumează
întreaga mişcare în favorul nostru, al lumii latine, iar naţiunile
slave şi germane, de asemenea, se arată ostile tendinţelor
de maghiarizare. Astfel, chestiunea românească a ajuns de domeniul
preocupaţiunilor întregii lumi culte”4.
George Clemenceau,
directorul ziarului „La Justice”, viitorul prim ministru al
Franţei, cu privire la procesul în sine, declara: „Doctorul Raţiu
şi prietenii săi vor putea fi condamnaţi, opinia publică
europeană i-a achitat însă dinainte”.
Omul politic francez Em.
Flourens, fost ministru de externe, îşi intitula semnificativ
articolul trimis lui V.A. Urechia: Un proces monstruos. Judecătorii
de la Cluj vor fi condamnaţi de opinia unanimă a tuturor
popoarelor pentru care cuvintele justiţie şi libertate nu sunt
cuvinte despuiate de orice sens5,
sublinia Em. Flourens.
Arhivistul Felibrige-ului
şi redactorul revistei „Le Félibrige Latin” Aug.
Chevalier, adresează lui V.A. Urechia, în mai 1894, o scrisoare prin
care se asociază la nobila operă întreprinsă de acesta,
exprimându-şi admiraţia, simpatia şi adeziunea la lupta
memorandiştilor1. Aug. Roque Ferrier - preşedintele Felibrige-ului latin,
ofiţer al „Ordinului Regal al Coroanei României” - se
declară şi el solidar cu orice cauză a latinităţii,
salută „glorioasa luptă a doctorului Vasile Lucaciu dusă
împotriva unor intolerabile pretenţii de dominaţie naţionala”
şi omagiază alături de Alecsandri, pe V.A. Urechia)
„pentru a fi înculcat în sufletul populaţiilor din Orient
principiul suprem şi suveran al fraternităţii latine”2.
„Ideea fraternităţii născută acum o jumătate de
secol, la Montpellier, va rămâne aici mereu trează şi
atentă la încercările la care voi fi supuse conştiinţa
şi libertăţile românilor”3, menţiona autorul în scrisoarea datată
15 mai 1894.
Din Montpellier şi
Avignon, din întreaga Provenţă, au fost trimise pe adresa preşedintelui
„Ligii Culturale” din România, înflăcărate mesaje
de recunoaştere şi încurajare. Frederic Mistral, reprezentantul
de seamă al liricii provensale, cel oare avea să primească
în anul 1904 premiul Nobel pentru literatură, prietenul lui V.
Alecsandri, încă din anul 1878, îşi construieşte mesajul
în formă poetică. Scrisă în subdialectul provensal din
Avignon, poezia: „A la Roumanie” (“României”) este o
afectuoasă evocare a romanităţii poporului şi limbii,
„pentru care românii au avut de înfruntat violenţa şi
dorinţa de subjugare a atâtor neamuri”4,
scrie reputatul poet provensal.
După pronunţarea
sentinţei în procesul Memorandumului, Ernest Lavisse a
adresat dr. Raţiu şi colegilor săi din Comitetul de
conducere al P.N.R. din Transilvania următorul mesaj: „Românilor
care pentru a fi revendicat în mod legal dreptul naţionalităţii
române, au fost acuzaţi pe nedrept şi pe nedrept condamnaţi,
le trimit omagiul admiraţiunii mele respectuoase, al profundei mele
simpatii”.
Chiar la trei ani după
înscenarea judiciară de la Cluj, publicistul francez Edouard
Dechorme, în articolul Alsacia şi Transilvania, luând apărarea
cauzei românilor din Transilvania, care „sunt victime ale politicii
de oprimare naţională ca şi francezii din Alsacia” scria:
„E cunoscut acel faimos proces care a durat de la 7 la 24 mai
(1894, n.ns.) şi care prin obrăznicia juraţilor şi
cinismul judecătorilor, a apărut în faţa întregii Europe
indignate, ca o răzbunare odioasă, iar nu ca un act de
dreptate” 5.
În Italia lupta
românilor pentru unitate naţională, popularizată cu
deosebită pasiune şi forţă de persuasiune de către
secţiunile „Ligii Culturale” a avut, de asemenea, un
puternic răsunet în rândurile opiniei publice, reflectat în
importante manifestări de solidaritate din partea unor personalităţi
de mare prestigiu, a presei şi chiar a guvernului şi
parlamentului, îndeosebi în perioada procesului Memorandumului s-au
produs importante luări de poziţii în sprijinul aspiraţiilor
de unitate naţională ale poporului nostru.
Deputatul Renato Imbriani
a propus, în decembrie 1893, adoptarea de către Camera Deputaţilor
din Italia, a unei moţiuni de solidaritate cu lupta românilor
transilvăneni pentru unire cu Ţara. Aceasta a fost semnată
de majoritatea deputaţilor italieni şi trimisă Camerei
Deputaţilor din România7, în moţiune se arată, între altele, că
Parlamentul Italiei, inspirându-se din principiile de drept public care
au dat naştere la existenţa Italiei, „exprimă călduroase
simpatii către poporul român, care luptă în mod aşa de
nobil pentru apărarea independenţei sale şi a comunei sale
naţionalităţi latine”1.
Profesorul universitar
Roberto Fava a fost unul din cei mai fermi susţinători ai cauzei
naţionale române din Italia, publicând câteva lucrări precum
şi numeroase articole în cele mai prestigioase ziare italiere2. În anul 1894, el a dedicat problemei naţionale
a românilor din Transilvania lucrarea: „Chestiunea românilor şi
agenţii domnului Wekerle în Italia” şi a participat la
lucrările procesului Memorandumului, relatând cu
obiectivitate în presa italiană despre această înscenare
judiciară. Investigând istoria românilor, Roberto Fava arăta că
ei sunt „descendenţi ai colonilor aduşi de Traian în
Dacia, au fost totdeauna scutul Europei în contra invaziilor, rezistând,
cu eroism, tentativelor făcute cu scop de a distruge existenţa
lor naţională”3.
Cu prilejul vizitei făcute
în România, la 24 mai 1894, după pronunţarea sentinţei în
procesul Memorandumului, Roberto Fava şi-a exprimat
convingerea în conferinţe prezentate în faţa a mii de oameni
în Capitala României, că chestiunea naţională a românilor
din Imperiul Habsburgic se va rezolva prin prăbuşirea inevitabilă
a acestuia, ceea ce va prilejui Unirea Transilvaniei cu România4. La rândul său profesorul
Angelo de Gubernatis a condamnat public procesul de la Cluj.
„Încet, încet, dar
constant, numele românilor din Transilvania pătrunse, putem zice, fără
exagerare, în conştiinţa publică a Europei şi lupta
lor ajunsese socotită
drept o importantă chestiune în complexul chestiunilor naţionale
din Imperiul habsburgic”5.
Prin programul
şi activitatea sa „Liga Culturală”, conducătoarea mişcării
pentru unitate naţională şi-a câştigat o autoritate
deosebită, atât pe plan naţional cât şi internaţional.
Secţiile „Ligii
Culturale” şi comitetele studenţilor din străinătate
raportau cu satisfacţie că: „Niciodată chestiunea fraţilor
noştri din Transilvania nu a fost discutată pe o scară atât
de întinsă ca acum; că presa europeană a ţinut să
elucideze chestiunea românească din toate punctele de vedere”6.
Ziarul „Lupta Naţională” din Brăila
constata, la rândul său, că „popoare şi naţiuni
culte s-au simţit atrase de legitimitatea luptei românilor pentru îndeplinirea
idealului lor naţional. Din Europa şi chiar din celelalte
continente s-au ridicat voci de solidaritate cu cauza noastră naţională”
7.
Această abordare largă
a problemei naţionale ca şi manifestările de solidaritate
ale opiniei publice internaţionale, cu lupta de eliberare a românilor
transilvăneni, este, desigur, un rezultat nemijlocit al activităţii
prodigioase desfăşurate de către întregul nostru popor,
rolul conducător şi stimulator avându-l „Liga Culturală”.
Ea şi-a făcut
din susţinerea şi lămurirea caracterului profund legitim a
cauzei noastre naţionale o chestiune de onoare, principala sa raţiune
de a exista, „în aceste timpuri de adânci şi puternice frământări
politice - scria ziarul „Tribuna” când sufletul unui popor
se unea într-o singură năzuinţă, într-o singură
zvâcnire de luptă pentru idealul naţional, „Liga Culturală”
întrupa şi hrănea aspiraţiile noastre şi lupta pentru
ele”1.
Activitatea prodigioasă,
pe multiple planuri, desfăşurată de secţiile „Ligii
Culturale” în străinătate a contribuit substanţial
la informarea opiniei publice europene şi americane privind
obiectivele mişcării naţionale a românilor din
Austro-Ungaria, pregătind astfel terenul pentru desăvârşirea
unificării statului naţional2.
Acad.prof.univ.dr.doc.
Constantin MARINESCU
1 C.
Gh. Marmescu, Lupta românilor pentru Marea Unire şi opinia publică
europeana, în voi. Românii în istoria universală, I, Iaşi,
1986, p. 420-436, sub red. şi coord. Gh. Buzatu (şi colab.).
2 C.Gh.
Marinescu, Solidaritatea
opiniei publice franceze, cu
mişcarea memorandistă, în
vol.
Transilvania
în istoria şi conştiinţa românilor, Sub red. şi coord. C. Gh. Marinescu, Iaşi, 1975, p. 210-231.
3 C.
Gh. Marinescu,
Opinia publica internaţională în sprijinul luptei românilor
pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara, în vol. Transilvania în
istoria şi conştiinţa românilor, p. 232-238.
4 G.
Moroianu, Recunoştinţa Ardealului către Liga culturală
şi vechiul regat, p.1; Cf. şi G. Moroianu, Unirea de la
1859 şi contribuţia vechiului regat la Unirea cea Mare, Conferinţa
ţinută la Teatrul Naţional din Cluj cu ocazia
celei de-a 68-a aniversare a Unirii Principatelor, completată
şi adnotată, Cluj, 1927, p. 40
5 C.Gh.
Marinescu, Secţiile din străinătate ale Ligii Culturale
în sprijinul luptei de eliberare naţională a românilor
transilvăneni, în Anuarul Institutului de istorie şi
arheologie, „A.D. Xenopol” 1978, XV, p.243; Cf. şi C. Gh.
Marinescu, „Solidaritate cu cauza românilor”, „Cronica”, nr.
48 (931), 2. XI. 1983, p.l2
6 “Voci
latine. De la fraţi la fraţi”, I-a
Culegere de adeziuni ale gintei latine la Mişcarea Naţională
din Transilvania si Baoatfllustrată cu autografe şi diverse
stampe, prin V.A. Urechia, Bucureşti, Tip “Socec”, 1894,
p. 107-138.
7 V.
Netea, C.Gh. Marinescu, Liga culturală şi Unirea.
Transilvaniei cu România, Editura „Junimea”, Iaşi,
1978, p. 114.
8 Ibidem,
p. 115.Cf
şi „Journal des Debats”, 9 mai 1894, în Biblioteca „V.A.
Urechia”, Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, fond cit., mapa II.; Cf.
şi Carmen Dinescu, Oameni de litere, solidari cu lupta românilor
pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara, în vol. Transilvania în
istoria si conştiinţa românilor (sub red. şi coord.,
C. Gh. Marinescu), Editura LM.F., Iaşi, 1985, p. 205; Cf. şi V.A,
Urechia, Voci latine. De la fraţi la fraţi, p. 11.
9 “Lupta
naţională”, nr.
27/7 august 1894.
10 “Journal
des Debats”, 9
mai 1894, în Biblioteca „V.A. Urechia9, Galaţi, Arhiva V.A, Urechia, fond cit,
mapa II
11 Carmen
Dinescu, Oameni de Utere, solidari cu lupta românilor pentru Unirea
Transilvaniei cu Ţara, în voL. Transilvania în istoria
şi conştiinţa românilor (sub red. şi coord., C.
Gh. Mannescu), Editura I.M.F., Iaşi, 1985, p. 205; Cf. şi V. A.
Urechia, Voci latine. De la fraţi la fraţi, p. 11.
12 Carmen
Dinescu, Op.cit.., p. 206; Cf. şi V.A. Urechia, Op.cit, p.
11.
13 Ibidem
14 Biblioteca
„V.A. Urechia”, Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, Galaţi,
fond cit
15 Edouard
Dechorme, Alsacia şi Transilvania, „Lapaix etle droit”, Paris,
1897; Apud „Liga Romana”. nr. 7, 16.H. 1897,p.lOO.
16 Ibidem
17 „Lupta
naţională”, nr.
36, 16. X. 1894; Cf. şi „Liga Româna” 1.VI.1897.
18 “Lupta
Naţională” nr.44,
18.XH 1894.
19 Biblioteca
„V.A. Urechia”, Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, Galaţi,
fond cit
20
Ibidem, Cf.
şi „Lupta Naţională” w.13, 8.X.1894.
21 Ibidem.
22 “Lupta
Naţionala”, Brăila,
nr. 33, 8.X.1892; Cf. şi Ştefan Pascu, C. Gh. Mannescu, Răsunetul
internaţional al luptei românilor pentru unitate naţionala,
loc.cit, p.5-7.
23 Biblioteca
„V.A. Urechia”, Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, Galaţi,
fond cit
24 “Lupta
Naţională”, Brăila,
an.n, 18.XHJ 1894; CŁ şi C. Gh. Mannescu, Pagini din
activitatea Ligii Culturale pentru desăvârşirea unităţii
de stal a României, p. 15.
|
|