România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Aportul ”Ligii culturale” la mobilizarea şi solidaritatea opiniei publice europene în sprijinul cauzei naţionale a românilor oprimaţi din Austro-Ungaria

         Ecoul internaţional al mişcării memorandiste a românilor din Transilvania şi a protestelor „Ligii Culturale Române”.

Pe baza unei ample şi susţinute activităţi desfăşurate pe plan internaţional de către „Liga Culturală”, de informare corectă, obiectivă a opiniei publice europene şi americane, aceasta a manifestat, îndeosebi în a doua jumătate a secolului trecut şi, mai ales, în primele decenii ale secolului nostru, o solidaritate sinceră şi consecventă cu idealurile noastre naţionale1.

Publicistica şi istoriografia europeană, îndeosebi din ţări ca Franţa, Italia, Belgia, Anglia au demonstrat încă din secolul trecut prin personalităţi de o înaltă competenţă, originea daco-română a poporului român, caracterul latin al limbii şi culturii, continuitatea sa neîntreruptă în spaţiul carpato-danubiano-pontic2. Precum şi legitimitatea idealului de unitate naţională. De remarcat este şi faptul că în unele universităţi italiene şi franceze s-au organizat, la iniţiativa unor reputaţi profesori, cursuri de limbă, literatură şi cultură românească, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pe de altă parte, din simpatie pentru cauza naţională a românilor din Transilvania şi Bucovina, unii învăţaţi întreprind călătorii de studiu, se documentează la faţa locului, studiază relaţiile naţionale, se întreţin, cu conducătorii românilor oprimaţi, publicând lucrări de referinţă, elaborând observaţii şi concluzii dezaprobatoare la adresa politicii de asuprire naţională din Austro-Ungaria3.

***

În urma apelului adresat de V.A. Urechia, Preşedintele „Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor”, intelectualităţii europene, peste 140 dintre destinatarii acestui document istoric, au răspuns prin scrisori de sensibilă înţelegere şi solidaritate cu cauza memorandiştilor şi a unităţii noastre naţional-statale .

V.A. Urechia era pe deplin asigurat de solidaritatea unor personalităţi de vază: oameni politici, savanţi, scriitori, publicişti etc., dar şi de sprijinul multilateral al naţiunilor pe care le reprezentau: franceza, italiană, belgiană, spaniolă, elveţiană, portugheză, germană etc. pentru satisfacerea revendicărilor naţionale ale românilor transilvăneni5.

Răspunsurile celor 147 personalităţi europene de o valoare istorică excepţională, în sensul recunoaşterii legitimităţii şi justeţei obiectivelor mişcării memorandiste, a luptei de eliberare şi unitate naţională a românilor din Transilvania, aveau să fie adunate laolaltă şi tipărite de V.A. Urechia, într-o lucrare sugestiv intitulata: „Voci latine. De la fraţi la fraţi”  (Unele dintre acestea fiind comentate de noi în paginile următoare. Aceasta constituie un document elocvent în favoarea naţiunii noastre, o replică împotriva oricăror încercări mai vechi sau mai noi de răstălmăcire, de denaturare a adevărului istoric privind geneza şi continuitatea permanentă a românilor în Transilvania sau de contestare a legitimităţii mişcării de eliberare şi de făurire a unităţii noastre naţional-statale1.

Printre „vocile” cele mai autorizate ale timpului se cuvin menţionate cele ale lui Georges Clemanceau, „tigrul”, a lui Emil Flourens, ministru de externe, semnatarul tratatului dintre Franţa şi Rusia (1892), Paul Deschanel, viitor preşedinte al Republicii Franceze, Jules Simon, fost prim ministru al Franţei, a unor personalităţi politice italiene şi spaniole ca B. Pandolfi, A. Brunialti, Angelo De Gubernatis, George Fayzy, C.M. Torres-Gaicedo, vocile savanţilor Ernest Lavisse, Leon Pingaud, Emil Picot, Alfred Rambaud, Henri Gaidoz, Luigi Palma, Graziade Ascoli, G. Capelini, E. Van den Rest, ale marilor scriitori Emile Zola, Frederic Mistral, Le conte de Lisle, Sully Prudhomme, Giosue Carducci, a renumiţilor ziarişti Henri Rochefort, Roberto Fava, Frederic Amouretti, Gaston Gahnette, Ugo Laranga, A. Saissy, Felix Leseur, Ives Gujot, Jules Meline, Georges Patinot2 ş.a.

Volumul care cuprinde 147 telegrame, scrisori, poezii, articole şi studii, dedicate de V.A. Urechia „nemuritorilor apostoli ai naţiunii române, generoşilor condamnaţi de la Cluj”, a stârnit un ecou favorabil în opinia publică europeană. Numeroşi diplomaţi precum şi ziare obiective, ca de pildă, ziarul „Germania” de la Berlin, au ţinut să atragă atenţia guvernului maghiar asupra necesităţii de a-şi schimba atitudinea faţă de românii din Transilvania, ca şi faţă de celelalte naţiuni asuprite3.

Ziarul „Lupta naţională” a „Ligii Culturale’’ din Brăila, apreciind importanţa lucrării, scria că: „Voci latine este opera ce însumează întreaga mişcare în favorul nostru, al lumii latine, iar naţiunile slave şi germane, de asemenea, se arată ostile tendinţelor de maghiarizare. Astfel, chestiunea românească a ajuns de domeniul preocupaţiunilor întregii lumi culte”4.

George Clemenceau, directorul ziarului „La Justice”, viitorul prim ministru al Franţei, cu privire la procesul în sine, declara: „Doctorul Raţiu şi prietenii săi vor putea fi condamnaţi, opinia publică europeană i-a achitat însă dinainte”.

Omul politic francez Em. Flourens, fost ministru de externe, îşi intitula semnificativ articolul trimis lui V.A. Urechia: Un proces monstruos. Judecătorii de la Cluj vor fi condamnaţi de opinia unanimă a tuturor popoarelor pentru care cuvintele justiţie şi libertate nu sunt cuvinte despuiate de orice sens5, sublinia Em. Flourens.

Arhivistul Felibrige-ului şi redactorul revistei „Le Félibrige Latin” Aug. Chevalier, adresează lui V.A. Urechia, în mai 1894, o scrisoare prin care se asociază la nobila operă întreprinsă de acesta, exprimându-şi admiraţia, simpatia şi adeziunea la lupta memorandiştilor1. Aug. Roque Ferrier - preşedintele Felibrige-ului latin, ofiţer al „Ordinului Regal al Coroanei României” - se declară şi el solidar cu orice cauză a latinităţii, salută „glorioasa luptă a doctorului Vasile Lucaciu dusă împotriva unor intolerabile pretenţii de dominaţie naţionala” şi omagiază alături de Alecsandri, pe V.A. Urechia) „pentru a fi înculcat în sufletul populaţiilor din Orient principiul suprem şi suveran al fraternităţii latine”2. „Ideea fraternităţii născută acum o jumătate de secol, la Montpellier, va rămâne aici mereu trează şi atentă la încercările la care voi fi supuse conştiinţa şi libertăţile românilor”3, menţiona autorul în scrisoarea datată 15 mai 1894.

Din Montpellier şi Avignon, din întreaga Provenţă, au fost trimise pe adresa preşedintelui „Ligii Culturale” din România, înflăcărate mesaje de recunoaştere şi încurajare. Frederic Mistral, reprezentantul de seamă al liricii provensale, cel oare avea să primească în anul 1904 premiul Nobel pentru literatură, prietenul lui V. Alecsandri, încă din anul 1878, îşi construieşte mesajul în formă poetică. Scrisă în subdialectul provensal din Avignon, poezia: „A la Roumanie” (“României”) este o afectuoasă evocare a romanităţii poporului şi limbii, „pentru care românii au avut de înfruntat violenţa şi dorinţa de subjugare a atâtor neamuri”4, scrie reputatul poet provensal.

După pronunţarea sentinţei în procesul Memorandumului, Ernest Lavisse a adresat dr. Raţiu şi colegilor săi din Comitetul de conducere al P.N.R. din Transilvania următorul mesaj: „Românilor care pentru a fi revendicat în mod legal dreptul naţionalităţii române, au fost acuzaţi pe nedrept şi pe nedrept condamnaţi, le trimit omagiul admiraţiunii mele respectuoase, al profundei mele simpatii”.

Chiar la trei ani după înscenarea judiciară de la Cluj, publicistul francez Edouard Dechorme, în articolul Alsacia şi Transilvania, luând apărarea cauzei românilor din Transilvania, care „sunt victime ale politicii de oprimare naţională ca şi francezii din Alsacia” scria: „E cunoscut acel faimos proces care a durat de la 7 la 24 mai (1894, n.ns.) şi care prin obrăznicia juraţilor şi cinismul judecătorilor, a apărut în faţa întregii Europe indignate, ca o răzbunare odioasă, iar nu ca un act de dreptate” 5.

În Italia lupta românilor pentru unitate naţională, popularizată cu deosebită pasiune şi forţă de persuasiune de către secţiunile „Ligii Culturale” a avut, de asemenea, un puternic răsunet în rândurile opiniei publice, reflectat în importante manifestări de solidaritate din partea unor personalităţi de mare prestigiu, a presei şi chiar a guvernului şi parlamentului, îndeosebi în perioada procesului Memorandumului s-au produs importante luări de poziţii în sprijinul aspiraţiilor de unitate naţională ale poporului nostru.

Deputatul Renato Imbriani a propus, în decembrie 1893, adoptarea de către Camera Deputaţilor din Italia, a unei moţiuni de solidaritate cu lupta românilor transilvăneni pentru unire cu Ţara. Aceasta a fost semnată de majoritatea deputaţilor italieni şi trimisă Camerei Deputaţilor din România7, în moţiune se arată, între altele, că Parlamentul Italiei, inspirându-se din principiile de drept public care au dat naştere la existenţa Italiei, „exprimă călduroase simpatii către poporul român, care luptă în mod aşa de nobil pentru apărarea independenţei sale şi a comunei sale naţionalităţi latine”1.

Profesorul universitar Roberto Fava a fost unul din cei mai fermi susţinători ai cauzei naţionale române din Italia, publicând câteva lucrări precum şi numeroase articole în cele mai prestigioase ziare italiere2. În anul 1894, el a dedicat problemei naţionale a românilor din Transilvania lucrarea: „Chestiunea românilor şi agenţii domnului Wekerle în Italia” şi a participat la lucrările procesului Memorandumului, relatând cu obiectivitate în presa italiană despre această înscenare judiciară. Investigând istoria românilor, Roberto Fava arăta că ei sunt „descendenţi ai colonilor aduşi de Traian în Dacia, au fost totdeauna scutul Europei în contra invaziilor, rezistând, cu eroism, tentativelor făcute cu scop de a distruge existenţa lor naţională”3.

Cu prilejul vizitei făcute în România, la 24 mai 1894, după pronunţarea sentinţei în procesul Memorandumului, Roberto Fava şi-a exprimat convingerea în conferinţe prezentate în faţa a mii de oameni în Capitala României, că chestiunea naţională a românilor din Imperiul Habsburgic se va rezolva prin prăbuşirea inevitabilă a acestuia, ceea ce va prilejui Unirea Transilvaniei cu România4. La rândul său profesorul Angelo de Gubernatis a condamnat public procesul de la Cluj.

„Încet, încet, dar constant, numele românilor din Transilvania pătrunse, putem zice, fără exagerare, în conştiinţa publică a Europei şi lupta lor ajunsese  socotită drept o importantă chestiune în complexul chestiunilor naţionale din Imperiul habsburgic”5. Prin programul şi activitatea sa „Liga Culturală”, conducătoarea mişcării pentru unitate naţională şi-a câştigat o autoritate deosebită, atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Secţiile „Ligii Culturale” şi comitetele studenţilor din străinătate raportau cu satisfacţie că: „Niciodată chestiunea fraţilor noştri din Transilvania nu a fost discutată pe o scară atât de întinsă ca acum; că presa europeană a ţinut să elucideze chestiunea românească din toate punctele de vedere”6. Ziarul „Lupta Naţională” din Brăila constata, la rândul său, că „popoare şi naţiuni culte s-au simţit atrase de legitimitatea luptei românilor pentru îndeplinirea idealului lor naţional. Din Europa şi chiar din celelalte continente s-au ridicat voci de solidaritate cu cauza noastră naţională” 7.

Această abordare largă a problemei naţionale ca şi manifestările de solidaritate ale opiniei publice internaţionale, cu lupta de eliberare a românilor transilvăneni, este, desigur, un rezultat nemijlocit al activităţii prodigioase desfăşurate de către întregul nostru popor, rolul conducător şi stimulator avându-l „Liga Culturală”.

Ea şi-a făcut din susţinerea şi lămurirea caracterului profund legitim a cauzei noastre naţionale o chestiune de onoare, principala sa raţiune de a exista, „în aceste timpuri de adânci şi puternice frământări politice - scria ziarul „Tribuna” când sufletul unui popor se unea într-o singură năzuinţă, într-o singură zvâcnire de luptă pentru idealul naţional, „Liga Culturală” întrupa şi hrănea aspiraţiile noastre şi lupta pentru ele”1.

Activitatea prodigioasă, pe multiple planuri, desfăşurată de secţiile „Ligii Culturale” în străinătate a contribuit substanţial la informarea opiniei publice europene şi americane privind obiectivele mişcării naţionale a românilor din Austro-Ungaria, pregătind astfel terenul pentru desăvârşirea unificării statului naţional2.

 

Acad.prof.univ.dr.doc. Constantin MARINESCU

 

1 C. Gh. Marmescu, Lupta românilor pentru Marea Unire şi opinia publică europeana, în voi. Românii în istoria universală, I, Iaşi, 1986, p. 420-436, sub red. şi coord. Gh. Buzatu (şi colab.).

2 C.Gh.  Marinescu,  Solidaritatea opiniei publice franceze,   cu mişcarea memorandistă,  în vol.

Transilvania în istoria şi conştiinţa românilor, Sub red. şi coord. C. Gh. Marinescu, Iaşi, 1975, p. 210-231.

3 C.  Gh.  Marinescu,   Opinia publica internaţională în sprijinul luptei românilor pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara, în vol. Transilvania în istoria şi conştiinţa românilor, p. 232-238.

4 G. Moroianu, Recunoştinţa Ardealului către Liga culturală şi vechiul regat, p.1; Cf. şi G. Moroianu, Unirea de la 1859 şi contribuţia vechiului regat la Unirea cea Mare, Conferinţa ţinută la Teatrul Naţional din Cluj cu ocazia  celei de-a 68-a aniversare a Unirii Principatelor, completată şi adnotată, Cluj, 1927, p. 40

5 C.Gh. Marinescu, Secţiile din străinătate ale Ligii Culturale în sprijinul luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni, în Anuarul Institutului de istorie şi arheologie, „A.D. Xenopol” 1978, XV, p.243; Cf. şi C. Gh. Marinescu, „Solidaritate cu cauza românilor”, „Cronica”, nr. 48 (931), 2. XI. 1983, p.l2

6 “Voci latine. De la fraţi la fraţi”, I-a Culegere de adeziuni ale gintei latine la Mişcarea Naţională din Transilvania si Baoatfllustrată cu autografe şi diverse stampe, prin V.A. Urechia, Bucureşti, Tip “Socec”, 1894, p. 107-138.

7 V. Netea, C.Gh. Marinescu, Liga culturală şi Unirea. Transilvaniei cu România, Editura „Junimea”, Iaşi, 1978, p. 114.

8 Ibidem, p. 115.Cf şi „Journal des Debats”, 9 mai 1894, în Biblioteca „V.A. Urechia”, Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, fond cit., mapa II.; Cf. şi Carmen Dinescu, Oameni de litere, solidari cu lupta românilor pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara, în vol. Transilvania în istoria si conştiinţa românilor (sub red. şi coord., C. Gh. Marinescu), Editura LM.F., Iaşi, 1985, p. 205; Cf. şi V.A, Urechia, Voci latine. De la fraţi la fraţi, p. 11.

9 “Lupta naţională”, nr. 27/7 august 1894.

10        “Journal des Debats”, 9 mai 1894, în Biblioteca „V.A. Urechia9, Galaţi, Arhiva V.A, Urechia, fond cit, mapa II

11 Carmen Dinescu, Oameni de Utere, solidari cu lupta românilor pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara, în voL. Transilvania în istoria şi conştiinţa românilor (sub red. şi coord., C. Gh. Mannescu), Editura I.M.F., Iaşi, 1985, p. 205; Cf. şi V. A. Urechia, Voci latine. De la fraţi la fraţi, p. 11.

12 Carmen Dinescu, Op.cit.., p. 206; Cf. şi V.A. Urechia, Op.cit, p. 11.

13 Ibidem

14 Biblioteca „V.A. Urechia”, Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, Galaţi, fond cit

15 Edouard Dechorme, Alsacia şi Transilvania, „Lapaix etle droit”, Paris, 1897; Apud „Liga Romana”. nr. 7, 16.H. 1897,p.lOO.

16 Ibidem

17 „Lupta naţională”, nr. 36, 16. X. 1894; Cf. şi „Liga Româna” 1.VI.1897.

18 “Lupta Naţională” nr.44, 18.XH 1894.

19 Biblioteca „V.A. Urechia”, Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, Galaţi, fond cit

20  Ibidem, Cf. şi „Lupta Naţională” w.13, 8.X.1894.

21 Ibidem.

22        “Lupta Naţionala”, Brăila, nr. 33, 8.X.1892; Cf. şi Ştefan Pascu, C. Gh. Mannescu, Răsunetul internaţional al luptei românilor pentru unitate naţionala, loc.cit, p.5-7.

23 Biblioteca „V.A. Urechia”, Galaţi, Arhiva V.A. Urechia, Galaţi, fond cit

24        “Lupta Naţională”, Brăila, an.n, 18.XHJ 1894; CŁ şi C. Gh. Mannescu, Pagini din activitatea Ligii Culturale pentru desăvârşirea unităţii de stal a României, p. 15.