România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Comemorarea evenimentului intrării victorioase în Alba Iulia, capitala Transilvaniei,

a lui Mihai Viteazul, la 1 noiembrie 1599

(1599-2007 = 408 ani)

      În acest an, la împlinirea a 408 ani de la intrarea victorioasă a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, pe atunci capitala Principatului autonom al Transilvaniei, onoarea de a organiza acţiunile comemorative a revenit Fundaţiei "Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României" din localitate.

Aceste acţiuni au vizat două momente distincte şi anume:

-     la 1 noiembrie, depunerea de coroane la statuia ecvestră a voievodului din faţa fostului palat al principilor Transilvaniei, urmată de evocări şi de un scurt program artistic adecvat;

-     la 4 noiembrie (duminica), ceremonia dezvelirii monumentului cu bustul lui Mihai Viteazul şi a plăcilor de marmură comemorative de la biserica ortodoxă "Sfânta Treime" Maieri II din Alba Iulia (în apropierea gării CFR ).

La acţiunea din 1 noiembrie, au răspuns invitaţiei de participare reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi municipale de stat, ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional , ai cultului ortodox, ai Societăţii Culturale "Avram Iancu", precum şi o formaţiune de elevi ai Colegiului Militar "Mihai Viteazul". Pe lângă aceştia, au fost prezenţi membrii fundaţiei organizatoare, oameni din presă locală şi alte persoane, multe dintre ele particulare, interesate de asemenea manifestări patriotice. După intonarea Imnului Naţional, pe fondul muzical al "Marşului Eroilor" s-au depus coroanele de flori la monument, în ordinea prestabilită, după care au urmat evocările prof. dr. Gheorghe Anghel şi scriitorului Ion Mărgineanu. Manifestarea a continuat apoi cu un scurt program artistic oferit de formaţia "60+1" de la Căminul de zi pentru vârstnici Alba Iulia şi cu un concert de muzică de fanfară. Presa şi televiziunea au consemnat, deşi lapidar, evenimentul. Membrii fundaţiei organizatoare se simt însă obligaţi să aducă mulţumirile de rigoare, şi pe această cale, tuturor celor care le-au înţeles mesajul şi au fost alături de ei până la capăt.

În ce priveşte acţiunea din 4 noiembrie, pentru care s-au lansat invitaţii înainte de 1 noiembrie, prin toate mijloacele posibile şi pentru toţi factorii interesaţi, fie ei persoane juridice sau fizice, este necesar să facem câteva precizări, cu scuzele de rigoare, că, din inadmisibile omisiuni organizatorice, nu le-am făcut în chiar momentul ceremoniei. Ele sunt cu atât mai necesare cu cât în presa locală, dar şi în unele dintre ziarele centrale, informaţiile nu au fost nici exacte, nici complete.

După cum se ştie, Mihai Viteazul a cunoscut în mod direct starea precară a poporului român iobăgit din Transilvania, încă din perioada de pribegie în Principatul transilvan, anterioară obţinerii domniei în Ţara Românească. El şi-a dat seama, fiind foarte credincios, că de multă vreme (de la Unio trium nationum) românii, deşi şi-au conservat cu dârzenie "legea strămoşească", nu mai aveau nici o instituţie a lor, care să-i unească şi să-i protejeze, cu excepţia bisericii ortodoxe, îndrumate, la vremea sa, de mult umilita şi modesta, ca mijloace materiale, Mitropolie a Bălgradului, care era, în acelaşi timp şi Arhiepiscopie a Transilvaniei. De aceea, odată ajuns domn al Ţării Româneşti, el va întreprinde o seamă de acţiunii menite să realizeze unitatea spirituală a românilor din Transilvania cu cei de peste Carpaţi, deocamdată pe calea religiei comune ortodoxe (vezi, printre altele, tratatul din 1595 cu Sigismund Bathory, conform căruia Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei era subordonată formal celei din Ţara Românească).

La scurtă apoi, după marile lui victorii asupra turcilor, când este recunoscut pe plan european (şi nu numai) ca un geniu militar şi diplomatic, apărător al creştinătăţii, Mihai Viteazul, aflat în vizită oficială la Alba Iulia, obţine din partea principelui Transilvaniei permisiunea de a  clădi pentru români o mănăstire dotată cu toate cele necesare pentru a fi şi reşedinţa din Capitală a Mitropoliei ortodoxe transilvănene. Mănăstirea a fost construită în anul 1597, în afara zidurilor vechii cetăţi feudale a Bălgradului, în direcţia SE faţă de cetate, la cel puţin 200 de metri depărtare de aceasta, pe terasa a 3-a a Mureşului. Ea a şi fost sfinţită cu hramul "Sfânta Treime" de către mitropolitul Ţării Româneşti, secondat, fără îndoială, de Ioan de Prislop, mitropolitul de atunci al românilor transilvăneni.

Importanţa acestui aşezământ, care aproape 12 decenii a luptat pentru realizarea unităţii sufleteşti şi de limbă românească a tuturor românilor, este prea bine cunoscută pentru a mai insista asupra ei.

În această privinţă ţinem să facem o observaţie absolut necesară: în mai multe scrieri, fie ele mai vechi sau mai noi, din păcate unele de pură specialitate, în mod voit sau din lipsă de informare completă (ne vine greu să credem că din rea voinţă) se vorbeşte de Mitropolia înfiinţată de Mihai Viteazul la Alba Iulia. A accepta această presupunere înseamnă a accepta ideea că abia de la  Mihai Viteazul încoace românii ortodocşi transilvăneni au avut o ierarhie mitropolitană a lor. Ori se cunoaşte (documentar) faptul că instituţia mitropolitană românească din Transilvania este mult mai veche. Confuzia, pe care nu ne propunem să o combatem aici; nu poate veni decât de la faptul că se confundă mănăstirea, ctitorită de domnul unificator, cu instituţia mitropolitană care a fost mutată aici, întrucât nu avea un sediu propriu în oraşul din afara cetăţii (iar în cetate nu era admisă).

Din păcate, odată cu înstăpânirea prin cucerire a imperiului habsburgic catolic asupra Transilvaniei, soarta mănăstirii, ca şi a instituţiei mitropolitane româneşti, au fost pecetluite.

Sub pretextul extinderii sistemului de fortificaţii în stil Vauban a noii cetăţi bastionare (Alba Carolina) pe care noii stăpâni au hotărât să o construiască la Alba Iulia, în realitate pentru a distruge acest nucleu de credinţă ortodoxă şi tot ce a reprezentat el în trecut şi mai putea să reprezinte în viitor, mănăstirea ctitorită de Mihai Viteazul a fost demolată în perioada 1713-1714, inclusiv cimitirul din preajma ei, locul lor fiind ocupat şi acoperit ulterior de bastioanele şi şanţurile cetăţii nou conturate.

Românilor din localitate, poate şi din alte părţi, li s-a permis să recupereze o parte din materialele mănăstirii demolate, precum şi resturile crucilor din cimitirul distrus. Cu acestea, fiindu-le afectat şi un teren în zona oraşului de jos, el au construit o mică biserică (pe locul actual al bisericii ortodoxe Maieri II, în apropierea gării CFR ) în perioada 1714-1715, menţinându-i hramul "Sfânta Treime" pentru a-i asigura continuitatea. Ulterior biserica a fost mărită, iar la 1763 i s-a adăugat şi turnul masiv.

Noi, cei de astăzi, ca de altfel şi strămoşii noştri, nu putem considera altfel această biserică decât ca pe o construcţie mutată prin translaţie (desigur, cu mijlocul tehnic la îndemână în acea perioadă: demolarea şi reconstrucţia) câteva sute de metrii spre SE faţă de vechea poziţie, de pe terasa cetăţii în zona mlăştinoasă a luncii Mureşului.

De altfel, în documentele timpului ea este menţionată tot ca "biserică mitropolitană", iar strada Iaşilor de astăzi s-a numit "Uliţa Mănăstirii", până târziu, după primul război mondial. Este momentul să semnalăm aici faptul regretabil că, deşi biserica din Maieri II a fost studiată de diverşi istorici şi catalogată ca fiind monumentul istoric, nimeni de la 1715 încoace (dar mai cu seamă de la 1918 încoace) nu s-a gândit la necesitatea ca în interiorul ei sau măcat în preajma ei să apară şi chipul marelui său ctitor.

"Minunea" avea să se întâmple însă în toamna acestui an, în preajma comemorării momentului istoric al intrării victorioase în Alba Iulia a voievodului Mihai Viteazul (1 noiembrie 1599), cel ce avea să realizeze, din păcate pentru prea scurtă vreme, prima unire politico-administrativă a ţărilor române.

După mai multe activităţi comemorative, desfăşurate în perioada 1999-2007, de către fundaţia "Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României" la biserica ortodoxă Maieri II, dl. Muntean Nicolae, enoriaş al parohiei, dar şi membru al fundaţiei (secretar de şedinţe) a cerut preotului titular să aprobe aşezarea "chipului" lui Mihai Viteazul într-un loc vizibil, fie în biserică, fie în afara ei. Până la lămurirea lucrurilor la fundaţie a apărut propunerea a doi artişti sculptori amatori, Haj Nicolae şi Liviu Berchi, de a realiza, într-un timp record un bust al marelui domnitor. Ideea a fost preluată de către vicepreşedintele fundaţiei, dl. Ioan Străjan, care, pe de o parte i-a încurajat pe cei doi sculptori în demersul lor, iar pe de altă parte, fără a mai face agitaţie în şedinţele operative ale fundaţiei a luat măsurile necesare pe linie logistică. Practic, fără a se mai cere ajutorul şi contribuţia celorlalţi membrii ai fundaţiei, proiectul aşezării unui monument cu bustul lui Mihai Viteazul în faţa bisericii ortodoxe Maieri II, a fost realizat în numai două săptămâni, pe o vreme aproape tot timpul nefavorabilă, de  către 5 persoane, cele pe care le menţionăm mai jos. Aportul lor concret a fost următorul:

-     ing. Valentin Paşca, membru al fundaţiei, a întocmit gratuit proiectul şi documentaţia respectivă;

-     Muntean Nicolae, iniţiator, şef de şantier şi în acelaşi timp muncitor constructor, pe întreaga perioadă;

-     Ec. Ioan Străjan, coiniţiator, omul de legătură cu sponsorii, furnizorul materialelor şi utilajelor, muncitor constructor de câte ori a fost nevoie şi responsabil cu deplasările la firmele din Simeria pentru executarea plăcilor de marmură;

-     Haj Nicolae din Alba Iulia - cartierul Partoş şi Berchi Liviu din satul Şard, comuna Ighiu, artişti sculptori amatori, au realizat bustul în piatră a lui Mihai Viteazul şi au dăltuit inscripţia de pe placa de marmură aferentă monumentului; au construit soclul din beton şi l-au placat.

În acelaşi timp, tinerii Haj Nicolae şi Liviu Berchi, au asigurat plăcile de travertin, granit şi de marmură necesare placării monumentului

Cinste lor, români de excepţie, care ne-au demonstrat că atunci când omul vrea nimic nu e imposibil.

Pentru a mai sublinia odată tensiunea în care s-a lucrat, facem precizarea că ultima piesă a ansamblului, şi anume placa de pe biserica monument istoric, a fost adusă de la Simeria în seara zilei de sâmbătă, 3 noiembrie, fiind fixată pe zid noaptea târziu.

Fără îndoială, proiectul atât de generos nu s-ar fi putut realiza într-un timp atât de scurt fără aportul sponsorilor, care au pus la dispoziţia celor patru executanţi, în regim de urgenţă şi prioritate, materialele şi utilajele necesare.

Cu mulţumirile şi felicitările noastre sincere îi nominalizăm:

- familia ec. Mirela Străjan şi arh. Ioan Străjan

- ing. Todea Gheorghe de la S.C. STAR CONSTRUCT

- ing. Cosmin Limbeanu dir la S:C. POMPONIU

- d-ra Gina Furdui de la S.C. ALBA CONS

- dl. Răducu Gheorghe, Marc Nicolae, Peşhea Nicolae, Cosma Ioan, Danu Ioan, Simion Adrian şi Horda Emil de la S.A. START CONSTRUCT

Datorită tuturor acestor factori determinanţi, duminică, 4 noiembrie 2007, s-a putut desfăşura ceremonia dezvelirii monumentului, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale, judeţene şi municipale de stat, a reprezentanţilor cultului ortodox, a reprezentanţilor unor instituţii de cultură şi patriotice, precum şi a enoriaşilor bisericii ortodoxe Maieri II. Scurte alocuţiuni au rostit părintele protopop Niculiţă Pascu şi scriitorul Ion Mărgineanu. În final, executanţii lucrărilor întregului ansamblu au fost felicitaţi de către prefectul judeţului şi ceilalţi reprezentanţi ai autorităţilor de stat, de către oameni de cultură şi de către o mulţime de enoriaşi ai bisericii din cartierul Maieri.

Relatând cele de mai sus, ne exprimăm încă odată întreaga noastră recunoştinţă faţă de eforturile şi sacrificiile celor 5 adevăraţi români, care prin faptele lor au îmbogăţit patrimoniul cultural şi (de ce nu?) turistic al municipiului nostru şi au scos dintr-un îndelung şi trist anonimat unul dintre cele mai importante monumente istorice româneşti.

Sugerăm, şi pe această cale, părintelui paroh Lazăr de la biserica ortodoxă Maieri II să consemneze în cronica parohiei cele de mai sus, iar pe un mic panou, aşezat la loc vizibil în tinda bisericii, să afişeze un scurt istoric al acesteia, ca monument istoric.

                              Prof. Ioan Pleşa