România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Florilegiu liric

Odă

La praznicul Unirii tuturor Românilor

 

Tresaltă cuib de Vultur, scump Bălgrade Mare!

Tu Argeşul, ce'-n ziduri ai plângeri încă vii;

Din patru părţi a lumii grăbesc la Sărbătoare

Români, trecuţi prin toate a sorţii vijelii…

 

Ei nu vin să mai plângă şi-n taină grea să geamă,

Căci Dumnezeu lumii le-a fost de-apururi scut.

Ei vin să-ţi spună ţie, că n'au avut o Mamă

Cum tu din veac eşti Tronul, şi-Un Craiu doar' ai avut…!

 

Ştii tu, că Bucovina la sânul Mamei plânge,

Ea moaştele lui Ştefan le-aduse din străini?

N-au fruntea Basarabii în noapte şi în sânge

- O scumpă, sfântă Mamă, cum ştii Tu să alini -

 

Şi-acum sfărmat e lanţul ce-a strâns mândra făptură

A celui mai de-obidă şi-a celui mai orfan,

Din iaduri şi din temniţi Ardealul ars de ură

Ieşi să calce fruntea străvechiului duşman.

 

Furatul Maramurăş, Bihorul dulce frate,

Crişana şi Banatul cuprinşi de sfânt fior,

Se'-ntorc spre Răsăritul vieţii necurmate

Şi toţi aşa îşi strigă cumplitul sfântul dor:

 

"O Ţară, dragă mamă, norocul vieţii noastre,

Primeşte şi pe orfanii-ţi, pe Veci să fie-ai tăi.

Îţi strigă-'n geamăt Morţii din depărtări sihastre

Sar dacă nu, ucide pe mame şi flăcăi…"

 

O, ceas al Tainei! Glasuri pătrund din depărtare,

Din munţii suri s'alunge pe albele câmpii:

Trăească România cea Veşnică şi Mare

Care cuprinde-'n braţe pe toţi duioşii fii…

                  Ovidiu HULEA

 

 

Unirea - pâine sfinţită care ne-a rămas

 

E tot mai bolnav cuvântul "UNIRE",

Umblă doar cu capul trist şi aplecat,

Grav asaltat de erori, nesimţire

Şi de pleava grâului sfânt scuturat,

Doar de minţile bolnave torturat.

 

Sinceritatea nu mai stă acasă,

Firea ştie că-i plecată undeva -

Sălbăticită, tulbure terasă -

Mâl care dansează fără de perdea -

Nisip pe care valurile-şi lasă

Rugina credinţei, fulguiri de nea.

 

Vierme mutat în pagini de istorii

Şi purgatorii-n van de strălucire,

Ce fac vreascuri din truditele glorii

Încărcând cu umbre verbul "Unire",

Cu vândutele, târâtoare molii

Cu false draperii cărţi de citire -

 

Doamne-alungă pata de nesfârşire

A minţilor bolnave, negre în glas,

Scutură seva de răstălmăcire

Cu pâinea sfinţită care ne-a rămas:

IUBIREA - sângele Tău de UNIRE

Ctitorindu-l seminţei floare în glas!

 

            Ion Mărgineanu

 

Aici, la Alba Iulia

 

Aici, la Alba Iulia

parcă prin mine respiră viaţa,

pomii, câmpia unită

şi apa limpede a Mureşului lin ;

aici, la Alba Iulia

s-a împletit prin  mine

sufletul deschis al mamei cu cel al tatălui,

ei doi atât de mari în esenţa lor pentru mine,

cât de mare poate fi pământul acesta cald

şi aerisit, încă din vremea Marii Uniri.

Pământ rotund, ca o viaţă de Om, şi

Liber ca zborul înalt de Ciocârlie.

 

            Horvath Dezideriu

 

 

Iar, vin, Doamne, la Tine

 

1. Spune-mi, Doamne ce să fac

Morţii să îi ies din cap

că-s Cuvânt încă nespus

şi-i sunt tot mai greu de dus!

Simt că obsesiv revin

în visul ei de Amin

şi mie teamă că va şti

numele a-mi pomeni!

Spune-mi, Doamne, ce să fac

Morţii să îi ies din cap?

 

2. Iar vin, Doamne, la Tine,

să-mi mai scoţi din gînd un spine:

iubirea-i de dulce, oare?

c-a trecut şi Postul Mare

şi tot nu-mi este-ngăduit

să gust din fructu-i oprit!

 

3. Sfinte, pentru care vină

de iubire sunt străină?

Îndură-te şi mă lasă

în ea să mă simt acasă!

De cine i-e teamă, oare,

că-n vise, doar, îmi apare?

Numai ca lacrimă o ştiu:

spine ce-mi ţine de pustiu!

Sfinte, pentru care pată,

Din iubire-s alungată?

 

4. Tu, Umblătorule pe ape,

când dorul nu mai încape,

spune-mi în care rugăciune

pot disperarea a mi-o pune?

 

                  Maria D-Alba