România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

BASILIU BASIOTA ŞI AURUL APUSENILOR

  Motto

 “Rari tienuturi sî pucine tieri dein Europ’a se potu mesurá in privinti’a bogatiei metaleloru cu patri’a nóstra Transilvani’a”

Nu de puţine ori, s-a demostrat cu prisosinţă ca există o dichotomie a destinelor contribuţiilor în ştiinţă şi cultură: unele care sunt pomenite până la saţietate, cu autori ce dobândesc notorietate antumă şi/sau postumă, şi o a doua categorie, care îi include pe cei prea degrabă uitaţi... Lucrările lor zac părăsite sub colbul bibliotecilor, şi prea puţini sunt cei care le mai parcurg rândurile. Şi aceasta, cu toate că efortul ar fi răsplătit din plin! Din acest considerent, ne-am oprit în cele ce urmează asupra unui personaj astăzi oarecum condamnat la nedreaptă uitare: Basiliu Basiota.

Ambianţa celei de-a doua jumătăţi de veac XIX în Ardeal a fost una cu totul deosebită, pe fondul unei emulaţii aparte în direcţia publicisticii în limba română. Între preocupările publicistice se număra şi popularizarea ştiinţei, motivată de progresele pe care o serie de domenii le consemnau în acei ani. La acea vreme, aportul intelectualităţii româneşti cu rădăcini în comunitatea greco-catolică a fost neîndoielnic, esenţial, atât prin numărul contribuţiilor cât îndeosebi prin substanţa lor.

Basiliu Basiota1 (Başotă) „Moţiu Dâmbul” (1 ianuarie 1836 – 6 decembrie 1906) face parte din rândul oamenilor de seamă ai ţinutului Năsăudului, descendent al unei ramuri ce descindea dintr-o veche şi renumită totodată familie boierească din Botoşani, refugiată în Valea Someşului în timpurile tulburi ale domniei lui Duca-Vodă (1665-1683). Poate că în context, nu ar fi lipsit de interes să amintim că ultimul descendent al ramurii rămase în Moldova al acestei familii, logofătul Anastasie Başotă (22.01.1797-30.12.1869) - stins fără uramaşi -, în virtutea unei apetenţe remarcabile pentru cultură, dar în aceeaşi măsură spirit filantropic, preocupat de sprijinirea ţăranilor din părţile Botoşanilor, este fondatorul primei şcoli particulare săteşti din Moldova şi al unui institut ce îi purta numele. La acest institut, copiii merituoşi de ţărani puteau învăţa gratuit... Pe de altă parte, este foarte posibil ca aceluiaşi neam să îi fi aparţinut şi un „haiduc” din Năsăud şi Maramureş, cunoscut sub numele de Başotă, victimă a regimului comunist la penitenciarul Văcăreşti2. 

Venit pe lume în comuna Zagra, Basiota a urmat cursurile elementare la Năsăud, cele secundare la Colegiul piarist din Cluj şi la Colegiul reformat din Debrecen, iar cele academice la Academia de Drept din Sibiu. A ocupat funcţii juridice la Abrud, Odorheiul Secuiesc şi Alba Iulia, dovedindu-se un continuator înverşunat al idealurilor paşoptiste din Transilvania. 

Pasionat de călătorii, geografie şi istorie, în 1859, consecinţă a unui itinerar în Munţii Apuseni, publică o serie de lucrări şi articole, subliniind frumuseţile şi bogăţiile naturale ale acestor munţi. Colaborează cu diferite publicaţii, printre care:Foi’a Scolasteca: organu pedagogicu, literariu si scientificu” din Blaj, “Transilvani’a: fói’a Asociatiunii transilvane pentru literatur’a romana si cultur’a poporului romanudin Sibiu, deseori sub o multitudine de pseudonime, cel mai notoriu fiind “Moţiu Dâmbul”,  sub care semnează versurile publicate în aproape toate revistele vremii din Transilvania.

În acele timpuri, textele redactate în limba română privitoare la ştiinţele Pământului erau rare în spaţiul intracarpatic. Absenţa unor studii geologice în limba română despre „Transilvania, ori fia chiaru Ungari’a, Banatulu sî Bucovina” unde trăiau peste 3 milioane de români, a fost motivul principal care l-a motivat pe autor să conceapă o lucrare extrem de necesară: Studiu geologicu asupr’a structurei muntiloru metalici ai Transilvaniei”, dedicată “amintirei romaniloru celoru bravi din Munţii Abrudului si ai Câmpeniloru”, care a văzut lumina tiparului în 1883 la Tipografia Seminarului greco-catolic din Blaj, în perioada în care autorul îndeplinea funcţia de “jude la tribunalulu regiu de I-ma instantia din Alb’a-Juli’a, totu odata judecatoria monatana din Transilvani’a”.

 Dintru început, el subliniază faptul că doar cercetătorii străini au publicat rezultate ale unor investigaţii geologice, rezultante a unor călătorii prin care „au cutreieratu tóte coltiurile, tóte piscurile, stancele sî tóte valile Transilvaniei”. Îi aminteşte astfel pe S. Köleseri cu lucrarea sa „Auraria Romano-Dacica” din 1717 (reeditată în 1780 de către J. Seivert), pe F.S. Beudant (1822), A. Boué (1831), E. A. Bielz (1858, 1881,1882, 1883), I.E. Born (1774), B. von Cotta (1862, 1864) ori Fr. Pošepny (1874).

În perioada în care a apărut această lucrare de popularizare avansată în domeniul ştiinţelor Pământului (a doua jumătate a sec. XIX), pe plan mondial se înregistraseră deja progrese considerabile în domeniul geologiei datorate între altele, şi unor noi abordări teoretice şi a punerii în practică a unor metode specifice de cercetare a substanţelor minerale utile. Acest fapt a influenţat totodată dezvoltarea ştiinţei şi învăţământului transilvănene şi implicit, evoluţia ştiinţelor geologice. Nu este lipsit de interes să subliniem că în paralel, în aceeaşi perioadă, se puneau bazele învăţământului universitar geologic clujean.

În mod deosebit, bogăţiile subsolului Transilvaniei şi Banatului au focalizat la vremea respectivă atenţia a numeroşi oameni de ştiinţă austrieci şi unguri, ale căror cercetări au fost susţinute logistic îndeosebi de institutele  geologice din Viena şi Budapesta. Contribuţii semnificative revin însă şi savanţilor transilvăneni, concentraţi în jurul Universităţii din Cluj (evidenţiându-se cu precădere A. Koch şi G. Szadeczky). În consecinţă, cercetările mineralogice din Transilvania s-au concentrat prioritar asupra mineralelor din deja cunoscutele zăcăminte de aur şi argint din Munţii Apuseni, de fier din Banat sau celor aparţinătoare masivului alcalin de la Ditrău, iar rezultatele acestor cercetări au fost concretizate în lucrări de specialitate redactate îndeosebi în limbile germană şi maghiară, ori traduse în engleză sau franceză.

Merită subliniat că prima carte de mineralogie în limba română, scrisă cu litere chirilice, îi revine lui I. C. Cihac (1837) – de fapt, o prelucrare după manualul lui I. Reinhard, apărut în 1833 la Heidelberg. Această lucrare a fost subsecvent rescrisă cu grafie latină de către I. Atanasiu (1941). Primul studiu geologic zonal în limba română (consacrat calcarului de la Repedea) a fost realizat cu peste două decenii mai târziu, de Gr. Cobâlcescu (1862). Zestrea de publicaţii geologice româneşti era aşadar, în momentul apariţiei lucrării lui Basiota extrem de precară, iar terminologia specifică, practic nou pătrunsă în limba română. Prin realizarea acestui succint studiu geologic al Munţilor Metaliferi (Apusenii de Sud), Basiota a reuşit să treacă peste obstacolul reprezentat de faptul că în acele timpuri limbajul de specialitate şi terminologia geologică în limba română erau dificil de utilizat, spre deosebire de limbajul literar care era mult mai bine omogenizat în provinciile româneşti. De altminteri, în pagina de “întâmpinare” a cititorului (“Lectorelui salute!”), Basiota explică greutăţile survenite în scrierea lucrării în limba română - dificultăţi datorate faptului că nu a avut acces la publicaţiile de specialitate ale geologilor români – care oricum, precum am arătat, erau prea puţin numeroase-, pentru a prelua termeni adecvaţi, şi cere pentru aceasta indulgenţă, argumentând că lucrarea se doreşte una de popularizare adresată românilor dornici de a cunoaşte exploatările miniere şi detalii legate de extragerea metalelor. Veniturile provenite din vânzarea lucrării urmau a completa fondurile unei mici fundaţii care sprijinea studenţii români de la gimnaziile din Munţii Apuseni şi din districtul Năsăudului. Bazele acestei fundaţii au fost puse în anul 1875 de către autor, în memoria celui de-al treilea fiu al său Emiliu Dionisie Basiota, decedat timpuriu (vezi facsimil).

Iată câteva dintre frazele din această pagină de întâmpinare în transcriere actuală:

 „... o carte scrisă pe cât se poate de exact şi într-un stil popular”

„... a fi avut nefericirea de a nu studia în toată viaţa la vreun institut românesc şi totuşi de a încerca să scrii româneşte, nu e un lucru uşor”

„... a folosi termenii adevăraţi şi adoptaţi de geologi moderni români nu o poţi face fără ajutorul unor lucrări de asemenea natură scrise în româneşte”; „Eu asemenea cărţi ajutătoare nu am avut la dispoziţie. În ce măsură am reuşit să înving această greutate, cititorul este rugat să judece.”

„Intenţia mea a fost să-i ajut pe românii [cu preocupări metalurgice/geologice] care se ocupă de explorarea pentru minerale metalice sau metale preţioase să cunoască mai bine [straturile de pietrişuri] formaţiunile geologice, pentru a le cerceta în cunoştinţă de cauză şi mai uşor în căutarea acestora”;

„Alt scop a fost înfiinţarea cu banii obţinuţi pe această lucrare a  Fundaţiei Emiliu Dionisie Basiota, pentru a-i ajuta pe studenţii buni din Munţii Apuseni ai Transilvaniei şi din Districtul Năsăudului”.

În introducerea pe care o face studiului geologic, denumită „Munţii Apuseni ai Transilvaniei”, autorul face referire de fapt la Apusenii de Sud (în accepţiunea structurală actuală, la aşa-numitele Transilvanide ale Apusenilor). El mărturiseşte că s-a ocupat de „lucrări minerale” timp de 20 de ani, cât şi-a exercitat funcţia de judecător în aceşti munţi. Lucrarea abordează aproape 2000 de km2, acoperind bazinele hidrografice ale Arieşului, Abrudului, Ampoiului, Crişului Alb, precum şi o porţiune din valea Mureşului.

Începând cu o descriere generală a Munţilor Metaliferi, Basiota subliniază diversitatea rocilor care se găsesc aici („...varietatea estraordinaria a compositiunei geo-logice, sî despre feluritele pietrisuri...”) şi prezintă principalele văi care drenează teritoriul studiat (Arieşul şi afluenţii săi, Ampoiul, Crişul Alb). Face chiar şi o împărţire în „doue regiuni neegali”:

· partea nord-estică, compusă în mare parte din „gresia carpatină eocenă”, ce revine Munţilor Trascăului, în care se observă şi prezenţa „varului de Jur’a” , respectiv          partea meridională de la Ofenbaia (Baia de Arieş).

Nu putem însă să nu remarcăm că structura lucrării este foarte apropiată de cea a capitolului referitor la Munţii Metaliferi din Geologie Siebenbürgens a lui F. Hauer şi G. Stache (1863), ce i-a servit probabil ca şi consistentă sursă de inspiraţie. În pofida acestui aspect, autorul are meritul de a fi folosit termeni geologici româneşti într-o lucrare editată în limba română în Transilvania anilor 1880, şi de a contribui cu observaţiile proprii la completarea unei descrieri (nu doar) geologice a Munţilor Apuseni de Sud.

Lucrarea este structurată în următoarele capitole şi subcapitole:

      - Grupa Munţilor Trascău (Grup’a muntiloru Trascŕului)

  Cheile Turzii (Crepatar’a Turdei seau chiaea Turdei)

  Corneşti şi Moldoveneşti (Siomfalŕulu sî Varafalŕulu)

  Trascău (Rimetea) şi ţinutul aceluia (Trascŕulu sî tienutulu acelui’a)

-     Grupa Munţilor de le Baia de Arieş (Grup’a muntiloru dela Ofenbai’a)

-     Grupa Munţilor de la Abrud, Roşia Montană, Bucium şi Zlatna (Grup’a muntiloru dela Abrudu, Rosi’a montana, Buciumu sî Zlagn’a)

Valea Buciumului şi Detunata (Valea Buciumului sî Detunat’a)

Zlatna (Opidulu2 Zalatna seau Zlagn’a)

-     Grupa mineralogenetică din Valea Crişului Alb (Grup’a mineraria dein valea Crisiului albu)

-     Grupa mineralogenetică din partea sudică a Mureşului (Grup’a mineraria dein partea sudica a Muresiului)

Ţinutul Săcărâmbului (Tienutulu Secarembului)

Ţinuturi cu nisipuri aurifere din Transilvania (Terenulu spelatureloru de auru dein Transilvani’a)

Basiota a preluat observaţiile structurale prezente în lucrarea de referinţă a lui F. Hauer şi G. Stache, constând în separarea unei zone de apariţie dominantă a rocilor metamorfice („pietrişuri de şisturi cristaline”) în nord şi a alteia în care rocile eruptive străbat rocile sedimentare, la sudul liniei de demarcaţie trasată de râul Arieş.

Autorul are precum am arătat, şi contribuţii originale, încercând traducerea cât mai exactă a termenilor de specialitate în limba română din acea vreme, sarcină deloc lesnicioasă, de care s-a achitat însă cu succes. Iată spre exemplificare, câţiva dintre aceştia:

o şisturi cristaline (schistu cristalinicu)

o micaşisturi (schistu speculariu)

o roci eruptive (pietrisieloru eruptive)

o structura sedimentară (compositiune sedimentale)

o gresia carpatină eocenă (gresi’a carpatina eocena)

o calcarul Jurasic (varu de Jur’a)

o porfir augitic (porphyru augiticu)

o conglomerate eocene

o trahite, bazalte, riolite, diorite

o  limonit (limonitulu – Brauneisenstein)

o  galenit (Bleiglanz), blendă, antimonit, pirit (pyrite de fieru)

o  cuarţ, opal, calcedonie, ortoclaz

În această lucrare aflăm inserate şi o serie de contribuţii originale istorice sau de organizare administrativ-economică şi minerească.

Astfel, la pagina 6 el face referire la o plăcuţă de marmură cu inscripţii latine, pe care preotul Ioan Pop Bârlea, un apropiat al lui Basiota, o văzuse la Ampoiţa în perioada anilor 1838-1840. Placa era inscripţionată cu un text latin din anul 569 d.C., care atesta lupta poporului „Remetieniloru” împotriva barbarilor gepizi3.

La capitolul III (p. 15), este amintită tradiţia minerească (cu rădăcini extrem de vechi) din care s-au păstrat termeni tehnici specifici legaţi de activitatea de extracţie a minereurilor precum: kram – cămară, loc de depozitare a uneltelor şi de repaus a lucrătorilor, nod – burduful unei instalaţii de extragere a  apei din galeriile de mină, makaret (sau macaietiu) – sfredel, folosit pentru a executa găurile de mină, care se umpleau cu explozibil, meduha – mojar în care se pisează roca auriferă, din care apoi, cu ajutorul şaitrocului (siai-trocu, Scheidetrock – germ.), se separa aurul.

În subcapitolul Valea Buciumului sî Detunat’a aflăm (p.21) despre conducerea plină de înţelepciune şi pricepere a minei Concordia din valea Abruzel (Abrudiel) de către directorul Alesandru Danciu, care vărsa „aurulu de vre-o 7-8 ani incóace cu o abundantia necredibila”. Cunostinţele geologice, dar şi intuiţia şi priceperea tehnică a acestuia, făceau ca interceptarea şi urmărirea filoanelor sau a altor tipuri de mineralizaţii aurifere să se facă fără prea mare efort. Alesandru Danciu era asociat la Concordia cu Alesandru Filip, avocat, deţinând împreună şi şteampuri (mori sagitari – cu săgeţi4) pentru prelucrarea minereului, găzduite în clădiri impresionante pentru vremea aceea (p.22).

Descrierea opidum-ului Zlatna (p.23), fostă localitate întărită romană cu importanţă strategică atât din punct de vedere militar, cât şi economic datorită exploatărilor de aur, conţine şi referiri la argila folosită încă din timpul romanilor pentru fabricarea segmentelor de ţevi din ceramică pentru apeducte, dar şi pentru cărămizile „late şi cuadrate imprimate cu <<Leg. XIII>>” ce pavau cândva tot cartierul din Alba Iulia unde locuia Basiota. Se ştie că Legiunea a XIII-a Gemina a fost staţionată în Alba Iulia (Apulum) pe toată perioada ocupării provinciei Dacia de către romani.

În mod injust, lucrările de specialitate subsecvente referitoare în particular la geologia Munţilor Apuseni, nu fac deloc referire la lucrarea lui Basiliu Basiota. Chiar dacă nu este decât rezultatul strădaniei unui amator într-ale geologiei, care a preluat şi adaptat consistent textul german al lucrării Geologie Siebenbürgens, lucrarea sa păstrează o substanţială însemnătate istorică, înainte de toate prin limba în care a fost redactată, devenind astfel accesibilă unei largi categorii de români transilvăneni interesaţi de procesul de extragere a metalelor din Munţii Apuseni şi de problematica ştiinţelor Pământului transilvănean în general. Astăzi, textul său câştigă în savoare, graţie numeroaselor arhaisme care îi conferă un farmec aparte. De aceea, numele învăţatului care l-a redactat se cuvine readus în memoria celor care îndrăgesc geologia şi istoria devenirii ei în România.

 

 

 

Bibliografie:

 

Atanasiu I. (1941): Cea mai veche mineralogie tipărită în limba română. În: „Analele Academiei Române. Memoriile secţiunii ştiinţifice”, Seria III , 1941, Tom XVI, mem. 15, p. 627-680.  [Descrierea lucrării Istoria Naturală a doctorului Cihac, apărută în 1837].

Basiota B. M.D. (1876): De la sorgentele Ternavei mari: atacurile comise asupr’a pamentului romanescu in luna lui Aprilie 1876. În: „Transilvani’a: fói’a Asociatiunii transilvane pentru literatur’a romana si cultur’a poporului romanu”, An. IX: nr. 9 (p. 97-100), nr.10 (p.109-111).

Basiota B. M.D. (1876): Fabric’a de catranitie séu aprendiori din Paraidu. În: „Transilvani’a: fói’a Asociatiunii transilvane pentru literatur’a romana si cultur’a poporului romanu”, An. IX: nr.13 (p. 145-147).

Basiota B. M.D. (1877): Ceva din cunoscientele meteorologice. În: „Transilvani’a: fói’a Asociatiunii transilvane pentru literatur’a romana si cultur’a poporului romanu”, An. X: nr.9 (p. 103-105), nr.10 (p.115-118), nr. 11 (P. 125-128), nr. 12 (P. 138-140).

Basiota B. M.D. (1878): Ceva din istori’a montanisticei. În: „Transilvani’a: fói’a Asociatiunii transilvane pentru literatur’a romana si cultur’a poporului romanu”,1878, An. XI: nr.1 (p. 1-3), nr.2 (p.13-15).

Basiota B. M.D. (1883): Muntii apuseni ai Transilvaniei (Studiu geologicu). În: „Foi’a Scolasteca: organu pedagogicu, literariu si scientificu”, An. I, nr. 2 (p. 25-28), nr. 3 (p. 41-44). Nr. 4 (p. 54-57), nr. 5 (p.73-77), nr. 7 (p.109-112), nr. 9 (p.137-141), nr. 15 (p. 236-240), nr. 16 (p. 253-256), nr. 17 (p. 270-272), nr. 18 (p. 285-288). [Continuările din numerele următoare numărului 2, apar sub titlul Geologia].

Basiota B. M.D. (1884): Stenografi’a sî folosele ei. În: „Foi’a Scolasteca: organu pedagogicu, literariu si scientificu”, An. II, nr. 1, p. 8-12.

Basiota B. M.D. (1886): Unele cunoscintie din istori’a metaleloru [După Dr. F.K.M. Zippe, Viena 1857]. În: „Transilvani’a: fói’a Asociatiunii transilvane pentru literatur’a romana si cultur’a poporului romanu”, An. XVII: nr.17-18 (p. 148-153), nr.19-20 (p.163-166), nr. 23-34 (p.196-199).

Basiota B. M.D. (1888): Din numismatic’a Transilvaniei (Dissertatiune citita in adunarea generala dela Abrudu, 6 augustu, 1888). În: „Transilvani’a: fói’a Asociatiunii transilvane pentru literatur’a romana si cultur’a poporului romanu”, An. XIX: nr.21-22, p. 177-180.

Beudant F.S. (1822): Voyage minéralogique et géologique en Hongrie pendant l’anée 1818. Paris: Veretičre libraire.

Bielz E. A. (1858): Kurzgefasste Erdbeschreibung von Siebenbürgen mit Rüchficht auf feine neue Berfanssung und Berwaltung für den Unterricht bearbeitet, Hermannstadt,14 p. + 1h.

Bielz E. A. (1881): Reisehandbuch für Siebenbürgen nach eigenen zahlreichen Reisen und Ausflügen in diesem Lande verfasst,  Hermannstadt, 296 p. + harta Transilvaniei + 3 planuri de oraş).

Bielz E. A. (1882): Die mineralquellen und Heilbäder Siebenbürgens, Hermannstadt, 35 p. (În: „II Jahrbuche des siebenbürgishen Karpathen Vereins”).

Bielz E. Albert (1883): Die Gesteine Siebenbürgens nach ihrem Vorkommen und ihrer Verwendung, Hermannstadt, 56 p. (În: „ III Jahrbuche des siebenbürgishen Karpathen Vereins”).

Born I.E. von (1774). Briefe über mineralogische Gegestände auf seiner Reise durch das Temeswarer Bannat, Siebenbürgen, Ober- und Nieder-Ungarn... geschrieben. Frankfurt und Leipzig: Johann Jakob Ferber usw.

Boué A. (1831). Coup d’oeil d’ensemble sur les Carpathes, le Marmorosch, la Transylvanie, etc. În: „Mémoires de la SociétéGéologique de France”, Tome I.

Cobălcescu G. (1862): Calcariul de la Răpidea, [Bucureşti]: [s.n.], 14 p. + [3 f] pl. 

Cotta B. von. (1864): Erzalgerstätten im Banat und in Serbien, Wien: Wilhelm Braumüller, 108 p. + h cromolitografică.

Cotta B. von.; Jossa H. von (1862): Ungarische und siebenburgische Bergote, Leipzig:Verlagsbuchhandlung von J.J. Weber , 48 p.

Hauer F., Stache G. (1863): Geologie Siebenbürgens, Wien: Wilhelm Braumüller, p. 505-566.

Ianovici V. şi col.(1976): Geologia Munţilor Apuseni, Bucureşti: Ed. Academiei, 632 p.

Köleseri de Keres-Eer S. (1717):  Auraria Romano-Dacica, Cibinii, 243 p.

Pošepny F. (1874):  Geologisch-Montanistische Studie der Erzlagerstatten von Reězbaěnya in S. O. – Ungarn, Budapest: Légrády Testvérek, 198 p. +3 h. [În: „Földtani közlöny”, IV].

Prahase M., Rus G.  (1997): Zagra: o monografie posibilă. Cluj-Napoca: Carpatica, 227 p.

Rădulescu D., Dimitrescu R.  (2004): Cercetarea geologică a pământului românesc în a doua jumătate a secolului XIX şi primele decenii ale secolului XX. În: “Academica: revistă de ştiinţă, cultură şi artă”, Serie nouă, nr. 24, An XIV/161, p. 58-62.

Rădulescu D., Dimitrescu R.  (2004): Începuturi ale cercetării geologice în spaţiul românesc. În: “Academica: revistă de ştiinţă, cultură şi artă”, Serie nouă, nr. 23, An XIV/160, p. 61-64.

 

                              Vlad  A. CODREA

Universitatea “Babeş-Bolyai”, Facultatea de Biologie-Geologie Cluj-Napoca

                  Gabriela Rodica MORĂRESCU

Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” Cluj-Napoca

 

 

1 Latinizarea –uneori excesivă- a numelui de familie era o tendinţă des întâlnită în rândul intelectualităţii greco-catolice din Transilvania.

2 Aurel Vişovan, www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pitesti/avisovan/docs/cap8.htm

3ÓPIDUM s.n. (Ant.) -  Aşezare omenească romană fortificată; centru economic, politic, religios şi militar, constituind un început de oraş. [Scris şi oppidum, var. opid s.n. / < fr., lat. oppidum].

4 ACCI….. NOI ….. RAM …..BAR…..I…..GEP....CCCCCLXIX (cu următoarea interpretare a preotului Bârlea: “Aci (baturamu) noi (ucise)ram(u) (nemiciram) ... bar(bar)i Gep(idi) 569...)

5 http://www.rosiamontana.ro/drumulaurului/docs/tehnici_miniere.htm: Şteampurile cu săgeţi de fier de tip “californian” reprezintă nivelul tehnic atins pe plan european la finele secolului al XIX-lea. Acest tip de şteampuri a fost utilizat în Roşia Montană în perioada interbelică şi ulterior, până la înlocuirea lui cu mori cu bile.