România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Dor de Eminescu

 

Din Bucovina mea natală

Se-aude bocet, o rafală...

Se sting stejari ştefanieni

Din Crasna pân-la Costiceni...

Pe Vatamanu l-am pierdut,

Leviţchi a murit demult...

Eu plâng de dorul lui Motrescu,

Dar mai ales de Eminescu...

 

Mi-e dor de Putna, an de an...

De Alexandru, de Ştefan,

De Burebista, Decebal,

De buchea din abecedar,

De Mateevici Alexei,

De Pan Halippa, Ţepordei.

Dar mai ales mă tânguiescu

De dulce dor de Eminescu...

 

Eu nu mă tem de sărăcie,

Mi-e frică doar de veşnicie...

De o Femeie, de-un hoinar,

De cititorul fără har...

De un poet proletcultist,

Precum mă tem de Antichrist...

De toate eu mă lecuiescu.

Murind de dor de Eminescu...

 

Nu sunt chemat să proorocesc,

Un singur lucru îmi doresc-

În timpul somnului să mor,

Răpus de mult prea plinul dor:

De Tuchilatu, de Baltag

Şi de măicuţa mea din prag...

Şi de Nichita, de Sorescu,

Dar mai ales de Eminescu…

 

Mă în fior de violenţă

Şi de blestem, de providenţă...

De veacul fără de humor,

De omul cel nemuritor...

Un dor mă macină pustiu

După Gheorghiţă şi Burghiu

Dar mai ales mă prăpădescu

De-atâta dor de Eminescu…

Veghez cu fruntea pe psaltiri...

Vai, neamul nostrum de martiri!

În ţara mea cu nu încap...

Cu sacul îmbrăcat pe cap!

De-mi vine, zău, să mă omor

De-atâta jale şi de dor

De Mareşalul Antonescu,

Dar mai ales de Eminescu...

 

De dor şi de singurătate.

De fraţii din străinătate

Îmi plânge sufletul amar

Dintr-un hotar în alt hotar...

De Ciorănescu, Eliade,

Şi de Vişniec, şi de Palade...

Dar mai cumplit mă mistuiescu

De prea mult dor de Eminescu...

O salbă de poeţi români

Ucişi de lifte de păgâni

Urzesc în negrul lor mormânt

Poeme lungi, de jurământ,

De Neam, de România Mare

Şi nicidecum de răzbunare...

Eu pe Garaz îl pomenescu,

Dar plâng de dor de Eminescu...

 

Mă tot adulmecă ispita:

Copil din flori de-al lui Nichita...

Mi-ai spus cu lacrime în ochi:

- Mă tem de mumă, de deochi...

Azi cine eşti?Azi unde eşti?

Un biet tramvai de Bucureşti...

Mi-e dor de Cristian Popescu,

Dar mai ales de Eminescu...

 

Eu îndurare nu cerşesc...

Dacă greşesc - mă spovedesc

În faţa Sfântului Altar...

Misteriosul avatar

Mă ruinează pas cu pas...

De-un veac tot singur am rămas-

Mă tem să nu înnebunesc

De-atâta dor de Eminesc...

 

            Mihai PREPELIŢĂ

            Ucraina

 

Eminescu -

Sfânt botez al Limbii Române

 

Dintre anotimpuri încărcate –

Memoriei, fruct ce-i rămâne,

Eminescu, sarea în bucate-i,

Sfânt botez al Limbii Române!

El, dintre anotimpuri încărcate

Memoriei, alfabet îi rămâne.

 

Brazdă trasă, purificatoare,

Bronz în seminţe ne-aparţine,

Curcubeu ce-nlănţuie pudoare

Şi-n cristalin izvor revine,

Doinelor - busuioc în pridvoare –

Veşmânt esenţelor creştine.

 

Cuvintele se vor topi mereu,

Cum cerul şi pământu-n grâne

Întoarce rădăcini în Dumnezeu,

El, sfânt Botez Limbii Române,

Şi fereastră-n litere mereu

Veciilor, catarg rămâne

 

Şi-n adevăru-i tot mai strâmtorat,

Se-nghesuie nuntiri păgâne

Chiar în lumina care ni s-a dat,

Mirosul lor de-arginţi s-amâne.

Ceas de Luceafăr ce ne-a fermecat -

Eminescu sfânt Botez rămâne

Neîntrerupt Limbii Române.

 

            Ion Mărgineanu