România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

In memoriam: Nicolae Muntean

A plecat de curând dintre noi, pe calea fără de întoarcere a veşniciei, un OM, în cel mai desăvârşit înţeles al cuvântului şi al comportamentului său în societatea în care i-a hărăzit Dumnezeu să trăiască, devotat până la sacrificiu cauzei ROMÂNISMULUI şi poporului român. Este vorba de Nicolae Muntean, membru fondator şi activ, până la ultima suflare, a Fundaţiei „Alba Iulia – 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” şi a revistei Fundaţiei „Dacoromania”.

S-a născut la 23 februarie 1938 la Tărtăria, judeţul Alba, din părinţii Nicolae şi Ana. Din fragedă pruncie rămâne orfan de tată, acesta decedând pe front, în al doilea război mondial, fapt ce-i va marca personalitatea, fiind pus în situaţia de a-şi ajuta, din toate puterile lui, familia rămasă fără capul ei şi cu mulţimea de treburi şi de obligaţii pe care le presupunea atunci orice familie ţărănească.

De aici a trebuit să izvorască hărnicia, seriozitatea, cinstea, respectul faţă de orice persoană demnă, solicitudinea, indiferent ce i s-ar fi cerut şi celelalte trăsături ale frumosului său caracter. Spre deosebire de unii dintre semenii noştri de astăzi, el nu suporta vehemenţa, certurile, violenţa şi, mai ales, minciuna. Le combătea cu calm, dar ferm.

Urmează cursurile şcolii generale în comuna natală şi, mai apoi, pe cele ale şcolii de mecanici de locomotive din Sibiu. După absolvire se angajează la Depoul de locomotive din Simeria (jud. Hunedoara), făcând naveta de la Tărtăria.

Se căsătoreşte devreme, în 1958, la abia 20 de ani, cu Şuşabă Elena, convieţuirea lor durând 50 de ani.

A fost dăruit de Dumnezeu cu doi copii: Dorel şi Mihaela şi cu trei nepoţi: Ovidiu, Oana şi Rareş.

În anul 1965 se mută la Alba Iulia, unde îşi construieşte casa de pe strada Traian.

Grijuliu cu pregătirea sa profesională, în anul 1975 absolvă cursul de şef-tură-depou şi va fi promovat pe un astfel de post la Depoul de locomotive Simeria. De aici s-a pensionat în anul 1994, la 56 de ani, cu o vechime în muncă de aproape 40 de ani, plus sporurile din grupele de încadrare pentru muncă grea sau periculoasă.

În anul 1999, aflând de intenţiile unor albaiulieni de a pune bazele unei fundaţii cu caracter cultural-patriotic, se alătură acestora şi devine membru fondator al Fundaţiei „Alba Iulia – 1918 pentru Unitate şi Integritate României” şi al revistei „Dacoromania”. Din acel moment el şi-a consacrat o bună parte din timpul său activităţilor organizate şi desfăşurate de către fundaţie, cu toate că avea de rezolvat destule probleme în propria-i gospodărie, plus terenurile agricole moştenite în comuna Tărtăria. În primul rând, cunoscând lipsa de spaţii necesare fundaţiei, el şi-a pus propria casă la dispoziţie, pentru păstrarea arhivei, a drapelelor şi a altor obiecte din dotare, a bibliotecii aflate în continuă creştere, precum şi a stocurilor din revista „Dacoromania”. În al doilea rând, şi-a asumat singur misiunea de a consemna în registre discuţiile şi hotărârile din şedinţele membrilor fundaţiei şi din cele ale Colegiului de redacţie al revistei „Dacoromania”.

Dar, de fapt, alături de vicepreşedintele fundaţiei ec. Ioan Străjan şi de alţi membrii şi simpatizanţi ai acesteia, regretatul Nicolae Muntean a fost omniprezent la toate acţiunile organizate în oraşul Alba Iulia, în judeţul Alba (la Blaj, Geomal, Tărtăria, Zlatna, Mihalţ, Bucerdea Vinoasă, Mănăstirea Râmeţ, Lancrăm, Sebeş, Cetatea dacică Căpâlna, Bia, Cetatea de Baltă etc.) în localităţi din ţară (Iaşi, Sibiu, Bucureşti, Sinaia, Mănăstirea Putna, Aurel Vlaicu, Densuş, Gurasada) iar peste hotare a făcut parte din delegaţia care a participat la Edineţ (R. Moldova) la sfinţirea şi dezvelirea statuii lui Ştefan cele Mare, iar în Bucovina (R. Ucraina) a participat în cadrul acţiunii „Pe urmele lui Aron Pumnul”.

A sprijinit îndeaproape realizarea diferitelor simpozioane organizate în decursul timpului, precum şi la desfăşurarea anuală a „Deniilor eminesciene” şi a „Taberei de cultură şi civilizaţie Românească” pe meleagurile Albei, cu tinerii români de peste Prut.

A fost iniţiatorul înfiinţării Societăţii „Tărtăria 2003”, iar în noiembrie 2007 a participat efectiv la realizarea monumentului închinat marelui unificator de neam, Mihai Viteazul de la biserica „Sfânta Treime” din Alba Iulia.

În anul 2007 a participat la acţiunea fundaţiei (neterminată) „Pe urmele Sfântului Sofronie” (la Cioara, Afteia, Bobâlna, Zlatna, Curtea de Argeş şi Robaia). Regretăm mult că nu a fost printre noi la sfinţirea şi dezvelirea statuii călugărului Sofronie, de la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Lipovenii Bălgradului.

Toate acestea le-a preferat înaintea altor ocupaţii mai urgente sau mai necesare vieţii lui şi familiei sale.

Demn de remarcat este faptul că, deşi era suferind, nu a lăsat niciodată să se vadă acest lucru.

A fost omul de încredere totală, motiv pentru care fundaţia l-a delegat, în mai multe rânduri, cu misiuni de legături cu alte societăţi şi asociaţii similare sau cu misiuni de curierat, existând garanţia că problemele ce trebuiau discutate vor fi exact cele stabilite la plecare.

Şi totuşi, în a doua parte a anului 2007, pe trupul lui voinic, a început să se aştearnă un fel de oboseală, din ce în ce mai accentuată cu trecerea timpului, cauzată de afecţiunea de la ficat, care făcea ca zâmbetul său să fie tot mai rar, tot mai lipsit de veselie. Criza finală a fost relativ scurtă. După operarea ficatului în clinicile de la Cluj-Napoca se părea că va fi bine, aşteptându-se ieşirea din starea postoperatorie. Dar nu a fost să fie aşa. Intervenţia bruscă a unei crize hepatice a însemnat sfârşitul.

Şi astfel, la data de 13 februarie, în anul în care ar fi trebuit să-şi serbeze „nunta de aur”, s-a stins din viaţă un OM şi un PATRIOT ROMÂN, cum am fi dorit să fie cu milioanele în această atât de tracasată ţară, care este draga noastră ROMÂNIE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, să-l ierte de toate păcatele şi să-l aşeze în latura celor drepţi.

                                                                                                                              Redacţia