(135 de ani de la naştere şi  55 de ani de la moartea sa)

Pentru scurt timp, legătura cu Blajul va fi întreruptă, prin plecarea sa la liceul reformat din Zalău, ale cărui cursuri le va absolvi în anul 1890 şi, mai apoi, la cursurile universitare de drept de la Cluj, Viena şi Budapesta.1 În vara anului 1892 legăturile cu Blajul se vor relua, este adevărat, deocamdată în scris. Tânărul student, absolvent al celui de al doilea an, probabil la Cluj, cerea o bursă de studii din fondurile administrate de către Mitropolia greco-catolică română din Blaj. I se acordă o bursă anuală de 400 florini din fondul Şuluţian.2   În anii următori cererile    se vor repeta,   dar vor fi trimise din locuri diferite. Astfel,  la 21 iulie 1893 expedierea se face din Viena3,  iar în anii 1895-1896 din Bidapesta4.

Încă din studenţie Iuliu Maniu intră în viaţa politică. În anul 1892 participă la Congresul studenţesc de la Roman, ca reprezentant al studenţimii ardelene. În anii următori, 1893-1895, ia parte activă la agitaţiile provocate de Replică şi Memorandum. În 1895, fiind la Budapesta, înfiinţează societatea studenţilor români, sârbi şi slovaci, al cărui scop era lupta comună împotriva politicii de maghiarizare promovate de către autoritatea centrală, devenind preşedintele acesteia.5

Într-un ordin confidenţial al ministrului cultelor şi instrucţiunii din Budapesta, Dr. Wlaszics Gyula, adresat mitropolitului Victor Mihali din Blaj, la 8 decembrie 1895, se arată că Iuliu Maniu agită spiritele pentru a strica armonia dintre naţionalităţile din statul ungar, că a organizat trimiterea de telegrame şefilor de partide ale naţionalităţilor ce au participat la Congresul din august 1895 de le Budapesta, unde s-a realizat alianţa româno-sârbo-slovacă împotriva politicii de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din Ungaria şi că a scris un articol în ziarul “Tribuna”, în care acuză statul şi nobilimea că a ţinut naţionalităţile în bezna închisorilor ca pe martiri. Drept urmare, se cerea suspendarea bursei de 400 florini din fondul Şuluţian, lucru ce nu s-a întâmplat însă.6

În primăvara anului 1896 îşi ia doctoratul în drept la Budapesta cu sprijinul financiar al lui Ioan Micu Moldovan, pe atunci vicar general al Mitropoliei greco-catolice din Blaj, cu care se pare că se cunoştea mai demult şi cu care era în relaţii oarecum intime, întrucât i se adresează cu “bade”7.    În acelaşi an,  ca un semn al recunoaşterii meritelor sale politice,  Iuliu Maniu a fost ales ca membru în comitetul Partidului Naţional Român din Transilvania8.

Peste 2 ani în 1898, îşi ia examenul de avocat şi candidează  la postul de avocat arhidiecezan de la Mitropolia greco-catolică din Blaj,  devenit vacant.  În şedinţa din l noiembrie 1898 a Consistoriului din Blaj,  în urma refuzului dr. Ştefan Cicio Pop de la Arad de a mai candida pe post,  Iuliu Maniu a fost preferat,   prin votul a 6 canonici,  din 7 prezenţi, restului de 9 candidaţi,  care au primit răspunsuri negative. De menţionat că la şedinţa consistorială au fost prezenţi şi mitropolitul Victor Mihali, precum şi vicarul general Ioan Micu Moldovan.9

Cu data de 14 noiembrie 1898 îşi preia funcţia şi se mută de la Şimleul Silvaniei la Blaj10.  Iată-1, deci, reîntors în “Mica Romă”,  centrul cultural al românilor din Transilvania, după mai puţin de un deceniu şi jumătate, într-o funcţie care avea şi un puternic substrat politic. Va locui şi va activa aici, ca avocat arhidiecezan,  profesor de drept civil la Academia teologică greco-catolică şi jurist consult al băncii locale “Patria”,  timp de 20 de ani, până la sfârşitul anului 1918,  cu excepţia perioadei 15 octombrie 1915 - noiembrie 1918, când a fost mobilizat în armata austro-ungară şi trimis pe fronturile rusesc şi italian.11

În legătură cu mobilizarea sa în armată merită să amintim repetatele intervenţii ale Mitropoliei greco-catolice din Blaj pe lângă ministrul cultelor şi instrucţiunii de la Budapesta, din perioada 31 mai - 25 august 1915, pentru scutire. Răspunsurile au fost însă negative, din motive “principiale”. Mai mult chiar, ministrul

cerea ca Iuliu Maniu să fie “îndemnat a lupta pentru apărarea patriei”.12  De pe front, Maniu va ţină legătura, în scris, cu mitropolitul şi cu Consistoriul din Blaj.13

Alba Iulia, fosta capitală a Transilvaniei, şi, de la anul 1600, simbol al unităţii de neam, se afla la 35 de km de Blaj.

Nu ne-am propus să stabilim de câte ori a fost Iuliu Maniu la Alba Iulia, lucru de altfel imposibil, având în vedere faptul că el se deplasa frecvent acolo pentru procesele ce le susţinea la tribunalul comitatens din localitate, pentru propaganda electorală ce o desfăşura în zonă (să nu uităm că el e fost deputat al circumscripţiei electorale Vinţul de Jos în perioada 1906-1910)14, pentru a răspunde obligaţiilor de deputat în parlamentul maghiar şi pentru diferite întruniri cu fruntaşii politici români, sau pentru a participa la marile adunări ale românilor din zonă şi din alte părţi ale Transilvaniei, cu caracter protestatar faţă de politica de asuprire naţională e guvernanţilor.

Ne-am propus să reliefăm doar câteva dintre prezenţele sale în istoricul oraş şi anume, cele în care s-a manifestat public sau a avut un rol deosebit.

Astfel, îl vom găsi pe Iuliu Maniu prezent la Congresul de la Alba Iulia al românilor din Transilvania din 11 iunie 1912, care a protestat împotriva înfiinţării episcopiei greco-catolice de Hajdu-dörög, cu limbă de oficiere maghiară, încercare a autorităţilor de a maghiariza forţat şi biserica greco-catolică românească. Aici, alături de ceilalţi fruntaşi politici români, George Pop de Băseşti, Ştefan Cicio Pop, Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida-Voevod, el a rostit o cuvântare care a depăşit simplul protest pe teme religioase, vizând drepturile naţionale ale românilor.15

Rolul cel mai mare însă îi va reveni lui Iuliu Maniu în zilele realizării Marii Uniri din anul 1918.

După eşuarea tratativelor de la Arad, din zilele de 13-14 noiembrie 1918, purtate între C.N.R. Central şi delegaţia guvernului maghiar, condusă de ministrul Jászi Oskár, tratative la care a fost chemat de urgenţă de la Viena şi Iuliu Maniu, care s-a pronunţat pentru ruperea definitivă de Ungaria,  şi după ce, la 15 noiembrie 1918,  C.N.R. Central a lansat comunicatul prin care se anunţa convocarea în curând a Adunării Naţionale,  în cadrul acestuia s-au purtat discuţii aprinse unde să fie locul de convocare. Atât argumentele de ordin istoric,  cât şi cele privind condiţiile de siguranţă,  au decis pentru Alba Iulia. Pentru a se consulta cu Consiliul Naţional Român din localitate dacă îşi poate asuma răspunderea unei organizări de o asemenea amploare este trimis la Alba Iulia Iuliu Maniu. Acesta soseşte în oraş în ziua de 17 noiembrie 1918 ş1 după ce informează Consiliul Naţional local despre intenţia C.N.R. Central de a convoca Marea Adunare Naţională în “vechea Capitală a Ardealului”, stabileşte cu acesta pregătirile ce trebuiau făcute, urmând ca problemele de amănunt să fie rezolvate pe parcurs, cu conducerea centrală. Aflând despre destoinicia locotenentului Ovidiu Gritta, în formarea gărzilor naţionale române din satele de la sud de Mureş, Maniu îi cere acestuia să formeze o companie de onoare pentru ceremoniile prilejuite de Marea Adunare Naţională. De asemenea, el a transmis consiliului naţional local dorinţa C.N.R. Central ca la Adunare să fie convocat cât mai mult popor în haine de sărbătoare.

Profitând de deplasare, Maniu se repede, în ziua următoare, 18 noiembrie, până acasă, la Blaj, unde, în după-masa zilei,va expune în faţa unei adunări a fruntaşilor locali scopul misiunii sale. Referindu-se la motivele care au determinat alegerea Albei Iulia ca loc al Adunării Naţionale, el a pronunţat cuvintele: “Ghiciţi, desigur, de ce acolo! Lucraţi din răsputeri ca adunarea aceasta să fie vrednică de neamul românesc”.16

La 30 noiembrie 1918, în preziua Marii Adunări Naţionale, fruntaşii politici români sosiţi la Alba Iulia s-au întrunit într-o şedinţă preliminară, pentru a discuta proiectul de rezoluţie şi, implicit, condiţiile Unirii.

În cadrul şedinţei, Iuliu Maniu şi-a exprimat opinia că misiunea Adunării Naţionale este de a proclama unirea tuturor românilor într-un singur stat. Nu trebuiesc puse condiţii în această privinţă, dar trebuie recunoscută necesitatea unei etape de tranziţie. După câte afirmă în memoriile sale dr. Zaharie Muntean, avocat din Alba Iulia, participant la şedinţa preliminară din 30 noiembrie 1918, Iuliu Maniu avea pe atunci funcţia de secretar general al P.N.R. şi a avut un rol hotărâtor în curmarea discuţiilor ce păreau fără sfârşit şi care ameninţau, la un moment dat, să ducă la eşuarea întregii pregătiri. El a sistat discuţiile afirmând că Marea Adunare Naţională are mandatul din partea poporului de a proclama Unirea. Atât şi nimic mai mult. Restul sunt chestiuni de amănunt, secundare, ce urmează a fi rezolvate de către Constituanta României Mari. În faţa acestei intervenţii energice toţi cei prezenţi au izbucnit în aplauze şi în strigăte de: “Trăiască România Mare”.17

A doua zi, la l Decembrie 1918, în cadrul Adunării Naţionale, Iuliu Maniu a făcut parte din grupul celor privilegiaţi să ia cuvântul, reliefând legitimitatea adunării şi a hotărârilor ei.18

După cum se ştie, la 2 decembrie 1918, Marele Sfat Naţional, ales cu o zi înainte, s-a întrunit în prima sa şedinţă, prilej cu care a procedat la alegerea din rândurile sale a unui comitet executiv permanent care să conducă afacerile curente din teritoriile unite cu România, până la realizarea faptică a Unirii sub toate aspectele, care s-a numit Consiliul Dirigent. Ca preşedinte al acestuia a fost desemnat Iuliu Maniu. După depunerea jurământului în faţa episcopului Ion Papp, el e mulţumit Marelui Sfat Naţional pentru încredere şi a făcut promisiunea “că activitatea ce vor desfăşura va fi condusă numai de interesele superioare ale neamului românesc şi roagă conlucrarea tuturor românilor pentru a putea îndeplini opera ce l-i s-a încredinţat”.

În după-masa aceleiaşi zile, Consiliul Dirigent a ţinut prima sa şedinţă, de organizare. Cu acest prilej, Iuliu Maniu a fost reconfirmat ca preşedinte, repartizându-i-se şi Resortul de Interne. El a relevat răspunderea politică, juridică, morală şi materială a fiecărui membru al consiliului, a cerut şefilor de resoarte să nu se amestece în treburile celorlalte, dar personal să fie informat asupra tuturor problemelor principale şi speciale ale resoartelor.

Consiliul Dirigent a ţinut şedinţe în Alba Iulia între 2 şi 4 decembrie 1918. Printre primele acţiuni a fost şi aceea de a comunica în scris guvernului maghiar hotărârea M.A.N. de unire cu România şi constituirea sa. La 3 decembrie, printre alte probleme, s-a hotărât şi preluarea administraţiei locale, fără însă a se folosi forţa, dându-se ordine, în acest sens, CNR comitatense.19 În consecinţă, în şedinţa sa din 4 decembrie 1918, în condiţiile în care Consiliul Dirigent îşi mai desfăşura încă lucrările la Alba Iulia, consiliul naţional român local hotărăşte preluarea administraţiei oraşului, printr-o delegaţie formată din preşedintele său şi încă doi membrii. Aceasta urma să ceară predarea primăriei şi depunerea jurământului de fidelitate faţă de Consiliul Dirigent de către personalul aflat în funcţiune. În ziua de 5 decembrie operaţiunea s-a şi executat, fiind instalat pe postul de primar Dr. Camil Velican, membru al CNR local, pe postul de căpitan al poliţiei Ovidiu Gritta, iar pe cel de primcăpitan Rubin Patiţia junior.20

Astfel, apreciem că Alba Iulia a fost prima localitate din Transilvania în care administraţia locală a fost preluată de români după actul istoric din l Decembrie 1918.

Din cartea poştală trimisă la 4 decembrie 1918 soţilor Velican din Alba Iulia, prin care cei 12 membrii ai Consiliului Dirigent, în frunte cu Iuliu Maniu, prezenţi în localitate, mulţumesc acestora pentru ospitalitatea oferită în scopul ţinerii primelor şedinţe de lucru, rezultă că etapa alba-iuliană s-a terminat.21  Se pare că în acea zi membrii consiliului au plecat, în scopuri de pregătire, pe la casele lor, urmând să se reîntâlnească pe ziua de 9 decembrie la Sibiu. Într-adevăr, la 9 decembrie. Andrei Bîrseanu, preşedintele CNR comitatens din Sibiu, va rosti în faţa membrilor Consiliului Dirigent un cuvânt de bun sosit.22 Şi totuşi, este posibil ca o parte dintre membrii consiliului, printre care şi Iuliu Maniu, să mai fi rămas două zile la Alba Iulia, întrucât numai aici se putea întocmi memoriul semnat la 6 decembrie 1918 de către preşedinte, cu referire la consecinţele nefaste ale convenţiei militare de la Belgrad pentru transpunerea în realitate a dreptului la autodeterminare al poporului român, împreună cu anexele sale.23

La 7 decembrie 1918 Iuliu Maniu se afla la Blaj, întrucât în acea zi el depune la Mitropolia greco-catolică din localitate o cerere, prin care solicită prelungirea concediului, neputându-şi reocupa postul de avocat arhidiecezan din cauza noii funcţii politice, cea de preşedinte al Consiliului Dirigent. Luând la cunoştinţă, cu satisfacţie, cele cuprinse în cerere, Consistorial mitropolitan îi va aproba, la 28 decembrie, prelungirea concediului pe o perioadă nedeterminată. De altfel, în 6 martie 1919, din Sibiu, Iuliu Maniu va cere pensionarea, susţinându-şi cererea cu un certificat medical.24 El avea, în acel moment, 46 de ani şi peste 20 de ani vechime în serviciu.

După evenimentele Marii Uniri din anul 1918, Alba Iulia, ca simbol al unităţii naţionale, va deveni un puternic suport în propulsarea lui Iuliu Maniu, ca om politic în România, precum şi a partidului său (P.N.R., iar din 1926 P.N.Ţ.).

De altfel, în urma alegerilor parlamentare din luna noiembrie 1919, el va ajunge senator de Alba Iulia în Parlamentul ţării. În următorii ani, Maniu va prefera Alba Iulia pentru organizarea unor mari adunări ale partidului său în scopuri electorale şi de propagandă.

Astfel, la 24 aprilie 1920 are loc aici un congres al P.N.R. cu 460 de delegaţi, care au venit să-l asculte pe Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi pe ceilalţi fruntaşi ai partidului. În anul următor. 1921, la 18 septembrie, PNR a organizat la Alba Iulia o mare adunare populară, cu circa 5000 de participanţi din oraş şi din satele înconjurătoare, atraşi din nou de prezenţa lui Iuliu Maniu şi a altor fruntaşi ai partidului.

Un alt congres al PNR la Alba Iulia va fi proiectat pentru mijlocul lunii octombrie 1922, dar el va fi amânat din cauza serbărilor din 15 octombrie, ale încoronării regelui Ferdinand şi reginei Maria, ca suverani ai tuturor românilor, serbări la care Iuliu Maniu şi ceilalţi fruntaşi ai partidului său nu au participat. Motivul acestei demonstraţii, considerate jignitoare la adresa familiei regale, era nesatisfacerea speranţei în formarea unul guvern de coaliţie în care să fi fost reprezentat şi PNR , şi căruia să i se fi încredinţat organizarea serbărilor încoronării.25

O altă mare adunare organizată la Alba Iulia, de data aceasta de către PNŢ, a fost cea din 6 mai 1928, prin care s-a urmărit forţarea Partidului Liberal, de guvernământ, să părăsească puterea. Cei aproximativ 100.000 de oameni, majoritatea ţărani, care au participat, au demonstrat capacitatea organizatorică a PNŢ şi marea popularitate a lui Iuliu Maniu. De altfel, el însuşi a adresat un apel de participare “Fraţilor din judeţul Alba”, cărora le cerea să lupte pentru a fi vrednici de părinţii lor.

În discursul său la adunare, Iuliu Maniu a condamnat Partidul Liberal şi politica sa, caracterizată ca fiind antipopulară. Întrucît naţional-ţărăniştii nu participau la lucrările parlamentului, boicotându-l, s-a hotărât ca adunarea să-1 înlocuiască, luându-şi denumirea de “Adunarea Naţională a poporului român”.

În faţa pericolului ca o parte din mulţimea exaltată să întreprindă un marş asupra Bucureştiului pentru a sili guvernul să demisioneze, Iuliu Maniu şi alţi moderaţi din partidul său au anihilat această intenţie şi au îndemnat pe participanţi, ca în grupuri mici, să plece acasă, urmând ca deciziile cum să se acţioneze în continuare să le ia conducerea partidului. În acest sens, s-a admis şi colaborarea cu autorităţile statului26.

În sfârşit, mai semnalăm prezenţa la Alba Iulia a lui Iuliu Maniu, la marile serbări naţionale din 20 mai 1929, consacrate jubileului de 10 ani de la Marea Unire. De data aceasta, el avea satisfacţia de a fi organizatorul principal al serbărilor şi de a participa la ele ca şef al guvernului României. În Sala Unirii, în prezenţa familiei regale, regenţei, parlamentului, guvernului, diplomaţilor, a unor invitaţi de peste hotare şi a personalităţilor din întreaga Românie, el a pronunţat un impresionant discurs în care a relevat caracterul creator al jertfelor eroilor Unirii şi consecinţele politice ale acestui act, în deceniul sărbătorit. “Unitatea naţională este înfăptuită. Reforma agrară este realizată. Votul obştesc este un drept statornicit... Stăpâni în ţara noastră, suntem liberi a ne folosi cu vrednicie de bogăţiile ei…”.27

Din cauza frământărilor politice existente în sânul partidului său şi datorită faptului că manifestarea s-a organizat sub auspiciile guvernului liberal condus de Gheorghe Tătărăscu, Iuliu Maniu va lipsi de la ultima mare adunare cu caracter naţional organizată în Alba Iulia, înaintea instaurării celor trei dictaturi, cea din 14 octombrie 1937, prilejuită de dezvelirea monumentului “Horea, Cloşca şi Crişan” (150 de ani de la moartea martirilor neamului).28

Desigur, personalitatea lui Iuliu Maniu, poate fi revendicată sub diferite aspecte, peste tot unde 1-au purtat paşii şi unde a acţionat în îndelungata sa activitate. Ea însă nu poate aparţine decât naţiunii şi poporului român, singurul în drept să-i judece faptele

În aprecierea operei politice a lui Iuliu Maniu, istoricii noştri trebuie să fie obiectivi, dar judecata trebuie făcută în funcţie de condiţiile concrete ale timpului în care a trăit şi activat acesta şi nu după cum credem noi astăzi că ar fi trebuit să acţioneze. Faţă de o asemenea personalitate, care a activat cu luciditate timp de 6 decenii, în condiţii interne şi internaţionale dintre cele mai complexe şi mai diferite, controversele sunt fireşti.

Pentru noi, cei de pe meleagurile Albei, Iuliu Maniu rămâne, însă, unul dintre înfăptuitorii principali al Marii Uniri. Nu s-a ţinut cont de acest lucru atunci când “mareea neagră” a dictaturii comuniste,  cum o numea regretatul nostru profesor şi istoric Eugen Hulea,  1-a eliminat din calea ei.

Astăzi,  aici,  pe meleagurile marilor sale înfăptuirii, la 135 de ani de la naşterea sa şi la 55 de ani de la tristul său sfârşit, este bine să ne  aducem aminte de înţeleptele cuvinte ale poporului nostru:  „cele bune să se adune,  cele rele să se spele”.

                                          Ioan Pleşa

Note

1. "Şematismul veneratului cler al Arhidiecesei Metropolitane greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş pre anul Domnului 1900. De la Sânta Unire 200", Blaj, 1900, p. 721; "Minerva - Enciclopedie Română", Cluj, 1929, p. 646.

2. Direcţia Arhivelor Naţionale (DAN) Judeţul Alba, fond Mitropolia greco-catolică română de Alba Iulia şi Făgăraş din Blaj, registratura generală, protocolul actelor din anul 1892, Nr. inv. 85, Nr. de înregistrare 3495 din 31 august 1892

3. Ibidem, protocolul actelor din anul 1893, Nr. inv. 86, Nr. de înregistrare 2549 din 1 august 1893 şi 3272 din 9 septembrie 1893.

4. Ibindem, protocolul actelor din anii 1894, Nr. inv. 87, Nr. de înregistrare 2623 din 7 iulie 1894; 1895, Nr. inv. 88, Nr. de înregistrare 2473 din 23 iunie 1895 şi 4145 din 17 septembrie 1895; 1896, Nr. inv. 89, Nr. de înregistrare 2101 din 21 mai 1896; actul cu Nr. de înregistrare 2101 din 21 mai 1896, filele 1-2.

5. Minerva - Enciclopedie Română, p. 647.

6. Idem; loc. cit., fond cit., Cabinetul mitropolitului, dos. Nr. 1030/1895, filele 2-3: Istoria României în date, lucrare colectivă coordonată de Constantin Giurescu, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, p. 266.

7. Minerva - Enciclopedie Română, p. 647; Şematismul... 1900, p. 721, loc. cit., fondul personal Ioan Micu Moldovan, dos. Nr. 115/1896, filele 1-2.

8. Minerva - Enciclopedie Română, p. 647.

9. Loc cit., fond Mitropolia greco-catolică Blaj, Consistoriu, procese verbale de şedinţă, dos. Nr. 2/1898, Nr. crt. 2880.

10. Ibidem, registratura generală, acte înregistrate Nr. 5647/1898, filele 1-9; Protocolul actelor pe anul 1898, Nr. inv. 91, Nr. de înregistrare 5373, 5603, 5647; Şematismul... 1900, pp. 721-722; Minerva - Enciclopedie Română, p. 647.

11. Minerva, Enciclopedie Română, p. 647; Şematismul... 1900, pp. 103-722.

12. Loc. cit., fond cit., registratura generală, acte înregistrate, Nr. 5934/1915; protocolul actelor pe anul 1915, Nr. inv. 123-124, Nr. de înregistrare 3071 din 2 iunie; 5114 din 21 august; 5934 din 9 septembrie; 6727 din 3 octombrie; 6820 din 9 octombrie.

13) Idem, acte înregistrate, Nr. 3141/1916, Cabinetul mitropolitului dos. Nr. 1795/1918.

14. Idem, acte înregistrate, Nr. 6022/1906; Protocolul actelor pe anul 1906, Nr. inv. 105, Nr. de înregistrare 6123 din 20 septembrie; Minerva - Enciclopedie Română, p. 647; Nicolae Josan, "Judeţul Alba - prezenţă de prim rang în lupta pentru libertate şi unitate naţională (1849-1914), în "Alba Iulia - 2000", Alba Iulia, 1975, pp. 333-334.

15. Nicolae Josan, op. cit., p. 337; Istoria României în date, p. 293

16. Ioan Pleşa, "Contribuţia maselor din judeţul Alba la realizarea actului Unirii Transilvaniei cu România, din 1 Decembrie 1918", în Alba Iulia - 2000, pp. 419-423; Ioan Pleşa, "Colaborarea consiliilor naţionale române din comitatul Alba Inferioară cu Consiliul Naţional Român Central din Arad pentru pregătirea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918", în "Ziridava", Nr. VII , Arad, 1977, pp. 254-256; Viorica Lascu, Marcel Ştirban, "Consiliul Naţional Român din Blaj (noiembrie 1918 - ianuarie 1919) - Protocoale şi acte  - vol. I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978, pp. 109, 111, 112.

17. Ştefan Pascu, "Făurirea statului naţional unitar român", vol. II, Editura Academiei României, Bucureşti, 1983, pp. 179-182.

18. Ioan Pleşa, "1 Decembrie 1918 - o zi din istoria oraşului Alba Iulia, o zi din istoria poporului român", în Alba Iulia - 2000, p. 436; "Marea Adunare Naţională întrunită în ziua de 1 Decembrie 1918. Acte şi documente", tipăritură din anul 1929 cuprinsă în fondurile Prefectura judeţului Alba, registratura generală, acte înregistrate, Nr. 6120/1929 şi Primăria oraşului Abrud, acte inventariate Nr. 2/1929.

19. Gheorghe Iancu, "Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920), Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1985, pp. 17, 19, 23, 25-26, 45, 125.

20. Liviu Palihovici, "Situaţia politică dintre cele două războaie mondiale", în Alba Iulia - 2000, p. 464.

21. Fotocopie aflată la Muzeul Unirii din Alba Iulia, originalul presupunându-se că se află în patrimoniul Muzeului Naţional din Bucureşti.

22. Gheorghe Iancu, op. cit. , p. 23.

23. Ibidem, pp. 105-107.

24. D.A.N., Jud. Alba, fondul Mitropolia greco-catolică Blaj, protocolul actelor pe anul 1918, Nr. inv. 129-130, Nr. de înregistrare 5855 din 7 decembrie; registratura generală, acte înregistrate, Nr. 832/1918

25. Valer Moga, Constantin I. Stan, "Încoronarea regelui Ferdinand I la Alba Iulia. Jubileul de 70 de ani al Catedralei Încoronării 15 octombrie 1922 - 15 octombrie 1992", în "Îndrumător pastoral" al Episcopiei ortodoxe române din Alba Iulia, vol. XV, număr jubiliar, Alba Iulia, 1992, pp. 3-5.

26. Constantin I. Stan, Adunarea de la Alba Iulia a Partidului Naţional Ţărănesc din 6 mai 1928", în "Apulum", vol. XXI, Alba Iulia, 1983, pp. 354-364.

27. Valer Moga, "Serbările Unirii, Alba Iulia 20 mai 1929", în Apulum, vol. XXII, 1985, p. 273.

28. Liviu Palihovici, "Monumentul "Horea, Cloşca şi Crişan"  din Alba Iulia", în Apulum, vol. XVIII, 1980, p. 559; Ziarul "Unirea poporului", Blaj, Nr. 43 din 24 octombrie 1937, p. 2