Iuliu
Maniu, personalitate de primă mărime a vieţii noastre
politice de la sfârşitul secolului XIX şi din prima jumătate
a secolului XX, poate fi comparat, credem noi, ca longevitate
politică, doar cu George Bariţiu. Născut la 9
ianuarie 1873 pe meleagurile sălăjene, el va fi destul de
repede adoptat pe meleagurile Albei, unde va cunoaşte ,mai
apoi, afirmarea şi cele mai mari satisfacţii ca om
politic.
Nepot,
pe filiera mamei, a marelui ideolog al revoluţiei paşoptiste
transilvănene care a fost Simion Bărnuţiu, el va fi
trimis de familie să urmeze cursurile primare în celebrele
şcoli româneşti de la Blaj. Aceasta putea să se întâmple,
desigur, doar la începutul deceniului nouă al veacului al
XIX-lea.
Ce
influenţă a avut prezenţa în Blaj şi educaţia
primită acolo asupra micului şcolar Maniu nu putem stabili
în prezent, dar le putem bănui
prin ceea ce a devenit acesta mai târziu. |

|
Pentru
scurt timp, legătura cu Blajul va fi întreruptă, prin plecarea sa
la liceul reformat din Zalău, ale cărui cursuri le va absolvi în
anul 1890 şi, mai apoi, la cursurile universitare de drept de la Cluj,
Viena şi Budapesta.1 În
vara anului 1892 legăturile cu Blajul se vor relua, este adevărat,
deocamdată în scris. Tânărul student, absolvent al celui de al
doilea an, probabil la Cluj, cerea o bursă de studii din
fondurile administrate de către Mitropolia greco-catolică română
din Blaj. I se acordă o bursă anuală de 400 florini din
fondul Şuluţian.2
În anii următori cererile
se vor repeta, dar
vor fi trimise din locuri diferite. Astfel,
la 21 iulie 1893 expedierea se face din Viena3, iar
în anii 1895-1896 din Bidapesta4.
Încă
din studenţie Iuliu Maniu intră în viaţa politică. În
anul 1892 participă la Congresul studenţesc de la Roman, ca
reprezentant al studenţimii ardelene. În anii următori,
1893-1895, ia parte activă la agitaţiile provocate de Replică
şi Memorandum. În 1895, fiind la Budapesta, înfiinţează
societatea studenţilor români, sârbi şi slovaci, al cărui
scop era lupta comună împotriva politicii de maghiarizare promovate de
către autoritatea centrală, devenind preşedintele acesteia.5
Într-un
ordin confidenţial al ministrului cultelor şi instrucţiunii
din Budapesta, Dr. Wlaszics Gyula, adresat mitropolitului Victor Mihali din
Blaj, la 8 decembrie 1895, se arată că Iuliu Maniu agită
spiritele pentru a strica armonia dintre naţionalităţile din
statul ungar, că a organizat trimiterea de telegrame şefilor de
partide ale naţionalităţilor ce au participat la Congresul
din august 1895 de le Budapesta, unde s-a realizat alianţa româno-sârbo-slovacă
împotriva politicii de maghiarizare forţată a naţionalităţilor
din Ungaria şi că a scris un articol în ziarul “Tribuna”, în
care acuză statul şi nobilimea că a ţinut naţionalităţile
în bezna închisorilor ca pe martiri. Drept urmare, se cerea suspendarea
bursei de 400 florini din fondul Şuluţian, lucru ce nu s-a întâmplat
însă.6
În
primăvara anului 1896 îşi ia doctoratul în drept la Budapesta cu
sprijinul financiar al lui Ioan Micu Moldovan, pe atunci vicar general al
Mitropoliei greco-catolice din Blaj, cu care se pare că se cunoştea
mai demult şi cu care era în relaţii oarecum intime, întrucât i
se adresează cu “bade”7.
În acelaşi an, ca
un semn al recunoaşterii meritelor sale politice,
Iuliu Maniu a fost ales ca membru în comitetul Partidului Naţional
Român din Transilvania8.
Peste
2 ani în 1898, îşi ia examenul de avocat şi candidează
la postul de avocat arhidiecezan de la Mitropolia greco-catolică
din Blaj, devenit vacant.
În şedinţa din l noiembrie 1898 a Consistoriului din Blaj,
în urma refuzului dr. Ştefan Cicio Pop de la Arad de a mai
candida pe post, Iuliu Maniu a
fost preferat, prin votul
a 6 canonici, din 7 prezenţi,
restului de 9 candidaţi, care
au primit răspunsuri negative. De menţionat că la şedinţa
consistorială au fost prezenţi şi mitropolitul Victor Mihali,
precum şi vicarul general Ioan Micu Moldovan.9
Cu
data de 14 noiembrie 1898 îşi preia funcţia şi se mută
de la Şimleul Silvaniei la Blaj10.
Iată-1, deci, reîntors în “Mica Romă”,
centrul cultural al românilor din Transilvania, după mai puţin
de un deceniu şi jumătate, într-o funcţie care avea şi
un puternic substrat politic. Va locui şi va activa aici, ca avocat
arhidiecezan, profesor de drept
civil la Academia teologică greco-catolică şi jurist consult
al băncii locale “Patria”, timp
de 20 de ani, până la sfârşitul anului 1918,
cu excepţia perioadei 15 octombrie 1915 - noiembrie 1918, când
a fost mobilizat în armata austro-ungară şi trimis pe fronturile
rusesc şi italian.11
În
legătură cu mobilizarea sa în armată merită să
amintim repetatele intervenţii ale Mitropoliei greco-catolice din Blaj
pe lângă ministrul cultelor şi instrucţiunii de la
Budapesta, din perioada 31 mai - 25 august 1915, pentru scutire. Răspunsurile
au fost însă negative, din motive “principiale”. Mai mult chiar,
ministrul
cerea
ca Iuliu Maniu să fie “îndemnat a lupta pentru apărarea
patriei”.12
De pe front, Maniu va ţină legătura, în scris, cu
mitropolitul şi cu Consistoriul din Blaj.13
Alba
Iulia, fosta capitală a Transilvaniei, şi, de la anul 1600, simbol
al unităţii de neam, se afla la 35 de km de Blaj.
Nu
ne-am propus să stabilim de câte ori a fost Iuliu Maniu la Alba Iulia,
lucru de altfel imposibil, având în vedere faptul că el se deplasa
frecvent acolo pentru procesele ce le susţinea la tribunalul comitatens
din localitate, pentru propaganda electorală ce o desfăşura
în zonă (să nu uităm că el e fost deputat al
circumscripţiei electorale Vinţul de Jos în perioada 1906-1910)14,
pentru a răspunde obligaţiilor de deputat în parlamentul maghiar
şi pentru diferite întruniri cu fruntaşii politici români, sau
pentru a participa la marile adunări ale românilor din zonă
şi din alte părţi ale Transilvaniei, cu caracter protestatar
faţă de politica de asuprire naţională e guvernanţilor.
Ne-am
propus să reliefăm doar câteva dintre prezenţele sale în
istoricul oraş şi anume, cele în care s-a manifestat public sau a
avut un rol deosebit.
Astfel,
îl vom găsi pe Iuliu Maniu prezent la Congresul de la Alba Iulia al
românilor din Transilvania din 11 iunie 1912, care a protestat împotriva
înfiinţării episcopiei greco-catolice de Hajdu-dörög, cu limbă
de oficiere maghiară, încercare a autorităţilor de a
maghiariza forţat şi biserica greco-catolică românească.
Aici, alături de ceilalţi fruntaşi politici români, George
Pop de Băseşti, Ştefan Cicio Pop, Vasile Lucaciu, Alexandru
Vaida-Voevod, el a rostit o cuvântare care a depăşit simplul
protest pe teme religioase, vizând drepturile naţionale ale românilor.15
Rolul
cel mai mare însă îi va reveni lui Iuliu Maniu în zilele realizării
Marii Uniri din anul 1918.
După
eşuarea tratativelor de la Arad, din zilele de 13-14 noiembrie 1918,
purtate între C.N.R. Central şi delegaţia guvernului maghiar,
condusă de ministrul Jászi Oskár, tratative la care a fost chemat de
urgenţă de la Viena şi Iuliu Maniu, care s-a pronunţat
pentru ruperea definitivă de Ungaria,
şi după ce, la 15 noiembrie 1918,
C.N.R. Central a lansat comunicatul prin care se anunţa
convocarea în curând a Adunării Naţionale,
în cadrul acestuia s-au purtat discuţii aprinse unde să
fie locul de convocare. Atât argumentele de ordin istoric,
cât şi cele privind condiţiile de siguranţă,
au decis pentru Alba Iulia. Pentru a se consulta cu Consiliul Naţional
Român din localitate dacă îşi poate asuma răspunderea unei
organizări de o asemenea amploare este trimis la Alba Iulia Iuliu Maniu.
Acesta soseşte în oraş în ziua de 17 noiembrie 1918 ş1 după
ce informează Consiliul Naţional local despre intenţia C.N.R.
Central de a convoca Marea Adunare Naţională în “vechea Capitală
a Ardealului”, stabileşte cu acesta pregătirile ce trebuiau făcute,
urmând ca problemele de amănunt să fie rezolvate pe parcurs, cu
conducerea centrală. Aflând despre destoinicia locotenentului Ovidiu
Gritta, în formarea gărzilor naţionale române din satele de la
sud de Mureş, Maniu îi cere acestuia să formeze o companie de
onoare pentru ceremoniile prilejuite de Marea Adunare Naţională.
De asemenea, el a transmis consiliului naţional local dorinţa
C.N.R. Central ca la Adunare să fie convocat cât mai mult popor în
haine de sărbătoare.
Profitând
de deplasare, Maniu se repede, în ziua următoare, 18 noiembrie, până acasă, la
Blaj, unde, în după-masa zilei,va expune în faţa unei adunări
a fruntaşilor locali scopul misiunii sale. Referindu-se la motivele
care au determinat alegerea Albei Iulia ca loc al Adunării Naţionale,
el a pronunţat cuvintele: “Ghiciţi, desigur, de ce acolo! Lucraţi
din răsputeri ca adunarea aceasta să fie vrednică de neamul
românesc”.16
La 30
noiembrie 1918, în preziua Marii Adunări Naţionale, fruntaşii
politici români sosiţi la Alba Iulia s-au întrunit într-o şedinţă
preliminară, pentru a discuta proiectul de rezoluţie şi,
implicit, condiţiile Unirii.
În
cadrul şedinţei, Iuliu Maniu şi-a exprimat opinia că
misiunea Adunării Naţionale este de a proclama unirea tuturor românilor
într-un singur stat. Nu trebuiesc puse condiţii în această
privinţă, dar trebuie recunoscută necesitatea unei etape de
tranziţie. După câte afirmă în memoriile sale dr. Zaharie
Muntean, avocat din Alba Iulia, participant la şedinţa preliminară
din 30 noiembrie 1918, Iuliu Maniu avea pe atunci funcţia de secretar
general al P.N.R. şi a avut un rol hotărâtor în curmarea discuţiilor
ce păreau fără sfârşit şi care ameninţau, la
un moment dat, să ducă la eşuarea întregii pregătiri.
El a sistat discuţiile afirmând că Marea Adunare Naţională
are mandatul din partea poporului de a proclama Unirea. Atât şi nimic
mai mult. Restul sunt chestiuni de amănunt, secundare, ce urmează
a fi rezolvate de către Constituanta României Mari. În faţa
acestei intervenţii energice toţi cei prezenţi au izbucnit în
aplauze şi în strigăte de: “Trăiască România
Mare”.17
A doua
zi, la l Decembrie 1918, în cadrul Adunării Naţionale, Iuliu
Maniu a făcut parte din grupul celor privilegiaţi să ia cuvântul,
reliefând legitimitatea adunării şi a hotărârilor ei.18
După
cum se ştie, la 2 decembrie 1918, Marele Sfat Naţional, ales cu o
zi înainte, s-a întrunit în prima sa şedinţă, prilej cu
care a procedat la alegerea din rândurile sale a unui comitet executiv
permanent care să conducă afacerile curente din teritoriile unite
cu România, până la realizarea faptică a Unirii sub toate
aspectele, care s-a numit Consiliul Dirigent. Ca preşedinte al acestuia
a fost desemnat Iuliu Maniu. După depunerea jurământului în faţa
episcopului Ion Papp, el e mulţumit Marelui Sfat Naţional pentru
încredere şi a făcut promisiunea “că activitatea ce vor
desfăşura va fi condusă numai de interesele superioare ale
neamului românesc şi roagă conlucrarea tuturor românilor pentru
a putea îndeplini opera ce l-i s-a încredinţat”.
În
după-masa aceleiaşi zile, Consiliul Dirigent a ţinut prima sa
şedinţă, de organizare. Cu acest prilej, Iuliu Maniu a fost
reconfirmat ca preşedinte, repartizându-i-se şi Resortul de
Interne. El a relevat răspunderea politică, juridică, morală
şi materială a fiecărui membru al consiliului, a cerut şefilor
de resoarte să nu se amestece în treburile celorlalte, dar personal să
fie informat asupra tuturor problemelor principale şi speciale ale
resoartelor.
Consiliul
Dirigent a ţinut şedinţe în Alba Iulia între 2 şi 4
decembrie 1918. Printre primele acţiuni a fost şi aceea de a
comunica în scris guvernului maghiar hotărârea M.A.N. de unire cu România
şi constituirea sa. La 3 decembrie, printre alte probleme, s-a hotărât
şi preluarea administraţiei locale, fără însă a se
folosi forţa, dându-se ordine, în acest sens, CNR comitatense.19 În
consecinţă, în şedinţa sa din 4 decembrie 1918, în
condiţiile în care Consiliul Dirigent îşi mai desfăşura încă
lucrările la Alba Iulia, consiliul naţional român local hotărăşte
preluarea administraţiei oraşului, printr-o delegaţie formată
din preşedintele său şi încă doi membrii. Aceasta urma
să ceară predarea primăriei şi depunerea jurământului
de fidelitate faţă de Consiliul Dirigent de către personalul
aflat în funcţiune. În ziua de 5 decembrie operaţiunea s-a
şi executat, fiind instalat pe postul de primar Dr. Camil Velican,
membru al CNR local, pe postul de căpitan al poliţiei Ovidiu
Gritta, iar pe cel de primcăpitan Rubin Patiţia junior.20
Astfel,
apreciem că Alba Iulia a fost prima localitate din Transilvania în
care administraţia locală a fost preluată de români după
actul istoric din l Decembrie 1918.
Din
cartea poştală trimisă la 4 decembrie 1918 soţilor
Velican din Alba Iulia, prin care cei 12 membrii ai Consiliului Dirigent, în
frunte cu Iuliu Maniu, prezenţi în localitate, mulţumesc acestora
pentru ospitalitatea oferită în scopul ţinerii primelor şedinţe
de lucru, rezultă că etapa alba-iuliană s-a terminat.21 Se
pare că în acea zi membrii consiliului au plecat, în scopuri de pregătire,
pe la casele lor, urmând să se reîntâlnească pe ziua de 9
decembrie la Sibiu. Într-adevăr, la 9 decembrie. Andrei Bîrseanu, preşedintele
CNR comitatens din Sibiu, va rosti în faţa membrilor Consiliului
Dirigent un cuvânt de bun sosit.22 Şi
totuşi, este posibil ca o parte dintre membrii consiliului, printre
care şi Iuliu Maniu, să mai fi rămas două zile la Alba
Iulia, întrucât numai aici se putea întocmi memoriul semnat la 6
decembrie 1918 de către preşedinte, cu referire la consecinţele
nefaste ale convenţiei militare de la Belgrad pentru transpunerea în
realitate a dreptului la autodeterminare al poporului român, împreună
cu anexele sale.23
La 7
decembrie 1918 Iuliu Maniu se afla la Blaj, întrucât în acea zi el depune
la Mitropolia greco-catolică din localitate o cerere, prin care solicită
prelungirea concediului, neputându-şi reocupa postul de avocat
arhidiecezan din cauza noii funcţii politice, cea de preşedinte al
Consiliului Dirigent. Luând la cunoştinţă, cu satisfacţie,
cele cuprinse în cerere,
Consistorial mitropolitan îi va aproba, la 28 decembrie, prelungirea
concediului pe o perioadă nedeterminată. De altfel, în 6 martie
1919, din Sibiu, Iuliu Maniu va cere
pensionarea, susţinându-şi cererea cu un certificat medical.24
El avea, în acel moment, 46 de ani şi peste 20 de ani vechime
în serviciu.
După
evenimentele Marii Uniri din anul 1918, Alba Iulia, ca simbol al unităţii
naţionale, va deveni un puternic suport în propulsarea lui Iuliu Maniu,
ca om politic în România, precum şi a partidului său (P.N.R.,
iar din 1926 P.N.Ţ.).
De
altfel, în urma alegerilor parlamentare din luna noiembrie 1919, el va
ajunge senator de Alba Iulia în Parlamentul ţării. În următorii
ani, Maniu va prefera Alba Iulia pentru organizarea unor mari adunări
ale partidului său în scopuri electorale şi de propagandă.
Astfel,
la 24 aprilie 1920 are loc aici un congres al P.N.R. cu 460 de delegaţi,
care au venit să-l asculte pe Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ştefan
Cicio Pop şi pe ceilalţi fruntaşi ai partidului. În anul următor.
1921, la 18 septembrie,
PNR
a organizat la Alba Iulia o
mare adunare populară, cu circa 5000 de participanţi din oraş
şi din satele înconjurătoare, atraşi din nou de prezenţa
lui Iuliu Maniu şi a altor fruntaşi ai partidului.
Un alt
congres al
PNR
la Alba Iulia va fi proiectat pentru mijlocul lunii octombrie 1922, dar el
va fi amânat din cauza serbărilor din 15 octombrie, ale încoronării
regelui Ferdinand şi reginei Maria, ca suverani ai tuturor românilor,
serbări la care Iuliu Maniu şi ceilalţi fruntaşi ai
partidului său nu au participat. Motivul acestei demonstraţii,
considerate jignitoare la adresa familiei regale, era nesatisfacerea speranţei
în formarea unul guvern de coaliţie în care să fi fost
reprezentat şi
PNR
, şi căruia să i se fi încredinţat organizarea serbărilor
încoronării.25
O altă
mare adunare organizată la Alba Iulia, de data aceasta de către PNŢ,
a fost cea din 6 mai 1928, prin care s-a urmărit forţarea
Partidului Liberal, de guvernământ, să părăsească
puterea. Cei aproximativ 100.000 de oameni, majoritatea ţărani,
care au participat, au demonstrat capacitatea organizatorică a PNŢ
şi marea popularitate a lui Iuliu Maniu. De altfel, el însuşi a
adresat un apel de participare “Fraţilor din judeţul Alba”, cărora
le cerea să lupte pentru a fi vrednici de părinţii lor.
În
discursul său la adunare, Iuliu Maniu a condamnat Partidul Liberal
şi politica sa, caracterizată ca fiind antipopulară. Întrucît
naţional-ţărăniştii nu participau la lucrările
parlamentului, boicotându-l, s-a hotărât ca adunarea să-1 înlocuiască,
luându-şi denumirea de “Adunarea Naţională a poporului român”.
În faţa
pericolului ca o parte din mulţimea exaltată să întreprindă
un marş asupra Bucureştiului pentru a sili guvernul să
demisioneze, Iuliu Maniu şi alţi moderaţi din partidul său
au anihilat această intenţie şi au îndemnat pe participanţi,
ca în grupuri mici, să plece acasă, urmând ca deciziile cum să
se acţioneze în continuare să le ia conducerea partidului. În
acest sens, s-a admis şi colaborarea cu autorităţile statului26.
În sfârşit,
mai semnalăm prezenţa la Alba Iulia a lui Iuliu Maniu, la marile
serbări naţionale din 20 mai 1929, consacrate jubileului de 10 ani
de la Marea Unire. De data aceasta, el avea satisfacţia de a fi
organizatorul principal al serbărilor şi de a participa la ele ca
şef al guvernului României. În Sala Unirii, în prezenţa
familiei regale, regenţei, parlamentului, guvernului, diplomaţilor,
a unor invitaţi de peste hotare şi a personalităţilor
din întreaga Românie, el a pronunţat un impresionant discurs în care
a relevat caracterul creator al jertfelor eroilor Unirii şi consecinţele
politice ale acestui act, în deceniul sărbătorit. “Unitatea naţională
este înfăptuită. Reforma agrară este realizată. Votul
obştesc este un drept statornicit... Stăpâni în ţara noastră,
suntem liberi a ne folosi cu vrednicie de bogăţiile ei…”.27
Din
cauza frământărilor politice existente în sânul partidului său
şi datorită faptului că manifestarea s-a organizat sub
auspiciile guvernului liberal condus de Gheorghe Tătărăscu,
Iuliu Maniu va lipsi de la ultima mare adunare cu caracter naţional
organizată în Alba Iulia, înaintea instaurării celor trei
dictaturi, cea din 14 octombrie 1937, prilejuită de dezvelirea
monumentului “Horea, Cloşca şi Crişan” (150 de ani de la
moartea martirilor neamului).28
Desigur,
personalitatea lui Iuliu Maniu, poate fi revendicată sub diferite
aspecte, peste tot unde 1-au purtat paşii şi unde a acţionat
în îndelungata sa activitate. Ea însă nu poate aparţine decât
naţiunii şi poporului român, singurul în drept să-i judece
faptele
În
aprecierea operei politice a lui Iuliu Maniu, istoricii noştri trebuie
să fie obiectivi, dar judecata trebuie făcută în funcţie
de condiţiile concrete ale timpului în care a trăit şi
activat acesta şi nu după cum credem noi astăzi că ar fi
trebuit să acţioneze. Faţă de o asemenea personalitate,
care a activat cu luciditate timp de 6 decenii, în condiţii interne
şi internaţionale dintre cele mai complexe şi mai diferite,
controversele sunt fireşti.
Pentru
noi, cei de pe meleagurile Albei, Iuliu Maniu rămâne, însă, unul
dintre înfăptuitorii principali al Marii Uniri. Nu s-a ţinut cont
de acest lucru atunci când “mareea neagră” a dictaturii comuniste,
cum o numea regretatul nostru profesor şi istoric Eugen Hulea,
1-a eliminat din calea ei.
Astăzi,
aici, pe meleagurile
marilor sale înfăptuirii, la 135 de ani de la naşterea sa şi
la 55 de ani de la tristul său sfârşit, este bine să ne
aducem aminte de înţeleptele cuvinte ale poporului nostru:
„cele bune să se adune, cele
rele să se spele”.
Ioan Pleşa
Note
1.
"Şematismul veneratului cler al Arhidiecesei Metropolitane
greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş pre anul
Domnului 1900. De la Sânta Unire 200", Blaj, 1900, p. 721; "Minerva
- Enciclopedie Română", Cluj, 1929, p. 646.
2.
Direcţia Arhivelor Naţionale (DAN) Judeţul Alba, fond
Mitropolia greco-catolică română de Alba Iulia şi Făgăraş
din Blaj, registratura generală, protocolul actelor din anul 1892, Nr.
inv. 85, Nr. de înregistrare 3495 din 31 august 1892
3.
Ibidem, protocolul actelor din anul 1893, Nr. inv. 86, Nr. de înregistrare
2549 din 1 august 1893 şi 3272 din 9 septembrie 1893.
4.
Ibindem, protocolul actelor din anii 1894, Nr. inv. 87, Nr. de înregistrare
2623 din 7 iulie 1894; 1895, Nr. inv. 88, Nr. de înregistrare 2473 din 23
iunie 1895 şi 4145 din 17 septembrie 1895; 1896, Nr. inv. 89, Nr. de înregistrare
2101 din 21 mai 1896; actul cu Nr. de înregistrare 2101 din 21 mai 1896,
filele 1-2.
5.
Minerva - Enciclopedie Română, p. 647.
6.
Idem; loc. cit., fond cit., Cabinetul mitropolitului, dos. Nr. 1030/1895,
filele 2-3: Istoria României în date, lucrare colectivă
coordonată de Constantin Giurescu, Editura Enciclopedică Română,
Bucureşti, 1971, p. 266.
7.
Minerva - Enciclopedie Română, p. 647; Şematismul... 1900, p.
721, loc. cit., fondul personal Ioan Micu Moldovan, dos. Nr. 115/1896,
filele 1-2.
8.
Minerva - Enciclopedie Română, p. 647.
9.
Loc cit., fond Mitropolia greco-catolică Blaj, Consistoriu, procese
verbale de şedinţă, dos. Nr. 2/1898, Nr. crt. 2880.
10.
Ibidem, registratura generală, acte înregistrate Nr. 5647/1898, filele
1-9; Protocolul actelor pe anul 1898, Nr. inv. 91, Nr. de înregistrare
5373, 5603, 5647; Şematismul... 1900, pp. 721-722; Minerva -
Enciclopedie Română, p. 647.
11.
Minerva, Enciclopedie Română, p. 647; Şematismul... 1900, pp.
103-722.
12.
Loc. cit., fond cit., registratura generală, acte înregistrate, Nr.
5934/1915; protocolul actelor pe anul 1915, Nr. inv. 123-124, Nr. de înregistrare
3071 din 2 iunie; 5114 din 21 august; 5934 din 9 septembrie; 6727 din 3
octombrie; 6820 din 9 octombrie.
13)
Idem, acte înregistrate, Nr. 3141/1916, Cabinetul mitropolitului dos. Nr.
1795/1918.
14.
Idem, acte înregistrate, Nr. 6022/1906; Protocolul actelor pe anul 1906,
Nr. inv. 105, Nr. de înregistrare 6123 din 20 septembrie; Minerva -
Enciclopedie Română, p. 647; Nicolae Josan, "Judeţul Alba
- prezenţă de prim rang în lupta pentru libertate şi unitate
naţională (1849-1914), în "Alba Iulia - 2000",
Alba Iulia, 1975, pp. 333-334.
15.
Nicolae Josan, op. cit., p. 337; Istoria României în date, p. 293
16.
Ioan Pleşa, "Contribuţia maselor din judeţul Alba la
realizarea actului Unirii Transilvaniei cu România, din 1 Decembrie
1918", în Alba Iulia - 2000, pp. 419-423; Ioan Pleşa, "Colaborarea
consiliilor naţionale române din comitatul Alba Inferioară cu
Consiliul Naţional Român Central din Arad pentru pregătirea Adunării
Naţionale de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918", în "Ziridava",
Nr.
VII
, Arad, 1977, pp. 254-256;
Viorica Lascu, Marcel Ştirban, "Consiliul Naţional Român
din Blaj (noiembrie 1918 - ianuarie 1919) - Protocoale şi acte -
vol. I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978, pp. 109, 111, 112.
17.
Ştefan Pascu, "Făurirea statului naţional unitar român",
vol. II, Editura Academiei României, Bucureşti, 1983, pp. 179-182.
18.
Ioan Pleşa, "1 Decembrie 1918 - o zi din istoria oraşului
Alba Iulia, o zi din istoria poporului român", în Alba
Iulia - 2000, p. 436; "Marea Adunare Naţională întrunită
în ziua de 1 Decembrie 1918. Acte şi documente", tipăritură
din anul 1929 cuprinsă în fondurile Prefectura judeţului Alba,
registratura generală, acte înregistrate, Nr. 6120/1929 şi Primăria
oraşului Abrud, acte inventariate Nr. 2/1929.
19.
Gheorghe Iancu, "Contribuţia Consiliului Dirigent la
consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920), Ed.
Dacia, Cluj-Napoca 1985, pp. 17, 19, 23, 25-26, 45, 125.
20.
Liviu Palihovici, "Situaţia politică dintre cele două
războaie mondiale", în Alba Iulia - 2000, p. 464.
21.
Fotocopie aflată la Muzeul Unirii din Alba Iulia, originalul presupunându-se
că se află în patrimoniul Muzeului Naţional din Bucureşti.
22.
Gheorghe Iancu, op. cit. , p. 23.
23.
Ibidem, pp. 105-107.
24.
D.A.N., Jud. Alba, fondul Mitropolia greco-catolică Blaj, protocolul
actelor pe anul 1918, Nr. inv. 129-130, Nr. de înregistrare 5855 din 7
decembrie; registratura generală, acte înregistrate, Nr. 832/1918
25.
Valer Moga, Constantin I. Stan, "Încoronarea regelui Ferdinand I la
Alba Iulia. Jubileul de 70 de ani al Catedralei Încoronării 15
octombrie 1922 - 15 octombrie 1992", în "Îndrumător
pastoral" al Episcopiei ortodoxe române din Alba Iulia, vol. XV,
număr jubiliar, Alba Iulia, 1992, pp. 3-5.
26.
Constantin I. Stan, Adunarea de la Alba Iulia a Partidului Naţional
Ţărănesc din 6 mai 1928", în "Apulum",
vol. XXI, Alba Iulia, 1983, pp. 354-364.
27.
Valer Moga, "Serbările Unirii, Alba Iulia 20 mai 1929",
în Apulum, vol. XXII, 1985, p. 273.
28. Liviu Palihovici, "Monumentul "Horea, Cloşca şi
Crişan" din Alba
Iulia", în Apulum, vol. XVIII, 1980, p. 559; Ziarul "Unirea
poporului", Blaj, Nr. 43 din 24 octombrie 1937, p. 2
|
|