România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Sfântul Cuviosul Sofronie de la Cioara

Cronologie neterminată

- Călugărul Sofronie s-a născut în satul Cioara din comitatul Hunedoarei (astăzi Sălişte, jud. Alba), după anul 1700 într-o familie preoţească, cu numele de Stan Popovici.

- Din înscrisurile de pe unele cărţi bisericeşti (regulă aplicată în perioadele respective) de la schitul Afteia - din Plăişorul Ciorii rezultă că popa Stan din Cioara a fost feciorul răposatului Ioan din Ţara Românească, fapt probabil ce justifică şi prezenţa sa dincolo de Carpaţi.

- A fost preot de mir în satul Cioara fiind hirotonit în anul 1728 la Arad de către episcopul Vichente Ioanovici.

- În anul 1750, după ce a rămas văduv, a primit cinul monahal în Ţara Românească la Mănăstirea Cozia, luând numele de Sofronie, după numele patriarhului Ierusalimului, care a fost un înflăcărat apărător al ortodoxiei, instalându-se la schitul Afteia, situat la o altitudine de cca 600 m, din Plăişorul Cioarei, într-o zonă mirifică.

Din însemnările preotului Nicolae Benţa, paroh în Cioara între anii 1840-1851 rezultă că mănăstirea din Plaiul Cioarei a fost închinată la Mănăstirea Cozia din Ţara Românească.

- Schitul Afteia reprezintă o străveche vatră a creştinismului românesc de pe aceste meleaguri şi, a fost construit în a doua parte a, sec. XV-lea, după victoria oştilor creştine din anul 1479 conduse de Paul Chinezul, împotriva turcilor pe "Câmpul Pâinii" (Şibot-Orăştie).

- În această zonă de munte românii s-au retras din calea turcilor, iar construirea lăcaşului creştin a fost ca urmare a recunoştinţei faţă de Dumnezeu, pentru victoria obţinută.

- Importanţa acestei străvechi vetre de credinţă străbună, cultură şi "lege românească" a fost determinată de existenţa şi funcţionarea unei şcoli gratuite pentru copii ţăranilor din satele apropiate, precum şi de rezistenţa împotriva catolicizării, acţiuni la care călugărul Sofronie s-a implicat în mod deosebit, iar manifestările barbare care s-au produs la acest lăcaş de cult creştin românesc, sunt mai mult decât edificatoare.

- Împotrivirea la acţiunile de catolicizare a determinat pe fibirăul de la Vinţ (centrul administrativ) însoţit de o trupă de 12 soldaţi, să organizeze în noaptea din Duminica Floriilor a anului 1757, arestarea şi întemniţarea călugărului Sofronie de la Afteia.

Acţiunea însă nu a reuşit deoarece Sofronie a scăpat cu fuga din timpul nopţii. În schimb, "victoria" atacatorilor s-a realizat prin distrugerea bisericii şi a chililor călugărilor care au fost alungaţi din zonă.

Manastirea veche din Craiova

- Despre activitatea călugărului Sofronie după distrugerea schitului Afteia până în vara anului 1759 nu se cunoaşte. Rezultă în schimb că în această perioadă a fost la Mitropolia ortodoxă a sârbilor de la Carlowitz pentru ajutor, iar legăturile strânse existente în continuare cu ortodocşii sârbi, l-a intitulat "vicăraş al sfinţiei sale de la Carlowitz".

- Situaţia catolicizării românilor din Transilvania s-a agravat după anul 1744, odată cu exilul episcopului Inocenţiu Micu Klein la Roma.

Manastirea Afteia. Zona din Plaisorul Ciorii - Alba

- Vicarul său Petru Pavel Aaron fiind "incorigibil" a fost schimbat din funcţia de vicar, de episcopul Inocenţiu Micu Klein prin excomunicarea trimisă de la Roma la data de 25 august 1747 fiind înlocuit cu Nicolae Pop, arhidiacon de Balomir, însă pentru scurt timp.

Petru Pavel Aaron a fost numit în schimb, fără ştirea episcopului Inocenţiu Micu Klein vicar apostolic al "pontificelui roman" de către Papa Benedict al XIV-lea şi a condus dieceza de la Blaj, în calitate de vicar în perioada 1747-1751.

- Inocenţiu Micu Klein fiind în dizgraţia tuturor celor puternici ai timpului, a fost anchetat şi silit cu foamea, ameninţat cu temniţa şi obligat să renunţe la calitatea de episcop greco-catolic.

Schitul Afteia. Biserica noua a schitului construita in secolul XX, de pr. Constantin Oancea. Cu prilejul hramului de la 21 mai 1986. Prea Sfintitul Episcop Emilian al Alba IUliei inconjurat de soborul de preoti si de credinciosi.

La 7 mai 1751 Inocenţiu Micu Klein a fost obligat să abdice, la vârsta de 59 ani. A mai trăit în exil la Roma încă 19 ani, întrucât cei de la Blaj au refuzat dorinţa sa testamentară de a reveni în ţară să-şi doarmă somnul de veci în mănăstirea întemeiată de el.

- Petru Pavel Aaron la data de 28 februarie 1752 a fost numit episcop de împărăteasa Maria Tereza, fiind aprobat prin Bulla papală din 06.12.1752, după care la Pecs, în Ungaria, a fost sfinţit episcop greco-catolic prin "punerea mâinilor" episcopului rutean Manoilă Olsavsky la 1 septembrie 1752.

Schitul Afteia - Paraclisul. Schitul Afteia din Plaisorul Cioara, Jud. Alba, existent in sec XV cu o scoala de invatatura pentru preoti si iconari, distrus de autoritatile habsburgice in sec XVIII.

- Perioada de 17 ani (1747-1764 anul când a decedat P.P. Aaron) a fost situaţia cea mai dramatică pentru românii care n-au acceptat să renunţe la credinţa străbună.

Atrocităţile săvârşite în Transilvania în această perioadă care se adaugă la cele anterioare s-au produs mai ales în localităţile din Mărginimea Sibiului, a zonei Sebeşului în comitatul Albei, Hunedoarei, Clujului, zona Apusenilor şi a Zarandului etc.

Manastirea Afteia

Cei care doresc să cunoască adevărul istoric (cel puţin în parte) recomandăm doar câteva lucrări:

 "Românii în arhivele Romei (sec. VIII)", de  Dumitru Snagov;

 "Biserica Greco-Catolică din Comitatul Cluj în sec. XVIII-lea", de Greta Monica Miron;

 "Cronica Banatului", de N. Stoica;

 "Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal, sec. XVIII-lea" de Silviu Dragomir;

 "Memorandistul moţ Rubin Patiţia", de Nicolae Josan;

 "Pe urmele lui Inocenţiu Micu-Klein", de Corneliu Albu;

- Catolicii, cu toate că au avut de partea lor armata şi autorităţile habsburgice locale şi centrale, iar pe deasupra diabolicul cod penal şi de procedură terezian, nu au reuşit să înfrângă rezistenţa românilor decât parţial, în localităţile în care au existat şi condiţii prielnice acestor situaţii, care se pot constata analizând şi datele Şematismului Mitropoliei greco-catolice de la Blaj din anul 1900.

După toate acţiunile de catolicizare din cursul sec. XVIII-lea, păstrarea credinţei străbune a românilor din Transilvania, se confirmă şi din datele recensământului guvernatorului Auersperg, din anul 1772, care se prezintă astfel:

                             

Religia                Total            Bărbaţi         Femei                  

1. Ortodocşi       1043117     536175        506942

2. Gr.-catolici     222856       113318        109538

3. Calvini            261758       133246        128512

4. Luterani          244639       118009        126630

5. Rom.catolici    174081       87118          86963

6. Unitarieni        53545

7. Alţii                10000

 

Castelul de la Bobalna - Hunedoara, unde a fost inchis calugarul Sofronie (Dec. 1759 - Febr. 1760)

 

Celula intacta - dupa 248 ani unde a fost inchis calugarul in iarna anilor 1759 - 1760, la castelul din Bobalna (Hunedoara)

Interiorul celulei 2m x 2m, pavata cu lespezi de piatra unde a fost inchis Sofronie.

În comitatul Clujului în anul 1762 de exemplu au existat doar 1211 familii greco-catolice faţă de 11324 familii ortodoxe, în schimb numărul preoţilor greco-catolici în număr de 185 întrecea pe cei ortodocşi care erau doar 113.

- Nemulţumirile şi reacţiile românilor s-au produs în mod paşnic în majoritatea localităţilor din Transilvania.

Plângerile şi memoriile adresate autorităţilor locale precum şi Curţii de la Viena au rămas nerezolvate la fel ca şi cele prezentate de delegaţiile unor localităţi din Mărginimea Sibiului, comitatul Hunedoarei, Albei etc.

De asemenea sprijinul solicitat de la Mitropolia Ortodoxă a sârbilor de la Carlovitz precum şi cele de la ţarina Elisaveta Petrovna, protectoarea ortodoxiei Rusiei, nu a  reuşit să îmbunătăţească situaţia românilor ortodocşi, decât într-o măsură redusă.

- În majoritatea localităţilor rurale, preoţii au organizat adunări de rezistenţă în faţa catolicismului şi au îmbărbătat locuitorii satelor pentru a-şi păstra credinţa străbună.

Dintre aceştia merită a fi menţionat în mod deosebit protopopul Ioan din Sălişte cu ţăranii din această localitate deosebită, care a rămas până în zilele noastre un puternic centru al credinţei străbune şi de unitate naţională.

Alături de preotul Ioan din Aciliu a organizat o mişcare de rezistenţă, iar numele protopopului Ioan din Sălişte găsindu-se în multe acţiuni similare.

La loc de frunte trebuie să mai amintim pe preotul Ioan Molnar Piuaru din Sad, satul natal al lui Inocenţiu Micu Klein, care întrucât a refuzat să treacă la catolicism, a fost prins şi tuns de oamenii episcopului P. Pavel Aaron, fiind cunoscut până astăzi cu numele de Popa Tunsu.

Mişcarea din zona Turda, pe Mureş în sus, a fost răspândită de Popa Tunsul, în localităţile, Luduş, Bogata, Cheţani, Hădăreni, Chimitelnic, Singer, Taureni, Zau, Valea Largă etc. La Pogăceaua şi-a fixat reşedinţa de unde a fost arestat şi dus la închisorile sigure de la Viena.

Deasemeni mai amintim pe preoţii Moise Măcinic din Sibiel, Ioan din Galeş, Cosma din Deal, Ioan din Poiana Sibiului, Ioan şi Oprea din Sălişte, preotesele din Sălişte şi Tilişca, Ioan Oancea din Făgăraş, Constantin Petric din Jina, Ioan Crăciun din Cărpiniş, Toma Maier din Rahău precum şi pe martirul Tănase Todoran din Bichiu, zona Bistriţei.

Între localităţile cu activitate  intensă de rezistenţă în apărarea şi păstrarea credinţei străbune de pe meleagurile Albei şi din împrejurimi amintim:

- Mihalţ, Lancrăm, Vinţul de Jos, Cioara, Tărtăria, Balomir, Vinerea, Cugir, Cut;

- Zlatna, Abrud, Câmpeni, Colmar, Vidra, Bistra;

- Binţinţi (Aurel Vlaicu), Vaidei, Turdaş, Orăştie, Gelmar, Pricaz, Sereca, Beriu Căstău, Romos, Sibişeni;

- Sălişte, Galeş, Tilişca, Poiana, Cărpiniş, Jina, Rad, Căpâlna, Săsciori, Sibişel, Răhău, Deal, Răchita, Loman, Cărpiniş, Orlat, Aciliu, Sad, Avrig, Săcădate, Gura Râului.

 

 

Localităţi din districtul Făgăraşului, al Hălmagiului etc.

- Din cercetările istoricului Florian Dudaş, menţionate în cartea “Cărturari şi artişti din Muntenia şi Moldova, peregrini în Crişana”, rezultă că Sofronie la data de 23 aprilie 1759 se afla la Mănăstirea Cozia, unde în anul 1750 a intrat în cinul monahal.

Pr. Mihai Munteanu Râmniceanul în drum spre Transilvania (din Ţara Românească) la Mănăstirea Cozia a primit în dar de la călugărul Sofronie spre amintire un exemplar din Octoihul tipărit în 1750 la Râmnic, iar pe coperta ultimă, interioară, a cărţii, a rămas ca mărturie scrisă, două însemnări în limbile latină şi greacă ale călugărului Sofronie dedicate peregrinului M.M. Râmniceanu.

Însemnările respective prezintă importantă deosebită pentru cunoaşterea personalităţii şi a faptelor călugărului Sofronie din perioada respectivă.

Cunoaşterea în acea vreme a limbii latine şi greacă, pe lângă altele îi dă valoare în această direcţie.

Data de 23 aprilie 1759 menţionată pe acest Octoih confirmă, locul unde s-a adăpostit, după ce a fost obligat să fugă de la Afteia în noaptea din duminica Floriilor anului 1757.

- În vâltoarea acestor evenimente, călugărul Sofronie a reapărut în toamna anului 1759 la Adunarea de la Apold, organizată de protopopul Ioan din Sălişte, în care s-a stabilit programul de acţiune pentru redeşteptarea conştiinţei ortodoxe a românilor din Ardeal.

În cadrul acestui program, călugărul Sofronie la data de 6 octombrie 1759 s-a aflat la Brad unde a adresat o proclamaţie, către locuitorii oraşului, prin care explica decretul din 13 iulie 1759 a Curţii de la Viena, privind libertatea românilor de a avea posibilitatea de a opta, pentru a rămâne la credinţa străbună sau de a trece la catolicism şi a se uni cu biserica Romei.

Cuviosul Sofronie revenit în ţinuturile natale a îndemnat populaţia din localităţile comitatului Hunedoarei de a-şi relua bisericile ocupate de greco-catolici şi a-şi păstra credinţa străbună.

Autorităţile habsburgice, alarmate de răspândirea mişcării lui Sofronie, în preajma Crăciunului anului 1759, l-a arestat şi închis la castelul din Bobâlna timp de cca. opt săptămâni.

Protopopul Ioan din Sălişte apropiat al călugărului Sofronie, în ziua de 12 februarie 1760 a ajuns la Geoagiu, unde împreună cu localnicii, au stabilit planul de eliberare a lui Sofronie de la Bobâlna deoarece s-a aflat vestea transferării acestuia în temniţele de la Alba Iulia care erau mai sigure şi grele.

În fruntea a 500-600 ţărani, protopopul Ioan de la Sălişte, l-au eliberat cu forţa pe Sofronie din celula castelului de la Bobâlna.

După ce a fost dezlegat şi i-au luat obezile de la picioare, au plecat la Rapolt, unde la biserica din sat s-a desfăşurat o slujbă de mulţumire lui Dumnezeu, în prezenţa mulţimilor, pentru reuşita eliberării.  

În continuare călugărul Sofronie şi-a desfăşurat acţiunile în Zarand, iar în ziua de 21 Aprilie 1760, înconjurat de o mulţime de oameni şi în dangătul clopotelor bisericilor, a intrat triumfător în Zlatna, unde a ţinut o cuvântare însufleţitoare, după care zlătneni au  reluat biserica de la preoţii uniţi şi au lăsat preot pe dascălul Vartolomei.  

- În mai 1760 o delegaţie de ţărani, credincioşi ortodocşi din comitatul Alba, Hunedoara şi zona Zarandului au prezentat Congregaţiei de primăvară a moţilor de la Deva, un amplu memoriu redactat de Sofronie, privind "drepturile omeneşti" de care trebuia să se bucure şi românii ortodocşi.

Adevărul, curajul şi convingerile sale, rezultă cu claritate şi din extrasele din memoriul respectiv, menţionate în continuare:

"- toate neamurile au legea lor şi trăiesc în pace iar noi suntem prigoniţi pentru credinţa noastră;

- şi prorocul Moise a dat lege pentru evrei şi aşa o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi neîncetat pentru legea noastră;

- noi suntem gata la toate obligaţiile, dar religia noastră nu o părăsim până trăim;

- nici noi nu suntem vite cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră;

- de ce să dăm uniţilor bisericile pe care bieţii de noi le-am zidit cu atâtea greutăţi. Nu le vom da până vom trăi."

- Din Zlatna, călugărul Sofronie a plecat pe Valea Bulbucului spre Mureş, iar colaboratorii şi susţinătorii săi au continuat acţiunile în localităţile din Apuseni (Abrud, Cerniţa, Bucium, Cărpiniş, Bistra, Arieşul Mare, Arieşul Mic, etc.).

- În 12 Mai 1760 călugărul Sofronie, împreună cu o mulţime de moţi a intrat în oraşul Abrud, ajungând la casa judelui Gavrilă Rusu din Abrud Sat, după care a ţinut o cuvântare, care a cucerit pe cei de faţă, privind apărarea bisericii ortodoxe;

- La invitaţia locuitorilor oraşului Câmpeni, a ajuns în ziua de 13 Mai 1760, unde a rămas mai mult timp şi a stabilit "comandamentul" de unde trimitea scrisori şi delegaţi bine instruiţi în întreaga Transilvanie în vederea extinderii acţiunilor de apărare a ortodoxiei;

- Autorităţile habsburgice au fost alarmate de extinderea mişcării lui Sofronie, iar împărăteasa Maria Tereza, la insistenţele cancelarului aulic Bethlen, a dat poruncă să fie arestaţi cei "răzvrătiţi" în frunte cu Sofronie;

La 1 august 1760 o trupă de 43 de soldaţi în frunte cu locotenentul G. Halmagyi de la Alba Iulia s-a deplasat la Abrud, unde Sofronie împreună cu judele din Abrud Sat, Gavrilă Rusu şi cu alt român au fost arestaţi în biserică. În drum spre închisoare moţii alarmaţi de vestea arestării lui Sofronie, s-au adunat în număr mare, iar la intrarea în Zlatna l-au eliberat pe Sofronie. În semn de mulţumire şi aducere aminte, pe locul respectiv s-a ridicat o cruce de lemn de "gorun", rămasă până-n zilele noastre, "Crucea lui Sofronie" şi unde anual se făceau slujbe religioase în amintirea călugărului;

- Biruinţa de la Zlatna, s-a transformat într-o adevărată sărbătoare, unde zilnic veneau mii de locuitori ai Apusenilor să participe la bucuria generală;

Într-o atmosferă de mare entuziasm, Sofronie a organizat la Zlatna în zilele de 10-11 august 1760 un Sinod naţional bisericesc, al românilor din Transilvania.

Revendicările românilor de la acest sinod, adresate împărătesei Maria Tereza printr-un memorandum au fost:

   - Libertate religioasă pentru ortodocşi;

   - Înlăturarea episcopului unit Petru Pavel Aaron;

   - Obţinerea unui episcop ortodox de la Carlovitz;

   - Retrocedarea bisericilor şi a serviciilor parohiale;

   - Încetarea prigoanei din partea preoţilor uniţi;

   - Eliberarea din închisori a românilor arestaţi şi deţinuţi în închisori pentru credinţa ortodoxă, acţiuni comparate cu persecuţiile creştine ale  împăraţilor păgâni Diocleţian şi Maximian;

În perioada 10-14 august 1760 Sofronie a obligat pe directorul minelor din Zlatna Kezling, să elibereze pe românii arestaţi, iar pentru eliberarea arestaţilor de la Sibiu, Sofronie a trimis o scrisoare pe "ton" de comandă generalului guvernator Kemeny Laszlo ("În care clipă vedeţi scrisoarea mea, îndată să şi daţi drumul la prizonieri") fapt ce confirmă puterea de care se bucura în momentul respectiv;

- La sfârşitul lunii august 1760, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aaron de frica răzbunării răsculaţilor pentru fărădelegile săvârşite împotriva românilor ortodocşi, de la instalarea sa din anul 1752, a scăpat cu fuga la Sibiu;

- Mişcarea cuviosului Sofronie în toamna anului 1760 a fost cea mai cuprinzătoare, fiind confirmată chiar şi de împărăteasa Maria Tereza prin rescriptul din 20 Oct 1760, în care recunoştea că "poporul român din Ardeal a fost tratat pentru religia sa cu moartea şi alte pedepse sângeroase";

- Situaţia creată, i-a dat posibilitatea cuviosului Sofronie să procedeze la reorganizarea bisericii ortodoxe (după dezbinarea religioasă a românilor) şi consolidarea mişcării respective şi în nordul  Ardealului, confirmată şi de scrisoarea de împuternicire dată la 5 februarie 1761 preotului Gheorghe şi nobilului Rante din zona respectivă. În centrul Apusenilor, preotul Gheorghe din Abrud coordona această activitate fiind "secretarul" călugărului Sofronie;

- Călugărul Sofronie a desfăşurat o activitate intensă în zona Apusenilor, iar în toate localităţile pe unde trecea, era însoţit de o "gardă" restrânsă de 12 tineri şi de câte un alai format din câteva sute de ţărani convocând ad-hoc soboare de preoţi şi ţărani (la Zlatna, Abrud, Ighiu, Bogata de Mureş etc.)

- Calităţile călugărului Sofronie de bun organizator şi conducător au fost confirmate de întreaga sa activitate, iar modul de pregătire, mai ales a Sinodului Naţional Bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania, desfăşurat la biserica Adormirea Maicii Domnului din Lipovenii Bălgradului în perioada 14-18 febr. 1761 este pe deplin convingător prin:

A) colaborarea susţinută cu preoţii şi reprezentanţii clerului ortodox din Transilvania.

B) stabilirea din timp a problemelor care urmau să fie discutate la acest sinod important.

C) încunoştinţarea autorităţilor despre acest eveniment şi asigurându-le de o desfăşurare paşnică.

D) mobilizarea participanţilor la acest sinod a început încă din luna ianuarie, iar un extras din scrisorile trimise către populaţia satelor româneşti din Transilvania este edificatoare: “... negreşit şi cu băgare de seamă, această scrisoare să ajungă din sat în sat, iar din fiecare sat să vină trei oameni şi numitul popă neunit...”

Pe lângă scrisori, având în vedere importanţa acestui Sinod pentru viaţa românilor din Transilvania, în continuare, călugărul Sofronie, a mai trimis pe cei mai buni colaboratori, în zonele unde erau cunoscuţi, după cum urmează:

a) În Mărginimea Sibiului a acţionat renumitul protopop Ioan din Sălişte;

b) În zona Oltului şi a Hârtibaciului a fost preotul Ioan Molnar Piuaru (Popa Tunsu de la Sad);

c) Preotul Gheorghe de la Abrud (împreună cu preoţii de la Zlatna şi Câmpeni în zona munţilor Apuseni;

d) Preotul Simion de la Stremţ a acţionat pe Mureşul Superior, iar

e) Preotul Rusan din Lipovenii Bălgradului “gazda” acestui eveniment, a acţionat în cea mai dificilă zonă, cea a Tărnavelor.

E) Hotărârile Sinodului Naţional Bisericesc, concluzionate în 19 puncte, au fost aduse la cunoştinţa autorităţilor şi a celor interesaţi.

În timpul mişcării călugărului Sofronie, cele două biserici româneşti existente la acea dată în Alba Iulia, "Adormirea Maicii Domnului" din Lipovenii Bălgradului construită la începutul sec. 18-lea din materialele rezultate din demolarea bisericii ortodoxe a oraşului care era amplasată în zona actualei străzi Vasile Alecsandri, precum şi "Sfânta Treime" din Maierii Bălgradului construită din materialele rezultate din demolarea clădirilor vechii Mitropolii ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului, au fost ocupate de către credincioşii ortodocşi. La scurt timp sub ameninţarea generalului Bukow cu "moartea prin ştreang", bisericile au fost cedate uniţilor.

- Punctul culminant al mişcării populare conduse de Sofronie l-a constituit Sinodul naţional bisericesc care a fost organizat între 14-18 febr. 1761 la biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Lipovenii Bălgradului (Alba Iulia) şi la casa preotului Rusan, originar din Ruşi de pe frumoasa vale a Streiului.

Autorităţile locale au fost înştiinţate din timp în scris de către cei trei corifei ai mişcării: Sofronie ieromonahul, protopopul Ioan din Sălişte şi Inochentie, ieromonahul din Veneţia de Sus.

Hotărârile stabilite la Sinodul naţional bisericesc de la Alba Iulia s-au concretizat în 19 puncte, având în principal revendicările stabilite anterior la Sinodul de la Zlatna din 1760, care au fost aduse la cunoştinţa celor interesaţi;

Sinodul de la Alba Iulia din 14-18 februarie 1761 organizat şi condus de cuviosul Sofronie a avut o importanţă deosebită fiind considerat "triumful desăvârşit al ortodoxiei noastre care a izbutit să scuture lanţurile robiei, după şase decenii de suferinţe grele şi de lupte necurmate"

- În continuare călugărul Sofronie a cutreierat cu acelaşi scop, localităţile din ţara Oltului fiind localizat la data de 15 martie 1761 în scaunul Nocrichului.

Curtea de la Viena alarmată şi pentru a distruge mişcarea lui Sofronie în lupta sa pentru credinţa străbună a hotărât la data de 12 martie 1761 să lichideze această situaţie dăunătoare consolidării catolicismului în Transilvania. Misiunea a fost încredinţată generalului Adolf Bukow care la data de 7 aprilie 1761 a sosit la Sibiu în fruntea a două regimente de husari.

Conform planurilor stabilite la Viena, la data de 1 mai 1761, Sofronie a fost invitat la Sibiu la o întrevedere cu generalul Adolf Bukow în urma cărora a fost obligat să "bată în retragere".

- Pentru a scăpa de represiunile generalului Bukow, în august 1761, Sofronie a trecut în Ţara Românească la Mănăstirea Cozia, la Râmnic, iar în continuare a ajuns la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde se afla arhimandrit Nichifor Balomireanul (fostul vicar a episcopului I. Micu Klein, Nicolae Pop de la Balomir - Alba) care a revenit la credinţa străbună, motiv pentru care în anul 1748 a trebuit să fugă în Ţara Românească, fiind într-o situaţie similară cu a lui Sofronie. Fostul protopop ortodox de la Balomir  a fost un bun cunoscut al lui Sofronie, din timpul preoţiei de la Cioara.

În august 1761 Sofronie, împreună cu călăgărul Nicodim din părţile Făgăraşului se afla în Ţara Românească la episcopul Grigore la Râmnic.

- La 9 Septembrie 1761 călugărul Sofronie a fost condamnat la închisoare timp de 5 ani muncă silnică, iar preotul ortodox Gheorghe de la Abrud, a avut parte de o condamnare de 10 ani temniţă.

Călugărul Sofronie a fost obligat a doua oară să fugă în Ţara Românească din cauza represiunilor autorităţilor habsburgice.

În prima etapă, rezultă că Sofronie s-a aflat deasemenea la Mănăstirea Cozia de unde a continuat o activitate şi mai grea pentru apărarea credinţei străbune din Transilvania, împreună cu cei din Ţara Românească.

Confirmarea certă a acestor acţini o reprezintă mai ales scrisoarea trimisă în anul 1762 de la Mănăstirea Cozia, preoţilor din Şard, de pe meleagurile Albei, din care redăm începutul acesteia:

“Mă închin domniilor voastre, preoţilor şi sătenilor din Şard, una voi să ştiţi: întăriţi-vă în credinţă şi rugaţi-vă, milostivului Dumnezeu, şi să nu ziceţi că nu vom putea să învingem pe păgâni, pentrucă ei sânt mai mari în ţară; căci nu sânt ei mai mari, Dumnezeu e mai mare.

De aceea acum staţi uniţi şi gătiţi-vă de război, ca să izgonim unirea şi iobăgia din ţară. Ci cumpăraţi-vă puşti şi pistoale căci va veni vremea când veţi da un plug cu boi pentru un pistol micuţ şi nu-l veţi afla...”

Distrugerea schiturilor, mănăstirilor, bisericilor, ocuparea unor biserici ale credincioşilor români ortodocşi, alungarea preoţilor şi a călugărilor au reprezentat "victoriile" baronului, general A. Bukow.

- În perioada anilor 1764-1766 Sofronie a fost stareţ la Mănăstirea Robaia din Argeş. Împreună cu Sofronie şi ulterior, au trecut în Ţara Românească o mulţime de români ortodocşi din Transilvania (ungureni) care au format şi populat un număr de cca. 50 de sate care cu ştirea domnitorului Ghica, au fost puse sub supravegherea sa, (Vâlsăneşti, Galeş, Brăduleţ, Valea Iaşului, Corbi, Domneşti etc.)

Exodul continuu în Ţara Românească al românilor din Transilvania, persecutaţi din motive religioase, precum şi din cauza iobăgiei insuportabile, a permis călugărului Sofronie să menţină o continuă legătură cu reprezentanţii bisericilor ortodoxe din Ardeal susţinători ai mişcării pe care o conduse.

Pendularea peste Carpaţi a fost permanentă pentru a menţine nestinsă flacăra credinţei strămoşeşti.

După moartea lui Nichifor Balomireanul, Sofronie înscăunat arhimandrit la Mănăstirea Curtea de Argeş,  printr-o scrisoare expediată lui Dumitrache Pană din Sibiu i-a propus o întâlnire la Mănăstirea Berislăveşti din judeţul Vâlcea în scopul consolidării mişcării împotriva Unirii cu Roma.

Din datele existente, rezultă, că întâlnirile de taină cu preoţii din zona Hunedoarei şi a Albei aveau loc la Schitul din Cheile Cibului (Almaşu Mare - Zlatna) aşa cum a fost şi întâlnirea din Ianuarie 1765 cu Efrem călugărul de la Schitul Afteia din Plăişorul Ciorii, când fiind urmărit de autorităţile habsburgice a reuşit să scape după ce şi-a schimbat îmbrăcămintea preoţească.

- Sofronie s-a preocupat de sprijinirea bejenarilor transilvăneni, iar în anul 1769 a fost ales arhimandrit la Mănăstirea Argeşului în locul lui Nichifor Balomireanul care a decedat.

În acea perioadă Sofronie a militat pentru formarea unei armate naţionale care să fie pusă la dispoziţia Partidei Naţionale de la Iaşi şi Ţara Românească în vederea Unirii Principatelor Române, armată în care urmau a se înrola şi voluntari ardeleni şi care urma să treacă Carpaţii pentru a elibera Ardealul şi împreună cu Crişana şi Banatul să se unească cu ţara.

- La sfârşitul anului 1767 existau în Ţara Românească 12000 de bejenari transilvăneni care au emigrat numai prin vama Bran.

- Ultima ştire despre Cuviosul Sofronie că era în viaţă provine din anul 1774, când protopopul ortodox din Sebeş a fost arestat, deoarece întreţinea relaţii pe diverse căi cu acesta.

- Mişcarea religioasă şi socială, condusă de călugărul Sofronie de la Cioara (1759-1761) reprezintă un moment important în istoria poporului român din Transilvania aşa cum s-a exprimat şi Lucian Blaga "într-un timp când catolicii şi curtea de la Viena negau cu făţărnicie şi rea voinţă existenţa românilor ortodocşi din Transilvania, aceştia… prin omul ridicat din chiar rândurile lor prin călugărul Sofronie, reuşesc să-şi dovedească puterea, manifestându-se ca un mic stat în stat ce anunţa în noapte, furtuna de dincolo de orizont ce va veni "răscoala lui Horea".

- Un renumit istoric al mişcării, a considerat că agitaţiile lui Sofronie nu depăşesc marginile confesionale, dar ele dau tot mai multe implicaţii sociale, vizează iobăgia şi au pornit pe drumul care va duce la răscoala lui Horea, constituind o mare experienţă populară. Lupta pentru ortodoxie a reprezentat în esenţă lupta împotriva abaterii de la legea românească împotriva înstrăinării şi ruperii de marea unitate cu Ţara Românească şi cu Moldova.

- Mişcarea călugărului Sofronie a preîntâmpinat maghiarizarea românilor, prin catolicizare aşa cum s-a petrecut cu românii din Covasna şi Harghita fapt demonstrat cu mult profesionalism în diferite lucrări de către patriotul greco-catolic Ştefan Manciulea de pe meleagurile Albei (Straja).

- Personalitatea călugărului Sofronie, dar mai ales importanţa acţiunilor românilor ortodocşi din Transilvania, în cadrul mişcării acestuia se poate realiza la valoarea adevărată, numai prin cunoaşterea evenimentelor istorice religioase care s-au desfăşurat pe meleagurile noastre în sec. 18-lea

De altfel hotărârile Curţii de la Viena (procatolice) săvârşite prin atrocităţile nemaiîntâlnite ale generalului A. Bucow (arestarea şi alungarea preoţilor şi a călugărilor, incendierea şi distrugerea de schituri, mănăstiri şi biserici ale ortodocşilor etc.etc.) justifică de la sine importanţa mişcării călugărului Sofronie.

Minimalizarea, omisiunile, dar mai ales denigrările din partea unor specialişti nu sunt întâmplătoare.

Ortodoxia din Transilvania a avut un rol fundamental în formarea conştiinţei naţionale, alături de limbă şi distinctiv faţă de celelalte religii străine şi de celelalte popoare.

Sinodul naţional bisericesc din 14-18 februarie 1761 desfăşurat la biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Lipovenii Bălgradului,” a însemnat biruinţa credinţei străbune şi a fiinţei neamului românesc după şase decenii de grele suferinţe şi a nenumăratelor jertfe umane şi materiale”.

Pentru suferinţele şi activitatea deosebită a călăgărului Sofronie, în lupta pentru apărarea şi păstrarea credinţei străbune a românilor din Transilvania. Sfântul Sinod al BOR din 28.02.1950 a hotărât canonizarea sa ca sfânt mărturisitor a dreptei credinţe alături de Visarion Sarai şi Oprea Miclăuş.

Ceremonia religioasă a avut loc în anul 1955 la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă Română din Alba Iulia, fixându-se ziua de pomenire 21 octombrie.

                                          Ec. Ioan STRĂJAN

 

Bibliografie: "Sfântul Sofronie şi Mănăstirea lui din Plăişorul Ciorii" de pr. Dragosin Oana