|
- Călugărul Sofronie s-a născut
în satul Cioara din comitatul Hunedoarei (astăzi Sălişte,
jud. Alba), după anul 1700 într-o familie preoţească, cu
numele de Stan Popovici.
- Din înscrisurile de pe unele cărţi
bisericeşti (regulă aplicată în perioadele respective) de
la schitul Afteia - din Plăişorul Ciorii rezultă că
popa Stan din Cioara a fost feciorul răposatului Ioan din Ţara
Românească, fapt probabil ce justifică şi prezenţa sa
dincolo de Carpaţi.
- A fost preot de mir în satul Cioara
fiind hirotonit în anul 1728 la Arad de către episcopul Vichente
Ioanovici.
- În anul 1750, după ce a rămas
văduv, a primit cinul monahal în Ţara Românească la Mănăstirea
Cozia, luând numele de Sofronie, după numele patriarhului
Ierusalimului, care a fost un înflăcărat apărător al
ortodoxiei, instalându-se la schitul Afteia, situat la o altitudine de
cca 600 m, din Plăişorul Cioarei, într-o zonă mirifică.
Din însemnările preotului Nicolae Benţa, paroh în Cioara între
anii 1840-1851 rezultă că mănăstirea din Plaiul
Cioarei a fost închinată la Mănăstirea Cozia din Ţara
Românească.
- Schitul Afteia reprezintă o străveche
vatră a creştinismului românesc de pe aceste meleaguri şi,
a fost construit în a doua parte a, sec. XV-lea, după victoria oştilor
creştine din anul 1479 conduse de Paul Chinezul, împotriva turcilor
pe "Câmpul Pâinii" (Şibot-Orăştie).
- În această zonă de munte
românii s-au retras din calea turcilor, iar construirea lăcaşului
creştin a fost ca urmare a recunoştinţei faţă de
Dumnezeu, pentru victoria obţinută.
- Importanţa acestei străvechi
vetre de credinţă străbună, cultură şi
"lege românească" a fost determinată de existenţa
şi funcţionarea unei şcoli gratuite pentru copii
ţăranilor din satele apropiate, precum şi de rezistenţa
împotriva catolicizării, acţiuni la care călugărul
Sofronie s-a implicat în mod deosebit, iar manifestările barbare
care s-au produs la acest lăcaş de cult creştin românesc,
sunt mai mult decât edificatoare.
- Împotrivirea la acţiunile de
catolicizare a determinat pe fibirăul de la Vinţ (centrul
administrativ) însoţit de o trupă de 12 soldaţi, să
organizeze în noaptea din Duminica Floriilor a anului 1757, arestarea
şi întemniţarea călugărului Sofronie de la Afteia.
Acţiunea însă nu a reuşit deoarece Sofronie a scăpat cu
fuga din timpul nopţii. În schimb, "victoria" atacatorilor
s-a realizat prin distrugerea bisericii şi a chililor călugărilor
care au fost alungaţi din zonă.
 |
|
Manastirea veche din Craiova |
- Despre activitatea călugărului
Sofronie după distrugerea schitului Afteia până în vara anului
1759 nu se cunoaşte. Rezultă în schimb că în această
perioadă a fost la Mitropolia ortodoxă a sârbilor de la
Carlowitz pentru ajutor, iar legăturile strânse existente în
continuare cu ortodocşii sârbi, l-a intitulat "vicăraş
al sfinţiei sale de la Carlowitz".
- Situaţia catolicizării românilor
din Transilvania s-a agravat după anul 1744, odată cu exilul
episcopului Inocenţiu Micu Klein la Roma.
 |
|
Manastirea Afteia. Zona din Plaisorul Ciorii
- Alba |
- Vicarul său Petru Pavel Aaron
fiind "incorigibil" a fost schimbat din funcţia de vicar,
de episcopul Inocenţiu Micu Klein prin excomunicarea trimisă de
la Roma la data de 25 august 1747 fiind înlocuit cu Nicolae Pop,
arhidiacon de Balomir, însă pentru scurt timp.
Petru Pavel Aaron a fost numit în schimb, fără ştirea
episcopului Inocenţiu Micu Klein vicar apostolic al
"pontificelui roman" de către Papa Benedict al XIV-lea
şi a condus dieceza de la Blaj, în calitate de vicar în perioada
1747-1751.
- Inocenţiu Micu Klein fiind în
dizgraţia tuturor celor puternici ai timpului, a fost anchetat şi
silit cu foamea, ameninţat cu temniţa şi obligat să
renunţe la calitatea de episcop greco-catolic.
 |
|
Schitul Afteia. Biserica noua a schitului
construita in secolul XX, de pr. Constantin Oancea. Cu prilejul
hramului de la 21 mai 1986. Prea Sfintitul Episcop Emilian al Alba
IUliei inconjurat de soborul de preoti si de credinciosi. |
La 7 mai 1751 Inocenţiu Micu Klein a fost obligat să abdice, la vârsta
de 59 ani. A mai trăit în exil la Roma încă 19 ani, întrucât
cei de la Blaj au refuzat dorinţa sa testamentară de a reveni în
ţară să-şi doarmă somnul de veci în mănăstirea
întemeiată de el.
- Petru Pavel Aaron la data de 28 februarie 1752 a fost numit episcop de împărăteasa
Maria Tereza, fiind aprobat prin Bulla papală din 06.12.1752, după
care la Pecs, în Ungaria, a fost sfinţit episcop greco-catolic prin
"punerea mâinilor" episcopului rutean Manoilă Olsavsky la
1 septembrie 1752.
 |
|
Schitul Afteia - Paraclisul. Schitul Afteia
din Plaisorul Cioara, Jud. Alba, existent in sec XV cu o scoala de
invatatura pentru preoti si iconari, distrus de autoritatile
habsburgice in sec XVIII. |
- Perioada de 17 ani (1747-1764 anul când a decedat P.P. Aaron) a fost
situaţia cea mai dramatică pentru românii care n-au acceptat să
renunţe la credinţa străbună.
Atrocităţile săvârşite în Transilvania în această
perioadă care se adaugă la cele anterioare s-au produs mai ales
în localităţile din Mărginimea Sibiului, a zonei Sebeşului
în comitatul Albei, Hunedoarei, Clujului, zona Apusenilor şi a
Zarandului etc.
 |
|
Manastirea Afteia |
Cei care doresc să cunoască adevărul istoric (cel puţin
în parte) recomandăm doar câteva lucrări:
"Românii
în arhivele Romei (sec. VIII)", de
Dumitru Snagov;
"Biserica
Greco-Catolică din Comitatul Cluj în sec. XVIII-lea", de Greta
Monica Miron;
"Cronica
Banatului", de N. Stoica;
"Istoria
dezrobirii religioase a românilor din Ardeal, sec. XVIII-lea" de
Silviu Dragomir;
"Memorandistul
moţ Rubin Patiţia", de Nicolae Josan;
"Pe
urmele lui Inocenţiu Micu-Klein", de Corneliu Albu;
- Catolicii, cu toate că au avut de partea lor armata şi autorităţile
habsburgice locale şi centrale, iar pe deasupra diabolicul cod penal
şi de procedură terezian, nu au reuşit să înfrângă
rezistenţa românilor decât parţial, în localităţile
în care au existat şi condiţii prielnice acestor situaţii,
care se pot constata analizând şi datele Şematismului
Mitropoliei greco-catolice de la Blaj din anul 1900.
După toate acţiunile de catolicizare din cursul sec. XVIII-lea, păstrarea
credinţei străbune a românilor din Transilvania, se confirmă
şi din datele recensământului guvernatorului Auersperg, din
anul 1772, care se prezintă astfel:
Religia
Total
Bărbaţi Femei
1.
Ortodocşi 1043117
536175
506942
2. Gr.-catolici 222856
113318
109538
3. Calvini
261758
133246
128512
4. Luterani
244639
118009
126630
5. Rom.catolici 174081
87118
86963
6. Unitarieni
53545
7. Alţii
10000
 |
|
Castelul de la Bobalna - Hunedoara, unde a
fost inchis calugarul Sofronie (Dec. 1759 - Febr. 1760) |
 |
|
Celula intacta - dupa 248 ani unde a fost
inchis calugarul in iarna anilor 1759 - 1760, la castelul din
Bobalna (Hunedoara) |
 |
|
Interiorul celulei 2m x 2m, pavata cu lespezi
de piatra unde a fost inchis Sofronie. |
În comitatul Clujului în anul 1762 de exemplu au existat doar 1211 familii
greco-catolice faţă de 11324 familii ortodoxe, în schimb numărul
preoţilor greco-catolici în număr de 185 întrecea pe cei
ortodocşi care erau doar 113.
- Nemulţumirile şi reacţiile românilor s-au produs în mod
paşnic în majoritatea localităţilor din Transilvania.
Plângerile şi memoriile adresate autorităţilor locale precum
şi Curţii de la Viena au rămas nerezolvate la fel ca şi
cele prezentate de delegaţiile unor localităţi din Mărginimea
Sibiului, comitatul Hunedoarei, Albei etc.
De asemenea sprijinul solicitat de la Mitropolia Ortodoxă a sârbilor
de la Carlovitz precum şi cele de la ţarina Elisaveta Petrovna,
protectoarea ortodoxiei Rusiei, nu a reuşit
să îmbunătăţească situaţia românilor
ortodocşi, decât într-o măsură redusă.
- În majoritatea localităţilor rurale, preoţii au organizat
adunări de rezistenţă în faţa catolicismului şi
au îmbărbătat locuitorii satelor pentru a-şi păstra
credinţa străbună.
Dintre aceştia merită a fi menţionat în mod deosebit
protopopul Ioan din Sălişte cu ţăranii din această
localitate deosebită, care a rămas până în zilele noastre
un puternic centru al credinţei străbune şi de unitate naţională.
Alături de preotul Ioan din Aciliu a organizat o mişcare de
rezistenţă, iar numele protopopului Ioan din Sălişte găsindu-se
în multe acţiuni similare.
La loc de frunte trebuie să mai amintim pe preotul Ioan Molnar Piuaru
din Sad, satul natal al lui Inocenţiu Micu Klein, care întrucât a
refuzat să treacă la catolicism, a fost prins şi tuns de
oamenii episcopului P. Pavel Aaron, fiind cunoscut până astăzi
cu numele de Popa Tunsu.
Mişcarea din zona Turda, pe Mureş în sus, a fost răspândită
de Popa Tunsul, în localităţile, Luduş, Bogata, Cheţani,
Hădăreni, Chimitelnic, Singer, Taureni, Zau, Valea Largă
etc. La Pogăceaua şi-a fixat reşedinţa de unde a fost
arestat şi dus la închisorile sigure de la Viena.
Deasemeni mai amintim pe preoţii Moise Măcinic din Sibiel, Ioan
din Galeş, Cosma din Deal, Ioan din Poiana Sibiului, Ioan şi
Oprea din Sălişte, preotesele din Sălişte şi Tilişca,
Ioan Oancea din Făgăraş, Constantin Petric din Jina, Ioan
Crăciun din Cărpiniş, Toma Maier din Rahău precum
şi pe martirul Tănase Todoran din Bichiu, zona Bistriţei.
Între localităţile cu activitate
intensă de rezistenţă în apărarea şi păstrarea
credinţei străbune de pe meleagurile Albei şi din împrejurimi
amintim:
- Mihalţ, Lancrăm, Vinţul de Jos, Cioara, Tărtăria,
Balomir, Vinerea, Cugir, Cut;
- Zlatna, Abrud, Câmpeni, Colmar, Vidra, Bistra;
- Binţinţi (Aurel Vlaicu), Vaidei, Turdaş, Orăştie,
Gelmar, Pricaz, Sereca, Beriu Căstău, Romos, Sibişeni;
- Sălişte, Galeş, Tilişca, Poiana, Cărpiniş,
Jina, Rad, Căpâlna, Săsciori, Sibişel, Răhău,
Deal, Răchita, Loman, Cărpiniş, Orlat, Aciliu, Sad, Avrig,
Săcădate, Gura Râului.
Localităţi din districtul Făgăraşului, al Hălmagiului
etc.
- Din cercetările istoricului Florian Dudaş, menţionate în
cartea “Cărturari şi artişti din Muntenia şi
Moldova, peregrini în Crişana”, rezultă că Sofronie la
data de 23 aprilie 1759 se afla la Mănăstirea Cozia, unde în
anul 1750 a intrat în cinul monahal.
Pr. Mihai Munteanu Râmniceanul în drum spre Transilvania (din Ţara
Românească) la Mănăstirea Cozia a primit în dar de la călugărul
Sofronie spre amintire un exemplar din Octoihul tipărit în 1750 la Râmnic,
iar pe coperta ultimă, interioară, a cărţii, a rămas
ca mărturie scrisă, două însemnări în limbile latină
şi greacă ale călugărului Sofronie dedicate
peregrinului M.M. Râmniceanu.
Însemnările respective prezintă importantă deosebită
pentru cunoaşterea personalităţii şi a faptelor călugărului
Sofronie din perioada respectivă.
Cunoaşterea în acea vreme a limbii latine şi greacă, pe lângă
altele îi dă valoare în această direcţie.
Data de 23 aprilie 1759 menţionată pe acest Octoih confirmă,
locul unde s-a adăpostit, după ce a fost obligat să fugă
de la Afteia în noaptea din duminica Floriilor anului 1757.
- În vâltoarea acestor evenimente, călugărul Sofronie a reapărut
în toamna anului 1759 la Adunarea de la Apold, organizată de
protopopul Ioan din Sălişte, în care s-a stabilit programul de
acţiune pentru redeşteptarea conştiinţei ortodoxe a
românilor din Ardeal.
În cadrul acestui program, călugărul Sofronie la data de 6
octombrie 1759 s-a aflat la Brad unde a adresat o proclamaţie, către
locuitorii oraşului, prin care explica decretul din 13 iulie 1759 a
Curţii de la Viena, privind libertatea românilor de a avea
posibilitatea de a opta, pentru a rămâne la credinţa străbună
sau de a trece la catolicism şi a se uni cu biserica Romei.
Cuviosul Sofronie revenit în ţinuturile natale a îndemnat populaţia
din localităţile comitatului Hunedoarei de a-şi relua
bisericile ocupate de greco-catolici şi a-şi păstra credinţa
străbună.
Autorităţile habsburgice, alarmate de răspândirea mişcării
lui Sofronie, în preajma Crăciunului anului 1759, l-a arestat şi
închis la castelul din Bobâlna timp de cca. opt săptămâni.
Protopopul Ioan din Sălişte apropiat al călugărului
Sofronie, în ziua de 12 februarie 1760 a ajuns la Geoagiu, unde împreună
cu localnicii, au stabilit planul de eliberare a lui Sofronie de la Bobâlna
deoarece s-a aflat vestea transferării acestuia în temniţele de
la Alba Iulia care erau mai sigure şi grele.
În fruntea a 500-600 ţărani, protopopul Ioan de la Sălişte,
l-au eliberat cu forţa pe Sofronie din celula castelului de la Bobâlna.
După ce a fost dezlegat şi i-au luat obezile de la picioare, au
plecat la Rapolt, unde la biserica din sat s-a desfăşurat o
slujbă de mulţumire lui Dumnezeu, în prezenţa mulţimilor,
pentru reuşita eliberării.
În continuare călugărul Sofronie şi-a desfăşurat
acţiunile în Zarand, iar în ziua de 21 Aprilie 1760, înconjurat de
o mulţime de oameni şi în dangătul clopotelor bisericilor,
a intrat triumfător în Zlatna, unde a ţinut o cuvântare însufleţitoare,
după care zlătneni au reluat
biserica de la preoţii uniţi şi au lăsat preot pe dascălul
Vartolomei.
- În mai 1760 o delegaţie de ţărani, credincioşi
ortodocşi din comitatul Alba, Hunedoara şi zona Zarandului au
prezentat Congregaţiei de primăvară a moţilor de la
Deva, un amplu memoriu redactat de Sofronie, privind "drepturile
omeneşti" de care trebuia să se bucure şi românii
ortodocşi.
Adevărul, curajul şi convingerile sale, rezultă cu claritate
şi din extrasele din memoriul respectiv, menţionate în
continuare:
"- toate neamurile au legea lor şi trăiesc în pace iar noi
suntem prigoniţi pentru credinţa noastră;
- şi prorocul Moise a dat lege
pentru evrei şi aşa o ţin în pace, iar noi suntem prigoniţi
neîncetat pentru legea noastră;
- noi suntem gata la toate obligaţiile,
dar religia noastră nu o părăsim până trăim;
- nici noi nu suntem vite cum cred Măriile
Voastre, ci avem biserica noastră;
- de ce să dăm uniţilor
bisericile pe care bieţii de noi le-am zidit cu atâtea greutăţi.
Nu le vom da până vom trăi."
- Din Zlatna, călugărul Sofronie a plecat pe Valea Bulbucului spre
Mureş, iar colaboratorii şi susţinătorii săi au
continuat acţiunile în localităţile din Apuseni (Abrud,
Cerniţa, Bucium, Cărpiniş, Bistra, Arieşul Mare, Arieşul
Mic, etc.).
- În 12 Mai 1760 călugărul Sofronie, împreună cu o mulţime
de moţi a intrat în oraşul Abrud, ajungând la casa judelui
Gavrilă Rusu din Abrud Sat, după care a ţinut o cuvântare,
care a cucerit pe cei de faţă, privind apărarea bisericii
ortodoxe;
- La invitaţia locuitorilor oraşului Câmpeni, a ajuns în ziua de
13 Mai 1760, unde a rămas mai mult timp şi a stabilit
"comandamentul" de unde trimitea scrisori şi delegaţi
bine instruiţi în întreaga Transilvanie în vederea extinderii acţiunilor
de apărare a ortodoxiei;
- Autorităţile habsburgice au fost alarmate de extinderea mişcării
lui Sofronie, iar împărăteasa Maria Tereza, la insistenţele
cancelarului aulic Bethlen, a dat poruncă să fie arestaţi
cei "răzvrătiţi" în frunte cu Sofronie;
La 1 august 1760 o trupă de 43 de soldaţi în frunte cu
locotenentul G. Halmagyi de la Alba Iulia s-a deplasat la Abrud, unde
Sofronie împreună cu judele din Abrud Sat, Gavrilă Rusu şi
cu alt român au fost arestaţi în biserică. În drum spre închisoare
moţii alarmaţi de vestea arestării lui Sofronie, s-au
adunat în număr mare, iar la intrarea în Zlatna l-au eliberat pe
Sofronie. În semn de mulţumire şi aducere aminte, pe locul
respectiv s-a ridicat o cruce de lemn de "gorun", rămasă
până-n zilele noastre, "Crucea lui Sofronie" şi unde
anual se făceau slujbe religioase în amintirea călugărului;
- Biruinţa de la Zlatna, s-a transformat într-o adevărată sărbătoare,
unde zilnic veneau mii de locuitori ai Apusenilor să participe la
bucuria generală;
Într-o atmosferă de mare entuziasm, Sofronie a organizat la Zlatna în
zilele de 10-11 august 1760 un Sinod naţional bisericesc, al românilor
din Transilvania.
Revendicările românilor de la acest sinod, adresate împărătesei
Maria Tereza printr-un memorandum au fost:
- Libertate religioasă
pentru ortodocşi;
- Înlăturarea
episcopului unit Petru Pavel Aaron;
- Obţinerea unui
episcop ortodox de la Carlovitz;
- Retrocedarea bisericilor
şi a serviciilor parohiale;
- Încetarea prigoanei din
partea preoţilor uniţi;
- Eliberarea din închisori
a românilor arestaţi şi deţinuţi în închisori
pentru credinţa ortodoxă, acţiuni comparate cu persecuţiile
creştine ale împăraţilor
păgâni Diocleţian şi Maximian;
În perioada 10-14 august 1760 Sofronie a obligat pe directorul minelor din
Zlatna Kezling, să elibereze pe românii arestaţi, iar pentru
eliberarea arestaţilor de la Sibiu, Sofronie a trimis o scrisoare pe
"ton" de comandă generalului guvernator Kemeny Laszlo
("În care clipă vedeţi scrisoarea mea, îndată să
şi daţi drumul la prizonieri") fapt ce confirmă
puterea de care se bucura în momentul respectiv;
- La sfârşitul lunii august 1760, episcopul greco-catolic Petru Pavel
Aaron de frica răzbunării răsculaţilor pentru fărădelegile
săvârşite împotriva românilor ortodocşi, de la
instalarea sa din anul 1752, a scăpat cu fuga la Sibiu;
- Mişcarea cuviosului Sofronie în toamna anului 1760 a fost cea mai
cuprinzătoare, fiind confirmată chiar şi de împărăteasa
Maria Tereza prin rescriptul din 20 Oct 1760, în care recunoştea că
"poporul român din Ardeal a fost tratat pentru religia sa cu moartea
şi alte pedepse sângeroase";
- Situaţia creată, i-a dat posibilitatea cuviosului Sofronie să
procedeze la reorganizarea bisericii ortodoxe (după dezbinarea
religioasă a românilor) şi consolidarea mişcării
respective şi în nordul Ardealului,
confirmată şi de scrisoarea de împuternicire dată la 5
februarie 1761 preotului Gheorghe şi nobilului Rante din zona
respectivă. În centrul Apusenilor, preotul Gheorghe din Abrud
coordona această activitate fiind "secretarul" călugărului
Sofronie;
- Călugărul Sofronie a desfăşurat o activitate intensă
în zona Apusenilor, iar în toate localităţile pe unde trecea,
era însoţit de o "gardă" restrânsă de 12 tineri
şi de câte un alai format din câteva sute de ţărani
convocând ad-hoc soboare de preoţi şi ţărani (la
Zlatna, Abrud, Ighiu, Bogata de Mureş etc.)
- Calităţile călugărului Sofronie de bun organizator
şi conducător au fost confirmate de întreaga sa activitate, iar
modul de pregătire, mai ales a Sinodului Naţional Bisericesc al
românilor ortodocşi din Transilvania, desfăşurat la
biserica Adormirea Maicii Domnului din Lipovenii Bălgradului în
perioada 14-18 febr. 1761 este pe deplin convingător prin:
A) colaborarea susţinută cu preoţii şi reprezentanţii
clerului ortodox din Transilvania.
B) stabilirea din timp a problemelor care urmau să fie discutate la
acest sinod important.
C) încunoştinţarea autorităţilor despre acest eveniment
şi asigurându-le de o desfăşurare paşnică.
D) mobilizarea participanţilor la acest sinod a început încă din
luna ianuarie, iar un extras din scrisorile trimise către populaţia
satelor româneşti din Transilvania este edificatoare: “... negreşit
şi cu băgare de seamă, această scrisoare să ajungă
din sat în sat, iar din fiecare sat să vină trei oameni şi
numitul popă neunit...”
Pe lângă scrisori, având în vedere importanţa acestui Sinod
pentru viaţa românilor din Transilvania, în continuare, călugărul
Sofronie, a mai trimis pe cei mai buni colaboratori, în zonele unde erau
cunoscuţi, după cum urmează:
a) În Mărginimea Sibiului a acţionat renumitul protopop Ioan din
Sălişte;
b) În zona Oltului şi a Hârtibaciului a fost preotul Ioan Molnar
Piuaru (Popa Tunsu de la Sad);
c) Preotul Gheorghe de la Abrud (împreună cu preoţii de la Zlatna
şi Câmpeni în zona munţilor Apuseni;
d) Preotul Simion de la Stremţ a acţionat pe Mureşul
Superior, iar
e) Preotul Rusan din Lipovenii Bălgradului “gazda” acestui
eveniment, a acţionat în cea mai dificilă zonă, cea a Tărnavelor.
E) Hotărârile Sinodului Naţional Bisericesc, concluzionate în 19
puncte, au fost aduse la cunoştinţa autorităţilor
şi a celor interesaţi.
În timpul mişcării călugărului Sofronie, cele două
biserici româneşti existente la acea dată în Alba Iulia,
"Adormirea Maicii Domnului" din Lipovenii Bălgradului
construită la începutul sec. 18-lea din materialele rezultate din
demolarea bisericii ortodoxe a oraşului care era amplasată în
zona actualei străzi Vasile Alecsandri, precum şi "Sfânta
Treime" din Maierii Bălgradului construită din materialele
rezultate din demolarea clădirilor vechii Mitropolii ortodoxe a Bălgradului
şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului, au fost ocupate de către
credincioşii ortodocşi. La scurt timp sub ameninţarea
generalului Bukow cu "moartea prin ştreang", bisericile au
fost cedate uniţilor.
- Punctul culminant al mişcării populare conduse de Sofronie l-a
constituit Sinodul naţional bisericesc care a fost organizat între
14-18 febr. 1761 la biserica "Adormirea Maicii Domnului" din
Lipovenii Bălgradului (Alba Iulia) şi la casa preotului Rusan,
originar din Ruşi de pe frumoasa vale a Streiului.
Autorităţile locale au fost înştiinţate din timp în
scris de către cei trei corifei ai mişcării: Sofronie
ieromonahul, protopopul Ioan din Sălişte şi Inochentie,
ieromonahul din Veneţia de Sus.
Hotărârile stabilite la Sinodul naţional bisericesc de la Alba
Iulia s-au concretizat în 19 puncte, având în principal revendicările
stabilite anterior la Sinodul de la Zlatna din 1760, care au fost aduse la
cunoştinţa celor interesaţi;
Sinodul de la Alba Iulia din 14-18 februarie 1761 organizat şi condus
de cuviosul Sofronie a avut o importanţă deosebită fiind
considerat "triumful desăvârşit al ortodoxiei noastre care
a izbutit să scuture lanţurile robiei, după şase
decenii de suferinţe grele şi de lupte necurmate"
- În continuare călugărul Sofronie a cutreierat cu acelaşi
scop, localităţile din ţara Oltului fiind localizat la data
de 15 martie 1761 în scaunul Nocrichului.
Curtea de la Viena alarmată şi pentru a distruge mişcarea lui
Sofronie în lupta sa pentru credinţa străbună a hotărât
la data de 12 martie 1761 să lichideze această situaţie dăunătoare
consolidării catolicismului în Transilvania. Misiunea a fost încredinţată
generalului Adolf Bukow care la data de 7 aprilie 1761 a sosit la Sibiu în
fruntea a două regimente de husari.
Conform planurilor stabilite la Viena, la data de 1 mai 1761, Sofronie a
fost invitat la Sibiu la o întrevedere cu generalul Adolf Bukow în urma
cărora a fost obligat să "bată în retragere".
- Pentru a scăpa de represiunile generalului Bukow, în august 1761,
Sofronie a trecut în Ţara Românească la Mănăstirea
Cozia, la Râmnic, iar în continuare a ajuns la Mănăstirea
Curtea de Argeş, unde se afla arhimandrit Nichifor Balomireanul
(fostul vicar a episcopului I. Micu Klein, Nicolae Pop de la Balomir -
Alba) care a revenit la credinţa străbună, motiv pentru
care în anul 1748 a trebuit să fugă în Ţara Românească,
fiind într-o situaţie similară cu a lui Sofronie. Fostul
protopop ortodox de la Balomir a
fost un bun cunoscut al lui Sofronie, din timpul preoţiei de la
Cioara.
În august 1761 Sofronie, împreună cu călăgărul Nicodim
din părţile Făgăraşului se afla în Ţara Românească
la episcopul Grigore la Râmnic.
- La 9 Septembrie 1761 călugărul Sofronie a fost condamnat la închisoare
timp de 5 ani muncă silnică, iar preotul ortodox Gheorghe de la
Abrud, a avut parte de o condamnare de 10 ani temniţă.
Călugărul Sofronie a fost obligat a doua oară să fugă
în Ţara Românească din cauza represiunilor autorităţilor
habsburgice.
În prima etapă, rezultă că Sofronie s-a aflat deasemenea la
Mănăstirea Cozia de unde a continuat o activitate şi mai
grea pentru apărarea credinţei străbune din Transilvania,
împreună cu cei din Ţara Românească.
Confirmarea certă a acestor acţini o reprezintă mai ales
scrisoarea trimisă în anul 1762 de la Mănăstirea Cozia,
preoţilor din Şard, de pe meleagurile Albei, din care redăm
începutul acesteia:
“Mă închin domniilor voastre, preoţilor şi sătenilor
din Şard, una voi să ştiţi: întăriţi-vă
în credinţă şi rugaţi-vă, milostivului Dumnezeu,
şi să nu ziceţi că nu vom putea să învingem pe păgâni,
pentrucă ei sânt mai mari în ţară; căci nu sânt ei
mai mari, Dumnezeu e mai mare.
De aceea acum staţi uniţi şi gătiţi-vă de război,
ca să izgonim unirea şi iobăgia din ţară. Ci cumpăraţi-vă
puşti şi pistoale căci va veni vremea când veţi da un
plug cu boi pentru un pistol micuţ şi nu-l veţi afla...”
Distrugerea schiturilor, mănăstirilor, bisericilor, ocuparea unor
biserici ale credincioşilor români ortodocşi, alungarea preoţilor
şi a călugărilor au reprezentat "victoriile"
baronului, general A. Bukow.
- În perioada anilor 1764-1766 Sofronie a fost stareţ la Mănăstirea
Robaia din Argeş. Împreună cu Sofronie şi ulterior, au
trecut în Ţara Românească o mulţime de români ortodocşi
din Transilvania (ungureni) care au format şi populat un număr
de cca. 50 de sate care cu ştirea domnitorului Ghica, au fost puse
sub supravegherea sa, (Vâlsăneşti, Galeş, Brăduleţ,
Valea Iaşului, Corbi, Domneşti etc.)
Exodul continuu în Ţara Românească al românilor din
Transilvania, persecutaţi din motive religioase, precum şi din
cauza iobăgiei insuportabile, a permis călugărului Sofronie
să menţină o continuă legătură cu
reprezentanţii bisericilor ortodoxe din Ardeal susţinători
ai mişcării pe care o conduse.
Pendularea peste Carpaţi a fost permanentă pentru a menţine
nestinsă flacăra credinţei strămoşeşti.
După moartea lui Nichifor Balomireanul, Sofronie înscăunat
arhimandrit la Mănăstirea Curtea de Argeş,
printr-o scrisoare expediată lui Dumitrache Pană din
Sibiu i-a propus o întâlnire la Mănăstirea Berislăveşti
din judeţul Vâlcea în scopul consolidării mişcării
împotriva Unirii cu Roma.
Din datele existente, rezultă, că întâlnirile de taină cu
preoţii din zona Hunedoarei şi a Albei aveau loc la Schitul din
Cheile Cibului (Almaşu Mare - Zlatna) aşa cum a fost şi întâlnirea
din Ianuarie 1765 cu Efrem călugărul de la Schitul Afteia din Plăişorul
Ciorii, când fiind urmărit de autorităţile habsburgice a
reuşit să scape după ce şi-a schimbat îmbrăcămintea
preoţească.
- Sofronie s-a preocupat de sprijinirea bejenarilor transilvăneni, iar
în anul 1769 a fost ales arhimandrit la Mănăstirea Argeşului
în locul lui Nichifor Balomireanul care a decedat.
În acea perioadă Sofronie a militat pentru formarea unei armate naţionale
care să fie pusă la dispoziţia Partidei Naţionale de
la Iaşi şi Ţara Românească în vederea Unirii
Principatelor Române, armată în care urmau a se înrola şi
voluntari ardeleni şi care urma să treacă Carpaţii
pentru a elibera Ardealul şi împreună cu Crişana şi
Banatul să se unească cu ţara.
- La sfârşitul anului 1767 existau în Ţara Românească
12000 de bejenari transilvăneni care au emigrat numai prin vama Bran.
- Ultima ştire despre Cuviosul Sofronie că era în viaţă
provine din anul 1774, când protopopul ortodox din Sebeş a fost
arestat, deoarece întreţinea relaţii pe diverse căi cu
acesta.
- Mişcarea religioasă şi socială, condusă de călugărul
Sofronie de la Cioara (1759-1761) reprezintă un moment important în
istoria poporului român din Transilvania aşa cum s-a exprimat şi
Lucian Blaga "într-un timp când catolicii şi curtea de la
Viena negau cu făţărnicie şi rea voinţă
existenţa românilor ortodocşi din Transilvania, aceştia…
prin omul ridicat din chiar rândurile lor prin călugărul
Sofronie, reuşesc să-şi dovedească puterea, manifestându-se
ca un mic stat în stat ce anunţa în noapte, furtuna de dincolo de
orizont ce va veni "răscoala lui Horea".
- Un renumit istoric al mişcării, a considerat că agitaţiile
lui Sofronie nu depăşesc marginile confesionale, dar ele dau tot
mai multe implicaţii sociale, vizează iobăgia şi au
pornit pe drumul care va duce la răscoala lui Horea, constituind o
mare experienţă populară. Lupta pentru ortodoxie a
reprezentat în esenţă lupta împotriva abaterii de la legea românească
împotriva înstrăinării şi ruperii de marea unitate cu
Ţara Românească şi cu Moldova.
- Mişcarea călugărului Sofronie a preîntâmpinat
maghiarizarea românilor, prin catolicizare aşa cum s-a petrecut cu
românii din Covasna şi Harghita fapt demonstrat cu mult
profesionalism în diferite lucrări de către patriotul
greco-catolic Ştefan Manciulea de pe meleagurile Albei (Straja).
- Personalitatea călugărului Sofronie, dar mai ales importanţa
acţiunilor românilor ortodocşi din Transilvania, în cadrul mişcării
acestuia se poate realiza la valoarea adevărată, numai prin
cunoaşterea evenimentelor istorice religioase care s-au desfăşurat
pe meleagurile noastre în sec. 18-lea
De altfel hotărârile Curţii de la Viena (procatolice) săvârşite
prin atrocităţile nemaiîntâlnite ale generalului A. Bucow
(arestarea şi alungarea preoţilor şi a călugărilor,
incendierea şi distrugerea de schituri, mănăstiri şi
biserici ale ortodocşilor etc.etc.) justifică de la sine
importanţa mişcării călugărului Sofronie.
Minimalizarea, omisiunile, dar mai ales denigrările din partea unor
specialişti nu sunt întâmplătoare.
Ortodoxia din Transilvania a avut un rol fundamental în formarea conştiinţei
naţionale, alături de limbă şi distinctiv faţă
de celelalte religii străine şi de celelalte popoare.
Sinodul naţional bisericesc din 14-18 februarie 1761 desfăşurat
la biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Lipovenii Bălgradului,”
a însemnat biruinţa credinţei străbune şi a fiinţei
neamului românesc după şase decenii de grele suferinţe
şi a nenumăratelor jertfe umane şi materiale”.
Pentru suferinţele şi activitatea deosebită a călăgărului
Sofronie, în lupta pentru apărarea şi păstrarea credinţei
străbune a românilor din Transilvania. Sfântul Sinod al BOR din
28.02.1950 a hotărât canonizarea sa ca sfânt mărturisitor a
dreptei credinţe alături de Visarion Sarai şi Oprea Miclăuş.
Ceremonia religioasă a avut loc în anul 1955 la Catedrala
Arhiepiscopală Ortodoxă Română din Alba Iulia, fixându-se
ziua de pomenire 21 octombrie.
Ec. Ioan STRĂJAN
Bibliografie: "Sfântul Sofronie şi Mănăstirea lui
din Plăişorul Ciorii" de pr. Dragosin Oana
|
