|
Cotidianul de excepţie „Informaţia Zilei” din judeţul
Satu Mare, editează săptămânal un supliment intitulat:
„Informaţia de duminică”.
Cele două publicaţii sunt conduse cu înţelepciune şi
competenţă de poetul şi scriitorul Dumitru Păcuraru
şi prof. dr. Ilie Sălceanu, intelectuali sătmăreni de
marcă a căror operă a depăşit frontierele judeţului
Satu Mare, întegrându-se puternic în literatura română şi
universală.
În paginile celor două publicaţii putând fi citite şi pe
internet, sunt prezentate nu
numai analize economice, sociale şi politice, dar, în special prin
„Informaţia de duminică” se regăseşte şi o
gamă bogată de evenimente istoriografice locale precum şi
de interes naţional.
Printre materialele publicate, în nr. din 27 ianuarie 2008, se află
şi două documente deosebit de incitante. Îngălbenite de
timp, sunt redate două tabele nominale descoperite întâmplător,
cuprinzând şi români de religie greco-catolică, deportaţi
în Rusia Sovietică în anul 1945, în „Tabere de muncă”,
după încheierea celui de-al doilea Război Mondial.
Despre asemenea subiecte dureroase nu se puteau publica prin mass-media sau
în lucrări de specialitate până după evenimentele tragice
din decembrie 1989. Ele constituiau subiecte „tabu”. Motivul?
Ascunderea adevărului şi mai ales pentru a nu supăra
„Marea Uniune Sovietică”,
„Conducătoarea partidelor comuniste şi muncitoreşti din
întreaga lume” şi a „Lagărului socialist”.
În judeţul Satu Mare, în fiecare an, într-o anumită zi, şi
până în anul 1989, în localităţile svăbeşti,
se respecta „o cutumă sfântă”. În aceea zi se înceta
orice activitate. Populaţia svăbească se ducea la biserică
pentru a comemora „venirea părinţilor şi a fraţilor
lor din taberele de muncă” din Rusia Sovietică. De remarcat
este şi faptul că un mare număr dintre şvabi, în
perioada în care au muncit în „taberele de muncă” au decedat.
S-au reântors la casele lor
doar un procent de 30%. E bine să mai precizăm că ziua
sosirii din „Taberele de muncă” este marcată de la o
localitate la alta.
Această situaţie a făcut ca acele „Comemorări” să
fie organizate în satele şvăbeşti de la o localitate la
alta. De exemplu în localităţile: Petreşti, Dindeştiu
Mic, Sanislău, Ciumeşti, Berea, Foieni, Moftinu Mare, Sandra,
Urziceni, Cămin, Căpleni, Carei, Satu Mare, Beltiug, Sâi,
Terebeşti, Craidorolţ, Tăşnad şi altele, fiecare
are o zi de comemorare.
Comemorarea nu era popularizată. Ea era cunoscută numai
de „pastor” şi de populaţia şvăbească,
transmisă oral din generaţie în generaţie şi este
trecută în „Cartea de aur” a fiecărei Parohii catolice.
Pentru mine era mai simplu. Mă bucuram de mare respect în localităţile
svăbeşti. De multe ori am fost invitat pentru a le vorbi despre
originile şvabilor şi sosirea lor în grupuri pe plaiurile sătmărene.
Dialogurile cu Francisc Orosz din Foieni, cu Ştefan Vilany din Petreşti
şi cu Geza Daloczki din Tiream, personalităţi de aleasă
omenie, am reuşit să-mi fac o imagine clară asupra
chinurilor şi a batjocurilor suferite de svabi sătmăreni în
„Taberele de muncă” după 1945 în Rusia Sovietică. Cele
mai multe detalii le-am obţinut de la Gheza Doloczki din Tiream. El a
avut la deportare doar 15 ani şi s-a reîntors în satul natal la vârsta
de 20 de ani.
Despre românii sătmăreni ridicaţi cu forţa de la casele
lor şi duşi în „Taberele de muncă” în Rusia Sovietică,
e nevoie să facem unele precizări: în primul rând, după
terminarea celui de-al doilea Război Mondial, au revenit din refugiu
mai multe mii de români sătmăreni, alungaţi şi de pe
teritoriul judeţului Satu Mare. În al doilea rând, datorită
faptului că în Administraţia de Stat au rămas foarte multe
elemente instalate de Ungaria fascisto-horthystă, ele nu priveau cu
ochi buni revenirea românilor la casele lor, cu toate că au fost
alungaţi în urma criminalului Diktat de la Viena din 30 august 1940.
În al treilea rând, locuinţele şi toate bunurile lor erau
ocupate de unguri aduşi din Ungaria, încadraţi în formaţiuni
paramilitare „Garda Zdrenţăroşilor”, „Ordinul
Vitejilor”. „Crucile cu săgeţi”, „Turul” şi
altele, cărora Horthy Mikloş le-a promis că le va asigura
locuinţe şi servicii în administraţie, pământ arabil
şi păduri pe teritoriul Ardealului. În al patrulea rând,
Ardealul de Nord-Vest era socotit de Rusia Sovietică teritoriu ocupat
până în ziua de 15 martie 1945, când în urma Şedinţei
Guvernului României ţinută la Cluj, sub directa îndrumare
şi Control sovietic, România a primit îngăduinţa, până
după Conferinţa de Pace de la Paris, să-şi organizeze
Administraţia Românească în Ardeal. În al cincilea rând,
administraţia fascisto-horthystă din Ardealul de Nord-vest,
chiar după eliberarea de sub stăpânirea Ungariei, a trecut pe
faţă la organizarea de represiuni împotriva românilor refugiaţi,
prin intimidări, bătăi şi schingiuiri, urmărindu-se
alungarea lor din nou în România.
Despre soarta românilor din Ciumeşti şi Berea, refugiaţi
şi ei în România, apoi după venirea la casele lor după
terminarea războiului şi duşi cu forţa în „Taberele
de muncă în Rusia Sovietică, ne-au fost date informaţii de
martori oculari precum: Ana Dan (Godea) din localitatea Berea; Gheorghe
Igaz din Ciumeşti şi Grigore Şimonca din Sanislău. Ei
ne-au relatat că marea majoritate a refugiaţilor după
revenirea la casele lor, Armata Roşie, sub influenţa
conducerilor administrative „Alogene”, au fost ridicaţi cu forţa
în miez de noapte şi transportaţi în vagoane de marfă în
„Lagărele de muncă” din Rusia Sovietică. Foarte puţini
s-au reîntors la casele lor.
Abia după 58 de ani putem prezenta situaţia românilor sătmăreni
deportaţi doar din două localităţi în taberele de
muncă din Rusia Sovietică.
Din cercetarea taberelor nominale din Ciumeşti şi Berea, se
desprinde o concluzie veridică şi anume că: „Deportarea
în lagărele de muncă din Rusia Sovietică nu au fost numai
şvabi ci şi români sătmăreni”, „mulţi dintre
românii deportaţi în taberele de muncă au fost şi refugiaţii
în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940”.
Pentru o informare corectă a opiniei publice sătmărene şi
nu numai, vom prezenta tabelele nominale doar din două localităţi
şi anume din Ciumeşti şi Berea. În funcţie de noi
documente vom încerca să redăm această „dramă”
şi a celorlalte localităţi sătmărene.
Românii deportaţi din Ciumeşti
1.
Cherecheş Francisc
2.
Ioan Kincul Maria
3.
Toth Ştefan
4.
Toth Terezia
5.
Pop Iosif
6.
Iosif Mureşan Maria
7.
Pop Ioan
8.
Cuibuş Mihai
9.
Pal Mihai
10.
Silvăsan terezia
11.
Iacob Vasile
12.
Gheorghe Igaz
13.
Iacob Aurel
14.
Gheorghe Igaz
15.
Gherman Vasile
16.
Mihai Pop Emilia
17.
Toth Ştefan
18.
Mihai Radu Iuliana
19.
Blaga Gheorghe
20.
Gheorghe Daraban Terezia
21.
Igaz Gheorghe
22.
Georghe Bogdan Iuliana
23.
Butean Gheorghe
24.
Victor Igaz Maria
25.
Pirici Mihai
26.
Mihai Pirici Maria
27.
Pirici Vasile
28.
Mihai Pirici Maria
29.
Olah Alexandru
30.
Alexandru Silaghi Elisabeta
31.
Pereni Dumitru
32.
Alexandru Vaşvari Maria
33.
Filip Paul
34.
Paul Erdei Maria
35.
Rimac Alexandru
36.
Alexandru Precup Maria
37.
Tara Alexandru
38.
Vasile Tara Ana
39.
Gherman Maria
40.
Ioan Costin Terezia
41.
Gherman Etelca
42.
Cherecheş Etelca
43.
Ioan Degeran Ileana
44.
Guleş Emilia
45.
Koncz Maria
46.
Pop Irina
47.
Gheorghe Todoş Ana
48.
Pop Maria
49.
Gheorghe Todoş Ana
50.
Ciocisci Maria
51.
Ioan Brodaciu Ana
52.
Lupşa Margareta
53.
Varga Maria
54.
Ioan Saitoş Elisabeta
55.
Iuhas Irina
56.
Ioan Bogdan Maria
57.
Silaghi Iuliana
58.
Mihai Degeran Terezia
Români deportaţi din Berea
1.
Degerean Augustin
2.
Ioan Deitrich Maria
3.
Pop Ioan Iosif
4.
Mureşan Maria
5.
Silaghi Vasile
6.
Silaghi Rozalia
7.
Cădar Iuliu
8.
Sipos Maria
9.
Petru Gherman Terezie
10.
Silaghi Maria
11.
Silaghi Rozalia
12.
Pol Maria
13.
Andrei Toth Maria
14.
Fodor Maria
15.
Gheorghe Beke Rozalia
De remarcat este şi faptul că „Tabelele nominale” cuprinzând
românii deportaţi în taberele de muncă din Rusia Sovietică
sunt certificate de primari şi notari. Ei confirmă în scris că
… „cei cuprinşi în tabelele nominale nu au fost nici hitlerişti,
nici fascişti şi că nu au făcut vreo politică,
precum că nu au fost membrii ai partidelor politice”.
În aceste condiţii se pune o întrebare firească: de ce totuşi
au fost deportaţi în lagărele de muncă din Rusia Sovietică?
Vom reveni.
Prof. dr. Ioan Corneanu
Studentă, Lacrima Teocan
|
