România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Şi românii au fost deportaţi în Rusia Sovietică

Cotidianul de excepţie „Informaţia Zilei” din judeţul Satu Mare, editează săptămânal un supliment intitulat: „Informaţia de duminică”.

Cele două publicaţii sunt conduse cu înţelepciune şi competenţă de poetul şi scriitorul Dumitru Păcuraru şi prof. dr. Ilie Sălceanu, intelectuali sătmăreni de marcă a căror operă a depăşit frontierele judeţului Satu Mare, întegrându-se puternic în literatura română şi universală.

În paginile celor două publicaţii putând fi citite şi pe internet, sunt  prezentate nu numai analize economice, sociale şi politice, dar, în special prin „Informaţia de duminică” se regăseşte şi o gamă bogată de evenimente istoriografice locale precum şi de interes naţional.

Printre materialele publicate, în nr. din 27 ianuarie 2008, se află şi două documente deosebit de incitante. Îngălbenite de timp, sunt redate două tabele nominale descoperite întâmplător, cuprinzând şi români de religie greco-catolică, deportaţi în Rusia Sovietică în anul 1945, în „Tabere de muncă”, după încheierea celui de-al doilea Război Mondial.

Despre asemenea subiecte dureroase nu se puteau publica prin mass-media sau în lucrări de specialitate până după evenimentele tragice din decembrie 1989. Ele constituiau subiecte „tabu”. Motivul? Ascunderea adevărului şi mai ales pentru a nu supăra „Marea Uniune  Sovietică”, „Conducătoarea partidelor comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume” şi a „Lagărului socialist”.

În judeţul Satu Mare, în fiecare an, într-o anumită zi, şi până în anul 1989, în localităţile svăbeşti, se respecta „o cutumă sfântă”. În aceea zi se înceta orice activitate. Populaţia svăbească se ducea la biserică pentru a comemora „venirea părinţilor şi a fraţilor lor din taberele de muncă” din Rusia Sovietică. De remarcat este şi faptul că un mare număr dintre şvabi, în perioada în care au muncit în „taberele de muncă” au decedat. S-au  reântors la casele lor doar un procent de 30%. E bine să mai precizăm că ziua sosirii din „Taberele de muncă” este marcată de la o localitate la alta.

Această situaţie a făcut ca acele „Comemorări” să fie organizate în satele şvăbeşti de la o localitate la alta. De exemplu în localităţile: Petreşti, Dindeştiu Mic, Sanislău, Ciumeşti, Berea, Foieni, Moftinu Mare, Sandra, Urziceni, Cămin, Căpleni, Carei, Satu Mare, Beltiug, Sâi, Terebeşti, Craidorolţ, Tăşnad şi altele, fiecare are o zi de comemorare.

Comemorarea nu era popularizată. Ea era cunoscută numai  de „pastor” şi de populaţia şvăbească, transmisă oral din generaţie în generaţie şi este trecută în „Cartea de aur” a fiecărei Parohii catolice. Pentru mine era mai simplu. Mă bucuram de mare respect în localităţile svăbeşti. De multe ori am fost invitat pentru a le vorbi despre originile şvabilor şi sosirea lor în grupuri pe plaiurile sătmărene. Dialogurile cu Francisc Orosz din Foieni, cu Ştefan Vilany din Petreşti şi cu Geza Daloczki din Tiream, personalităţi de aleasă omenie, am reuşit să-mi fac o imagine clară asupra chinurilor şi a batjocurilor suferite de svabi sătmăreni în „Taberele de muncă” după 1945 în Rusia Sovietică. Cele mai multe detalii le-am obţinut de la Gheza Doloczki din Tiream. El a avut la deportare doar 15 ani şi s-a reîntors în satul natal la vârsta de 20 de ani.

Despre românii sătmăreni ridicaţi cu forţa de la casele lor şi duşi în „Taberele de muncă” în Rusia Sovietică, e nevoie să facem unele precizări: în primul rând, după terminarea celui de-al doilea Război Mondial, au revenit din refugiu mai multe mii de români sătmăreni, alungaţi şi de pe teritoriul judeţului Satu Mare. În al doilea rând, datorită faptului că în Administraţia de Stat au rămas foarte multe elemente instalate de Ungaria fascisto-horthystă, ele nu priveau cu ochi buni revenirea românilor la casele lor, cu toate că au fost alungaţi în urma criminalului Diktat de la Viena din 30 august 1940. În al treilea rând, locuinţele şi toate bunurile lor erau ocupate de unguri aduşi din Ungaria, încadraţi în formaţiuni paramilitare „Garda Zdrenţăroşilor”, „Ordinul Vitejilor”. „Crucile cu săgeţi”, „Turul” şi altele, cărora Horthy Mikloş le-a promis că le va asigura locuinţe şi servicii în administraţie, pământ arabil şi păduri pe teritoriul Ardealului. În al patrulea rând, Ardealul de Nord-Vest era socotit de Rusia Sovietică teritoriu ocupat până în ziua de 15 martie 1945, când în urma Şedinţei Guvernului României ţinută la Cluj, sub directa îndrumare şi Control sovietic, România a primit îngăduinţa, până după Conferinţa de Pace de la Paris, să-şi organizeze Administraţia Românească în Ardeal. În al cincilea rând, administraţia fascisto-horthystă din Ardealul de Nord-vest, chiar după eliberarea de sub stăpânirea Ungariei, a trecut pe faţă la organizarea de represiuni împotriva românilor refugiaţi, prin intimidări, bătăi şi schingiuiri, urmărindu-se alungarea lor din nou în România.

Despre soarta românilor din Ciumeşti şi Berea, refugiaţi şi ei în România, apoi după venirea la casele lor după terminarea războiului şi duşi cu forţa în „Taberele de muncă în Rusia Sovietică, ne-au fost date informaţii de martori oculari precum: Ana Dan (Godea) din localitatea Berea; Gheorghe Igaz din Ciumeşti şi Grigore Şimonca din Sanislău. Ei ne-au relatat că marea majoritate a refugiaţilor după revenirea la casele lor, Armata Roşie, sub influenţa conducerilor administrative „Alogene”, au fost ridicaţi cu forţa în miez de noapte şi transportaţi în vagoane de marfă în „Lagărele de muncă” din Rusia Sovietică. Foarte puţini s-au reîntors la casele lor.

Abia după 58 de ani putem prezenta situaţia românilor sătmăreni deportaţi doar din două localităţi în taberele de muncă din Rusia Sovietică.

Din cercetarea taberelor nominale din Ciumeşti şi Berea, se desprinde o concluzie veridică şi anume că: „Deportarea în lagărele de muncă din Rusia Sovietică nu au fost numai şvabi ci şi români sătmăreni”, „mulţi dintre românii deportaţi în taberele de muncă au fost şi refugiaţii în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940”.

Pentru o informare corectă a opiniei publice sătmărene şi nu numai, vom prezenta tabelele nominale doar din două localităţi şi anume din Ciumeşti şi Berea. În funcţie de noi documente vom încerca să redăm această „dramă” şi a celorlalte localităţi sătmărene.

 

Românii deportaţi din Ciumeşti

1.   Cherecheş Francisc

2.   Ioan Kincul Maria

3.   Toth Ştefan

4.   Toth Terezia

5.   Pop Iosif

6.   Iosif Mureşan Maria

7.   Pop Ioan

8.   Cuibuş Mihai

9.   Pal Mihai

10. Silvăsan terezia

11. Iacob Vasile

12. Gheorghe Igaz

13. Iacob Aurel

14. Gheorghe Igaz

15. Gherman Vasile

16. Mihai Pop Emilia

17. Toth Ştefan

18. Mihai Radu Iuliana

19. Blaga Gheorghe

20. Gheorghe Daraban Terezia

21. Igaz Gheorghe

22. Georghe Bogdan Iuliana

23. Butean Gheorghe

24. Victor Igaz Maria

25. Pirici Mihai

26. Mihai Pirici Maria

27. Pirici Vasile

28. Mihai Pirici Maria

29. Olah Alexandru

30. Alexandru Silaghi Elisabeta

31. Pereni Dumitru

32. Alexandru Vaşvari Maria

33. Filip Paul

34. Paul Erdei Maria

35. Rimac Alexandru

36. Alexandru Precup Maria

37. Tara Alexandru

38. Vasile Tara Ana

39. Gherman Maria

40. Ioan Costin Terezia

41. Gherman Etelca

42. Cherecheş Etelca

43. Ioan Degeran Ileana

44. Guleş Emilia

45. Koncz Maria

46. Pop Irina

47. Gheorghe Todoş Ana

48. Pop Maria

49. Gheorghe Todoş Ana

50. Ciocisci Maria

51. Ioan Brodaciu Ana

52. Lupşa Margareta

53. Varga Maria

54. Ioan Saitoş Elisabeta

55. Iuhas Irina

56. Ioan Bogdan Maria

57. Silaghi Iuliana

58. Mihai Degeran Terezia

 

Români deportaţi din Berea

1.   Degerean Augustin

2.   Ioan Deitrich Maria

3.   Pop Ioan Iosif

4.   Mureşan Maria

5.   Silaghi Vasile

6.   Silaghi Rozalia

7.   Cădar Iuliu

8.   Sipos Maria

9.   Petru Gherman Terezie

10. Silaghi Maria

11. Silaghi Rozalia

12. Pol Maria

13. Andrei Toth Maria

14. Fodor Maria

15. Gheorghe Beke Rozalia

 

De remarcat este şi faptul că „Tabelele nominale” cuprinzând românii deportaţi în taberele de muncă din Rusia Sovietică sunt certificate de primari şi notari. Ei confirmă în scris că … „cei cuprinşi în tabelele nominale nu au fost nici hitlerişti, nici fascişti şi că nu au făcut vreo politică, precum că nu au fost membrii ai partidelor politice”.

În aceste condiţii se pune o întrebare firească: de ce totuşi au fost deportaţi în lagărele de muncă din Rusia Sovietică?

Vom reveni.

 

Prof. dr. Ioan Corneanu

Studentă, Lacrima Teocan