La 17 februarie 2008 conducerea Prefecturii judeţului Alba a
organizat sărbătorirea a 40 de ani de la reînfiinţarea
judeţului Alba dispărut în 1951, când R.P.R s-a adoptat o
reformă administrativ – teritorială după model sovietic
de împărţire a ţării în regiuni şi raioane.
Astfel că, Alba cel mai vechi judeţ al Transilvaniei atestat
documentar în 1177, de la care se împlinesc în acest an 931 de ani, a
devenit din 1951 până în 1968 un mic raion de margine al regiunii
Hunedoara.
Reînfiinţarea
sa în urma reformei administrative din 1968 a fost o
binemeritată reparaţie pentru cel
mai mare judeţ a Transilvaniei. În evul mediu s-a folosit
denumirea de „comitat” adoptată de regatul Ungariei din
administraţia statelor feudale occidentale începând cu dinastia
caroligiană din sec VIII – IX. Termenul latin medieval de „comitatus”
a derivat din cel clasic de „comitia”, ce a însemnat loc de
adunare a poporului roman unde se discutau şi
se aprobau legile, apoi loc de reşedinţă a „comitiilor”
şi, în sfârşit, denumirea de reşedinţă unde se
ţinea judecăţile în prezenţa unui sau mai mulţi
judecători care judecau pricinile de pe un teritoriu limitat denumit
apoi comitat. Cel ce se afla în fruntea comitatului se numea „comite”
funcţie de la care a derivat şi rangul nobiliar de conte.
În schimb, termenul românesc de judeţ este unic şi derivă
direct din cel latin de „iudex” ce înseamnă judecător
sau arbitru, locul unde se ţin judecăţile sau reşedinţa
unui judecător care în evul mediu avea pe lângă funcţia
judecătorească şi cea administrativă, militară
şi judecătorească. Până în epoca modernă conducătorul
unui judeţ s-a numit jude, apoi prefect, termen adoptat din
administraţia modernă a Franţei, care, la rândul lui, a
fost luat din cel latin de prefectus, comandantul unei legiuni
militare romane ce avea şi atribuţiuni administrative şi
judecătoreşti pe un teritoriu administrat de legiune. Se cunosc
până în prezent 30 prefecţi ai Legiunii a XIII a Gemina care a
staţionat la Apulum (Alba Iulia). Primul dintre aceştia, care a
condus legiunea între 120 – 126, s-a numit Sextus Minicius Faustinus
Iulius Severus.
Comitatul medieval al Albei s-a organizat la mijlocul sec. al XII –lea
fiind atestat documentar pentru prima dată în 1177, înaintea
celorlalte comitate din Transilvania: Târnava 1217, Turda 1256, Bistriţa
1274, Hunedoara 1276. Acest comitat s-a suprapus peste voievodatul de la Bălgrad
şi a înglobat în prima fază, în sec. XI – XIII, toată
partea centrală şi de sud a Transilvaniei începând cu părţile
Hunedoarei şi până la izvoarele Mureşului şi Oltului,
incluzând Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, şi
depresiunea Ciucului1.
Rând pe rând s-a desprins din acest mare comitat celelalte, Hunedoara
şi Târnava, precum şi scaunele săseşti şi secuieşti
după colonizarea acestora în Transilvania în sec. XII – XIV2.
Alba Iulia atestată în primele documente medievale cu toponimicul Alba
Transilvaniei a fost capitala acestui comitat, succedându-i capitalei
voievodatului românesc de la Bălgrad după care s-a perpetuat
şi denumirea şi funcţia de origine românească de „voievod”
pentru demnitarii Transilvaniei şi nu cea de „principe” cum
s-a încercat să fie impusă de către regatul Ungariei
pentru primul demnitar al acestei provincii şi
anume Mercurius, atestat pentru prima dată în 1111-11133.
Nu este întâmplător faptul că doi dintre voievozii
Transilvaniei de la începutul sec. al XIII –lea au fost şi comiţi
de Alba4. Probabil şi ceilalţi
voievozi anteriori au purtat acest titlu.
În secolele XIII - XV s-au
format şi desprins din comitatul Albei cele şapte plus două
scaune săseşti: Sibiu, Orăştie, Sebeş, Miercurea,
Nocrich, Cincu, Rupea, Mediaş şi Sighişoara, la care s-au
adăugat în 1474 districtul Bistriţei şi Rodnei şi la
1422 districtul Braşovului, în total 11 unităţi5. Tot din aceleaşi secole s-au desprins
şi scaunele secuieşti în număr de nouă, apoi de
şapte. Primul atestat a fost Odorheiul 1301, apoi Mureş 1409,
Ciuc şi Giurgeu 1406, Caşin 1462 şi Trei Scaune format din
cele trei: Sepsi, Orbo, Kezdi care s-au unit în sec al XVIII lea6.
Denumirea de „scaun” derivă de la cuvântul latinesc „sedes”
însemnând aşezare, şedere, reşedinţă, locul
unde se afla scaunul sau jilţul de judecată şi derivă
de la verbul latin „sedeo”( a şedea a se aşeza
a conduce). A se vedea expresia „scaunul apostolic”
pentru sediul Papei de la Roma.
După desprinderea comitatelor amintite şi a scaunelor săseşti
şi secuieşti între acestea au rămas enclave, grupe de sate
care în sec. XIII – XVIII ţineau tot de comitatul Albei. Astfel în
1295 a fost atestat satul Băgaciu lângă Luduş, iar în
1297 un alt sat dispărut tot acolo7. În sec al XIV au fost atestate mai
multe sate: Feldioara în 13078, Mălâncrav, Criş, Noul Săsesc
şi Rondola, toate în jurul Sighişoarei, atestate în 1322
şi 1349. Tot în aceeaşi zonă a fost atestata satul Albeşti
în 1338 –13399. Din comitatul Albei a făcut parte şi
satul Copşa atestat în 1351, Sângătin în 1362, Buia în 1363,
Buzd şi Broşteni în 1364 şi Lăzeşti în
1365 toate în judeţul Sibiu10.
Turnul Roşu a făcut parte în sec al XVII lea din comitatul
Albei.
Fiind greu de administrat în sec al XVIII lea
comitatul a fost împărţit în două unităţi
distincte: comitatul Alba Inferioară sau Alba de Jos cu capitala la
Aiud şi comitatul Alba Superioară sau Alba de Sus format din
enclavele rămase după organizarea şi desprinderea scaunelor
săseşti şi secuieşti.
După
pustietoarea incursiunii turcească din 1658 Alba Iulia a fost distrusă
şi capitala comitatului Alba de Jos s-a mutat la Aiud. Până în
sec. al XIX –lea cu intermitenţe a funcţionat un singur
comitat după care
s-au despărţit definitiv.
În
statistica din 1760-1762 comitatele erau unite şi aveau îpreună
222 de comune, iar în 1763 comitatul Albei era condus de doi comiţi
fiecare pentru câte o unitate administrativă.
Prin
1770 comitatul Albei avea 246 comune grupate în trei cercuri: cel de sus
avea 69 comune, cel de mijloc 84, iar cel de jos, Albensis, 96
comune, acesta din urmă cu următoarele centre: Aiud, Blaj, Sâncrai,
Teiuş, Tâuţi, Alba Iulia, Zlatna, Vurpăr, Vinţu de
Jos, Homorod, Brad, Baia de Criş, Abrud, Baia de Arieş , Sânpaul
şi Iernut11.
Comitatul era foarte mare şi cuprindea toată zona munţilor
Apuseni din Zarnd, apoi valea Arieşului, valea Ampoiului, valea Mureşului
şi teritorii izolate de la Simeria până în Ţara Bârsei.
Comitatul Alba de Sus şi Alba de Jos aveau în 1766,
94497 locuitori români cuprinşi 6437 de familii12.
Împărţirea
administrativă din 1784 promovată de împăratul Iosif al II
lea pentru a distruge comitatele nobiliare din Transilvania, care înparte
au fost responsabile de răscoala lui Horia, a redus la 11 comitatele
noi ale Transilvaniei printre care se afla şi cel al Albei
Inferioare. Cel al Albei Superioare a fost desfiinţat şi
teritoriile au fost alipite comitatelor Sibiului, Făgăraşului
şi Trei Scaune. Se revine din nou la cele două comitate în
1790, cel ocupat de Alba de Jos avea atunci două cercuri, cel de sus
şi de jos. Cercul de Sus avea următoarele plase: Alba, Vinţul
de Jos, Zlatna, Ighiu, Sângătin, Baia de Arieş. Cercul de Jos
avea plasele: Păuca, Blaj, Aiud, Ciumbrud, Sânbenedic şi Ocna
Mureş13.
Celălalt comitat, Alba de Sus avea numai cinci plase: Buia, Bârghiş,
Râtu, Paloş şi Peselcu toate situate între Târnava Mare
şi Olt. Din acest comitat au mai rămas treisprezece enclave
izolate una de alta situate unele şi în scaunele secuieşti, în
Ţara Bârsei, districtul Făgăraşului şi în
scaunele săseşti Agnita, Sighişoara, Cincu, Mediaş,
Sibiu şi Nocrich14.
În 1837
găsim aceeaşi împărţire în două comitate. Alba
de Jos avea un oraş liber, Alba Iulia, 13 târguri, 174 comune şi
5 cătune. Comitatul Alba de Sus avea doar 69 de comune şi sate.
Limitele
comitatului Alba de Jos au fost redate mai amănunţit în 1839 La
nord se învecina cu comitatul Cojocna(Cluj) şi cu scaunul Arieşului,
la est cu comitatul Turda, (era un singur comitat pe Târnava Mică,
celălalt comitat Târnava Mare s-a înfiinţat în 1877), spre
sud cu scaunele săseşti ale Miercurei Sibiului şi Orăştiei,
iar spre vest cu comitatele Hunedoara şi Zarand. Comitatul Alba de
Jos avea în 1839, faţă de 1837,
în componenţă un oraş, Alba Iulia 13, târguri 195
comune şi 8 cătune. Se compunea din 13 plase: Alba Iulia, Vinţu
de Jos, Blaj, Sângătin, Ighiul de Sus, Ighiul de Jos?, Uioara, Aiud,
Păuca, Sânbenedic, Câmpeni, Ciumbrud şi Zlatna15. În acelaşi an comitatul Alba
de Sus avea 72 de comune şi 5 cătune.
În
primul proiect de reorganizare a principatului Transilvaniei din anul 1841
–1842 comitatul Alba de Sus a fost desfiinţat şi anexat
scaunelor secuieşti şi comitatelor Făgăraş,
Odorhei, Târnava şi Alba Superioară.
În
timpul Revoluţiei de la 1848 –1849 comitatul Alba Inferioară a
fost desfiinţat împreună cu celelalte comitate din Transilvania
de către Comănduirea generală a armatei şi înfiinţate
districte. Districtul Albei a fost împărţit în două,
Districtul Superior în stânga Mureşului cu centrul la Blaj,
Districtul Inferior în dreapta Mureşului cu capitala la Alba Iulia.
După
Revoluţia din 1848 –1849 regimul absolutist Habsburgic a desfiinţat
vechile comitate ale
Transilvaniei conduse de marile familii nobile retrograde şi ostile
introducerii unor reforme moderne, adoptându-se o nouă reformă
administrativă prin care principatul a fost împărţit în
şase districte militare.
Districtul Albei cuprindea următoarele cercuri:
Alba Iulia, Deva, Haţeg, Baia de Criş şi Blaj. În
anul următor 1851 Transilvania a fost din nou împărţită
în zece regiuni administrative, cea a Albei cuprindea zece căpitănate:
Alba Iulia, Blaj, Uioara, Abrud. Criş, Deva, Haţeg, Orăştie,
Orlat şi Făgăraş. Următoarea împărţire
administrativă din 1854 a Transilvaniei s-a împărţit în
zece prefecturi. Prefecturei Albei i s-au arondat şase preturi: Teiuş,
Aiud, Blaj, Alba Iulia, Geoagiu de Jos şi Abrud. Aceasta avea în
administraţie un oraş Alba Iulia, 15 târguri şi 173 de
comune şi sate. Pretura Teiuş avea 4 târguri,
şi 22 sate, pretura Aiud un târg şi 36 sate, pretura
Blaj un târg şi 29 sate, pretura Alba Iulia un oraş, patru târguri
şi 32 sate, pretura Geoagiu de Jos avea 31 sate şi pretura Abrud
4 târguri şi 22 sate16.
Prefectura Albei avea în această structură în 1857, 174282
locuitori din care 151625 români şi 22657 alte naţionalităţi.
Introducerea
principiului „liberalismului” de către regimul imperial
Habsburgic în 1861 în Transilvania a determinat revenirea la vechile
comitate existente înainte de 1848. Comitatul Alba Inferioară avea
13 plăşi: Câmpeni, Roşia Montană, Ighiu, Zlatna,
Blaj, Păuca, Aiud, Ciumbrud, Uioara, Sâmbenedic, Alba Iulia, Vinţu
de Jos şi Sângătin. Comitatul Alba Superioară a fost
şi el reânfiinţat şi a funcţionat până în
1876,
Următoarea împărţire administrativă a Transilvaniei a
avut loc în 1864, menţinându-se vechile comitate, oraşul Alba
Iulia fiind atestat între cele 9 municipii ale principatului. Comitatul
avea 232000 locuitori repartizat în şapte cercuri: Câmpeni, Abrud,
Aiud, Alba, Ocna Sibiului, Blaj şi Uioara.
După instaurarea Dualismului austro –ungar în 1867 Transilvania
şi-a pierdut autonomia. Astfel din 1870 comitatele au fost
subordonate direct guvernului de la Budapesta.
Ultima reformă administrativă teritorială din sec al XIX –lea
a avut loc în anii 1876 –1877. Comitatul Alba de Jos era format din
teritoriul vechiului comitat fără valea Arieşului dar cu
oraşele: Alba Iulia, Abrud, Aiud, Ocna Mureş cu capitala la
Aiud. Avea o suprafaţă de 3575 Km2 şi
cuprindea 177 comune rurale, şi 4
oraşe. Cu această ocazie Comunele rurale erau grupate în 7
plase. Din aceste comune 8 aveau peste 2000 locuitori. Comitatul Zarand a
fost desfiinţat în 1876 de stăpânirea Austro – Ungariei
fiind considerat prea românesc. În 1886
a avut loc o ajustare a unor comitate. Cel al Albei avea o suprafaţă
de 3576,5 Km2,
4 oraşe cu consilii, 174 comune, şi cătune,
grupate în 8 plase. Comunele au fost grupate în 64 notariate
cercuale iar 13 comune aveau peste 2000 locuitori.
După Unirea Transilvaniei cu România în 1918 toate vechile comitate
au primit denumirea de judeţe în care s-a instaurat o administraţie
românească. Vechiul comitat Alba condus în sec. al XVIII – lea
şi al XIX –lea de comiţi proveniţi din marile familii
nobiliare ungureşti Kemeny, Pojoni, Banfi, Teleky, Sasz a primit
prefecţi români. Ultimul comite a fost Sasz Iojef din Şard iar
primul prefect român a fost Ioan Pop, avocat şi proprietar din
Ţelna. După primele alegeri din România Mare din 1919 prefect
al judeţului Alba a fost
numit Dr. Camil Velican din Alba Iulia.
Începând din 1921 au fost elaborate mai multe proiecte pentru prima reformă
administrativ – teritorială din România Mare. Reforma a fost
aplicată prin Legea din 14 iunie 1925 promulgată de Parlamentul
României şi aplicată cu data de 1 ianuarie 1926. Vechiul
comitat Alba a devenit judeţul Alba
cu capitala la Alba Iulia, care
a rămas însă tot la Aiud până în 1929.
Judeţul a pierdut plasa Blaj şi Ocna Sibiului în favoarea judeţelor
Târnava Mare şi Sibiu şi a primit plasa Sebeş şi mai
multe comune ale judeţului Turda situate în zona comunei Unirea (Vinţul
de Sus). A avut 8 plase: Alba Iulia, Sebeş, Vinţul de Jos, Teiuş,
Aiud, Ocna Mureş, Abrud şi Ighiu, devenită din decembrie
1930 plasa Zlatna17. Judeţul avea o suprafaţă de 2433
Km2 şi
o populaţie de 213752 locuitori, 4 oraşe şi 9 plase rurale.
România Mare a avut în urma acestei reforme administrative din 1925,
72 de judeţe.
Instaurarea în 1938 a dictaturii regelui Carol al II –lea prin decretul
Lege nr.2919 din 14 august 1938 s-a realizat o nouă reformă
administrativă a României prin care teritoriul a fost împărţit
în 10 ţinuturi18.
Fiecare ţinut avea în componenţă între 4 şi 10 judeţe.
Ţinutul Mureş cu capitala la Alba Iulia avea în subordine 9
judeţe: Alba, Ciuc, Făgăraş, Mureş, Odorhei,
Sibiu, Târnava Mică, Târnava Mare şi Turda. Conducerea ţinutului
avea atribuţiuni administrative, economice, culturale şi
sociale. Era condus de un rezident regal (reprezentantul regelui în
teritoriu) numit pe şase ani. Rezidentul
trebuia să aibă diplomă universitară sau grad de
general şi cu vârsta
minimă de 35 ani. Prin decret regal nr.2920 a fost numit rezident
regal ala Ţinutului Mureş generalul în retragere Dănilă
Papp, fost comandant al Corpului 6 armată Cluj. Tot prin decretul
regal nr.2911, inspector general administrativ a Ţinutului Mureş
a fost numit Petre Roşca. Rezidenţa ţinutului s-a stabilit
la Alba Iulia în clădirea Liceului de băieţi (Liceul
HCC
) care a fost terminată
prin licitaţie publică pentru suma de 6 milioane lei.
În şase septembrie 1940 generalul Papp a demisionat şi a fost înlocuit
cu Victor Hodor, fost secretar general al Ţinutului Someş,
refugiat la Turda, iar în funcţia de secretar general a fost numit
Florean Medrea care a preluat şi mandatul de lichidare a ţinutului
s-a încheiat la 10 decembrie 1941.
Pierderile teritoriale a României din anul 1940, a Basarabiei, Bucovinei de
Nord, Nordul Transilvaniei şi a Cadrilaterului reprezentând 14 judeţe
din 72 existente înainte, abdicarea regelui Carol al II –lea la 6
septembrie 1940 şi preluarea conducerii statului român de către
generalul Ion Antonescu, prin legea de organizare din 21 septembrie 1940
s-a dispus desfiinţarea ţinuturilor şi revenirea la vechile
judeţe.
Instaurarea puterii comuniste după alegerile parlamentare trucate din
1946 a proiectat o nouă reformă administrativ – teritorială
a României. Congresul
PCR
din februarie 1948 a emis
programul de reformare şi administrare a teritoriului RPR în
conformitate cu interesele noilor organe de stat şi în noile condiţii
sociale şi politice. S-a adoptat Constituţia din 1948 şi a
Legii nr.17 din 1948 şi s-au
constituit noile consilii populare, organe de stat la toate nivelurile:
judeţe, oraşe şi comune. Prin Legea nr.5 din 1950 s-a
aplicat noua reformă administrativ – teritorială România după
modelul sovietic fiind organizată în regiuni, raioane, oraşe
şi comune. Legea a intrat
în vigoare la 1 ianuarie 1951. Toate vechile circumscripţii
teritorial - judeţene au fost desfiinţate şi organele lor
de conducere, ţara fiind împărţită în 16 regiuni,
fiecare regiune având în componenţă un număr de raioane.
Judeţul Alba a fost
şi el desfiinţat şi
transformat într-un mic raion al regiunii Hunedoara. Zona Aiudului a
devenit raion al regiunii Cluj împreună cu zona Abrudului care
ţinea de raionul Câmpeni tot în
regiunea Cluj. Zona Sebeşului a fost organizată într-un
raion separat ce ţinea de
regiunea Hunedoara cu capitala la Deva.
Noua organizare teritorială a ţării a durat 17 ani timp în
care unele oraşe cu tradiţie românească, altele foste
capitale de judeţe, precum şi unele raioane de margine ale
acestor regiuni au fost aproape total neglijate din toate punctele de
vedere.
Începând din 1964 în cadrul politicii duse de
PCR
de desprindere de
puternica dominaţie sovietică în România a avut loc o perioadă
de uşoară destindere şi de revenire la unele tradiţii
româneşti între care şi la
vechile judeţe printr-o nouă organizare a teritoriului
ţării. Conferinţa naţională a
PCR
din 6-8 decembrie 1967 a hotărât îmbunătăţirea
organizării administrativ – teritorială a ţării
şi sistematizarea localităţilor urbane şi rurale cu
motivaţia că această organizare ar corespunde schimbărilor
intervenite în dezvoltarea economică a ţării şi
repartizarea mai eficientă a forţelor de producţie în
teritoriu. În organizarea noilor judeţe şi a municipiilor s-a
ţinut seama de condiţiile economice, sociale, politice,
geografice şi istorice existente, de componenţa naţională
a populaţiei şi de legăturile cultural – tradiţionale,
precum şi de perspectivele de dezvoltare a diferitelor zone şi
localităţi potrivit prevederilor din planurile cincinale pe
perioada 1971 –1980. Noile judeţe aveau un teritoriu mai mic decât
a vechilor regiuni asigurându-se legături mai directe cu oraşele
şi comunele ce intrau în componenţa lor. O comisie formată
din specialişti în domeniile: economiei, geografiei, istoriei,
geologiei, etnografiei, sociologiei, lingvisticii, etc. au lucrat doi ani
la pregătirea şi definitivarea reformei administrativ –
teritoriale care s-a aplicat începând din 1 ianuarie 1968.
Judeţul Alba a cuprins vechiul teritoriu dinainte de 1951 căruia i
s-au anexat părţi din fostele judeţe limitrofe şi
anume: de la judeţul Turda, toată Valea Arieşului, de la
Ocoliş până la Arieşeni; de la judeţul Târnava Mare
zona Blaj până la Valea Lungă; de la judeţul Târnava Mică
zona până la Cetatea de Baltă, iar de la judeţul
Hunedoara, zona de la Cugir până la Ceru Băcăinţi.
Fostele judeţe Turda, Târnava Mare şi Târnava Mică nu au
mai fost reînfiinţate.
Judeţul are o suprafaţă de 6230 Km2 şi
o populaţie de 391686
locuitori în 1971.
Comisia centrală a propus reînfiinţarea a 35 de judeţe
şi 31 de oraşe care să primească gradul de municipiu.
Oraşul Alba Iulia nu a figurat în prima variantă între oraşele
cu grad de municipiu, dar la propunerea deputatului profesor Victor Mesaroş
din Abrud, Marea Adunare Naţională a aprobat includerea oraşului
Alba Iulia între municipiile României.
În anii următori au mai fost înfiinţate încă 5 judeţe,
numărul lor ridicându-se la 40,
şi oraşul Bucureşti cu administraţie separată,
în total 41 unităţi.
S-a făcut astfel o dreptate istorică pentru judeţul Alba care
a avut un rol deosebit în istoria România, oraşul Alba Iulia fiind
pe rând capitala Daciei Romane apoi centrul voievodatului de la Bălgrad,
capitala principatului Transilvaniei şi locul unde s-a desăvârşit
Statul Naţional Român prin Unirea Transilvaniei cu România la 1
Decembrie 1918. Sperăm ca şi în continuare oraşul şi
judeţul Alba să rămână o importantă unitate
administrativă, economică, socială şi culturală a
României cu mai multe perspective de dezvoltare, în viitorul apropiat
şi îndepărtat.
Dr. Gheorghe Anghel
NOTE
1 V.Meruţiu,J
udeţele din Ardeal şi din Maramureş până în Banat,
Cluj 1929, p.144-150
2 Iosif
Benkő, Transilvania sive Magnus Principatus olim Dacia Mediteranae,
Vinndobonae, 1788 vol.I cap. IV, cart.VI, M.a cap.VI, p.3-7-8
3 Documente
privind istoria României C.Transilvania, veac XI - XIII, I Bucureşti,
1951, p.6-19.În continuare va fi citat
DIR
. C.
4
DIR
, C. I. p.19
5 Benkő
,op. cit. I, cap I, cart IV, p.4-6-2
6 Ibidem,
p.399; Orban Balazs, A Szekelyfőld,
III
, p.5; V.Meruţiu op. cit. p.15-18
7
DIR
. C,
XI –XIII, II, Bucureşti, 1952,
p. 408,429
8
DIR
. C,
XIV,I, Bucureşti, 1953,
p.50
9
DIR
. C,
XIV, II, Bucureşti, 1953 p.37; C, XIV, IV, Bucureşti 1955
p. 512
10 Documenta
Romaniae Historiae, C Transilvania X, Bucureşti, 1977 p. 12;
C, XII, Bucureşti, 1985, p.117,160,190,191,433
11 Mathias
Bell, Compendium Hungariae geograficum, Posonii et Casoviae, 1779,
p.144
12 Lucas
Iozeph Marienburg, Geografhie der Grossfürstentums Siebenbürgen,
Hermanstadt, 1913, II, p. 11
13 Ibidem,
p. 13
14 Ibidem,
p. 10
15 V
Meruţiu, op. cit., p. 147
16 Ibidem,
p. 148
17 I
Pleşa, Prefectura judeţului Alba,Îndrumător în
Arhivele Statului, filiala judeţului Alba I, Bucureşti,
1989, p. 55 -56
18 I
Pleşa, Rezidenţa regală a Ţinutului Mureş în
Îndrumător… p. 15-18
|
|